Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1465/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1905/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1465
Ședința publică de la 2.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă BANK - - SUCURSALA B, împotriva deciziei civile nr. 781 din 05.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și cu intimata intervenientă ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA.
are ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 19.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 26.10.2009, apoi la data de 2.11.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea, calificată de instanță ca fiind o cerere reconvențională, înregistrată la data de 10 noiembrie 2006 pe rolul Judecătoriei Sector 6 B în dosarul nr-, disjunsă ca urmare a constatării depunerii sale tardive și reînregistrată în consecință sub nr-, reclamanta - - Sucursala Bac hemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței să se constate că obligația asumată prin contractul de credit de către pârât intrat în vigoare la 1.07.2004 este datorie comună a soților și să se dispună continuarea executării silite asupra imobilului bun comun, situat în B,-, bloc 12,. 3,. 10, sector 6, iar în subsidiar să se dispună partajarea imobilului menționat în scopul realizării executării silite asupra cotei părți determinate a creditorului.
Prin sentința civilă nr. 2763 din 20 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepția inadmisibilității, excepția nulității absolute, excepția de neexecutare, excepția de fraudă la lege și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - - Sucursala B ca neîntemeiată, iar reclamanta a fost obligată la 2.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâților.
Împotriva acestei sentințe la data de 2 mai 2007 declarat apel reclamanta - - Sucursala B, care a fost înregistrat la 9 iunie 2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 1052 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta - reclamantă - - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 2763 din 20 aprilie 2007, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 B, a fost desființată sentința civilă apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 24 ianuarie 2008 sub nr-.
La data de 06 octombrie 2008, Asociația Națională Pentru Protecția a formulat cerere de intervenție, prin care a solicitat respingerea cererii de partaj, pe considerentul că prin decizia penală nr. 164 din 08 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a menținut sechestrul asigurator instituit în cursul urmăririi penale "asupra bunurilor aparținând inculpatului ".
Prin sentința civilă nr. 7138 din 30 octombrie 2008, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta Bank - - Sucursala B împotriva pârâților și; a respins cererea de intervenție forțată formulată de Asociația Națională pentru Protecția, ca neîntemeiată; a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, imobilul situat în B,-,. 12,. 100 sector 6; a atribuit pârâtului în natură, imobilul situat în B,-,. 12,. 100 sector 6, cu o valoare de circulație de 293.870 lei (80.512 euro) la un curs valutar de 3,65 lei; a obligat pârâtul către pârâta la plata unei sulte de 146.935 lei (40256 euro), plătibili în trei luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a respectivei sentințe; a obligat pârâții către reclamantă la plata sumei de 11.304,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererile privind cheltuielile de judecată formulate de pârâți și intervenientului forțat, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a aplicat la un credit bancar promovat de reclamantă, ulterior deschizându-i se o linie de credit la aceeași bancă, încheind în acest sens un contractul linie de credit pentru persoanele fizice în data de 19 august 2005. Totodată, s-a încheiat între părți un contract de garanție reală mobiliară în scopul garantării executării obligațiilor față de bancă.
Instanța a reținut că, atât creditoarea, cât și pârâtul, au formulat plângeri la Parchet referitoare la contractul linie de credit încheiat între bancă și pârât, inițial pârâtul afirmând că nu a încheiat un asemenea contract, pentru ca ulterior, în cadrul contestației la executare, respectiv dosarul nr- - atașat la dosarul nr-, la termenul din data de 20 octombrie 2006, pârâtul să arate că nu-și mai contestă semnătura de pe contract.
De asemenea, din toată corespondența realizată cu Parchetul a rezultat că, cel puțin până la judecarea cauzei în primă instanță, nu este pusă în mișcare acțiunea penală, fapt care să justifice suspendarea cauzei.
A mai reținut instanța că la data de 06 octombrie 2008, Asociația Națională pentru Protecția a formulat cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea cererii de partaj, pe considerentul că prin decizia penală nr. 164 din 08 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, s-a menținut sechestrul asigurator instituit în cursul urmăririi penale "asupra bunurilor aparținând inculpatului ".
Față de apărarea pârâtului în sensul că reclamanta a formulat cerere de partaj a bunuri comune, înțelegând să-și acopere datoria prin vânzarea imobilului, fără a avea o ipotecă angajată pe imobilul în cauză, instanța a apreciat că, în baza contractului "linie de credit" încheiat între părți, care constituie titlu executoriu potrivit Legii nr. 99/1999, reclamanta și-ar putea acoperi creanța recunoscută prin acest înscris în orice mod ales, făcând dovada că pârâtul nu are bunuri mobile care să acopere valoarea creditului sau a liniei de credit al cărei beneficiar a fost.
În ce privește solicitarea Asociației Naționale pentru Protecția de a respinge cererea, instanța a apreciat cererea de intervenție ca neîntemeiată, deoarece intervenienta are tot interesul să cunoască care anume sunt bunurile pârâtului, pentru a putea să-și realizeze creanța; or, prin cerere tocmai acest lucru s-a realizat.
Pentru motivele invocate mai sus instanța a respins cererea de intervenție, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 493 alin. 1 Cod de procedură civilă "creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora pe calea unei acțiuni principale de drept comun".
De asemenea, potrivit art. 1718 Cod civil, debitorul răspunde pentru obligațiile asumate cu întregul său patrimoniu.
În consecință, potrivit art. 36 Codul familiei, instanța a admis acțiunea reclamantei, a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, imobilul situat în B,-,. 12,. 100 sector 6 și a atribuit pârâtului în natură, imobilul situat în B,-,. 12,. 100 sector 6, cu o valoare de circulație de 293.870 lei (80.512 euro) la un curs valutar de 3,65 lei, urmând a-l obliga pe acesta la sultă corespunzătoare către soția sa.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 18 decembrie 2008, au formulat cereri de pârâtul și respectiv pârâta, care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă la 9 ianuarie 2009, iar la data de 18.02.2009 a formulat apel și reclamanta Bank -.
Prin decizia civilă nr. 781 din 05 iunie 2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 7138 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu apelanta - reclamantă Bank - - Sucursala B și intimatul - intervenient Asociația Națională pentru Protecția; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă Bank - - Sucursala B împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelanții - pârâți și și intimatul intervenient Asociația Națională pentru Protecția; a schimbat în parte sentința apelantă, în sensul că: a respins acțiunea ca neîntemeiată; a menținut dispoziția cu privire la cererea de intervenție în interes propriu; a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, analizând apelurile declarate de părți în raport de motivele de apel formulate de apelanți și de probele administrate, următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta - - Sucursala Bac hemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței să se constate că obligația asumată prin contractul de credit de către pârâtul este datorie comună a soților și să se dispună continuarea executării silite asupra imobilului bun comun, situat în B,-,. 12,. 3,. 100, sector 6, iar în subsidiar să se dispună partajarea imobilului menționat în scopul realizării executării silite asupra cotei părți determinabile din imobil, ca bun propriu, cu introducerea în cauză a soției debitorului, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunța.
Temeiul acțiunii reclamantei îl reprezintă contractul linie de credit deschis de reclamantă prin care a acordat pârâtului o linie de credit în lei, garantată de acesta prin contractul de garanție mobiliară din 19 august 2005 cu toate veniturile (încasările) în scopul garantării executării obligațiilor împrumutatului rezultând din contractul de împrumut, garanția reală mobiliară cuprinzând și toate produsele obținute în urma valorificării încasărilor, astfel cum este prevăzut în art. 12 din Legea nr. 99/1999 - Titlul VI.
Acest contract linie de credit a fost învestit cu formulă executorie și, în vederea recuperării sumelor împrumutate, creditoarea Bank - - Sucursala Bap romovat prezenta acțiune, motivat de faptul că obligația asumată de debitorul prin contractul de împrumut încheiat cu creditoarea a fost făcută în vederea administrării bunurilor comune ale debitorului și soției sale, astfel că, în vederea realizării executării silite imobiliare încuviințate, se impune partajarea imobilului bun comun al debitorului și soției sale.
Dar, pentru imobilul a cărui partajare se solicită pe calea prezentei acțiuni s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului, măsură dispusă în cursul urmăririi penale exercitate împotriva lui, prin procesul -verbal de aplicare a sechestrului din data de 02 iunie 2000, măsură menținută prin sentința penală nr. 4231 din 20 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosar nr-, sentință definitivă prin decizia penală nr.164 A din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală în dosar nr-, prin care s-a menținut sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpatului.
Măsura sechestrului asigurător fost instituită asupra imobilului a cărui partajare s-a solicitat în vederea garantării pagubelor produse investitorilor și, în timp ce împrumutul acordat debitorului prin linia de credit contractată a fost garantată în condițiile prevăzute prin contractul de garanție mobiliară din 19 august 2005, menționat anterior.
Având în vedere că imobilul al cărui partaj s-a solicitat este indisponibilizat ca urmare a măsurii asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, acest imobil nu poate fi partajat în vederea recuperării de către creditoarea Bank - a sumei împrumutate, cât timp acest imobil nu a făcut obiectul garanției acestui împrumut, prioritar în vederea urmăririi acestui imobil fiind repararea pagubelor generate de procesul penal în cadrul căruia acest imobil a fost indisponibilizat prin instituirea măsurii sechestrului.
S-a avut în vedere că măsura asiguratorie dispusă în procesul penal este o măsură procesuală cu caracter real care are ca efect indisponibilizarea bunurilor inculpatului în vederea acoperirii despăgubirii civile, astfel că cel ce are în proprietate aceste bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva cu sarcini.
În consecință, tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus partajarea cestui imobil, aplicând greșit dispozițiile art. 1718 cod civil fără a fi avut în vedere dispozițiile contractului de garanție mobiliară încheiat între creditor și debitor,și faptul că dispozițiile legale invocate se aplică în cazul în care există mai mulți creditori ce au creanța garantată cu același bun, iar prețul obținut din valorificarea acestuia se împarte proporțional, afară de cazul în care între creditori există cauze legitime de preferință.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, tribunalul a reținut că acesta se referă numai la cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții.
Având în vedere că prin admiterea apelului declarat de pârâți tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, pe cale de consecință pârâții nu pot fi obligați la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală, motive pentru care, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 22 iunie 2009, declarat recurs reclamanta Bank - - Sucursala B, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În cadrul motivelor de recurs formulate la 13 au gust 2009, recurenta a solicitat să se dispună modificarea hotărârii atacate în sensul încuviințării cererii sale introductive astfel cum a fost admisă de prima instanță, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale, având în vedere următoarele:
1. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă).
Instanța de apel arată că "motivul determinant pentru care acțiunea reclamantei nu este întemeiată este cel referitor la măsura sechestrului asigurător instituită asupra imobilului urmărit a cărui partajare se solicită prin prezenta acțiune", însă această concluzie și tot raționamentul prezentat de instanță pentru susținerea acesteia este străin de natura pricinii, pentru că în acest dosar s-a analizat o cerere de partaj, nediscutându-se despre executare, iar aspectele legate de existența unui sechestru penal nu pot avea incidență decât în cadrul executării.
Prin urmare, existența unui sechestru nu poate fi motiv pentru respingerea unei cereri de partaj, pentru că partajarea nu este înstrăinare sau grevare cu sarcini a unui bun al celui cercetat, ci apare doar ca un act de clarificare a patrimoniului. Un astfel de act dacă este făcut în condiții legale, or, recurenta încearcă a-l face pe cale judiciară, este benefic și pentru soluționarea dosarului penal în care este implicat debitorul acestora, pentru că în cazul în care va fi executat se va cunoaște cu precizie asupra a ce poate interveni executarea.
Aceeași concluzie este generată și de interpretarea logică în baza argumentuluiper absurdum, pentru că a considera că aplicarea unui sechestru interzice efectuarea unui partaj asupra bunului înseamnă că în cazul în care acest bun comun este executat în cadrul dosarului penal să se încalce drepturile soției coproprietare, care nu a fost urmărită penal și care nu ar putea cere partajul, ceea ce nu este admisibil.
2. Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă), respectiv a dispozițiilor art. 294 Cod de procedură civilă și art. 493 alin. 1 Cod de procedură civilă și art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 (actual art. 120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006) coroborate cu art. 1718 Cod civil.
Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 295 Cod de procedură civilă, instanța de apel este limitată de cererile de apel ale părților, iar coroborat cu cerința interesului legitim în exercitarea unei căi de atac se impune a observa că instanța de apel era limitată de cererile justificate ale părților.
Instanța a admis însă apelul apelanților - pârâți luând în considerare motive legate de existența unui sechestru penal pus în vederea protejării unor terțe persoane, aspecte care au intrat în puterea de lucru judecat, în condițiile în care ele au fost invocate prin cererea de intervenție în interes propriu făcută în fața primei instanțe de către Asociația Națională pentru Protecția, care nu a declarat apel.
Aceste aspecte nu puteau fi avute în vedere din cererea apelanților - pârâți, față de lipsa de interes a acestora, în condițiile în care cererea de intervenție a fost făcută în interesul acelei entități, aspect pe care recurenta l-a învederat prin întâmpinarea din apel. Chiar instanța de apel a reținut că s-a luat măsura sechestrului "în vederea garantării pagubelor produse investitorilor și ", observându-se că apelanții - pârâți nu au niciun interes a susține cererile acestora.
Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 493 alin. 1 Cod de procedură civilă și art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 (actual art. 120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006) coroborat cu art. 1718 Cod civil.
Existența contractului de garanție reală mobiliară nu impietează asupra cererii recurentei reclamante de partaj, iar mențiunile instanței cu privire la ipoteza de aplicare a art. 1718 Cod civil este rezultatul unei alte erori a instanței, care confundă acest articol cu art. 1719 Cod civil.
În mod corect, după cum a stabilit și prima instanță, în baza acestor dispoziții legale, recurenta având titlu executoriu învestit cu formulă executorie și încheiere de încuviințare a executării silite imobiliare, este îndreptățită a cere împărțirea apartamentului pe care debitorul său, îl prezintă ca fiind bun comun.
Faptul că recurenta creditoare a optat pentru recuperarea creanței din poziția unui creditor chirografar cu drept de gaj general, în sensul că acesta desemnează dreptul creditorului de a executa oricare din bunurile debitorului, nu prezintă importanță pentru debitor și nici nu poate constitui motiv de inadmisibilitate sau netemeinicie, cum a considerat instanța de apel, recurenta fiind cea care își asumă riscuri în faza următoare a executării.
Garanția reală mobiliară prezintă numai un avantaj al subscrisei, așa cum s-a arătat și în doctrină, care însă nu știrbește capacitatea de a uza de gajul general al creditorului chirografar, având în vedere principiul potrivit căruia "cine poate mai mult, poate și mai puțin", ceea ce se traduce în cazul său prin aceea că avantajul constituirii unei garanții reale mobiliare nu împiedică exercitarea dreptului de gaj general, care, însă, are riscurile sale.
Cât privește neexecutarea garanției constând în poprirea veniturilor realizate de debitor la terțul poprit, instanța nu a observat din probatoriile administrate anterior că debitorul nu avea venituri (obiect al garanției mobiliare), din care să se satisfacă creanța, iar, așa cum a arătat și în răspunsurile la interogatoriile formulate de către intimații - pârâți, nu s-au putut iniția demersuri pentru executarea contractului de garanție reală, deoarece din verificările la, serviciu de căutare a datelor de al Registrul Comerțului, din B nu figurează activă.
La data de 29 septembrie 2009, depus întâmpinare intimatul pârât, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
1. În motivare, a arătat, cu privire la casarea deciziei civile nr. 781 A/2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV a Civila, în temeiul situației de pretinsă nelegalitate, prevăzute la pct. 7 al art. 304 Cod de procedură civilă, faptul că un astfel de motiv de casare nu subzistă, cererea de intervenție în interes propriu formulata de către Asociația, neconstituind o cerere străină de natura pricinii.
Potrivit dispozițiilor art. 129 Cod de procedură civilă in integrum și cu trimitere specială la alin. 6, judecătorii cauzei au hotărât asupra obiectului cererii de partaj, în raport de întregul context probator la care s-a făcut trimitere în considerentele deciziei, conchizând în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale în materia unui bun afectat de un sechestru judiciar constituit în cadrul procesului penal în favoarea intervenientului, aspect de natură să-l excepteze de la beneficiul discuțiunii în cadrul unei cereri de partaj forțat.
În plus, instanța de apel a avut în vedere și apărările pe care le-a formulat în cauză și asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, respectiv opunerea fermă la partajare atât din partea sa, determinată de lipsa calității de creditor al Bank, cât și a soției sale, aspecte reținute în considerentele deciziei recurate.
Referitor la susținerea recurentei reclamante în sensul că partajarea nu este înstrăinare sau grevare cu sarcini a unui bun, ci apare ca un act de clarificare a patrimoniului, intimatul a arătat că este pentru prima dată când se susține o cerere judiciară lipsită de interes.
În plus, această "apărătoare a terților" își indică în continuare calitatea de creditor și respectiv de apărător al creditoarei, în condițiile în care probele dosarului indică indubitabil faptul că a fost cel care a sesizat banca cu privire la frauda funcționarilor săi, a formulat plângere penală împotriva acesteia, ca persoană juridică și a funcționarilor săi -in remșiin personam-, iar plângerea formulată de către bancă ulterior indică drept autor al infracțiunii pe numitul. Aceste aspecte confirmă contestarea titlului, pe tot parcursul ciclurilor procesuale parcurse și inadmisibilitatea cererii de partaj.
De altfel, potrivit legii, o cerere de partaj forțat nu poate fi admisă în principiu, așa cum s-a pretins, iar dacă dreptul pretins de către recurentă nu este lovit de precaritate - potrivit excepțiilor pe care le-a invocat constant -, aceasta din urmă are la dispoziția sa nu exercitarea căii de recurs împotriva deciziei nr. 781/A/2009 ci, așa cum s-a arătat în apel, calea contestării măsurii asiguratorii, în condițiile art. 168 Cod de procedură penală.
2. Cu privire la motivul de recurs indicat - art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, intimatul a indicat următoarele aspecte:
În mod cu totul greșit s-a apreciat că instanța s-a pronunțat asupra unui motiv de apel neinvocat de către intimat și soția sa, deși acest motiv constituie obiectul cererii de intervenție a Asociației. Un astfel de fapt intră în cerințele de legalitate prevăzute de art. 294 alin. 1 Cod de procedură civilă, în sensul inadmisibilității cererii de partaj sub aspectul existenței unui drept protejat - sechestru asigurator - în favoarea altuia, acest aspect intrând în conținutul textului legal la mențiunea "excepții de procedură și alte asemenea mijloace de apărare care nu reprezintă cereri noi", legea neimpunând exclusivitate cu privire la mijloacele de apărare, iar motivul indicat, dacă ar fi legal, s-ar încadra în prevederile art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, care nu determină pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Cu privire la aprecierea greșită a instanței de apel, așa cum s-a indicat la pct. 2 din motivele de recurs, a solicitat a se avea în vedere, încă o dată, precaritatea unei astfel de cereri de partaj forțat, în contextul în care, așa cum a rezultat din probatoriile administrate în cauză, recurenta - reclamantă a întreprins orice fel de demers de executare, mai puțin executarea pretinsei garanții mobiliare bancare, demersul de verificare cu privire la societatea comercială la care s-a pretins că era angajat fiind făcut după ce intimatul pârât a formulat plângerea penală împotriva băncii și funcționarilor săi.
În aprecierea intimatului, încă o dată în mod nesincer s-a pretins existența unui titlu legal; or, un astfel de titlu nu există, fiind contestat, atât în civil, cât și în penal.
Confuzia pe care dorește să o inducă instanței de recurs recurenta - reclamantă pornește de la faptul încuviințării, prin încheiere, a executării silite asupra acestui bun. Intimatul pârât a precizat că, la momentul judecării contestației, a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestei încheieri de executare, în raport de contradicțiile dintre considerente și dispozitiv, considerentele vizând pachetul documentar al contractului de garanție mobiliară - deci executarea asupra veniturilor, iar dispozitivul indicând încuviințarea executării asupra imobilului a cărei partajare s-a solicitat.
Din această cauză, admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de partaj de către instanța de apel este temeinică și legală și în raport de dispozițiile art. 33 alin. 2 Codul familiei, executarea bunurilor comune putând avea loc numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului (cu condiția preliminară a inexistenței unui drept constituit în favoarea altuia pentru integralitatea bunului comun).
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
C de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină saucuprinde motivecontradictorii oristrăine de natura pricinii. Sintagma "motive străine de natura pricinii" are în vedere prin concept ipoteza în care argumentele folosite de către instanță nu au o conexiune logică cu speța dedusă judecății.
Or, nu se poate susține că afirmația conform căreia măsura sechestrului asigurător dispusă în cadrul unui proces penal în favoarea unor creditori cu privire la un bun aparținând debitorului are incidență asupra cererii de partajare a aceluiași bun formulate de către un alt creditor nu este în legătură cu acțiunea introductivă de instanță, aceasta putând constitui eventual o greșeală de raționament săvârșită de tribunal în cadrul aplicării legii la situația de fapt din speță.
Ca atare, criticile formulate de către recurenta reclamantă referitoare la această problemă de drept au fost încadrate de C, în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în cel de-al nouălea motiv de recurs, urmând a fi analizate ca atare.
II. Referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă, Curtea reține, cu titlu preliminar, că acest aspect nu ar constitui motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ci cel cu caracter special reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă: "când, prin hotărârea dată, instanța ar încălca formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă".
Este adevărat că, prevăzând că "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță", art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește una din limitele efectului devolutiv al cererii de apel.
Din analiza cererilor de apel formulate la data de 16.12.2008 de către pârâții și se constată însă că unul din motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate invocate de către aceștia a fost acela că un bun afectat de un sechestru judiciar constituit în cadrul procesului penal în favoarea intervenientului nu poate forma obiectul unui partaj.
În al doilea rând, trebuie făcută distincția între sfera persoanelor care pot fi vătămate prin emiterea unui act juridic sau jurisdicțional și sfera, mult mai largă, a acelora care au interesul să invoce o încălcare a dispozițiilor legale de ordine publică nesocotite printr-un asemenea act, folosul lor practic putând fi altul decât înlăturarea eventualei vătămări.
Astfel, deși prin partajarea imobilului în litigiu cu ignorarea sechestrului asigurator dispus în cadrul unui proces penal în favoarea altor creditori nu apelanții pârâți ar fi persoanele prejudiciate, conform tezei susținute prin cererea de apel, aceștia ar obține în schimb un folos practic prin reținerea caracterului fondat al susținerilor lor, care ar conduce la respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.
Prin urmând, reținând că tribunalul era îndreptățit să facă analiza acestei critici chiar în absența unui apel formulat de către intervenientă, Curtea va înlătura și acest motiv de recurs.
II.C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Potrivit situației de fapt reținute de către instanțele de fond, reclamanta a deschis un contract linie de credit, prin care a acordat pârâtului o linie de credit în lei, garantată de acesta prin contractul de garanție mobiliară din 19 august 2005 cu toate veniturile (încasările) în scopul garantării executării obligațiilor împrumutatului rezultând din contractul de împrumut, garanția reală mobiliară cuprinzând și toate produsele obținute în urma valorificării încasărilor, astfel cum este prevăzut în art. 12 din Legea nr. 99/1999 - Titlul VI. Acest contract linie de credit a fost învestit cu formulă executorie și, în vederea recuperării sumelor împrumutate, creditoarea Bank - - Sucursala Bap romovat prezenta acțiune, motivat de faptul că obligația asumată de debitorul prin contractul de împrumut încheiat cu creditoarea a fost făcută în vederea administrării bunurilor comune ale debitorului și soției sale, astfel că, în vederea realizării executării silite imobiliare încuviințate, se impune partajarea imobilului bun comun al debitorului și al soției sale.
1. Rațiunea finală a existenței oricărei obligații este executarea ei. Garantarea obligațiilor reprezintă totalitatea mijloacelor juridice, adică a drepturilor și obligațiilor recunoscute direct din lege sau născute din acordul de voință al părților raportului obligațional, prin a căror exercitare se asigură realizarea drepturilor de creanță.
Garantarea executării obligațiilor se realizează prin două categorii de mijloace juridice: unele generale și unele speciale.
Mijloacele juridice generale sunt recunoscutetuturor creditorilor, fără deosebire, în temeiul dreptului de gaj general pe care îl au asupra patrimoniului debitorului consacrat de art. 1718 Cod civil, în conformitate cu care "oricine este obligat personal este ținut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare", textul de lege nefăcând nicio distincție între categoriile acestora.
Dimpotrivă, mijloacele juridice speciale de garantare a obligațiilor sunt recunoscute numai unor creditori, diferite de acelea pe care le poate utiliza orice creditor în limitele dreptului de gaj general.
Creditorii care beneficiază doar de mijloacele generale de garantare a realizării drepturilor lor de creanță sunt numiți creditori obișnuiți sau. Creditorii cărora le sunt recunoscute ori constituite mijloace juridice speciale, în același scop, peste limitele dreptului de gaj general, spre a le crea o situație mai favorabilă față de creditorii obișnuiți, se numesc creditori cu garanții sau garantați.
În lumina celor expuse mai sus, existența contractului de garanție mobiliară intervenit între reclamantă și pârâtul nu este de natură să aducă atingere dreptului reclamantei recunoscut de art. 1718 Cod civil de gaj general asupra bunurilor debitorului, deci inclusiv asupra imobilului în litigiu, singurul său efect fiind acela de a constitui o garanție suplimentară, deci o măsură în avantajul, iar nu în detrimentul creditoarei.
Mai mult decât atât, întrucât din dispozițiile art. 3733 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că legea nu stabilește, de regulă, o ordine de urmărire a bunurilor debitorului, creditoarea era îndreptățită să treacă direct la executarea imobilului, fără a fi obligată să încerce în prealabil urmărirea bunurilor mobile sau poprirea veniturilor pârâtului.
2. În altă ordine de idei, în ceea ce privește argumentul pe care și-a fundamentat instanța de apel soluția pronunțată, Curtea are în vedere că potrivit art. 163 alin. 1 Cod procedură penală: "Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau înindisponibilizarea, prin instituirea unuisechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii". Conform art. 166 alin. 3 Cod procedură penală: "Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului verbal de sechestru". De asemenea, art. 446 Cod procedură penală dispune că: "Dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile", astfel încât Cod procedură civilă are caracterul de drept comun în materie, aplicându-se în completare.
De aceea, pentru a stabili efectul adoptării măsurii sechestrului asigurator, trebuie luate în considerare dispozițiile art. 593 alin. 1 Cod procedură civilă, în conformitate cu care: "Măsura sechestrului asigurator se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător". O astfel de regulă este și cea instituită de art. 497 alin. 4 Cod procedură civilă, potrivit căreia: " Drepturile reale înscrise după notarea somației de plată în cartea funciară nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor și adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege sau de cazul în care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel act ori debitorul sau terțul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanțelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare".
Din interpretarea sistematică a prevederilor legale citate rezultă că indisponibilizarea bunului, ca efect al sechestrului, se traduce în concret prininstituirea sancțiunii inopozabilitățiiînscrierii drepturilor reale după notarea măsurii asiguratorii în cartea funciară, față de creditorul urmăritor în favoarea căruia s-a dispus.
Pe de altă parte,partajuleste operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate sau de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părți sunt împărțite materialmente între copărtași. Este de menționat că partajul are o natură declarativă de drepturi, producându-și efectele până la data nașterii coproprietății înseși, ceea ce înseamnă că prin împărțealănu operează un transfer de drepturi între coindivizari.
Pe cale de consecință, notarea în cartea funciară a sechestrului dispus de instanța penală în favoarea unui creditor, neproducând nicio altă consecință juridică în afara celei arătate anterior, nu poate înlătura incidența art. 493 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, pentru a conduce la respingerea cererii de partaj formulate de către un alt creditor în vederea executării silite a creanței sale, încuviințate de instanță.
3. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de partajare a imobilului bun comun din perspectiva art. 33 alin. 2 Codul familiei, Curtea constată că intimații nu au indicat bunurile proprii ale debitorului pe care recurenta reclamantă ar fi fost obligată să le urmărească cu prioritate pentru executarea datoriei proprii a acestuia, situație ce conduce la concluzia neprobării ipotezei normei legale a textului de lege invocat.
Or, sarcina dovedirii acestor susțineri le revenea intimaților pârâți, conform art. 1169 Cod civil și art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă.
4. În ceea ce privește celelalte apărări de fond formulate de către intimații pârâți, cum sunt cele referitoare la lipsa calității recurentei reclamante de creditor, la contestarea titlului executoriu care stă la baza urmăririi silite, la nulitatea contractului - linie de credit, Curtea reține că aceste susțineri fac obiectul contestației la executare pe care aceștia au formulat-o inițial, în cadrul căreia intimata a solicitat partajul bunului imobil supus urmăririi, disjunse ulterior și care constituie obiectul prezentei cauze. Aceasta a fost suspendată prin încheierea pronunțată la data de 19.09.2007 de Judecătoria Sectorului VI B în dosarul nr-.
Or, în condițiile în care intimații pârâți au învestit deja o instanță cu analizarea acestor aspecte și, mai mult decât atât, pe cale principală, nu mai pot solicita verificarea lor în cadrul unui alt proces, la aceasta opunându-se regula că o cerere nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, în scopul unei administrări uniforme a justiției.
Este adevărat că firesc ar fi fost ca cele două cereri să se judece împreună, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza formulării tardive a solicitării de partajare a bunului de către reclamanta din prezenta cauză și a lipsei consimțământului pârâților de a fi soluționate concomitent, ce ar fi putut fi dat în condițiile art. 135 Cod procedură civilă.
Pe baza celor constatate anterior, Curtea reține că tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a admis apelurile formulate de apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 7138 din 30 octombrie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr-.
5. Cât privește apelul declarat de apelanta - reclamantă, prin care s-a invocat neacordarea în întregime de către prima instanță a cheltuielilor de judecată constând în onorariile plătite avocatului angajat, Curtea constată că, deși într-adevăr judecătoria nu a avut în vedere toate chitanțele depuse de reclamantă, soluția se impune a fi menținută, însă cu înlocuirea motivării, prin aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă. Ca atare, pârâții vor suporta numai o parte din cheltuielile efectuate în cauză până la pronunțarea sentinței civile nr. 7138/30.10.2008 de partea adversă, considerate necesare și cu caracter rezonabil, respectiv 10.375,98 lei din totalul de 18.872,46 lei, achitat de către reclamantă avocatului său, 900 lei onorariu expert și 28,46 lei taxe de timbru și timbru judiciar legal datorate. Au fost avute în vedere, pe de o parte, valoarea obiectului litigiului, de 146.935 lei, în raport de care un onorariu de aproximativ 7% în loc de aproximativ 12,8% este unul rezonabil, iar pe de altă parte, limitele cuantumului onorariilor percepute de regulă de avocați pentru cauze cu un grad de dificultate asemănător.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul formulat de recurenta - reclamantă, să modifice în parte decizia civilă recurată și în baza art. 296 Cod procedură civilă să respingă apelurile formulate de apelanții - pârâți și ca nefondat și să oblige apelanții - pârâți, în solidar, să plătească apelantei - reclamante suma de 500 lei din totalul de 7184,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, menținând totodată dispoziția privind respingerea apelului declarat de apelanta - reclamantă. Au fost avute în vedere, de această dată, pe de o parte, pe de o parte, timpul și volumul de muncă solicitate pentru redactarea întâmpinării, stabilite în raport de împrejurarea că raționamentul apelanților pârâți și respectiv apărarea intimatei reclamante sunt construite, în esență, pe aceleași elemente învederate și în fața primei instanțe, iar pe de altă parte, limitele cuantumului onorariilor percepute de regulă de avocați pentru cauze cu un grad de dificultate asemănător.
De asemenea, în temeiul art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă va obliga intimații - pârâți, în solidar, să plătească recurentei - reclamante suma de 500 lei din totalul de 2478,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, pe baza acelorași criterii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă Bank - - Sucursala B împotriva deciziei civile nr. 781 din 05 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și și cu intimata - intervenientă Asociația Națională pentru Protecția.
Modifică în parte decizia civilă recurată.
Respinge apelurile formulate de apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 7138 din 30 octombrie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Bank - - Sucursala B și cu intimata - intervenientă Asociația Națională pentru Protecția, ca nefondat.
Obligă apelanții - pârâți, în solidar, să plătească apelantei - reclamante suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Menține dispoziția privind respingerea apelului declarat de apelanta - reclamantă.
Obligă intimații - pârâți, în solidar, să plătească recurentei - reclamante suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /. N /
2 ex./16.12.2009
-4.--;
Jud.6.-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 612/2009. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
