Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 2122/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2122/R/2008
Ședința publică din 31 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Nistor
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare- pentru pronunțare- recursul declarat de către pârâtul, împotriva deciziei civile nr.30/A din 15 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, privind și pe intimații și, având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că la data de 30 octombrie 2008, s-a depus la dosar, din partea reclamantei intimate, concluzii scrise.
La data de 30 octombrie 2008, s-a depus la dosar din partea pârâtului recurent, concluzii scrise la care a anexat și o copie de pe pașaportul recurentului.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 24 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 31 octombrie 2008.
CURTEA:
Reține că prin sentința civilă nr. 2275 din 6 iulie 2007 Judecătoriei Zalăus -a luat act de tranzacția intervenită între reclamanta și pârâtul cu privire la partajarea bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei lor, după cum urmează:
"Lotul nr.1 - a revenit reclamantei și cuprinde următoarele bunuri:aragaz, congelator, mașină de spălat, covor, 4 scaune plastic, fotoliu, mobilă tineret, aspirator, monitor calculator, candelabre, antenă parabolică, televizor, butelie aragaz, 2 telefoane mobile, perdele pentru 2 geamuri, una cadă. Aceste bunuri se găsesc în posesie reclamantei, mai puțin mobila tineret, aragaz și cada din lemn, care se află la fostul domiciliu comun, casa de la nr.2.
Lotul nr.2- a revenit pârâtului și cuprinde următoarele bunuri: mașină de găurit, mașină de șlefuit, mașină manuală pentru tăiat, cameră video, pompă de apă, betonieră, pompă de stropit, cadă de lemn, un de lemn, 2 butoaie din tablă, calculator, radiator,perdele camuflaj și jaluzele la bucătărie, plante mediteraneene, cărbune pentru încălzit, masă de birou, dulap cu sertare, scânduri(2 mc), aparat de sudură, aparat pentru măsurat tensiunea,masă pentru 6 persoane.
Părțile au apreciat aceste două loturi egale ca valoare și nu au pretins sultă.
Mobila de tineret, aragazul și cada din lemn, care fac parte din lotul nr.1 se vor ridica de reclamantă în termen de o săptămână de la data acestei înțelegeri, respectiv până la data de 18 octombrie 2006.
Prin această modalitate de împărțire a bunurilor mobile, părțile consideră stinsă orice pretenție privind împărțirea bunurilor comune mobile".
Totodată, s-a admis cererea principală de partaj imobiliar introdusă de reclamanta împotriva pârâtului, precum și în parte, cererea reconvențională de partaj imobiliar introdusă de pârât. În consecință, s-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei lor, în cote egale,imobilul teren intravilan înscris în nr.264 sub nr. top 177/b/1 în suprafață de 881 mp și casa de locuit amplasată asupra acestuia, în valoare totală de 90.000 lei.
S-a atribuit pârâtului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 45.000 lei, cu titlu de sultă, dispunându-se ieșirea din indiviziune.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta, reținându-se că intervenienta a dobândit prin cumpărare de la reclamanta și de la pârâtul dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr.31-32 situat în Z-, -01,.B,.I, în schimbul unui preț în valoare de 10.000.000 lei ROL, acesta fiind achitat, iar imobilul predat în baza antecontractului încheiat la data de 7.05.2001 între reclamantă și intervenientă, confirmat tacit de către pârât. S-a dispus ca sentința că țină locul actului autentic de vânzare cumpărare notarial.
S-a admis excepția prescripției extinctive invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca prescrisă cererea reconvențională în anulare formulată de pârâtul la cererea de intervenție.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul și pârâta au fost căsătoriți începând cu data de 29.04.1995, căsătoria lor fiind desfăcută prin Sentința civilă nr. 2390 din 09.05.2005 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă și devenită irevocabilă prin neapelare.
În ceea ce privesc bunurile comune mobile dobândite de părți, sub durata căsătoriei lor, instanța a constatat că acestea au înfățișat în scris învoiala lor conținând concesii reciproce, în scopul stingerii litigiului pe această latură, în condițiile art. 673 ind.4 raportat la art. 271-273 Cod proc.civ. Pe acest temei legal, instanța a luat act de tranzacție, verificând consimțământul liber exprimat de părți, îndeplinirea celorlalte condiții generale de valabilitate a actului juridic civil prevăzute la art. 948 Cod civil, precum și respectarea dispozițiilor art. 1704 și următoarele cod civil în scopul excluderii eventualelor clauze care ar aduce atingere ordinii publice.
Tot prin concesii reciproce, în fața instanței și prin act scris, părțile au căzut de acord în privința valorii imobilului din, 90.000 lei, ceea ce a determinat instanța să nu mai impună, anticipat, taxa judiciară de timbru, la valoarea contestată, conform art. 3 lit. c alin.2 și art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997, iar părțile să nu mai solicite expertiză de evaluare în proces, fiind inutilă.
S-a reținut că acest bun este, de asemenea, bun comun al foștilor soți, dobândit prin contribuție egală, fapt necontestat. Dreptul de proprietate al foștilor soți asupra acestui imobil teren intravilan cu una casă de locuit este înscris în cartea funciară 264 sub nr. top. 177/b/1, existând acordul coproprietarilor și în privința atribuirii imobilului, în întregime, pârâtului, urmând ca acesta să plătească reclamantei suma de 45.000 lei, cu titlu de sultă. S-a dispus în acest mod ieșirea din indiviziune, în baza art. 36 alin.1 Codul familiei și art. 728 Cod civil, art. 673 ind.5 alin.2, 673 ind.9 și 673 ind.10 alin.4 Cod proc.civ.
Asupra cererilor părților cu privire la celălalt imobil litigios, instanța a reținut că, la data de 07.05.2001, s-a încheiat contractul prin care pârâtul, căsătorit la acea dată cu reclamanta, actual, a cumpărat apartamentul nr. 31-32 din Z, T --210, pe care-l deținea anterior în calitate de chiriaș, în schimbul unui preț în valoare de 10.000.000 lei ROL, de la vânzătoarea -MONTAJ Contractul a fost semnat doar de soția reclamantă a pârâtului cumpărător, acesta fiind plecat în străinătate la muncă.
S-a reținut că la aceeași dată, 07.05.2001, s- încheiat convenția prin care soții se obligă să vândă intervenientei, sub formă autentică, același apartament în schimbul aceluiași preț de 10.000.000 lei ROL. Prețul a fost achitat și imobilul a intrat în posesia intervenientei, convenția fiind semnată numai de către soția reclamantă.
Prima instanță a reținut că, potrivit art. 35 alin.2 teza a II-a Codul familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina un teren sau o construcție care face parte din bunurile comune dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț. Dispoziția se aplică, pentru identitate de rațiune, și promisiunilor de înstrăinare a unui teren sau unei construcții. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestei dispoziții este anularea actului. Acțiunea în anulare este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, dar, spre deosebire de nulitatea absolută, anulabilitatea poate fi acoperită prin confirmare, expres sau tacit.
Conform art. 7 alin.1 raportat la art. 9 alin.2 din Decretul 167/1954, în cazurile de anulare, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Prima instanță a reținut că termenul s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 07.11.2005, fără ca persoana îndreptățită să fi introdus acțiunea în anulare, iar neinvocarea anulabilității actului în termenul de prescripție extinctivă constituie confirmare tacită a valabilității actului juridic din partea fostului soț.
În raport de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a constatat că cererea în anulare a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare formulată de fostul soț pârât la data de 05.02.2007 este prescrisă și a respins-o, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri care țină loc de act autentic notarial de vânzare-cumpărare, admițând în acest sens cererea de intervenție, pe temeiul art. 1073, 1077 Cod civil, art. 5 alin.2 Titlul X "Circulația juridică a terenurilor" din Legea nr.247/2005. Pe cale de consecință s-a constatat că bunul care face obiectul acestui contract intervenit între foștii soți și intervenientă nu se include în masa bunurilor comune supuse împărțelii.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr.30 din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sălajs -a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, reținându-se în esență următoarele:
În ședința publică din 17 octombrie 2007 pârâtul a arătat că valoarea imobilului situat în localitatea nr.2. înscris în Cf. 264 nr. top. 177/b/1 casă de locuit și teren în suprafață de 881 mp. nu depășește suma de 90.000 lei, reclamanta fiind de acord cu această sumă, astfel că s-a realizat un consens privind valoarea imobilului din, prin consimțământul liber exprimat de ambele părți cu consecința producerii efectelor juridice privind valoarea masei bunurilor comune și partajul acestora.
În consecință s-a reținut că prima critică adusă sentinței nu este fondată.
Părțile au recunoscut că garsoniera a fost închiriată de pârât, apoi a fost cumpărată de la SC MONTAJ SA Z de reclamantă la data de 07.05.2001, fiind vândută în aceeași zi intervenientei, în perioada în care pârâtul s-a aflat în străinătate. Părțile nu au locuit în garsonieră, plata efectivă a prețului garsonierei către SC MONTAJ SA Zaf ost efectuată de intervenientă care a suportat cheltuielile de reabilitare a garsonierei ca să poată fi locuită.
S-a apreciat că modul și operativitatea de derulare a actelor juridice- încheierea celor două contracte de vânzare cumpărare în aceeași zi de către reclamantă în condițiile în care principalul chiriaș a fost pârâtul, dezinteresul constant al părților, în special al pârâtului pentru garsonieră, suportarea cheltuielilor de reabilitare a garsonierei exclusiv de către intervenientă la data efectuării actelor juridice de vânzare cumpărare aceasta nu era locuibilă efectuarea plății prețului de cumpărare a garsonierei către SC. MOTAJ SA Z, de către intervenientă a fost apreciată ca fiind împrejurări care atestă voința juridică a reclamantei și pârâtului de a cumpăra această garsonieră cu scopul de aov inde intervenientei. Această voință juridică reală a părților a fost dovedită prin fapte concrete, mai sus prezentate, situația fiind cunoscută de terțe persoane, audiate ca martori.
Așa fiind, prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a efectuat o conexiune corespunzătoare cu dispozițiile art.7 și art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1954 privind prescripția achizitivă, reținând că garsoniera nu a intrat în masa bunurilor comune a părților din punct de vedere fizic, judecătoria făcând o justă evaluare a probelor administrate în cauză, astfel că întemeiat a admis cererea de intervenție formulată de constatând că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra garsonierei.
În sfârșit s-a reținut că, prima instanță a efectuat partajul bunurilor având în vedere starea de fapt și concesiile reciproce ale părților, astfel încât, constatând că sentința este legală și temeinică, a respins apelul declarat de pârât ca nefondat. Totodată, a fost respinsă și aderarea la apel, deoarece actualizarea valorii imobilului este o operațiune juridică ce se poate efectua cu ocazia punerii în executare a hotărârii potrivit dispozițiilor art. 317 /2 proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și modificarea în același sens a sentinței.
În motivele de recurs s-a arătat că în urma acțiunii de partaj introdusă de reclamanta, instanța de fond a stabilit că potrivit tranzacției intervenite între părți s-au împărțit bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei de comun acord, iar n ceea ce privește imobilul teren extravilan înscris în CF 264, nr.topo. 1 77/b/1 în suprafață de 881 mp și casa de locuit amplasată pe acest teren părțile de comun acord au stabilit că valoarea totală a acestuia este de 90.000 lei. Acest imobil a fost atribuit recurentului fiind obligat să plătească o sultă în valoare de 45.000 lei reclamantei.
In ceea ce privește imobilul apartament situat în Z, T, --210, nr. 4,. 1,. 31-32, jud. S instanța de fond a invocat din oficiu și a admis excepția prescripției extinctive a acțiunii în anulare formulată de recurent. Prin urmare s-a admis cererea de intervenție a lui constatându-se că aceasta a dobândit apartamentul de la, urmând ca sentința pronunțată să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul solicitând să se admită cererea reconvențională formulată în sensul de a se constata că pe durata căsătoriei părțile au dobândit atât imobilul teren extravilan înscris în CF 264, nr. topo. 177/b/1 în suprafață de 881 mp și casa de locuit amplasată pe acest teren, precum și garsoniera situată în Z în valoare de 45.000 lei, de a dispune atribuirea imobilului teren cu casa pârâtului și a garsonierei reclamantei și respingerea cererii de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat ca acțiunea în anulare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între și s-a prescris. Având în vedere faptul că pârâtul nu a fost parte în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între și, data încheierii convenției, respectiv aceea de 07.05.2001 nu îi este opozabilă, el fiind terț de acest antecontract deoarece nu a știut când s-a încheiat acest act. Reclamanta a vândut garsoniera în perioada cât el lucra în străinătate, iar pârâtul nu și-a dat acordul cu privire la această vânzare și nici nu a aflat de înstrăinarea acesteia decât în timpul procesului de partaj. Prin urmare termenul de prescripție de 3 ani curge de la data la care pârâtul a aflat de încheierea contractului.
Susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui aspect a prescriptibilității acțiunii în anulare, mărginindu-se să arate doar că vânzarea garsonierei de la Constructii Montaj A la familia s-a făcut în aceeași zi cu vânzarea încheiată între reclamantă și intervenientă și că plata efectivă a prețului către Construcții Montaj s-a făcut de către intervenientă.
Pentru a decide în acest sens instanța de apel a considerat că voința juridică reală a reclamantei și a pârâtului și anume aceea de a cumpăra garsoniera cu scopul de aov inde intervenientei este dovedită cu fapte concrete, întărite de declarațiile martorilor audiați în cauză, însă martorele audiate în cauză au arătat doar că tiu că intervenienta a făcut îmbunătățiri în garsonieră și nu că pârâtul i-ar fi dat acordul la vânzare sau că ar fi cunoscut această vânzare nterior acestui proces.
Având în vedere că instanța de apel nu se referă la excepția invocată de instanța de apel și anume aceea a prescrierii dreptului de a cere anularea antecontractului de vânzare-cumpărare, se poate deduce fie faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unuia dintre motivele de apel invocate de pârât, fie că aceasta nu consideră că acțiunea ar fi prescrisă. Instanța de apel a considerat că din fapte cum ar fi încheierea celor două contracte în aceeași zi, faptul că reclamanta și pârâtul nu au reabilitat garsoniera și din faptul că aceasta nu era locuită de reclamantă și de recurent reiese în mod evident voința juridică reală a părților de a înstrăina garsoniera către intervenienta.
Dat fiind faptul că pârâtul nu și-a dat consimțământul expres privitor la această vânzare, instanța de apel nu putea să deducă din presupuse "fapte concrete" voința reală a părților atâta timp cât pârâtul nu a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare și nici nu și-a dat acordul, dispozițiile art.35 alin.2 teza II Cod fam. fiind una expresă și de strictă interpretare, iar în lipsa unui acord expres la vânzare instanța nu poate să presupună și să suplinească acordul pârâtului la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare.
Susține că bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei de către reclamanta și pârât. Acest imobil a intrat în masa bunurilor comune la data la care a fost achiziționat. Reclamanta a încheiat cu intimata un antecontract de vânzare cumpărare, antecontract față de care pârâtul nu și-a dat acordul expres. Antecontractul de vânzare cumpărare naște doar o obligație de a face, de a încheia actul autentic de vânzare cumpărare, deci acest antecontract nu era susceptibil să transfere proprietatea asupra acestei garsoniere. Pârâtul nu și-a dat acordul față de încheierea acestui antecontract și nici nu a primit banii din urma acestei vânzări.
Mai arată că dispozițiile Codului familiei în ceea ce privește comunitatea matrimonială de bunuri sunt prevăzute prin norme imperative și orice dispoziție contrară este sancționată cu nulitatea absolută. Prin urmare garsoniera trebuia inclusă în masa bunurilor comune, urmând a fi atribuită unuia dintre soți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (11-13 ) intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de nelegalitate, Curtea reține următoarele:
Recursul vizează doar soluționarea cererii reconvenționale în anulare formulată de pârât la cererea de intervenție formulată de, urmare admiterii excepției prescripției extinctive invocată din oficiu de instanță, situație în care hotărârea recurată va fi examinată în aceste limite.
Astfel, recurentul susține că nu și-a dat acordul cu privire la convenția prin care reclamanta a vândut apartamentul în favoarea intervenientei, că a aflat de înstrăinare doar în timpul procesului de partaj și, prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data la care a aflat de încheierea contractului.
Din probele dosarului rezultă că, într-adevăr, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost semnat în calitate de vânzătoare numai de către reclamantă, nu și de soțul acesteia, care lucra în străinătate la acea vreme. În aceeași zi s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare a aceleiași locuințe de la vânzătoarea SC -MONTAJ SA Z, ce a fost semnat în calitate de cumpărătoare numai de către reclamantă, nu și de către pârât, din aceleași considerente.
În ce privește convenția prin care locuința a fost înstrăinată intervenientei, pârâtul afirmă că nu și-a dat consimțământul la înstrăinare.
Problema înstrăinării unui bun codevălmaș de un singur soț, fără acordul celuilalt soț, se rezolvă potrivit regulilor care guvernează raporturile patrimoniale dintre soți. Astfel, potrivit art.35 alin.1 și 2 teza I fam. soții administrează, folosesc și dispun împreună de bunurile comune. Oricare dintre ei, exercitând singur aceste drepturi, este presupus a avea și acordul celuilalt. Aceasta este regula mandatului tacit reciproc dintre soți, în virtutea căreia soțul care vinde un bun comun este presupus a avea și acordul celuilalt soț. Această prezumție fiind relativă, poate fi răsturnată dovedindu-se contrariul. Prin derogare de la această regulă, în art.35 alin.2 teza a II-a din fam. se prevede că nici un soț nu poate înstrăina sau greva un imobil bun comun fără consimțământul expres al celuilalt soț, vânzarea în lipsa consimțământului fiind sancționată cu nulitatea relativă a vânzării, care poate fi cerută de soțul necontractant.
În conformitate cu dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958, instanțele judecătorești sunt obligate, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris. Prin urmare, aplicarea din oficiu a prescripției extinctive este obligatorie pentru instanțe.
Problema care se ridică în speță este aceea a stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, raportat la dispozițiile art.7 alin.1 și art.9 din Decretul nr.167/1958. Astfel, cu privire la data începerii curgerii prescripției extinctive se disting două momente: data cunoașterii cauzei care atrage anularea - moment subiectiv - și data când s-au împlinit 18 luni de la încheierea actului juridic - moment obiectiv.
Cum antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 7.05.2001, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel mai târziu după 18 luni de la această dată, astfel că soluția de admitere a excepției prescripției este legală și temeinică, raportat la dispozițiile art.9 din actul normativ citat: "prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit . a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
Pe de altă parte, Curtea constată că prima instanță a soluționat cererea în anularea promisiunii de vânzare-cumpărare pe excepția prescripției dreptului la acțiune, însă prin motivele de apel formulate de pârât nu s-a cerut desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și suplimentarea probatoriului.
În sfârșit, se impune precizarea că pârâtul nu a combătut prin probe acordul tacit la înstrăinare.
Față de cele expuse, recursul fiind nefondat, va fi respins în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 proc.civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța depuse la dosar (14, 39 recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva dec.civile nr. 30 din 15 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- -- -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex./28.11.2008
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Nistor, Anca
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1389/2008. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1546/2009. Curtea de... → |
|---|
