Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 2225/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2225/R/2008
Ședința publică din 14 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Nistor JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.325/A/11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimații, - SRL, - SRL PRIN LICHIDATOR, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 31 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 7 noiembrie 2008 și, ulterior, pentru data de 14 noiembrie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 892/30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N a fost admisă în parte a acțiunea reclamantului și admisă tot în parte cererea reconvenționale formulată de pârâta.S-a constatat că părțile au dobândit prin contribuție egală o parte din bunurile mobile iar pentru parte din acestea, cererea reconvențională a fost respinsă.S-a respins cererea reclamantului privind includerea în masa bunurilor comune a imobilului teren și construcție înscris în CF 9447 S-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare cu privire la același imobil, s-a constatat că imobilul este bunul propriu al reclamantei reconvenționale, s-a dispus rectificarea CF 9447 C în ce privește caracterul de bun comun al imobilului; s-a dispus partajarea masei bunurilor comune prin atribuirea către pârâta reconvențională cu obligarea acesteia la plata sultei de 4182,45 lei.
În motivarea sentinței se arată că, în ce privesc bunurile mobile, nici unul dintre soți nu a produs dovezi pentru includerea tuturor acestora în comunitatea de bunuri, valoarea acestora sau contribuția avută la dobândirea lor.În consecință, s-a apreciat că prezumția contribuției egale operează doar pentru bunurile necontestate.
Instanța a stabilit că bunurile pretins comune, aflate în patrimoniul - SRL, nu fac parte din masa bunurilor comune deoarece patrimoniul societății este distinct față de patrimoniul comun al soților de îndată ce bunurile au fost aduse ca aport.
Bunurile mobile au fost atribuite pârâtei în considerarea faptului că acestea se aflau în posesia acesteia.
Cu privire la imobilul din-, s-a reținut că acesta a fost cumpărat de la intervenient pentru prețul de 37.500.000 lei, preț afirmativ achitat anterior încheierii actului.
Instanța fondului a reținut eficiența probelor testimoniale prin care s-a dovedit că prețul nu a fost achitat nicicând, iar vânzarea era în fapt o donație deghizată, intenția clară a intervenientului fiind aceea de a fiicei sale - pârâta acest imobil.
Reținând incidența dispozițiilor speciale ale art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 35/1994, relațiile de rudenie dintre părți și imposibilitatea preconstituirii contraînscrisului dar și existența unui început de dovadă scrisă - contractul de întreținere redactat de avocat - s-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare iar cererea intervenientului privind constatarea nulității absolute al aceluiași contract a fost respinsă.
Cu privire la includerea în masa bunurilor comune a contravalorii îmbunătățirii lor aduse imobilului, instanța fondului reține că nici unul dintre foștii soți nu au formulat o atare cerere anterior încheierii dezbaterilor care să respecte dispozițiile art. 112.Pr.Civ., includerea investițiilor a fost solicitată doar prin concluziile scrise, fără a fi respectate principiul contradictorialității și a dreptului la apărare.
Prin decizia civilă nr. 325/A/11 iunie 2008 Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul în contradictoriu cu intimații, - SRL, - SRL și în contra sentinței civile nr. 892/30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în dosar nr-, care a fost menținută în totalitate.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel în sumă de 2380 lei și intimatului suma de 2000 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că invocarea nulității sentinței pentru motivul prev. art. 258 alin. 1, art. 261 pct. 8, art. 30 - 32 Cpc. nu este fondată deoarece declarația de abținere formulată de judecătorul cauzei a fost semnată, iar încheierea dată asupra cererii de abținere a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor procedurale.
din literatura de specialitate și chiar din practica judiciară cu privire la conținutul art. 5 alin. 1 din Decretul 32/1954 rămân la nivel de teorii deoarece soluționarea unei cauze concrete se face în limitele investirii și în temeiul probațiunii solicitată și administrată.
S-a reținut că simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte - unul public, prin care crează o aparență juridică ce nu corespunde realității, și un altul secret și care corespunde voinței reale a părților, prin acest act fiind anihilată total sau parțial aparența juridică creată prin actul public.
Actul secret la care se referă art. 1175. civ, produce efecte în măsura în care, ca act de sine stătător este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă.
Așadar, dovada actului simulat nu reprezintă o probă peste ceea ce cuprinde înscrisul public iar pârâta a făcut dovada existenței unui început de dovadă scrisă respectiv contractul de întreținere încheiat anterior contractului de vânzare cumpărare.
Tribunalul a mai reținut că intervenientul este tatăl pârâtei astfel că preconstituirea dovezii scrise era cu adevărat un impediment de ordin moral.
În condițiile arătate, disp. art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 au fost corect aplicate în raport de capătul de cerere reconvențională privind stabilirea calității de bun propriu al imobilului ce a făcut obiectul actului aparent.
S-a apreciat ca fiind nefondată și critica privind constatarea instanței în sensul că nici una din părți nu a formulat cereri expres cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului.
Apelantul a solicitat constatarea caracterului de bun comun al imobilului fără a se referi la investițiile efectuate iar prin precizarea de acțiune ( 90) a solicitat vânzarea imobilului prin învoiala părților.
Potrivit art. 112 alin. 1 pct. 3 Cpc, cererea adresată instanțelor trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui.Este fără îndoială că nu s-a solicitat contravaloarea investițiilor și nici nu a fost indicată valoarea lor.
De altfel, în ședința publică din 25.10.2006 reclamantul a susținut acțiunea înregistrată în 2005, respectiv precizarea privind valoarea de 850.000 lei a imobilului. În aceeași ședință publică reclamantul a declarat că nu dorește să-i fie atribuit imobilul.
Ulterior, în ședința publică din 21.03.2007 reclamantul a renunțat expres la proba încuviințată adică interogatoriul pârâților, a declarat că nu solicită administrarea probei testimoniale și nici efectuarea expertizei în construcții.Această expertiză a fost încuviințată la cererea reclamantei reconvenționale, printre alte obiective fiind și acela al evaluării investițiilor. Aceasta înseamnă că instanța și-a manifestat din plin rolul activ dar acesta nu este suficient în lipsa unei atitudini procesuale adecvate.
Reclamantul nu a formulat obiecțiuni la expertiză în termenul legal, aceste obiecțiuni privind evaluarea întregului imobil au fost formulate abia în ianuarie 2008.La termenul de judecată din 16.01.2008, reclamantul prin apărător ales a declarat că nu are alte probe de solicitat.
Așadar, în lipsa unui petit distinct cu privire la investiții, instanța fondului a dispus în mod legal.
Tibunalul a apreciat ca nefondată și critica privind modalitatea de partajare a imobilului.Precizarea valorii imobilului ca fiind de 310.000 lei, s-a făcut de către reclamant îndată după ce a susținut precizarea de acțiune formulată în 2005.
Este real că prin încheierea de la 95 s-a consemnat acordul pârâtei și al intervenientului în sensul că, la valoarea indicată de reclamant, aceștia au fost de acord ca imobilul să fie atribuit acestuia cu plata de sultă. Ulterior acestei ședințe reclamantul nu și-a precizat poziția în sensul că dorește preluarea acestuia.Prin expertiza efectuată, au fost propuse 3 variante de partaj fără ca reclamantul să solicite atribuirea imobilului.
La cuvântul în fond reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată invocând depunerea concluziilor scrise.Prin concluziile scrise depuse reclamantul a solicitat și atribuirea imobilului la prețul de 600.000 Euro cu plata sultei, deși valoarea reală a imobilului era cu mult mai mare.
Așadar prin aceste concluzii a invocat aspecte ce nu au fost puse în discuția părților la judecata în fond și în condițiile în care nu a formulat obiecțiuni la expertiză.
Prin apelul declarat apelantul a solicitat efectuarea unei noi expertize de evaluare deși așa cum s-a arătat mai sus, expertiza nu a fost contestată.
Apelantul a omis a avea în vedere că instanța de fond a stabilit caracterul de bun propriu al pârâtei pentru imobil, situație în care evident că nu putea fi admisă nici cererea de atribuire către apelant și nici aceea de vânzare la licitație.
Prin concluziile scrise depuse de apelant acesta a arătat că, și în situația stabilirii imobilului ca fiind bunul propriu al pârâtei, instanța trebuia să constate caracterul de bun comun al investițiilor.
Este reală argumentarea privind practica judiciară dar apelantul nu are în vedere un aspect esențial - anume necesitatea formulării petitelor corelativ cu obligația instanței de a se pronunța strict asupra acestor petite.
Faptul că apelantul nu a formulat o atare cerere, reiese și din împrejurarea că, nici după efectuarea expertizei prin care investițiile au fost cuantificate, nu s-a formulat acest petit și nici nu s-a achitat taxa de timbru aferentă pentru a exista un minim indiciu al susținerii acestei cereri.
Criticile privind expertiza nu au putut fi primite atâta timp cât apelantul nu a solicitat în termen legal contraprobe.
Concluzionând, tribunalul a constatat că nici unul din motivele de apel nu era întemeiat, astfel că, în temeiul art. 296.Pr.Civ. apelul a fost respins ca nefondat.
Ca urmare a respingerii apelului, a fost încuviințată cererea intimatei și a intervenientului privind acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv 2380 lei intimatei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanțe și 2000 lei intervenientului, și aceste cheltuieli fiind dovedite.
Împotriva acestei decizii formulat recurs în termenul legal reclamantul, apreciind-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 alin.1 pct 5-6-7-8-9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului s- invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 Cod proc.civ. - instanța de apel nu s- pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate: respectiv dacă judecătorul care se abține mai poate să fixeze termenul de judecată și asupra nulității nedatării cererii de abținere și actele care pot fi administrate de judecătorul care s-a abținut, dacă actele judecătorului care se abține pot fi menținute ca pertinente și imparțiale cât timp avea obligația de înștiința președintele că se abține mai înainte de judecarea pricinii. Instanța de apel nu a analizat apărarea potrivit căreia un înscris nedatat și nesemnat nu poate constitui un început de dovadă scrisă - respectiv contractul de întreținere încheiat anterior contractului de vânzare-cumpărare.
Recurentul a arătat că instanța de apel nu s- pronunțat asupra nulității audierii ca martor unui avocat fără acordul prealabil al părților din acel act, apreciind că este nelegală audierea în calitate de martor unui avocat, care fost avocatul ambelor părți în redactarea actului litigios.
Recurentul invocat faptul că instanța de apel nu s- pronunțat asupra motivului de apel prin care au invocat că imobilul vechi nu mai există, ci există unul nou prin construire în care s-au încorporat în mică măsură unele materiale din casa veche probat prin constatarea expertizei și autorizației de construire, precum și asupra validității contractului de donație, lipsa încheierii prevăzută de art.6735Cod proc.civ. recurentul a apreciat-o ca fiind un motiv de nulitate absolută care putea fi invocat, din oficiu de instanță.
Recurentul a apreciat incidența art. 304 pct.6 Cod proc.civ. deoarece prima instanță dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s- cerut, atribuindu-i intimatei întreg bunul imobil, în componența actuală înscrisă în CF, diferită de contractul de vânzare-cumpărare, incluzându-se așa-zisele investiții comune, care de fapt reprezintă o casă nouă. Casa veche nu mai există, fiind încălcate prev. art.103, 112 alin.3, 129 alin. 6 Cod proc.civ.
S- invocat incidența art.304 pct.7 Cod proc.civ. întrucât decizia pronunțată în apel nu a fost motivată cu privire la valabilitatea actului secret de donație și proba acestuia, nu s- motivat de ce contractul de întreținere reprezintă un început de dovadă scrisă și nu s-a motivat nici existența impedimentului de ordin moral cu privire la preconstituirea unei dovezi scrise.
Recurentul a considerat că instanța de apel apreciat greșit contractul de vânzare-cumpărare și aplicând probațiunea simulației și probațiunea partajului între soți - schimbat natura contractului, scoțând bunul cumpărat din comunitatea de bunuri pe motiv că nu s- plătit prețul, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 8.Pr.Civ. prețului în opinia recurentului nu ducea la schimbarea naturii contractului și s- mai arătat că actul de donație nu este valid sub aspectul condițiilor de fond și de formă - dovada acestuia făcându-se prin act autentic.
S-a arătat apoi că instanța de apel pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, invocându-se art.304 pct.9 Cod proc.civ.
În mod greșit ambele instanțe au considerat că ar fi trebuit formulată o cerere distinctă ca în masa partajabilă să fie menționată contravaloarea investițiilor la imobil, atât timp cât se solicita sistarea comunității de bunuri soților și chiar întâmpinarea are rol de cerere reconvențională, nefiind necesară o cercetare reconvențională în acest sens.
În opinia recurentului nu au fost respectate disp. art.6731Cod proc.civ. care instituie regula derogatorie de la dreptul comun în materie. Întrucât reclamantul indicat întreg bunul imobil ca fiind bunuri comune, iar pârâta numai contravaloarea investițiilor, instanța trebuia să stabilească potrivit art.6735alin.1 Cod proc.civ. prin încheiere de admitere în principiu, urmând să se dispună operațiuni de identificare, măsurători și evaluare.
S-a apreciat de recurent că instanța nu și- exercitat rolul activ potrivit disp. art.129 alin.5 Cod proc.civ. prin necuprinderea investițiilor la imobil și procedând în atare manieră, nu a soluționat fondul cauzei. Chiar dacă s-au solicitat investițiile prin concluzii scrise, trebuia ca instanța să repună cauza pe rol și să nu soluționeze cauza cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Cu aplicarea greșită a legii s-a respins cererea în probațiune în apel, expertiză și martori, cu motivarea că nu a fost contestată expertiza, însă aceasta nu poate fi primită, deoarece în apel se poate reface sau completa probatoriul. Martorii propuși erau necesari pentru soluționarea echitabilă a cauzei, pentru a nu prejudicia vreuna din părți, în condițiile în care administrarea probei cu martori fost făcută de către un judecător care s-a abținut. S-a mai susținut că recurentul a indicat probe cu privire la proveniența sumelor din care s-a plătit prețul imobilului, dar instanța nu a verificat susținerile prin administrarea probelor și, în consecință, nu s- pronunțat asupra fondului cauzei. Instanța nu analizat și nu reținut contrazicerea dintre cererea reconvențională și motivarea acesteia cu cererea de intervenție și motivarea acesteia, dimpotrivă, le-a interpretat în favoarea reclamantei reconvenționale. Intervenientul nu a susținut teza contractului de întreținere sau donație, ci a invocat numai lipsa prețului și presiunile făcute de reclamant asupra pârâtei - cauză imorală. În dovedirea donației s-a depus ca început de dovadă scrisă un script redactat la calculator, nedatat, nesemnat. Atât pârâta, cât și intervenientul au descris stări de fapt diferite, acte diferite, care au ca și consecințe diferite donație/donație cu sarcini; donație nudei proprietăți/întreținere.
În mod nelegal instanța de apel reținut îndeplinite condițiile de fond și de formă a actului secret, ca fiind donație, dar nu a observat că nu au fost respectate disp.art.813 civil, chiar și donația, ca act secret trebuia să respecte aceste dispoziții legale. S-a aratat că nu se poate amesteca probațiunea la dovedirea bunurilor comune cu probațiunea din cadrul simulației în care nu sunt incidente disp. art.5 din Decretul nr.32/1954.
Actul redactat la calculator intitulat "contract de întreținere" pentru a putea fi reținut ca și act secret trebuia să aibă clauzele unei donații și nu întreținerii care are altă formă și alte consecințe și aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1197 civil, nefiind semnat de recurent, care l- contestat când i-a fost prezentat și acest script nu este nici datat (potrivit art.1102 civil).
Cu aplicarea greșită a legii s-a reținut că este suficient existența gradului de rudenie, ca impediment moral în preconstituirea dovezii scrise, deoarece acest grad de rudenie nu constituit un impediment pentru acel contract de întreținere. Și în ipoteza în care s-ar fi susținut că acel contract ar fi o donație deghizată s- greșit, deoarece nu s- făcut proba gratificării în mod exclusiv numai unuia dintre soți, dimpotrivă actele dovedesc intenția de gratificare a ambilor soți.
Apoi, recurentul susținut că instanța nu observat că nu mai există construcția veche și chiar dacă ar fi fost o donație exclusivă, s-ar afla în ipoteza construirii unui imobil pe proprietate comună, pe terenul unuia dintre soți, fiind incident art.30 fam. consideră că este de netăgăduit că constituit împreună cu fosta soție casa existentă azi. Potrivit înscrierii în CF, construcția existentă se compune din subsol, parter, etaj, diferită de cea din contractul de vânzare-cumpărare, împrejurare care reiese și din expertiza efectuată, fiind vorba de o construcție nouă, dată în folosință în 2003 și casa veche fost demolată în 2001.
În consecință, nelegal fost scos imobilul din masa bunurilor comune și nu s-a partajat. În cadrul partajului unei locuințe nu există nici un impediment drept de proprietate asupra terenului și care să fie atribuit soțului supraviețuitor al terenului.
fost criticată probațiunea administrată în cauză, respectiv împrejurarea că simulația donației nu se poate dovedi cu martori, deoarece nu sunt respectate disp. art.813 civil; apoi prezumția de liberalitate unui act oneros între rude nu se poate aplica, deoarece reclamantul nu este descendent al intervenientului sau moștenitor legal. S-a reținut ca nelegală și inadmisibilă audierea doamnei avocat, invocându-se art.191 alin.1 Cod proc.civ. și art.44 alin.2 din Legea nr. 51/1995, aceasta consiliat și încheiat actele litigioase încredințate de toate părțile, însă nu a avut aprobarea prealabilă și scrisă de la toate părțile. Apoi s- susținut că doamna avocat a acordat prin mama sa asistență și reprezentare juridică în contra reclamantului. Martora susținut că încheiat un contract de asistență juridică cu pârâta pentru o donație, însă această susținere este contrazisă de contractul de asistență depus pentru încheierea unui contract de întreținere, care este un contract oneros. Rezultă că instanțele au apreciat și interpretat greșit probele administrate, reținând o stare de fapt greșită.
Recurentul reținut că din probele cu înscrisuri și declarațiile parțiale ale unor martori rezultat că a plătit prețul și li s-a predat posesia imobilului, nefiind răsturnată prezumția comunității de bunuri asupra imobilului.
S- invocat faptul că la luarea interogatoriului, precum și expertizei, recurentul fost bolnav și la următorul termen nu a fost citat cu mențiunea corespunzătoare. În apel solicitat efectuarea unei expertize pentru reevaluarea imobilului, deoarece trecuse mult timp de la efectuarea evaluării și au solicitat audierea unor martori, dar care nu au fost încuviințați.
Recurentul a susținut că lipsit rolul activ al instanței și nu s- ținut seama că pârâtei, reclamantă reconvențională îi lipsește discernământul, suferind de anumite boli, dovedite cu actele de la dosar și în aceste condiții, acțiunea, contractul de asistență sunt lovite de nulitate.
S- solicitat de către reclamant, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, stabilirea capacității de exercițiu și numirea unui curator și administrarea probelor solicitate.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, rejudecarea apelului și admiterea acestuia, cu consecința constatării că întregul imobil, în forma actuală este bun comun, în principal ca vânzare-cumpărare și construire, în subsidiar, ca donație și construire și să se dispună sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunului reclamantului, cu obligarea la sulta corespunzătoare valorii indicate prin concluziile pe fond.
În al treilea subsidiar, în măsura în care se va constata că donația ar fi numai în favoarea pârâtei, recurentul a solicitat să se dispună partajarea casei noi, prin atribuirea acesteia reclamantului și folosință asupra terenului constând în teren ocupat, curte și acces și să fie compensată parțial sulta cu bunurile mobile atribuite reclamantului, cu cheltuieli de judecată constând în onorariile în cele 3 instanțe, onorariu expert și taxe de timbru.
Prin întâmpinare, intervenientul solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece potrivit art.108 Cod proc.civ. neregularitățile de procedură se invocă la prima zi de înfățișare după producerea lor iar recurentul nu invocat asemenea nulități în fața instanței de fond. Decizia tribunalului este legală, deoarece s- pronunțat asupra aceea ce s- cerut, instanța nefiind investită cu o cerere privind contravaloarea investițiilor și s- constatat corect caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, iar la audierea martorei, reclamantul nu s- opus ascultării acesteia. Nu pot fi primite nici criticile vizând nerespectarea formei solemne a donației deghizate, deoarece contractul de vânzare-cumpărare fost încheiat în formă autentică, nefiind incidente motivele prevăzute în art.304 pct.7-8 Cod proc.civ.
Invocând disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ. recurentul a avut în vedere argumente care vizează aspecte de netemeinicie, de apreciere și neadmiterea unor probe, aspecte inadmisibile în recurs.
Pârâta - prin întâmpinare solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat.Criticile grupate de recurent sub incidența art.304 pct.5 Cod proc.civ. nu se încadrează în acest motiv de recurs: soluția pronunțată în cererea de abținere a judecății fondului este fără cale de atac- criticile fiind inadmisibile.
Motivul invocat de art.304 pct.6 Cod proc.civ. instanța a acordat mai mult decât ceea ce s- cerut, fost formulat prima dată în recurs și nu constituit motiv de apel și nu poate fi primită. Motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod proc.civ. este nefondat, decizia pronunțată în apel fiind temeinică și legală. În mod corect s- stabilit de instanță că este vorba de un contract de simulație și nu contract de vânzare-cumpărare, verificându-se elementele simulației nefiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.8 Cod proc.civ.
Criticile formulate în cadrul motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod proc.civ. sunt nefondate, fiind reiterare a argumentelor invocate în susținerea celorlalte motive de recurs.
Analizând decizia pronunțată în apel prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Recurentul în motivele de recurs cu care a investit instanța a formulat critici care vizează atât sentința judecătoriei cât și decizia pronunțată în apel d e către tribunal. Recursul este o cale de atac extraordinară în modul în care este reglementat în prezent, motivele de recurs invocate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9.Pr.Civ. Prin urmare s-a accentuat caracterul non devolutiv al recursului și scopul esențialmente de control al legalității, iar erorile de fapt urmând a fi remediate prin exercitarea căii de atac a apelului.
De asemenea trebuie remarcat că recursul este o cale de atac subsecventă, în sensul că survine, de regulă, după exercitarea căii de atac a apelului. Așadar criticile recurentului trebuie să fie invocate mai întâi în apel, iar aspectele sau capetele de cerere neapelate neputând face obiectul recursului. În motivele de recurs cu care reclamantul a investit instanța au fost formulate critici care privesc sentința pronunțată de prima instanță și care nu au formulate în apel, însă au fost reiterate si critici formulate în apel. Este evident că nemulțumirile reclamantului învederate prima dată în recurs, "omisso medio" sunt inadmisibile datorită faptului că recursul este o cale de atac subsecventă apelului. Chiar recurentul prin apărătorul ales a susținut la cuvântul pe fond și în concluziile scrise au susținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6.Pr.Civ. respectiv faptul că instanța de fond deși nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere a dat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce s-a cerut, iar celelalte motive de recurs au fost susținute doar în măsura în care vizează motive de nelegalitate, și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu indicația de a se ține seama de investițiile realizate de foștii soți.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ. potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub acțiunea nulități de art. 105 alin. 2.pr.civ. Acest text legal reglementează regimul de drept comun al nulităților procedurale statuând că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Recurentul afirmat că instanța de apel nu s-a pronunțat dacă judecătorul care s-a abținut mai poate fixa termen de judecată și asupra nedatării cererii de abținere și cât și actele care mai pot fi menținute și administrate de judecătorul care s-a abținut.
Pentru a opera nulitatea hotărârii atacate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: îndeplinirea actului de procedură cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, să se fi pricinuit părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În apel a fost invocată nulitatea sentinței deoarece declarația judecătorului care s-a abținut nu era datată și nesemnată, în mod legal a fost respins acest motiv de apel care nu poate să atragă nulitatea sentinței. Cererea de abținere a fost semnată de judecător, iar recurentul nu a arătat vătămarea care i-a fost produsă prin nedatarea cererii, sau că a stabilit termen pentru soluționarea cererii de abținere. Mai mult potrivit dispozițiilor art. 34 al. 1.Pr.Civ. încheierea prin care s-a admis abținerea nu este supusă nici unei căi de atac. Prin invocarea nulității sentinței apelate, de fapt recurentul critică o încheiere irevocabilă, ceea ce potrivit dispozițiilor legale arătate este inadmisibil. Nu poate fi primită critica recurentului vizând menținerea sau anularea actele efectuate de judecătorul care s-a abținut deoarece încheierea prin care s-a admis abținerea doamnei judecător B nu s-a dispus anularea actelor efectuate de judecătorul care s-a abținut și această încheiere este irevocabilă.
Nu poate fi reținut ca motiv de casare nici susținerea recurentului că instanța de apel nu a analizat înscrisul nedatat care nu a provenit de la recurent, deoarece în apel a analizat contractul de întreținere depus, fiind considerat un început de dovadă scrisă.
Nulitatea audierii ca martor a unui avocat, fără acordul scris al tuturor părților din acel act nu a fost invocată în apel, fiind invocată" omisso medio" în recurs și nu este o nulitate de ordine publică care să poată fi invocată de orice parte și de instanța de recurs din oficiu potrivit art. 108.Pr.Civ. Nulitățile relative pot fi invocate de partea interesată la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, potrivit art. 108 al. 3.Pr.Civ., ori este de remarcat că recurentul, prin apărător nu s-a opus audierii martorei în ședința publică din 21.03.2007(127).
În ceea ce privește împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel prin care s-a arătat că imobilul vechi nu mai există, ci există unul nou prin construire, în care s-a incorporat într-o foarte mică măsură unele materiale din casa veche, astfel că bunul existent azi este dobândit prin cumpărare și construire, curtea constată că nici instanța de fond și instanța de apel nu a fost a fost investită cu o astfel de cerere. Reclamantul a solicitat partajarea imobilului construcție și teren înscris în 9447 C-N, dar nici în acțiunea cu care a investit instanța, nici în precizarea de acțiune( 90)și nici în concluziile formulate in fața primei instanțe nu a invocat faptul că pe terenul arătat mai sus este edificată o nouă construcție de soți. Mai mult prin întâmpinare pârâta contestă calitatea de bun comun al imobilului și arată că în comunitatea de bunuri ar putea fi incluse numai investițiile făcute la acest imobil - recompartimentarea imobilului, dar nu au fost solicitate aceste investiții nici prin precizarea de acțiune a reclamantului și nici prin cererea reconvențională formulată de pârâtă, însă nu au fost contestate aceste îmbunătățiri de către reclamant.
Reclamantul în motivul 2 de apel(5) a considerat că din moment ce a solicitat să se constate caracterul de bun comun al întregului imobil teren și construcție a solicitat implicit investițiile efectuate la acest imobil și a solicitat modificarea sentinței de fond și admiterea acțiunii de partaj a reclamantului cu consecința respingerii cererii reconvenționale, însă nu s-a solicitat desființarea sentinței judecătoriei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în apel, ci numai în recurs. Acesta este motivul de apel invocat și în mod legal tribunalul a respins această critică argumentând că părțile nu au formulat petit distinct cu privire la investițiile făcute de părți. În mod corect a arătat instanța de apel că s-a efectuat un raport de expertiză în care s-au evidențiat investițiile(instanța exercitându-și rolul activ),dar nu s-a formulat un capăt de cerere distinct cu privire la acestea, și în aceste circumstanțe nu se putea depăși de către instanță cadrul procesual creat de părți fără a se încălca principiul disponibilității. Este de menționat că în toate fazele procesuale reclamantul a beneficiat de asistență juridică calificată așa încât nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale în materie.
Reclamantul a menționat că practica judiciară s-a pronunțat că dacă lucrările de investiție modifică în așa măsură imobilul, că a devenit unul nou deosebit de cel inițial, acesta trebuie considerat ca bun comun în sensul art. 30.Familiei. Împrejurarea că lucrările de investiție au modificat în așa măsură imobilul încât a devenit un imobil nou, casa veche fiind demolată în 2001 și s-a construit una nouă parter plus etaj și aceasta a fost dată în folosință în 2003 fost invocată prima dată în apel, apreciindu-se că noua construcție nu-și mai păstrază caracterul de bun propriu, ci de bun comun, potrivit art. 30.Familiei. Chiar dacă reclamantul a făcut această afirmație nu a solicitat suplimentarea probațiunii testimoniale în apel, pentru a dovedi o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță. Așa cum am arătat reclamantul nu a solicitat la instanța de fond să se constate că a fost edificat de soți prin construire un nou imobil care face obiectul partajului, ci la instanța de fond reclamantul nu a contestat existența îmbunătățirilor evocate de pârâtă. Recursul nu are caracter devolutiv, însă deși reclamantul a invocat motive de nelegalitate, prin criticile formulate vizează greșita stabilire a stării de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, care nu mai pot fi valorificate pe calea recursului în actuala reglementare. Această împrejurare rezultă și din faptul că majoritatea criticilor vizează hotărârea instanței de fond și nu decizia pronunțată în apel.
Nu poate fi reținută critica potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra contractului de donație, deoarece în considerente a analizat operațiunea juridică a simulației și, s-a pronunțat asupra contractului de donație. A fost invocată și lipsa încheierii de admitere în principiu prevăzută de art. 673/5 Pr.Civ., sancțiunea fiinsd în opinia recurentului nulitatea absolută, însă încălcarea dispozițiilor art 673/5 Pr.Civ. nu este sancționată expres de lege, cu nulitatea absolută și recurentul nu a făcut dovada vătămării așa încât nici această critică nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât această critică nu a fost formulată în apel.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6.Pr.Civ. singurul, de altfel, susținut prin concluziile scrise de către recurent prin avocat, potrivit căruia instanța a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, deoarece pârâtei i s-a atribuit întreg imobilul, în componența înscrisă în cartea funciară, care diferă de cea din contractul de vânzare cumpărare - incluzându-se și așa zisele investiții comune, încălcându-se prevederile art. 109, 112 al.3 și 129 al. 6.Pr.Civ., curtea constată că este nefondat.
Prima observație ce se impune, din punct de vedere formal, procedural este aceea că, în ipoteza în care s-ar admite un recurs potrivit art. 304 pct. 6.Pr.Civ. soluția ar fi de modificarea deciziei pronunțate în apel și nu casarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului(cum a solicitat reclamantul recurent).
A doua observație ar fi că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6.Pr.Civ. ar fi funcțional numai în situația în care instanța de apel s-a pronunțat ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde în acest caz mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut. Prin urmare acest motiv de recurs nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile atacate, respingându-se calea de atac, deoarece în aceste situații instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată pentru a da mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut.
Prin decizia civilă 325/A/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluja fost respins apelul reclamantului și menținută sentința civilă 892/30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N și prin urmare nu se poate susține că instanța de apel a acordat mai mult sau ceea ce nu s-a cerut, așa încât nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Nu este fondată nici critica potrivit căreia nu s-ar fi motivat decizia cu privire la validitatea actului secret - donația și la proba acestuia precum și de ce scriptul intitulat contract de întreținere este un început de dovadă scrisă. Recurentul invocă nemotivarea deciziei pronunțate în apel,însă se constată că instanța de apel a motivat în considerente la pct. 2 de ce a respins motivul doi apel invocat de reclamant. Corect s-a reținut de către instanța de apel că proba simulației s-a făcut ținând seama de particularitățile cauzei, respectiv de faptul că intervenientul este tatăl pârâtei. În această ipoteză preconstituirea unui înscris care să dovedească actul secret nu s-a putut face datorită unei imposibilități de ordin moral prevăzută de art. 1198 Cod Civil. Fiind vorba de un partaj între soți, în mod corect a fost reținute și incidența dispozițiilor art. 5 32/1054. așadar este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 306 pct.7 Pr.Civ.
Nu poate fi reținută incidența interpretării greșite a actului de vânzare-cumpărare ca și contract de donație pentru simplul motiv că nu s-a plătit prețul, deoarece instanța de apel nu a ajuns la concluzia că actul juridic este simulația pentru neplata prețului ci a constatat din probațiunea administrată că s-a creat aparența unui contract de vânzare-cumpărare, însă contractul real era de donație. este o operațiune juridică unitară care creează o aparență neconformă cu realitatea, pentru a ascunde adevăratele raporturi dintre părți prin încheierea concomitentă a două acte juridice situație incidentă și în cazul de față. Interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt care nu care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății. Instanța a ajuns la concluzia caracterului simulat al contractului vânzare-cumpărare nu datorită neplății prețului, ci ca urmare a întregii probațiuni administrate și în consecință nu este fondat motivul de recirs prevăzut de art. 304 pct.8 Pr.Civ.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.Pr.Civ. curtea constată că nici acest motiv că nu este fondat. Nu poate fi primită critica potrivit căreia în condițiile în care instanța este investită cu o cerere de partaj trebuia să se pronunțe și cu privire la contravaloarea investițiilor chiar dacă nu a fost investită cu o cerere separată în acest sens deoarece deoarece procedura împărțelii judiciare are caracter derogatoriu de la dreptul comun. Art. 673/1 Pr.Civ. stabilește că partajul se va dispune potrivit procedurii prevăzute la Capitolul VII, însă, această dispoziție nu degrevează partea de a investi instanța. Pârâta solicitat constatarea ca bun propriu a unui bun din masa bunurilor supuse partajului și a menționat existența unor îmbunătățiri efectuate la acest imobil, însă nici una din părți nu a solicitat să se constate caracterul de bun comun al contravalorii acestora și să fie incluse în masa partajabilă. Corect au fost interpretate de către instanța de apel dispozițiile art. 112 al 1 pct. 3.Pr.Civ. care stipulează că reclamantul este va indica în cererea de chemare în judecată obiectul cererii și valoarea acestuia, obligație incidentă și în cererile de partaj deoarece în caz contrar instanța s-ar pronunța asupra ceea ce nu s-a cerut. Instanța de fond și-a exercitat rolul activ a administrat probațiune și cu privire la aceste îmbunătățiri, dar părțile nu au investit instanța cu privire la aceste îmbunătățiri, nici după efectuarea raportului de expertiză și în consecință s-a pronunțat în limitele în care a fost investită, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond că nu a stabilit prin încheiere de admitere în principiu masa bunurilor supuse partajului, dar este de remarcat că această critică nu a fost invocată în apel, fiind formulată pentru prima dată în recurs, deci inadmisibilă.
Nu poate fi primită nici critica că judecătorul instanței de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a soluționat fondul cauzei prin necuprinderea investițiilor deoarece această critică nu a fost invocată în instanța de apel, pe de o parte, iar pe de altă rolul activ al instanței are o dublă limitare:principiul disponibilității părților în procesul civil și respectarea de către instanță a obligațiilor de imparțialitate și obiectivitate, deoarece în caz contrar instanța ar deveni apărătorul unei părți.
Critica, potrivit căreia a fost respinsă cererea de efectuare a unei noi expertize și martori în apel este nefondată deoarece,în mod corect a reținut instanța de apel că împrejurarea că imobilul a fost subevaluat nu a fost contestată de reclamant potrivit art.212 al.2 Pr.Civ., iar necesitatea administrării unei expertize în apel nu a rezultat potrivit art. 292.Pr.Civ. Împrejurarea că martorii au fost încuviințați și audiați de către un magistrat care s-a abținut de la soluționarea cauzei nu este un motiv de refacerea probatoriului, atâta vreme cât s-au păstrat actele efectuate de către acesta și necesitatea completării probațiunii nu a rezultat din dezbateri, iar în apel reclamantul apelant nu a solicitat suplimentarea probațiunii testimoniale, pentru a dovedi o altă stare de fapt decât cea reținută de prima instanță.
Criticile care vizează nelegalitatea administrării probațiunii în prezenta cauză sunt de asemenea nefondate. Potrivit art. 5, 32/1954 dovada ca un bun este propriu se va putea face, între soți, prin orice mijloc de proba. Dincolo de orice dezbatere doctrinară pe această temă considerăm că în dovedirea caracterului de bun propriu al imobilului s-a făcut ca urmare a constatării caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intervenientul și soții. Datorită faptului că a fost invocată simulația, instanța de fond a administrat probațiunea specifică dată de particularitățile acestei instituții. Obiectul probei în cazul simulației vizează elementele componente ale simulației:actul public, actul secret și acordul simulatoriu, iar în privința sarcinii probei se aplică principiul general prev de art 1169 Cod Civil. Regulile de drept comun în materia probațiunii actelor juridice, precum și excepțiile incidente se aplică și în materia simulației: adică pentru actele cu o valoare mai mare de 250 lei proba cu martori este inadmisibilă, însă dacă preconstituirea unui înscris nu a fost posibilă datorită unei imposibilități de ordin moral, proba testimonială devine admisibilă. Raportul de rudenie tată fiică raportat la împrejurarea că pârâta mai avea o soră căreia i se ascundeau adevăratele raporturi cu privire la imobilul din C-N- justifică dovedirea elementelor simulației potrivit art. 1198 Cod Civil. Așadar atât regulile în materia administrării probațiuni la partaj, cât și cele în materia simulației permit administrarea probațiunii testimoniale deci instanța aplicat corect dispozițiile în materia probațiunii.
În ceea ce privește forma autentică pe care trebuie să o îmbrace actul secret - donația potrivit art. 813 cod civil curtea apreciază că donația deghizată este valabilă dacă întrunește condițiile de fond prevăzute de lege pentru orice donație și dacă actul public sub a cărui aparență se deghizează, este încheiat în formă autentică, fiind acoperit astfel,(datorită unității simulației ca operațiune juridică) lipsa formei autentice a actului secret. Contractul de întreținere redactat de martora este întradevăr un act nesemnat de părți și nedatat, dar coroborat cu contractul de asistență judiciară depus de martoră, precum și cu depozițiile celorlalți martori au conturat acordul simulatoriu și actul secret încheiat de părți, verbal.
Recurentul a invocat că nu s-a făcut proba gratificării în mod expres a unuia dintre soți, însă nici această critică nu a fost formulată în apel ci prima dată în recurs. Reclamantul a invocat lipsa capacității de exercițiu a pârâtei și în ședința publică din 25.04.2007 a fost respinsă această excepție și reclamantul nu a criticat în apel această împrejurare, situație în care și această critică nu poate fi valorificată pe calea recursului fiind formulată de asemenea omisso medio.
Examinând toate motivele de recurs invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate sau inadmisibile, pentru considerentele mai sus reținute.
În temeiul art. 312.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 325/A/ din 11.06.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
În temeiul art. 274.Pr.Civ. reclamntul va fi obligat să-i plătească intimatei suma de 2380 lei, reprezentând onorariu avocațial și intimatului suma de 2500 lei, reprezentând onorariu avocațial, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 325/A/ din 11.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 2380 lei, și intimatului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - - -
GREFIER
Red. dact. GC
2 ex/15.12.2008
Jud.apel:,
Președinte:Antoaneta Tania NistorJudecători:Antoaneta Tania Nistor, Anca Adriana Pop
| ← Plasament. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Timisoara | Răpire internațională de copii. Decizia 1174/2009. Curtea de... → |
|---|
