Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 223/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - bunuri comune -
(Număr în format vechi 353/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 223
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
- - - - JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: -
*******************************************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 17 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în S,-,. A,. 1, județul O, împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în comuna, sat, județul O și intimatul intervenient G, cu domiciliul în S,-, județul
Deliberând,
CURTEA:
Asupra recursului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1630/06 martie 2008, s-a constatat masa bunurilor comune ale foștilor soți, reclamantă și pârât în cauză, dreptul de creanță al intervenientului reclamantei fiindu-i atribuite în natură toate bunurile comune supuse partajării iar pârâtului fiindu-i atribuită sultă în valoarea cotei corespunzătoare.
S-a constatat că reclamanta a adus în gospodăria comună o serie de bunuri proprii și s-a dispus restituirea acestora.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată așa încât pârâtul și intervenientul au fost obligați să plătească fiecare reclamantei câte 506,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță față de probatoriile administrate la data de 28 iunie 2007 a reținut că s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu prin care s-a constatat masa bunurilor comune, contribuția egală a reclamantei și a pârâtului la dobândirea acestora, faptul că intervenientul are un drept de creanță împotriva reclamantei și a pârâtului, precum și faptul că parte din bunurile mobile sunt bunurile proprii ale intervenientului.
După efectuarea expertizelor s-a pronunțat sentința mai sus prezentată.
Prin decizia civilă nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă s-a admis apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 1630/06.03.2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul intervenient
S-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis în parte atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție în interes propriu.
S-a omologat raportul de expertiză construcții în varianta de lotizare nr. 2, raportul de expertiză agricolă în varianta de lotizare nr. 1, raportul de expertiză evaluare bunuri mobile.
S-a constat că masa bunurilor comune se compune din următoarele:
- construcțiile bunuri comune - 58.426 lei și îmbunătățirile aduse acestora de intervenient - 22.153 lei, bunuri individualizate în raportul de expertiză întocmit de expert filele 161-174 dosar fond, în valoare totală de 80.579 lei, construcții situate in localitatea S,-, județ
- teren cu plantații de de vie și pomi fructiferi individualizat în raportul de expertiză întocmit de expert agricol, filele 145-148 dosar fond, în valoare totală de 47.1367,16 lei, terenuri situate in localitatea S,-, județul O, teren individualizat in titlul de proprietate nr. 6773/61/14.02.1995.
- bunuri mobile individualizate în raportul de expertiză întocmit de expert G filele 138-142 dosar fond, în valoare totală de 5.242 lei: un pentru fabricat țuica de 60 l, un teasc pentru struguri, un zdrobitor pentru struguri un aragaz cu trei ochiuri, două covoare cu dimensiunile 3/2,5 si 3,5/2,5 m, un compresor pentru vopsitorie, un aparat de sudură autogen cu trei tuburi de oxigen, trei butoaie din lemn, o putină.
S-a constat că masa bunurilor comune are o valoare totală de 132.958,16 lei reclamantei și pârâtului revenindu-le câte un lot valoric în cuantum de câte 66.479,08 lei.
S-a constat că intervenientul are un drept de creanță împotriva reclamantei și a pârâtului constând în îmbunătățirile aduse construcțiilor bunuri comune în cuantum de 22.153 lei și cheltuieli de înmormântare în cuantum de 907 lei, în total o creanță în sumă de 23.058 lei.
Lotul nr.1 s-a atribuit în proprietate reclamantei și se compune din următoarele: teren în suprafață totală de 1090, 5. în valoare de 25.163,58 lei, respectiv: -129. (6 m lățime x 21,5 m lungime) curți construcții teren intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, 38, 4 în valoare de 2599,35 lei cu vecinătățile: N - C, E - str. -, S - cc, V - cc; - 660. teren vii intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995, situat în raza mun. S 38 6 în valoare de 13530 lei cu vecinătățile: N - C, E - lotul nr. 2, ( ), S -, V - Lv; - 361,50. teren pomi fructiferi intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995, situat în raza mun. S 38 5, în valoare de 9034,23 lei cu vecinătățile: N - C, E - vh, S -, V - Drum exploatare; construcțiile în valoare de 22.153,58 lei, respectiv: camera 1 = 12.447 lei, camera 2 = 8.074 lei, hol nr. 1 = 1.364 lei, total 21.867 lei și sobă teracotă = 450 lei. Total valoare 22.317 lei. Urmând să primească sultă de la lotul nr. 2 atribuit pârâtului suma de 6.896 lei.
Bunurile mobile individualizate în raportul de expertiză bunuri mobile întocmit de expert G, în valoare totală de 5.242 lei: un pentru fabricat țuica de 60 l, un teasc pentru struguri, un zdrobitor pentru struguri, un aragaz cu trei ochiuri, două covoare cu dimensiunile 3/2,5 si 3,5/2,5 ml, un compresor pentru vopsitorie, un aparat de sudura autogen cu trei tuburi de oxigen, trei butoaie din lemn, o putină.
Total valoare lot nr. 1: 52.722,58 lei.
Primește sultă de la lotul nr. 2 atribuit pârâtului suma de 13.756,5 lei.
Lotul nr. 2 se atribuie în proprietate pârâtului și se compune din următoarele bunuri: terenuri în suprafață de 1090,5. în valoare de 21.973,58 lei, respectiv: - 371. curți construcții teren intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, 38, 4 în valoare de 7475,65 lei cu vecinătățile: N - C și, E - str. - și, S -, V - A5 ( ); - 719,50. teren arabil intravilan în titlul de proprietate 6773/61/14.02.1995 situat pe raza mun. S, 38, 5 în valoare de 14497,93 lei cu vecinătățile: N - C, E - cc4, ( ), S-, V - vh ( ); construcțiile respectiv: camera 3 = 14.399 lei, camera 4 = 8.045 lei, hol nr. 2 = 2.384 lei, total 24.828 lei, anexă cu 2 camere = 9.021 lei, magazie din scândură = 1.162 lei, pătul = 312 lei, porci = 786 lei. Total valoare construcții - 36.109 lei și îmbunătățirile aduse acestor construcții în cuantum de 22.153 lei.
Total valoare lot nr. 2 = 80.235,58 lei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.756,5 lei cu titlu de sultă.
A fost obligată, în solidar, reclamanta și pârâtul la plata către intervenientul în interes propriu a sumei de 23.058 lei.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că Judecătoria Slatinaa fost sesizată cu acțiune de partaj bunuri comune promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
S-a reținut că în privința bunurilor comune ce fac obiectul partajării nu există obiecțiuni formulate de vreuna dintre părți după cum nu există obiecțiuni în privința cotei comune.
Singurul aspect contestat prin motivele de apel îl constituie modalitatea de partajare pentru care a optat prima instanță și anume atribuirea în natură a tuturor bunurilor reclamantei și atribuirea unei sume egală cu cota parte ce i-ar fi revenit din bunuri pârâtului.
Față de considerentele primei instanțe s-a reține că aceasta a avut în vedere pentru atribuirea bunurilor în modalitatea aleasă propunerile de lotizare făcute de experți, faptul că nici una nu a fost însușită de părți, iar partajarea în natură nu este posibilă.
Unul din criteriul avut în vedere a fost acela potrivit căruia pârâtul a trecut la viața monahală iar în aceste condiții a renunțat la exercitarea posesiei asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În raport de cele puse în discuția instanței de apel prin calea de atac promovată și văzând și dispozițiile art. 741 cod civil art. 6739 673 10 Cod procedură civilă s-a arătat că atât normele de drept substanțial cât și normele de drept procesual consacră regula partajului în natură, această regulă se impune a fi respectată în virtutea efectului declarativ al partajului dar și a echității care trebuie să guverneze împărțirea unor bunuri aflate în proprietate codevălmașă.
Din textele anterior enunțate s-a reținut că se disting mai multe criterii pe care instanța le poate avea în vedere la împărțirea bunurilor comune respectiv: fiecare parte trebuie să beneficieze pe cât este posibil de aceeași cantitate de bunuri mobile și imobile pentru că numai în această măsură partajul este echitabil, iar pe de altă parte trebuie respectate drepturile fiecărui copărtaș respectiv calitatea lui de proprietar consacrată cu efect retroactiv prin hotărârea de partaj cu caracter declarativ.
În consecință s-a precizat că argumentul primei instanțe potrivit căreia bunurile nu sunt susceptibil de a fi partajabile în natură vine în contradicție cu variantele de lotizare alcătuite de experții agricoli și construcții, unde sunt materializate trei variante de lotizare ale terenului și construcțiilor cu posibilitate de partajare în natură.
Faptul că împărțirea bunului imobil de locuit presupune unele inconveniente pentru reclamantă și chiar efectuarea unor construcții sau a unor îmbunătățiri necesare unei utilizări confortabile a construcțiilor atribuite în loturi s-a arătat că nu este de natură a forma convingerea că bunul nu poate fi ușor partajabil în natură.
Imposibilitatea partajării în natură a unei singure construcții poate fi spre exemplu reținută în măsura în care unitățile noi de locuit nu ar fi în realitate apte de locuit sau ar implica modificări de structură funcțională, arhitectonică sau de rezistență a casei și care ar fi deosebit de costisitoare, ori pentru care nu s-ar obține autorizație de construcție.
Din contră, modul în care este realizată construcția și numărul de încăperi fac pe deplin posibilă împărțirea camerelor așa încât să ofere ambelor părți posibilitatea de a locui și folosi separat camere din construcție, chiar dacă o atare împărțire presupune construcția unor utilități cum ar fi: baie, bucătărie.
Atâta vreme cât ambele părți au solicitat partajarea în natură s-a precizat că și în jurisprudență s-a apreciat că este inadmisibil să se recurgă la o altă modalitate de împărțeală și cu atât mai mult cu cât nu există o imposibilitate fizică sau economică, respectiv o îmbucătățire peste măsură a bunului care sa se opună unei atare partajări.
S-a arătat și că varianta atribuirii părților numai a unor sume de bani în contul bunurilor ce le-ar reveni este prevăzută ca ultimă și extremă modalitate de partajare exclusiv în situația în care părțile nu cer atribuirea bunului sau deși au cerut atribuirea provizorie în natură a bunului nu s-au plătit sumele cuvenite celorlalți proprietari - art. 67311Cod procedură civilă.
Ori, față de actele și lucrările dosarului rezultă fără dubiu că ambele părți au solicitat împărțirea în natură a bunurilor comune.
S-a reținut și că împrejurarea că inițial prin întâmpinare pârâtul a fost în eroare cu privire la modalitatea de transmitere a dreptului său de proprietate asupra bunurilor comune nu este un argument pentru a se ajunge la o veritabilă expropriere în interes privat în condițiile în care pe parcursul judecății a revenit asupra opțiunii sale exprimată prin întâmpinare.
Criteriile individualizate de art. 6739Cod procedură civilă nu trebuie absolutizate ele fiind enumerate cu titlu orientativ și nu cu titlu limitativ.
S-a mai constatat și că în mod incorect prima instanță a reținut că inexistența unui acord al părților cu privire la modul de partajare este un argument echitabil pentru a favoriza pe reclamantă și a se ajunge implicit la o expropriere în interes privat a pârâtului, cu atât mai mult cu cât dezacordul dintre două persoane presupune o atitudine subiectivă ireconciliabilă a ambelor părți.
Astfel s-a arătat că refuzul ambelor părți de a ajunge la o înțelegere nu este susceptibil de a fundamenta favorizarea uneia dintre ele.
Acordul codevălmașilor la formarea și atribuirea bunurilor este doar un criteriu dintre cele indicate de art. 673 care poate fi folosit sau nu împreună cu restul celorlalte criterii.
De asemenea, criteriul ocupației sau domiciliului părților ca și criteriul anterior al acordului nu trebuie absolutizat așa încât să poată genera o împărțeală inechitabilă sau o derogare de la principiul partajului în natură.
S-a arătat că împărtășirea de către pârât a principiilor vieții monahale nu l-a împiedicat până în prezent să exercite posesia prin intermediul fiului său respectiv intervenientul și tot prin intermediul acestuia să se ocupe implicit de administrarea bunurilor.
Modul în care pârâtul înțelege să-și concilieze viața privată cu viața monahală este o opțiune personală s-a precizat că nu poate constitui un criteriu care să justifice negarea efectului declarativ al partajului respectiv a faptului că prin intermediul partajului părților li se consacră cu caracter retroactiv un drept de proprietate, principiu reglementat prin dispozițiile art.786 Cod civil ce se aplica prin asemănare.
Cu argumente similare s-a arătat că poate fi reținut un criteriu pentru partajarea bunurilor și intenția pârâtului de a înstrăina bunurile ce îi sunt atribuite în lot intervenientului, cu atât mai mult cu cât acest criteriu ar fi de natură să respecte regula partajului în natură și în condițiile în care atât doctrina cât și jurisprudența au conturat numeroase alte criterii avute în vedere la partajul bunurilor altele decât cele cuprinse în dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă.
Față de aspectele mai sus reținute s-a constat că în mod greșit prima instanță a procedat la atribuirea tuturor bunurilor comune în lotul reclamantei și a unei sume corespunzătoare cotei părți ce i-ar fi revenit pârâtului, în lotul acestuia.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse precum și dispozițiile art. 282 - 296 Cod procedură civilă s-a constată că apelul este fondat sentința primei instanțe urmând să fie schimbată în parte în privința lotizării așa încât aceasta să respecte atât principiul atribuirii în natură dar și al efectului declarativ al partajului.
S-a reținut că valoarea totală a masei partajabile se ridică la suma de 132.958,16 lei și este compusă din valoarea construcțiilor bunuri comune în sumă de 58.426 lei și a îmbunătățirilor aduse acestor construcții de intervenient, îmbunătățiri care sporesc valoarea bunurilor comune, respectiv a întregii mase partajabile și care profită implicit ambilor codevălmași și care se ridică la suma de 22.153 lei.
Tot în masa partajabilă s-a precizat că se includ plantațiile de de vie și pomi fructiferi precum și terenurile pe care acestea sunt cultivate, bunuri care se ridică la suma totală de 47.137,16 lei, precum și bunurile mobile în valoare de 5.242 lei (fila 142 dosar fond).
Prin urmare s-a arătat că fiecărei părți îi revine o cotă valorică de câte 66.479,08 lei.
S- constat că intervenientul are un drept de creanță împotriva reclamantei și a pârâtului în cuantum de 22153 lei constând în îmbunătățiri aduse imobilului bun comun și 907 lei constând în cheltuieli de înmormântare, în total o creanță de 23.058 lei.
S-au atribuit loturile potrivit celor precizate în dispozitivul deciziei, mai sus prezentat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata reclamantă in termen și motivat
În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin întâmpinarea depusă de pârât în fața primei instanțe acesta a arătat că nu se mai află în posesia bunurilor și nici nu mai solicită ca bunurile să-i fie atribuite în natură, deoarece acesta a intrat în viata monahală și nu mai poate deține nici un bun în proprietate. Mai mult pârâtul a invocat și în cuprinsul motivelor de apel faptul că acesta, odată cu trecerea la viața monahală, nu mai poate poseda bunuri conform Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară, art. 41 din acest Regulament prevăzând că "nu este îngăduit nici unui să posede bunuri personale ca: mașini, case, apartamente, garsoniere, terenuri și altele". S-a precizat și că pârâtul arată în cuprinsul motivelor de apel că dorește să lase casa sa intervenientului, persoana care se afla în relații de dușmănie cu reclamanta.
Recurenta a mai precizat că de la despărțirea în fapt a soților, intervenientul i-a interzis accesul in imobil, aceasta fiind nevoită să locuiască pe la diferite persoane cu chirie sau ca tolerată.
Prin motivele de recurs se argumentează de către reclamantă că s-a făcut de către instanța de apel o greșită aplicare a legii în sensul că în mod greșit a reținut incidenta dispozițiilor art. 67310ce în cauza de față nu își găsește aplicarea.
Făcându-se referire la cele statuate de practică și doctrină în domeniu, s-a arătat că în determinarea copartajantului cel mai îndreptățit să primească anumit bun în natură, trebuie să se țină seama de interesele fiecărui soț precum și de toate împrejurările cauzei relevante sub acest aspect, in primul rând, o eventuală disproporție a cotelor ce revin fiecăruia, natura bunului, posibilitățile de valorificare a bunului din punct de vedere economic, ori în speță, bunul nu este util uneia dintre părți, fiind in mod imperios necesar celeilalte.
S-a arătat și că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamanta se află în imposibilitate de a-și procura o altă locuință, în timp ce pârâtul deține o locuință pe care o folosește prin natura ocupației actuale.
În acest context instanța de apel a procedat la soluționarea cauzei, dând dovadă de lipsa de obiectivitate și imparțialitate, acționând pentru favorizarea pârâtului, căruia i-a atribuit cea mai mare parte din imobil, in condițiile in care acesta nu justifică un interes real, fiind și în imposibilitate de a folosi efectiv acest imobil.
Într-un alt motiv de recurs s-a arătat că instanța de apel a procedat la mărirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intervenientului, în condițiile în care acesta nu a declarat apel, încălcând principiul autorității de lucru judecat și principiul disponibilității în ceea ce îl privește pe intervenient.
Astfel, instanța de apel a procedat la majorarea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin intervenientului, luând în calcul contravaloarea bunului - atelier mecanic - bun ce nu a fost menționat în încheierea de admitere în principiu din 28.06.2007.
În consecință s-a solicitat să se admită recursul cu consecința modificării deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtului și să se mențină ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 proc.civ
La data de 10.09.2008 intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă argumentând că orice instanță, chemată să decidă asupra împărțelii unor bunuri comune este obligată să țină cont de anumite principii de drept consacrate în legislație.
Astfel, în primul rând, instanța învestită cu o cerere de partaj bunuri comune trebuie să respecte principiul echității, adică, să asigure fiecărui individ în parte și tuturor împreună satisfacerea drepturilor și intereselor legitime ale acestora. Or, drepturile si interesele persoanelor implicate într-un proces de partaj sunt, în principiu, respectate, atunci când se atribuie fiecărei părți, în primul rând bunuri în natură.
La rândul lor bunurile atribuite trebuie să fie, pe cât posibil, de aceeași cantitate.
Mai mult decât atât, în virtutea efectului declarativ al partajului, instanța este ținută, ca prin formarea, compunerea si atribuirea loturilor să asigure, pe cât posibil, egalitatea codevalmasilor.
Aceste principii și norme de drept au fost respectate întocmai de instanța de apel, îndreptând astfel gravele erori în interpretarea și aplicarea legii făcute de către instanța de fond.
S-a precizat și că este adevărat că un nu mai are dreptul să stăpânească bunuri materiale. Dar nu i se poate nega potrivit dreptului civil viitorului dreptul de a dispune liber (in sensul de a face ultime acte de dispoziție) de bunurile pe care acesta le-a deținut sau încă le mai deține în proprietate. Intenția intimatului de a păși în viața monahală nu poate sa justifice lipsirea partajului de efectul sau declarativ.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 67310cod procedură civilă în cauză s-a arătat că instanța de apel a dorit să nuanțeze reținând acest articol situația în care proprietarii codevalmași se aflau, situație ce privea mai ales intenția ambelor părți de a li se atribui parte legală din bunurile comune supuse împărțelii.
S-a mai arătat că prin împărțirea bunurilor comune potrivit variantelor de lotizare 2, respectiv 1 propuse de expertul construcții, respectiv expertul agricol, instanța nu a modificat în nici un fel dreptul de proprietate al vreunei părți ci doar, a dat curs, în mod firesc, efectului declarativ al partajului și le-a fost recunoscut pârtilor, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate asupra părților legale din bunurile comune, cu respectarea tuturor normelor substanțiale și procedurale în materie, dar și a principiilor care fundamentează și ocrotesc realizarea rolului și efectelor partajului.
Privitor la criteriile ce trebuie reținute la impartirea imobilelor s-a subliniat că nu este relevant nici un aspect ce tine de cauza anterioară de divorț existentă între părțile prezentei cererii de partaj.
S-a arătat că nu este relevantă nici imposibilitatea procurării unei locuințe de către recurentă întrucât în urma acestei partajări recurenta a primit doua camere și un hol, însă trebuie ținut cont și de faptul că recurenta a părăsit domiciliul conjugal o foarte lungă perioada de timp, demonstrând, în acest fel, că nu există o imposibilitate de a-și procura o altă locuință.
Astfel s-a arătat că la împărțirea imobilului, cât și la împărțirea întregii mase partajabile, instanța a ținut cont de toate criteriile legale aplicabile în materia formării și atribuirii loturilor. Imobilul a fost partajat in natura, acest lucru fiind permis de împrejurări potrivit expertizei construcții, iar formarea loturilor s-a făcut cu respectarea întocmai a principiului egalității. Din imobilul în litigiu, ambele părți au primit in proprietate câte două camere și câte un hol.
Nu interesează imposibilitatea folosirii efective a părții de imobil căzute în lotul intimatului, atâta timp cât, prin nici o dispoziție contrară nu se poate îngrădi dreptul de dispoziție al acestuia cu privire la bunurile deținute în proprietate.
S-a precizat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 6 cod proc. civ. deoarece, instanța de apel a hotărât doar în limitele cererii deduse judecății. Apelantul intimat a solicitat omologarea rapoartelor de expertiză conform variantei nr. I propuse de expertul agricol și variantei nr. II propusă de expertul in specialitatea construcții,. Or, cuantumul mărit al despăgubirilor cuvenite intervenientului este o consecință directă a ceea ce s-a solicitat. Astfel, prin omologarea rapoartelor de expertiză în variantele solicitate, instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita) si nici ceea ce nu s-a cerut (extra petita) ci a dispus asupra împărțelii în conformitate cu calculele efectuate de expert. Astfel că, efectul măririi cuantumului despăgubirilor nu este o consecință a nerespectării de către instanța de apel a principiului disponibilității ci o consecință directă a omologării rapoartelor de expertiză în variantele cerute de pârât.
O altă consecință a omologării rapoartelor de expertiză amintite este obligarea la sultă a pârâtului-intimat către reclamanta-recurentă în cuantum de 13.756,5 lei.
Referitor la principiul autorității lucrului judecat s-a arătat că acest principiu nu poate fi invocat sau mai bine zis aceasta excepție nu poate fi ridicată atâta timp cât intervenientul nu a făcut apel împotriva hotărârii date de instanța de fond.
Cu privire la imobil - atelier mecanic - s-a arătat că acesta este inclus în masa partajabilă și este și menționat în încheierea de admitere în principiu din data de 28,06.2007, identificat fiind prin sintagma "o anexa cu doua camere și beci". Anexa cu două camere se referă la garaj și la atelierul mecanic.
Recursul este fondat și urmează a fi admis însă numai în ceea ce privește unele dintre criticile formulate prin acestea:
Sintetizând se constată că prezentul recurs, prin argumentele sale, se axează pe două mari coordonate ce constituie și motive de recurs prin raportare la dispozițiile art. 304 cod procedură civilă, respectiv: modalitatea de atribuire a bunurilor supuse partajului cu accent pe casa de locuit ce face parte din masa partajabilă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și dreptul de creanță al intervenientului pus în discuție prin perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv de recurs ce pune în discuție modalitatea de atribuire a bunurilor supuse partajului se constată că acesta este nefondat, deoarece instanța de apel a făcut o legală și justă aplicare a normelor de drept substanțial și procedural ce guvernează materia formării loturilor în cadrul partajului judiciar.
Se are în vedere în acest sens cu prioritate faptul că art. 6735alin. 2 cod procedură civilă statuează în mod imperativ și la nivel de principiu că "instanța va face împărțeala în natură" precum și dispozițiile art. 741 cod civil, care statuează că la formarea si compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare.
În cauză, așa cum rezultă din expertizele întocmite, nu există o imposibilitate obiectivă ca bunurile supuse partajului să fie împărțite în natură, astfel că varianta de lotizare la care s-a oprit instanța de apel satisface pe deplin exigențele dispozițiilor legale mai sus amintite.
De altfel, se constată că argumentele aduse de reclamantă pentru a i se atribui in totalitate bunurile supuse partajului se întemeiază aproape în mod exclusiv pe opțiunea pârâtului de a îmbrățișa viața monahală, ori dacă s-ar considera întemeiate aceste argumente, în contradicție cu dispozițiile legale mai sus citate, s-ar crea o discriminare a pârâtului după ocupația aleasă de acesta, ipoteză care nu poate fi acceptată.
Este însă întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la modul de soluționare al cererii de intervenție formulată în cauză de către instanța de apel.
Astfel se reține că dreptul de creanță al intervenientului în nume propriu constând în îmbunătățiri la imobilele supuse partajului și cheltuieli de înmormântare suportate de acesta pentru fiica reclamantei și a pârâtului a fost stabilit de prima instanță la suma de 6.762 lei (5.855 lei îmbunătățiri și 907 lei cheltuieli de înmormântare).
În condițiile în care intervenientul nu a formulat apel, singurul care a formulat apel în cauză fiind pârâtul însă cu privire la modalitatea de atribuire a bunurilor, instanța de apel nu putea majora dreptul intervenientului în defavoarea reclamantei, deoarece astfel s-au încălcat limitele caracterului devolutiv al apelului statuate prin dispozițiile art. 295 cod procedură civilă care obligă instanța de apel să se pronunțe în limitele cererii de apel.
Tot referitor la soluționarea cererii de intervenție instanța de apel nu a avut în vedere faptul că dreptul de creanță al intervenientului nu este similar dreptului foștilor soți asupra bunurilor comune, astfel intervenientul este în drept a-și recupera contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilele bun comun ale foștilor soți numai de la soțul căruia îi cad în lot bunurile la care acesta a efectuat îmbunătățirile, deoarece doar dreptul acestuia se consolidează exclusiv și retroactiv asupra bunurilor dobândite în lot, urmând ca pe viitor tot exclusiv să beneficieze și de îmbunătățirile făcute de intervenient.
În aceste condiții nu există nici o justificare ca soțul căruia nu i s-a atribuit în lot bunuri la care s-au efectuat îmbunătățiri să fie obligat a le suporta, cu atât mai mult cu cât acestea nici nu fac parte din masa bunurilor comune și nu pot influența valoric drepturile foștilor soți.
Mai mult se constată că instanța de apel a obligat foștii soți în solidar la plata întregului drept de creanță către intervenient deși nu există nici un temei pentru această obligație, deoarece obligațiile cu pluralitate de subiecți, în dreptul civil român, sunt divizibile atât activ cât și pasiv, numai cu titlu de excepție obligația fiind solidară, dacă din lege sau din convenția părților rezultă expres aceasta (art. 1041 cod civil).
Pornindu-se de la aceste coordonate și analizându-se rapoartele de expertiză întocmite în cauză se constată că toate îmbunătățirile realizate de intervenient privesc bunuri atribuite în lotul pârâtului, în consecință, acesta din urmă fiind ținut a-l despăgubi pe pârât pentru îmbunătățirile realizate.
Intervenientul este astfel în drept a recupera de la reclamantă numai cota de din cheltuielile de înmormântare efectuate de acesta pentru fiica foștilor soți.
În consecință, văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 - 4 cod procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă urmează a se admite recursul declarat de reclamantă modificându-se în parte decizia, în sensul că, sulta datorată de pârât reclamantei este în cuantum de 2680 lei.
Reducerea sultei datorată de pârât reclamantei este o consecință firească a soluționării cererii de intervenție în modul mai sus arătat, deoarece o importantă parte din sultă era reprezentată de contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de intervenient, incluse în mod artificial în masa de partaj și influențând drepturile valorice ale părților.
Or, nu există nici o justificare, așa cum s-a explicat mai sus, pentru ca stingerea obligației dintre lotul pârâtului și intervenient să se producă în mod indirect prin intermediul lotului reclamantei, care primind sultă de la pârât în raport și cu îmbunătățirile efectuate de intervenient să fie apoi obligată să plătească această sumă intervenientului.
Va fi obligat pârâtul direct către intervenient la 22.606,5 lei, reprezentând îmbunătățiri realizate de intervenient la bunurile atribuite și cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei și pârâtului.
Va fi obligată reclamanta către intervenient la 453,5 lei reprezentând cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei și pârâtului.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.
Va fi obligat pârâtul intimat la cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă reprezentând onorariu apărător și taxă judiciară de timbru în recurs în conformitate cu dispozițiile art. 274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimatul intervenient
Modifică în parte decizia, în sensul că, sulta datorată de pârât reclamantei este în cuantum de 2680 lei.
Obligă pârâtul către intervenient la 22.606,5 lei, reprezentând îmbunătățiri realizate de intervenient la bunurile atribuite și cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei și pârâtului.
Obligă reclamanta către intervenient la 453,5 lei reprezentând cotă de 1/2 din cheltuielile de înmormântare pentru fiica reclamantei și pârâtului.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă pârâtul intimat la 410 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jud.
,
4 ex./24.10.2008
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu
| ← Situație juridică minor. Decizia 100/2010. Curtea de Apel... | Ordonanță președințială. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
