Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 17

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în Rm.S str. -.2..24 jud. B, împotriva deciziei civile nr. 325 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com. Tâmboiești sat Pădureni jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă, personal, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către recurenta-pârâtă o cerere, înregistrată sub nr. 283 din 12 ianuarie 2009 la care a atașat chitanța nr. - din 9 ianuarie 2009 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

Recurenta-pârâtă declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Recurenta-pârâtă, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că a solicitat stabilirea unui procent majorat de contribuție la achiziționarea apartamentului și deși cauza a fost trimisă spre rejudecare și s-au făcut expertize, instanțele au reactualizat valoarea, fără să țină seamă de probele din care rezulta că banii i-au fost dat de părinți.

În consecință solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și reținerea contribuției proprii a recurentei la dobândirea apartamentului în procent de 45%. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea introdusă la Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 18 octombrie 2005 și înregistrată sub nr.2739/2005,reclamantul a chemat în judecată civilă și personal la interogatoriu pe pârâta solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune, achiziționate de părți în timpul căsătoriei, să fie sporit lotul său cu suma de 28 000 000 lei vechi, reprezentând taxe și impozite achitate în exclusivitate de reclamant după despărțirea în fapt și contravaloarea casei bun comun procesual și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, s-a căsătorit cu pârâta la data de 19 ianuarie 1974, dar s-au despărțit definitiv în fapt în anul 2002.Căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț,prin Sentința civilă nr.147 din 12 februarie 2003 pronunțată de Judecătoria Râmnicu -S în dosarul nr.116/2003.

În perioada căsătoriei sale cu pârâta au achiziționat următoarele bunuri: - un apartament cu două camere,două holuri,baie,bucătărie,situat în municipiul Râmnicu-S strada -,bloc 12 B,.24,județul B; la acest apartament a efectuat îmbunătățiri, după cum urmează: montat dușumele, faianță, instalație cablu, instalație telefon, instalație gaze, tavan fals, tapet lavabil, apometre; - un apartament cu două camere,fără îmbunătățiri,situat în municipiul Râmnicu-S,strada - - bloc 3 J,scara A,.4,județul B; - o casă de locuit, situată în comuna Tîmboiești, satul Pădureni, județul V, formată din două camere,hol și bucătărie,cu teren aferent în suprafață de 2 900 .p.;această casă a fost cumpărată de părinții reclamantului prin înscris sub semnătură privată în anul 1982;la data de 7 aprilie 1995 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5482,părinții reclamantului înțelegând să-i dea numai acestuia această casă;de la data autentificării contractului și până la despărțirea în fapt părțile nu au locuit în imobil;după despărțirea în fapt reclamantul a efectuat la acest imobil îmbunătățiri întrucât era nelocuibil; - bunuri mobile expres enumerate în cererea de chemare în judecată;dividende la societate și suma de 56 milioane lei (ROL),reprezentând chiria încasată de pârâtă pentru perioada 1 septembrie 2004 -octombrie 2005,potrivit Contractului de închiriere nr.13001 din 24 august 2004.

A precizat reclamantul că toate bunurile mobile se află în posesia exclusivă a pârâtei, întrucât el locuiește în comuna Tîmboiești,satul Pădureni,județul

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

În cuprinsul întâmpinării,pârâta a precizat că bunurile mobile arătate în cererea principală sunt în posesia sa, cu următoarele excepții: constituie bun comun doar dividendele aferente anului 2001;conform bilanțului,acestea sunt în sumă de 17 603 lei și nu au fost distribuite; chiria convenită a fost de 500 000 lei (ROL) lunar,dar ea nu a fost încasată efectiv;chiriașii au efectuat îmbunătățiri,iar contravaloarea acestora s-a compensat cu chiria;banii pentru plata impozitului au fost dați reclamantului de pârâtă,astfel că nu se poate reține contribuția exclusivă a acestuia;este de acord cu sporirea lotului reclamantului cu contravaloarea unei uși din termopan la garaj și a gresiei montate în acest garaj;casa cumpărată de părinții reclamantului a fost demolată în întregime,terenul rămânând liber;în anul 1995 părțile au cumpărat terenul cu act autentic și în același an au construit o casă nouă,formată din două camere,hol,garaj,beci betonat și două cămări; au construit,de asemenea,o fântână,un gard din lemn cu stâlpi din fier,un WC betonat,o bucătărie de vară și o rampă pentru mașină.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat aducerea la masa de partaj și a altor bunuri comune,care nu au fost trecute de reclamant în cererea de chemare în judecată și sporirea lotului acesteia cu suma de 25.000.000 lei (ROL), reactualizată din anul 2000 bani dați de părinții săi pentru cumpărarea apartamentului situat în municipiul Râmnicu-S strada - -,bloc 3 J,scara A,.4,județul

În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că, în fapt, pe lângă bunurile menționate de reclamant în cerere au mai dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune, ce au rămas în posesia reclamantului: un autoturism Mercedes cu numărul de înmatriculare -;un autoturism Wolksvagen, cu numărul de înmatriculare - o sufragerie, formată din: servantă, vitrină, canapea, două fotolii,o masă 12 persoane; 3 covoare turcești un aragaz cu patru ochiuri;2 butelii românești;o butelie rusească;o butelie voiaj;un televizor color;un video;un magnetofon;un casetofon;două fotolii;o canapea;6 scaune pliante;un radiator electric;un aparat radio complex;două seturi persane;2 măsuțe;10 . perdele;un telefon mobil Motorola;suma de 4 000 dolari SUA.

La casa din comuna Tîmboiești,județul V,au construit și următoarele bunuri comune, omise de reclamant în cererea principală: o fântână;10. gard din lemn,cu stâlpi din fier;un WC betonat;o bucătărie de vară;o rampă pentru mașină,bunuri ce urmează să fie aduse la masa de partaj de către reclamant.

A solicitat pârâta sporirea lotului său cu suma de 25.000.000 lei (ROL), sumă primită în anul 2000 de la părinții săi, folosită pentru cumpărarea apartamentului situat în municipiul Râmnicu-S, strada - -.

În întâmpinarea formulată,reclamantul a arătat că la data despărțirii în fapt existau cele două autoturisme,însă ambele erau defecte și au rămas în posesia sa pentru piese de schimb; bunurile mobile enumerate de pârâta-reclamantă în cererea reconvențională au fost și depozitate într-o magazie la casa din comuna Tîmboiești;nu au existat perdele,nici telefon și nici suma de 4 000 dolari SUA;fântână nu a fost construită,fiind doar o groapă săpată în pământ și nu au construit o bucătărie de vară,ci doar un șopron,format din trei pereți.;suma de 25 000 000 lei (ROL) nu a fost folosită de pârâtă pentru cumpărarea apartamentului,ci pentru societatea sa.

Prin Încheierea interlocutorie din 16 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr.2739/2005, Judecătoria Râmnicu -S a admis în principiu și în parte acțiunea civilă de partaj bunuri comune formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și tot astfel cererea reconvențională formulată de pârâta în contradictoriu cu reclamantul.

S-a constatat calitatea de codevălmași a părților în proces,în cote de câte pentru fiecare asupra masei bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei,și anume:bunuri imobile:- un apartament cu două camere,situat în municipiul Râmnicu-S,strada -,bloc 12,.24,județul B, având îmbunătățiri: faianță, dușumele, cablu, instalație gaze, tavan fals, apometre,tapet lavabil;- un alt apartament,situat în municipiul Râmnicu-S,strada - -,bloc 3 J,scara A,.4,județul B și o casă de locuit,situată în comuna Tîmboiești,satul Pădureni,județul V,formată din două camere,hol,bucătărie;fântână de curte,wc,gard din scândură cu stâlpi din fier,bucătărie de vară și rampă din ciment,având teren aferent în suprafață de 2 900 p.,între vecinii:, și drumul comunal;bunuri mobile enumerate în cuprinsul încheierii.

S-a constatat că după despărțirea în fapt reclamantul a efectuat îmbunătățiri la imobilul casă de locuit din comuna Tîmboiești,județul V,constând în gresie,uși termopan și perdele,astfel că lotul său se va spori cu suma de 20 000 000 lei (ROL),plus 5 000 000 lei contravaloarea taxelor și impozitelor plătite după despărțirea în fapt.

S-a constatat că la cumpărarea unuia dintre apartamente pârâta a avut o contribuție exclusivă de 22 500 000 lei (ROL),sumă cu care va fi sporit lotul său.

S-a constatat,de asemenea,că sumele de bani cu titlu de chirie au fost incluse în contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de chiriași la apartamentul situat în municipiul Râmnicu-S,strada - -,astfel că,în urma evaluării,vor profita ambelor părți.

Pentru a pronunța această încheiere,instanța de fond a reținut în esență,că părțile au dobândit în perioada conviețuirii bunuri imobile:două apartamente cu câte două camere situate în municipiul Râmnicu S și o casă de locuit,situată în comuna Tîmboiești,satul Pădureni județul V,cu suprafața de teren aferentă de 2 900. și bunuri mobile,recunoscute de părți. Sumele de bani pentru plata impozitelor și taxelor au fost suportate de reclamant,dar pârâta a restituit acestuia suma de 3 000 000 lei (ROL).La imobilul casă de locuit reclamantul a făcut îmbunătățiri,constând în gresie,uși termopan și perdele. La dobândirea apartamentului situat în municipiul Râmnicu-S,strada - -,pârâta a avut o contribuție exclusivă de 22 500 000 lei. Nu există nici o dovadă că ar fi existat suma de 4 000 dolari SUA.

Judecătoria Râmnicu -S,prin sentința civilă nr.738 din 23 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr.2739 /2005, a admis în parte acțiunea civilă de partaj bunuri comune și tot astfel cererea reconvențională și a dispus partajul bunurilor comune, prin omologarea rapoartelor de expertiză întocmite de experții tehnici,în varianta I-a,în varianta a II-a,în variantă unică și,în varianta I-a,atribuind părților loturile propuse de experți.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel,criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, arătând, în esență, că în mod greșit prima instanță a sporit lotul său doar cu suma de 22 500 000 lei (ROL), actualizată, deși valoarea apartamentului este cea evaluată de expert la suma de 760 900 000 lei (ROL), aceasta fiind baza de calcul pentru sporirea reală a lotului său și nu suma de 22 500 000 lei (ROL).

În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic apelanta a apreciat că prin refuzul instanței de fond de a-i soluționa obiecțiunile la acest raport,cu privire la valoarea casei de locuit din comuna Tîmboiești,județul V,i s-a îngrădit accesul la justiție,stabilindu-se o valoare foarte mare.

Apelul declarat de pârâta a fost admis prin Decizia civilă nr.300 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, s-a schimbat în parte sentința apelată,în sensul omologării raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic,efectuat în apel,în locul raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic, numai în ceea ce privește sulta pe care pârâta trebuie să o plătească reclamantului pentru imobilul din comuna Tîmboiești,județul V, aceasta fiind de 44 145 lei (RON) în loc de 30 000 lei (RON).

Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr.1281 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-.Decizia recurată a fost casată,iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului la Tribunalul Buzău,apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriilor cu o expertiză tehnică specialitatea construcții,care să evalueze atât imobilul din comuna Tîmboiești,județul V,cât și apartamentul situat în municipiul Râmnicu-S,strada - - și să procedeze la actualizarea sumelor reținute în încheierea de admitere în principiu.

După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 30 ianuarie 2008,sub nr-.

Având în vedere îndrumările cuprinse în decizia de casare,în cauză s-a dispus și s-a efectuat o nouă expertiză tehnică,specialitatea construcții.

Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr. 325 din 5 noiembrie 2008, admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic ing.,în varianta I și a atribuit părților loturile,conform acesteia.

Celelalte dispoziții ale sentinței apelate, au fost menținute și a fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 632,15 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată.

La pronunțarea soluției sus-menționate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea reconvențională formulată,pârâta-reclamantă nu a solicitat o cotă mai mare la dobândirea bunurilor comune. Ea a solicitat doar sporirea lotului său cu suma de 22 500 000 lei (ROL),reactualizată.

Cererea de apel a pârâtei-reclamante nu este îndreptată și împotriva Încheierii de admitere în principiu din 16 ianuarie 2006.Cu toate acestea,după casarea cu trimitere,pârâta-reclamantă a solicitat să se calculeze și să se aplice procentul de 45 % (aportul său personal,din surse proprii la cumpărarea apartamentului situat în municipiul Râmnicu-S,strada - -,bloc 3 J,scara A,.4,județul B),iar diferența de 55 % din valoarea apartamentului să fie împărțită în mod egal între părți.

O astfel de cerere constituie o cerere nouă în apel,inadmisibilă însă,întrucât potrivit art.294 din Codul d e procedură civilă,în apel nu se poate schimba calitatea părților,cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Din cuprinsul Încheierii de admitere în principiu din 16 ianuarie 2006 rezultă că reclamantul a efectuat îmbunătățiri la imobilul casă de locuit situat în comuna Tîmboiești,județul V,constând în gresie,uși termopan și perdele și a plătit impozitele și taxele pentru acest imobil,după despărțirea în fapt,în total suima de 25 000 000 lei (ROL),sumă care,actualizată,se compensează cu suma de 22 500 000 lei (ROL),reținută ca și contribuție exclusivă a pârâtei reclamante la dobândirea apartamentului situat în municipiul Râmnicu-S, strada - -.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic,suma de 22 500 000 lei (ROL),actualizată în raport cu indicele prețurilor de consum,este de 7 308 lei (RON),astfel că apelanta are dreptul la 131 217,64 lei (RON),în vreme ce intimatul are dreptul la 123 909 lei (RON).

Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, făcând un istoric al procesului aflat pe rolul instanțelor de judecată, solicitând, în esență, admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri în sensul de a se reține un procent de 45% reprezentând aport propriu la apartamentul situat în Municipiul Râmnicu S str. - - bloc 31.A.4, jud.

Totodată arată recurenta-pârâtă că diferența de 55% din valoarea apartamentului să se împartă în mod egal, aceste susțineri nu reprezintă o cerere nouă, ele rezultă din contextul tuturor probelor administrate în cauză.

Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea reconvențională formulată la instanța de fond pârâta-recurentă a solicitat (fila 17 dosar fond) sporirea lotului său cu suma de 25.000.000 lei reactualizată, cerere care fost admisă în totalitate așa cum rezultă din încheierea de admitere în principiu din 16 ianuarie 2006.

Rezultă prin urmare, că prin cererea reconvențională pârâta-recurentă a solicitat sporirea lotului său și nu contribuție proprie la dobândirea apartamentului într-un procent de 45%, astfel că în mod corect instanța de apel reținut că în apel nu se pot face cereri noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 294 Cod pr.civilă.

de cerere nouă folosit de art. 294 alin.1 Cod pr.civilă se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în etapa judecății apelului.

Această soluție decurge din rolul fundamental al instanței de apel dea examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia.

Astfel, așa cum am arătat anterior, cererea formulată direct în apel în cadrul unei acțiuni de partaj a bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, prin care se solicită să se constate cotă majorată asupra imobilului bun comun sau a îmbunătățirilor efectuate la acesta, reprezintă o cerere nouă în sensul dispozițiilor art. 294 alin.1 Cod pr.civilă.

De menționat este faptul că dosarul fost casat prin decizia civilă nr. 1281 din 11 decembrie 2007 de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin admiterea recursului aceleiași pârâte și s-a dispus completarea probatoriilor pentru evaluarea imobilelor reținute la partaj, instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 315 Cod pr.civilă, respectând aceste dispoziții, astfel că și sub acest aspect criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta, domiciliată în Rm.S str. -.2..24 jud. B, împotriva deciziei civile nr. 325 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com. Tâmboiești sat Pădureni jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători,

C

Grefier,

Red. CP

Tehnored.NM

2ex.

23.01.2009

2739/2005 Judecătoria Rm.

297/-

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Ploiesti