Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 16
Ședința publică de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta, domiciliată în I,-, -.1-5,. C3,. 4,. 16, jud. I și recurentul, domiciliat în I, nr. 8, -. 4,. 1, jud. I, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 345 din 16 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat, avocat pentru recurentul, lipsă fiind intimata.
HGProcedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că intimata deși HG a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal în instanță, este lipsă la termenul de azi, însă există la dosar cerere formulată privind acordarea unui termen pentru angajare apărător, precum și întâmpinare formulată și semnată de intimată, motiv pentru care nu se mai impune prezența intimatei în instanță.
Avocat pentru recurenți, având cuvântul, arată că nu insistă în prezența intimatei în instanță și nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul, în susținerea recursului.
Avocat pentru recurenții și, având cuvântul, consideră decizia recurată ca fiind pronunțată cu o aplicare greșită a legii și cuprinzând motive contradictorii, împrejurări de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 304 punctele 7 și 9 cod procedură civilă.
Astfel, arată că instanțele au fost învestite cu soluționarea unei cereri prin care ceea ce s-a contestat a fost tocmai egalitatea de cotă de contribuție stabilită de Codul Familiei, în sensul că atât recurenții cât și intimata au susținut împrejurări diferite și au depus probe cu care fiecare și-a întemeiat aprecierea unei cote de contribuție majorate. Nu poate fi primit acest raționament al instanței de apel, în sensul că se respinge apelul și se menține hotărârea instanței de fond, întrucât raportat la înscrisurile depuse s-a reținut că nici una din părți nu a demonstrat o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 cod procedură civilă, l-a formulat și susținut în considerarea unui principiu care are valoarea de lege in ceea ce privește moralitatea privind partajarea de bunuri comune și anume faptul că această cota de contribuție egală se prezumă până la momentul la care se dovedește o altă situație de fapt raportat la probatoriul administrat. Din păcate tocmai acest principiu a fost încălcat sau interpretat eronat atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, prin înlăturarea depozițiilor de martori audiați în cauză.
Astfel, a se avea în vedere ce a susținut reclamantul, preluat și probat cu înscrisurile depuse la dosar de autorul acestuia, respectiv recurenții în cauză, cu care a făcut dovada că a realizat venituri substanțiale, pe de o parte, și pe de altă parte ce a susținut și probat intimata care HG în afara unei adeverințe din care atestă perioada de timp cât a fost studentă și cât a fost încadrată, nu are nici o altă probă administrată în cauză. De asemenea nu s-a făcut dovada că intimata are HG probleme legate de afecțiuni psihice, nu s-au depus la dosar acte și înscrisuri din care să rezulte că suferă de vreo boală.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, înlăturarea deficiențelor ivite în hotărârile atacate, în sensul de a se reaprecia cotele de contribuție stabilite părților și a se stabili în favoarea recurenților o cotă de contribuție majorată. Cu obligarea intimatei și la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.10777/11.10.2006 - pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3686/2005, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta HG, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în HG contradictoriu cu reclamanții-pârâți și, s-a constatat că în timpul căsătoriei, pârâta-reclamantă și fostul soț, defunctul au dobândit în cote egale de 50 % fiecare, următoarele bunuri: apartamentul nr. 3, situat în I,-, -.3,. C,. 1, evaluat, conform raportului de expertiză efectuat în cauză la suma de 1.282.832.605 lei (ROL) - 128.283,26 RON; terenul în suprafață de 535 mp situat în comuna, jud. I în valoare de 5.067.390 lei ROL - 597 RON; s-a dispus partajarea bunurilor comune și în consecință, s-a atribuit pârâtei reclamante apartamentul HG nr. 3, situat în I,-, -.3,. C,. 1; s-a atribuit reclamanților-pârâți și, terenul în suprafață de 535 mp situat în comuna; s-a dispus obligarea pârâtei-reclamantă să le plătească reclamanților-pârâți suma de 638.431.300 lei ROL (63.843,13 lei - RON) cu titlu de sultă; s-a fixat un termen de 2 luni pentru achitarea sultei către reclamanții-pârâți; s-au compensat cheltuielile de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 3686/2005, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta HG, solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună lichidarea comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei.
Motivând acțiunea, a arătat reclamantul că, s-a căsătorit cu pârâta la data de 21.12.1972, la data căsătoriei pârâta fiind studentă la Facultatea de Farmacie, iar reclamantul salariat, fiind singurul sprijin material al familiei; după terminarea facultății, pârâta a lucrat câțiva ani (circa 5 ani), ulterior fiind obligată să se pensioneze medical, urmare a gravei afecțiuni psihice de care suferă și în prezent.
Motivat de boala psihică a pârâtei și de manifestările implicate de asemenea afecțiune s-a produs o schimbare importantă în viața de familie, reclamantul încercând să îi asigure pârâtei îngrijire medicală, sprijinul moral și material necesar în ameliorării manifestărilor bolii; datorită bolii pârâta nu s-a putut ocupa de menaj,ca de altfel de nici o altă activitate implicată de viața în comun, cu atât mai puțin în prezent, fiind în mai multe rânduri internată pe perioade îndelungate; efortul pe care l-a făcut, dificultățile întâmpinate, efect al bolii pârâtei, i-au șubrezit reclamantului propria sănătate, în prezent și acesta fiind pensionar și grav bolnav; ca urmare a acestor împrejurări, s-a dispus desfacerea căsătoriei
părților, prin sentința pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr.17388/2002; în timpul căsătoriei au dobândit în proprietate apartamentul nr.3, situat în I,-, -3,.C,.1,. 3. Solicită reclamantul o cotă de contribuție de 80% la dobândirea bunurilor, motivat de faptul că a fost singurul întreținător al familiei, a suportat cheltuielile de boală ale pârâtei.
Pârâta - reclamantă a HG formulat cerere reconvențională solicitând să se constate că la dobândirea bunurilor comune, ea a avut o contribuție majorată de 80% la dobândirea bunurilor comune, motivat de următoarele:
În ultimii 10 ani veniturile părților au fost diminuate considerabil, ca urmare a cheltuielilor făcute cu investigațiile și cheltuielile de administrare la imobilul din, care a aparținut defuncților părinți ai reclamantului,imobil unde acesta locuiește și în prezent (reclamantul-pârât); odată cu mutarea la casa bătrânească din, reclamantul pârât nu a mai contribuit la cheltuielile de întreținere ale apartamentului. În perioada căsătoriei 2/3 din ratele pentru dobândirea imobilului au fost achitate de către ea și numai 1/3 de către reclamantul-pârât; pârâtul reclamant era un consumator înrăit de băuturi alcoolice, mare parte din venituri fiind cheltuite în acest sens; la acestea se mai adaugă și faptul că acesta a înstrăinat un autoturism dobândit în timpul căsătoriei, prețul vânzării fiind folosit în mod exclusiv de reclamantul-pârât; solicită să-i fie atribuit imobilul având în vedere că și la ora actuală locuiește în el.
În cursul procesului, reclamantul-pârât a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii săi, și.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Părțile s-au căsătorit la data de 21.12.1072, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 17388/2004 al Judecătoriei Iași.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit următoarele bunuri comune: apartamentul nr. 3, situat în I,-, -.3,. C,. 1, evaluat, conform raportului de expertiză efectuat în cauză la suma de 1.282.832.605 lei (ROL); terenul în suprafață de 535 mp situat în comuna, jud. I în valoare de 5.067.390 lei ROL.
Cu privire la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, instanța de fond a reținut că, pentru achiziționarea apartamentului cei doi soți au contractat un împrumut CEC în valoare de 64.000 lei în anul 1980, prețul de achiziție fiind de 92.748 lei.
În perioada de restituire a împrumutului pârâta-reclamantă a fost cea care a plătit restituirea lui, cu excepția perioadei 1990 - 1991, când aceasta s-a făcut cu reținere pe statele de plată ale reclamantului-pârât.
În anul 1982 mai fost achiziționat și un autoturism 1300, care a fost înstrăinat de către reclamantul-pârât, banii fiind folosiți de acesta.
După perioada 1990, pârâta-reclamantă a fost pensionată medical, cu toate acestea beneficiind de ajutor financiar din partea Colegiului Farmaciștilor.
După pensionarea pârâtei-reclamante, veniturile aduse în gospodărie de pârât au fost într-adevăr mai mari; importante sume de bani fiind destinate întreținerii, procurării medicamentelor necesare pârâtei-reclamante într-o stare minimă de sănătate. Însă o parte din veniturile realizate au fost investite la locuința părinților reclamantului-pârât, din comuna.
Or, prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților nu a fost infirmată în perioade de timp diferite, cei doi contribuind fiecare într-o mai mare măsură la achiziționarea bunurilor, însă per ansamblu efortul acestora a fost egal.
Astfel, instanța a reținut că fiecare dintre cei doi foști soți au avut o contribuție egală la dobândirea veniturilor.
În temeiul art. 36 Codul Familiei, s-a dispus partajarea bunurilor comune, fiindu-i atribuită locuința pârâtei-reclamante, având în vedere că aceasta locuiește în imobil de la separația în fapt a soților, boala de care suferă, iar reclamanților-pârâți terenul din comuna, cu obligarea sultei corespunzătoare.
Totodată, în temeiul art. 673 ind. 10 alin. 4 Cod procedură civilă,s-a fixat termenul de 2 luni de achitare a sultei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, atât reclamanții-pârâți și cât și pârâta-reclamantă HG, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, apelanții și au susținut că prima instanță nu a motivat soluția pronunțată întrucât nu este făcută o temeinică analiză a probelor administrate, iar reținerea unei cote de contribuție egală a părților este lipsită de fundament; că acest ultim aspect a fost în mod greșit reținut de prima instanță în condițiile în care au probat că defunctul a avut, pe parcursul căsătoriei locuri de muncă cu remunerații corespunzătoare în timp ce pârâta era studentă, fapt ce demonstrează că avansul pentru apartament a fost achitat din economiile realizate efectiv din veniturile lui; că pe parcursul perioadei cât pârâta a fost bolnavă, s-a ocupat
îndeaproape de ea, susținând-o moral și material, argumente ce susțin solicitarea privind acordarea unei cote majorate din masa de partajat; că la momentul la care reclamantul s-a pensionat, acesta și-a folosit în continuare veniturile pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreținerea imobilului, fiind singurul susținător al familiei, dovadă în acest sens fiind faptul că, după separația în fapt a părților și după ce reclamantul s-a mutat la, aceste cheltuieli nu au mai fost achitate acumulându-se debite importante la întreținere; că în mod greșit prima instanță a reținut că veniturile defunctului au avut drept scop refacerea casei din în condițiile în care acestui imobil nu i s-a adus nici o îmbunătățire de la decesul părinților lor, precum și faptul că banii rezultați din înstrăinarea autoturismului au fost folosiți exclusiv de, ori, pe lângă faptul că această sumă a fost modică, din probatoriul administrat rezultă că banii au fost folosiți în comun de părți. Apelanții au mai criticat și greșita evaluare a apartamentului susținând că cea avută în vedere de prima instanță nu reflectă prețul real, precum și modalitatea de ieșire din indiviziune, susținând în acest sens că veniturile modeste ale pârâtei nu îi permit acesteia să achite sulta, situație ce impunea ca apartamentul să le fie atribuit lor; că în mod greșit instanța de fond a compensat cheltuieli de judecată în condițiile în care ei au suportat taxele de timbru, onorarii expert și celelalte cheltuieli efectuate în cauză.
În motivele sale de apel, pârâta a HG criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei aprecieri asupra cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune. În acest sens, apelanta a susținut că a demonstrat cu martorii audiați, că în ultimii zece ani, anterior promovării acțiunii, veniturile familiei au fost considerabil diminuate ca urmare a cheltuielilor făcute cu investițiile și administrarea imobilului din, proprietatea părinților lui; că acesta a locuit în casa părintească din localitatea menționată iar cheltuielile ocazionate de întreținerea și gospodărirea bunului comun au fost suportate în exclusivitate de ea; că în timpul căsătoriei, veniturile comune erau diminuate ca urmare a faptului că fostul său soț era un consumator înrăit de băuturi alcoolice, mare parte din veniturile sale fiind cheltuite în acest scop; că prețul înstrăinării autoturismului 1310 - bun comun, a fost însușit de acesta; că din activitatea de cercetare pe care a desfășurat-o a realizat venituri suplimentare față de salariul de bază și că, deși începând din 1991 fost pensionată pentru gradul III de invaliditate, a continuat să obțină venituri lucrând cu J de normă ca farmacist iar după înființarea Colegiului Farmaciștilor, a obținut și un sprijin material din partea acestei instituții; că în aceste condiții, nu poate fi reținută o cotă de contribuție
egală la dobândirea bunurilor comune cu atât mai mult cu cât la achiziționarea apartamentului ea a fost cea care a achitat ratele în perioada 1980-1990, cu excepția ultimului an când reținerile ratei s-au făcut din veniturile defunctului său soț.
Prin decizia civilă nr. 345/16 mai 2007 Tribunalului Iașia fost respins apelul declarat de pârâta HG, împotriva sentinței civile nr. 10777/11.10.2006 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3686/2005.
A fost admis apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 10777/11.10.2006 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3686/2005, sentință care a fost schimbată în parte în sensul că:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (1/2 taxă de timbru, onorarii expert și onorariu avocat.
S-au păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.
A fost obligată intimata-apelantă la HG plata sumei de - lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru și timbru judiciar).
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de apel a reținut următoarele:
În timpul căsătoriei, soții au achiziționat apartamentul nr. 3 situat în I,-, -.3,. C,.1, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 107/24.11.1980 (fila 2 dosar fond), pentru suma de 92748 lei. Pentru achitarea prețului menționat, s-a achitat un avans iar a contractat un credit de 64.000 lei pe o perioadă de 15 ani, decembrie 1980 - noiembrie 1995, rata lunară stabilită pentru restituirea acestuia fiind 495 lei (fila 2 verso dosar fond). Apelanții și au susținut că avansul a fost achitat de fratele lor, dar nici în fața primei instanțe și nici în această fază procesuală nu au produs nici o dovadă în acest sens, simpla împrejurare că era HG proaspătă absolventă de facultate la momentul achiziționării bunului neputând constitui un argument serios în acest sens, cu atât mai mult cu cât din adeverința nr. 1618 din 25.02.2004 eliberată de Casa Județeană de Pensii I (act depus în această fază procesuală) rezultă că pârâta-reclamantă a fost încadrată din 1975 (în 1992 avea o vechime în muncă de 17 ani, 4 luni și 7 zile). În ce privește creditul de 64000 lei, din adeverința nr. 14/AL/17.01.2007 emisă de Consiliul Județean I (fila 32 dosar apel) și din adeverința nr. 93/AR/7.02.2006 emisă de Consiliul Județean I (fila 116 dosar fond) rezultă că în perioada 1980 - 1991 ratele la împrumutul
CEC au fost achitate prin rețineri lunare de 495 lei din veniturile defunctului, creditul fiind achitat anterior termenului limită stabilit prin contractul de împrumut, respectiv în noiembrie 1991 conform adresei emisă de CEC I la 25.11.1991 (fila 118 dosar fond). Contribuția pârâtei-reclamante la cheltuielile gospodăriei și la achiziționarea bunurilor comune este evidențiată de copiile chitanțelor, de restituire a împrumuturilor efectuate la în perioada 1980 - 1989 (ratele achitate fiind între 625 lei și 1250 lei). Instanța de fond a reținut că aceste sume de bani au fost destinate tot acoperirii creditului de 64.000 lei (la care s-a adăugat și dobânda de 5 % pe an stabilită prin contractul de împrumut), aspect care nu a fost contestat de apelanții și,fapt care ar explica achitarea creditului anterior datei stabilite prin contractul de împrumut. De altfel, veniturile suplimentare rezultate din activitatea de cercetare desfășurată de pârâta-reclamantă - aspect susținut la fond și contestat de cei doi apelanți sus-menționați a fost probat în această fază procesuală cu, actele depuse la dosar. De asemenea, din adeverința nr. 1618/25.02.2004, emisă de Casa Județeană de Pensii I (act depus în apel) rezultă că pârâta a beneficiat de pensie de invaliditate gr. 3 în perioada 1.10.1990 - 1.11.1991 când a fost depensionată medical, fiind înscrisă din nou la pensie pentru invaliditate gr. 3 începând cu 1.06.1992.
Aspectele menționate evidențiază faptul că pârâta reclamantă a realizat constant venituri, chiar dacă inferioare celor realizate de defunctul său soț. Referitor la veniturile pe care le-a realizat defunctul, din copia cărții de muncă (fila 119-128 dosar fond) rezultă că acestea erau consistente, dar pentru stabilirea unei cote majorate este necesară și stabilirea destinației acestor venituri, ori, în afară de aspectele anterior menționate, reținute cu privire la achiziționarea apartamentului, nu s-a produs nici o altă probă care să formeze convingerea instanței că cea mai mare parte a salariului realizat de defunct era alocat cheltuielilor gospodărești și achiziției de bunuri comune.
Trebuie menționat că, depozițiile martorilor audiați în cauză, atât la cererea reclamanților-pârâți cât și a pârâtei-reclamante sunt irelevante întrucât martorii nu au cunoscut în mod direct, nemijlocit, detalii referitoare la achiziționarea bunurilor comune, de aspectele relatate având cunoștință de la părțile din litigiu, considerente pentru care vor fi înlăturate ca atare din materialul probator. De asemenea este irelevantă și declarația depusă în această fază procesuală dată de numitul, declarație extrajudiciară care nu se coroborează cu nici una din probele administrate în cauză.
Raportat la înscrisurile depuse și analizate de instanța de control judiciar se reține că nici una din părți nu a demonstrat o cotă de contribuții
mai mare la dobândirea bunurilor comune, situație în mod corect stabilită și de prima instanță astfel încât critica adusă sentinței atacate sub acest aspect, în ambele cereri de apel, este neîntemeiată.
Referitor la acest aspect mai trebuie menționat că îngrijirea pe care defunctul i-a acordat-o pârâtei după apariția afecțiunii ce i-a afectat și capacitatea de muncă a acesteia nu poate fi considerată un argument pentru stabilirea unui aport majorat la dobândirea bunurilor comune, ea fiind datorată în baza principiului consacrat de art. 2
Codul familiei principiu potrivit căruia membrii familiei trebuie să-și acorde unul altuia sprijin moral și material.
În ce privește valoarea apartamentului ce face obiectul partajului se reține că valoarea acestuia a fost stabilită prin expertiza efectuată la prima instanță de expert, expertiză la care reclamanții-pârâți și nu au formulat obiecțiuni. În aceste condiții, tribunalul apreciază neîntemeiate criticile aduse de apelanții sus-menționați modului de evaluare a apartamentului în condițiile în care nu și-au valorificat dreptul de a contesta conținutul expertizei la primul termen acordat în acest sens, conform art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă. În ce o privește pe pârâta apelantă, deși aceasta a formulat obiecțiuni la expertiză la prima instanță, în această fază procesuală s-a opus efectuării unei expertize și nici nu a produs nici o probă care să-i probeze susținerile privind supraevaluarea apartamentului. Pentru aceste considerente, va constata neîntemeiate și criticile aduse de apelanți, prin cele două cereri de apel, cu privire la evaluarea apartamentului supus partajului.
Întrucât apelul pârâtei vizează doar cota de contribuție și evaluarea apartamentului, față de cele expuse, tribunalul îl va respinge ca neîntemeiat.
În afară de aspectele menționate, apelul reclamanților și vizează și modalitatea de atribuire a apartamentului și compensarea cheltuielilor de judecată. În ce privește atribuirea apartamentului pârâtei aceasta este pe deplin justificată, având în vedere starea sănătății acesteia precum și faptul că în cauză nu s-a probat că ar HG avea și alte posibilități locative, astfel încât nici o critică adusă sentinței de fond în acest sens nu poate fi reținută.
În sfârșit, ultimul motiv de apel invocat de și se constată că este întemeiat.
Astfel, partajul profită ambelor părți, reclamant și pârât iar din analiza cheltuielilor efectuate la fond - taxe de timbru, onorarii expert, rezultă că acestea au fost suportate de reclamanții-pârâți. În aceste condiții, față de obiectul acțiunii și de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, se reține că se impune ca pârâta să suporte din aceste cheltuieli și din
diferența de onorariu avocat rezultă ca urmare a compensării onorariilor de avocat plătite de părți până la concurența sumei de 5.000.0000 lei ROL, respectiv suma de 820 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate întrucât motivarea este contradictorie. Astfel, instanța de control a înlăturat declarațiile martorilor considerându-le irelevante întrucât aceștia nu au cunoscut nemijlocit detalii referitoare la achiziționarea bunurilor comune.
Astfel instanța a reținut doar probatoriile cu acte pe baza cărora ajunge la două concluzii contradictorii: pe de altă parte se precizează că pârâta -reclamantă a realizat venituri inferioare celor realizate de defunctul său soț, iar pe de altă parte se reproșează acestuia din urmă că nua produs probe care să "formeze convingerea instanței că cea mai mare parte a salariului realizat de defunct era alocat cheltuielilor gospodărești.
Al doilea motiv de recurs se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susțin recurenții că s-a făcut dovada unei contribuții majorate a defunctului la dobândirea bunurilor comune, fiind înlăturată prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea acestora.
Acest aspect a fost probat cu înscrisuri copia cărții de muncă a defunctului dar și cu martori ce atestă că la momentul achiziționării apartamentului din strada - - pârâta intimată era proaspăt absolventă de facultate, deci nu avea resurse financiare.
Greșit instanța de apel reproșează recurentului faptul că nu și-a făcut probe cu privire la alocarea veniturilor obținute familiei, în condițiile în care prezumția pe care legea o instituie cu privire la destinația veniturilor salariale nu a fost niciodată răsturnată de vreo probă administrată de intimată.
Ultima critică vizează valoarea masei de împărțit care nu a fost stabilită real, funcție de momentul judecății, lucrarea tehnică fiind realizată în martie 2006.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea, reține următoarele:
Motivarea contradictorie a hotărârii, în sensul pct. 7 al art. 304 Cod procedură civilă implică o dualitate de raționamente ale judecătorului cu privire la statuarea în fapt și în drept asupra cererilor părților.
Pentru a putea fi operant acest motiv de modificare ar trebui să existe o contrarietate între considerentele hotărârii, în sensul că din unele să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este nefondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum ar
fi situația admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia, ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Așadar putem vorbi de această ipoteză atunci când argumentele expuse de instanță se exclud reciproc, astfel încât ele nu pot fundamenta dispozitivul soluției pronunțate sau atunci când considerentele fiind contradictorii între ele, duc la o motivare greșită.
În cauza pendinte nu ne aflăm în nici una din ipotezele textului anterior citat, instanța de apel făcând referire la probatoriile care i-au creat convingerea în ceea ce privește cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune.
Toate aceste probatorii au fost analizate în detaliu - ele fundamentând soluție vizând stabilirea între cote egale de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
Între garanțiile implicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil, reflectate de art. 6 paragraf 1. alături de egalitatea armelor, principiul contradictorialității se află și obligația tribunalelor de a-și motiva hotărârile. Curtea a statuat însă că acest text obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile lor, dar această obligație nu are a fi înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului.
Judecătorii trebuie să-și indice cu suficientă claritate motivele pe care-și întemeiază deciziile.
Or, aceste exigențe au fost respectate de Tribunal care a reanalizat probatoriul administrat, examinând efectiv problemele esențiale care i-au fost supuse aprecierii și a prezentat argumente pe care s-a sprijinit atunci când a tranșat asupra cauzei.
Mai mult, Tribunalul a prezentat și de ce a înlăturat anumite probe din ansamblul probator administrat. Astfel, depozițiile martorilor audiați în cauză la cererea ambelor părți au fost considerate relevante întrucât aceștia nu au cunoscut în mod direct, nemijlocit detalii, referitoare la achiziționarea bunurilor din litigiu, aspectele relatate fiind știute de la părțile litigante.
Și declarația extrajudiciară a numitului a fost apreciată ca irelevantă întrucât nu se corobora cu nici o altă probă administrată.
Pentru toate aceste argumente motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este operant în cauza de față.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs ce se încadrează în disp. art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie.
Această prezumție a unei cote egale de contribuție a soților este o creație a practicii judiciare având caracter de prezumție relativă, întrucât soții nu au un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.
În lipsă de probatorii ce să ateste o contribuție mai mare a unuia dintre soți la achiziționarea bunurilor, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale.
În ipoteza în care unul dintre foștii soți pretinde o cotă de contribuție majorată, conform art. 1169 cod civil acestuia îi revine sarcina probei, în sensul de a administra dovezi care să creeze instanței convingerea unei atare contribuții.
Recurenții au produs probe cu înscrisuri care au atestat că defunctul obținea venituri din muncă mai mari decât intimată, însă prin probatoriul testimonial administrat nu s-a relevat faptul că respectivele venituri erau folosite exclusiv pentru nevoile căsătoriei.
În speță, soluția pronunțată de prima instanță, în sensul stabilirii unei cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor comune este legală și temeinică, probatoriul testimonial administrat în cauză nefiind de natură să confirme solicitările recurenților.
Ultima critică vizează valoarea de circulație a imobilului supus partajului, recurenții exprimându-și nemulțumirea că valoarea acestuia, conform raportului de expertiză, nu concordă cu valoarea lui de piață.
Trebuie precizat că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi utilizată doar când se invocă aspecte de nelegalitate a hotărârii criticate.
Simpla nemulțumire a părții legată de valoarea de circulație a imobilului, nu mai poate intra sub cenzura instanței de recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 prin OUG138/2000.
Față de cele expuse anterior, urmează ca în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 345/16.05.2007 a Tribunalului Iași ce va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de și împotriva deciziei civile nr. 345 din 16 mai 2007 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.02.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Divort. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Galati | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
