Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1914/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1914/R-MF
Ședința publică din 10 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, domiciliată în Pitești, cartier 3, -.B,.3,.16, județul A, împotriva deciziei civile nr.84/A/MF din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în, str.- -, -S4,.B,.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.19/2007, eliberată de Baroul Argeș și intimatul-reclamant -, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.149/2009, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 18 noiembrie 2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 5,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare, conformă cu originalul, pentru a dovedi faptul că nu poartă semnătura pârâtului.
Avocat - invocă excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat solicită respingerea excepției, fără cheltuieli de judecată. Arată că, părțile pe care le reprezintă au calitatea de pârâți, iar precizările cu privire la valoarea obiectului acțiunii au fost făcute de către reclamant. Instanțele de judecată nu au dat dovadă de rol activ pentru aflarea valorii reale de circulație a apartamentului. Tribunalul a pus în discuție calea de atac și a stabilit-o în raport de valoarea rezultată din raportul de expertiză, respectiv 109.743 lei.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.01.2007, reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta, solicită împărțirea bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei, respectiv un apartament cu 2 camere, situat în III și reținerea unui drept de creanță în favoarea reclamantului, în sumă de 1.500 Ron, reprezentând contravaloarea unor materiale de construcție rămase în posesia pârâtei.
În motivarea acțiunii se susține că în timpul căsătoriei părțile au dobândit un apartament cu 2 camere și dependințe, potrivit contractului de vânzare-cumpărare anexat, părțile fiind despărțite în fapt de cca. 16 ani, pârâta fiind cea care a folosit bunurile comune.
Prin reconvenționala de la fila 15 dosar, pârâta solicită să se constate faptul că bunurile solicitate la partaj sunt realizate cu venituri proprii și nu pot fi partaje.
Prin sentința civilă nr.170/2009, Judecătoria Piteștia admis în principiu acțiunea principală formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta având ca obiect partajarea în cotă de a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta, respectiv apartamentul cu nr.16 situat în Pitești cart. III -..III jud.A și constatarea dreptului de creanță în sumă de 1500 lei reprezentând contravaloarea materialelor de construcție cumpărate în timpul căsătoriei și rămase în posesia pârâtei.
A respins cererea reconvențională prin care pârâta a arătat că bunurile solicitate la partaj sunt realizate cu veniturile sale proprii și nu pot fi partajate.
A omologat raportul de expertiză în varianta C, propusă de expertul - - fila 154 dosar, în sensul că apartamentul a fost scos la vânzare, atribuind reclamantului Lotul nr.1, compus din din contravaloarea apartamentului: 75633 lei și dreptul de creanță în sumă de 5158,4 lei, lot în valoare totală de 80791,4 lei; iar pârâtei Lotul nr.2, compus din din contravaloarea apartamentului, respectiv suma de 75.634 lei.
S-a făcut în cauză și aplicabilitatea dispozițiilor art.276 cod pr.civilă, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2389 lei reprezentând cheltuieli de judecată, rezultate din compensare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin încheierea interlocutorie din data de 14.03.2008, s-a constatat că, părțile s-au căsătorit la data de 30.05.1985, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr.611/2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, anterior divorțului fiind despărțite în fapt, o perioadă de aproximativ 16 ani.
A mai reținut că din probatoriul administrat în cauză - acte, interogatoriu și martori - rezultă că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale apartamentul în discuție, cumpărat de către reclamant cu plata în rate, și de asemenea că acesta a cumpărat materialele de construcție, balastru, 150 saci de ciment, fier beton, lemne, pentru construirea unei case materiale ce au fost în domiciliul părinților pârâtei, nici una dintre părți nefăcând dovada că a avut o contribuție mai mare la dobândirea acestor bunuri.
A constatat că expertiza tehnică efectuată de expertul judiciar -, care a răspuns și obiecțiunilor formulate de părți, este judicios întocmită, și apreciind că varianta Car aportului de expertiză întocmit de acest expert, realizează o partajare echitabilă a bunului supus împărțelii, a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională, omologând această variantă, pe cale de consecință, dispunând scoaterea apartamentului la vânzare.
Împotriva sentinței civile nr.170/2009 și împotriva încheierii din data de 14.03.2008 a declarat recurs pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, cale de atac ce, având în vedere valoarea de peste 100.000 lei a bunurilor supuse partajului și dispozițiile art.2821alin.1 Cod pr.civilă, a fost calificată de tribunal, la termenul de judecată din data de 02.06.2009, ca fiind apel.
Prin decizia nr.84/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost admis apelul pârâtei, cu desființarea încheierii interlocutorii din data de 14.03.2008 și a sentinței civile nr.170/09.01.2009, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond, pentru următoarele considerente:
Părțile au fost căsătorite în perioada 30.05.1985 - 01.02.2007, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentința civilă nr.611/01.02.2007, pronunțată de Judecătoria Pitești.
Din probele administrate rezultă că apartamentul dobândit în timpul căsătoriei, este bun comun și în mod corect a fost reținut la masa de partaj.
Sunt nefondate și criticile privind stabilirea dreptului de creanță în favoarea reclamantului.
Cu înscrisurile depuse la dosar (4-7,.26 dosar fond), s-a făcut dovada că în perioada 1990 - 1993, reclamantul a achiziționat mai multe materiale de construcție, ce ulterior au fost evaluate prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul judiciar -.
De asemenea, cu declarația martorului -, s-a făcut dovada că aceste materiale au fost la părinții pârâtei, în com. unde părțile intenționau să construiască o casă.
Și aceste materiale au fost dobândite în timpul căsătoriei și sunt bunuri comune, iar faptul că în cauză nu s- făcut dovada că materialele de construcție au fost înglobate într-o construcție aflată în posesia sau proprietatea pârâtei nu exclude dreptul reclamantului de a obține o indemnizație (drept de creanță) egală cu valoarea contribuției sale.
Numai că, dacă prima instanță, făcând aplicarea dispozițiilor art.30 Codul familiei și analizând probatoriul administrat în cauză, a stabilit că părțile au avut contribuții egale de câte la dobândirea bunurilor comune atunci trebuia să constate și cădreptul de creanță al reclamantului este egal cu cota de din valoarea materialelor de construcție.
Sunt nefondate și criticile privind nulitatea raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar -.
Astfel, la dosarul cauzei, există dovada citării pârâtei (166 dosar fond), în conformitate cu dispozițiile art.208 alin.1 Cod pr.civilă.
Faptul că pârâta nu a participat nemijlocit la efectuarea expertizei, dovada prevăzută de art.208 alin.1 cod pr.civilă, fiind înapoiată ca urmare a "avizării și reavizării destinatarului", nu este imputabilă expertului, câtă vreme aceasta, nu s-a prezentat să-și ridice corespondența și nici nu a permis expertului să verifice la fața locului care este starea tehnică reală a apartamentului, refuzând să-i permită accesul în imobil, deși a susținut și susține că se află în posesia acestuia.
De altfel, imobilul în discuție, reprezintă domiciliul pârâtei, menționat în cererea reconvențională, care în apel nu a înțeles să formuleze critici privind modalitatea de citare, nu a invocat nelegalitatea actelor de procedură sub aspectul încălcării dispozițiilor art.90 alin.1 Cod pr.civilă și nici nu a invocat că a fost împiedicată, dintr-o împrejurare mai presus de voința ei să-și ridice corespondența.
În mod corect prima instanță a reținut materialele de construcție la valoarea stabilită prin expertiza tehnică efectuată de expertul judiciar -.
În aplicarea principiului egalității copartajanților la efectuarea partajului trebuie luată în considerare valoarea bunului la data judecării și nu la valoarea existentă la momentul nașterii stării de devălmășie.
Pe de altă parte, la masa de partaj trebuie incluse toate bunurile dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, și împărțite în mod egal, și bunurile care nu se mai regăsesc și care, din rea credință, una dintre părți nu mai recunoaște a le fi însușit, iar în speță, stabilirea dreptului de creanță în beneficiul reclamantului, corespunde voinței părților, care, prin achiziționarea materialelor de construcție, au realizat practic, o investiție.
De aceea, sunt nefondate criticile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, privind modul de evaluare a materialelor de construcție, nici tribunalul neputând luat act de poziția procesuală a acestei părți, cu atât mai mult cu cât, deși potrivit delegațiilor din dosar, pârâta a beneficiat de apărare calificată, fiind reprezentată de un avocat ales, nici în apel aceasta nu a administrat dovezi din care să rezulte că suma stabilită de expert de 5158,4 lei, nu corespunde valorii actuale de circulație a acestora, în lipsa acestor dovezi, obiecțiunile formulate în acest sens la raportul de expertiză, neavând decât valoarea unor simple afirmații.
Aceleași considerente impun și concluzia că în mod corect prima instanță a reținut la masa de partaj apartamentul la valoarea stabilită prin expertiza tehnică efectuată de expertul judiciar -.
Este real că la stabilirea valorii actuale de circulație a imobilului, trebuie să se țină seama de o serie de criterii precum gradul de uzură, finisaje, locul situării, starea actuală, preț judiciar, prețurile practicate în localitatea și zona respectivă pentru imobile similare.
De menționat că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, evaluarea apartamentului s-a făcut la cumpărare, fără îmbunătățiri, deci fără ca prin acestea să fie influențate drepturile valorice ale părților, cu ocazia partajului.
De asemenea, în cuprinsul lucrării expertul a indicat criteriile valorice în baza cărora a determinat o valoare tehnică de circulație de 131.456; o valoare comercială din publicații de 174.677 lei și o valoare medie, însușită de prima instanță, de 153.066 lei.
Desigur, evaluarea corectă, reală, trebuia să aibă în vedere starea fizică în care se găsea imobilul la momentul efectuării raportului de expertiză, dar atâta vreme cât pârâta nu a permis, cu ocazia efectuării raportului de expertiză, accesul expertului tehnic în apartament, pentru a constata starea fizică a acestuia, nu se poate concluziona că o asemenea evaluare este și nu reflectă valoarea apartamentului supus partajului.
În această împrejurare, în mod corect prima instanță a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză cu privire la evaluarea efectuată de expert, în raport de datele speței și față de refuzul acesteia de a permite accesul în apartament, singurul criteriu în raport de care se putea determina valoarea adevărată a acestuia fiind media dintre valoarea tehnică de circulație și valoarea comercială din publicații, respectiv valoarea de 153.066 lei, chiar dacă expertul cauzei și-a depășit atribuțiile și, fără să fie stabilit un astfel de obiectiv de prima instanță, a făcut propuneri și în sensul scoaterii la vânzare a imobilului.
De altfel, în ce o privește pe pârâtă, din punct de vedere al atitudinii procesuale în fața instanței de fond s-ar putea vorbi de un abuz de drept procesual față de preocuparea de a tergiversa efectuarea raportului de expertiză și implicit soluționarea cauzei.
Sunt fondate însă criticile privind aplicarea greșită de prima instanță a dispozițiilor art.67311Cod pr.civilă.
În cazul în care, în cadrul procedurii de împărțeală, instanța constată că un bun nu poate fi împărțit comod în natură, ea nu va dispune întotdeauna scoaterea lui la vânzare, ci va trebui să examineze dacă nu există motive temeinice care să impună lichidarea stării de indiviziune sau devălmășie prin atribuirea unuia dintre copărtași, urmând ca ceilalți copărtași să primească echivalentul corespunzător la care au dreptul în bani.
Pe de altă parte, din dispozițiile art.67311Cod pr.civilă, rezultă că vânzarea bunului se poate dispune, numai în cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului.
Or, astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate, deși pârâta a solicitat atribuirea apartamentului, totuși, prima instanță a dispus scoaterea la vânzare a imobilului.
Or, procedând astfel, prima instanță nu numai că a încălcat dispozițiile art.67311Cod pr.civilă, dar nu a dat eficiență nici spiritului reglementării legale în materia procedurii de împărțeală judiciară, în cadrul căreia, vânzarea bunurilor prin bună învoială sau prin executor judecătoresc este o soluție subsidiară celor de împărțire în natură ori de atribuire a bunului în natură către unul dintre coproprietari.
Ca urmare, dispunând scoaterea la vânzare a apartamentului, fără să verifice dacă este posibilă atribuirea în natură a imobilului, prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, iar în raport de dispozițiile art.297 alin.1 Cod pr.civilă, singura soluție care se impune este desființarea sentinței, dar și a încheierii din data de 14.03.2008, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea desăvârșirii partajului și a sistării comunității de bunuri existente între părți, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează această materie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
În primul rând se susține că în mod greșit au fost reținute ca bunuri comune o serie de bunuri, în situația în care recurenta a răsturnat prezumția comunității de bunuri, cu acte și martori, precum și cu recunoașterea reclamantului.
Se susține că apartamentul a fost cumpărat în 1991, numai de către recurentă ajutată de părinții acesteia, bunul fiind primit cu chirie de către aceasta de la locul de muncă.
De asemenea, și materialele de construcție au fost reținute greșit ca bunuri comune, nefiind dovedit faptul că acestea au fost aduse la domiciliul părinților recurentei și că au fost înglobate într-o construcție.
Într-o altă ordine de idei se susține că raportul de expertiză este lovit de nulitate absolută, deoarece recurenta nu a fost citată la data efectuării expertizei, iar valorile stabilite de către expert sunt foarte mari, fără a se aplica coeficientul de reducere, fiind supraevaluate și materialele de construcție.
Prin cererea, înregistrată la data de 19.11.2009, recurenta a solicitat scutirea de taxa de timbru, arătând că nu este încadrată în muncă, nu este pensionară și nu obține alte venituri, cerere admisă prin încheierea din 8.12.2009.
În ședința publică din data de 10.12.2009, intimatul prin apărător invocă excepția inadmisibilității recursului de față, având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, respectiv valoarea bunurilor supuse partajului.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare, în baza art.2821Cod procedură civilă, urmând a se respinge recursul ca inadmisibil.
Studiind dosarul de fond, Judecătoria Pitești, prin încheierea din 04.05.2007 (fila 37 dosar) a pus în vedere părților să precizeze valoarea bunurilor menționate în acțiune și să timbreze la valoare.
Prin cererea de la fila 38, pârâta precizează că valoarea apartamentului este de 500.000.000 lei vechi, fapt consemnat și în încheierea de ședință din 25.05.2007, iar prin încheierea de ședință din 16.02.2007, când s-a pus în discuția părților calificarea căii de atac, recurentul pârât, prin apărător a precizat că recursul este calea de atac, în raport de valoarea masei partajabile, care este sub un miliard lei vechi.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea bunurilor supuse partajului de bunuri comune, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Față de soluția adoptată, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta, domiciliată în Pitești, cartier 3, -.B,.3,.16, județul A, împotriva deciziei civile nr.84/A/MF din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în, str.- -, -S4,.B,.1, județul
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - -- - -
Grefier,
Red.
/4 ex/15.12.2009
Jud. apel:;;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
| ← Divort. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
