Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1706/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1685/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1706
Ședința publică de la 10 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 3: Ionelia
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă - reclamantă și de către recurentul - reclamant - pârât, împotriva deciziei civile nr.452 din20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
Obiectul cauzei - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă la prima strigare a cauzei recurenta -pârâtă - reclamantă, personal și recurentul - reclamant - pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.86356/30.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 26 în dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin serviciul registratură la data de 03.12.2009, recurenta - pârâtă - reclamantă a depus note de ședință.
Recurenta pârâtă-reclamantă depune la dosar dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 665 lei și timbru judiciar în valoare de 4,85 lei.
Apărătorul intimatului reclamant-pârât depune la dosar diferența taxei judiciare de timbru în cuantum de 1750 lei și timbru judiciar în valoare de 4,5 lei.
Curtea, procedează la anularea taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei se prezintă recurenta pârâtă-reclamantă, personal și recurentul reclamant-pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.86356/30.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 26 în dosar.
Curtea comunică în ședință publică apărătorului recurentului reclamant-pârât un exemplar la notelor de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât învederează faptul că a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv adeverință de venituri și copia cărții de muncă din care să rezulte că a avut continuitate în muncă. Totodată, învederează faptul că înscrisurile se află în dosarul instanței de fond și apel.
Recurenta pârâtă-reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât învederează faptul că, majoritatea înscrisurilor depuse de către recurenta pârâtă-reclamantă sunt extrajudiciare, solicitând în acest sens conform dispozițiilor art.112 din Codul d e procedură civilă să nu se țină cont de aceste înscrisuri.
Curtea, deliberând potrivit dispozițiilor art. 305 din Codul d e procedură civilă încuviințează pentru recurenta pârâtă-reclamantă proba cu înscrisuri, urmând să aprecieze cu privire la fotografiile depuse la dosar.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât învederează faptul că nu mai are alte probe de solicitat.
Curtea din oficiu pune în vedere ambelor părți să formuleze puncte de prevedere asupra legalității formulării recursului potrivit dispozițiilor art.304 pct.1-9 din Codul d e procedură civilă.
Recurenta pârâtă-reclamantă solicită încuviințarea probei cu martori și expertiză. Totodată, învederează faptul că, în cauză s-au audiat martori și a lăsat adresele acestora la dosar pentru a fi citați.
Recurenta pârâtă-reclamantă învederează faptul că, motivele de recurs sunt acelea că, instanța de fond și apel nu au ținut cont că recurentul reclamant-pârât nu avea venituri. De asemenea, mai arată că instanța nu a putut înlătura nicicum declarațiile și trecând peste ele, neluându-le în seamă, a consemnat ilegal în afara probelor o situație complet ireală, contrară probelor care fac dovada contrariului realității.
Recurenta pârâtă-reclamantă învederează faptul că, recurentul reclamant-pârât nu a cunoscut niciodată grija materială a familiei, totul fiind asigurat integral de părinții recurentei - pârâte - reclamante a căror stare materială oferea posibilitatea satisfacerii lor.
Recurenta pârâtă-reclamantă învederează faptul că, prin încheierea de admiterea în principiu din 30.11.2006, la stabilirea cotei, instanța, a reținut că apartamentul a fost achitat integral în aprilie 1995 cu banii dați de tatăl său. De asemenea, mai arată că instanța a reținut că avansul a fost plătit din banii obținuți pe vânzarea garsonierei sale, pe care a obținut 60.000 lei, iar 32.000 lei reprezentând bani dați până în 1985 și restul au fost bani pentru îmbunătățirile făcute de tatăl său.
Recurenta pârâtă-reclamantă învederează faptul că, din cei 60.000 lei a pus la. 40.000 lei și cu restul a fost în concedii în străinătate. Totodată, mai arată că, din cei 40.000 lei a plătit avansul la apartament și numai ratele pe care le-a plătit din 1992 până în 1995 reprezintă 8% din costul apartamentului, adică recurentului - reclamant - pârât revenindu-i în mod artificial 4% din costul apartamentului.
Recurenta - pârâtă - reclamantă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul formulat de către recurentul - reclamant - pârât, solicită respingerea, ca nefundat.
Apărătorul recurentului - reclamant - pârât învederează faptul că, în motivele de recurs, cât și prin susținerile recurentei - pârâte - reclamante aceasta face referire la natura juridică a unor bunuri. Totodată, solicită anularea recursului pentru nelegalitate, iar în subsidiar să se constate că toate criticile sunt nefondat.
Apărătorul recurentului - reclamant - pârât, mai arată că, se critică cu privire la administrarea unor probe care nu își găsesc temeiul legal. De asemenea, învederează faptul că partajarea se face din momentul stabilirii valorii, întrucât în cauză s-a efectuat expertiză și recurenta - pârâtă reclamant a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Apărătorul recurentului - reclamant - pârât învederează faptul că, instanța de fond a reținut în mod corect componența masei partajabile, aceasta interpretând în mod eronat probatoriile administrate în cauză, chiar argumentându-și hotărârea pe o eroare materială evidentă și anume ignorarea unor înscrisuri autentice din care rezultă indubitabil că reclamantul - pârât a avut continuitate în muncă. De asemenea mai arată că, instanța a reținut în mod eronat contribuția părților la dobândirea bunurilor comune și anume de doar 20% pentru reclamantul - pârât și 80% pentru pârâta - reclamantă.
Apărătorul recurentului - reclamant - pârât învederează faptul că, împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți care au criticat această hotărâre însă pentru motive diferite, iar instanța de apel le-a respins pe ambele, ca neîntemeiate. Totodată, mai arată că, instanța de apel a pronunțat o decizie vădit netemeinică și nelegală, plecând de la argumentarea eronată a instanței de fond, probator administrat în cauză.
Apărătorul recurentului - reclamant - învederează faptul că, instanța și-a argumentat hotărârea reținând în mod greșit, contrar a ceea ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv cartea de muncă și adeverințe eliberate de locurile de muncă ale reclamantului - pârât prin aceea că în perioada 01.04.1992-05.05.1995, reclamantul - pârât nu ar fi realizat nici un fel de venituri, ignorându-se astfel evidența probatorie a unor înscrisuri autentice și totodată textele legale și practica judiciară în materie.
Apărătorul recurentului - reclamant - pârât învederează faptul că, tot în mod eronat instanțele au interpretat dispozițiile legale cu privire la comunitatea bunurilor și a stabilirii cotelor cuvenite foștilor soți. De asemenea, mai arată că, din înscrisurile aflate la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu, rezultă indubitabil că avansul s-a plătit în timpul căsătoriei, mult timp după vânzarea garsonierei pretinsă de pârâtă ca fiind proprietatea sa personală, omițându-se că ratele acesteia s-au achitat în timpul căsătoriei de către ambii soți și nu din bani dați de către părinții acesteia, astfel cum s-a susținut și reținut.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât învederează faptul că, nu s-a făcut dovada că mama pârâtei ar fi fost singura beneficiară a moșteniri și că aceasta i-ar fi fost remisă fiicei sale, care mai are un frate și ar fi putu fi beneficiarul acelei moșteniri.
Apărătorul recurentului reclamant-pârât solicită în temeiul dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă admiterea recursului, modificarea hotărârii atacată, în sensul să se constate că bunurile comune supuse partajării au fost dobândite de părți în timpul căsătoriei cu o contribuție egală de 50% pentru fiecare. Cu cheltuieli de judecată.
Recurenta pârâtă-reclamantă învederează faptul că apartamentul a fost cumpărat, după ce a vândut garsoniera proprietatea sa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 22 decembrie 2005 sub nr. 17682/2005 (cu număr unic -), reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru partaj bunuri comune.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate calitatea de bun propriu în proporție de 96% a apartamentului dobândit în timpul căsătoriei.
Ulterior, pârâta-reclamantă a precizat că apartamentul este bun comun, însă cota sa de contribuție la dobândire este de 96,5%.
Prin sentința civilă nr. 2458 din 17 martie 2008 instanța a hotărât următoarele: s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă; s-a constatat valoarea totală a mesei partajabile de 102.085 euro și 11.200 lei/ron reprezentând valoarea bunului imobil situat în B,-,. 2,. 13, sector 2 în valoare de 102.085 euro și a următoarelor bunuri mobile: autoturism Super an de fabricație 2001 - 9.600 lei/ron, mașină de spălat Daewoo - 1.200 lei/ron, congelator Arctic - 400 lei/ron; s-a constatat că sunt bunuri proprii ale pârâtei - reclamante un aragaz cu patru ochiuri, mobila de bucătărie compusă din trei module, două fotolii și mobila de dormitor compusă din pat și bibliotecă; dreptul valoric al reclamantului - pârât este de 20.417 euro și 2.240 lei/ron reprezentând 20% din valoarea bunurilor menționate dobândite în timpul căsătoriei și dreptul valoric al pârâtei - reclamante este de 81.668 euro și 8.960 lei/ron reprezentând 80% din valoarea bunurilor menționate dobândite în timpul căsătoriei; s-a dispus încetarea proprietății devălmașe; s-a atribuit pârâtei-reclamante în deplină proprietate și posesie bunul imobil situat în B,-,. 2,. 13, sector 2 în valoare de 102.085 euro și bunurile mobile: autoturism an de fabricație 2001 - 9.600 lei/ron, congelator Arctic - 400 lei/ron, total valoare lot atribuit pârâtei-reclamante: 102.085 euro și 10.000 lei/ron; s-a atribuit reclamantului-pârât în deplină proprietate și posesie bunul imobil mașina de spălat Daewoo - 1.200 lei/ron, total valoare lot atribuit pârâtului 1.200 lei/ron; a obligat pârâta - reclamantă la plata unei sulte către reclamantul - pârât în valoare de 20.147 euro și 1.040 lei/ron și a obligat pârâta-reclamantă la predarea către reclamantul-pârât a mașinii de spălat Daewoo bun comun mobil atribuit în lotul reclamantului-pârât; s-a stabilit termen în care se va face plata către reclamantul-pârât un interval de patru luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe; a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și în urma compensării a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 493 lei/ron către reclamantul-pârât.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: prin încheierea de admitere în principiu din 30 noiembrie 2006 s-a admis în parte și în principiu acțiunea principală și cererea reconvențională și s-a constatat o cotă de contribuție de 80% în favoarea pârâtei și de 20% în favoarea reclamantului la dobândirea bunurilor comune - constatând în imobilul apartament nr. 13, situat în-,. 2, sector 2 compus din trei camere și dependințe și următoarele mobile: autoturism Super an de fabricație 2001, mașina de spălat Daewoo, congelator Arctic.
Totodată instanța a constatat ca fiind bunuri proprii ale pârâtei - reclamante un aragaz cu patru ochiuri, mobila de bucătărie compusă din teri module, două fotolii și mobila de dormitor compusă din pat și bibliotecă.
Din actele dosarului, respectiv titlul de proprietate: titlul de proprietate nr. 3333 din 09 iulie 1980, adeverința eliberată de Întreprindere pentru construirea și vânzarea locuințelor eliberată la data de 03 iulie 1979, coroborate cu răspunsul pârâtei-reclamante la interogatoriu instanța a reținut că la data căsătoriei părților pârâta - reclamantă era proprietara garsonierei nr. 44 situată în B- - 5,. A,. 8, compusă dintr-o cameră și dependințe.
Pentru cumpărarea locuinței pârâta - reclamantă a încheiat contractul de împrumut nr. -/aprilie 1979 pentru suma de 41.895 lei sumă ce urma a fi achitată prin plata a 240 rate lunare, până în luna decembrie 1999. În timpul căsătoriei cu reclamantul - pârât au fost achitate rate lunare pentru garsoniera anterior menționată numai în perioada ianuarie 1980 - iulie 1995, deoarece în luna august 1985 garsoniera a fost înstrăinată în baza autorizației de înstrăinare nr. 9271 din 30 iulie 1984, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 8296 din 31 august 1985, pentru prețul de 32.000 lei, la care s-a adăugat și suma de 30.170 lei reprezentând parte din creditul acordat și nerestituit instituției creditoare. În concluzie în timpul căsătoriei părților a fost achitată suma de 10.725 lei din prețul garsonierei, diferența până la suma de 32.000 lei reprezentând beneficiul obținut de proprietar, respectiv pârâta - reclamantă.
Din declarația martorei coroborată cu răspunsul pârâtei - reclamante la interogatoriu, instanța a reținut că J din suma de bani obținută din vânzarea garsonierei a fost depozitată la o instituție bancară și folosită apoi pentru achitarea avansului pentru apartamentul din-, sector 2, B, cealaltă J fiind folosită pentru petrecerea concediului părților.
Instanța nu a putut reține susținerile pârâtei - reclamante că întreaga sumă obținută din vânzarea garsonierei a fost folosită pentru plata avansului la apartamentul din-, sector 2, deoarece acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea instanța a înlăturat ca nedovedite susținerile reclamantului - pârât conform cărora pentru achitarea avansului la apartamentul mai sus menționat au fost contractate împrumuturi la.
Referitor la achiziționarea apartamentului din-, instanța a mai reținut din coroborarea declarațiilor martorilor pârâtei - reclamante cu răspunsul părților la interogatoriu că acest apartament a fost obținut mai întâi ca o locuință cu chirie, prin eforturile depuse de pârâta - reclamantă, ajutată de părinții săi. Astfel în urma demersurilor întreprinse pârâta - reclamantă a primit de la, unde era angajată, un apartament în cartierul, apartament pe care părțile l-au schimbat cu un alt apartament situat în același bloc cu părinții pârâtei - reclamante. Schimbul de locuință a fost posibil după ce părinții pârâtei - reclamantei au achitat suma de 21.000 lei familiei cu care urma a se face schimbul, pentru lichidarea datoriilor acesteia la întreținere, chirie și energie electrică. Părțile au locuit o perioadă în apartamentul din-, iar după 1990 l-au cumpărat.
Așa cum rezultă din contractul pentru plata în rate a locuinței cumpărate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr-, apartamentul mai sus menționat a fost cumpărat cu suma de 123.785 lei din care părțile au achitat avansul în sumă de 38.785 lei restul sumei de 85.000 urmând a fi achitată în rate lunare timp de 20 de ani.
Părțile au achitat rate pentru apartament numai în perioada martie 1992 - aprilie 1995 deoarece în luna aprilie 1995 prețul apartamentului fiind achitat integral, astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Consiliul Local al Municipiului B - Direcția Administrației Fondului Imobiliar.
Din declarațiile martorilor și coroborate cu răspunsul pârâtei - reclamante la interogatoriu, instanța a reținut că apartamentul a fost achitat integral în luna aprilie 2005 cu banii primiți de pârâta - reclamantă de la tatăl său, acesta dându-i suma de 80.000 lei în considerarea afecțiunii deosebite pe care o are față de fiicele părților și din dorința de a asigura acestora o locuință. Totodată instanța a reținut că pe parcursul căsătoriei părților, cheltuielile comune au fost mult diminuate ca urmare a ajutorului constant de care părțile au beneficiat din partea părinților pârâtei- reclamante. În acest sens martori, (coleg de serviciu cu părțile) a arătat că părțile au fost tot timpul ajutate cu sume de bani de tatăl pârâtei-reclamante, auzindu-l pe pârât afirmând în repetate rânduri că socrul său îi dădea bani pentru benzină, iar martora a arătat că tot ce s-a mișcat în casa părților s-a făcut cu contribuția părinților pârâtei- reclamante. De altfel, chiar martorele reclamantului-pârât Umaneț și C au arătat că o perioadă de timp părțile au locuit împreună cu părinții pârâtei-reclamante, martora Umaneț declarând că nu știe dacă pârâta-reclamantă a fost ajutată de părinții săi la cumpărarea apartamentului, lucru de înțeles câtă vreme aceasta a fost în casa părților numai de două ori, neexistând între ea și părți, depoziția sa bazându-se pe discuțiile purtate cu reclamantul-pârât și cu părinții acestuia.
În ceea ce o privește pe martora C aceasta a declarat că nu a fost niciodată în locuința părților, cunoscând cele declarate din discuțiile purtate cu părinții reclamantului-pârât.
Referitor la îmbunătățirile efectuate de părți la apartament, după cumpărarea acestuia, instanța a reținut din declarația (prietenă apropiată și vecină cu familia și cu părțile) că acestea au fost făcute de părți cu ajutorul tatălui pârâtei - reclamante. Instanța a înlătura susținerile martorei reclamantului - pârât cu privire la efectuarea îmbunătățirilor de către reclamantul - pârât întrucât așa cum s-a reținut anterior martora a vizitat locuința părților numai de două ori, relatările sale bazându-se exclusiv pe discuțiile purtate cu reclamantul - pârât și cu părinții acestuia care de asemenea l-a vizitat foarte rar pe fiul lor. De altfel ulterior martora Umaneț a declarat că nu poate spune că părțile nu au beneficiat de ajutorul tatălui pârâtei - reclamante deoarece ambele părți au depus toate eforturile ca apartamentul cumpărat să devină o casă frumoasă.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond - filele 136 - 142 și 145 - 146 și cupoanele de pensie ale părinților coroborate cu declarația martorilor pârâtei - reclamante, instanța a reținut că părinții pârâtei - reclamante realizau venituri peste medie, având posibilitatea să-și ajute financiar fiica.
În ceea ce privește bunurile mobile enumerate în cererea de chemare în judecată, din declarațiile martorilor pârâtei-reclamante coroborate cu răspunsul reclamantului-pârât la interogatoriu (întrebarea nr. 1) instanța a reținut că numai mașina de spălat Daewoo și congelatorul Arctic sunt bunuri dobândite de părți în timpul căsătoriei, celelalte bunuri enumerate, respectiv aragazul cu patru ochiuri, mobila de bucătărie compusă din trei module, două fotolii și mobila de dormitor compusă din pat și bibliotecă, fiind bunuri dobândite de pârâta-reclamantă anterior încheierii căsătoriei, având caracterul de bunuri proprii conform art. 31 alin. 1 lit. a Codul familiei.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei-reclamante cu privire la caracterul de bunuri proprii al mașinii de spălat Daewoo și al congelatorului Arctic deoarece nu a făcut dovada celor afirmate prin nici un mijloc de probă.
În privința televizorului Daewoo, reclamantul-pârât nu a făcut dovada că în timpul căsătoriei cu pârâte-reclamantă a fost achiziționat un asemenea bun, motiv pentru, care nu a fost reținut ca făcând parte din masa bunurilor partajabile.
În ceea ce privește autoturismul Super, din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu răspunsul reclamantei - pârâte la interogatoriu și cu declarația reclamantului - pârât luată conform art. 6733Cod de procedură civilă, instanța a reținut că acesta a fost achiziționat în anul 2001 cu credit luat de la BRD, soții contribuind la plata avansului cu suma de 10.000 lei/rol, restul sumei pentru avans fiind achitată din banii primiți de pârâta - reclamantă de la mama sa, la rândul ei aceasta primindu-i în urma moștenirii lăsate de sora sa.
Împrejurarea că mama pârâtei - reclamante a primit dintr-o moștenire o sumă de bani cu care s-a achitat avansul pentru autoturism, rezultă din certificatul de moștenitor nr. 45 din 25 februarie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public " ", din declarația martorei și din răspunsul pârâtei-reclamante la interogatoriu. Instanța a considerat că declarația martorei Umaneț nu este în contradictorie cu declarația martorei, deoarece aceasta a arătat doar că nu știe dacă părțile au beneficiat de ajutorul altcuiva pentru cumpărarea autoturismului, în condițiile în care ambii soți realizau venituri.
Instanța nu a reținut nici contribuția reclamantului - pârât la plata ratelor lunare ale creditului, deoarece acesta a părăsit domiciliul în același an (2001), nemaifiind interesat de achitarea datoriilor comune ale căsătoriei. De altfel reclamantul- pârât nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că a contribuit la plata ratelor creditului BRD luat pentru achiziționarea autoturismului și nici că ar fi dobândit o sumă mai mare decât cea recunoscută de pârâta-reclamantă la interogatoriu, din vânzarea autoturismului Lada cumpărat de reclamantul-pârât din Cehia în anul 1991, sumă cu care s-ar fi plătit avansul pentru autoturismul.
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei- reclamante cu privire la ajutorul acordat în mod constant de reclamantul-pârât părinților săi înainte de despărțirea în fapt, deoarece acestea sunt contrazise de declarațiile martorelor reclamantului- pârât care au arătat că părinții reclamantului - pârât aveau venituri proprii și se întrețineau singuri, vizitele fiului la părinți și ale părinților în casa fiului fiind foarte rare. Faptul că în declarația dată într-un alt dosar de sora reclamantului aceasta a declarat că reclamantul - pârât și-a îngrijit tatăl după ce acesta a suferit o pareză nu este de natură a conduce la concluzia că reclamantul-pârât l-a ajutat material în detrimentul familiei sale.
Din înscrisurile depuse la dosar respectiv carnetele de muncă ale părților instanța a reținut că în toată perioada căsătoriei pârâta - reclamantă a realizat venituri salariale mai mari decât reclamantul - pârât, tot ea fiind cea care s-a ocupat de creșterea și educarea copiilor și de munca în gospodărie, aspect relevat de martora.
În ceea ce-l privește pe reclamantul-pârât instanța a reținut că în perioada martie 1980 - iunie 1981 acesta nu a realizat venituri întrucât și-a satisfăcut stagiul militar iar în perioada 01 aprilie 1992 - 05 mai 1995 de asemenea nu a realizat venituri astfel cum rezultă din mențiunile făcute pe fila 18 carnetului de muncă.
Împotriva acestei sentințe precum și a încheierii de admitere în principiu au declarat apel ambele părți, formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul - reclamant a criticat soluția primei instanțe sub aspectul cotei de contribuție reținută, arătând că probatoriul administrat a fost greșit interpretat și coroborat, astfel că se impune o reapreciere a acestuia și reținerea unei cote de contribuție de 50% a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune.
Apelanta - pârâtă a criticat soluția instanței de fond cu privire la cota de contribuție reținută, la compunerea masei partajabile și la valoarea de circulație a imobilului bun comun.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că apelanta - pârâtă a avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 96% iar apelantul - reclamant de 4%; s-a solicită scoaterea autoturismului Super din comunitatea de bunuri a foștilor soți și reevaluarea apartamentului supus partajului în raport de situația pieții imobiliare.
În apel s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și interogatoriu pentru ambele părți și s-a respins ca neutilă cauzei administrarea probei testimoniale și refacerea expertizei imobiliare - evaluatorie, motivele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2009.
Analizând actele și lucrările cauzei, legalitatea sentinței civile apelate în raport de criticile formulate, tribunalul a constatat nefondate ambele apeluri în considerarea celor ce urmează:
Art. 30 din Codul familiei dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor - bunuri comune ale soților.
Așadar, un bun este comun dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei; nu face parte din categoria bunurilor pe care legea - art. 31 din Codul familiei le consideră bunuri proprii.
Comunitatea de bunuri este, prin urmare un efect al căsătoriei și deci bunul dobândit de oricare dintre soți, în condițiile menționate este comun, chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la dobândire, dar contribuția soților la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege și nu este o condiție pentru considerarea bunurilor ca fiind comune.
De această contribuție s-a ținut seama pentru determinarea părților ce s-ar cuveni soților în cazul împărțirii bunurilor comune.
Așadar, odată încetată comunitatea de bunuri, bunurile urmând a fi atribuite soților în raport cu contribuția pe care fiecare dintre ei a avut-o la dobândirea și conservarea bunurilor și nu neapărat în părți egal, cum a susținut apelantul - reclamant.
Tribunalul a dorit să precizeze faptul că potrivit Constituției României și Codului familiei, precum și tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte, femeia are drepturi egale cu ale bărbatului în domeniul tuturor relațiilor sociale și desigur în ceea ce privește relațiile dintre soți.
În consecință, relațiile patrimoniale dintre soți s-au întemeiat pe principiul egalității femeii cu bărbatul.
Aceasta s-ar traduce prin aceea că în timpul căsătoriei soții administrează, folosesc și dispun împreună de bunurile comune, în condiții de perfectă egalitate. Principiul egalității nu înseamnă însă, că odată încetată comunitatea de bunuri, bunurile urmând a fi atribuite întotdeauna în părți egale soților, deoarece criteriul în raport de care se determină părțile soților este contribuția pe care fiecare dintre ei a avut-o la dobândirea și conservarea bunurilor.
. bunurilor comune în cote părți egale și în raport de contribuția prestată de fiecare dintre soți ar însemna numai o împărțire egală dar și o împărțire dreaptă.
Așa fiind, s-a observat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor care guvernează comunitatea de bunuri, reținând temeinic și legal că foștii soți au avut o contribuție de 80% pârâta - apelantă și de 20% reclamntul - apelant la dobândirea bunurilor comune.
Pe baza unei analize juste și pertinente a probatoriului administrat, instanța de fond a arătat în încheierea de admitere în principiu care sunt considerentele ce au determinat reținerea unei cote de contribuție superioară a pârâtei - apelante la dobândirea bunurilor comune, valoarea probatorie a depozițiilor martorilor audiați fiind corect apreciată prin coroborare cu înscrisurile invocate ca mijloc de probă.
Reevaluând probatoriul administrat de prima instanță, coroborat cu înscrisurile depuse în apel și cu răspunsul părților la interogatoriu, s-a observat că instanța de fond a stabilit corect cota de contribuție a celor doi foști soți la dobândirea bunurilor comune, fapt pentru care vor fi înlăturate ca nefondate aceste critici formulate de ambii apelanți precum și argumentele aduse în sprijinul lor.
Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod de procedură civilă, fiind corect reținute împrejurările de fapt ale cauzei și normele de drept aplicabile și totodată fiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate acele susțineri ale părților care nu s-au dovedit verosimile.
Tribunalul a găsit nefondată și critica formulată de apelanta - pârâtă privind compunerea masei partajabile, și solicitarea de a scoate din comunitatea de bunuri a foștilor soți a autoturismului, întrucât s-a dovedit că acest bun a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, cota de contribuție a acestora fiind de 80% pârâta-apelantă și 20% reclamantul-apelant, prezumția potrivit căreia orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, s-a considerat bun comun nefiind combătută cu succes de apelanta-pârâtă.
Drept urmare și această critică formulată de apelanta-pârâtă a fost înlăturată ca nefondată.
Deopotrivă nefondată este și critica îndreptată împotriva modului de stabilire a valorii de circulație a apartamentului bun comun, supus partajului, urmând a fi înlăturată ca atare, în considerarea celor ce urmează:
Pentru a se asigura deplina echitate în efectuarea partajului unei locuințe, evaluarea trebuie să fie făcută, de regulă, la valoarea de circulație a bunului, ținându-se seama de o serie de criterii precum materialele încorporate în clădire, finisajele, gradul de confort, gradul de seismicitate, locul situării, starea actuală a imobilului, prețurile practicate pentru imobilele similare, etc. Urmând ca diminuarea valorii prin uzură morală sau fizică la fel ca si sporul de valoare să se impute asupra drepturilor părților și să profite ambilor, corespunzător cotelor de contribuție.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că prima instanță a administrat toate probele necesare pentru stabilirea valorii actuale, de circulație a apartamentului supus partajului, fiind asigurată egalitatea de tratament juridic și economic a părților, fapt pentru care au fost găsite nefondate criticile privind valoarea imobilului și argumentele aduse în sprijinul acestei critici.
În fine, tribunalul a înlăturat ca nefondate și acele critici formulate de apelanta - pârâtă care vizează administrarea probei testimoniale în fața primei instanțe, întrucât regulile privitoare la administrarea dovezilor sunt prevăzute în art. 167 alin. 2 - 4 Cod de procedură civilă, fiind într-u totul respectate de instanța fondului.
Art. 167 alin. 3 Cod de procedură civilă prevede că dovada și dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putință în același timp. Dar această regulă are fără îndoială un caracter de recomandare, întrucât art. 168 alin. 2 Cod de procedură civilă statuează că administrarea dovezilor se face în ordinea statornicită de instanță.
În considerarea celor reținute și văzând și dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de apelantul - reclamant și apelanta - pârâtă, iar în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de fiecare apelant în parte, a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 452 din 30 martie 2009, Tribunalul București - Secția a IV Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de apelantul - reclamant și apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 2458 din 17 martie 2008 și a încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul civil nr. -; a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanți.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, reclamantul și pârâta.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta critică decizia recurată ca fiind netemeinică și nelegală.
Susține această că, deși în timpul judecății s-au administrat probe scrise, în cuprinsul hotărârii acestea nu au fost nominalizate, cu atât mai mult ele nu au fost analizate de către instanță.
Recurenta-pârâtă consideră că din dosar rezultă că nu a respectat Codul familiei, nu a dat bani în casă în tot timpul căsătoriei, invocând motive serioase (nu primea salariu pentru că își plătea școlarizarea la etc.), iar părinții lui au primit lună de lună bani de la recurentă, în timp ce părinții lui săi au avut grijă în permanență de familia, au plătit apartamentul, întreținerea la casă, au asigurat hrana și au plătit școlarizarea celor două fiice ale părților. Instanța nu a putut înlătura declarațiile martorilor și trecând peste ele, a consemnat ilegal în afara probelor o situație complet ireală, contrară probelor.
Recurenta susține că reclamantul nu a cunoscut niciodată grija materială a familiei sale, totul fiind asigurat integral de părinții pârâtei a căror stare materială oferea posibilitatea satisfacerii lor. Când aceste cheltuieli nu au mai putut fi asigurate de socrii reclamantului, acesta dovedind o totală lipsă de conștiință civică și cetățenească, a șantajat familia cu divorțul, pentru a obține bani de Ia socrii, lipsindu-le pe cele două fete, una elevă și alta studentă pe atunci, de un sprijin moral și educațional.
S-a mai arătat că instanța de fond a stabilit o cotă de 80% din valoarea bunurilor pentru pârâtă și 20% pentru reclamant, apoi a fost stabilită expertiza imobiliară. Pârâta a făcut obiecțiuni pe care instanța de fond le-a aprobat. Expertul a recunoscut că datele au fost trecute greșit, dar nu a ținut cont de ele. La termenul următor a arătat instanței câteva din greșelile flagrante ale expertului și a solicitat să-i ceară expertului să răspundă la obiecțiuni, instanța a invocat că a trecut mult timp de judecată și i-a recomandat să facă apel și să ceară o nouă expertiză.
Recurenta-pârâtă învederează că la termenul acordat de către instanța de apel a solicitat o nouă expertiză, și proba cu doi martori, reclamantul opunându-se, iar instanța a respins această solicitare, dar a admis proba cu înscrisuri și interogatoriu, deși o nouă expertiză ar fi putut stabili prețul de piață al apartamentului în condițiile în care prețurile de pe piața imobiliară au căzut.
Potrivit art. 186.proc.civ. instanța are îndatorirea de a asculta martorii propuși prin cererea de chemare în judecată. Or, potrivit art. 112 pct. 6.proc.civ. în acțiunea de chemare în judecată reclamantul nu a indicat numele martorilor și adresa lor.
Cum reclamantul nu i-a nominalizat pe martori, iar la termenul fixat nu sa prezentat decât cu un singur martor, instanța avea obligația legală de a asculta martorul prezent, și făcând aplicațiunea art. 1864Cod de procedură civilă să-l decadă pe reclamant din proba audierii celuilalt martor.
La cel de al doilea termen acordat pentru audierea martorilor, reclamantul s-a prezentat cu martora Umaneț, aceasta fiind verișoară cu acesta, fata surorii mamei lui, martor care conform art. 189 Cod de procedură civilă nu poate fi audiat fiind rudă de gradul 3, iar conform art. 192 Cod de procedură civilă nu putea fi audiată deoarece se află în dușmănie cu pârâta, aceasta fiind declarată martor subiectiv de către Tribunalul București (în procesul de divorț) în ceea ce privește declarația acesteia că recurenta-pârâtă I-ar fi bătut pe reclamant, spuse infirmate chiar de reclamant în fața instanței. C de al doilea martor nu s-a prezentat, fiind audiați cei doi martori ai pârâtei și un martor al reclamantului.
Recurenta-pârâtă a criticat în parte încheierea de admitere în principiu din 30 noiembrie 2006 deoarece la stabilirea cotei, instanța, a reținut că apartamentul a fost achitat integral în aprilie 1995 cu banii dați de tatăl acesteia suma de 80.000 lei, instanța a reținut că avansul a fost plătit din banii obținuți pe vânzarea garsonierei sale, pârâta obținând 60.000 lei pe garsonieră 32.000 lei reprezentând bani dați până în 1985 și restul au fost bani pentru îmbunătățirile făcute de tatăl acesteia. Din cei 60.000 lei a pus la. 40.000 lei și cu restul au fost în concedii în străinătate. Din cei 40.000 lei a plătit avansul la apartament și numai ratele pe care le-a plătit din 1992 până în 1995 reprezintă 8% din costul apartamentului adică reclamantului revenindu-i în mod artificial 4% din costul apartamentului. Deci recurentei- pârâte îi revine 96% din costul apartamentului. Dar când s-a stabilit procentele instanța nu a ținut cont de cei 25.000 de lei pe care părinții săi i-au plătit pentru foști chiriași.
În fapt, apartamentul a fost cumpărat cu bani de la părinții recurentei- pârâte, iar acesta poate fi considerat ca bun propriu conform art. 31 din Codul familiei.
În ceea ce privește autoturismul pe care părinții recurentei-pârâte l-au cumpărat cu credit de la. și care a fost vândut în timpul căsătoriei, recurenta a solicitat să fie scos din masa bunurilor partajabile, deoarece a fost a părinților săi. Reclamantul nu a adus nicio dovadă că a achiziționat acel autoturism, nu este niciun act legat de autoturism, mai mult cele două martore ale reclamantului, care nu au fost niciodată la părți acasă nu știu nimic de autoturism.
Instanța a reținut greșit că părțile ar fi plătit 10.000.000 lei din vânzarea mașinii Lada. Mașina Lada nu a fost vândută, a fost dusă la REMAT iar reclamantul a făcut o declarație la notariat prin care renunță la banii care-i reveneau în favoarea sa. Reclamantul a împrumutat 1.000 dolari de la mama recurentei - pârâte pentru sora lui și i-a promis mamei acesteia că îi va da cei 10.000.000 lei de la remat și până la 30.000.000 lei cât valorau cei 1.000 dolari, va plăti rate la mașină, dar a uitat de restul de datorie.
De asemenea, instanța a omis faptul că tatăl recurentei-pârâte i-a plătit taxa în vamă la mașina Lada, în valoare de 26.000 lei în 1991, fapt dovedit de probele din dosar. S-a depus acea declarație legalizată în care reclamantul renunța la banii care-i reveneau pentru mașina Lada, în favoarea recurentei-pârâte, dar instanța de apel nu a luat în considerare acea declarație.
Instanța a consemnat eronat că reclamantul le-ar fi dat bani părinților lui, recurenta-pârâtă fiind cea care lună de lună le-a dat bani socrilor așa cum reiese din depozițiile martorilor, și declarațiile scris de către, și din chitanțele aflate la dosar din care reiese că recurenta-pârâtă le-a plătit chiria socrilor.
Referitor la modul de calculare a valorii apartamentului instanța a arătat că trebuie să se țină seama de: valoarea de circulație a bunului, expertul să arate de unde a constatat reclamantul că apartamentul se putea vinde cu 2.000 euro/mp. când chiar acesta a arăta că în ziar se vindea un apartament în cu C de 40 mp. și cu centrală termică cu 30 de ani vechime cu 1.300 euro/mp. iar un apartament de lux construit în 1991 se vindea cu 1.500 euro/mp.
În ceea ce privește finisajele, s-a depus la dosar un raport al Asociației de locatari din care reiese că au căzut bucăți de tencuială, țevile de la subsol se sparg și s-au făcut poze cu fațada blocului, cu bucăți din tencuiala căzută, poze cu crăpături mari în pereți de la cele patru mari cutremure.
În privința prețului s-a depus la dosar, pentru instanța de apel, o copie după un act de vânzare-cumpărare a unui apartament aproape similar cu cel din partaj, de 62 mp. cu balcon, termopane, aer condiționat, parchet laminat, gresie și faianță moderne, mari, cu toate ușile înlocuite cu uși noi și moderne, și care a costat înainte de criză 50.000 euro.
În aprecierea recurentei-pârâte instanța de apel a mai adăugat "urmând ca diminuarea valorii prin uzură morală sau fizică la fel ca și sporul de valoare să se impute asupra drepturilor părților" asta s-a cerut, ca să se scadă 61% din valoarea apartamentului așa cum prevede legea pentru un apartament cu o vechime de 50 de ani. Așa cum s-a arătat și în cererea reconvențională apartamentul valorează 30.000 lei/RON.
Pentru aceste motive recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, schimbarea cotei contribuție a părților Ia dobândirea bunurilor comune și anume 96% pentru aceasta și 4% pentru reclamantul-pârât, scoaterea autoturismului Super din comunitatea de bunuri, deoarece a fost cumpărat de părinții săi și vândut în timpul căsătoriei, să se atribuie reclamantului mașina de spălat Daewoo - 1.200 lei/RON și congelatorul Arctic - 400 lei/RON, valoarea apartamentului este de 1.2000 lei/RON iar aceasta să-i acorde sulta de 1.200 lei/RON în timp de trei ani reclamantului-pârât.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, a solicitat să se admită recursul și să se modifice hotărârea atacată în sensul de a se constata că bunurile comune supuse partajării au fost dobândite de părți în timpul căsătoriei cu o contribuție egală de 50% pentru fiecare și de 20% pentru acesta, iar pentru pârâtă de 80%; solicită să se dispună sistarea devălmășiei proprietății și formarea de loturi în raport de această contribuție, cu obligarea recurentei pârâte-reclamante la plata unei sulte către recurent pentru egalizarea loturilor, într-un termen cât mai scurt; de asemenea, solicită să se mențină dispozițiile sentinței atacate cu privire la competența masei partajabile și a modalităților de atribuire; solicită în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă ca intimata să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia civilă nr. 452 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 Cod de procedură civilă).
Astfel, instanța de apel a pronunțat o decizie vădit netemeinică și nelegală, plecând de la argumentarea eronată a instanței de fond, care nu a interpretat în mod obiectiv și judicios întreg ansamblul probator administrat în cauză. Mai mult, aceasta și-a argumentat hotărârea reținând în mod greșit, contra a ceea ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar (carte de muncă și adeverințe eliberată de la locurile de muncă ale acestuia) prin aceea că în perioada 01 aprilie 1992 - 05 mai 1995, recurentul- reclamant nu ar fi realizat niciun fel de venituri, ignorându-se astfel evidența probatorie a unor înscrisuri autentice și totodată textele legale și practica judiciară în materie.
În schimb, s-a dat valoare probantă afirmațiilor pârâtei, contrazise însă de înscrisurile aflate la dosar, și depuse din nou în apel. Este evident că s-au înfrânt dispozițiile legale în ceea ce privește interpretarea obiectivă a probatoriilor prin coroborare și totodată, prin aplicarea greșită a prezumțiilor instituite în materie.
Astfel, instanțele nu au conferit forța probantă absolută a înscrisurilor autentice, conferite de legiuitor, înscrisuri din care rezultă fără putință de tăgadă,că recurentul-reclamant a realizat în mod permanent venituri, fiind angajat cu carte de muncă, dar mai mult au fost perioade când acesta a realizat venituri chiar mai mari decât pârâta, în perioada achiziționării celor mai importante bunuri comune din punct de vedere valoric. Acesta a mai făcut dovada că în perioada iulie - noiembrie 1991, lucrat detașat la o firmă din Cehia, unde a încasat diurne în valută, iar salariul a fost încasat în țară de către fosta sa soție. De asemenea s-a făcut dovada că acesta a efectuat personal îmbunătățiri apartamentului aflat în litigiu.
Tot în mod eronat instanțele au interpretat dispozițiile legale cu privire la comunitatea bunurilor și a stabilirii cotelor cuvenite foștilor soți. Din înscrisurile aflate la dosar (contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu) rezultă indubitabil că avansul s-a plătit în timpul căsătoriei, mult timp după vânzarea garsonierei pretinsă de pârâtă ca fiind proprietatea sa personală, omițându-se că ratele acesteia s-au achitat în timpul căsătoriei de către ambii soți și nu din banii dați de către părinții acesteia, astfel cum s-a susținut și reținut.
Mai mult, este evidentă distanța în timp de la data vânzării garsonierei - 1984 - până la cumpărarea apartamentului în litigiu - 1991 -, nefăcându-se dovada că suma obținută în urma acelei vânzări s-ar fi înglobat în prețul apartamentului care a fost achitat integral în timpul căsătoriei. Oricum ratele fiind plătite de către soți împreună în timpul căsătoriei lor, este evident dreptul de credit pe care recurentul - reclamant îl avea asupra acelei garsoniere.
Deși înscrisurile cu o forță probantă evidentă existente la dosar contrazic reținerile eronate ale instanțelor în motivarea hotărârilor lor, acestea și-au argumentat stabilirea cotei majore de contribuție a pârâtei la dobândirea bunurilor comun pe existența unui certificat de moștenitor din 25 februarie 1998 (deci mult timp după achiziționarea apartamentului conjugal) prin care mama pârâtei ar fi obținut o moștenire.
Deși instanța de apel a făcut o serie întreagă de considerații cu privire la texte din Constituția României și Codul familiei, a tratatelor și convențiilor internaționale ce consfințesc principiul egalității femeii cu bărbatul, atunci când au hotărât cu privire la stabilirea cotelor de contribuție, acest principiu nu a mai fost aplicat, apreciind nejustificat că pârâta ar fi avut o cotă de contribuție majoră, plecându-se de la false premize și prin neanalizarea atentă și corectă a probatoriilor administrate în cauză.
Ambii recurenți au formulat întâmpinări în cauză, solicitând, în esență, pe această cale respingerea recursului declarat de partea adversă ca nefondat.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Trebuie reținut în prealabil că ambele recursuri cuprind critici privind soluția instanțelor de fond sub aspectul stabilirii cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune și, după caz, componența acestora.
Astfel, recurenta-pârâtă consideră că instanța nu a putut înlătura declarațiile unor martori și trecând peste ele, a reținut o situație complet ireală, contrară probelor din care ar rezulta că toate cheltuielile familiei au fost suportate de părinții pârâtei. De asemenea, critică încheierea din data de 30 noiembrie 2006, cu privire la stabilirea cotelor, invocând o altă situație de fapt în privința achitării apartamentului și a autoturismului, respectiv a surselor financiare din care s-a plătit fiecare bun, criticând totodată hotărârea întrucât nu s-a reținut împrejurarea recurenta-pârâtă le-a plătit chiria datorată socrilor.
Recurentul-reclamant pretinde la rândul său să se rețină o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, cu obligarea pârâtei la plata unei sulte corespunzătoare.
Prin aceste critici dezvoltate în motivele de recurs, părțile nu fac însă decât să prezinte fiecare propria variantă relativ la aceste date, readucând în discuție probatoriile cauzei și modul de interpretare a acestora de către instanțele de fond și, în special, de către cea de apel.
In calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat, criticându-se modul de interpretare și apreciere a probelor realizate de către instanța de apel, recursul fiind o cale extraordinară de atac, ce permite modificarea sau casarea hotărârilor atacate exclusiv pentru motive de nelegalitate, care trebuie să se circumscrie unuia sau unora dintre motivele menționate în cuprinsul art. 304.proc.civ.
Deși ambii recurenți își întemeiază recursurile pe prevederile art. 304 pct.9 proc.civ. atunci când critică soluția instanței de apel cu privire la cotele de participare la achiziționarea bunurilor comune și componența masei partajabile, trimiterea la aceste dispoziții legale nu este decât una formală, căci, în realitate, nu fac decât să propună o reapreciere și reinterpretarea a probatoriilor deja analizate de instanța de apel și pe baza cărora aceasta a ajuns și la concluzia stabilirii unor cote inegale de contribuție.
Curtea constată totuși din examinarea considerentelor hotărârii criticate că instanța de apel, deși avea obligația analizării și interpretării probatoriilor administrate de părți în susținerea fiecăreia dintre apărările dezvoltate, relative la condițiile achiziționării bunurilor, modalitățile de plată a prețului lor sau sursele din care au provenit banii utilizați în acest scop, a omis să facă vreo referire la susținerile distincte ale recurentului-reclamant privind mențiunile trecute în carnetul său de muncă coroborate cu celelalte adeverințe depuse la dosar.
Or, potrivit art. 295.proc.civ. instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probatoriului administrat deja în fața primei instanțe, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Față de situația arătată anterior, nu se poate proceda, direct în faza recursului la o analiză a acestor critici formulate și apel, dar ignorate de tribunal.
Pe de altă parte, Curtea constată că sunt întemeiate, în conformitate cu aceleași prevederi legale mai sus-menționate, criticile recurentei-pârâte referitoare la neefectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului suspus partajării, probă solicitată de aceasta în fața instanței de apel.
Nu pot fi deci primite argumentele tribunalului expuse în cuprinsul încheierii de ședință din data de 19.01.2009, dată la care s-a discutat completarea probatoriului în apel, referitoare la faptul că în fața primei instanțe s-a efectuat deja o expertiză de evaluare a imobilului și au fost încuviințate și obiecțiunile aduse de părți fată de raportul întocmit de expert.
Curtea remarcă în acest sens că durata îndelungată a procedurii de față, care a coincis cu o depreciere considerabilă a valorii de piață a bunurilor de acest gen și nevoia asigurării unei egalități a loturilor formate, astfel ca de aprecierea valorii bunului imobil să profite ambele părți, și nu doar acela dintre coproprietari în lotul căruia bunul a fost inclus, impunea fără îndoială - în raport de efectul devolutiv al apelului - administrarea unei noi expertize în proces.
Decizia instanței de apel d e administra o nouă expertiză de evaluare a bunului imobil supus partajării ar fi fost pe de altă parte echitabilă și în spiritul art. 6735.proc.civ. Curtea reținând în plus că în faza recursului recurenta a depus la dosar și alte înscrisuri din care reiese evoluția continuă a prețurilor de pe piața imobiliară în sensul indicat și în fața instanței de apel.
In consecință, în baza art. 312 alin.1 și 3.proc.civ. C va admite ambele recursuri declarate în cauză și va casa în tot decizia, cauza urmând a fi rejudecață de instanța de apel care va examina toate criticile formulate de apelanți, administrând și o nouă expertiză tehnică în vederea actualizării valorii imobilului suspus împărțelii, partajul realizându-și astfel pe deplin finalitatea urmărită de părți.
Nu se mai impune în aceste condiții o analiză distinctă a criticilor recurentei referitoare la modul de calculare a valorii apartamentului, critici ce vor fi avute în vedere eventual în apel la stabilirea în concret a obiectivelor expertizei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenta pârâtă-reclamantă și de către recurentul reclamant-pârât împotriva deciziei civile nr. 452 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. -.
Casează în tot decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Mari -
Grefier,
Red.M-N-
.
2ex./25.02.2010
-4.-;
Jud.2.-
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Andrei Negoescu Gândac, Ionelia
| ← Divort. Decizia 1082/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
