Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 206
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Buliga
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta și pe intimatul, având ca obiect partaj bunuri comune împotriva deciziei civile numărul 92 din 4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenta și av. pentru intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată.
Av. pentru intimat solicită instanței să ia act că înțelege să nu formuleze întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul la dezbateri.
Av. pentru recurenta arată că hotărârea ce se va pronunța este irevocabilă și trebuie să reflecte adevărul.
Instanțele de fond și apel au pronunțat pe baza acelorași probe și pe aceeași situație de fapt soluții diferite.
Situația de fapt a fost corect și legal reținută de instanța de apel, raționamentul logico-juridic urmat de instanță este corect până la momentul în care se fac interpretările finale în legătură cu cele două probleme care se ridică în cauză și anume: regimul juridic al sumelor de bani din contul deschis în timpul căsătoriei de către soț și stabilirea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune.
Această căsătorie s-a încheiat în ianuarie 2007 și a durat cinci luni timp în care părțile au dobândit bunuri comune.
S-a dovedit în cauză că înainte de căsătorie recurenta a trimis din străinătate bani mamei sale pentru a cumpăra un apartament.
După căsătorie recurenta a stat în țară o lună de zile timp în care părțile au dobândit bunuri comune.
Convenția părților a fost ca apartamentul cu o cameră să fie vândut după căsătorie și cu prețul obținut la care se adăugau banii de la nuntă și economiile pârâtului de 2000 euro să fie achiziționat un apartament mai mare cu titlul de bun comun.
În Cauză a fost probată legătura dintre prețul încasat la data de 12 aprilie 2007 în urma vânzării apartamentului și depunerea acestei sume de bani la.D de către pârât pe numele acestuia cu împuternicit mama recurentei. În mai puțin de o lună intimatul radiază numele soacrei de la rubrica împuternicit și trece pe propria sa mamă.
Intimatul nu a făcut nici un mijloc de probă cu privire la aceste sume de bani.
Instanța de apel este contradictorie în motivare în sensul că în vreme ce admite apelul și înlătură sumele de bani din masa bunurilor comune păstrează restul dispozițiilor sentinței cu alte cuvinte este de acord cu cota majorată a recurentei de 80% și a intimatului de 20%.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Av. pentru intimatul arată că raționamentul adus în fața instanței de apel a fost cât se poate de simplu și anume că nu se poate face abstracție de o împrejurare fără echivoc pe care a susținut-o recurenta din prezenta cauză în mod constant și anume că există o realitate ce rezultă dintr-un act autentic pe care nimeni nu l-a desființat niciodată și anume contractul de vânzare-cumpărare din care rezultă că proprietarul acelei garsoniere era mama recurentei. Nu înțelege care este raportul juridic cu privire la această sumă de bani despre care se spune că nu a aparținut soților. Prețul de 400 mil. a rezultat din vânzarea garsonierei care a fost proprietatea soacrei intimatului. Care este rațiunea pentru care s-ar considera bun comun o sumă de bani ce a aparținut mamei recurentei.
Pe acest raționament simplu instanța de apel a pronunțat o hotărâre pe care intimatul o consideră temeinică și legală și solicită să fie menținută. Apărătorul intimatului pune concluzii în sensul respingerii recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3860 din 26.03.2008 a Judecătoriei Iașis -a hotărât:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta,în contradictoriu cu pârâtul -.
Constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit cu titlu de bunuri comune următoarele:
- Sumele de 11.100 euro și 75.150 lei;
- Un aspirator Samsung în valoare de 300 lei;
- Un robot de bucătărie, în valoare de 150 lei;
- Un set de farfurii în valoare de 200 lei;
- tăvi cuptor în valoare de 200 lei.
Constată că la dobândirea acestora reclamanta a avut o contribuție de 80% iar pârâtul de 20 %.
Dispune partajarea bunurilor comune și în consecință:
Atribuie pârâtului toate bunurile arătate anterior.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 8.800 euro și 60.800 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2865 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se hotărî astfel, judecătoria reține că din probele administrate în cauză rezultă că masa bunurilor comune este formată din bunurile și sumele de bani reținute ca atare în dispozitivul sentinței.
Reclamanta a avut o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, deoarece, părțile s-au căsătorit la data de 20.01.2007, căsătorie ce a fost desfăcută în mod irevocabil, prin acordul soților la data de 13.06.2007.
În timpul căsătoriei cu pârâtul au fost dobândite titlu de bunuri comune următoarele:
- Sumele de 11.100 euro și 75.150 lei;
- Un aspirator Samsung în valoare de 300 lei;
- Un robot de bucătărie, în valoare de 150 lei;
- Un set de farfurii în valoare de 200 lei;
- tăvi cuptor în valoare de 200 lei.
La dobândirea acestora reclamanta a avut o contribuție de 80 % iar pârâtul de 20 % motivat de următoarele:
Reclamanta lucrează de mai mulți ani în străinătate de unde, în mod regulat, trimitea bani în țară părinților săi.La data de 13.03.2006,conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 183 de către, mama sa, a cumpărat cu acești bani un apartament cu o cameră situat în I,- A, -. A,. 2. În lipsa unei procuri autentice, în contract a figurat mama reclamantei, în calitate de cumpărătoare.
La data de 18.12.2006 reclamanta a venit în țară pentru a se căsători cu pârâtul, eveniment care a avut loc pe data de 20.01.2007.
Imediat după căsătorie, reclamanta a revenit în Italia la muncă, pârâtul rămânând în România, pentru a se putea ocupa de achiziționarea unui apartament al părților, de a-l amenaja și a-l mobila.
Astfel, a convenit reclamanta cu mama sa să vândă apartamentul și cu banii pe care îi mai aveau părțile după nuntă și cu banii proprii ai pârâtului acesta din urmă să cumpere un apartament al părților.Aceste demersuri urma să fie făcute de pârât în interesul familiei.
Așa se explică faptul că la data de 12.04.2007, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 892 la. I din comuna, mama reclamantei a înstrăinat apartamentul care, în fapt era bunul propriu al reclamantei, obținând prețul real de 32.000 euro.
A doua zi, pe data de 13.04.2007, mama reclamantei, a depus acești bani în contul pârâtului (11.000 euro în contul SV - și 75.150 lei în contul SV - de la Banca BRD), diferența de 2000 euro fiind banii proprii ai pârâtului.
Pârâtul i-a dat împuternicire mamei reclamantei, pentru acești bani, doar pentru administrare.
La scurt timp, fără a-i comunica reclamantei, pârâtul a promovat acțiune de divorț refuzând să mai cumpere vreun apartament.
Datorită acestor aspecte reclamanta a revenit în țară pentru a rezolva aceste probleme.
A fost de acord cu divorțul - care s-a pronunța la data de 13.06.2007 - tocmai pentru că pârâtul îi promisese că îi va restitui banii,lucru care nu s-a mai realizat, pârâtul retrăgând și procura dată mamei sale de administrare a banilor și înlocuind-o cu alta dată mamei sale și în cele din urmă retrăgând și banii din conturile bancare,plecând în Cipru.
Potrivit art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, achiziționate în mod egal de soți, în devălmășie.
Această prezumție relativă poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare.
În cauză, cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.
Or, așa cum rezultă din întregul probatoriu administrat în cauză la dobândirea bunurilor reclamanta a avut o contribuție de 80 % iar pârâtul de 20 % în condițiile în care apartamentul vândut a fost proprietatea mamei reclamantei, aceasta figurând în calitate de cumpărător și ulterior de vânzător, apartament ce a fost achiziționat cu banii trimiși de către reclamantă din străinătate - marea majoritate fiind trimiși prin intermediul.
Având în vedere considerentele expuse va fi admisă acțiunea dispunându-se partajarea bunurilor comune dobândite de părți, urmând a-i fi atribuite pârâtului toate bunurile comune cu obligarea sultei corespunzătoare către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul -.
Prin decizia civilă nr. 92 din 04.02.2009 a Tribunalului Iașis -a admis apelul formulat de pârâtul -,împotriva sentinței civile nr. 3860 din 26.03.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
A înlăturat din cuprinsul masei bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei sumele de 11.100 euro și 75.150 lei.
A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.
A obligat intimata să plătească apelantului 3290 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel reține că, raportat la dispozițiile art. 30 Codul familiei, este cert că apartamentul a cărui înstrăinare a vizat conflictul între părți a fost dobândit în proprietate de părinții reclamantei în cursul anului 2008, deci anterior încheierii de către părți a căsătoriei.
Drept consecință, prețul obținut în urma înstrăinării nu este bun comun, astfel că nu poate fi reținut în patrimoniul comun al soților.
Reține tribunalul și faptul că deși apelantul apreciază ca netemeinică și nelegală sentința instanței de fond, în ceea ce privește cota de contribuție stabilită, motivele de apel ale acestuia se circumscriu doar modului în care apartamentul a fost dobândit de părinții reclamantei în privința căruia nu s-a reținut calitatea de bun comun.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta pentru următoarele motive:
- instanța de apel a greșit atunci când a considerat că prețul rezultat din vânzarea apartamentului și depus de părți în contul pârâtului reprezintă bunul propriu al recurentei, atâta vreme cât între părți s-a probat existența unei convenții ca aceste sume să devină comune și să reprezinte prețul de cumpărare a unui apartament.
Întregul comportament al pârâtului după plecarea reclamantei în Italia, demonstrează reaua-credință a pârâtului, intenția acestuia de fraudare a reclamantei prin însușirea banilor comuni.
Instanța de apel înlătură din masa de împărțit în totalitate sumele de bani aflate în conturile pârâtului împotriva susținerilor ambelor părți că acestea includ și banii primiți ca dar de nuntă și o sumă importantă reprezentând economiile părților.
- apelantul a criticat soluția instanței de fond din prisma cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, precum și la modalitatea de dobândire a apartamentului din str. -, aceste aspecte fiind de altfel reținute și de către instanța de apel, însă soluția pronunțată este vădit contradictorie și nelegală, apelul fiind admis nu în parte, ci în totalitate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;
- atâta timp cât se admite apelul, înlăturându-se sumele de bani din masa bunurilor comune, instanța de apel păstrează restul dispozițiilor sentinței, cu alte cuvinte, este de acord cu cota majorată a reclamantei de 80%, iar a pârâtului de 20%.
Or, instanța de fond și-a întemeiat motivarea sentinței tocmai pe împrejurarea pe care instanța de apel a respins-o, respectiv pe faptul că sumele de bani din conturile deschise de pârât în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.
Recursul este fondat.
Instanța de apel a greșit atunci când a calificat sumele de bani de 11.000 euro și 75.150 lei ca fiind bunuri proprii ale reclamantei.
Pe de o parte reclamanta nu a invocat acest aspect și pe de altă parte în cauză s-a dovedit fără niciun echivoc că părțile au convenit ca prețul obținut în urma vânzării apartamentului, bunul părinților reclamantei, este bun comun, banii astfel obținuți fiind depuși în conturile deschise de pârâtul-intimat în timpul căsătoriei părților.
Raportat la dispozițiile art. 30 și 31 Codul familiei, sumele de bani depuse în contul unuia dintre soți, în timpul căsătoriei, sunt considerate de legiuitor a fi bunuri comune.
Pe de altă parte în sumele incluse de instanța de fond ca fiind parte din masa bunurilor de împărțit erau incluse și sumele obținute ca dar de nuntă și alte economii ale soților, totalitatea sumelor de bani, urmând să fie afectate achiziționării unu apartament.
Instanța de apel nu face vreo interpretare a convenției existente între părți și în ceea ce privește sumele de bani a ignorat susținerile ambelor părți din care rezultă că în sumele de bani reținute ca atare de instanța de fond este inclus și darul de nuntă precum și alte economii ale soților.
Hotărârea instanței de apel este într-adevăr contradictorie.
Deși înlătură sumele de bani din masa bunurilor comune păstrează restul dispozițiilor sentinței, respectiv a cotei majorate a reclamantei la dobândirea bunurilor comune, în condițiile în care instanța de fond și-a întemeiat stabilirea unei cote majorate în favoarea reclamantei în dobândirea bunurilor comune tocmai pe faptul că sumele de bani sunt bunuri comune și că parte din aceste sume sunt contribuția reclamantei, care a adus prețul vânzării apartamentului mamei sale în comunitatea de bunuri.
Drept urmare soluția instanței de apel fiind greșită, se va admite recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei tribunalului și se va respinge apelul formulat de pârât, păstrându-se sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 92/4.02.2009 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge apelul formulat de - împotriva sentinței civile nr. 3860 din 26.03.2008 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Obligă pe intimatul - să plătească recurentei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 Mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
19.06.2009
2 ex.-
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea ce privește stabilirea cotei de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor cât și în ceea ce privește regimul juridic al sumelor de bani care au fost incluse în masa bunurilor de împărțit.
Deși, actul autentic de vânzare - cumpărare din data de 12.04.2007 atestă fără echivoc prețul de 400 milioane lei vechi,instanța peste mențiunile actului autentic reține în mod greșit, alt preț al vânzării.
Probatoriul administrat relevă împrejurări din care rezultă că anterior încheierii căsătoriei, a realizat venituri din muncă în străinătate, sumele de bani câștigate au fost investite în cumpărarea locuinței. Dovada acestei susțineri este, faptul că mama intimatei după vânzarea locuinței a înțeles să transfere în contul său parte din prețul obținut din vânzare, neavând nici un fel de rezerve la acel moment că i se cuveneau sumele de bani remise.
Având în vedere că sumele de bani cu care s-a cumpărat locuința provin din venituri obținute înaintea căsătoriei (având evident caracter personal) ca efect al subrogației reale ele își păstrează același caracter juridic și după încheierea căsătoriei, neputând fi apreciate ca făcând parte din patrimoniul comunitar. Masa de împărțit se poate compune doar din bunurile mobile enumerate în cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat instanței respingerea cererii de apel, instanța de fond reținând în mod corect situația de fapt. A probat calitatea de bun propriu a apartamentului cumpărat în martie 2006 de mama ei pentru ea, convenția intervenită între ea și apelant ca acest apartament să fie vândut după căsătorie și cu prețul obținut la care se adăugau banii de la nuntă și economiile apelantului ( 2000 euro) să achiziționeze un apartament mai mare cu titlu de bun comun. A probat și legătura dintre prețul încasat pe data de 12.04.2007 în urma vânzării apartamentului și depunerea de către apelant a sumei de 1 miliard și 60 milioane lei în 2 conturi la BRD în lei și euro precum și însușirea cu viclenie a banilor comuni de către apelant.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Căsătoria părților încheiată la data de 20.01.2007 a fost desfăcută prin sentința civilă de divorț pronunțată, astfel cum rezultă din susținerile reclamantei, la data de 13.06.2007.
Art. 30 Codul familiei dispune că bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare din soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar art. 32 determină limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soț. În temeiul acestor dispoziții legale, un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ 2 condiții respectiv este dobândit de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii.
Este dincolo de orice discuție contradictorie a părților împrejurarea că apartamentul a cărui înstrăinare a născut conflictul adus spre soluționare a fost dobândit în proprietate de părinții reclamantei în cursul anului 2006, deci anterior încheierii de către părți a căsătoriei. De altfel, data la care dreptul de proprietate asupra acestuia a intrat în patrimoniul autorilor reclamantei și, rezultă cu caracter de evidență din chiar contractul de vânzare - cumpărare care a fost autentificat sub nr. 183 la data de 13.03.2006. Înstrăinarea acestui apartament de către părinții reclamantei, în timpul căsătoriei acesteia cu numitul, respectiv la data de 12.04.2007 prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 892, nu poate atrage consecințele juridice a căror constatare o solicita reclamanta.
Trecând peste aspectul necontestat de părți că dobândirea acestui apartament s-a făcut în considerarea persoanei reclamantei, interesează dacă prețului obținut în urma înstrăinării sale îndeplinește cele 2 condiții, a căror întrunire cumulativă este impusă de art. 30 Codul familiei. Aplicând disp. art. 31 Codul familiei pentru a determina prin excludere sfera bunurilor comune se impune concluzia că prețul obținut din vânzarea apartamentului nu are caracterul de bun comun. Potrivit art. 31 lit. f Codul familiei, este bun propriu valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare. Ca atare, în temeiul art. 31 lit. f Codul familiei devine propriu prețul vânzării unui bun propriu ( deci care nu este bun comun al soților) în temeiul subrogației reale cu titlu universal. Pornind de la dobândirea acestui apartament anterior încheierii căsătoriei cu consecința negării inclusiv de către intimată a caracterului său de bun comun ( prin întâmpinarea formulată în apel arătând că apartamentul cumpărat în martie 2006 are calitatea de bun propriu) se impune apodictic concluzia că prețul vânzării este la rândul său în afara masei bunurilor comune ale soților.
Tribunalul fiind chemat a se pronunța în prezentul litigiu cu privire la componența masei bunurilor comune este oțioasă orice analiză care excede acestui aspect relativă la sursa sumei de bani ce s-a constituit drept preț stipulat în contractul de vânzare - cumpărare nr. 183/13.03.2006.
Reține tribunalul și faptul că deși apelantul apreciază ca netemeinică și nelegală sentința instanței de fond, în ce privește cota de contribuție stabilită motivele de apel ale acestuia se circumscriu doar modului în care apartamentul a fost dobândit de părinții intimatei în privința căruia nu s-a reținut calitatea sa de bun comun.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Președinte:Gheorghiu ElenaJudecători:Gheorghiu Elena, Andronic Adriana Elena, Buliga
| ← Interdicție. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Oradea | Stabilire program vizitare minor. Decizia 320/2009. Curtea de... → |
|---|
