Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 18/2010
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și pârâta împotriva deciziei civile nr. 337/23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul - Sibiu în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 08 februarie 2010 care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
Se constată că pârâta a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
onstată că prin sentința civilă nr. 5907/2008 a Judecătoriei Sibiu s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta; s-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta și pe cale de consecință, s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit prin contribuție de 30 % reclamantul și 70 % pârâta următoarele bunuri: imobilul înscris în F 4584 nr. top 327/2, 328/2 -construcții și teren în suprafață de 544.p situat în - având o valoare de circulație de 648.560 lei, un autoturism Solenza cu nr. de înmatriculare - având o valoare de 13.000 lei și 61 de bunuri mobile, valoarea totală a bunurilor dobândite de foștii soți fiind de 676.616 lei; s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor prin formarea a două loturi, astfel:
LOTUL I compus din următoarele bunuri: imobilul mai-sus identificat, precum și bunurile mobile arătate la pct. 1, 3 8, 10, 11, 13, 14, 20, 23, 33, 34, 35, 36, 38, 39, 42, 43, 45, 46, 49, 51, 54, 56, 57, 58, 61 având o valoare totală de - lei s-a atribuit reclamantului.
LOTUL II compus din următoarele bunuri: autoturismul mai-sus identificat, precum și bunurile indicate la pct.2, 4, 5, 7, 9, 12, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 37, 39, 40, 41, 43, 44, 45, 47, 48, 50, 52, 53, 55, 59, 60 în valoare totală de 20.528 lei s-a atribuit pârâtei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de -,2 lei cu titlu de sultă.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Au fost respinse celelalte pretenții din acțiunea principală și celălalt capăt de cerere din acțiunea reconvențională.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3800 lei, cu titlu de cheltuielile de judecată rezultate în urma compensării.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că părțile au achiziționat în anul 1999 imobilul din,-A la prețul de 38.000 mărci Pârâta - reclamantă reconvențională a muncit în ia în perioada martie 1998 - august 1999, iar suma obținută în această perioadă (de 32.000 DM) a fost folosită la achiziționarea imobilului în litigiu.
La acest imobil s-au făcut lucrări de investiții deoarece a necesitat o reparație capitală, investiții ce au fost suportate de ambii soți. Valoarea de circulație a fost stabilită de expertul la suma de 648.560 lei. În timpul căsătoriei părțile au dobândit și autoturismul Solenza cu nr. de înmatriculare - conform suplimentului la raportul de expertiză valoarea de piață a fost estimată la suma de 13.000 lei.
De asemenea au fost dobândite de soți și bunuri mobile. Expertul a procedat la identificarea și evaluarea acestora, efectuând totodată propuneri de lotizare.
cotele ce se cuvin foștilor soți din bunurile comune instanța a reținut următoarele:
Din întreg probatoriul administrat rezultă că pârâta-reclamantă reconvențională a avut posibilități și resurse financiare efective cu care a contribuit la dobândirea patrimoniului comunitar comparativ cu mijloacele bănești ale pârâtului pe durata căsătoriei. Astfel o sumă importantă de bani a fost cea câștigată în ia (și care a fost alocată achiziționării imobilului), apoi pe parcursul căsătoriei a încasat sume în valută ce au fost folosite la dobândirea bunurilor comune cum a recunoscut reclamantul prin interogatoriu; această stare de fapt este dovedită și cu înscrisurile depuse la dosar. Apoi comparând veniturile realizate de părți din salarii se constată că reclamanta a realizat venituri net superioare fostului soț. Apoi, pârâtul a avut perioade în care nu a realizat venituri. S-a invocat de către reclamant că a obținut venituri din activitățile suplimentare, însă nu există dovezi certe care să ateste această stare de fapt.S-a susținut de către reclamant că pârâta ar fi urmat în timpul căsătoriei cursurile a două facultăți, dar în acea perioadă pârâta a fost angajată. Apoi, chiar și reclamantul a urmat în timpul căsătoriei cursurile facultății de Turismului absolvind-o în 1997. Pârâtul a contribuit în plus cu diminuarea patrimoniului comunitar acordând în 1.09. 2002 un împrumut în cuantum de 4500 DM, împrumut ce nu a fost rambursat, astfel cum rezultă din 12134/2004 pronunțată de Judecătoria Craiova, precum și din răspunsul la interogatoriu. În raport de actele mai sus arătate s- constatat că reclamantul a avut o contribuție de 30% la dobândirea bunurilor, iar pârâta o contribuție de 70%.
În ceea ce privește drepturile patrimoniale rezultate din investițiile pretins efectuate la imobilul situat în,- instanța reține că nu s-a dovedit aportul efectiv al foștilor soți la lucrările respective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta,
Apelantul a solicita modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a se constata că părțile au dobândit bunurile comune prin contribuție egală, de 50% și pentru modul de stabilire a cheltuielilor de judecată, cu motivarea, în esență, că a dovedit cu probele administrate că a avut o contribuție cel puțin egală cu pârâta, că a realizat venituri lucrând în de 18.000 dolari SUA, că el a lucrat și a realizat venituri și în ia, că au contractat împreună datorii pe care tot împreună le-au plătit, iar în ce privește autoturismul Solenza, a făcut dovada că a fost achiziționat cu banii trimiși de el părinților săi, din.
În ce privește modul de stabilire a cheltuielilor de judecată, se susține de către apelantul reclamant că instanța de fond a greșit compensându-le, ci trebuia să excludă din obiectul compensării sumele plătite de pârâtă ca urmare a precizărilor făcute în timpul procesului, cheltuieli ce au vizat cota revendicată.
Apelanta pârâtă, ( fostă ) a solicitat schimbarea sentinței atacate sub aspectul stabilirii cheltuielilor de judecată, care au fost stabilite fără a se avea în vedere cota de contribuție și proporția de admitere a cererilor părților, iar referitor la sulta stabilită, exprimarea hotărârii este echivocă, ambele părți având calitatea de reclamant și pârât, astfel că se impune precizarea calităților părților, la fel și în ce privește obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin deciziei civile nr. 337/23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul - Sibiu a admis apelul declarat de reclamantul și a schimbat în parte, hotărârea atacată în sensul că s-a constatat că părțile au avut o contribuție inegală la dobândirea bunurilor comune, de 45% reclamantul și de 55% pârâta, (fostă ), astfel că s-a constatat că sulta datorată de reclamantul pârâtei este de 351.610,8 lei, iar cheltuieli de judecată pe care reclamantul este obligat să le plătească pârâtei, sunt de 2649,5 lei.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins apelul declarat de pârâta -, cu obligarea acesteia să plătească apelantului suma de 1797 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, de către tribunal, cu referire la probele dosarului, că apelul reclamantului este întemeiat, fiind dovedit că reclamantul a realizat venituri considerabile din munca prestată ca montator de parchet, pe care a desfășurat-o pe lângă serviciu, dar și în perioada în care nu a fost încadrat în muncă, după cum s-a dovedit că reclamantul a lucrat în, iar veniturile realizate acolo, exprimate în lei au fost foarte apropiate de veniturile obținute de pârâtă în ia în moneda ă de la acea dată. În această situație, s-a apreciat, în temeiul art. 673/5 al.1 pr.civ. că pârâta a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, însă nu într-o proporție covârșitoare, așa cum a stabilit instanța de fond, ci în proporție de 55%, iar a reclamantului a fost de 45%. Se pot reține, însă, ca o contribuție majoritară a pârâtei, sumele dobândite de aceasta în valută reprezentând contribuția la sistemul legal de pensii, restituită de statul. În urma constatării cotelor de contribuție de 55% pârâta și 45% reclamantul, având în vedere valorile loturilor atribuite părților, pentru egalizarea lor în baza art. 673/5 al.2 pr.civ. sulta datorată de reclamant pârâtei va fi de 351.610,8 lei.
La stabilirea cheltuielilor de judecată la instanța de fond se va avea în vedere cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, măsura în care au fost admise cererile părților, dar și proporția în care acestea au suportat cheltuielile de judecată. Față de disp. art. 276 pr.civ. cheltuielile pe care reclamantul trebuie să le plătească pârâtei pentru instanța de fond, sunt de 2649,5 lei.
În ce privește apelul pârâtei, acesta a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât instanța de fond a stabilit cheltuielile de judecată raportat la cota de contribuție pe care a reținut-o, față de proporția în care au fost admise cererile părților și de cheltuielile efectuate de fiecare dintre acestea (art. 276.pr.civ.). În ce privește calitățile părților, instanța a stabilit fără echivoc că reclamantul - care este - este obligat la plata sultei către pârâtă, pentru că lui i s-a atribuit imobilul și s-a dispus întabularea lui în cartea funciară, astfel că nu este nicidecum echivocă exprimarea instanței. De asemenea, nici exprimarea referitoare la cheltuielile de judecată nu lasă loc la interpretări, câtă vreme reclamantul a avut și calitatea de pârât (reconvențional), iar pârâta a avut și calitatea de reclamantă (reconvențional), iar instanța de fond a utilizat pentru cel obligat la plata cheltuielilor de judecată, genul masculin, nu feminin, deci este evident că pârâtul reclamant reconvențional a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâta reclamantă reconvențională.
În consecință, potrivit art. 296 pr.civ. instanța a admis apelul declarat de reclamantul și a schimbat sentința atacată, în sensul că contribuția reclamantului la dobândirea bunurilor comune este de 45%, iar a pârâtei de 55%, iar sulta și cheltuielile de judecată au fost modificate în mod corespunzător acestor cote.
Potrivit art. 276.pr.civ. și a soluției de respingere a apelului pârâtei, aceasta a fost obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată, în măsura în care solicitările apelantului au fost admise în această cale de atac.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat atât reclamantul, cât și pârâta, (fostă ).
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul reclamant a solicitat a se admite recursul și a se modifica decizie recurată în sensul de a se constata că părțile au avut o cotă de contribuție comună și egală de 50 % la dobândirea bunurilor comune, cu cheltuieli de judecată, susținând că deși s-a dovedit la dosar că a avut o cotă egală de contribuție de 50% la dobândirea masei partajabile instanța de apel interpretat în mod greșit probele dosarului referitor la sumele dobândite de pârâtă reprezentând contribuția la sistemul germen de pensii, luând în considerare un înscris intitulat, care a fost întocmit de către pârâtă, că s-a dovedit la dosar că reclamantul a realizat în mod constat și permanent venituri considerabile din lucrări de construcție ( montat parchet, rașchetat parchet) atât în țară, cât și în ia.
În drept, se invocă disp. art. 304 pct. 7și 312 teza a 3 -a Cod pr.civ. art. 274 Cod pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta pârâtă, (fostă ) a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul de a se menține ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 5907/2008 a Judecătoriei Sibiu, cu compensarea corectă a cheltuielilor de judecată, susținând că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că reclamantul a realizat venituri în apropiate de veniturile realizate de ea în ia, fără să existe vreo dovadă certă în acest sens, declarațiile martorilor fiind pur subiective și nu se coroborează cu alte probe de la dosar - înscrisuri, că este cert dovedit că toate bunurile supuse partajului au fost dobândite în marea lor majoritate din veniturile realizate de pârâtă, că extrase de cont depuse de reclamant la instanța de apel privind veniturile pe care acesta le-ar fi realizat în nu sunt pe numele lui, că s-a omis a se reține de către tribunal împrejurarea că deplasarea reclamantului în și din a presupus cheltuieli foarte mari, că nu s-a observat de către instanța de apel că reclamantul a fost angajat la. L, societate la care pârâta este asociată cu mama reclamantului, astfel că venitul pe care îl realiza acesta din activitatea de montare parchet era salariul lunar pe care îl primea în calitate de angajat al acestei societăți.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărâri atacate prin prisma criticilor invocate de ambii recurenți, precum și din oficiu, potrivit art. 306 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea de motive de casare sau modificare.
Recurentul reclamant își întemeiază recursul pe cazul prev. de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Cât privește teza I-a a cazului prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, examinând hotărârea atacată se constată că aceasta corespunde exigențelor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, judecătorii instanței de apel au arătat care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției date, au enunțat cele constatate și dovezile care au determinat-o, răspunzând la toate motivele de apel invocate de către reclamant în calitate de apelant, în susținerea cererii de apel.
În ce privește teza a II-a din cazul prev. de art. 304 pct. 7, Curtea observă că recurentul se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității dispozițiile art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, context în care acest motiv de recurs este inadmisibil.
Criticile formulate de recurenta pârâtă, din punct de vedere formal nu respectă cerința imperativă a legii - art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive din cererile de recurs ale părților, Curtea constă că criticile recurenților vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, se observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa cum se va arăta în continuare.
Curtea de Apel, sistematizând expunerea de motive ale recurenților constată că masa bunurilor comune și valorile acestora nu au fost contestate de părți, după cum nici lotizarea, ci părțile invocă un motiv de recurs comun, respectiv, motivul privind cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea masei de împărțit, context în care se va analiza împreună aceste critici.
Potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Oricare convenție contrară este nulă.
Prezumție relativă instituită de art. 30. fam. poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare dintre părți care ar pretinde o contribuție mai mare.
. drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soți neavând un drept stabilit de la început asupra cotei din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.
Ca urmare, soțul interesat va putea dovedi în raport cu celălalt soț că anumite bunuri sunt proprii sau că avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, nu numai prin înscrisuri, dar chiar și prin martori și prezumții, fără nici o restricție, negăsindu-și aplicabilitatea în materie dispozițiile art. 1191 al.1 Cod civil.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparțin nefracționat titularilor codevălmași, iar la încetarea stări de comunitate, împărțeala se va face tot prin unicitate de cote, stabilită pentru fiecare soț, în raport de contribuția reală a fiecăruia la dobândirea bunurilor, și nu prin stabilire mai multor cote în raport cu fiecare bun în parte.
Astfel, Tribunalul ca instanță de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
Curtea constată că instanța de apel a examinat fiecare probă administrată cauzei, pronunțând soluția pe baza acestora și în raport de intima convingere a fiecărui judecător.
Curtea reține că, în speță, la stabilirea adevăratelor relații dintre foștii soți, instanța de apel a analizat toate probele administrate cauzei, respectiv, toate cele 7 declarații de martori audiați în cauză la cererea părților, precum și înscrisurile depuse la dosar, analiză ce nu va fi reluată în prezenta cale de atac, instanța de recurs neputând face o reapreciere a probelor.
Curtea amintește că sistemul nostru de drept procesual civil nu cunoaște probe formale, a căror forță probantă să fie prestabilită de lege, ci toate mijloacele de probațiune au aceeași putere, astfel că nu se poate reconstitui procesul formării convingerii intime a judecătorului și a stabili dacă unele probe administrate au avut o influență secundară, ori că hotărârea se sprijină în principal pe celelalte probe.
Tot astfel, este de precizat că nici reaprecierea probelor în sensul dorit de recurenți nu poate avea loc pe calea recursului cazurile de modificare sau casare a hotărârilor judecătorești fiind prevăzute în mod imperativ în art. 304 din Codul d e procedură civilă, prevederi în care nu se poate încadra motivul de recurs privind interpretarea eronată a probelor administrate cauzei.
În ce privește critica reclamantului referitoare la înscrisul intitulat, Curtea observă că nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel reclamantul nu a contestat înscrisul depus la dosar de către pârâtă intitulat, aflat la fila 83 din dosarul de fond, privind sumele câștigate de pârâtă în perioada în care a muncit în ia. Mai mult decât atât, este de observat că în motivele scrise de apel reclamantul a arătat că nu contestă înscrisurile de la paginile 83, 81 și 104 din dosarul de fond, context în care criticile acestuia referitor la interpretarea greșită a acestei probe de către instanța de apel nu poate fi primită ( 30 ds. apel).
privește susținerile reclamantului recurent referitoare la cota sa contribuție diferențiată de 45 % reținută de instanța de apel, Curtea constată că sunt neîntemeiate.
Astfel, tribunalul a luat în considerare pe baza probelor administrate și supuse unei analize laborioase, veniturile realizate din munca prestată de reclamant ca montator de parchet, pe care a desfășurat-o pe lângă serviciu, dar și în perioada în care nu a fost încadrat în muncă, precum și veniturile realizate în.
Curtea constată, urmare a examinării actelor și lucrărilor dosarului, că instanța de apel a reținut în mod judicios că pârâta nu a produs dovezi care să ateste contribuția sa, în cuantum de 70 %, la dobândirea bunurilor comune (care au fost evaluate la 676.616 lei, în cei aproape 13 ani de conviețuire), ci s-a dovedit doar o cotă diferențiată de 55 % la dobândirea acestor bunuri, rezultată din sumele dobândite de aceasta în valută constând în contribuția la sistemul legal de pensii restituită de statul.
În ce privește soluționarea recursului pârâtei, Curtea are a preciza că pe toată durata căsătoriei, exceptând perioada în care aceasta a lucrat în ia, respectiv, perioada martie 1998- august 1999, pârâta a fost angajată în calitate de asistent medical, realizând venituri doar din această activitate, în timp de reclamantul, așa cum s-a precizat anterior, a realizat veniturile considerabile din munca prestată ca montator de parchet, pe care a desfășurat-o pe lângă serviciu, dar și în perioada în care nu a fost încadrat în muncă, precum și din munca pe care a desfășurat-o în.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză de reclamantul și pârâta (fostă ).
Față de soluția pronunțată și raportat la dispozițiile art. 274 Cod pr.civ. nu se vor acorda cheltuieli de judecată niciuneia dintre părțile recurente.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta împotriva deciziei.civile nr. 337/23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red/tehnored. -
2 ex/24.02.2010
DT, Gh.
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
