Stabilire program vizitare minor. Decizia 1546/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2164/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1546
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 822 din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI SECTORULUI 3.
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - pârâtă personal și asistată de avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă da Baroul București și intimatul - reclamant prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă da Baroul București, lipsind autoritatea tutelară din cadrul Primăriei sectorului 3
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de către instanța prin rezoluție, cât și faptul că motivele de recurs nu au fost comunicate către autoritatea tutelară.
Apărătorul recurentei - pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20,00 lei - chitanța seria - nr. -/09.11.2009 și timbru judiciar de 0,60 lei.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru achitată de recurenta - pârâtă conform rezoluției.
Apărătorul recurentei - pârâte învederează că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată. Cu privire la comunicarea motivelor de recurs, lasă la aprecierea instanței acest lucru
Apărătorul intimatului - reclamant învederează că nu are alte cereri sau probe, apreciind că nu este necesară comunicarea motivelor de recurs către autoritatea tutelară, având în vedere conținutul acestora.
Curtea, având în vedere criticile motivelor de recurs, cât și poziția procesuală a autorității tutelare din cadrul Primăriei sectorului 3 B, apreciază că nu există nicio vătămare și nu este necesară comunicarea motivelor către autoritatea tutelară, după care constatând că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei recurate cu privire la programul de vizitare și respingerea apelului, deoarece apreciază că tribunalul nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărărilor și motivelor invocate, așa încât nu se poate contura convingerea în baza căreia s-a pronunțat hotărârea.
Totodată, apreciază hotărârea nelegală și sub aspectul greșitei respingerii a probatoriului, prin care clienta sa, a solicitat administrarea probei testimoniale și efectuarea unui raport de evaluare psihologică, aspect care conduce la încălcarea dreptului la apărare.
Cu privire la programul de vizitare stabilit de instanța de fond cât și de tribunal, apreciază că acesta este excesiv, având în vedere vârsta minorului, faptul că acesta trebuie să se dezvolte într-un mediu stabil, să îi fie respectate orele de mese și de odihnă, iar separarea copilului de mamă nefiind în interesul acestuia, datorită schimbărilor intervenite în comportamentul minorei. Arată că recurenta - pârâtă este dispusă ca programul de vizitare al minorei de către tatăl său să fie efectuat treptat, lucru cu care intimatul nu este de acord. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală a deciziei recurate, deoarece criticile menționate în motivele de recurs, nu sunt în întemeiate pe disp. art. 304 cod procedură civilă, că instanța de apel a motivat de ce au fost înlăturate susținerile și apărările formulate de către recurentă.
Arată că, în dosarul de apel, a fost administrată proba cu interogatoriu, din care rezultă clar atitudinea avută de recurenta față de intimatul - reclamant, respectiv faptul că, nu are încredere ca minora să stea cu tatăl său peste noapte, aspecte care au condus instanța de apel la aprecierea că recurenta - pârâtă are o atitudine abuzivă, prin interzicerea copilului de a avea legături cu tatăl, cât și faptul că minora când mama este la serviciu, aceasta stă cu bunicii materni, care doresc și ei ca minorul să nu aibă legături cu tatăl.
Mai arată că, cu privire la proba solicitată de recurenta - pârâtă, în apel, a probei cu efectuarea unui raport de evaluare psihologică a minorei, deoarece instanța a apreciat această probă este traumatizantă pentru un copil de 3 ani, văzând totodată interesul major al copilului. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată sens în care depune la dosar copiile chitantei nr. 338/5.11.2009 și a facturii fiscale nr. 398/5.11.2 009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr- la data de 14.02.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru divorț și partaj bunuri comune.
Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând, de asemenea, desfacerea căsătoriei și partajarea bunurilor comune.
Prin sentința civilă nr.8909 din 09.11.2008 instanța a admis acțiunea și cererea reconvențională, a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți și revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei acela de.
Minora născut a la 14.11.2005 a fost încredințată spre creștere și educare mamei, iar reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare de 400 lei în favoarea minorei începând cu data de 14.02.2008 și până la majorat.
Prin aceeași sentință, s-a admis programul de vizitare a minorei astfel: reclamantul va putea lua pe minoră în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de vineri ora 1800până duminică ora 1800; două săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă; în a doua zi de Paști și de C și în zilele de 2 ianuarie și 7 ianuarie și s-a luat act de tranzacția încheiată între părți partajarea bunurilor comune.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel ambele părți.
Apelantul reclamant a criticat soluția primei instanțe cu privire la data de la care a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și cu privire la programul de legături personale cu minora în perioada sărbătorilor și a zilelor de naștere.
Apelanta pârâtă a criticat soluția primei instanțe sub aspectul modalității de stabilire a programului de legături personale cu minora, arătând că nu este în interesul copilului ca acesta să rămână în timpul nopții la domiciliul tatălui.
Prin decizia civilă nr.822 A din 15.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr.8909/09.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul civil nr.1767/-, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Primăria Sectorului 3 B, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată în sensul că a dispus ca data obligării apelantului reclamant la plata pensiei de întreținere către minoră, în cuantumul stabilit, va fi cu începere de la data de 08.05.2008 și până la majoratul acesteia, a stabilit ca în a doua zi de Paște și de C și în zilele de 2 și 7 ianuarie, minora să fie luată de tată, la orele 1000și readusă la domiciliul mamei la orele 2000, menținând celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Prin aceeași decizie, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva aceleiași sentințe și a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, referitor la apelul declarat de apelantul - reclamant, că acesta este fondat, având în vedere ca din practicaua sentinței civile apelate în cadrul dezbaterilor care au avut loc în data de 09.10.2008, părțile au fost de acord ca plata pensiei de întreținere în favoarea minorei rezultată din căsătoria părților, să se facă cu începere din data de 08.05.2008, având în vedere faptul că până la acea dată ambii părinți au contribuit la întreținerea copilului lor.
Instanța poate ține cont de înțelegerea părților cu privire la cuantumul pensiei de întreținere și modalitatea de plată a acesteia, dacă acest lucru nu contravine interesului copilului.
Așa fiind, tribunalul a constatat fondată critica apelantului reclamant, prima instanță stabilind în mod greșit obligația de plată a pensiei de întreținere în sarcina reclamantului începând cu data de 14.02.2008.
Totodată, instanța de apel a constatat fondată și critica ce vizează modalitatea de exercitare a legăturilor personale în perioada sărbătorilor și a zilelor de naștere ale minorei și ale apelantului, sub aspectul necesității stabiliri orelor între care îi este permis tatălui să-și exercite acest drept, având în vedere neînțelegerile dintre părți cu privire la acest aspect, împrejurare în care se impune intervenția instanței.
Este de principiu ca părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul minor își menține dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Părinții pot conveni cu privire la modalitatea exercitării acestui drept, iar în lipsa învoieli, instanța este chemată să dispună, cu prioritate, interesul copilului, dreptul acestuia de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți.
În aprecierea sa, tribunalul are obligația de a găsi un just echilibru între interesele copilului și cele ale părinților.
În lipsa unor elemente concrete și directe care să demonstreze o influență negativă a tatălui asupra educației și vieții cotidiene a minorei, s-a apreciat că nu sunt suficiente și nici rezonabile susținerile apelantei pârâte pentru a determina limitarea dreptului copilului de a rămâne în timpul nopții la domiciliul tatălui în perioada încuviințată pentru exercitarea legăturilor personale dintre părinte și copilul său.
Tribunalul a considerat esențial însă, ca ambii părinți să asigure condițiile și climatul necesar dezvoltării unor relații personale armonioase cu copilul, fiind obligați să-i ofere în funcție de vârstă și de gradul de înțelegere al acestuia, nefiind în interesul copilului crearea unei "dependențe" de persoana unui singur părinte, astfel cum susține apelanta.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat nefondată critica apelantei pârâte precum și argumentele aduse în sprijinul acesteia, fiind înlăturate ca atare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta () solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, în consecință, modificarea în parte a hotărârii cu privire la programul de vizitare al minorei și respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - pârâtă a arătat că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de apel nu a procedat decât la o analiză formală și superficială a cauzei fără a motiva decizia clar, convingător și pertinent.
Recurenta arată că în practica instanțelor judecătorești s-a reținut că "simpla prezentare în cuprinsul considerentelor a conținutului cererii de chemare în judecată (obiect și motivele de fapt), precum și a conținutului înscrisurilor de la dosar, fără vreo analiză a conținutului acestor înscrisuri ori a celorlalte mijloace de apărare invocate de părți nu satisface cerința referitoare la motivarea în fapt a hotărârii".
Judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar (, Secția de contencios administrativ, decizia nr.726/2000).
În ciuda celor statuate de instanța supremă, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărărilor și motivelor invocate de recurenta-intimată, așa încât nu se poate contura convingerea în baza căreia aceasta a pronunțat hotărârea.
De asemenea, hotărârea este nelegală și sub aspectul greșitei respingeri a cererii de probatoriu prin care recurenta a solicitat proba testimonială și efectuarea unui raport de evaluare psihologică, instanța de apel încălcând practic dreptul recurentei la apărare. Astfel, instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr.272/2004, dispoziții care reglementează principiile ce trebuie avute în vedere la momentul stabilirii programului de vizitare.
Recurenta mai arată că în ceea ce privește programul de vizitare încuviințat de către instanța de fond și de apel, acesta este excesiv având în vedere și vârsta copilului, în raport de care acesta trebuie să se dezvolte într-un mediu stabil, cu respectarea alimentației și a orelor de somn, specifice vârstei. Separarea minorei nu este în acest moment în interesul acesteia și datorită schimbărilor intervenite în comportament, printre care și refuzul de a rămâne peste noapte la tatăl său. Acest refuz este datorat atitudinii intimatului vis-a-vis de minora pe care nu o sună săptămâni întregi sau o amăgește cu tot felul de jucării pe care ulterior i le ia și nu i le mai dă sau care îi impune ce să facă, fără însă a comunica cu fiica sa.
Deși recurenta i-a propus intimatului ca programul de vizită să fie prelungit gradual, acesta nu acceptă ideea, dorind să se raporteze strict la un cadru legal, fără a manifesta o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, în care sunt excluse șicanele, de așa manieră încât minora să se bucure de prezența sa.
Intimatul însă înțelege să-și apropie copilul prin amenințări, prin intermediul forței publice și a executorului judecătoresc, nemaidiscutând despre tensiunile generate, acestea fiind suficiente a dezorienta copilul aflat la vârsta la care prin "de ce?" începe a conștientiza emoțional existența sa și condițiile în care evoluează.
Recurenta arată, în ceea ce privește ziua de 07 ianuarie - ziua onomastică a minorei - că prin orarul impus de instanță (1000- 2200) aceasta este privată de posibilitatea de a-și petrece ziua numelui la grădiniță, bucurându-se alături de copiii de vârsta sa, astfel încât solicită schimbarea programului stabilit.
Analizând actele și lucrările dosarului si decizia atacata prin prisma motivelor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenta - pârâtă a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul nemotivării corespunzătoare și sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la stabilirea programului de vizitare (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Deși recurenta a invocat ca temei de drept pentru ambele critici dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă (care prevăd reformarea hotărârii în ipoteza în care aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), având în vedere că prin primul motiv de recurs, recurenta a înțeles să invoce nemotivarea corespunzătoare a deciziei recurate, Curtea va face aplicarea prevederilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă, dând calificarea corectă a acestui motiv și încadrându-l corespunzător în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Examinând decizia pronunțată de instanța de apel din această perspectivă, Curtea constată că motivul de recurs este nefondat, hotărârea fiind motivată atât în fapt cât și în drept, instanța argumentându-și convingător soluția dată în conformitate cu exigențele impuse de dispozițiile art.261 Cod procedură civilă.
Având în vedere că ambele părți au exercitat calea de atac a apelului, pârâta criticând soluția primei instanțe sub aspectul modalității prea extinse de stabilirea programului de legături personale cu minora (critici reiterate de altfel, în recurs) iar reclamantul criticând sentința sub aspectul necesității stabilirii unui program orar în intervalul cărui poate să o ia pe minoră la domiciliul său în perioada sărbătorilor și cu privire la ziua de naștere a minorei, Curtea,analizând motivarea deciziei atacate, constată că instanța de apel a răspuns corespunzator criticilor formulate în ambele apeluri printr-un considerent comun.
Recurenta a mai criticat soluția de respingere a probei testimonial și a probei având ca obiect un raport de evaluare psihologică a minorei ca fiind contrară principiului respectării dreptului la apărare, principiul fundamental al dreptului procesual (pe care se sprijină de altfel și principiul contradictorialității). Analizând critica formulată din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă (încadrarea fiind realizată de instanțe în virtutea prerogativei recunoscute de prevederilor art.306 alin.3 Cod procedură civilă), Curtea apreciază că soluția instanței de apel este în concordanță cu dispozițiile art.167 și art.295 Cod procedură civilă, considerând că, față de mijloacele de probă administrate în prima instanta, nu se impunea completarea probațiunii. Așa cum stipulează expres prevederile legale sus menționate, legiuitorul acordă instanței de apel facultatea de a reface sau completa probele administrate deja în fața primei instanțe, dacă apreciază necesar acest lucru. Curtea consideră că, fără a aduce atingere dreptului la apărare al părții solicitante, instanța de apel în mod legal a apreciat asupra oportunității completării materialului probator cu respectarea strictă a cerințelor procedurale.
În ceea ce privește raportul de evaluare psihologică, verificând încheierile de ședință din dosarul de apel, instanța de recurs constată că o astfel de probă nu a fost solicitată de recurenta - pârâtă în faza apelului, astfel că apare ca nepertinentă critica formulată în recurs cu privire la acest mijloc de probă.
Instanța de recurs, analizând încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 18.05.2009, reține că Tribunalul Bucureștia încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul, respingând doar proba testimonială. În aceste condiții, având în vedere și argumentele expuse anterior, Curtea consideră că instanța de apel a dat totuși posibilitatea părților să-și completeze probele în faza apelului, respectându-se principiul egalității procesuale intre părți, astfel că nu se poate reține, nerespectarea dispozițiilor legale ale art.295 Cod procedură civilă. Faptul că a considerat neoportună și nenecesară încuviințarea probei testimoniale nu este de natură să conducă la o altă concluzie, având în vedere și considerentele expuse anterior.
Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la programul de vizitare a minorei, recurenta susține că este prea extins față de vârsta minorei și față de necesitățile firești ale acesteia (respectarea alimentației și a programului de somn) precum și faptul că programul de vizitare ar trebui prelungit gradual.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au stabilit ca intimatul să o ia pe minoră la domiciliul său în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de vineri ora 1800până duminică ora 1800, două săptămâni în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de iarnă; a doua zi de Paști și de C și în zilele de 2 și 7 ianuarie de la orele 1000până la orele 2000.
Analizând critica formulată prin prisma dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză (art.42, 43 din Codul Familiei) stabilind programul de vizitare în concordanță cu interesul minorei.
Deși este încredințată mamei spre crește și educare, este în interesul minorei ca aceasta să-și cunoască tatăl și să aibă legături personale cu acesta, legiuitorul reglementând dreptul de a avea legături atât în favoarea tatălui (părintele căruia nu i s-a încredințat copilul) cât și în favoarea minorului în art.14 din Legea nr.272/2004 statuându-se totodată prin prevederile art.22 alin.1 din același act normativ în sensul protejării imaginii publice și a vieții sale intime, private și familiale.
Așa cum rezultă și din dispozițiile art.15 alin.1 din Legea nr.272/2004, relațiile personale se pot realiza, în principal, prin întâlniri ale copilului cu părintele, prin vizitarea copilului la domiciliul acestuia și prin găzduirea copilului pe perioade determinate de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit.
Instanța de recurs apreciază că în mod legal și judicios, instanțele de fond au considerat că trebuie ocrotit interesul minorei de a avea legături personale cu tatăl, într-o manieră care să permită dezvoltarea unei relații normale tată - fiică, atât de necesară pentru dezvoltarea armonioasă a personalității minorei și pentru echilibrul emoțional al acesteia, în condițiile în care nu există nici un indiciu că acesta ar avea vreo influență negativă sau să ar face uz de forța pentru a și-o apropia pe minoră.
Instanța apreciază că în spiritul bunei credințe și a înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste disponibilitate și cooperare deplină, astfel încât copilul să aibă mod efectiv posibilitatea de a se bucura de prezența, afecțiunea și grija ambilor părinți.
Pe lângă aceste considerente de fapt și de drept particulare speței, Curtea are în vedere și dispozițiile art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce reglementează dreptul persoanei la viața de familie precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, create în aplicarea acestor dispoziții. Din această, Curtea apreciază că este absolut în interesul copilului de a avea o viață de familie, care să se desfășoare cât mai posibil în parametri normali, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod concret și fără nicio ingerință din partea părintelui căruia i s-a încredințat copilul.
În ceea ce privește ultima critică formulată, referitoare la ziua de 7 ianuarie, Curtea apreciază că soluția tribunalului este în concordanță cu dispozițiile legale care consacră interesul superior al minorei drept principiu călăuzitor al instanței la luarea oricărei măsuri referitoare la copil, instanța de recurs apreciind, în acord cu instanțele de fond că petrecerea zilei onomastice cu tatăl reprezintă o bună oportunitate pentru minoră de a dezvolta o relație normală, de afecțiune reciprocă cu tatăl. Este de ordinul evidenței, că pentru a realiza acest lucru, este necesar ca tatăl să aibă șansa să fie aproape de minoră în momentele importante ale copilăriei și ale adolescenței acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.43 Codul Familiei și art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de instanțele de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârâtă () împotriva deciziei civile nr.822 A din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei sectorului 3
Obligă pe recurentă la plata sumei 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in favoarea intimatului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/14.11.2009
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 3. -
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
