Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 2052/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2052/R/2008
Ședința publică din 24 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare -pentru pronunțare-recursul declarat de către pârâtul, împotriva Deciziei civile nr.47/A din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe intimata, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 10 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 octombrie și ulterior pentru termenul din 24 octombrie 2008.
CURTEA:
Reține că prin sentința civilă nr. 3222/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei împotriva pârâtului. Totodată, s-a admis în parte acțiunea reconvenționala formulată de pârâtul împotriva reclamantei și în consecință s-a constatat că au calitatea de bunuri comune dobândite in timpul căsătoriei, cu o contribuție egală, următoarele: 1. casă de locuit situată în B,-, cu anexe și teren înscrise în CF 6967 B, nr. top 5794/1/1 în valoare de 617.566 lei; 2. apartament cu 3 camere situat în B,-,. A,.4 înscris în CF. 5643/4 în valoare de 127.729 lei; 3. autoturism Volkswagen, cu nr. de înmatriculare - în valoare de 22.750 lei Ron; 4. bunurile mobile existente la adresa- B,- în valoare totală de 14.680.17 lei și descrise în anexa nr.1 din raportul de expertiză întocmit de expert, ce face parte integrantă din prezenta sentință; s-a constatat că pârâtul a avut o contribuție proprie, după despărțirea în fapt a părților, la edificarea casei în cuantum de 142.160,5 lei; s-a constatat că valoarea de 33.250 lei Ron autoturismului Volkswagen, cu nr. de înmatriculare - a intrat în valoarea casei de locuit; s-a constatat că masa bunurilor comune supusă partajului este în valoare de 640.564.67 lei; s-a dispus partajarea bunurilor comune în natură și s-au atribuit reclamantei bunurile de sub nr. 2,3,4 în valoare de 165.159,17 lei și pârâtului casa de locuit, cu anexe și teren înscrise în CF 6967 B în valoare de 475.405,5 lei, s-a constatat că părțile au cumpărat marfa pentru magazinul lor în valoare de 70.000 lei, marfă rămasă în posesia reclamantei; pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei o sultă compensatoare în cuantum de 42561,58 lei; s-a constatat că au calitatea de bunuri comune cu o contribuție de 100% a pârâtului bunurile mobile aflate la adresa -B,- descrise în anexa 3 din raportul de expertiza întocmit de expert, ce face parte integrantă din prezenta sentință; s-a dispus întabularea imobilelor în CF pe numele părților conform partajului. S-au respins celelalte cereri din acțiunea reconvențională, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtului suma de 4000 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin contribuție comună și egală următoarele bunuri: casă de locuit și anexe gospodărești edificate pe terenul înscris în CF 6967 B,nr. top 5794/1/2; terenul în suprafață de 1.000 mp. înscris în CF 6967 B, nr. top 5794/1/2; apartamentul cu 3 camere înscris în CF 5643/4 B; autoturism marca "Volkswagen " cu nr. de înmatriculare -; autoturism marca "Volkswagen Transporter" cu nr. de înmatriculare -, precum și bunurile mobile indicate în acțiune.
Pârâtul a depus întâmpinare și acțiune reconvențională prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reconvenționale și să se constate că au calitatea de bunuri comune, ce se află la reclamanta și bunurile menționate în cerere, lucrări de îmbunătățiri la spațiul comercial, mobilier dotare magazin, ușă termopan, birou magazin, dotare baie, creditare cumpărare fond marfă.
Totodată, pârâtul a solicitat să se constate că la dobândirea bunurilor comune are o contribuție de 80%, iar reclamanta de 20% și că au calitatea de bunuri proprii toate bunurile mobile enumerate de reclamanta și care se află în casa din B,-, precum și îmbunătățirile aduse la casă.
Pârâtul a solicitat partajarea în natura prin atribuirea în favoarea sa a imobilului casă de locuit de pe str. - - și a apartamentului către reclamantă, iar bunurile mobile potrivit folosinței, cu plata de sultă compensatoare și întabularea loturilor pe numele fiecăreia dintre părți, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
În urma analizării probatoriului administrat, instanța a reținut că în sarcina reclamantei s-a instituit obligația de plată a taxei de timbru în valoare de 4.118,44 lei prin încheierea dată în ședința publică din 16.02.2005. Impotriva modului de stabilire a taxei de timbru a formulat contestație reclamanta, care a fost respinsă prin încheierea pronunțată în data de 19.09.2005. Intrucât reclamanta nu a achitat taxa de timbru rămasă astfel definitivă și irevocabilă, instanța a aplicat sancțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 146/1997, respectiv anularea ca insuficient timbrată a acțiunii reclamantei.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, coroborat cu probele scrise depuse și expertizele efectuate, s-a reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu o contribuție egală bunurile comune cuprinse în dispozitivul hotărârii. S-a reținut că pârâtul nu a facut dovada unei contributii mai mari la achizitionarea lor, astfel că instanța a reținut ca fiind reală susținerea reclamantei, respectiv că părțile au avut o contribuție egală, de 50%.Pârâtul a avut o contribuție proprie, după despărțirea în fapt a părților, la edificarea casei, în cuantum de 142.160,5 lei reprezentând efectuarea gardului de fier forjat (28.615.000 lei Rol), pavajul în curte (118.752.000 lei Rol), instalații electrice și telefonie (114.292.000 lei Rol), instalații sanitare (423.303.000 lei Rol), lucrări rezultate din probatoriul testimonial si actele depuse de pârât, finisări interioare la casă (719.615.000 lei Rol)- recunoscute parțial de către reclamantă la efectuarea expertizei).
De asemenea, s-a reținut că mai au calitatea de bunuri comune, fiind cumpărate în timpul căsătoriei, dar cu contribuția exclusivă a pârâtului și după despărțirea în fapt a părților, bunurile mobile existente in casa de locuit din B, str. - - si descrise în anexa 3 din raportul de expertiza intocmit de expert.
Prima instanță a reținut că în timpul căsătoriei părțile au achiziționat și autoturismul Volkswagen, cu nr. de înmatriculare - în valoare de 33.250 lei Ron, care însă a fost vândut, iar valoarea rezultată a fost folosită pentru edificarea casei de locuit, intrând astfel în valoarea acesteia. De asemenea, a reținut că părțile au avut si un magazin împreună pentru care au cumpărat din bani comuni marfă, iar la despărțirea în fapt întreaga marfă în valoare de 70.000 lei Ron a rămas în posesia reclamantei.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța a constatat că masa bunurilor comune supusă partajului este în valoare de 640.564,67 lei Ron și în baza art.674/9 pr.civ. observând cotele de proprietate ale părților, natura bunurilor și destinația acestora, poziția procesuală a părților și folosința bunurilor a dispus partajarea bunurilor comune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul.
Prin decizia civilă nr.47/A din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de pârât și s-a admis ca fiind fondat apelul declarat de reclamantă, sentința fiind schimbată în parte. În consecință, s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta împotriva pârâtului, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală. următoarele bunuri: 1) teren situat în B- în valoare de 201.282 lei; casă, anexe gospodărești și împrejmuiri situate pe acest teren în valoare totală de 586.043 lei ( teren + construcții=787.325 lei;) 2) apartamentul cu 3 camere situat în B str. nr 4,. A,. 4, 5043/4 în valoare de 169.400 lei; 3) contravaloarea autoturismului marca Volkswagen (-), în valoare de 20.000 lei; 4) bunuri mobile aflate în apartamentul anterior descris, enumerate în anexa nr. 1 din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 14.680,17 lei; 5) contravaloarea autoturismului marca Volkswagen (-) în valoare de 30.000 lei;
S-a constatat că valoarea masei totale a bunurilor comune supuse partajului este de 926.051,17 lei;
S-a dispus partajarea bunurilor comune prin formare de loturi în natură și:
S-a atribuit reclamantei lotul nr. 1, format din: apartamentul cu 3 camere situat în B-.A,.4, bunurile mobile aflate în acest apartament, enumerate în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert și contravaloarea autoturismului VW, lot în valoare de 204.080,17 lei;
S-a atribuit pârâtului lotul nr. 2, format din: casa de locuit, anexe gospodărești împrejmuiri și teren, din CF 6967 B și contravaloarea autoturismului VW, lot în valoare totală de 757.971 lei;
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei sultă în cuantum 276.945,3 lei;
S-a menținut dispoziția din sentință privind constatarea calității de bunuri comune cu o contribuție a pârâtului de 100% a bunurilor mobile din anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert și cea de întabulare în
S-au respins toate celelalte cereri din acțiunea reconvențională.
S-au compensat integral cheltuielile de judecată pentru fondul cauzei.
S-a dat în debit reclamanta cu suma de 41.184.400 lei vechi, adică 4.118,5 lei noi, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la valoarea contestată la fondul cauzei, stabilită prin încheierea de ședință din 16.02.2005, ce va fi achitată în contul Statului Român.
Intimatul a fost obligat să plătească apelantei 5919 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru - 2416 lei, onorariu de expert-1003 lei și onorariu avocațial-2500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În mod nelegal prima instanță a anulat ca fiind insuficient timbrată acțiunea principală motivat de faptul că nu a achitat taxa de timbru stabilită prin încheierea irevocabilă dată în ședința publică din 16.02.2005 ( 81 dosar fond), urmare a respingerii cererii de reexaminare, întrucât taxa de timbru de 4.118,44 lei a fost stabilită în sarcina reclamantei ca urmare a faptului că aceasta a contestat prin întâmpinare, unele bunuri sau valoarea unor bunuri indicate în cererea reconvențională.
Cum acțiunea principală a fost timbrată potrivit dispozițiilor legale, sancțiunea pentru neachitarea taxei de timbru stabilită în sarcina reclamantei urmare a contestării, prin întâmpinare, nu este anularea acțiunii principale ci darea reclamantei în debit cu suma datorată și neachitată, întrucât sancțiunea anulării acțiunii, prevăzută de art.20 din Legea nr.146/1997, este incidentă doar atunci când reclamantul nu achită taxa judiciară de timbru stabilită pentru acțiunea formulată și în consecință s-a apreciat că se impunea examinarea pe fond a acțiunii principale și nu anularea ei ca insuficient timbrată. Cum însă pretențiile formulate de reclamantă au fost analizate în cadrul acțiunii reconvenționale, având în vedere dubla calitate a părților în procesul de partaj, atât de reclamant cât și de pârât, constatarea ca fiind nelegală dispoziția de anulare a acțiunii principale ca insuficient timbrată, s-a considerat că aceasta nu determină desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având consecință doar asupra cheltuielilor de judecată.
Referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a reținut că, în mod legal și temeinic, prima instanță a constatat că cei doi soți au o contribuție egală la dobândirea bunurile ce intră în masa bunurilor comune supuse partajului. Pârâtul apelant nu a probat faptul că a avut o contribuție mai mare, dimpotrivă toate probele administrate susțin o contribuție egală; atât reclamanta, cât și pârâtul au prestat activități aducătoare de venit, pârâtul neprobând faptul că veniturile realizate de el sunt semnificativ mai mari decât cele realizate de reclamantă care, pe lângă activitățile aducătoare de venit, s-a ocupat și de treburile gospodărești, inclusiv cele specifice creșterii celor doi copii rezultați din căsătorie (în prezent majori).Prin urmare, s-a apreciat ca neîntemeiată critica prin care pârâtul solicită o cotă de contribuție de 80% față de 50%, cât a stabilit prima instanță.
În ce privește autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare -, tribunalul a reținut că acesta a fost înstrăinat, astfel că în masa bunurilor de partajat s-a inclus contravaloarea acestuia, respectiv20.000 lei,cereprezintă valoarea de înlocuire a bunului comun înstrăinat.
S-a reținut că și autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare -, a fost dobândit de cei doi soți în timpul căsătoriei și ulterior a fost înstrăinat de către pârâtul, contravaloarea autoturismului vândut de către pârât fiind inclusă în bunurile comune, întrucât este un bun comun dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală. Tribunalul a reținut ca fiind valoarea de înlocuire a acestui bun valoarea medie dintre 8000 și 8500 Euro, respectiv suma de 30.000 lei și a inclus această sumă în masa bunurilor comune de partajat.
În ce privește valoarea bunurilor imobile ce constituie bunuri comune precum și lucrările efectuate la imobilul casă exclusiv de către pârât și valoarea acestora tribunalul a reținut că nici una din părți nu a contestat valoarea reținută de instanța de fond în privința terenului și apartamentului. În consecință, tribunalul a luat în calcul valoarea actualizată a acestora, în funcție de rata inflației, între data evaluării la fond și data efectuării actualizării în apel, respectiv de 201.282 lei pentru teren și de 169.400 lei pentru apartament, apreciind ca nefiind justificat a se lua în calcul valorile indicate de expert ca urmare a efectuării unei noi expertize, fără ca instanța să o încuviințeze, cu concluzii diferite în ce privește valorile, chiar și pentru data la care au fost efectuate evaluările în fața instanței de fond, în condițiile în care expertizele întocmite la fond nu au fost contestate în termen și nici prin apelurile formulate de ambele părți nu s-au indicat motive de nulitate a acestora, care să justifice efectuarea unei noi expertize.
Referitor la imobilul casă de locuit, anexele gospodărești, împrejmuiri și celorlalte lucrări de construcții (piscină, pavaj în curte), aflate pe terenul situat în B,-, întrucât apelanta reclamantă a criticat modul de evaluare a acestora de către instanța de fond precum și lucrările reținute de prima instanță ca fiind efectuate exclusiv de către pârât și care se impune a fi deduse din valoarea de partajat, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, expertiză efectuată de expertul și potrivit concluziilor acestui expert valoarea totală a casei și anexelor este de 586.043 lei, din care casa 524.900 lei și anexele și împrejmuirile 61.043 lei. Expertul a efectuat evaluarea distinctă a lucrărilor în privința cărora părțile susțin că sunt efectuate exclusiv de către pârât.
Din probatoriul testimonial administrat atât de către instanța de fond, cât și în apel s-a reținut că la data despărțirii în fapt, luna octombrie 2004, casa nu era finalizată și după această dată pârâtul a efectuat anumite lucrări. În privința acestor lucrări tribunalul a reținut că probele sunt contradictorii, martorii propuși de pârâtă susținând că lucrările efectuate de pârât sunt minore, că interiorul era aproape, că poarta, gardul ce există în prezent au fost edificate la data despărțirii în fapt a părților; la fel, referitor la pavarea curții, în timp ce martorii pârâtului au susținut că pavajul curții s-a făcut după despărțirea părților, că interiorul nu era terminat și că s-a instalat tâmplăria la balcon și terase.
Din coroborarea declarațiilor tuturor martorilor, precum și facturile și chitanțele depuse de pârât, tribunalul a reținut ca fiind efectuate exclusiv de către pârât lucrări în valoare totală de 59.356 lei, valoare dedusă din valoarea casei și anexelor, de 586.043 lei.
S-a reținut că lucrările efectuate exclusiv de către pârât sunt: materiale și manoperă pentru montat granito-gresie pe scările din spatele casei - 2104 lei; materiale și manoperă pentru gresia de la treptele din interior -746 lei; materiale și manoperă pentru tavane false din rigips - 7507 lei, materiale și manoperă pentru uși interioare -1794 lei; materiale și manoperă pentru zugrăveli interioare pe 700. - 3752 lei; balustradă de inox -10.888 lei; materiale și montat piatră decorativă -1924 lei, manoperă montat parchet; placare piscină cu granito-gresie materiale și manoperă - 1629 lei; gardul din fier forjat - 13.000 lei;valoare pavele și manoperă montat pavaj în curte - 13.274 lei, lucrări la bucătăria de vară, de 2.350 lei (lucrările exterioare fiind în valoare de 30.253 lei).
Tribunalul a reținut că pârâtul nu a probat că celelalte lucrări pretinse de el au fost într-adevăr efectuate doar pe cheltuiala lui, martorii declarând că la sărbătorile de iarnă din anul 2004 casa era în interior. Apoi, din probele testimoniale a rezultat că gresia și parchetul erau cumpărate la despărțirea părților, iar gresia și faianța erau montate. Totodată, din chitanțele și facturile depuse de reclamantă a reieșit că tot anterior au fost achiziționate și obiectele sanitare și caloriferele, că în casă era curent electric și instalațiile sanitare erau funcționale, efectuându-se doar lucrările de finisare anterior arătate. Din facturile depuse de reclamantă a rezultat că toată tâmplăria de PVC cu geam termopan a fost achiziționată anterior, în contravaloarea acesteia fiind inclus și montajul. Faptul că s-au depus la dosar copiile unor acte de împrumut, nu justifică faptul că pârâtul a folosit toți banii împrumutați pentru efectuarea lucrărilor de finisare.
În ce privește suma pretinsă de pârât ca fiind creanță față de societatea în care părțile au fost asociați, tribunalul a reținut că, din actele contabile ale acestei societăți și din actul de lichidare nu rezultă faptul că societatea ar fi avut vreo datorie față de părți; cum patrimoniul societății a fost lichidat în mod amiabil, s-a apreciat ca neîntemeiată statuarea primei în sensul că cei doi cei doi soți au o creanță față de societate și care a fost inclusă în lotul reclamantei.
Referitor la apelul reclamantei, s-a reținut că acesta este întemeiat,sentința fiind schimbată conform dispozitivului, raportat la probele dosarului. Pentru egalizarea valorică a loturilor, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei o sultă în cuantum 276.945,3 lei;
A fost menținută dispoziția din sentință privind constatarea calității de bunuri comune cu o contribuție a pârâtului de 100% a bunurilor mobile din anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert și cea de întabulare în,fiind respinse toate celelalte cereri din acțiunea reconvențională.
Au fost compensate integral cheltuielile de judecată pentru fondul cauzei, reclamanta fiind dată în debit cu suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru fondul cauzei, de 4.118,5 lei noi.
În baza art.274 pr.civ. intimatul a fost obligat să plătească apelantei suma de 5919 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru - 2416 lei, onorariu de expert-1003 lei și onorariu avocațial-2500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul solicitând în principal, casarea deciziei în baza disp.art.312 alin.3 teza a II-a precum și teza finală raportat la disp. art.304 pct.3 pr.civ. cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Bistrița, ca urmare a încălcării disp. art.297 alin.1 pr.civ.
In subsidiar, a solicitat modificarea deciziei în baza dispozițiilor. art.312 alin.3 pr.civ. raportat la art.304 pct.6, 7 si 9.pr.civ. în sensul admiterii în întregime a apelului pârâtului și al respingerii apelului reclamantei;în consecință, solicită modificarea sentinței, admiterea în parte a acțiunii introductive și admiterea în întregime a cererii reconvenționale.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința Judecătoriei Bistrițas -a anulat ca insuficient timbrată acțiunea principală formulată de reclamantă și s-au admis în parte pretențiile sale din cadrul cererii reconventionale. Cu ocazia dezbaterilor în fond, s-a pus în vedere reclamantei, urmare a contestarii pretentiilor sale din cadrul acțiunii reconvenționale, să achite o taxa judiciară de timbru în sumă de 4118,44 RON. Totodată, a fost și pârâtul obligat la plata taxei de timbru aferentă cotelor pe care le-a contestat. Reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă. Anularea ca insuficient timbrată a acțiunii principale a avut drept consecință nepronunțarea asupra fondului pretențiilor deduse judecății de către reclamanta. Drept urmare, în fața Tribunalului, aceste pretenții nu puteau fi analizate, chiar dacă această instanță ar fi apreciat că instanța de fond s-ar fi pronuntat prin motivarea sentinței asupra tuturor capetelor de cerere, atât cele din actiunea principală, cât și cele din acțiunea reconvențională. Prin decizia atacată, desființând soluția instanței de fond privind anularea cererii pricipale ca insuficient timbrată, Tribunalul a procedat el însuși la analizarea în fond a tuturor acestora, privând totodată părțile de o cale de atac; această instanță a încălcat disp.art.297 alin.3, astfel că apreciază că hotărârea Tribunalului este dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv prevăzut de disp.art.304 pct.3 pr.civ. astfel încât solicită în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
In ceea ce privesc motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 si 9,.proc.civ., susține că soluția instanței de apel dea desființa dispoziția instanței de fond referitoare la anularea cererii principale, pe lângă consecințele neprocedurale pe care le-a provocat, este totodată și rezultatul unei greșite aplicări și interpretări a textelor legale, în sensul art.304 pct.9 pr.civ. respectiv disp.art.7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, și a disp. art. 3 alin. 2 lit. c din Legea nr. 146/1997. In acest sens, arată că împărțeala judiciară, ca procedură specială reglementată de normele procesual civile dă naștere unuiiudicium duplex,ntrucât se caracterizează prin aceea că ambele părți au atât calitatea de reclamant, cât și de pârât, deopotrivă, cu drepturile și obligațiile ce le revin fiecăruia dintre aceștia.
In acest context trebuie privite textele legale cu a căror nesocotire s-a pronunțat decizia civilă recurată, dispoziții care prevăd faptul că, în materia partajului, separat de taxa fixă, "dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată" (art.3 alin.2 din Legea nr.146/1997) si ca "în aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997. Prin titularul cererii se înțelege partea care contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor,
masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducțiune a liberalităților și cererilor de partaj."
Susține că soluția instanței de fond privind anularea ca insuficient timbrată a acțiunii principale apare ca legală, iar desființarea acesteia de către tribunal este lipsită de fundament juridic. Astfel, reclamanta a intentat acțiunea de partaj, iar recurentul a fost cel care a solicitat admiterea doar în parte a acțiunii introductive și a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat a se constata o cotă de contribuție de 80% în favoarea sa, a contestat valoarea unor bunuri mobile și imobile incluse în acțiunea introductivă, solicitând totodată înlăturarea de la masa partajabilă a unor bunuri proprii indicate în cererea principală ca fiind comune, precum și includerea în aceasta a altor bunuri a căror valoare a precizat-
Prin întâmpinare, reclamanta a contestat cotele de contribuție și valoarea unor bunuri iar instanța de fond a instituit obligația plății unei taxe de timbru prin raportare la disp.art.3 alin.2 din Legea nr.146/1997, însă reclamanta nu a înțeles să achite taxa de timbru stabilită în sarcina sa.
Consideră că sancțiunea aplicată de instanța de fond, respectiv cea a anulării acțiunii principale ca insuficient timbrată este justă și în deplină concordanță cu textul legal ce reglementează regimul taxelor de timbru. Dată fiind dubla calitate a părților în procesul de partaj, în prezenta cauză acțiunea principală și întâmpinarea formulată de reclamanta formează un corp comun, tinzând deopotrivă la stabilirea unei mase partajabile caracterizată prin universalitate, precum și la stabilirea existenței și întinderii unor drepturi asupra bunurilor comune, astfel încât sancțiunea anulării cererii a fost corect aplicată. Din aceste considerente, apreciază că nu se poate susține cu temei, astfel cum a reținut instanța de apel, că acțiunea principală este legal timbrată urmând a fi judecată pe fond, în timp ce sancțiunea urmează să afecteze doar întâmpinarea, întrucât, în caz contrar ar însemna a nesocoti disp.art.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997, negăsindu-și aplicarea în cauză nici prevederile alin.4 al art.20 din Legea nr.146/1997.
Susține că poziția adoptată de instanța de apel referitoare la sancțiunea ce urma a fi aplicată de către instanța de fond - respectiv darea în debit - este cel putin curioasă, ea fiind discordantă chiar și cu susținerile apelantei reclamante care arată, prin motivele de apel, că sancțiunea la instanța de fond ar fi trebuit să fie cel mult anularea întâmpinării. Darea în debit este o procedură administrativă, străină de cauza supusă prezentei judecăți, și aplicabilă doar în situația în care instanța investită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare taxa de timbru nu a fost plătită în cuantum legal. In prezenta cauză, o asemenea instituție nu își găsește aplicarea din moment ce instanța de fond a anulat cererea principală ca insuficient timbrată, neanalizând fondul pretențiilor reclamantei, singurele sancțiuni ce ar putea să-și găsească incidența în speță fiind anularea cererii principale sau, cel puțin, anularea întâmpinării în sensul omiterii apărărilor formulate în cadrul acesteia și al recunoașterii depline și implicite a pretențiilor formulate de pârât prin cererea reconvențională.
În al doilea rând, rin p. motivele de apel d epuse în cauză, reclamanta a solicitat stabilirea valorii masei bunurilor comune partajabile la suma de 766.991,07 lei, formarea a două loturi și obligarea pârâtului la plata unei sulte compensatoare în cuantum de 221.844,46 lei. Prin decizia atacată, chiar dacă urmare a reevaluărilor imobilelor din masa partajabilă, tribunalul a stabilit obligația sa de achitare a unei sulte în cuantum de 276.945,3 lei, în condițiile în care reclamanta apelantă nu și-a majorat nicicând pretențiile față de apelul inițial, obligarea sa la această sultă ce depășește chiar pretențiile acesteia, apare nu numai ca excesivă, dar chiar ca un motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 6.pr.civ. în sensul că "instanța a acordat mai mult decât s-a cerut", pronunțându-se așadarplus petitași cu nesocotirea principiului disponibilității.
In ceea ce privește suma inițială de 616.770.000 lei vechi, aceasta, deși s-a cerut constatarea faptului că a fost o contribuție din bani proprii pentru creditarea societății comerciale, văzând în acest sens cartea de identitate a autoturismului marca Mercedes- Benz vândut lui pentru suma de 10.000 Euro, societate în care a funcționat magazinul la care reclamanta lucrează, această sumă nu se mai regăsește în dispozitivul deciziei atacate, tribunalul omițând să se pronunțe asupra acesteia. Apare ca un motiv de nelegalitate prevăzut de disp. art. 304 pct. 8.pr.civ. în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ajungând în mod eronat la concluzia că "patrimoniul societății a fost lichidat în mod amiabil" și drept urmare, "apare ca neîntemeiată statuarea primei instanțe în sensul că cei doi soți au o creanță față de societate și care a fost inclusă în lotul reclamantei." Susține că este cert că această sumă de bani a existat și a rămas în administrarea exclusivă a reclamantei apelante, care a valorificat-o ulterior, iar această concluzie rezultă din analiza coroborată a răspunsului acesteia la interogatoriu, scriptul depus la dosarul cauzei conținând inventarul mărfurilor rămase în posesia intimate, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză și prezumțiile judecătorești ce se pot desprinde raportat la data despărțirii în fapt și momentul la care existența acestor mărfuri a fost probată scriptic. In mod corect instanța de fond a constatat existența unei sume de 70.000 lei cu care a fost creditată societatea în beneficiul exclusiv al intimatei, iar faptul că instanța de apel nu reține suma arătată nici măcar ca fiind bun comun constituie o încălcare evidentă a dispozițiilor legale, ce se impune a fi cenzurată de către instanța de control judiciar.
În sfârșit, u privire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 pr.civ. arată că împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel atât pârâtul cât și reclamanta, instanța de apel pronunțând o hotărâre contrară disp. art. 36.fam. raportat la disp. art. 31 pct. f, fam. Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul că pârâtul a avut o contribuție diferită față de reclamanta la dobândirea bunurilor din masa partajabilă, fiind recunoscută de reclamantă prin "oferta de tranzactie" nr. 4/24.04.2007. Tribunalul a apreciat că valoarea totală a lucrărilor sale, efectuate exclusiv la acest imobil sunt doar de 59.356 lei, în condițiile în care, instanța de fond acordase 142.160, 5 lei iar apelantul solicitase în cadrul apelului majorarea acestei sume. Această "ofertă de tranzacție" este o recunoaștere explicită a reclamantei asupra pretențiilor sale și drept urmare, instanța de apel a încălcat disp. art. 225.pr.civ. la pronunțarea hotărârii, în sensul că ar fi trebuit să aprecieze acest act fie ca o mărturisire deplină, fie măcar ca un început de dovadă în folosul său și drept urmare, să coroboreze scriptul cu celelalte declarații de martori din dosar, instanța de apel, nesocotind cu totul probațiunea administrată în cauză în sensul că nu se referă în nici un fel la mai multe acte aflate la dosarul cauzei, acte din care rezultă că pârâtul are o contribuție de 80% la dobândirea masei partajabile. Apoi, nemenționarea contractelor de împrumut, în cuprinsul deciziei atacate, este o aplicare greșită a legii, aceste creanțe pe care pârâtul le-a achitat ulterior despărțirii în fapt fiind bunuri proprii, în sensul art. 31 lit. f, fam.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat (15-22).
Verificând hotărârea recurată, din perspectiva cauzelor de nelegalitate invocate de recurent, Curtea reține următoarele:
În principal, recurentul a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului la Judecătoria Bistrița, susținând că în apel au fost încălcate dispozițiile art.297 alin.1 proc.civ.
Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că soluția de desființare a hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare poate fi pronunțată în două ipoteze și anume, când se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și respectiv, când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Norma cuprinsă în art.297 alin.1 proc.civ. fiind de strictă interpretare și aplicare, nu poate fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor.
Așadar, soluția desființării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare se impune "când în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, or, prima instanță a analizat pretențiile reclamantei în cadrul cererii reconvenționale a pârâtului, dată fiind dubla calitate a părților în procesul de partaj, atât de reclamant, cât și de pârât.
Referitor la criticile privitoare la netimbrare, Curtea reține că, în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.2 din același articol al actului normativ citat,dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal,în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Potrivit alin.3, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Cumreclamanta a contestat, doar prin întâmpinare, contribuția pretins diferită a părților la dobândirea bunurilor comune, sancțiunea pentru neachitarea taxei de timbru stabilită în aceste condiții, raportat la poziția sa procesuală șinu pentru netimbrarea acțiunii principale, deci ca titular alcererii, în sensul art.7 al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, a fost corect stabilită, instanța de apel făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 4 și 5 din lege. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului sau inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal, iar în situația în careinstanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune darea în debit la organele financiare.
În consecință, reclamanta a timbrat acțiunea potrivit dispozițiilor legale, iar faptul că nu a achitat taxa de timbru în raport de poziția procesuală exprimată prin întâmpinare, nu atrage incidența dispozițiilor art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, astfel că soluția instanței de apel este legală și temeinică, pretențiile formulate de reclamantă fiind analizate în cadrul cererii reconvenționale. Prin urmare, acțiunea fiind examinată pe fond, nu se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în lipsa unui fundament legal, câtă vreme prima instanță s-a pronunțat pe fondul pretențiilor deduse judecății, neputându-se susține că acestea ar fi fost examinate pentru prima oară de tribunal, cu încălcarea competenței, astfel că nu se verifică incidența primului motiv de casare invocat, respectiv art.304 pct.3 proc.civ.
Nu sunt îndeplinite nici condițiile cazului de modificare reglementat de art.304 pct.6 proc.civ. care permit modificarea hotărârii instanței de apel atunci când s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, prima instanță a stabilit că masa bunurilor comune supuse partajului este în valoare de 640.564,67 lei. Totodată, a reținut că părțile au avut și un magazin împreună, pentru care au cumpărat din bani comuni marfă, iar la despărțirea în fapt întreaga marfă în valoare de 70.000 lei a rămas în posesia reclamantei.
În apel a fost reevaluat imobilul situat în B, str. - -, prin expert la 586.043 lei, expertul evaluând distinct lucrările efectuate exclusiv de către pârât în sumă de 59.356 lei. Totodată, tribunalul a luat în calcul valoarea actualizată a terenului, precum și a apartamentului nr.4 situat în B-, în funcție de rata inflației, între data evaluării la fond și data efectuării actualizării în apel, respectiv 201.282 lei, valoarea terenului și 169.400 lei, valoarea apartamentului.
Nu se confirmă nici susținerea recurentului în sensul că instanța de apel s-ar fi pronunțatplus petitacând a stabilit obligația pârâtului la plata unei sulte în cuantum de 276.945,3 lei. Astfel, reevaluarea bunurilor ce compun masa partajabilă și soluția dată cererii reconvenționale a pârâtului a determinat constatarea unei valori majorate a întregii mase de împărțit și, implicit majorarea sultei cerute pentru echivalarea loturilor atribuite, tribunalul obligând pârâtul să plătească reclamantei o sultă în sumă de 276.945,3 lei, neavând relevanță, în aceste circumstanțe cuantumul precizat inițial, astfel că nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Nu sunt îndeplinite nici condițiile cazului de modificare reglementat de art.304 pct.7 proc.civ. câtă vreme instanța de apel a răspuns motivelor de apel formulate atât de reclamantă, cât și de pârât, argumentându-și soluția printr-o motivare care îndeplinește condițiile art.261 alin.1 pct.5 proc.civ.
De altfel, deși recurentul invocă acest motiv de recurs, nu aduce critici sub acest aspect.
Din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art.304 pct.8 proc.civ. ce permit modificarea unei hotărâri recurate în situația schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ajungând în mod eronat la concluzia că "patrimoniul societății a fost lichidat în mod amiabil".
Curtea reține că recurentul afirmă, doar la nivel declarativ, incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.8 proc.civ. întrucât motivele de fapt invocate în susținerea acestui caz de modificare nu sunt în concordanță cu cele ce vizează "natura juridică a actului dedus judecății, ori
înțelesul acestuia".
Instanța de apel a reținut că statuarea primei instanțe, în sensul că cei doi soți au o creanță față de societate este neîntemeiată întrucât din actele contabile ale societății și din actul de lichidare nu rezultă faptul că societatea ar fi avut vreo datorie față de una dintre părți, iar patrimoniul societății a fost lichidat în mod amiabil.
În cauză, este de văzut că sub acest aspect pârâtul recurent critică hotărârea instanței de apel pentru reținerea unei stări de fapt eronate, susținând că cei doi soți au o creanță față de societatea comercială, că această sumă de bani a existat și a rămas în administrarea exclusivă a reclamantei, care a valorificat-o ulterior, iar "această concluzie rezultă din analiza coroborată a răspunsului acesteia la interogator, cu inventarul mărfurilor rămase în posesia reclamantei, cu depozițiile martorilor audiați în cauză și prezumțiile judecătorești ce se pot desprinde "
Aceste critici nu sunt însă susceptibile de încadrare în motivele prevăzute de art.304 proc.civ. astfel că ele nu pot fi primite spre cercetare. A reaprecia probele cauzei pentru a conchide în sensul pretins de recurent ar implica o nelegală încălcare a limitelor impuse judecății în recurs prin dispozițiile art.304 proc.civ.
Apoi, nu corespunde realității faptul că instanța de apel ar fi omis să se pronunțe asupra acestei cereri, fiind expuse argumentele arătate în considerente, iar în dispozitiv s-a menționat că s-au respins toate celelalte cereri formulate prin cererea reconvențională, nefiind necesar ca prin dispozitiv să se facă mențiunea expresă cu privire la cererile respinse.
În sfârșit, nu sunt incidente nici dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. care permit modificarea hotărârii instanței de apel când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cu referire la acest motiv, pârâtul recurent aduce critici hotărârii susținând că "din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul că pârâtul a avut o contribuție diferită față de reclamantă la dobândirea bunurilor din masa partajabilă". Totodată, susține că instanța de apel ar fi trebuit să aprecieze "oferta de tranzacție" a reclamantei ca o recunoaștere a pretențiilor pârâtului și să coroboreze acest script cu celelalte declarații de martori din dosar", însă "instanța de apel a nesocotit cu totul probațiunea administrată în cauză".
Curtea constată că și prin aceste motive pârâtul critică hotărârea instanței de apel pentru reținerea unei stări de fapt eronate, afirmând că starea de fapt stabilită contrazice probele administrate în cauză.
În aprecierea Curții, atât prima instanță, cât și instanța de apel au stabilit, în temeiul dreptului lor de a determina starea de fapt prin aprecierea probelor administrate, o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, iar în recurs o reapreciere a probelor este inadmisibilă, raportat la dispozițiile art.304 proc.civ.
În raport cu considerentele expuse, recursul pârâtului este nefondat și urmează a fi respins conform art. 312 alin. 1.proc.civ. nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304.proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274.proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța depuse la dosar (23-24).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul recurent împotriva deciziei civile nr. 47/A din 16.06.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - - - -- -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex.
24.11.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
