Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Craiova

Jurisprudenţă şi speţe minori și familie (Jurindex)

Dosar nr-

(Număr în format vechi 219/MF/2008)

-partaj bunuri comune-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA Nr. 178

Ședința publică de la 01 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR 2: Elena Stan

- - - - JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

GREFIER: -

*******************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.39 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, cu intimata-intervenientă și cu intimații intervenienți în numele altei persoane și OG.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamantă, asistată de avocat; intimata-pârâtă asistat de avocat, lipsind intimata-intervenientă, pentru care se prezintă avocat și intimații intervenienți în numele altei persoane, toți reprezentați fiind de același apărător, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fond solicită modificarea soluției pronunțată în apel în sensul modificării încheierii de admitere în principiu și reținerea cotei contributive egale de la dobândirea apartamentului supus partajului, iar în privința sentinței obligarea reclamantei către pârât la sulta corespunzătoare de de 83032,5 lei, cu compensare în tot a cheltuielilor de judecată în apel.

Critică decizia tribunalului arătând că, s-a făcut o aplicare greșită a legii în privința prezumției legale prev. de art.30 rap. la art.36 cod familie și cu statuările date de practica judiciară privind prezumția de fapt dovedită prin probele administrate. Invocă martori, declarații, acte, cu care s-a făcut dovada că plata prețului apartamentului s-a făcut din bani comuni, proveniți din veniturile părților și dacă pârâtul avea bani disproporționat mai mult din salarii, avea implicit și resurse să plătească prețul apartamentului nefiind nevoie de ajutor financiar din partea părinților, invocându-se că acesta deși avea mai mare salariul decât al reclamantei, în realitate, disproporția nu era așa mare.

De asemenea, invocă faptul că argumentul juridic pe care se întemeiază soluția instanței de apel este străin cererilor părților și probelor administrate în dosar, arătând că niciodată nu s-a invocat darul manual, dar și pentru că a făcut o greșită aplicare a legii cu privire la regimul matrimonial și cel al donațiilor în sensul că, deși s-a susținut permanent că soții au primit bani de la intervenienți, acești bani au fost dați cu titlul de împrumut, fiind restituiți, iar nu ca dar manual, cum greșit a reținut instanța de apel, substituindu-se voinței părților în privința condițiilor dobândirii apartamentului, dând astfel o rezolvare greșită stării de fapt ce rezultă din probe.

Mai arată că instanța, reținând o cotă contributivă diferențiată la dobândirea apartamentului, a ignorat practica judiciară cu privire la prezumția contribuției egale la susținerea nevoilor gospodăriei și la obligația dovedirii prin probe indubitabile a unei alte stări de fapt.

Totodată arată că argumentele instanței de apel privind lipsa contribuției reclamantei la asigurarea treburilor gospodărești este străină cauzei întrucât, pe de o parte obiectul probațiunii nu fost canalizat pe acest aspect, iar pe de altă parte, cu privire la întreținerea gospodăriei, prin probe, s-a dovedit că reclamanta a locuit permanent în fostul domiciliu comun, asigurând toate nevoile casnice, pârâtul fiind plecat din localitate.

Chiar dacă între cuantumul veniturilor provenite din salarii și alte drepturi legate de munca prestată ale celor două părți nu este egal, între ele nu există totuși disproporție vădită care să susțină o cotă contributivă diferită, iar la veniturile din muncă ale reclamantei se adaugă valoarea creată în folosul familiei, prin munca în gospodărie.

Pune concluzii de admitere, modificarea IAP în sensul dezlegărilor de fapt și de drept date de prima instanță, cu înlăturarea soluției din apel atât în privința cotei contributive, cât și în privința sultei ce reprezintă o consecință a cotei dreptului la partaj. Solicită cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimați, pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamantă, menținerea soluției pronunțată de tribunal ca fiind legală și temeinică.

Arată că motivele recursului declarat de reclamantă invocă doar motive cu privire la judecata în fond a cauzei, deci netemeinicia, astfel că recursul nu este o cale devolutivă de atac prin intermediul căreia se rejudecă cauza, ci un mijloc predural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității.

Consideră că instanța de apel a reținut în mod corect data dobândirii apartamentului bun comun al soților și a făcut o aplicare corectă a legii privind modalitatea și condițiile de dobândite a bunului precum și cota contributivă fiecărei părți.

De asemenea, arată că s-a făcut o aplicare corectă și cu privire la regimul matrimonial al bunurilor și al donațiilor având în vedere întregul probatoriu administrat prin care a fost răsturnată prezumția contribuției egale, arătând totodată că cererea de compensare în tot a cheltuielilor de judecată făcute în apel este nefondată și nemotivată.

Referitor la munca în gospodărie arată că aceasta era făcută tot de soțul ei, precum și creșterea copiilor cu ajutorul nemijlocit al bunicilor paterni.

Față de veniturile încasate de cei doi, reiese fără niciun dubiu din toate adeverințele de venituri din dosar (pag.47, 166, 167) că era o diferență de salarii mare între cei doi, invocând și răspunsurile reclamantei la interogatorii, în special cel din 04.09.2006.

Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 11618/17.09.2007, Judecătoria Craiova a admis în parte acțiunea civilă de partaj bunuri comune, precizată și complinită, formulată de reclamanta împotriva pârâtului.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul, a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta.

A admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții și.

A omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert judiciar, în varianta

A atribuit reclamantei apartamentul situat în C, cartier lui, str. -, - 17,. 1,. 2,. 10, jud. D - în valoare totală de 175.501 lei, din care 9.436 lei reprezintă valoarea următoarelor îmbunătățiri efectuate de reclamantă după desfacerea căsătoriei: zugrăvit, ușă de lemn la intrare, geam termopan la sufragerie și dormitor, faianță în bucătărie, parchet în dormitor, închis balconul cu cornier.

A obligat reclamanta la plata către pârâtul a sumei de 83.032,5 lei cu titlu de sultă.

A stabilit termen de plată a sultei de 3 (trei) luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, la data de 11.06.2007, prin încheierea de admitere în principiu a admis în parte și în principiu acțiunea civilă precizată și complinită formulată de reclamantă.

A admis în parte și în principiu cererea reconvențională formulată de pârât.

A respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta.

A admis în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții și.

A constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, un apartament situat în C, cartier lui, str. -, - 17,. 1,. 10, jud.

Dispune ieșirea din indiviziune în cote de pentru reclamantă și pârât.

A constatat că reclamanta are un drept de creanță constând în contravaloarea următoarelor lucrări efectuate la apartament, după desfacerea căsătoriei: zugrăvit, ușă de lemn la intrare, geam termopan la sufragerie și dormitor, faianță în bucătărie, parchet în dormitor, închis balconul cu cornier.

A dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții, pentru evaluarea apartamentului și a îmbunătățirilor, cu indicația de a se evalua bunurile la valoarea actuală de circulație și de a se efectua mai multe variante de lotizare, iar inegalitatea de valoare a loturilor să fie compensată prin sultă.

Pentru a stabili astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 29.04.1976, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 7621 din 10.06.1993 pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă și executorie la data de 14.09.1993.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1071 din 12.03.1992 reclamanta și pârâtul au cumpărat un apartament situat în C, lui, - 17,. 1,. 10, jud. D, cu prețul de 128.145 lei care a fost achitat la data cumpărării.

La interogatoriul luat reclamantei, la data de 06.11.2006 la cererea pârâtului, reclamanta a recunoscut că avea venituri mult mai mici decât pârâtul, că părinții pârâtului le-au crescut copiii înainte de divorț, dar nu a recunoscut că apartamentul nu a fost cumpărat cu contribuția egală, nici că părinții pârâtului s-au împrumutat pentru a-i da bani pârâtului la achiziționarea apartamentului.

La interogatoriul luat reclamantei, la data de 22.01.2007 la cererea pârâtului, reclamanta a recunoscut că are un contract de întreținere încheiat cu mama sa, în schimbul întreținerii acordate urmând a-i rămâne locuința, dar după decesul mamei ei.

La interogatoriul luat pârâtului, la data de 06.11.2006, la cererea reclamantei, acesta nu a cunoscut dacă au fost efectuate îmbunătățiri la apartament, menționând că nu a mai fost în apartament din anul 1992, dar a recunoscut că după despărțirea în fapt impozitul s-a achitat de reclamantă.

La interogatoriul luat pârâtului, la data de 26.02.2007, la cererea reclamantei, pârâtul a recunoscut că în timpul conviețuirii, în anul 1991, cumpărat un autoturism 1300, dar a menționat că a fost cumpărat cu banii surorii sale, autoturism care se află în posesia reclamantului din luna decembrie 1997.

La interogatoriul luat reclamantei la data de 19.03.2007, la cererea pârâtului și intervenienților, reclamanta a recunoscut că la achiziționarea autoturismului nu a avut nici o contribuție.

În perioada căsătoriei, ambii soți au avut venituri, și, în virtutea relațiilor de familie, au fost ajutați de părinții lor cu alimente și la creșterea copiilor rezultați din căsătorie.

Veniturile pârâtului din retribuție au fost mai mari ca ale reclamantei (filele 167-167), așa cum rezultă din actele depuse de părți la dosar, dar reclamanta a încasat suma de 14.391 lei cu ocazia retragerii de la în luna iunie 1990 și a beneficiat, pe lângă salariul tarifar de încadrare, de sporuri cu caracter permanent și de alte drepturi salariale, așa cum rezultă din adeverințele de la unitatea unde a fost angajată (filele 47-63).

Din considerentele hotărârii de divorț, s-a reținut că soții erau despărțiți în fapt din anul 1998, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța s-a reținut că pârâtul a fost plecat la Academia Militară și ulterior repartizat în C, iar din anul 1992 nu a mai locuit efectiv în apartamentul bun comun.

Din declarațiile martorilor și, instanța a reținut că, după despărțirea părților, reclamanta a făcut următoarele îmbunătățiri la apartament: ușă de lemn la intrare, geam termopan la sufragerie și dormitor, faianță în bucătărie, parchet în dormitor, a închis balconul cu cornier, a zugrăvit apartamentul.

Cu chitanțele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada, că după divorțul părților, a cumpărat materiale care au fost folosite pentru efectuarea de lucrări de îmbunătățire la apartament (filele 41-44).

Reclamanta nu a făcut dovada că a montat chiuvetă de inox și baterie de inox la bucătărie.

Faptul că după desfacerea căsătoriei, reclamanta a realizat la apartamentul bun comun anumite lucrări, nu îi conferă acesteia o cotă devălmașă mai mare, ci îi conferă doar un drept de creanță, constând în contravaloarea lucrărilor.

Martorii și au relatat că tatăl pârâtului i-ar fi dat acestuia suma de 50.000 lei pentru cumpărarea apartamentului, însă acești martori au relatat doar ceea ce știau de la pârât și tatăl pârâtului, relatări care se bazează doar pe afirmațiile exclusive ale acestora și care nu se coroborează cu restul probelor administrate.

În cauză nu s-au confirmat cu certitudine susținerile pârâtului, pârâtul nefăcând dovada, potrivit art. 1169 civ. a contribuției mai mari la dobândirea apartamentului.

Instanța nu a reținut la masa partajabilă autoturismul 1310, solicitat de reclamantă prin cererea de complinire de la 22.02.2007, întrucât chiar la interogatoriu reclamanta a recunoscut că nu a avut nici o contribuție la dobândirea acestui bun, iar din declarațiile martorului a rezultat că prețul acestuia a fost plătit de sora pârâtului.

Potrivit cărții de identitate a autoturismului, acesta a fost cumpărat pe numele pârâtului și înmatriculat în jud. D la data de 07.05.1991, iar la data de 23.12.1997 a fost înmatriculat în jud. C, cu nr. -.

Prin încheierea prevăzută de art. 673⁶alin. 1.civ.Cod Penal, se stabilesc bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.

Prin cererea precizată la data de 12.09.2006, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la suportarea cotei de din cuantumul taxelor și impozitelor aferente apartamentului achitate de reclamantă din anul 1992.

Potrivit art. 32 lit. . cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia din bunurile comune sunt datorii comune ale soților, întrucât administrarea bunurilor comune reprezintă un interes al căsătoriei.

Cheltuielile făcute de reclamantă, după divorț, reprezintă un drept de creanță, o creanță născută din starea de proprietate comună în devălmășie.

Deși instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze cuantumul acestora, reclamanta nu s-a conformat, însă a depus la dosar un set de chitanțe. Reclamanta nu și-a estimat pretențiile formulate față de pârât, nesocotind dispoziția instanței, ori în funcție de valoarea obiectului se stabilesc o serie de coordonate ale procesului civil.

Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii.

Conform art. 129 alin. 6.civ.Cod Penal, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cerere și nu poate hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

Obiectul pricinii asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe este stabilit prin cererea de chemare în judecată, iar nu prin probele administrate în cauză.

Instanța nu a reținut astfel la masa partajabilă creanța, cererea fiind informă și, mai mult, reclamanta a fost cea care a avut singură folosința apartamentului începând cu anul 1992.

Pentru aceleași motive, instanța nu a reținut la masa partajabilă contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului, solicitată de pârât prin cererea reconvențională.

Potrivit art. 30. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Proprietatea soților asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmășie care se păstrează și după desfacerea căsătoriei prin divorț, până la data când se face împărțirea lor.

Prezumția relativă de comunitate prevăzută de art. 30.fam. poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor.

Amândoi soții au avut venituri în perioada căsătoriei, iar retribuția soților este bun comun, fiind destinată susținerii sarcinilor căsătoriei și fiind elementul de bază al comunității de bunuri. primită de fiecare dintre soți pentru munca prestată, precum și bunurile cumpărate de soți cu aceste sume, intră în comunitatea de bunuri.

Contribuția poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soți, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de femeie în gospodărie.

Cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuția fiecărui soț în dobândirea bunurilor comune, instanța va împărți bunurile comune în părți egale între soți.

Aportul soților la achiziționarea bunurilor nu poate fi reținut exclusiv în raport de veniturile realizate de fiecare, aprecierea unor contribuții diferențiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care această situație să rezulte neîndoielnic.

În speță, ambii soți au avut venituri în timpul căsătoriei și întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuția certă a părților la dobândirea apartamentului reținut la masa partajabilă, instanța a constatat că acesta a fost dobândit prin contribuția egală a părților.

În vederea formării loturilor, la data de 03.09.2007 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică - specialitatea construcții întocmit de expert tehnic judiciar, raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Reclamanta a solicitat însă, să se aibă în vedere valoarea corectată a apartamentului stabilită prin raportul de expertiză tehnică, respectiv suma de 146.251 lei, și nu valoarea de circulație a apartamentului, aceea de 175.501 lei.

În masa partajabilă intră apartamentul la întreaga sa valoare de circulație și tâta vreme cât apartamentul inclus în masa partajabilă a fost evaluat de expert la valoarea sa de circulație, cotele codevălmașilor se vor raporta la această valoare.

Intervenind o creștere a valorii de circulație a locuințelor, de valoarea actuală de circulație a apartamentului beneficiază ambii copărtași, iar nstanța se va raporta la valoarea actuală de circulație, variațiile valorii fiind relevante exclusiv pentru stabilirea sultei la care este obligat copărtașul.

Apartamentului, a cărui calitate de bun comun este necontestată de părți și reținută ca atare, i s-a stabilit, prin expertiza tehnică efectuată în cauză, o valoare de circulație de 175.501 lei.

În cazul partajului de bunuri comune valoarea ce se impune a fi luată în considerare este cea de la data partajului. În acest fel se asigură posibilitatea ca diminuarea valorii bunului sau creșterea valorii acestuia să fie imputată sau să profite ambelor părți.

În contextul inflaționist al economiei actuale, sporul de valoare al locuințelor este indiscutabil, valoarea corectată fiind vădit necorespunzătoare valorii actuale de circulație a apartamentului.

economico-social, străin de intervenția vreunuia dintre părți, reprezintă un element care a determinat creșterea considerabilă a valorii locuinței, creștere care trebuie să profite ambelor părți pentru a se asigura, în acest fel, deplina egalitate în drepturi a acestora.

Pe de altă parte, aceea ce este supus partajului este apartamentul în întregul său la valoarea sa de circulație.

Dreptul de creanță al reclamantei în sumă de 9.436 lei, valorificabil împotriva pârâtului și născut din efectuarea de către reclamantă a îmbunătățirilor la apartament, este autonom în raport cu partajul bunurilor comune și i se aplică regulile specifice domeniului obligațional.

Pârâtul a solicitat, în principal, atribuirea provizorie a apartamentului către reclamantă, prin încheiere, cu obligarea reclamantei să depună suma ce i se cuvine ca sultă și, în susbsidiar, atribuirea apartamentului către reclamantă prin hotărâre asupra fondului cauzei.

Reclamanta nu a fost de acord cu atribuirea provizorie a bunului și a solicitat atribuirea apartamentului prin hotărâre asupra fondului cauzei.

Ținând cont de încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 11.06.2007 și făcând aplicarea dispozițiilor art. 728.civ. art. 36 alin.1 teza finală fam. și art. 673¹⁰alin. 4.pr.civ. instanța a admis în parte acțiunea civilă precizată și complinită formulată de reclamantă, în parte cererea reconvențională formulată de pârât, a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienta și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții și.

Instanța a omologat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții întocmit de expert judiciar în varianta I și a atribuit reclamantei apartamentul situat în C, cartier lui, str. -, - 17,. 1,. 2,. 10, jud. D - cu valoarea totală de 175.501 lei, din care suma de 9.436 lei reprezintă valoarea următoarelor îmbunătățiri efectuate de reclamantă după divorțul părților: zugrăvit, ușă de lemn la intrare, geam termopan la sufragerie și dormitor, faianță în bucătărie, parchet în dormitor, închis balconul cu cornier, urmând a fi obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 83.032,5 lei cu titlu de sultă.

Instanța a atribuit bunul direct prin hotărâre asupra fondului cauzei, apreciind că există motive temeinice față de împrejurările cauzei, conform art. 673¹⁰alin. 4.proc.civ. ci nu provizoriu, prin încheiere, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 673¹⁰alin. 1.proc.civ. teza inițială.

Instanța a atribuit apartamentul reclamantei întrucât reclamanta locuiește în apartament, a avut posesia apartamentului din anul 1992, la apartament reclamanta a efectuat o serie de îmbunătățiri în valoare de 9.436 lei după desfacerea căsătoriei și înainte de a cere împărțeala, pârâtul locuiește în mun. C și a fost de acord ca apartamentul să fie atribuit reclamantei.

Instanța a stabilit, conform art. 673¹⁰alin. 4.proc.civ. un termen de plată a sultei de 3 (trei) luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Întrucât în procesele de partaj părțile au o dublă calitate, iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor, instanța va face aplicarea art. 276.proc.civ. și va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței a formulat apel reclamanta.

La data de 20.11.2007, pârâtul și intervenienții, si au OG formulat cerere de aderare la apel.

În motivarea apelului său, reclamanta a arătat următoarele:

Cât privește cheltuielile făcute de reclamantă după divorț privind
administrarea apartamentului bun comun ele au fost dovedite cu acte și martori, astfel încât în limita dovedirii lor trebuiau reținute la partaj.

Cât privește autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare CT 04
soluția instanței de fond este greșită în sensul că asupra comunității de bunuri a soților operează o prezumție legala, astfel încât reclamanta nu era ținută sa dovedească contribuția în bani la cumpărarea bunului ci doar în cauză, în temeiul prezumției legale instituită de art. 30.fam. bunul devenea comun, punându-se doar problema plăților făcute după despărțirea în fapt pentru dobândirea autoturismului. Declarațiile martorilor propuși de pârât și intervenienții sunt profund contradictorii astfel încât ele nu pot fi reținute ca mijloc probator. In această situație proba se face prin actele ce dovedesc cumpărarea anterior desfacerii căsătoriei și prezumția legală prev. de art. 30.fam.

Cu privire la modul de reținere a îmbunătățirilor aduse la apartament ce
constituie contribuție exclusivă a reclamantei, critica în apel privește operațiunile greșite realizate de expert în acest sens ce se răsfrâng asupra valorii masei partajabile și cotei dreptului părților, astfel încât se impune modificarea pe fond a valorii loturilor și sultei reținută în dispozitiv. îmbunătățirile se scad din valoarea apartamentului, care, așa cum reiese din expertiză, a fost evaluat în tot, la starea prezentă. După ce se scad aceste îmbunătățiri se stabilește valoarea masei partajabile, conform prezentului IAP dată doar de apartament. După ce se stabilește valoric cât reprezintă cota de 1/2 pentru fiecare soț, din valoarea masei partajabile, se majorează cota dreptului reclamantei cu contravaloarea îmbunătățirilor. Numai așa operează o majorare a cotei dreptului părții care a făcut îmbunătățirile ce sunt înglobate în valoarea apartamentului, iar după calculele din expertiză se observă clar că de fapt îmbunătățirile nu influențează în nici un fel cota dreptului reclamantei și pe cale de consecință nici sulta la care este obligată.

Cât privește valoarea apartamentului, solicită ca aceasta să fie reținută
la 146.251 Lei noi, astfel cum se arată și în concluziile scrise și cu argumentele ce țin de rostul expertizei și evaluarea în raport de starea fizică a bunului și nu doar în raport de cererea pieței imobiliare, criteriu împărtășit nejustificat de instanță.

În motivarea cererii de aderare la apel, s-au arătat următoarele:

Apartamentul nu a fost dobândit cu contribuție egala a ambilor soți, cum s-a reținut de instanța de fond, ci pârâtul a avut o contribuție de 80%, iar apelanta-reclamanta a avut contribuție de 20%;

Această contribuție majorată a pârâtului rezultă din următoarele probe: recunoașterea reclamantei la interogatorii, in special cel din 04.09.2006, unde recunoaște ca a avut venituri mai mici, că părinții pârâtului au crescut copiii înainte de divorț și că după divorț minorii au stat cu paratul. De asemenea, mai rezultă din hotărârea judecătoreasca de divorț, unde se arată că reclamanta nu a avut contribuție la menajul gospodăriei, din adeverințele de venituri in comparație pentru ambele părți, precum și din declarația martorilor audiați in cauza, care au arătat ca pârâtul a fost ajutat de părinții săi, iar reclamanta nu a avut sprijin de la familia sa;

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr.39 din 22 februarie 2008 admis apelul formulat de reclamanta, cererea de aderare la apel formulată de pârâtul și intervenienții, și.

A schimbat în parte încheierea de admitere în principiu dispunând ieșirea din indiviziune în cotă de 30% pentru reclamanta și în cotă de 70% pentru pârâtul.

A constatat că reclamanta are un drept de creanță de 413,6 lei împotriva pârâtului, reprezentând cota de 70% din sumele plătite de aceasta cu titlu de impozite și taxe pentru apartament și l-a obligat pe pârât la plata acestei sume către reclamantă.

A schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 116.245,5 lei cu titlu de sultă.

L-a obligat pe pârât către reclamantă la plata sumei de 413,6 lei reprezentând cota de 70%, din sumele plătite de acestea cu titlu de impozite și taxe pentru apartament.

A menținut celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu și ale sentinței atacate.

A compensat în parte cheltuielile de judecată din apel și a mai obligat-o pe apelanta-reclamantă către intimați la plata diferenței în cuantum de 619,5 lei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că ererea de aderare de apel, formulată de pârât și intervenienți, este întemeiată pentru următoarele considerente:

Așa cum reiese din declarațiile martorilor și, părinții pârâtului i-au dat acestuia suma de 50.000 lei pentru achiziționarea apartamentului. Ori, cum această sumă, în raport de prețul apartamentului de la data cumpărării (126.224 lei) reprezintă o cotă de 40%, instanța va constata că această cotă îi profită pârâtului deoarece această sumă este privită ca un dar manual făcut în folosul pârâtului, nedovedindu-se contrariul, respectiv că ar fi fost făcut în folosul ambilor soți.

Afirmația reclamantei, că această sumă ar proveni de fapt din economii comune, nu poate fi reținută, întrucât, așa cum s-a arătat și în sentința de divorț, părțile se gospodăreau separat încă din 1988 și deci, în anul 1992, când s-a achiziționat apartamentul, este greu de crezut că părțile mai aveau economii comune. De altfel, chiar și reclamanta recunoaște în interogatoriu că la data cumpărării apartamentului existau deja neînțelegeri între soți.

Este adevărat că martorul a arătat că și reclamanta a contribuit cu suma de 30.000 lei, obținuți din coeficientul de proiectare, supliment la salariu, însă acești bani nu constituie bun propriu, cum susține reclamanta, ci bani comuni, toate veniturile dobândite de soți, indiferent de cuantum și natura lor sunt bunuri comune, cu excepția donațiilor sau a darurilor manuale.

În atare situație, având în vedere cele arătate mai sus, instanța consideră că restul de 60% trebuie împărțit între cei doi soți în mod egal întrucât, chiar dacă din hotărârea de divorț reiese că reclamanta neglija treburile gospodărești sau că aceasta avea un venit mai mic, așa cum s-a arătat, reclamanta, pentru achiziționarea apartamentului, a folosit și alte surse suplimentare salariului, provenite din coeficientul de proiectare.

Ca atare, instanța a constatat că pârâtul are o cotă de 70%, nu de 80%, cum a solicitat, iar reclamanta o cotă de 30% din întregul apartament.

Astfel fiind, instanța a admis cererea de aderare la apel și a schimbat încheierea de admitere în principiu, dispunând ieșirea din indiviziune a părților în cote de 70% pentru pârât și 30% pentru reclamantă, precum și sentința, în sensul că a majorat sulta față de pârât la suma de 116.245,5 lei (70% din suma de 166.065 lei, ce reprezintă valoarea apartamentului, fără îmbunătățiri).

Cu privire la apelul reclamantei, a constatat următoarele:

Critica privind nereținerea la masa de partaj a autoturismului, este neîntemeiată. Din întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv interogatoriul reclamantei, a reieșit că autoturismul a fost cumpărat pe numele pârâtului, dar pentru sora acestuia, care, de altfel, a plătit și prețul.

Ori, în atare situație, instanța a apreciat că, chiar dacă acesta a fost cumpărat înainte de divorțul părților, nu poate fi inclus la masa partajabilă și, pe cale de consecință, nu poate fi mărit lotul pârâtului cu contravaloarea acestuia, cum a cerut reclamanta, întrucât acesta este privit ca un dar manual, o donație, care este considerat bun propriu, de vreme ce nu s-a făcut dovada că darul a fost făcut în folosul ambelor părți, iar bunurile proprii nu pot face obiectul partajului.

Cu privire la critica privind îmbunătățirile, s-au constată următoarele:

Prin sentință, a fost majorat lotul reclamantei cu contravaloarea îmbunătățirilor, deci cu suma de 9.436 lei, care s-a scăzut din valoarea apartamentului (175.501 lei), rămânând valoarea apartamentului fără îmbunătățiri de 166.065 lei (175.501-9436), iar sulta a fost stabilită în raport de această ultimă valoare (166.065:2=83.032,5).

Nici critica privind reținerea greșită a valorii apartamentului, nu a fost apreciată întemeiată.

Astfel, chiar dacă expertul a precizat, pe lângă valoarea de circulație a apartamentului (175.501 lei), și prețul tehnic al acestuia (146.251 lei), instanța nu a reținut acest ultim preț ca fiind cel al apartamentului întrucât valoarea care interesează în cazul unui imobil supus partajului este valoarea de circulație, nu cea tehnică, deoarece, pe de o parte, situația acestor bunuri comune trebuie să fie aceeași, indiferent dacă se vând de ambii soți, când ar obține prețul de piață sau dacă acestea se partajează, pentru că soțului, care nu primește în lot aceste bunuri, trebuie să i se asigure posibilitatea de a-și achiziționa din sultă o altă locuință, pentru care, evident, nu va plăti prețul tehnic, ci tot prețul de circulație.

De altfel, acest aspect, că valoarea bunului trebuie să fie cea de piață, reiese și din disp. art. 673¹²alin. 6 rap. la art. 500 alin. 2 și la art. 411 alin. 3.civ.Cod Penal, în care se arată că bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulație.

Apelul reclamantei s-a constatat a fi întemeiat cu privire la cheltuielile comune efectuate de aceasta după divorț.

Astfel, în mod greșit prima instanță a arătat că reclamanta nu a precizat cuantumul acestor cheltuieli. Aceasta, deoarece la fila 181 exista o cerere prin care se arată că această sumă, reprezentând impozite și taxe la apartament, este în cuantum de 5.908.487 lei vechi. Pentru această sumă reclamanta a achitat taxele de timbru în apel.

Astfel, având în vedere că această sumă reprezintă datorie comună și a fost dovedită cu actele depuse la dosar, instanța de apel l-a obligat pe pârât către reclamantă, însă nu la toată suma, ci numai la 70 % din aceasta, proporțional cu cota stabilită acestuia pentru apartament.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând modificarea soluției pronunțată în apel în sensul schimbării încheierii de admitere a încheierii de admitere în principiu și reținerea unei cote de la dobândirea apartamentului iar în privința sentinței obligarea reclamantei către pârât la sulta corespunzătoare de, de 83032,5 lei cu compensarea în tot a cheltuielilor de judecată în apel pentru mai multe motive de nelegalitate între care, greșita aplicare a legii în ceea ce privește prezumția legală de comunitate prev. de art. 30 rap. la art. 36. și de cele statuate de practica judiciară în materie, făcându-se referire la probele administrate în cauză - declarațiile martorilor audiați în cauză și înscrisurile ca dovadă a veniturilor salariale obținute de cei doi foști soți.

La 26 05 2008 intimații au depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, bazându-se exclusiv pe critici de netemeinicie.

Analizând decizia civilă prin prisma criticilor formulate în recurs, dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din redactarea motivelor de recurs, rezultă faptul că, recurenta și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9. pr. civ. respectiv instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și, respectiv hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Deși sunt indicate ca fiind critici de nelegalitate, motivele de recurs astfel cum au fost formulate, în mod indubitabil, reprezintă veritabile critici de netemeinicie, argumentele utilizate în susținerea acestor motive fiind, în exclusivitate, unele de analiză a probelor, iar nu de prezentare a normelor de drept substanțial încălcate.

Ori, în raport de faptul că recursul este o cale de atac nedevolutivă, o reanalizare a probelor în această cale extraordinară de atac, este oprită de lege, prin prevederea în mod expres și limitativ a motivelor de nelegalitate ce pot fi invocate, în cuprinsul dispozițiilor art. 304 Civ. De asemenea, nici una dintre critici nu reprezintă motive de ordine publică ce ar putea fi permise alături dispozițiile arătate, sau analizate din oficiu de instanța de recurs.

Din analiza deciziei pronunțată în apel, Curtea constată că aceasta este legală, îndeplinind, din acest punct de vedere, exigențele impuse de dispozițiile art. 261. civ. prin expunerea motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței la luarea deciziei pronunțate.

Singurele chestiuni susceptibile a fi aduse în discuție, ca reprezentând motive de nelegalitate în recursul declarat, sunt cele legate de o presupusă greșită aplicare a dispozițiilor referitoare la prezumția legală a comunității de bunuri, precum și de substituirea voinței părților prin modalitatea de analiză și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la donații, și anume la darurile manuale.

Curtea constată că aceste motive, astfel cum au fost dezvoltate, conduc tot la motive de netemeinicie a hotărârii pronunțată în apel, impunând reanalizarea întregului probatoriu administrat în dosar, întrucât ceea ce se dorește a se realiza prin recursul declarat este de fapt, o altă interpretare a probelor, acordarea unei alte eficiențe juridice anumitor categorii de probe - din cele prezentate în motivarea recursului, declarații de martori, în principal ale martorilor și,- iar nu aplicarea unor dispoziții legale care, deși incidente în speță, au fost neglijate de instanța de apel ori, aplicate defectuos atrăgând astfel, incidența dispozițiilor art. 304 punctele 8 și 9.civ.

Dimpotrivă, Curtea constată că instanța de apel, față de caracterul relativ al prezumției comunității de bunuri, a aplicat în mod corect dispozițiile legale referitoare la regimul juridic al prezumțiilor relative, constatând răsturnarea acestei prezumții legale, prin probele administrate în cauză de pârâtul - reclamant, care a pretins, în mod justificat, o cotă contributivă mai mare la dobândirea bunurilor comune.

Referitor la regimul juridic al sumei de bani primită de pârâtul reclamant de la părinții săi pentru achiziționarea apartamentului, acesta rezultă fără echivoc din cererile formulate de părți -cererea reconvențională depusă la 19 06 2006 la dosarul de fond precum și cererea de intervenție formulată de mama intimatului, aceștia înțelegând să îl gratifice numai pe intimat cu respectiva sumă de bani - împrumutată de ei, și restituită de aceștia, prin aceasta instanța nesubstituindu-se în nici un fel voinței părților - cum se susține în motivarea recursului - ci, interpretând corect din punct de vedere juridic susținerile acestora.

Astfel, neexistând nici o dovadă că această sumă de bani a fost dată de părinții intimatului cu intenția de a-i gratifica pe ambii soți, în mod corect instanța de apel a reținut că donația se presupune a fi făcută numai fiului lor, sub forma darului manual. De principiu, pentru valabilitatea donației sub forma darului manual nu este necesar decât acordul de voință pentru transferarea și dobândirea dreptului cu titlu gratuit și respectiv, predarea efectivă a bunului - în speță, a sumei de bani. Întrucât au fost respectate aceste cerințe, donația este perfect valabilă, corespunde voinței reale a părților, consecința fiind faptul că, această sumă îi profită numai intimatului.

Cât privește modul în care recurenta a înțeles să susțină nevoile gospodăriei în perioada conviețuirii cu intimatul, fără a intra în verificarea temeiniciei soluției pronunțată în apel cu privire la acest aspect, Curtea constată că acesta a fost avută în vedere de instanța de apel la soluția pronunțată - cu toate că obiectul probațiunii nu a fost canalizat în acest sens - hotărârea de divorț cuprinzând suficiente argumente pentru motivarea soluției.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, teza a doua, Civ. Curtea va respinge recursul declarat ca fiind nefondat, urmând ca în baza art. 274. Civ. să o oblige pe recurentă la 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, către intimați, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.39 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, cu intimata - intervenientă și cu intimații intervenienți în numele altei persoane și OG.

Obligă recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2008.

Președinte Judecător Judecător

Grefier

Red. /17 iulie 2008

/, A-

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure

#Judecator Carmen Tomescu

← Stare civila. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Craiova		Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 198/2008. Curtea de... →

Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Craiova

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Craiova