Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1452/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(2086/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1452

Ședința publică din 2.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă

JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 3: Doinița

Grefier -

- XX -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 99 din 3.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.

La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant și lipsește intimata pârâtă.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, chitanța în cuantum de 19 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă cererii de recurs, iar intimata a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia solicită și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea pune în discuție, din oficiu, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul d e procedură civilă.

Recurentul reclamant solicită respingerea excepției.

Precizează că unul dintre copii este, în prezent, major, iar celălalt - minor.

Copilul cel mare a fost împuternicit și s-a prezentat împreună cu executorul.

Arată, pe fondul cauzei, că intimata nu a făcut dovada cu facturi a sumelor de bani pe care susține că le-a cheltuit, deoarece, de fapt, el este acela care a făcut toate acele cheltuieli.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea introductivă la Judecătoria Călărași la data de 07 ianuarie 2009 și înregistrată sub nr. 55/202, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune, dobândite de ei în timpul căsătoriei, urmând a se reține o contribuție de 90% în favoarea sa, la dobândirea lor și de 10% în favoarea pârâtei, precum și să se compenseze cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1108 din 16 aprilie 2009, Judecătoria Călărașia admis acțiunea, așa cum a fost modificată, formulată de reclamntul împotriva pârâtei; a admis cererea reconvențională, așa cum a fost restrânsă, formulată de pârâta - reclamantă împotriva reclamantului - pârât; a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin efort comun și contribuție egală următoarele bunuri: un apartament situat în C, str. -, - 4,. A,. 4,. 13, județul C, un autoturism marca 1310, cu număr de identificare -, serie motor -, înmatriculată sub numărul -, canapea cu două fotolii, măsuță sticlă, recamier, televizor marca Samsung, televizor marca, televizor marca 38 cm, mobilă bucătărie opt corpuri, sistem PC, mașină de spălat marca Indesit, lenjerie pat pilotă, două cuiere hol, colțar bucătărie, masă bucătărie, frigider marca Arctic 180, hotă marca Cata, aragaz marca, covor persan - 5 cm, două mochete 1,2/1,7 m, masă lemn, mobilă dormitor mic, birou, masă televizor, două fotolii, mașină de spălat cu storcător, frigider marca Arctic 180, mobilă sufragerie cu dulap.

Asupra acestor bunuri părțile au drepturi în cote egale de fiecare.

A dispus ieșirea din indiviziune a părților conform cotelor mai sus menționate, asupra bunurilor comune.

A atribuit reclamantului următoarele bunuri mobile sau contravaloarea lor: canapea cu două fotolii sau 1.540 lei, măsuță sticlă sau 70 lei, recamier sau 172 lei, televizor marca Samsung sau 220 lei, lenjerie pat sau 40 lei, pilotă sau 77,40 lei, cuier hol sau 216 lei, frigider marca Arctic 180 sau 469 lei, covor persan - 5cm sau 307,50 lei, două mochete 1,2/1,7 m sau 30 lei, masă lemn sau 75 lei, masă televizor sau 59,20 lei, două fotolii sau 80 lei, mașină de spălat cu storcător sau 34 lei, frigider marca Arctic 180 sau 201 lei, mobilă sufragerie cu dulap sau 780 li, o mașină marca 1310, înmatriculată sub numărul Comisia Locală de Fond Funciar-02-, cu numărul de identificare - sau 3.000 lei. Valoarea lotului atribuit reclamantului este de 7.371,10 lei.

A atribuit pârâtei următoarele bunuri sau contravaloarea lor: un apartament situat în C, str. -, - 4,. A,. 4,. 13, județul C în valoare de 183.573,02 lei, televizor marca sau 324 lei, televizor marca sau 243 lei, mobilă bucătărie sau 1.350 lei sistem PC sau 560 lei, mașină de spălat marca Indesit sau 622,50 lei, cuier hol sau 216 lei, colțar bucătărie sau 408 lei, masă bucătărie sau 93,50 lei, hotă marca Cata sau 96 lei, aragaz marca sau 270 lei, mobilă dormitor mic sau 1.530 lei, birou sau 504 lei. Valoarea lotului atribuit pârâtei este de 189.790,02 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor în baza art. 6735alin. 2 Cod de procedură civilă a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 91.209,46 lei cu titlu de sultă; a luat act de renunțarea pârâtei privind partajarea unui covor persan de 3/2; a compensat cheltuielile de judecată ale părților și a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 600 lei cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ambele părți, cale de atac ce a fost calificată ca fiind apel, având în vedere valoarea obiectului acțiunii și dispozițiile art. 282 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 99 din 03 iunie 2009, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 1108/2009 a Judecătoriei Călărași; a respins apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva aceleiași sentințe, reținând că prim instanță a interpretat corect materialul probator administrat în cauză și a apreciat corect dispozițiile legale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

La termenul de judecată din 02 noiembrie 2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului.

Curtea, analizând excepția urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 3021pct. 3 Cod de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă.

Conform art. 306 Cod de procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă.

Constatând că în cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate pe care le invocă și, apreciind că nici una din susținerile făcute de acesta în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate de instanță în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 99 din 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

.

2ex./5.11.2009

C-;Gh.

Jud.C-

Președinte:Daniela Adriana Bînă
Judecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1452/2009. Curtea de Apel Bucuresti