Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1719/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
( 1890/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1719
Ședința publică de la 10.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Stere
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta reclamantă și de către recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 862 din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 26.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 3.12.2009 și apoi la data de 10.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 862 din 22 iunie 2009 Tribunalul București - Secția a IV Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta - reclamantă și apelantul - pârât, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 30 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-; a respins cererea părților de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr. 3219/2004 la data de 18 martie 2004 reclamanta a chemat in judecată pe pârâtul pentru partaj bunuri comune.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională arătând că imobilul a cărui partajare o solicită reclamanta este bun propriu, astfel încât bunurile comune ce urmează a fi partajate sunt un teren în suprafață de 5551,28 mp. și bunuri mobile.
Prin sentința civilă nr. 5128 din 12 septembrie 2005 instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 390 din 08 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă s-a respins ca nefondat apelul; s-a respins ca neîntemeiată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta - reclamantă, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 698 din 03 aprilie 2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a civilă a admis recursul și a modificat decizia recurată; s-a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă cu împotriva sentinței civile nr. 5128 din 12 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, s-a schimbat parțial sentința civilă apelată și s-a trimis cauza primei instanțe pentru soluționarea pe fond a cauzei; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr- la data de 02 august 2007.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 6645 din 19 septembrie 2008 prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și s-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote de contribuție egale, de 50% fiecare, bunul comun imobil, construcție casă de locuit situată în B,-, sector 5, cu suprafața utilă de 1.14,40 mp. compusă din parter și mansardă, în valoare de 115.400 euro.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin atribuirea imobilului în deplină proprietate și posesie pârâtului.
Pârâtul a fost obligat la 57.700 euro sultă către reclamantă, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective, în termen de șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul, ambii formulând critici de nelegalitate și netemeinicie a sentinței de fond.
Analizând actele și lucrările cauzei, legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate în raport de criticile formulate, tribunalul a constatat nefondate ambele apeluri în considerarea celor ce urmează:
În primul rând a fost analizată critica formulată de apelantul - pârât care vizează natura juridică a imobilului supus partajului, ca fiind bun propriu și nu bun comun, cum a reținut instanța de fond.
Având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei prin contribuția soților, art. 30 alin. 3 Codul familiei instituie prezumția relativă de comunitate: "calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită".
În temeiul acestei prezumții orice bun dobândit în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, se consideră comun câtă vreme nu se face dovada că este propriu.
În cazul prezumției de comunitate, sarcina probei este răsturnată, deoarece bunul dobândit în timpul căsătoriei este considerat, până la proba contrarie, că este comun, în speță sarcina probei revenindu-i apelantului - pârât.
Așadar acestuia îi revenea obligația de a dovedi calitatea de bun propriu a imobilului supus partajului.
Instanța de fond a reținut în mod corect și legal că imobilul aflat în litigiu a fost edificat în timpul căsătoriei părților, soluția fiind argumentată legal și susținută de probatoriul administrat în cauză, judicios și pertinent interpretat.
Instanța de fond nu a făcut o greșeală de judecată, cum a susținut apelantul - pârât, printr-o interpretare eronată a probelor administrate și nici nu s-a ignorat faptul că terenul pe care s-a edificat construcția este proprietatea exclusivă a apelantului - pârât, acest aspect fiind corect reținut în considerentele încheierii de admitere în principiu, în plus tribunalul a adus următoarele argumente care vin să susțină concluzia instanței de fond: în cazul în care soții construiesc un imobil pe terenul aflat în proprietatea unuia dintre ei, ca în speța de față, intră în conflict două prezumții legale relative: cea consacrată de art. 492 cod civil potrivit căruia proprietarul terenului devine, prin accesiune, și proprietarul construcției edificate pe acesta și cea prevăzută de art. 30 alin. 1 Codul familiei potrivit căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Rezolvarea este în sensul aplicării cu prioritate a dispozițiilor art. 30 alin. 1 Codul familiei, dat fiind caracterul de natură specială a acestor dispoziții. Așadar, indiferent cărui soț îi aparține terenul pe care s-a construit, construcția fiind edificată de soți în timpul căsătoriei devine bun comun în devălmășie al soților, iar soțul care nu este proprietarul terenului, în speță apelanta - reclamantă are un drept de proprietate asupra construcției și un drept de folosință asupra terenului.
În considerarea celor expuse, tribunalul a subliniat încă o dată faptul că apelanta - reclamantă nu avea obligația de a dovedi că imobilul este bun comun, întrucât, sub aspect procedural, sarcina probei este răsturnată în sensul că, cel ce calitatea de bun comun va trebui să facă dovada că bunul respectiv este propriu.
Așa fiind, tribunalul a reținut că apelantul - pârât nu a făcut dovada că imobilul supus partajului intră în categoria bunurilor proprii care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 31 Codul familiei și drept urmare și dispozițiile legale care le consacră sunt de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie și la alte situații.
Art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 prevede că, între soți, dovada calității de bun propriu se face prin orice mijloc de probă, iar în speță probele pe care se sprijină susținerea apelantului - pârât nu au reușit să răstoarne prezumția de comunitate.
Faptul că în contractele privind utilitățile încheiate cu diverși furnizori, apare la beneficiar doar numele apelantului - pârât nu este de natură a dovedi că imobilul a fost edificat anterior căsătoriei părților, iar pe de altă parte toate cererile și avizele de principiu nu putea fi formulate decât de proprietarul terenului (în speță apelantul - pârât), pe care urma să fie edificată construcția.
Așa fiind, tribunalul a înlăturat ca nefondată critica formulată de apelantul - pârât precum și toate argumentele aduse în sprijinul acesteia.
Apelul declarat de apelanta - reclamantă a fost găsit, deopotrivă nefondat, tribunalul răspunzând printr-un considerent comun criticilor formulate:
Relațiile patrimoniale dintre soți se întemeiază pe principiul egalității femeii cu bărbatul, drept urmare, soții administrează, folosesc și dispun împreună de bunurile comune, în condiții de perfectă egalitate.
Principiul egalității nu înseamnă însă, că odată încetată comunitatea de bunuri, acestea se vor împărți întotdeauna în cote egale soților. Regula care guvernează materii împărțelii este aceea a contribuției pe care fiecare soț a avuto la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
Așa fiind, concluzia instanței de fond cu privire la contribuția egală a soților la dobândirea imobilului - casă de locuit - bun comun este corectă, fiind argumentată și susținută de probatoriul administrat în cauză.
Deși nu se contestă că apelanta - reclamantă a obținut venituri din muncă mai mari decât soțul acesteia, nu a rezultat în mod cert că a avut o cotă de participare financiară mai mare la realizarea imobilului care să o îndreptățească la o cotă de 90% cum pretinde.
Cum pentru stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune sunt admisibile toate mijloacele de probă, inclusiv proba cu martori și prezumții, în mod corect și legal a reținut prima instanță contribuția egală a soților, inegalitatea veniturilor fiind echilibrată de alte împrejurări de natură a echilibra aportul soților și anume investirea sumei de bani obținută din vânzarea unor terenuri proprietate comună a celor doi soți.
Pentru considerentele expuse tribunalul a înlăturat ca nefondată prima critică formulată de apelanta - reclamantă.
Egalitatea în drepturi a părților și echitatea partajului nu poate fi realizată decât în condițiile stabilirii valorii de circulație a imobilului la data efectuării partajului, astfel încât diminuarea valorii prin uzură morală sau fizică, la fel ca și sporul de valoare, să se impute asupra drepturilor coproprietarilor sau să le profite ambilor (tuturor) coproprietarilor.
Deși apelanta - reclamantă a contestat în apel valoarea imobilului suspus partajului, la solicitarea expresă a tribunalului dea dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, apelanta a refuzat în mod categoric suplimentarea probatoriului pentru lămurirea acestui motiv de apel.
În atare situație, tribunalul verificând metoda de evaluare a imobilului folosită de expert ing., a reținut că prin metoda comparației directe, aplicată ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamantă la raportul de expertiză efectuat, a rezultat o valoare a imobilului de 115,400 euro, urmând a fi însușită de tribunal, cu consecința respingerii ca nefondată a criticii privind valoarea de circulație a casei de locuit supuse partajului.
În fine, tribunalul a înlăturat ca nefondată și ultima critică formulată de apelanta - reclamantă, privind greșita atribuire a imobilului, constatând că prima instanță a făcut o justă și corectă aplicare a dispozițiile art. 741 Cod civil și art. 6739- 67310Cod de procedură civilă.
Tribunalul a reținut că există motive temeinice pentru ca imobilul să fie atribuit direct, și nu provizoriu, apelantului - pârât, criticile avute în vedere de instanța fondului fiind concludente și suficiente în acest sens, în plus trebuie să se țină seama de elementele inseparabile ale corpului funciar, construcții cu teren aferent care este proprietatea exclusivă a pârâtului și care a aparținut familiei acestuia, sporindu-i astfel valoarea pentru pârât și cu o componentă sentimentală, și care formează împreună proprietatea sa și a familiei sale.
În concluzie, tribunalul a înlăturat ca nefondate criticile formulate de apelanta - reclamantă precum și argumentele aduse în sprijinul acestora.
În considerarea celor reținute și în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta - reclamantă și apelantul - pârât, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 30 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr-.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recursuri și.
În esență s-a motivat, de, conform art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, corect cotele trebuiau să fie de 90% pentru recurentă și 10% pentru recurent, că eronat sa reținut ordinea de preferință prevăzută de art. 6739Cod de procedură civilă referitoare la faptul că a avut o de contribuție de 90%, conform actelor de la dosar, că plata terenurilor a fost făcută de recurentă și doar suma de 800 USD a fost plătită în timpul căsătoriei, insistând pe faptul că a făcut dovada unor venituri mai mari. Totodată se mai arată că instanța nu s-a pronunțat asupra deciziei civile nr. 6645 din 19 septembrie 2008 nu numai a "încheierii de admitere în principiu" (filele 3 -12 dosar curte).
În recursul său motivează, conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă (art. 303, art. 305, art. 312 alin. 2, art. 315 alin. 4 Cod de procedură civilă și art. 31 lit. a Codul familiei) că greșit i s-a respins apelul, că s-a făcut analiza teoriei și practicii juridice în materie de instanța de apel pe două pagini, că sarcina probei revenea recurentului, din probe rezultând că, referitor la construcție, a fost edificat pe terenul proprietatea sa, de familia sa, din surse și venituri proprii, construcția fiind finalizată în anul 2002 (bunul imobil nu a fost dobândit în timpul căsătoriei) în esență insistând asupra probelor făcute și care nu au fost avute în vedere.
De asemenea formulează motiv de recurs și împotriva "încheierii de admitere în principiu" din 30 noiembrie 2007, referitor la greșita reținere ca bun comun, în cote egale, a imobilului (construcția casă de locuit, din B,-, sector 5, cu suprafața de 114,40 mp. compusă din parter și mansardă. Acest bun susține că este dobândit înainte de căsătorie în cotă de 100% de recurent și deci să fie exclus de la masa partajabilă. Același motive le formulează și împotriva sentinței civile nr. 6645 din 19 septembrie 2008 Judecătoriei Sectorului 5 B în susținerea întregului recurs referindu-se la probatoriul administrat (filele 55 - 62 dosar curte).
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat de.
În esență se face vorbire de greșita reține a cotelor (susținând că are 90% contribuție) și la greșita compunere a masei bunurilor partajabile.
Recursul, așa cum este reglementat de Codul d e procedură civilă, este o cale extraordinară de atac de reformare, care se referă strict la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă și privește nelegalitatea și netemeinicie deciziei recurate.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se referă la două ipoteze.
Prima se referă al lipsa de temei legal.
Această ipoteză vizează faptul când din redactarea hotărârii u se poate determina dacă legea a fost corect aplicată (a nu se confunda cu nemotivarea deciziei, motiv separat prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă) ipoteză care, chiar dacă este susținută în motivele de recurs nu se regăsește în decizia recurată.
Practic, prin motivarea recursului se tinde a se cere instanței de recurs să facă o reapreciere a probelor (sunt de altfel anexate multe înscrisuri la care se face referire în motivarea recursului).
Or, în speță acesta este motiv de netemeinicie și nu de legalitate și ca atare nu poate fi primit.
În consecință această susținere se reține a fi neîntemeiată.
Cu referire la o doua ipoteză, aceasta se referă la darea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Aceasta înseamnă că s-a aplicat norma generală în locul celei speciale, o normă cu nu era incidentă în speță, s-a aplicat legea română deși raportul juridic conținea un element de extraneitate și trebuie aplicată legea străină sau s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt reținute.
Or, și aceste motive nu se verifică și practic ca și în cazul primei ipoteze se cere a se face o nouă evaluare a probatoriilor (o judecată pe fond) deci elemente de netemeinicie și nu se arată (față de cele invocate) în concret în ce constă nelegalitatea (ce normă generală s-a aplicat în dauna celei speciale, ce normă nu s-a aplicat în speță, așa cum cere art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă).
Ca atare nici aceste critici nu pot fi primite nefăcându-se dovada vreunui motiv de nelegalitate a deciziei recurate.
În ce privește recursul lui.
Și referitor la acesta (deși este la fel de amplu motivat) se susține că instanța de apel practic a făcut teoria și practica referitoare la teoria bunurilor comune pe două pagini, reia ca și în cazul recursului lui aceleași susțineri referitoare la aspecte de netemeinicie (invocând greșita apreciere a probelor) dar nu a legalității deciziei.
Fără a mai relua motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă (netemeinicia și nelegalitatea deciziei, prima ipoteză și încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cea de a doua ipoteză) și ca cerință impun acestea, se reține că nu există în concret motive de nelegalitate, care să îndreptățească instanța de recurs în limitele art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă să cenzureze decizia recurată.
Ca atare, constatând că în fapt se critică netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia, motivele de recurs nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.
În consecință, cum ambele recursuri /sub aspectul legalității) au fost găsite neîntemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă acestea vot fi respinse ca nefondate.
Văzând și art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta - reclamantă și de către recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 862 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./15.02.2010
-4.-;
Jud.5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh, Stere
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1557/2009. Curtea de... | Tagada paternitatii. Decizia 2775/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
