Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Contestație în anulare -
(Număr în format vechi 281/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 187
Ședința publică de la 27 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Elena Stan
- - - - JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: -
***********************************
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în C, str. C-tin, nr. 23, -.1,. 14, județul D, împotriva deciziei civile nr. 153 din 10 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în C, cart. lui, -.1,.3,. 14, județul D, ambii cu domiciliul în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, personal și asistată de avocat, lipsind contestatorul, intimații, .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este nemotivată contestația în anulare, este netimbrată, contestatorul fiind citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru.
Se învederează de asemenea depunerea la dosar, prin serviciul registratură din cadrul instanței a unei cereri de retragere ( renunțare ) a contestație în anulare formulată de către contestatorul.
De asemenea se învederează împrejurarea privind depunerea la dosar a unei întâmpinări formulată de intimata, la care se află atașat în xerocopie un set de înscrisuri, respectiv certificat nr. 13400 emis de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie, notificare înregistrată sub nr. 219/N/2006 în cadrul executor Judecătoresc, recipisă de consemnare nr. ta-/1 emisă de CEC Bank - Unitatea Calea BA2 1 datată 16.06.2008, chitanța nr. 46 din 16.06.2008 privind achitare onorariu notificare, certificat emis de grefa Judecătoriei Craiova datat 04.08.2008.
Instanța, din oficiu pune în discuție excepție de netimbrare a contestației în anulare, care primează chiar și în raport cu poziția procesuală a titularului cererii care înțelege să renunțe la judecată.
Avocat pentru intimata solicită anularea contestației ca netimbrată întrucât contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru la adresa indicată, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare, constată următoarele;
Prin decizia civilă nr. 153 din 10 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a fost respins recursul declarat de pârâtul și intervenienții, împotriva deciziei civile nr. 46 din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-.
Împotriva aceste decizii la data de 16.06.2008 pârâtul a formulat contestație în anulare, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie sub numărul -, fără însă aom otiva și timbra.
La data de 19 august 2008, contestatorul a depus la dosar o cerere de retragere ( renunțare) a contestației în anulare.
La termenul de judecată din data de 27 august 2008 contestatorul a lipsit.
Curtea constatând că, titularul cererii a fost legal citat, la domiciliul indicat în contestație și a fost încunoștințat cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar potrivit art. 29 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii privind taxele judiciare de timbru, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, a ridicat din oficiu excepția netimbrării contestației în anulare formulată de către contestator care primează chiar și în raport cu poziția procesuală a titularului cererii care înțelege să renunțe la judecată.
Potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Întrucât contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 se va anula ca netimbrată contestația în anulare.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata în cadrul contestației în anulare reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 153 din 10 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ca netimbrată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 August 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
29 August 2008
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Elena Stan, Tatiana Rădulescu
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|