Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 2230/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2230/R/2009 | |
Ședința publică din 28 octombrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor | --- - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta | - - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 295/a din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul -, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei-recurente -, avocat, în substituirea d-lui avocat, și reprezentantul pârâtului-intimat -, avocat -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru ți 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 20 octombrie 2009, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Un exemplar din aceasta a fost comunicat reprezentantului reclamantei-intimate la data de 27 octombrie 2009, așa cum rezultă din mențiunea făcută pe înscrisul de la fila 22.
La termenul de azi reprezentanta reclamantei-recurente depune la dosar delegația de substituire și copia facturii prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Reprezentanta reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a apelului formulat de reclamantă cu consecința admiterii în întregime a acțiunii întroductive de instanță, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar.
Reprezentantul pârâtului-intimat susține întâmpinarea depusă al dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de instanța de apel și obligarea reclamantei-recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 13159 din 26.11.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj - a fost respinsă ca inadmisibilă actiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului.
A fost admisă cererea reconventională formulată de pârâtul-reclamant reconventional împotriva reclamantei-pârâtă reconventională și în consecință:
A constatat existenta partajului voluntar intervenit între părți cu privire la imobilul situat în C-N,-,. II,. 2,.23, jud. C, înscris în CF nr. 36729 C-N, cu nr. top. 23189/S/XXIII, cu părțile commune indivize înscrise în CF col. Nr.36706 C-N, care a revenit pârâtului-reclamant reconventional cu obligația acestuia de a plăti reclamantei-pârâtâ reconventională o sultă compensatoare în cuantum de 12.500 USD din care s-a achitat suma de 8.000 USD, ramanand de achitat o diferență de 4.500 USD.
A fost obligată reclamanta pârâtă reconventională să platească pârâtului reclamant reconventional cheltuieli de judecată în cuantum de 1213,86 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a constatat că rin p. sentința civilă nr. nr. 10760/2002 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul civil nr. 11200/2002 s-a desfăcut prin divorț, căsătoria încheiată între părți la data de 10.11.1990.
Din extrasul de carte funciară depus la dosar rezultă că părțile sunt coproprietare asupra imobilului apartament situat în C-N,-,.23, înscris în CF nr.36729 C-N, cu nr. 23189/S/XXIII compus din trei camere, bucătărie, de alimente, baie, antreu, debara, logie, cu suprafața utilă de 63,70 mp. având părțile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-
Imobilul a fost dobândit de către foștii soți în timpul căsătoriei, prin donație de la părinții pârâtului, conform contractului de donație autentificat sub nr. 1016/09.07.1997 de BNP, reprezentând astfel bun comun.
Conform art. 36 al. 1. fam. la desfacerea căsătoriei soții pot, prin bună învoială sau pe cale judecătorească, să împartă bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei.
Partajul bunurilor comune se poate realiza fie pe cale convențională, prin acordul coproprietarilor, fie pe cale judiciară, în măsura în care coproprietarii nu se înțeleg. Drept urmare, partajul judiciar este admisibil numai în cazul în care nu a avut loc un partaj voluntar.
Potrivit disp. art.730 al.1 partajul convențional se poate realiza numai dacă toți coproprietarii sunt majori și își exprimă consimțământul, neexistând nici o condiție de formă pentru validitatea convenției de partaj, aceasta putându-se încheia chiar și numai verbal, indiferent dacă acordul de voință este sau nu confirmat ulterior în forma scrisă. Această formă are importanță numai sub aspect probator, dovada acestuia urmând a se face în condițiile art.1191 civ.
In ce privește condițiile de fond, ele sunt cele comune pentru validitatea actului juridic civil în general.
Instanța de fond a reținut că între părți a intervenit un partaj voluntar cu privire la imobilul situat în C-N,-,.23, înscris în CF nr.36729 C-N, cu nr. 23189/S/XXIII compus din trei camere, bucătărie, de alimente, baie, antreu, debara, logie, cu suprafața utilă de 63,70 mp. având părțile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-
Din răspunsul reclamantei la interogatoriu coroborat cu mențiunile din procura autentică din data de 14.03.2003, făcută de reclamantă fratelui ei pentru aor eprezenta în fata notarului public, rezultă ca părțile s-au înțeles asupra modalității de partajare a bunului, între ele intervenind un partaj convențional. Chiar dacă în răspunsul la interogatoriu reclamanta precizează ca au avut loc doar discuții despre încheierea unui partaj voluntar, din procura mai sus menționată, reiese cu certitudine că acordul de voință între părți se realizase anterior, sens în care cei doi au stabilit de comun acord, cotele lor de contribuție la dobândirea imobilului, prețul acestuia, sulta ce urma a fi achitată și în ce modalitate, precum și faptul că imobilul va reveni pârâtului.
Încheierea partajului convențional nu a fost condiționată de achitarea integrală a sultei, și că aceasta nefiind integral achitată, partajul nu s-a finalizat, astfel cum reclamanta a încercat să inducă prin răspunsul la interogatoriu, de vreme ce, în procura notarială emanând de la reclamanta s-a menționat că diferența de sultă se va achita în termen de 2 ani de la momentul încheierii partajului voluntar.
Totodată împrejurarea că reclamanta a acceptat suma de 8.000 USD plătită de pârât ca parte din sulta stabilită, reprezintă o dovadă în plus a existentei convenției dintre părți, constituind chiar un început de executare a acesteia.
In temeiul art.1197 civ. instanța, apreciind că procura emanând de la reclamanta reprezintă un început de dovadă scrisă, care chiar dacă nu atesta expres existenta unei obligații a reclamantei, este totuși de natură să o facă verosimilă, a încuviințat administrarea probei testimoniale. Martorii audiați au arătat că au cunoștință despre convenția dintre părți, conform căreia, apartamentul în litigiu a revenit pârâtului, urmând că acesta să achite o sultă corespunzătoare cotei de parte din valoarea imobilului la data respectivă și anume, 12.500 USD către reclamanta, din care a plătit acesteia suma de 8.000 USD. Martorul mai precizat ca a aflat despre existenta înțelegerii dintre părți la scurt timp după divorțul lor, în contextul în care toată familia s-a străduit să procure aceasta suma de bani respectiv cei 8.000 USD plătiți de către pârât.
Având în vedere aceste considerente precum și disp. art.729, 730.civ. instanța de fond a apreciat că s-a făcut dovada existentei consimțământului părților precum și a celorlalte condiții de fond (capacitate, obiect și cauză) în ce privește realizarea unui partaj convențional asupra imobilul în litigiu. Perfectarea ulterioară a actului în formă autentică ar fi constituit doar un act confirmativ a acordului de voință și o formalitate necesară pentru realizarea operațiunilor de carte funciară aferente.
De altfel, aceasta ipoteză este susținută și de depoziția martorei, care a menționat că actul pe care reclamanta l-a trimis pârâtului, referindu-se la procură, nu a putut fi folosită pentru intabularea dreptului de proprietate al pârâtului, nefiind completă. De unde rezultă căă scopul pentru care urma să se încheie actul notarial era numai acela ca pârâtul să își poată înscrie în cartea funciara dreptul de proprietate asupra imobilului.
Pe de alta parte, în condițiile în care s-a dovedit că între părți a intervenit, fie și verbal, un act de imparțială voluntară, cererea de partaj judiciar fost respinsa ca inadmisibilă (. Nr.1401/1985 a, civ.).
In consecință, față de considerentele expuse mai sus, instanța a constatat ca între părți s-a încheiat un partaj convențional, a respins ca inadmisibilă acțiunea principală și a admis cererea reconvențională și a constatat existenta partajului voluntar intervenit între părți cu privire la imobilul situat în C-N,-,. II,. 2,.23, jud. C, înscris în CF nr. 36729 C-N, cu nr. top. 23189/S/XXIII, cu părțile indivize comune înscrise în CF col. nr. 36706 C-N, care a revenit pârâtului-reclamant reconventional cu obligația acestuia de a plăti reclamantei-pârâtă reconventională o sultă compensatoare în cuantum de 12.500 USD din care s-a achitat suma de 8.000 USD, rămânând de achitat o diferență de 4.500 USD.
Prin decizia civilă nr. 295/A/6.05.2009 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 13159/26.11.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care a menținut-o în totul.
A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 1064 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, rin p. răspunsul la interogatoriu consemnat la 25 dosar, reclamanta a arătat că este reală împrejurarea că după divorț între ea și pârât au existat discuții în legătură cu realizarea unui partaj voluntar, conform cărora cota sa de proprietate ar fi fost transferată fostului soț, în condițiile plății unei sulte compensatoare în termen de 2 ani, cu prilejul discuțiilor referitoare la partajul amiabil apartamentul a fost evaluat la 25.000 USD ca valoare a imobilului la acea dată. Din această sumă Ja de 12.500 USD ar fi reprezentat contravaloarea cotei sale de proprietate, respectiv valoarea sultei compensatoare. Ca urmare a discuțiilor, în vederea încheierii partajului voluntar i-a fost achitate suma de 8000 USD, însă partajul nu s-a finalizat datorită faptului că sulta compensatoare stabilită nu a fost achitată integral în termenul stabilit.
Este real că în urma discuțiilor referitoare la întocmirea unui partaj l-a împuternicit pe fratele său să o reprezinte în fața unui notar din România pentru încheierea actului de partaj, în condițiile în care sulta compensatoare ar fi fost plătită în termenul stabilit.
Așadar, tribunalul considerat neîntemeiată susținerea apelantei potrivit căreia instanța a reținut fără nici un temei că plata sumei de 8000 USD ar reprezenta o acceptare a plății sultei, din moment ce ea însăși recunoaște că suma de 8000 USD ce i-a fost plătită de pârât reprezintă o parte din sulta de 12.500 USD convenită.
Câtă vreme s-a trecut la evaluarea apartamentului, stabilirea sultei și plata ei parțială, deci la executarea convenției de partaj, este lipsită de temei susținerea apelantei că între ea și pârât ar fi avut loc simple discuții referitoare la partaj.
În realitate, așa cum corect a reținut prima instanță, a existat un acord de voință al părților cu privire la partajarea apartamentului evaluat la suma de 25.000 USD, executat parțial așa cum am arătat.
Împrejurarea că pârâtul nu și-a îndeplinit integral obligația asumată prin convenția de partaj, deoarece nu a achitat reclamantei în termen de 2 ani diferența de 4500 USD din sulta convenită, putea să pună în discuție eventual rezoluțiunea convenției, însă nu afectează încheierea și valabilitatea convenției.
Dacă n-ar fi fost încheiat actul de partaj, este inexplicabilă primirea de către reclamantă a sumei de 8000 USD pe care a arătat că a primit-o cu titlu de sultă.
Prin răspunsul la interogatoriul formulat la pct. 5 reclamanta sugerează că ar fi înțeles că actul de partaj să fie socotit încheiat în condițiile în care sulta compensatoare ar fi fost plătită. Conținutul procurii dată de apelantă fratelui său, la care ea însăși se referă în răspunsul dat la același punct, infirmă această susținere întrucât în respectiva procură, vorbind despre conținutul actului pentru care l-a mandatat pe fratele său, reclamanta a arătat că imobilul urmează să fie atribuit fostului soț cu obligarea acestuia la plata unei sulte, stabilită de comun acord de 12.500 USD. din care 8000 USD în momentul prezentării în fața notarului, iar restul de 4500 USD în termen de maxim 2 ani de la data încheierii partajului voluntar.
Răspunsul dat la interogatoriu de apelantă, în care este confirmat cuprinsul clauzelor inserate în procură, este suficient pentru a concluziona în sensul existenței actului de partaj.
Apelanta a criticat calificarea dată de instanță de început de dovadă scrisă a procurii. Potrivit art. 1197 este început de dovadă scrisă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția și care scriptură face a fi crezut faptul pretins.
Instanța a avut la dispoziție mai mult decât o scriptură, a avut chiar mărturisirea judiciară a apelantei, făcută în cuprinsul răspunsului la interogatoriu, a primirii sumei de 8000 USD în contul sultei pentru apartament, recunoaștere care indiscutabil făcea credibilă susținerea pârâtului referitoare la existența unui partaj voluntar.
Din acest considerent, prin raportare la disp. art. 1197 și 1204 cod civil tribunalul apreciat legală administrarea de către instanță a probei testimoniale.
Împrejurarea că aspectele relatate de martori ar avea drept sursă de informație spusele pârâtului sau ale părinților acestuia, nu afectează valoarea probantă a acestor declarații, câtă vreme însăși apelanta a confirmat prin răspunsul la interogatoriu susținerile martorilor.
Faptul că actul de partaj este ulterior divorțului părților, rezultă din interogatoriul apelantei, care a arătat că discuțiile despre partaj au fost după divorț și atunci este logic că și cele convenite de părți ulterior acestor discuții referitoare la evaluarea apartamentului, sulta cuvenită apelantei și modalitatea de plată au fost tot ulterioare divorțului.
Instanța a analizat elementele de valabilitate a convenției, de consimțământ s-a preocupat pe larg, căci în fond toată analiza cuprinsă în pag. 3 hotărârii se referă la consimțământ.
Împrejurarea că momentul încheierii actului de partaj constatat prin hotărâre este ulterior divorțului părților, rezultă din referirea instanței la procura autentică din 14.03.2003, dată ulterior divorțului și care în opinia instanței, coroborată cu răspunsul la interogatoriu al apelantei dovedea existența acestui partaj.
Nefiind invocată ca motiv de nevalabilitate a convenției de partaj încheierea acestuia în timpul căsătoriei, instanța de fond nu avea motive să răspundă pe larg acestui aspect.
Chiar dacă nu a cuprins în dispozitiv mențiunea că actul de partaj este ulterior divorțului și că este valid, aceste elemente au fost stabilite prin considerentele hotărârii.
Dacă dispozitivul hotărârii nu a răspuns întocmai solicitării pârâtului formulată prin cererea reconvențională, pârâtul avea interesul de a ataca hotărârea sub acest aspect și nu reclamanta.
Susținerea inadmisibilității cererii reconvenționale prin raportare la dispoz. art. 111.pr.civ. este nefondată, întrucât potrivit acestui text legal este inadmisibilă constatarea unei stări de fapt, ori în speță nu s-a făcut o astfel de solicitare, ci de constatare a încheierii unui act juridic care dă naștere unui drept de proprietate exclusivă al pârâtului asupra apartamentului în litigtiu.
Motivele invocate referitor la soluția dată cererii de restituire a taxei de timbru sunt de asemenea nefondate.
Dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de parte a fost contestat de către pârât, întemeiat, după cum s-a dovedit, astfel încât prin raportare la dispoz. art. 3 lit c) teza II-a din Legea 146/1997, reclamanta, titular al cererii datora o taxă de timbru la valoarea cotei contestate, adică la 40.000 euro (J din valoarea indicată potrivit prețuirii apartamentului făcută de apelantă). Raportat la această valoare, taxa de timbru de 1164 lei era datorată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea sa în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 13159/26.11.2008 Judecătoriei Cluj -N, și schimbării acesteia în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele aspecte:
Hotărârile celor două instanțe nu sunt susținute de nicio probă concludentă. Nu a fost administrată nicio probă care să dea crezare exprimării de către recurentă a unui consimțământ ferm la încheierea actului de partaj voluntar.
Recurenta nu a recunoscut în nici un moment încheierea unui act de partaj cu pârâtul, ci doar purtarea unor discuții între aceștia referitoare la încheierea în viitor a unui asemenea act.
Instanța de fond a schimbat semnificația răspunsurilor date de către reclamantă la interogatoriul administrat în cauză, iar considerentele celor două instanțe de fond sunt în contradicție cu însuși conținutul răspunsurilor date de către reclamantă la interogatoriu.
Reclamanta s- exprimat în sensul "ca urmare discuțiilor referitoare la întocmirea unui partaj", ceea ce relevă în mod clar faptul că părțile nu au ajuns la un acord, iar în lipsa unui acord nu poate fi vorba de existența unui act juridic.
Nu se poate pune semnul egalității între intenția de încheia pe viitor un act juridic și voința exprimată la momentul încheierii actului juridic, cele două manifestări de voință având un obiect esențial diferit.
Actul juridic nu există, decât în momentul exprimării acordului deplin și irevocabil la momentul încheierii acestuia, toate celelalte manifestări de voință anterioare acestui moment circumscriindu-se fazei precontractuale.
Interpretarea dată de instanțele de fond semnifică asimilarea negocierilor purtate între părți cu privire la încheierea contractului, cu perfectarea chiar a actului juridic supus negocierii.
Recurenta critică faptul că instanța de fond nu coroborat toate răspunsurile date la interogatoriu, extrăgând din cuprinsul acestuia doar elemente disparate cărora le-a acordat o interpretare proprie.
O altă critică vizează reținerea de către instanța de apel concludenței și pertinenței probelor testimoniale administrate, conferind acestor mijloace de probă o putere semnificativă chiar dacă tot aceeași instanță reține că cele relatate de martori au drept sursă spusele intimatului ori ale părinților acestuia.
Recurenta afirmă că în speță proba testimonială era inadmisibilă prin prisma art. 1191.civil, care reclama prezentarea unui înscris autentic sau sub semnătură privată pentru dovedi existența și cuprinsul pretinsului act de partaj voluntar.
Probele testimoniale administrate nu sunt directe, martorii relatând cele auzite de la intimat sau familia acestuia.
Una dintre martore a declarat că despre înțelegerea părților cu privire la apartament a aflat de la pârât într-un moment la care încă nu era promovată acțiunea de divorț.
Din depoziția acestei martore, care trebuie apreciată la fel de concludentă ca și celelalte declarații, reiese că partajul s- încheiat anterior desfacerii căsătoriei, caz în care este nul absolut.
O altă critică vizează schimbarea naturii și înțelesului vădit lămurit al procurii de către instanța de fond și cea de apel.
Această procură are valoarea unui mandat și conferă mandatarului obligația de încheia în numele și pe seama recurentei un act de partaj, încheierea acestuia urmând să aibă loc evident la un moment ulterior datei la care s-a emis procura.
Interpretarea dată de cele două instanțe de fond în sensul că procura acordată fratelui recurentei este un început de dovadă scrisă, s- făcut cu neobservarea prev. art. 1197 alin. 2, art. 1532 și urm. civil.
Fiind un contract numit, mandatul produce efecte proprii și nu poate face crezare cu privire la exprimarea unui consimțământ la încheierea unui alt act, de altă natură, anume actul pentru încheierea căruia s-a dat mandatul.
Exprimarea din cuprinsul procurii potrivit căreia bunul va fi atribuit intimatului pârât trebuie interpretată prin prisma disp. art. 978.civil, în sensul că la momentul la care se va încheia în viitor contractul, acest bun va fi atribuit intimatului pârât.
Raportat la aceste aspecte, recurenta arată că proba cu martori este nelegală, iar forma scrisă a partajului era absolut necesară pentru dovedirea sa.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond constatat încheierea unui partaj voluntar, fără a- localiza în timp și fără a analiza valabilitatea acestuia, deși acest ultim aspect constituit obiectul precizării cererii reconvenționale formulată de pârât.
Dacă s-ar fi preocupat de localizarea în timp a înțelegerii intervenite între părți, prin coroborarea probelor testimoniale, instanțele ar fi constatat că actul intervenit înainte de desfacerea căsătoriei, situație în care era nul absolut.
Un ultim aspect vizează modalitatea nelegală de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum și dispoziția de respingere a cererii de restituire a acesteia formulată după administrarea probei cu expertiza.
Contestarea valorii apartamentului aparține intimatului, astfel încât el trebuia obligat la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În esență intimatul a arătat că afirmația recurentei potrivit căreia între părți s-au derulat doar simple discuții referitoare la partaj este lipsită de temei.
Din ansamblul probelor administrate a reieșit că partajul voluntar s-a realizat și s- și executat parțial altfel nu poate fi explicată primirea de către reclamantă, cu titlu de sultă a sumei de 8000 USD.
Partajul voluntar se poate face fără îndeplinirea vreunei formalități, astfel încât forma scrisă reclamată de recurentă servea numai la dovedirea convenției de împărțeală.
Administrarea probei testimoniale este legală în condițiile în care reclamanta recunoscut primirea cu titlu de sultă a sumei de 8000 USD.
Tot prin interogatoriu reclamanta a recunoscut că discuția despre partaj a fost ulterioară divorțului, tot ulterior fiind făcută evaluarea apartamentului și fiind împuternicit fratele reclamantei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Sintetizând motivele de recurs invocate, acestea se pot circumscrie la următoarele aspecte:
inexistența partajului voluntar afirmată de reclamantă;
2. interpretarea eronată a răspunsurilor la interogatoriu referitor la încheierea unui act de partaj voluntar;
3. inadmisibilitatea probei testimoniale;
4. schimbarea naturii și înțelesului vădit lămurit al procurii date fratelui recurentei;
5. nulitatea partajului, acesta datând anterior divorțului;
6. nelegalitatea taxei judiciare de timbru.
Este adevărat că între părți nu s- încheiat un înscris intitulat "partaj voluntar al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei", sau purtând un alt titlu din care să reiasă expres și neechivoc împărțirea bunurilor comune.
Un astfel de act însă nici nu este imperativ necesar raportat la disp. art. 730 alin. 1.civil, care prevede partajul voluntar între persoane majore și prezente.
Corect au coroborat instanțele de fond probele administrate, concluzionând din ansamblul lor că un astfel de partaj existat în fapt.
Prin procura dată fratelui său, reclamanta l- împuternicit pe numitul să o reprezinte la un partaj voluntar în fața notarului pentru imobilul dobândit în timpul căsătoriei, în chiar conținutul procurii menționându-se modalitatea de partaj: prin atribuirea bunului pârâtului și obligării acestuia la plata sultei în sumă de 12.500 USD din care 8.000 în momentul prezentării în fața notarului, iar restul de 4500 USD în termen de 2 ani de la încheierea partajului.
Potrivit răspunsului la interogatoriu, reclamanta a arătat că "urmare a discuțiilor în vederea încheierii partajului voluntar, mi-a fost achitată suma de 8000 USD, însă partajul nu s- finalizat datorită faptului că sulta compensatoare stabilită nu a fost achitată integral în termenul stabilit".
Acest răspuns vine în flagrantă contradicție cu cele stabilite în cuprinsul procurii autentice, respectiv faptul că suma de 8000 USD urmează să fie remisă reclamantei în momentul prezentării în fața notarului.
Recunoașterea încasării sultei parțiale de 8000 USD coroborat cu momentul la care această sumă trebuia plătită de către pârât - cel al prezentării în fața notarului -, cu disp. art. 730 alin. 1 civil, care nu prevede nicio formalitate în cazul partajului voluntar, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, conduc potrivit art. 1203.civil la prezumția că între părți intervenit un act de partaj voluntar la momentul la care pârâtul și- îndeplinit obligația de plată parțială a sultei.
Împrejurarea că acordul părților asupra modalității de partajare apartamentului bun comun nu s- mai finalizat printr-un înscris notarial sau sub semnătură privată, nu este de natură să înlăture existența și valabilitatea acestei înțelegeri.
În ceea ce privește inadmisibilitatea probei testimoniale și schimbarea naturii și înțelesului procurii, invocate de recurentă, acestea vor fi înlăturate. În mod corect raportat la disp. art. 1197. civil instanțele de fond au interpretat procura dată de recurentă fratelui său, ca un început de dovadă scrisă, în același sens putând fi apreciat și răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu, prin care aceeași reclamantă recunoaște încasarea sumei de 8000 USD.
Raportat la cele două acte ce pot fi calificate ca început de dovadă scrisă - procura dată fratelui reclamantei și mărturisirea acesteia cu privire la încasarea sumei de 8000 USD - dovada cu martori putea fi primită, iar declarațiile luate martorilor încuviințați au fost corect calificate ca fiind concludente, dându-li-se eficiență.
Motivul vizând nulitatea partajului pe motiv că este încheiat anterior divorțului, este total nefondat.
Căsătoria părților fost desfăcută prin divorț, hotărârea rămânând irevocabilă la data de 13.11.2002.
Procura dată fratelui reclamantei datează din 14.03.2003, iar plata sultei parțiale de 8000 USD, chiar dacă nu este consemnată într-un înscris datat, s-a făcut evident ulterior redactării procurii și implicit ulterior desfacerii căsătoriei.
Împrejurarea că părțile au purtat discuții cu privire la modalitatea în care vor fi împărțite bunurile comune și anterior divorțului, nu este de natură să atragă nulitatea partajului, care în fapt s-a făcut după desfacerea căsătoriei.
În fine, motivul vizând nelegalitatea modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru este nefondat, în condițiile în care potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997 calea de atac pe care partea o are la dispoziție împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este cererea de reexaminare.
Reclamanta uzat în fața primei instanțe de această modalitate, formulând cerere de reexaminare, care fost respinsă în mod irevocabil prin încheierea civilă din 14.03.2008 ( 42 dosar fond).
Fiind o cale de atac reglementată printr-o lege specială, regimul juridic al acesteia este stabilită prin actul normativ care o prevede, iar potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare este irevocabilă, ceea ce semnifică faptul că modalitatea de stabilire și cuantumul taxei judiciare de timbru nu mai poate fi contestată prin căile de atac reglementate de Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În temeiul. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată să îi plătească intimatului - suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat ( 19).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 295/A din 6 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatului - suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
4 ex/17.11.2009
Jud.apel:,
Președinte:Tania Antoaneta NistorJudecători:Tania Antoaneta Nistor, Traian Dârjan Marta
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 593/2009. Curtea... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 805/2009. Curtea de... → |
|---|
