Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 174
Ședința publică de la 11 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
Grefier: - --
Pe rol pronunțarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta, domiciliată în I,-,. 570,. 1,. 6, jud. I în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 106/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 4 decembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi:
Pentru ca părțile să depună concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru azi 11 decembrie 2008. când,
După studiu și deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 4562 din 27 aprilie 2007 Judecătoria Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul pârât cu domiciliul ales la cabinet avocat cu sediul în I,str. - -, -oldova, în contradictoriu cu pârâta reclamantă, domiciliată în Municipiul I,-,. 570,. 1. 6 și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă în contradictoriu cu reclamantul pârât.
Instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă egală de următoarele bunuri:
Bunuri imobile - garsonieră situată în I,-,. 558, tronson III,. 1,. 2,
- apartament cu 3 camere situat în I,-,. 570,. 1,. 6 și bunuri mobile.
S-a dispus lichidarea comunității de bunuri și instanța a atribuit părților după cum urmează:
Apartamentul cu o cameră și dependințe situat în I,-,. 558,. 1,. 2 în valoare de 88789, 12 lei RON a fost atribuit reclamantului -pârât, împreună cu o serie de bunuri mobile.
Total valoare bunuri atribuite reclamantului pârât - 91.843,62 lei.
S-au atribuit pârâtei reclamante apartamentul situat în I,-,. 576,. 1,. 6, format din 3 camere și dependințe în valoare de 165.464, 66 lei RON și bunurile mobile din acest apartament în valoare de 2995 lei, în total bunuri de 171.456,26 lei
S-a dispus obligarea pârâtei reclamante să plătească cu titlu de sultă suma de 39.806,32 lei.
S-a dispus obligarea pârâtei reclamante să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2205,4 lei și s-au compensat onorariile de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că prin sentința civilă 2390/2005 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria dintre reclamantul și pârâta, părțile dobândind în timpul căsătoriei o garsonieră situată în I,-, tronson 2,. 1,. 6, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2932/1991, un apartament situat în I,-,. 570,.,. 6 parte cu credit și o serie de bunuri mobile.
Masa comunității de bunuri a fost dovedită prin recunoașterile pârâtei la interogator, coroborate cu depozițiile martorilor audiați, încât nu există echivoc că bunurile enumerate alcătuiesc masa comunității de bunuri.
În ce privește cota de contribuție a părților, problemă controversată, aceasta a fost stabilită în beneficiul ambelor părți. La determinarea cotei s-au avut în vedere veniturile superioare realizate de pârâtă la începutul căsătoriei, veniturile realizate de reclamant în străinătate, dar și munca prestată în gospodărie, cea de creștere și îngrijire a copilului, care constituie o componentă esențială a contribuției pârâtei la comunitatea de bunuri.
Martorii audiați în cauză au relatat susținerile reclamantului, fără a cunoaște nemijlocit modul de achiziționare a bunurilor mobile, arătând că reclamantul pârât a trimis în țară sume de bani care în accepțiunea lor au fost necesare achiziționării bunurilor mobile.
Tot din depozițiile martorilor audiați, a rezultat faptul că reclamantul pârât a utilizat banii câștigați pentru achiziționarea unui apartament în Tîrgoviște, cheltuind sume importante pentru dobândirea acestuia.
Pârâta s-a preocupat de îngrijirea minorului, care a necesitat îngrijiri speciale și sume considerabile pentru însănătoșire, fapt ce nu a format însă convingerea instanței pentru cota superioară de 60% pretinsă de pârâta reclamantă.
În privința bijuteriilor, depozițiile martorilor sunt contradictorii, încât aceste daruri făcute copiilor nu fac parte din masa comunității de bunuri.
Lichidarea comunității de bunuri se va dispune potrivit art. 36 din Codul familiei, la atribuirea bunurilor avându-se în vedere că nu există o cotă de contribuție disproporționată și se va avea în vedere nevoia de locuință a pârâtei reclamante și faptul că are în întreținere un copil suferind, valoarea bunurilor fiind dată de experți.
Întrucât valoarea bunurilor atribuite pârâtei reclamante depășește cotitatea disponibilă, aceasta a fost obligată să plătească sulta corespunzătoare celeilalte părți (în speță reclamantul pârât).
Împotriva sentinței a formulat apel și - prin decizia civilă nr. 106 din 13 februarie 2008 - Tribunalul Iașia admis apelul și a schimbat în parte hotărârea judecătoriei. Tribunalul a constatat că părțile au cote diferite de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv 60 % reclamantul pârât și 40 % pârâta-reclamanta.
S-a constatat că valoarea apartamentului situat în I,-,. 558,. 1,. 2, atribuit reclamantului-pârât, este de 93.725,80 RON și că valoarea apartamentului situat în I,-,. 576,. 576,. 1,. 6, atribuit pârâtei reclamante, este de 174.664,50 RON.
Tribunalul a constatat că valoarea totală a masei de partajat este de 274.439,5 RON.
S-a dispus obligarea pârâtei-reclamante să plătească reclamantului pârât o sultă în sumă de 67.883 RON și s-au păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin deciziei.
Intimata a fost obligată să plătească apelantului suma de 848 RON cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut -în motivarea deciziei - că în prezenta cauză reclamantul a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cotă de 90 % pentru reclamant și 10 % pentru pârâtă.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat a se reține în favoarea sa o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60 %.
Tribunalul a constatat că în mod netemeinic instanța de fond, ignorând ansamblul probator administrat, a considerat că ambii soți au avut cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, reținerea împrejurării că pârâta ar fi avut venituri superioare celor ale reclamantului este lipsită de suport probator.
Instanța de control judiciar a reținut, dimpotrivă, că părțile s-au căsătorit în anul 1981, căsătorie ce a fost desfăcută în 2004.
Dreptul de proprietate comună devălmașă a soților este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri.
Deoarece proprietatea devălmașă se caracterizează prin necunoașterea cotei ideale a fiecărui codevălmaș din masa bunurilor comune, la partaj instanța trebuie să stabilească cota fiecărui soț, iar stabilirea cotei se face în raport cu contribuția avută la dobândirea bunurilor. Prezumția că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare.
Ori, în speța dedusă judecății, ansamblul probator administrat cu înscrisuri, depoziții de martori, răspunsuri la interogatorii, relevă faptul că reclamantul a avut o contribuție sporită la dobândirea bunurilor comune. Astfel, din declarațiile martorilor și filele 132, 107 dosar, tribunalul a reținut că reclamantul a lucrat constant în străinătate începând cu anul 1985 și până în 2004, în Irak, Israel, Ucraina, realizând venituri substanțiale din care a trimis periodic soției aproximativ 1000 dolari pe lună. De asemenea, se reține că reclamantul era preocupat de pregătirea profesională a copiilor, cărora le-a trimis bani pentru studii, precum și pentru întreținerea întregii familii.
Aceste împrejurări reținute de instanța de control judiciar infirmă susținerile pârâtei, care a solicitat a se constata faptul că ar avea o contribuție sporită la dobândirea bunurilor comune deoarece a fost singura care s-a ocupat de creșterea și educarea copiilor.
În plus, din cuprinsul sentinței de divorț nr. 2590/28.03.2005 (filele 14-16 dosar fond) s-a constatat că nici măcar pârâta nu a invocat în cuprinsul cererii de divorț dezinteresul soțului față de problemele legate de copii, ci lipsa de comunicare și înstrăinarea soților, acestea constituind în final și motivele pentru care instanța a dispus, în fapt, desfacerea căsătoriei părților.
Pe de altă parte, deși masa bunurilor comune a fost dobândită prin aportul financiar sporit al reclamantului, tribunalul nu poate înlătura faptul că pârâta a fost în permanență cea care a fost alături de copii și s-a ocupat de gospodărie și creșterea copiilor, chiar dacă resursele materiale erau asigurate de reclamant.
Ori în mod constant în doctrină s-a statuat că activitatea depusă de soție în gospodărie trebuie avută în vedere la stabilirea cotei de contribuție a acesteia.
În consecință, tribunalul a apreciat ca fiind legală și temeinică reținerea unei cote de 60% în favoarea reclamantului pârât și 40 % în favoarea pârâtei.
În ce privește solicitarea apelantului de a-i fi atribuite ambele bunuri imobile, tribunalul a constatat-o neîntemeiată, având în vedere faptul că instanța de fond i-a atribuit reclamantului garsoniera iar pârâtei apartamentul cu trei camere, luându-se în considerare criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, faptul posesiei și împrejurarea că pârâtei i-a fost încredințat spre creștere și educare minorul, care are probleme de sănătate, ambii neavând o altă posibilitate de locuit.
Relativ la motivele de apel noi, formulate de apelant în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la 13.02.2008, tribunalul a constatat că acestea nu pot fi analizate din perspectiva art. 294 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța neputând fi investită legal prin acest act procedural.
Împotriva deciziei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând punctele 7,8 și 9 al articolului 304 Cod procedură civilă.
Pârâta -reclamantă arată, în motivarea recursului, că tribunalul nu a avut o conduită activă pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, conform art. 129 alineatele 4 și 5 Cod procedură civilă.
susține că instanța de apel a apreciat greșit dovezile administrate, luând în considerare exclusiv probele propuse de reclamant (declarațiile martorilor săi) fără a le corobora cu actele depuse de acesta și înlăturând, fără nici o explicație sau mențiune, probele sale. Recurenta învederează că trebuia înlăturată depoziția martorului, drept mincinoasă, deoarece acesta pretinde că știe lucruri din gospodăria și căsnicia părților în calitate de vecin dar s-a dovedit că martorul a locuit în apropierea părților din 1984 până în 1994. pretinde că de la acel moment martorul nu i-a mai vizitat, neputând avea cunoștință de pensia pe care o primea dânsa. El a relatat multe aspecte pe care nu le cunoștea direct și nemijlocit, ci din spusele reclamantului și părinților acestuia. Recurenta arată că a mințit când s-a referit la sumele trimise de intimat din străinătate și salariul soției, precum și la problemele de sănătate ale celei din urmă (în realitate copilul fiind bolnav). Recurenta învederează și că martorul nu cunoaște decât aspecte ulterioare anului 1997, din declarația sa neputând fi dedusă modalitatea de achiziționare a apartamentului cu trei camere și nici veniturile obținute de părți anterior acestui an. Acest martor - pretinde recurenta - se contrazice în relatările sale vizând sumele de bani trimise de reclamant și contrazice actele depuse la dosar, în ce privește plata pe care intimatul o primea în străinătate.
susține că tribunalul a înlăturat fără nici o explicație actele care dovedeau modul de achiziționare a apartamentului cu trei camere, răspunsul său la interogatoriu și actele medicale. Ea arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului cert că din banii trimiși de reclamant acesta a cumpărat un apartament în Târgoviște, cu situație juridică neclară și pe care l-a pierdut în instanță, după o judecată de 3 ani.
Recurenta pretinde că din întreg materialul probator rezultă că ea a avut cel puțin aceeași contribuție cu a soțului, la dobândirea bunurilor comune. Ea învederează că la începutul căsătoriei avea venituri mai mari, apartamentul fiind cumpărat cu banii rămași de la nuntă și cu împrumutul contractat și achitat de dânsa. arată că reclamantul nu a lucrat în mod continuu în străinătate, ci cu întreruperi destul de lungi. Recurenta mai susține că a dovedit că a fost singurul părinte implicat în creșterea și îngrijirea celor trei copii, minimalizându-se efortul depus de ea pentru copii și pentru întreaga activitate din gospodărie. arată că trebuia să se țină seama și de pierderile financiare ale reclamantului, care a făcut o investiție nerentabilă prin cumpărarea unui apartament în Târgoviște, despre care știa că anterior fusese promis spre vânzare unei alte persoane.
Recurenta învederează că tribunalul a aplicat greșit legea, prin înlăturarea prezumției legale a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune. susține că eronat s-a considerat contribuție a reclamantului la dobândirea bunurilor comune întreținerea pe care acesta a prestat-o copiilor, conform art. 86 și 107 din Codul familiei.
Intimatul invocă nulitatea recursului, pentru neîncadrarea motivelor prezentate în recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. arată că -dacă se trece peste această excepție - recursul este și nefondat, decizia tribunalului fiind corectă prin prisma întregului probatoriu administrat.
Examinând excepția nulității recursului, în aplicarea art. 137 alineat (2) Cod procedură civilă, curtea constată că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca pe o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute în articolele 299 -306. Nu orice nemulțumire a părții din proces față de soluția judiciară atacată poate constitui motiv de recurs, ci numai criticile care se încadrează în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă. Nerespectarea obligației de motivare a recursului se sancționează, conform art. 306(1) Cod procedură civilă, cu nulitatea recursului. Această sancțiune procedurală nu este aplicabilă în speță, atât timp cât unele dintre critici pot fi încadrate în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă. Este adevărat că majoritatea argumentelor invocate de exced cadrului recursului, cadru stabilit de articolul 304 Cod procedură civilă, deoarece privesc o pretins greșită stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate. Asemenea critici, care se încadrau în punctul 11 al art. 304, nu mai pot fi examinate în recurs, punctul 11 al art. 304 fiind abrogat prin nr.OUG 138/2000. Câtă vreme există -însă - motive ce se circumscriu punctului 9 al art. 304 Cod procedură civilă, nu poate fi aplicată sancțiunea procedurală reglementată de art. 306(1) Cod procedură civilă, excepția nulității recursului urmând a fi respinsă.
Curtea de apel constată însă -din examinarea actelor și lucrărilor dosarului - că recursul este nefondat, în măsura în care admițând apelul lui și schimbând în parte sentința Judecătoriei Iași, tribunalul a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale care guvernează materia partajului de bunuri comune, punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
Instanța de recurs reține că -astfel cum s-a dezvoltat în cele ce preced - în această cale de atac nu se poate modifica situația de fapt stabilită în calea devolutivă a apelului. Or, pe baza situației de fapt reținute de tribunal, este judicioasă concluzia unei contribuții mai mare a reclamantului -pârât la dobândirea bunurilor comune. Instanța de apel a motivat pe larg, logic și convingător, concluzia la care a ajuns și a analizat în amănunțime dovezile administrate de fiecare dintre cele două părți. Prezumția jurisprudențial dezvoltată a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune nu a fost înlăturată arbitrar, ci justificat de situația de fapt reținută. În ce privește neluarea în calcul a pierderilor pentru masa comună pe care le-a generat cumpărarea de intimat a unui apartament în municipiul Târgoviște (imobil pierdut) curtea de apel constată că referiri la acest aspect - nu s-au făcut nici în acțiunea introductivă nici în cererea reconvențională, judecătoria nefiind legal investită cu privire la acestea și instanțele de control judiciar neputând a se pronunța asupra unui aspect ce nu a făcut obiectul judecății în fond.
În fine, curtea de apel reține că s-a avut în vedere contribuția recurentei la masa comună, rezultând din activitatea ei în gospodărie și din îngrijirea copiilor, contribuția fiind judicios cuantificată și că niciunul dintre argumentele din recurs nu se încadrează în punctele 7 sau 8 ale art. 304 Cod procedură civilă
Raportat considerentelor expuse, curtea, în aplicarea art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge recursul, menținând decizia Tribunalului Iași. Cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, cuantumul acestor cheltuieli nefiind dovedit conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de pârâta -reclamantă împotriva deciziei civile nr. 106/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Respinge cererea intimatului vizând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red,
Tehnored.
2 ex.
09.01.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 532/2009. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
