Stabilire program vizitare minor. Decizia 1389/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1389/R/2008
Ședința publică din 13 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta -, împotriva deciziei civile nr.156/A din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect stabilirea programului de vizitare minor.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurenta, personal,lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termen, precum și că a fost comunicat cu intimatul.
Se constată că la data de 10 iunie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului, concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului.
Recurenta, depune la dosar chitanța prin care achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar.
Pentru a da posibilitatea intimatului de a se prezenta la dezbateri, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta, personal,lipsă fiind reclamantul intimat.
Recurenta arată că nu are cereri de formulat în probațiune
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea acelor motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii recurate.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul de a se dispune admiterea apelului așa cum a fost formulat împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Cluj -N, și admiterea în întregime a cererii reconvenționale formulate, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că hotărârea atacată este nelegală nu s-a avut în vedere interesul copilului, între fiică și tată neexistând nici o legătură.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 9252/22.11.2007 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosar nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă-reconvențională în contradictoriu cu pârâtul reconvențional și, în consecință, a fost obligată pârâta să permită reclamantului legături personale cu copilul -, născută la 20.03.2006, stabilind în acest sens următorul program de vizită: la domiciliul pârâtei, în prima și a treia vinei din lună între orele 10-12; în zilele de 24 și 26 decembrie 2007 între orele 10-12, la domiciliul pârâtei; începând cu data împlinirii de către minoră a vârstei de 2 ani (20.03.2008), programul de vizită va fi la domiciliul tatălui, fără prezența pârâtei, în prima și treia vineri din lună, între orele 10-12; în zilele de 24 și 26 decembrie 2008 între orele 10-12, la domiciliul reclamantului fără prezența pârâtei.
Celelalte pretenții ale părților au fost respinse.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei - reclamantă reconvențional suma de 358,83 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit certificatului de naștere de la fila 27, minora - născută la data de 20.03.2006 este fiica părților.
Prin sentința civilă nr. 8510/2006 a Judecătoriei Cluj -N, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț din vina reclamantului din prezentul dosar, minora - fiind încredințată spre creștere și educare mamei sale.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. ultim Cod fam. părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Din dispozițiile art. 97 alin. 2 Codul familiei, coroborat cu prevederile Legii nr. 272/2004, instanțele judecătorești nu trebuie să piardă din vedere că interesul copiilor minori reprezintă criteriul principal în legătură cu ocrotirea lor, iar ca și criteriu de apreciere a intereselor copilului minor trebuie avut în vedere și modalitatea de tratament a minorului sub aspect afectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 101, art. 107 Cod fam. părinții sunt datori să îngrijească de copil, asigurând condiții necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, în temeiul Legii 274/2004 ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuind să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului (art. 31), copilul având dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Din declarațiile martorilor și ( 60, 61) instanța a reținut că între părți există o stare tensionată și divergențe, în urma cărora pârâta nu a mai permis familiei reclamantului să viziteze minora, reclamantul având permisiunea să vină să-și vadă copilul doar la domiciliul minorei și în prezenta pârâtei. Din declarațiile acelorași martori a rezultat că reclamantul nu a manifestat constanță în a se interesa de soarta fiicei sale, dar aceasta și pe fondul unor relații tensionate cu pârâta și a deteriorării relațiilor dintre pârâtă și familia reclamantului.
Starea de vrăjmășie care există între pârâtă, pe de o parte și reclamant și familia sa pe de altă parte, rezultă și din plângerile penale formulate de pârâtă împotriva reclamantului și familiei sale.
Chiar dacă între părți nu mai există înțelegere, aceasta nu trebuie să se repercuteze și asupra copilului minor în vârstă de doar 1 an și 9 luni, care are dreptul de a-și cunoaște ambii părinți și de a avea legături cu aceștia si rudele sale.
Coroborând probele administrate, instanța a reținut că nu există nici un impediment ca minora să fie vizitată de tată și ca aceștia să-și petreacă câteva ore pe lună împreună, dar în așa fel încât să se poată crea o adaptare treptată a minorului la persoanele care intră în viața sa.
In ceea ce privește programul de vizită efectiv, părțile au propus un program diferit, pârâta solicitând pe cale reconvențională ca vizitele să aibă loc numai la domiciliul său și în prezența sa, spre deosebire de reclamant care a solicitat ca vizitele să aibă loc la locuința părinților săi fără prezenta mamei minorei.
Raportat la pretențiile pârâtei în sensul stabilirii vizitei minorei numai la domiciliul său, instanța a apreciat că sunt doar parțial întemeiate.
Față de împrejurările cauzei și probatoriul administrat vizitarea minorei de către tată s-ar putea realiza și fără prezența mamei, dar numai după împlinirea vârstei de 2 ani. Până la acel moment minora va putea să își cunoască tatăl prin intermediul vizitelor la care acesta este îndreptățit, la domiciliul minorei.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004 "copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinți și rudele sale, are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, iar părinții nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii copilului".
Reclamantul a solicitat ca vizitele minorei în afara domiciliului să se realizeze la locuința părinților săi, împrejurare pe care instanța a considerat-o în interesul minorei pentru asigurarea dreptului acesteia de a-și cunoaște și bunicii paterni, dar numai după împlinirea vârstei de 2 ani. Cât privește condițiile de la locuința în care reclamantul locuiește împreună cu părinții și sora sa, văzând ancheta socială efectuată în cauză instanța apreciază că și acestea sunt corespunzătoare pentru orele de vizită ce vor fi încuviințate.
Pe de altă parte, pentru ca minora să se acomodeze treptat cu prezența tatălui instanța a apreciat că reclamantul, o perioadă de timp trebuie să-și viziteze fiica numai la domiciliul acesteia, putând astfel să se intereseze îndeaproape despre programul copilului, asigurându-se astfel posibilitatea întreținerii și unor relații afective între fiică și tată.
Prin decizia civilă nr. 156/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 9252/22.11.2007 pronunțată de Judecătoriei Cluj -N, care a fost păstrată în întregime.
S-a respins cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
În motivarea deciziei s-a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a reieșit că minora, născută la 20.03.2006 este fiica părților. La momentul desfacerii căsătoriei părților, prin sentința civilă nr. 5214/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, pârâta din prezenta cauză.
După despărțirea părților, conform depozițiilor martorilor, reclamantul a vizitat rar minora, se pare că unul din motive l-a constituit și relația tensionată existentă între părți, fapt ce reiese din numeroasele plângeri penale formulate de pârâtă împotriva reclamantului și a familiei sale. Însăși apelanta a recunoscut în motivarea apelului existența unor neînțelegeri între ea și tatăl reclamantului, fără ca aceste neînțelegeri să aibă legătură cu persoana minorei. Martora, prietenă din copilărie a apelantei a declarat că, deși o vizitează des pe pârâtă a întâlnit reclamantul împreună cu tatăl acestuia la locuința fostă comună a părților când apelanta s-a întors de la maternitate. Ulterior a mai întâlnit reclamantul de două ori în vizită la minoră, vizitele fiind scurte de aproximativ 15-30 minute. Din spusele pârâtei, martora știe că reclamantul a mai făcut vizite minorei, iar după pronunțarea sentinței atacate în prezenta cauză a vizitat-o de două ori. Minora este o fire sociabilă și i se adresează reclamantului cu apelativul. Relația tensionată dintre pârâtă și familia reclamantului a fost confirmată și de această martoră care a asistat la discuții telefonice când tatăl reclamantului a adresat pârâtei injurii.
Martorul, care s-a cunoscut cu pârâta în timp vizitelor în parc cu copilul, a asistat la două întâlniri ale reclamantului cu minora în parc ocazie cu care acesta a luat copilul în brațe și au stat împreună 15-20 minute.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere a minorei, reclamantul a sunat pârâta pentru a-i cere permisiunea să vină la minoră, iar după ca a primit aprobare a venit cu un cadou pentru minoră și un de pentru pârâtă, întrucât se apropia și data zilei de naștere a acesteia. Minora, deși avea doar un an nu a avut rețineri față de reclamant.
Chiar dacă din probatoriul administrat în cauză reiese o anume stare tensionată între părți, față de minora în cauză reclamantul a avut un comportament corespunzător, fără ca interesul pentru creșterea și educarea acesteia să fie constant sau deosebit. Faptul că minora nu este atașată de acesta nu constituie un motiv pentru ca vizitele tatălui să aibă loc doar în prezența mamei, întrucât această prezență poate inhiba minora și împiedică o comunicare efectivă între cei doi. Prin programul de vizite în lipsa mamei există posibilitatea ca minora să-și cunoască mai îndeaproape tatăl și bunicii paterni, care nu ar avea acces la domiciliul pârâtei date fiind neînțelegerile dintre ei. În acest mod putea crea acele relații afective, care în prezent nu există datorită rarelor întâlniri și a locurilor în care acestea au loc. Chiar dacă reclamantului sau părinților acestuia li se poate reproșa un anume comportament față de pârâtă, aceasta nu înseamnă că nu sunt buni părinți respectiv bunici, sau că acest aspect trebuie să aibă efecte asupra relației dintre tată și fiică. În cauză este vorba de interesul superior al copilului căruia legislația îi recunoaște dreptul a beneficia de creștere, educare și îngrijire din partea ambilor părinți. Ambii părinți sunt responsabili de asigurarea bunăstării materiale, spirituale, copilul având dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, art. 27 din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, art. 43, 97, 101, 105 Cod fam.
În acest sens este practica constantă a CEDO în aplicarea dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la viața de familie, drept care presupune relații permanente între părinți și copii lor minori.
Având în vedere că din întreg probatoriul administrat în cauză a reieșit că reclamantul a manifestat interes pentru creșterea și educarea minorei, că nu există nici un pericol care ar plana asupra acesteia în cazul în care aceste vizite nu se realizează în prezența mamei, precum și faptul că în acest mod se creează mediul propice pentru dezvoltarea unei relații afective tată - minoră, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat astfel că în temeiul art. 296.pr.civ. a respins apelul și a menținut în întregime sentința atacată.
Deși intimatul a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, nefiind depusă dovada cuantumului acestora, tribunalul a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii criticate în sensul admiterii apelului pârâtei, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale, cu menținerea dispozițiilor privitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare ale martorei, audiată în fața instanței de fond, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea atacată este în mod vădit nelegală, întrucât ea încalcă atât legislația românească, cât și art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
Instanța de apel nu a avut în vedere interesul superior al minorei și a încălcat dreptul copilului de a beneficia de creștere și îngrijire, în condițiile cele mai bune pentru copil, ținând cont de vârsta acestuia, de faptul că nu există nici un fel de relație afectivă între și tatăl acesteia, cu atât mai mult față de bunicii paterni, pe care nu-i cunoaște absolut deloc, tocmai datorită atitudinii pe care au avut-o aceștia.
Programul de vizitare al minorei stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, este în mod cert contrar interesului ei, instanțele având în vedere doar interesul personal al reclamantului și al familiei lui.
Totodată, nu s-a reținut faptul că între reclamant, familia acestuia și copil nu există nici un fel de legătură afectivă, iar respectarea unui astfel de program pentru un copil care a împlinit 2 ani de zile, ar duce numai la traumatizarea copilului.
Recurenta nu s-a opus niciodată ca reclamantul sau familia lui să cunoască fetița, și nu i-a interzis niciodată tatălui să-și vadă fetița în rarele ocazii în care și-a manifestat interesul în acest sens, dar aceste persoane nu au dorit niciodată să fie apropiate de minoră și nu și-au manifestat interesul de vizitare a acesteia.
Din declarațiile martorilor, și, rezultă că singura care a încercat să stabilească o legătură între și reclamant este pârâta care i-a permis reclamantului să o viziteze ori de câte ori a dorit, chiar dacă acesta și-a manifestat interesul aproximativ de 2-3 ori într-un an de zile. De altfel, martorii au arătat că singura persoană de care minora este atașată este doar pârâta recurentă, care nu a interzis reclamantului vizitarea minorei.
Programul de vizitare stabilit este absurd, raportat la faptul că într-un timp foarte scurt, până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil, nu se poate stabili o legătură afectivă între tată și fiică, în condițiile în care, de la data pronunțării hotărârii instanței de fond și până în prezent, reclamantul a căutat-o pe doar de trei ori și nu a stat mai mult de o J de oră cu ea.
În consecință, recurenta consideră că programul pe care l-a propus în cererea reconvențională este cel mai bun pentru stabilirea legăturii dintre reclamant și, având în vedere în principal vârsta fetiței, faptul că nu-l cunoaște pe reclamant și familia acestuia, că nu este stabilită nici o legătură afectivă între copil și reclamant, acesta și familia lui fiind niște străini pentru, faptul că fetița este extrem de atașată față de pârâtă, aspect dovedit cu martorii audiați, ori luarea copilului de lângă mamă ar însemna o traumă enormă pentru acesta.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ( 9-11).
În susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că a acceptat programul de vizitare stabilit de instanța de fond, în că pârâta nu va ataca soluția, însă vizitare minorei timp de două ore la un interval de două săptămâni are un caracter extrem de restrictiv.
În mod corect instanțele de fond au stabilit acest program, având în vedere vârsta copilului și ideea că între tatăl copilului și, precum și între bunicii paterni și minoră trebuie să existe relații de afecțiune care nici într-un caz nu se pot întreține la locuința recurentei în condițiile în care există relații tensionate între părți.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, art. 43 alin. 3 Codul familiei statuează că, părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Art. 15 din același act normativ stabilește că, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioade determinate de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondența ori o altă formă de comunicare cu copilul.
Din ansamblul acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului, care pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acele de a crește în familie.
Interesul superior al copilului, în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul familiei, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibrul socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Instanța de judecată apreciază interesul superior al copilului în funcție de mai multe criterii, printre care: vârsta copilului, situația părților, dreptul copilului de a fi crescut și educat de ambii părinți și de a se bucura de prezența acestora cât mai mult timp posibil pentru a deveni un adult echilibrat psihic și emoțional.
Deși recurenta a afirmat că programul de vizitare al copilului este contrar interesului acestuia, deoarece ar duce la traumatizarea acestuia neexistând relații afective între copil și tatăl lui, în speță nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că acest program este de natură a vătăma dezvoltarea fizică, psihică sau morală a copilului.
Dimpotrivă, Curtea apreciază că este în interesul copilului, în principal, să mențină legături personale cu ambii părinți, în speță, mai ales cu reclamantul intimat, câtă vreme a fost încredințat spre creștere și educare mamei, pârâta recurentă.
În spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creșterea din partea ambilor părinții.
Susținerea recurentei că programul de vizitare este absurd nu poate fi luată în considerare deoarece Curtea apreciază că este suficient ca reclamantul, pentru început, să ia copilul la domiciliul său, fără prezența pârâtei recurente, în prima și a treia vineri din lună între orele 10-12 și în zilele de 24 și 26 decembrie între orele 10-12, având în vedere vârsta copilului de 2 ani, necesitatea acestuia de a se dezvolta armonios într-un mediu stabil, cu respectarea alimentației și a orelor de somn specifice vârstei.
Pe lângă aceste considerente, Curtea va avea în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce reglementează dreptul oricărei persoane la viața de familie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului creată în aplicarea acestor dispoziții.
În acest sens, Curtea apreciază că este în interesul superior al copilului, dar și al părintelui, de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în modefectiv, fără o ingerință din partea mamei copilului, astfel încât împiedicarea sau limitarea legăturilor firești dintre părinte și copil este de natură să afecteze dreptul la respectarea vieții de familie garantat de art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Criticile din recurs referitoare la reaprecierea probelor testimoniale administrate în fața primei instanțe și a instanței de apel nu vor fi luate în considerare deoarece acestea vizează temeinicia hotărârii atacate ori art. 304 pct. 11 fost abrogat prin art. I pct. 112 din nr.OUG 138/2000.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9.pr.civ. și, în consecință, va menține decizia criticată ca fiind legală.
Având în vedere că intimatul nu a probat în condițiile art. 1169 civ. efectuarea cheltuielilor de judecată, Curtea în baza acestui text legal va respinge cererea intimatului privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 156/A din 18.03.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - - - -- -
GREFIER
RED.
DACT. 2 EX./19.06.2008.
JUD.FOND..]
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta
| ← Divort. Decizia 589/2009. Curtea de Apel Timisoara | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
