Stabilire program vizitare minor. Decizia 320/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(4/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 320
Ședința publică din 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
Judecător - - -
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 1291 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant - și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 3
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal se prezintă recurenta pârâtă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul Dâmbovița și intimatul reclamant -, asistat de avocatul, în baza împuternicirii nr-, eliberată de Baroul București; lipsește autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 3
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar Judecătoria sectorului 3 comunicat, la solicitarea instanței, copie de pe caietul grefierului din ședința de la termenul din data de 4.03.2008, în care nu se regăsește vreo mențiune cu privire la audierea minorei.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea de noi probe.
Având în vedere faptul că nu mai sunt cereri de formulat și nu se solicită administrarea de noi probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei pârâte solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii sentinței primei instanțe, care este în interesul minorei. Depune la dosar concluzii scrise.
Consideră că, în urma audierii minorei, Curtea s-a edificat și poate pronunța o soluție legală.
Arată că nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii de recurs și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără a solicita cheltuieli de judecată.
Apreciază că programul de vizitare stabilit de către instanța de apel răspunde prevalenței principiului respectării interesului superior al minorului și, deși este un program fix, minimal, este, în schimb, echilibrat, rațional și poate da eficiență dreptului copilului de a avea legături personale cu tatăl său și contacte directe cu acesta, conform art. 14 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, răspunde și dă eficiență concretă dreptului părintelui de a veghea la creșterea și educarea copilului, ambii având dreptul la o viață de familie, fiind respectate toate legile naționale, cât și tratatelor internaționale, parte a dreptului intern cu caracter supraconstituțional, conform art. 11 alin. 2 din Constituția României, precum și art. 20 din Constituție.
Susține că instanța a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii, persoana și personalitatea minorei, vârsta copilului, dezvoltarea fizică și intelectuală a acestuia, cât și persoana tatălui, condițiile materiale, condițiile morale pe care acesta i le poate oferi, care constituie factori de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a copilului, iar nu impedimente în creșterea și dezvoltarea pe toate planurile a minorei.
Deși partea adversă invocă încălcarea principiului interesului superior al copilului, nu explică ce aspecte ar afecta interesul superior al copilului.
Minora este la o vârstă când nu are strictă nevoie de prezența mamei, este bine dezvoltată și are un program adecvat, însă restricțiile impuse de recurentă nu pot decât să afecteze relația pe care părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul trebuie să o aibă cu acesta.
Deși nu s-a dovedit că tatăl ar reprezenta un pericol pentru copil, mama nu i-a permis acestuia să-l întâlnească decât în spații publice și în prezența ei, stânjenitoare.
Susține că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, aplicându-se un tratament discriminatoriu tatălui față de mama căreia i s-a încredința minora spre creștere și educare.
Trebuie reținută atitudinea intimatului, care a acceptat toate condițiile stabilite de recurentă, numai pentru a menține, în orice condiții, legăturile cu fiica sa.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2251/04.03.2008, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis în parte cererea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 3 B, a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu minora, născută la data de 23.04.2001, în prima sâmbătă și duminică din lună și în ultima sâmbăta și duminică din lună, începând cu ora 10,00 până la ora 14,00, în fiecare zi și în prezenta paratei, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din căsătoria soților s-a născut minora.
Potrivit art.97 Cod familiei, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, iar, conform art.43 alin.3 Cod familiei, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale acesta.
Instanța a mai reținut din probele administrate că minora este foarte atașată de mama sa și că se impune ca tatăl să o viziteze numai în prezența mamei, pentru aop regăti să aibă o relație și cu tatăl său.
Totodată, cererea reclamantului a fost analizată prin prisma interesului superior al copilului și prin raportare la prevederile Legii nr.272/2004 și a cauzelor pronunțate în această materie de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a apreciat că se impune, în acest mod, reducerea programului de vizitare de către tată a minorei și numai în prezența mamei, tocmai pentru a-i oferi posibilitatea să se apropie afectiv mai mult, iar minora să se simtă în siguranță în prezența mamei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii, recurentul a învederat că, deși instanța a admis în parte cererea sa, totuși soluția echivalează cu o respingere a cererii, cu ignorarea sau interpretarea greșită a mijloacelor de probă.
Recurentul a declarat că instanța de fond nu a ținut cont de acordul care a intervenit între părți cu privire la vizitarea minorei de către tată de două ori pe lună.
Totodată, acesta a criticat modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate, în sensul că ar avea o conduită iresponsabilă, ceea ce necesită și prezența mamei pentru a pregăti minora să aibă o relație afectivă cu tatăl său. De asemenea, cu privire la programul stabilit, s-a apreciat că acesta aduce atingere interesului superior al minorului și contravine legislației naționale și europene.
La data de 29.05.2008, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În ședința publică din data de 05.06.2008, tribunalul a calificat drept incidentă în cauză calea de atac a apelului.
În cadrul judecării pricinii în apel, părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.1291 A din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul în contradictoriu cu intimata și cu intimata AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a stabilit programul de vizitare al minorei astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă ora 1000până duminică ora 1800, o săptămână în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă, excluzând prezența pârâtei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit legii, ambii părinți sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghe la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională; este necesar ca exercitarea dreptului părintelui de a păstra legăturile personale cu minorul, implicând și obligațiile respective, să fie asigurată pe deplin, efectiv (art.43 alin.3, art.101 Cod familiei).
Pentru că ambii părinți au obligația de a veghea la creșterea și educarea copilului, comunicarea între părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și minor trebuie să aibă loc în mod firesc și fără a fi stânjenită eventual de prezența celuilalt părinte. Restrângerea dreptului recunoscut prin lege părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul, de a păstra legături personale cu acesta, are caracter de excepție, în situații ce urmează să fie apreciate de la caz la caz.
În speță, prin probele administrate, atât la fond, cât și în apel, respectiv înscrisuri, interogatorii si martori, apelantul reclamant a dovedit că are condiții materiale și oferă garanții morale în sensul preocupării de creșterea și educarea minorei.
De altfel, încuviințarea unor legături personale cu minora numai în prezenta mamei este de natură să deterioreze relația tată-fiica din pricina stării conflictuale dintre apelant și intimată.
Mai mult, chiar în interogatoriul administrat pârâtei la instanța de fond, la întrebarea nr.6, aceasta a fost de acord ca reclamantul să viziteze minora de doua ori pe lună, sâmbăta și duminica de la ora 10,00 la ora 18,00, fără a rămâne pe timpul nopții la apelant.
Tribunalul a apreciat că modalitatea în care instanța de fond a încuviințat reclamantului-apelant să aibă legături personale cu minora nu este de natură să creeze o relație afectivă mai strânsă între părinte - copil, ci, dimpotrivă, îl îndepărtează de tată; numai prin luarea minorei de către tată și la domiciliul său, cât și petrecerea unei perioade din vacanța de vară și de iarnă împreună, ar fi de natură să conducă la o dezvoltare armonioasa a minorei și să respecte principiul interesului superior al copilului.
Tribunalul a avut în vedere și aspectul că minora are șapte ani, astfel încât nu mai este dependenta de mamă, chiar dacă este mai atașată de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că au fost încălcate, prin hotărârea recurată, dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.272/2004, care reglementează principiul interesului superior al copilului. Astfel, în aprecierea acestui principiu, trebuie să se aibă în vedere inclusiv drepturile și obligațiile ce revin părinților față de minor. Recurenta a precizat că s-au încălcat și prevederile art.3 alin.1 din Legea nr.18/1990 care ratifică Convenția cu privire la drepturile copilului, ce are, de asemenea, în vedere, interesul superior al copilului, ce trebuie privit cu prioritate.
În decizia pronunțată de tribunal, este ignorat, de asemenea, dreptul la libertatea de exprimare al copilului, consacrat de legile menționate anterior. Astfel, nu s-a ținut cont de audierea minorei în camera de consiliu, întrucât s-ar fi putut aprecia asupra poziției acesteia față de necesitatea prezenței mamei în cadrul programului de vizitare solicitat de tatăl copilului. Practic, tribunalul contestă faptul că minora nu poate fi despărțită de mama sa nici cel puțin o perioadă scurtă de timp, deși până la vârsta de 7 ani acest fapt nu s-a petrecut.
Recurenta - pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel nu s-a bazat pe probele administrate în cauză (interogatoriu și audierea minorei), ci doar pe înscrisuri. Tribunalul a înlăturat argumentele prezentate de prima instanță, și anume vârsta fragedă a minorei, situația reclamantului, care nu a reușit să realizeze o legătură afectivă cu fiica sa din cauze imputabile acestuia.
S-a arătat de către recurentă că temeiul de drept invocat - art.42 alin.3 Codul Familiei - nu are relevanță în speță, acesta referindu-se în mod expres la încredințarea copiilor minori odată cu pronunțarea divorțului.
Excepția nulității recursului, invocată de reclamantul prin raportare la dispozițiile art.3021pct.3 Cod procedură civilă, a fost respinsă prin încheierea de ședință de la 27.01.2009.
În recurs, s-a procedat la audierea minorei, observându-se că în dosarul de fond nu există procesul verbal prin care să se fi consemnat poziția minorei și nicio mențiune în practicau sentinței civile nr.2251/2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că cererea de recurs trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în legătură cu aplicarea legii de către instanța de apel. Această concluzie se deduce din cercetarea criticilor din recurs, dezvoltarea acestora făcând posibilă încadrarea lor în motivul menționat anterior, conform art.306 alin.3 Cod procedură civilă. Prin raportare la același temei juridic, Curtea constată că situația de fapt stabilită de tribunal nu mai poate face obiect al cercetării în calea de atac a recursului, fiind o chestiune ce vizează netemeinicia hotărârii recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, iar, în plus, faptul că dispozițiile art.304 pct.11 Cod procedură civilă au fost deja abrogate.
Deși recurenta a invocat ca temei juridic al recursului dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, singurul argument în susținerea acestei critici a fost în sensul că temeiul legal invocat de tribunal, respectiv art.43 alin.3 Codul Familiei, nu are relevanță în speță.
Curtea constată însă, analizând decizia recurată, că hotărârea este motivată și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, care să atragă incidența dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă. Tribunalul, prin considerentele prezentate, a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, astfel încât instanța de recurs este în măsură să exercite controlul judiciar.
Raportându-se strict la motivele ce vizează fondul judecății, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată - încuviințarea reclamantului de a avea legături personale cu minora, pe baza situației de fapt stabilită de către tribunal, Curtea constată, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, că recursul nu este fondat.
Dispozițiile normative care cârmuiesc soluționarea unui litigiu de natura celui în speță sunt cuprinse în Codul familiei - art.97 raportat la art.43 alin.3, în art.31, 32 din Legea nr.272/2004, dar și în Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20.11.1989, convenție ratificată de România prin Legea nr.18/1990.
Potrivit art.11 și 20 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, pe care aceste tratate le cuprind, au prioritate față de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.
Față de dispozițiile constituționale enunțate și având în vedere că actul normativ adoptat de Adunarea Generală a fost ratificat de Parlamentul României în anul 1990, rezultă că acesta a devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, astfel spus convenția în discuție a devenit izvor de drept intern, obligatoriu și prioritar, ceea ce în plan național are drept consecință imediată aplicarea ei de către instanțele judecătorești române.
În speță, în cazul în care copilul a fost încredințat unui părinte, acesta exercită drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului (art.43 alin.1 Codul familiei). Celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională (art.43 alin.3 Codul familiei). Modalitățile de exercitare a acestui drept sunt, mai ales, vizitarea copilului la locuința părintelui căruia aceasta i-a fost încredințat și lăsarea copilului în vizită la locuința părintelui căruia nu i s-a încredințat.
Astfel cum s-a reținut de către instanța de apel, după încredințarea minorului spre creștere și educare pârâtei, recurenta era cea care se îngrijea de copil, iar intimatul îl putea vizita doar în prezența mamei.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lafargue contra României; cauza Iosub Caras contra României; cauza Ignaccolo-Zenide contra României ) s-a recunoscut că pentru un părinte și pentru copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă. Măsurile interne care îi împiedică să realizeze acest lucru reprezintă o intervenție în dreptul protejat la art.8 al Convenției. Această dispoziție legală implică dreptul unui părinte de a lua măsuri proprii, de a le grupa în interesul copilului, dar în același timp și obligația autorităților naționale care vin cu propriile lor măsuri.
Instanța de apel, atunci când a stabilit legăturile personale ale reclamantului cu minora și modalitatea în care se va desfășura programul de vizitare a avut în vedere situația de fapt rezultată din probele administrate, respectiv starea conflictuală existentă între părți, care nu trebuie să afecteze dreptul copilului de a se bucura în egală măsură de ocrotirea ambilor părinți. Potrivit art.43 Codul familiei, instanța de judecată poate să modifice măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii dispuse inițial în cazul schimbării situației avută în vedere la stabilirea acestor măsuri. Deși textul de lege nu face distincție între natura acestor împrejurări, jurisprudența arată că acestea pot fi moartea, decăderea din drepturile părintești, interdicția sauorice alt fapt care pune în imposibilitate pe părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să exercite drepturile părintești.
În speța de față, împrejurarea pentru care s-a dispus un program de vizitare al minorei - prin luarea în domiciliul tatălui - constă în faptul că pârâtă se opune constant ca reclamantul să poată să dezvolte o relație firească cu copilul său, creând o stare conflictuală în total dezacord cu interesul minorei.
Legea nr.272/2004 prevede că orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Astfel, atât legea română, prin dispozițiile înscrise în Codul Familiei și Legea nr.272/2004, cât și legislația internațională în materia ocrotirii minorilor au ca punct de plecare principiul enunțat anterior, ceea ce presupune obligația părinților de a veghea la creșterea și educarea copilului în mod efectiv, iar, în cazul în care părinții sunt despărțiți, cel căruia nu i-a fost încredințat minorul trebuie să păstreze legăturile personale cu acesta, aceste legături putând fi limitate numai în situații strict determinate.
În cauză, programul de vizitare stabilit de instanța de apel, respectiv în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă ora 1000până duminică ora 1800, o săptămână în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă, excluzând prezența mamei, nu este de natură să încalce principiul interesului superior al minorei; încuviințarea unor legături personale cu minora numai în prezența mamei, în contextul în care fetița are deja vârsta de 8 ani, este de natură să conducă la lipsa unei relații între tată și fiică, cei doi neputând beneficia de o perioadă de timp în care să se cunoască reciproc.
Chiar dacă poziția minorei, audiată în camera de consiliu, este în sensul că nu dorește să stea cu tatăl său, ea trebuie înlăturată. În timp, prin acordarea posibilității tatălui de a stabili relații cu fiica sa minoră, aspect ce nu se poate realiza în prezența mamei, care se opune în mod constant unei relații între cei doi, relaționarea dintre aceștia devine posibilă.
De altfel, programul fixat de instanța de apel este unul fix, minimal, echilibrat și rațional, iar, în timp, poate da eficiență dreptului copilului de a avea legături personale cu tatăl său și contacte directe cu acesta, pentru ca minora să nu perceapă în mod concret și afectiv destrămarea relațiilor de familie existente anterior. Prin măsura dispusă de prima instanță se aducea atingere dreptului copilului de a avea relații personale și contacte directe cu tatăl său, deși nu există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a copilului, astfel încât această măsură contravenea tocmai interesului superior al minorei.
Cât timp nu s-a dovedit că tatăl ar prezenta un pericol pentru copil, recurenta - pârâtă nu este îndreptățită să limiteze contactul direct între intimatul reclamant și minoră, întrucât, în acest mod, s-ar încălca chiar dreptul părintelui de a veghea la creșterea și educarea copilului său.
Stabilirea unui program de vizitare al minorei numai la domiciliul recurentei nu este de natură să asigure stabilitatea emoțională a acestuia din urmă. dreptul tatălui de a avea legături personale firești cu minora, limitându-i programul de vizitare la câteva ore și într-o anume locație, s-a făcut doar o aplicare formală a dispozițiilor art.43 alin.3 din Codul familiei, fără a se ține seama și de interesul superior al copilului, de nevoia acestuia de a-și cunoaște celălalt părinte.
Orice copil are nevoie de grija și afecțiunea directă a ambilor părinți, pentru a nu suferi traume emoționale ce i-ar afecta personalitatea în curs de formare și, implicit, viitorul său ca persoană, aceasta fiind rațiunea pentru care în Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, s-a consacrat dreptul copilului de a nu fi separat de părinții săi și de a avea cu ambii relații personale și contacte directe, în mod regulat, chiar dacă aceștia își au reședința în locații diferite.
Având în vedere vârsta minorei și instabilitatea emoțională specifică acestei vârste, precum și faptul că reclamantul manifestă legături de afecțiune față de copil, tribunalul a apreciat, în mod corect, că este în interesul superior al acestuia ca legăturile personale cu tatăl său să se realizeze prin luarea minorei la domiciliul tatălui. S-a avut în vedere faptul că reclamantul are condiții bune pentru a putea lua la domiciliul lui pe minoră, iar starea conflictuală dintre părți ar împiedica stabilirea unor relații afective ale minorei cu tatăl său dacă vizitarea s-ar realiza la locuința mamei.
În ceea ce privește programul de vizitare, Curtea apreciază, la acest moment, asupra vârstei minorei, dar și caracterului relativ al efectelor autorității de lucru judecat pe care le conferă o hotărâre judecătorească pe acest aspect, în sensul că acest program de vizitare se poate modifica dacă se vor schimba împrejurările avute în vedere la stabilirea lui.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.1291 A din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 3
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/01.04.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire paternitate. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Alba... → |
|---|
