Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1691/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2264/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1691
Ședința publică de la 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă -, împotriva deciziei civile nr.572 din 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-reclamantă -, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/09.12.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.3/9.12.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr.-/1/8.12.2009, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4, 5,7, 8 și 9 coroborat cu dispozițiile art.129 din Codul d e procedură civilă și art.312 din Codul d e procedură civilă, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în vederea asigurării unei judecăți unitare.
Consideră că instanța de apel, în mod greșit, a anulat apelul declarat de reclamantă ca netimbrat, reținând faptul că, reclamanta-apelantă avea angajați în cauză doi avocați în condițiile în care, exista o singură delegație numai pentru studierea dosarului și nicidecum pentru redactare, asistare și reprezentare în fața instanței de apel.
Arată că la primul termen de judecată, respectiv 18.02.2009 a solicitat printr-o cerere scrisă acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, însă instanța de apel în mod greșit a dispus respingerea acesteia pe motiv că are deja angajați doi avocați așa cum rezultă din împuternicirea avocațială de la fila 8 dosar.
Având în vedere cele consemnate în mod greșit de către instanța de apel în încheierea de la termenul de judecată din 18.02.2009 a solicitat la cel de-al doilea termen, respectiv la data de 18.03.2009 rectificarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii, în baza dispozițiilor art.281 din Codul d e procedură civilă, în sensul că, exista o împuternicire avocațială însă aceasta cuprinde doar mențiunea "studiu dosar" și nicidecum pentru asistență juridică sau reprezentare în fața instanței de apel, avocatul respectiv nefiind împuternicit să redacteze, să depună motivele de apel, având în vedere și data la care a fost încheiat acel contract de studiu dosar.
Instanța de apel deși a fost sesizată cu cererea privind rectificarea erorilor materiale a respins în mod greșit și nelegal această cerere, iar în final a anulat apelul declarat de reclamanta-apelantă, în condițiile în care au fost consemnări eronate făcute pe baza unor verificări superficiale de către instanța de apel.
Consideră că la primul termen de judecată, reclamanta-apelantă a fost lipsită de apărare, deși s-a reținut în mod greșit că are doi avocați, iar prin respingerea cererii pentru angajarea unui avocat se încalcă dreptul la apărare în prezenta cauză.
În cauză fiind incidente și dispozițiile art.6 din CEDO, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil".
Mai mult, instanța de apel deși încalcă drepturile apelantei-reclamante la apărare, anulează apelul ca netimbrat, admite apelul intimatului și reduce din termenul de plată a sultei de 6 luni de zile la un termen de plată de numai 2 luni de zile.
Nu cunoaște care au fost motivele pentru care au fost încălcate dispozițiile prevăzute de art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă, care arată că "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale ".
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate anterior ca fiind temeinică și legală.
Se susține de către avocatul recurentei-reclamante că delegația se referă și are ca obiect numai studiul dosarului, deși nu este de acord cu această susținere, întrucât delegația era și pentru susținere și reprezentare în instanță, avocatul respectiv având și obligația să aducă la cunoștință părții pe care o reprezintă cu privire la achitarea cu prioritate a taxei judiciare de timbru fixată de instanță sau formularea unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare.
De asemenea, și delegația pentru Judecătoria Sectorului 5 B avea aceeași mențiune, deși este contrar celor susținute, întrucât se menționează că urmează să o reprezinte pe reclamanta-recurentă.
Consideră că în mod corect și potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 i s-a respins cererea reclamantei-apelante pentru lipsă de apărare și s-a anulat apelul ca netimbrat, având în vedere și textul de lege susmenționat, potrivit cărora taxele judiciare de timbru "se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată fiind sancționată cu anularea cererii".
În ceea ce privește cererea de îndreptare formulată de reclamanta-apelantă în baza art.281 din Codul d e procedură civilă, ne aflăm în fața unei erori de fapt și nicidecum în fața unei erori materiale, astfel că nu poate fi primită această cerere.
În cauză se face referire la dispozițiile art.6 din CEDO, deși nici această C nu judecă în mod gratuit vreo cerere, iar petentul trebuie să plătească o anumită taxă, sub formă de onorariu, iar în cazul în care aceasta nu este în măsură să o achite, potrivit procedurii speciale a acestei instanțe, urmează ca suma respectivă să fie dedusă din suma acordată petentului cu titlu de "compensație echitabilă", astfel că este știut că orice cerere aflată pe rolul instanței se timbrează cu o anumită taxă judiciară de timbru, iar această sumă reprezentând taxa-onorariu urmând a fi recuperată din contravaloarea daunelor la care este obligat statul membru către petent.
De asemenea, învederează că nici invocarea dispozițiilor art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă de către recurentă nu își găsesc aplicabilitatea în speță, atâta timp cât nu au fost respectate mai întâi dispozițiile alin.2 ale aceluiași articol potrivit cărora "Judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în proces ", printre care se numără și obligația părților de a timbra acțiunea cu care a investit instanța, astfel încât numai după îndeplinirea acestei obligații, partea ar putea avea pretenția ca "judecătorul să stăruie în aflarea adevărului".
În ceea ce privește acest termen de grație, arată că nu a fost solicitat de către parte, deși trebuia cerut în condițiile în care recurenta nu a solicitat nici în cererea reconvențională și nici în apel.
Depune la dosar note scrise și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței nr.8/9.12.2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8054, pronunțată la 04.11.2008, Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă, în dosar nr-, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât, împotriva pârâtei-reclamante -, astfel cum a fost modificată, a admis, în parte, cererea reconvențională; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei având cote de contribuție - reclamantul-pârât 30% și pârâta-reclamantă 70% - următoarele bunuri: imobilul situat în B, sect.5,-, -3,.A,.3,.10, sector 5 (285.380 lei fără îmbunătățiri) precum și: mobilă dormitor tip (pat de mijloc, comodă, șifonier cu 4 uși, 2 noptiere) - 693 lei, bibliotecă - 616 lei, canapea, colțare extensibile și două fotolii - 445 lei, birou - 80 lei și scaun ergonomic - 60 lei, mobilă bucătărie compusă din 8 corpuri - 720 lei, una bucată covor 3/2 m - 126 lei, una bucată covor 4/3 m - 252 lei, o bucată lustră (cristale)-80 lei, combină muzicală-110 lei, TV Phillips - 240 LEI, plită tip -238 lei, cuptor aragaz tip - 719 lei, hotă tip - 159 lei, combină frigorifică tip - 840 lei, mașină de spălat tip - 488 lei, autoturism 1310 nr. B 58 - 2446 lei, autoturism 1310 Ti - 2503 lei, în total: 296.195 lei; a constatat că reclamantul-pârât are împotriva pârâtei-reclamante un drept de creanță constând în din contravaloare geam termopan la bucătărie și hol, demolat perete hol și bucătărie, schimbat gresie și faianță în bucătărie și hol (3918 lei), adică 1959 lei; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de constatare a unui drept de creanță constând în renovare apartament, mobilier bucătărie, hotă bucătărie, chiuvetă bucătărie, plită și cuptor bucătărie; a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de creanță împotriva reclamantului-pârât constând în din contravaloarea debitului față de Asociația de Locatari (361,78 lei), a impozitului aferent imobilului (232 lei) și a impozitului auto (154 lei), în total 747.87 lei; a sistat starea de indiviziune a părților asupra masei partajabile și, pe cale de consecință a atribuit reclamantului-pârât în deplină proprietate și posesie autoturism 1310 nr.B 58: 2446 lei, autoturism 1310 Ti: 2503 lei, în total 4949 lei; a atribuit pârâtei-reclamante în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B, sector 5,-, -3,.A,.3,.10, sector 5 (285.380 lei fără îmbunătățiri) precum și mobilă dormitor tip (pat de mijloc, comodă, șifonier cu 4 uși, 2 noptiere): 693 lei, bibliotecă - 616 lei, canapea, colțare extensibile și două fotolii - 445 lei, birou - 80 lei și scaun ergonomic - 60 lei, mobilă bucătărie compusă din 8 corpuri - 720 lei, una bucată covor 3/2 m - 126 lei, una bucată covor 4/3 m - 252 lei, o bucată lustră (cristale) -80 lei, combină muzicală-110 lei, TV Phillips - 240 lei, plită tip - 238 lei, cuptor aragaz tip -719 lei, hotă tip - 159 lei, combină frigorifică tip -840 lei, mașină de spălat tip -488 lei, în total 291.246 lei. A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 83.909.5 lei cu titlu de sultă, precum și la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1959 lei, valoare drept de creanță reprezentând îmbunătățiri. A obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 747.87 lei, valoare drept de creanță debit Asociația de Locatari și impozite, și în final, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 85.120,63 lei și a stabilit termen pentru plata sultei 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. S-a compensat plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 19.10.1985, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr.596 din 27.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă și irevocabilă. Prin aceeași sentință a fost încredințată minora Oiștea, născută la 18.02.1991 spre creștere și educare pârâtei-reclamante. Din cuprinsul sentinței de divorț rezultă că reclamantul-pârât a părăsit domiciliul conjugal în anul 2004, pe fondul întreținerii unei relații extraconjugale.
În ceea ce privește compunerea masei partajabile, instanța a constatat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit imobilul situat în B, sect.5,-, - 13,. A,.3,.10, sector 5 (compus din 2 camere de locuit și anexe), după cum rezultă din conținutul contractului de vânzare cumpărare nr.42873/18.06.1998 încheiat între părți și SC SA. De asemenea, aspect necontestat în cauză, a reținut instanța că părțile au mai dobândit și o serie de bunuri mobile: mobilă dormitor tip (pat de mijloc, comodă, șifonier cu 4 uși, 2 noptiere), bibliotecă, canapea, colțare extensibile și două fotolii, birou și scaun ergonomic, mobilă bucătărie compusă din 8 corpuri, una bucată covor 3/2 m, una bucată covor 4/3 m, o bucată lustră (cristale), combină muzicală, TV Phillips, plită tip, cuptor aragaz tip, hotă tip, combină frigorifică tip, mașină de spălat tip. Pârâta-reclamantă a recunoscut existența bunurilor mobile (menționate de reclamantul-pârât în cererea completatoare) prin răspunsul la cererea completatoare (fila 43 din dosar), cu excepția combinei frigorifice. Instanța a inclus însă și combina frigorifică în masa bunurilor partajabile întrucât aceasta a fost dobândită în timpul căsătoriei, după cum chiar pârâta reclamantă a arătat (în decembrie 2003), iar în cazul în care a achitat singură majoritatea ratelor pentru achiziționarea acestui bun (aspect recunoscut de altfel de reclamantul-pârât la întrebarea 6 din interogatoriu - fila 64 din dosar), nu are decât să se îndrepte împotriva reclamantului-pârât cu o cerere în pretenții pentru partea de rate pe care trebuia să o achite acesta. Plata în mod exclusiv a unor rate pentru achiziționarea unui bun nu atrage calificarea acestui bun ca fiind unul propriu ci doar naște un drept de creanță împotriva părții care trebuia să achite la rându-i rate pentru bunul dobândit în timpul căsătoriei. In același context al stabilirii bunurilor mobile ce compun masa partajabilă a avut în vedere că deși pârâta-reclamantă a susținut (în răspunsul la cererea completatoare) că reclamantul-pârât a sustras din domiciliul conjugal un TV Orion și un frigider, nu a făcut dovada acestor susțineri (în sensul "sustragerii" bunurilor căci reclamantul-pârât a arătat că a luat aceste bunuri în urma unei înțelegeri cu pârâta-reclamantă - întrebarea nr.10 la interogatoriu - fila 65) și, mai ales, nici nu a cerut includerea acestor bunuri în masa partajabilă, motiv pentru care instanța nu s-a considerat sesizată în acest sens.
În legătură cu autoturismele 1310 nr.B 58 și 1310 Ti instanța a constatat că și aceste bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei (la data de 22.10.2002 și 13.11.2002), potrivit contractelor de vânzare-cumpărare depuse la filele 22 - 26 din dosar. Nu există la dosar însă nici o dovadă a înstrăinării acestor autoturisme în timpul căsătoriei. Mai mult, ambii martori audiați în cauză au declarat că autoturismele au fost închiriate firmei de taximetrie la care lucra reclamantul-pârât (martorul ) unul dintre ele "fiind dat la rămânere unui coleg", iar cu celălalt reclamantul-pârât a lucrat în continuare (martorul ). Nu se poate vorbi, prin urmare de o înstrăinare în accepțiunea proprie a acestui termen, motiv pentru care instanța a inclus și autoturismele în masa partajabilă.
În ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea masei partajabile, în drept, instanța a avut în vedere că potrivit art.30 Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților și constituie proprietatea codevălmașă a acestora., neavând de la început stabilit dreptul de proprietate asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Cota fiecărui soț se stabilește în raport cu aportul avut în întreaga perioadă a căsătoriei și apare ca vădit greșită reținerea unor cote diferite pe categorii de bunuri ori reținerea unei cote exclusiv prin raportarea la un singur bun (în prezenta speță-imobilul), astfel cum a propus pârâta-reclamantă. În mod constant în jurisprudență s-a apreciat că universalitatea juridică a bunurilor comune implică unicitatea de cote la împărțeală, stabilite pentru fiecare codevălmaș, în funcție de contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu iar nu la pluralitatea de cote, adică diferențierea cotelor în raport cu categoriile de bunuri.
Raportat la întreaga perioadă a căsătoriei, în opinia instanței, s-a dovedit că pârâta-reclamantă a avut o cotă de contribuție majoră, semnificativă la dobândirea masei partajabile. Astfel, destrămarea căsătoriei a fost generată (printre alte motive) de lipsa de participare din punct de vedere financiar a reclamantului-pârât la cheltuielile gospodăriei, reținându-se în cadrul considerentelor sentinței de divorț că reclamantul-pârât a părăsit domiciliul conjugal în 2004, astfel că până la desfacerea căsătoriei (2006), în mod cert pârâta-reclamantă a fost singura care a susținut sarcinile gospodăriei precum și creșterea și educarea copilului căci pensia de întreținere, chiar achitată de reclamantul-pârât a asigurat într-o măsură insuficientă acest ultim deziderat. Totodată, instanța a avut în vedere că pârâta-reclamantă nu a exclus totalmente contribuția reclamantului-pârât la achiziționarea imobilului, arătând că la o parte din preț (apreciată la 10%) a contribuit și reclamantul-pârât, acest aspect neconducând însă la concluzia propusă de pârâta-reclamantă în sensul că această sumă de bani reprezintă bun comun, imobilul fiind dobândit în mod exclusiv pentru simplul motiv că ratele au fost achitate exclusiv. Reținând că plata exclusivă a ratelor de achiziționare a unui bun în timpul căsătoriei conferă doar un drept de creanță (care nu s-a solicitat în cauză), neinfluențând cota de contribuție la dobândirea bunurilor care se calculează asupra întregii mase partajabile, instanța a apreciat că din analiza coroborată a probelor administrate în cauză se impune a se reține o cotă de contribuție la dobândirea masei partajabile a reclamantului-pârât de 30% și a pârâtei-reclamante de 70%.
În final, cu privire la dreptul de creanță solicitat de reclamantul-pârât constând în îmbunătățiri aduse imobilului instanța a reținut că pârâta-reclamanta a recunoscut la întrebarea nr.14 de la interogatoriu că reclamantul-pârât a demolat peretele din hol și bucătărie și a schimbat gresia și faianța din bucătărie și hol, recunoscând, de asemenea, în răspunsul la cererea completatoare (fila 44 din dosar) îmbunătățirile constând în schimbarea geamului termopan la bucătărie și hol. Celelalte îmbunătățiri solicitate nu au fost reținute întrucât nu au fost dovedite: renovare apartament, iar mobilierul de bucătărie, hotă bucătărie, chiuvetă bucătărie, plită și cuptor bucătărie (cerere precizatoare la fila 79) nu au fost incluse în valoarea dreptului de creanță, acestea fiind incluse deja în rândul bunurilor mobile ce compun masa partajabilă. Cu privire la fondurile cheltuite pentru efectuarea îmbunătățirilor, într-adevăr, după cum a subliniat și pârâta-reclamantă, reclamantul - pârât s-a contrazis de 3 ori cu privire la proveniența acestora referindu-se la bani câștigați la muncă în străinătate, la bani câștigați ca urmare a orelor suplimentare apoi la bani împrumutați, astfel că instanța a reținut că sunt efectuate din bani comuni, reclamantului-pârât revenindu-i firesc din contravaloarea îmbunătățirilor.
În ceea ce privește dreptul de creanță pretins de pârâta-reclamantă instanța a constatat că la filele 28-31 din dosar sunt depuse: 1) chitanțe emise de Asociația de proprietari - 13 care atestă plata de către pârâta-reclamantă a unor restanțe la întreținere anterioare lunii aprilie 2004 (moment de la care reclamantul-pârât nu a mai locuit împreună cu fosta sa soție), motiv pentru care instanța a apreciat că aceste cheltuieli reveneau în mod egal părților, reclamantul-pârât locuind în imobilul în litigiu în perioada care interesează speța și nedovedind că a achitat cota de 1/2 ce-i revenea din sumele reprezentând cheltuieli la întreținere 2) chitanțe ce atestă plata impozitului aferent imobilului în litigiu (și care revin în mod egal ambilor proprietari), 3) chitanțe ce atestă plata impozitului auto (și care revin în mod egal ambilor proprietari). Pe cale de consecință instanța a reținut că pârâta-reclamantă are un drept de creanță împotriva reclamantului-pârât constând în din contravaloarea debitului față de Asociația de Locatari (361,78 lei) - a se vedea adeverința depusă la fila 31 din dosar în cadrul căreia este înscrisă suma corectă - a impozitului aferent imobilului (232 lei) și - a impozitului auto (154 lei), în total 747,87 lei.
Pe cale de consecință, în temeiul art.30 Codul Familiei raportat la art. 6735Cod procedură civilă, prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 14.11.2007 instanța a admis în parte atât cererea principală astfel cum a fost modificată cât și cererea reconvențională și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei având cote de contribuție - reclamantul-pârât 30% și pârâta-reclamantă 70% următoarele bunuri: imobilul situat în B, sector 5,-, -. A,.3,.10, sector 5 precum și: mobilă dormitor tip (pat de mijloc, comodă, șifonier cu 4 uși, 2 noptiere), bibliotecă, canapea, colțare extensibile și două fotolii, birou și scaun ergonomie, mobilă bucătărie compusă din 8 corpuri, una bucată covor 3/2 m, una bucată covor 4/3 m, o bucată lustră (cristale), combină muzicală, TV Phillips, plită tip, cuptor aragaz tip, hotă tip, combină frigorifică tip, mașină de spălat tip, autoturism 1310 nr. B 58, autoturism 1310 Ti. De asemenea, prin aceeași încheiere a constatat că reclamantul-pârât are împotriva pârâtei-reclamante un drept de creanță constând în din contravaloarea geamului termopan la bucătărie și hol, demolat perete hol și bucătărie, schimbat gresie și faianță în bucătărie și hol, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de constatare împotriva pârâtei-reclamante a unui drept de creanță constând în renovare apartament, mobilier bucătărie, hotă bucătărie, chiuvetă bucătărie, plită și cuptor bucătărie. Totodată a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de creanță împotriva reclamantului-pârât constând în din contravaloarea debitului față de Asociația de Locatari (361,78 lei), a impozitului aferent imobilului (232 lei) și a impozitului auto (154 lei).
În continuarea judecății, prin aceeași încheiere, instanța a dispus în temeiul art.6736teza finală efectuarea în cauză a expertizelor de evaluare a masei partajabile. În acest sens la dosar au fost depuse, prin compartimentul registratură al instanței, expertizele specialitatea evaluare bunuri mobile (filele 112-119), specialitatea auto (filele 127-130), specialitatea tehnică imobiliară (filele 135-143), contraexpertiza specialitatea tehnică imobiliară (filele 158-169) și un coraport de expertiză tehnică (filele 171-175 din dosar) realizat de expert.
Instanța, în ceea ce privește expertizele specialitatea tehnică imobiliară, a avut în vedere la soluționarea litigiului raportul de contraexpertiza efectuat în cauză și încuviințat în temeiul art.212 alin.2 Cod procedură civilă în ședința publică de 02.06.2008, obiecțiunile la acest raport fiind respinse ca neîntemeiate. A reținut că nu se poate avea în vedere la soluționarea litigiului un coraport efectuat de un expert propus și plătit de una dintre părți, acest coraport fiind încuviințat pentru a exista în speță un element de comparație în vederea stabilirii unei valori a imobilului în litigiu reale și cât mai apropiate de prețurile vehiculate pe piața imobiliară.
A constatat instanța că în cauză, prin rapoartele de expertiză depuse la dosar și enumerate anterior s-au stabilit următoarele valori ale bunurilor ce formează masa de împărțit: 5866 lei - bunurile mobile și 285.380 lei imobilul fără îmbunătățiri, autoturism 1310 nr. B 58: 2446 lei, autoturism 1310 Ti: 2503 lei în total 296.195 lei. Totodată a reținut că dreptul de creanță constând în contravaloare geam termopan la bucătărie și hol, demolat perete hol și bucătărie, schimbat gresie și faianță în bucătărie și hol a fost evaluat de expert la suma de 3918 lei, cuvenit reclamantului-pârât reprezentând 1959 lei.
Creanța pârâtei-reclamante față de reclamantul-pârât constând în din contravaloarea debitului față de Asociația de Locatari (361,78 lei), a impozitului aferent imobilului (232 lei) și a impozitului auto (154 lei), în total 747,87 lei a fost stabilită prin încheierea prevăzută de art.6735Cod procedură civilă, în baza înscrisurilor depuse la dosar și cu motivarea expusă în considerentele încheierii redate anterior.
În drept, referitor la modalitatea de împărțire a masei partajabile, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.6739Cod procedură civilă, potrivit cu care la formarea și atribuirea loturilor trebuie să se ține seama după caz, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, precum și de eventualele îmbunătățiri aduse bunului de către unul dintre coproprietari înainte de cererea de împărțeala a bunului.
Analizând aceste criterii prin prisma situației de fapt reținute prin încheierea de admitere în principiu dată la data de 14.11.2007 instanța a constatat că atât manifestarea acordului părților cât și cota de contribuție semnificativă la dobândirea masei partajabile reținută de instanță în favoarea pârâtei-reclamante concordă către atribuirea imobilului acesteia. Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere și faptul că după despărțirea în fapt a părților, pârâta-reclamantă a locuit în continuare în imobilul inclus în masa partajabilă și a avut folosința tuturor bunurilor mobile ce se împart, cu excepția autoturismelor.
Pe cale de consecință, ca efect al sistării stării de indiviziune asupra masei partajabile și prin prisma criteriilor prezentate anterior instanța a atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtei-reclamante imobilul situat în B, sect.5,-, -3,.A,.3,.10, sector 5 (285.380 lei fără îmbunătățiri) precum și următoarele bunuri mobile: mobilă dormitor tip (pat de mijloc, comodă, șifonier cu 4 uși, 2 noptiere): 693 lei, bibliotecă: 616 lei, canapea, colțare extensibile și două fotolii: 445 lei, birou: 80 lei și scaun ergonomic - 60 lei, mobilă bucătărie compusă din 8 corpuri-720 lei, una bucată covor 3/2 m - 126 lei, una bucată covor 4/3 m - 252 lei, o bucată lustră (cristale) - 80 lei, combină muzicală: 110 leu, TV Phillips - 240 lei, plită tip - 238 lei, cuptor aragaz tip - 719 lei, hotă tip - 159 lei, combină frigorifică tip -840 lei, mașină de spălat tip -488 lei, în total 291.246 lei.
Totodată, reținând că reclamantul-pârât este cel care a avut posesia autoturismelor în litigiu după despărțirea în fapt a părților și că nu a făcut dovada înstrăinării acestora, folosindu-le pentru îndeplinirea profesiei (efectuarea serviciilor de taximetrie) i-a atribuit reclamantului-pârât în deplină proprietate și posesie autoturism 1310 nr. B 58 - 2446 LEI, autoturism 1310 Ti - 2503 lei, în total 4949 lei.
Față de valorile loturilor formate instanța a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 83.909,5 lei cu titlu de sultă, corespunzător cotelor de contribuție reținute în favoarea părților la dobândirea masei partajabile (reclamantul-pârât 30% și pârâta-reclamantă 70%).
Totodată, în realizarea drepturilor de creanță reținute în favoarea părților instanța a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1959 lei, valoare drept de creanță reprezentând îmbunătățiri, l-a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 747.87 lei valoare drept de creanță reprezentând debit Asociația de Locatari și impozite și, în final, a compensat sulta cu aceste sume și a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 85.120,63 lei, sultă finală.
În temeiul art.67310alin.4 Cod procedură civilă, instanța a stabilit termen pentru plata sultei 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței, termen stabilit atât prin prisma cuantumului mare al sumei de plată dar și având în vedere necesitatea de a fi satisfăcută și creanța finală a reclamantului-pârât față de fosta sa soție.
Față de dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, a compensat juridic plata cheltuielilor de judecată, ținând cont că cererile ambelor părți au fost admise în parte, neputându-se aprecia că una a căzut în pretenții față de cealaltă.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel ambele părți.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.572/08.04.2009 a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta.
Totodată, a admis apelul formulat de apelantul - pârât, împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit termen pentru plata sultei 2 luni de la data pronunțării deciziei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Prin rezoluția de primire a cererii de apel (fila 1 dosar apel), pe rolul Tribunalului București, s-a stabilit în sarcina apelantei, în baza art.20 alin.2 și art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997, obligația de a timbra cererea de apel cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1598 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, apelanta fiind citată cu mențiunea acestei obligații și a cuantumului taxei datorate, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (fila 12 dosar apel).
La primul termen de judecată, Tribunalul a constat că apelanta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale și măsurii dispuse de instanță, astfel încât, fiind incidente dispozițiile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora acestea se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată fiind sancționată cu anularea cererii.
Cum plata taxei judiciare de timbru este o obligație personală a părții, ce se aduce la îndeplinire de aceasta, apelanta avea obligația să achite taxa judiciară de timbru anticipat ori până la primul termen acordat în acest sens.
Chiar dacă, așa cum susține apelanta nu avea încă angajat un apărător pentru asistarea ori reprezentarea sa în instanță, avea în mod cert doi avocați angajați pentru consultanță juridică (fila 8 dosar apel) din partea cărora trebuia să fi primit îndrumările necesare cu privire la obligația satisfacerii taxei judiciare de timbru și a termenului în care aceasta poate fi achitată, ori cu privire la cererile și mijloacele legale puse la dispoziție în cazul existenței imposibilității de plată a taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește cererea de îndreptare a încheierii de la 18.02.2009, tribunalul a apreciat că nu prezintă nici o relevanță sub aspectul respingerii cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, faptul că cei doi avocați angajați de apelantă nu aveau împuternicire pentru asistență ori reprezentare, cererea fiind nejustificată în condițiile art.156 Cod procedură civilă, având în vedere că apelul s-a declarat la 14.11.2008 iar primul termen acordat în cauză s-a fixat la 18.02.2009, apelanta nearătând și nedovedind motive întemeiate pentru care în intervalul de 4 luni nu a angajat un apărător, după cum nu a angajat nici de la data angajării a doi avocați pentru consultanță, respectiv de la 13.01.2009.
În același timp în încheierea de la 18.02.2009 prin referirea la împuternicirea avocațială a celor doi avocați nu s-a comis o eroare materială în înțelesul dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește apelul formulat de pârât, tribunalul a reținut că prima instanță nu a arătat care sunt acele motive temeinice pentru care a încuviințat atribuirea direct prin hotărârea de partaj a imobilului și cu atât mai puțin considerentele pentru care a stabilit un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Având în vedere că, prin chiar cererea sa reconvențională formulată la 09.01.2007, pârâta reclamanta intimată a cerut să-i fie atribuit imobilul, înseamnă că aceasta și-a estimat posibilitățile de plată a sultei la care se îndatorează și, ca atare, tribunalul a apreciat că termenul stabilit pentru plata sultei trebuie să fie unul rezonabil, care să permită pârâtei-reclamante intimate demersurile pentru procurarea sumei de bani necesară și, în același timp, să nu afecteze drepturile și interesele apelantului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta reclamantă a beneficiat, față de prevederile art.284 alin.5 Cod procedură civilă și de efectul suspensiv de executare al apelului declarat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta - pârâtă.
Prin motivele de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a anulat apelul declarat de pârâtă ca netimbrat, reținând faptul că aceasta avea angajați în cauză doi avocați în condițiile în care, exista o singură delegație numai pentru studiu dosar și nicidecum pentru redactare, asistare și reprezentare în fața instanței de apel.
Recurenta - pârâtă mai arată că la primul termen de judecată, respectiv 18.02.2009, a solicitat printr-o cerere scrisă acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, însă instanța de apel în mod greșit a dispus respingerea acesteia pe motiv că are deja angajați doi avocați așa cum ar fi rezultat din împuternicirea avocațială de la fila nr.8 dosar.
Față de cele consemnate în mod greșit de către instanța de apel în încheierea de ședință de la acel termen de judecată din 18.02.2009, recurenta a solicitat la cel de al doilea termen, respectiv la 18.03.2009, rectificarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii, în baza dispozițiilor art.282 Cod procedură civilă, în sensul că exista o împuternicire avocațială însă aceasta cuprinde doar mențiunea "studiu dosar" și nicidecum pentru asistență juridică sau reprezentare în fața instanței de apel, avocatul respectiv nefiind împuternicit să redacteze, să depună motivele de apel, având în vedere și data la care a fost încheiat acel contract de studiu dosar.
La primul termen de judecată, pârâta a fost lipsită de apărare, deși s-a reținut în mod greșit că are doi avocați, iar prin respingerea cererii pentru angajarea unui avocat, aceasta consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare în prezenta cauză.
Totodată, recurenta consideră că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil".
Mai mult decât atât, arată recurenta, instanța de fond a lezat-o în drepturile sale la apărare și i-a anulat apelul ca netimbrat, a admis apelul intimatului și a redus termenul de plată al sultei de 6 luni de zile la un termen de plată de numai 2 luni de zile.
În final, se arată că hotărârea este nelegală și pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Recursul este nefondat.
În fapt, la data de 14.01.2009, pârâta - reclamantă a formulat apel împotriva sentinței civile nr.8054/14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 S-au emis citațiile la data de 23.01.2009, aceasta fiind citată pentru termenul din data de 18.02.2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1598 lei și timbru judiciar, în valoare de 5 lei.
a fost primită la data de 27.01.2009 (fila 12 dosar fond).
La data de 10.02.2009 apelanta - pârâtă - reclamantă a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare. Cererea nu a fost motivată în fapt, numai în drept și nu a fost însoțită de înscrisuri.
La termenul acordat, respectiv 18.02.2009, apelanta - pârâtă - reclamantă nu s-a prezentat.
Anterior însă, la data de 03.02.2009, s-a prezentat, cu împuternicire avocațială pentru apelantă, avocat -, care a solicitat să i se elibereze copii de pe actele din dosar (fila 9).
Din împuternicirea avocațială nr.- aflată în dosar la fila 8 - rezultă că apelanta a angajat doi avocați pentru a-i acorda consultații juridice în această cauză.
Recurenta și-a încadrat generic motivele de recurs în dispozițiile art.304 pct.4,5,7,8 și 9 Cod procedură civilă, fără a menționa în concret, în ce constă nelegalitatea, în sensul dispozițiilor art.3021alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
Astfel, raportat la situația de fapt prezentată - dispozițiile art.304 pct.4 "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" - nu sunt incidente întrucât tocmai în virtutea puterii judecătorești cu care este învestită, instanța de apel și-a exercitat atributul de a obliga pârâta la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiilepct.5 cu privire la încălcarea de către instanță a "formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2", acest din urmă text referindu-se la "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale", deoarece, raportat la speță, ambele acte de procedură, respectiv citația și comunicarea citației către apelantă au fost îndeplinite cu respectarea formelor de procedură instituite de lege. Astfel, citația cuprinde atât mențiunea referitoare la obligația apelantei de a achita taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul acesteia, iar comunicarea citației s-a făcut cu respectarea formelor de procedură instituite de art.86 alin.1 și art.89 alin.1 Cod procedură civilă.
Nici dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite întrucât hotărârea instanței de apel este temeinic motivată, uneori cu referire la date exacte în care au fost îndeplinite sau nu formele de procedură privind obligativitatea achitării taxei de timbru, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța de apel reținând pe baza actelor de la dosar situația de fapt pe care a încadrat-o corect în textele legale speciale din materia taxelor judiciare de timbru.
Recurenta nu precizează prin ce a "interpretat greșit instanța de apel actul juridic dedus judecății sau a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", atâta timp cât nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar împuternicirea avocațială la care se face referire în conținutul recursului nu constituie "actul juridic dedus judecății" în sensul dispozițiilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă, obiectul cauzei fiind partaj bunuri comune.
Neîntemeiat este și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, art.129 pct.5 Cod procedură civilă și art.156 alin.2 Cod procedură civilă.
Din situația de fapt expusă cu relevanță juridică în speță rezultă că în mod corect instanța de apel a anulat apelul ca netimbrat întrucât apelanta - pârâtă - reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor art.20 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora:
(1) judiciare de timbru se plătesc anticipat.
(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.
(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Plata taxei judiciare de timbru este o obligație personală a părții, ce se aduce la îndeplinire de aceasta indiferent dacă are sau nu avocat și care primează altor măsuri procesuale, întrucât neîndeplinirea obligației de plată pentru termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Mai mult, partea a angajat doi avocați pentru studiu dosar și consultanță juridică, astfel încât avea posibilitatea să afle care este consecința juridică a neplății taxei judiciare de timbru.
Prin cererea pentru lipsă de apărare formulată la data de 10.02.2009 (13) apelanta - pârâtă - reclamantă nu a arătat că este în imposibilitate să plătească taxa de timbru și de asemenea nu a justificat temeinic această cerere, respectiv nu a indicat motivele pentru care nu și-a angajat apărător în perioada cuprinsă între momentul declarării apelului 14.01.2009 și termenul din 18.02.2009, pentru a fi incidente dispozițiile art.156 alin.1 Cod procedură civilă.
În aceste condiții faptul că în încheiere este consemnat că partea avea deja angajați doi apărători este într-adevăr fără relevanță, așa cum a reținut tribunalul prin decizia recurată.
Nici dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu au fost încălcate deoarece apelantei - pârâte - reclamante nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. În măsura în care era în imposibilitate să achite taxele de timbru putea să solicite, în condițiile nr.OUG51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.193/2008, scutire, reducere, eșalonare, sau amânare pentru plata taxei judiciare de timbru.
Apelul intimatului nu a fost admis ca urmare a faptului că apelul formulat de recurenta - pârâtă - reclamantă a fost anulat ca netimbrat, ci pentru că instanța a apreciat că termenul de plată a sultei a fost greșit acordat, cu încălcarea dispozițiilor art.67310Cod procedură civilă. Or, recurenta nu a făcut critici cu privire la aplicarea greșită a acestor dispoziții legale.
Nici dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă nu au fost încălcate.
În temeiul art.129 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora "Judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în proces ". Instanța a pus în vedere apelantei pârâte - reclamante obligația de a timbra cererea de apel, astfel încât numai după îndeplinirea acestei obligații partea putea să ceară judecătorului "să stăruie în aflarea adevărului".
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă - împotriva deciziei civile nr.572 din 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Obligă recurenta la 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/25.10.2010
Secția a V-a Civ.-
-
Jud. sector 5. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Interdicție. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
