Stabilire program vizitare minor. Decizia 805/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (574/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.805
Ședința publică din 11.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr.1692/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și - și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 6
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 2 7.0 4.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv la 0 4.0 5.2009 și apoi la 11.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 28.12.2007, reclamanta, în nume personal și ca reprezentant al minorei -, a chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să fie schimbat programul de vizitare de către tată a minorei, impus prin sentința civilă nr.3213/24.04.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în sensul de a se stabili un nou program al minorei de a avea legături personale cu tatăl său, după dorințele și nevoile minorei, privind alegerea datei, felului și modului în care minora dorește să aibă legături personale cu tatăl, cu precizarea că prin sentința sus menționată s-a stabilit următorul program de vizitare:
- la sfârșitul fiecărei săptămâni pare din an, duminica, de la orele 1000, la orele 1800;
- o lună în vacanța de vară a minorei, corespunzător concediului de odihnă al reclamantului;
- J din vacanțele de iarnă și de primăvară ale minorei;
- alternativ sărbătorile de C, Anul și Paște, la tată, respectiv la mamă.
Acest program a fost stabilit întrucât minora refuza să-și întâlnească tatăl singură, în lipsa mamei, pe fondul anunțării recăsătoririi tatălui și a faptului că minora va avea o soră din noua căsătorie a tatălui, într-un mod lipsit total de tact.
S-a precizat că după pronunțarea sentinței, reclamanta mamă nu s-a opus niciodată ca minora să aibă legături personale cu tatăl său.
După ultima vacanță de vară petrecută la tatăl său, minora i-a comunicat mamei că nu mai dorește să se întâlnească cu tatăl său fără a-i explica motivele, minora purtând dialoguri cu tatăl, explicându-i că nu mai are timp să-l vadă, invocând că are lecții, că se pregătește pentru tezele unice, fiind în clasa a VII-
Tatăl a sunat-o pe reclamantă să-i predea minora, prin executorul judecătoresc, aceasta afirmând categoric faptul că nu dorește să se întâlnească cu tatăl său, minora înregistrând angoase și insomnii, de teama că va trebui să-și întâlnească tatăl, forțată prin executorul judecătoresc, trecându-se peste voința copilului, acesta afirmând că nici tatăl, nici mama nu-i poate impune un program de vizitare cu tatăl său.
În sprijinul acțiunii s-au atașat la dosar sentința de divorț nr.988/27.01.1998 prin care minora -, născută la data de 29.03.1994 a fost încredințată spre creștere și educare mamei, sentința civilă nr.3213/2003 a Judecătoriei Sectorului 6 B privind stabilire program vizitare, proces-verbal din 22.12.2007 al executorului judecătoresc prin care se menționează refuzul minorei de a se întâlni cu tatăl său.
Pârâtul a depus întâmpinare la dosar prin care a arătat că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care există deja sentința civilă nr.3213/2003 a Judecătoriei Sectorului 6 B prin care se stabilise un program de vizitare, iar fosta soție sau copilul nu au calitate procesuală activă de a promova o astfel de acțiune care este la îndemâna, doar a pârâtului, potrivit dreptului său corelativ, încredințării copilului mamei, mama fiind responsabilă de fapt, că minora refuză întâlnirea cu tatăl ei.
Pârâtul a solicitat anchetă socială, expertiză psihologică a minorei, înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei.
Pentru ambele părți s-au încuviințat probe cu înscrisuri, proba testimonială cu câte 2 martori pentru fiecare parte și interogatorii, anchetă socială și s-a prorogat discutarea probei cu expertiză psihologică.
Din referatul de anchetă socială a rezultat că minora dorește ca tatăl ei, să vină să o ia la plimbare, dar nu la domiciliul acestuia, tatăl având un alt copil, unde minora nu se simte în largul său, de multe ori tatăl luând-o în vacanțe, împotriva dorinței ei, relațiile luate de la vecini, fiind în sensul că părinții minorei sunt apreciați pentru comportamentul decent și pentru felul în care-și desfășoară activitatea.
S-a procedat și la audierea minorei, conform procesului-verbal din 19.05.2008 din Camera de Consiliu, care a menționat că minora s-a opus să meargă în vacanțe la țară cu tatăl, soția acestuia și copilul lor, ea fiind obligată să-i însoțească împotriva dorinței sale, tatăl, timp de 3 luni sunând-o zilnic, pe minoră la telefon, spre a-i spune că o să-i facă rău mamei sale, astfel cum aceasta nici nu-și poate imagina.
S-au luat interogatorii reciproce părților - părinții minorei, din care rezultă că mama nu s-a opus ca minora să-și vadă tatăl, că din 2003 când s-a născut un alt copil al tatălui din noua căsătorie, minora își întâlnește tatăl împotriva voinței ei, iar tatăl recunoaște (fila 65 întrebarea 11) că i-a spus fiicei că-i va face rău mamei sale, într-o anumită conjunctură, dacă nu respectă ceea ce s-a stabilit prin sentința privind programul de vizitare, mama minorei putând avea de suferit, dar că tatăl își iubește copilul și dorește să-l vadă.
S-au audiat martorii - declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
S-a depus la dosar și o scrisoare olografă a minorei adresată judecătorului, prin care explică angoasa minorei determinată de o vizitare a tatălui în domiciliul său unde a întâlnit o femeie - tatăl spunându-i să nu spună mamei sale că el are o altă nevastă, minora făcând pe acest fond "zona zoster" dar și ca urmare a altor momente de întâlnire cu tatăl său și familia acestuia.
S-a depus și copia unei acțiuni formulată de pârât în cursul anului 2008 privind reîncredințarea minorei spre creștere și educare, tatălui, și copia unui răspuns olograf din partea minorei la solicitarea tatălui făcută prin cabinetul avocatului său de a-și petrece vacanța de vară cu tatăl său, în sensul că minora nu dorește să petreacă această vacanță cu tatăl (anul 2008).
Instanța a respins proba cu expertiză psihologică a minorei, apreciată ca nefiind utilă cauzei și solicitarea evaluării psihologice a minorei efectuată în urmă cu 5 ani la Direcția de Protecția Copilului cu adresă.
Prin sentința civilă nr.4517/30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr- s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, s-a admis în parte cererea, fiind încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minora -, născută la 09.03.1994, potrivit următorului program de vizitare:
- în primul și al treilea week-end din lună, duminica de la orele 1600- 1900;
- două săptămâni în vacanța de vară;
- o săptămână în vacanța de iarnă.
Excepția privind inadmisibilitatea acțiunii s-a respins avându-se în vedere prevederile art.44 alin.1 din Codul familiei, potrivit cărora, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți ori a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, instanța va putea modifica măsurile privind relațiile personale dintre părinți și copii, în speță, invocându-se astfel de schimbări de împrejurări față de situația existentă la pronunțarea sentinței civile nr. 3123/2003 a Judecătoriei Sectorului 3
Pentru a pronunța soluția pe fondul cauzei, instanța de judecată a reținut că, potrivit Convenției d l Haga și art.6 lit.a din Legea nr.272/2004, stabilirea modalității concrete de menținere a legăturilor personale a părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul, și acesta, să se țină cont cu prioritate de interesul superior al copilului, ridicat la de principiu, iar art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede necesitatea respectării vieții de familie, în speță, a relației părinte-copil, reglementat în dreptul intern prin art.14 alin.1 din Legea nr.272/2004, art.43 alin.3 coroborate cu art.97 alin.1 din Codul familiei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că tatăl își exercită în mod abuziv dreptul de a-și vizita copilul, determinând o relație tensionată între tată și minoră, și în mintea minorei o reacție de respingere față de tată, ceea ce impune o modificare a programului de vizitare stabilit în favoarea pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul G care a criticat-o pentru nelegalitatea și netemeinicie.
În motivare a arătat că acțiunea era inadmisibilă, iar pe fond, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, a confundat interesul superior al copilului cu dorința exprimată a copilului, ori cele două aspecte nu coincid.
Dar, chiar dacă dorința copilului nu ar fi influențată de mamă, astfel cum ar rezulta în cauză, instanța trebuia să se lămurească asupra gradului de autonomie în luarea deciziilor de către mamă, în mod greșit fiindu-i respinsă expertiza psihologică a copilului solicitată, și respectiv adresa către DGASPC Sector 6 B, pentru a fi depusă la dosar evaluarea psihologică efectuată în urmă cu 5 ani, cu relevanță în cauză.
Soluția nici nu este motivată, nefăcând referire la declarațiile martorilor din care rezultă o relație echilibrată tată-minoră, reținându-se în mod nereal, că între tată și fiică s-a instalat o relație tensionată, în realitate reclamanta reducând programul de vizitare a minorei de către tată, pentru care există și un dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6
În plus, a fost uitat să se precizeze locul unde are loc vizitarea, în sentința apelată, a cărei desființare o solicită și respingerea acțiunii.
În susținerea apelului, pârâtul a solicitat administrarea celor două probe respinse de prima instanță.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că ea nu s-a opus relației tată-minoră, ci chiar minora refuză întâlnirile cu tatăl ei.
La dosar s-au depus răspunsurile minorei, în sensul că nu dorește să-și vadă tatăl, ca urmare a comportamentului acestuia, care s-a exprimat în mod agresiv și a amenințat-o pe mamă cu un rău mare, prin minoră, dar și finalitatea investigațiilor efectuate la cererea apelantului de către DGASPC Sector 6 B care concluzionează asupra deteriorării relațiilor dintre tată și copil urmare a comportamentului susmenționat al tatălui, mama neopunându-se programului de vizitare stabilit de instanță, minora refuzând să-și vadă tatăl.
S-a depus și o "Declarație" a minorului din 22.08.2008 prin care explică atitudinea ei față de tată, ca urmare a amenințărilor tatălui la adresa mamei sale, care a și visat de mai multe ori, momentul, a prezenței executorilor judecătorești și a polițiștilor, prezentând episoade din întâlnirile cu tatăl său.
Apelantul a depus și evaluarea psihologică efectuată la data de 12.05.2005 la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului - Laboratorul de Cercetare pentru Sănătate depus la DGASPC Sector 6 B prin care se menționează intelectul superior al copilului, dar starea anxioasă cu tulburări psihosomatice (zona zoster) și tulburări de somn (coșmar) ca reactive de la stres, fiind necesare, evitarea stresului, asigurarea unui climat afectiv armonios și psihoterapie.
La data de 26.11.2008 a fost audiată minora de către instanță - conform art.24 alin. 2 raportat la art.125 alin.2 din Legea nr.272/2004, din care rezultă că minora nu dorește o relație cu tatăl său, care este autoritar, nu ține cont de dorințele sale, de voința sa, face plângeri la poliție, parchet, spunându-i că-i va face mult rău mamei ei și nu se simte bine în familia tatălui.
Prin decizia civilă nr.1692/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă s-a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a arătat că nu este fondată critica privind inadmisibilitatea acțiunii invocată, întrucât existența unei hotărâri irevocabile anterioare nu are autoritate de lucru judecat în acțiunea de modificare a programului de vizitare, în condițiile permise de art.44 din Codul familiei ca urmare a schimbării împrejurărilor avute în vedere la stabilirea programului de vizitare inițial.
Nici criticile privitoare la soluția pe fond nu au fost admise, constatându-se că, dimpotrivă, soluția primei instanțe s-a pronunțat pe baza probatoriului administrat, inclusiv cu înscrisurile administrate în apel și reaudierea minorei în Camera de Consiliu, care a lămurit pe deplin împrejurările cauzei, nefiind necesară și o expertiză psihologică, astfel cum a solicitat pârâtul, din chiar înscrisul depus de apelant la dosar privind o evaluare psihologică a copilului efectuată anterior, rezultând o relație defectuoasă între tată și minoră, tatăl neținând seama de nevoile și dorințele copilului, acesta impunându-și autoritatea.
Privitor la locul neprecizat al vizitării, s-a arătat că este de înțeles, dat fiind programul limitat, la fiecare două săptămâni, că vizita va avea loc la domiciliul minorei, dar și posibilitatea deplasării din acesta, iar pe timpul vacanțelor, la domiciliul tatălui.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul G, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.5, 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, astfel:
- Cele două instanțe au încălcat astfel, formele de procedură prevăzute de art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004, la audierea în camera de consiliu, prin neasigurarea prezenței unui psiholog;
- Instanțele de fond și apel au dat altceva decât ceea ce s-a cerut, în sensul că reclamanta a solicitat să nu mai existe nici un program de vizitare, iar instanța a dispus, dimpotrivă, reducerea programului de vizitare;
- Instanțele nu au motivat cele două hotărâri cu argumente juridice, științifice și de experiențe de viață;
- Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, din precizarea de acțiune rezultând, dimpotrivă, că s-a cerut să nu mai existe nici un program de vizitare, iar instanța de apel a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia;
- Hotărârile s-au dat cu greșita aplicare a legii, întrucât spre a fi aplicate prevederile art.44 din Codul familiei, este necesară premisa schimbării împrejurărilor avute în vedere la stabilirea programului inițial, or o astfel de schimbare nu a avut loc;
- Excepția inadmisibilității acțiunii se cerea de către recurentul-pârât în situația în care se cerea practic, inexistența oricărui program de vizitare.
Or, recurentul este tatăl a 4 copii, doi băieți cu câte 1 și 2 facultăți și doctoranzi și două fete, deci are experiența creșterii și educării copiilor, iar minora aflată la vârsta adolescenței are nevoie mai mare de prezența și a celuilalt părinte.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se administra și o expertiză psihologică a minorei, care să releve dacă mama este autorul moral al refuzului copilului ca tatăl să aibă acces la educația lui - respinsă greșit la fond și apel, deși exista în apel o evaluare psihologică anterioară, în urmă cu ani, care concluziona dependența excesivă a copilului de mama sa, or rejudecarea prin respingerea acțiunii.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Deși pârâtul în apărare, la fond și în criticile din apel a solicitat o expertiză psihologică a copilului susținând că mama ar exercita o autoritate excesivă asupra minorei și o influență mare asupra acesteia, în scopul de a nu se păstra legătura personală și firească dintre copil și tată, cele două instanțe au respins proba, ca neutilă cauzei.
Or, o astfel de expertiză se impunea, în raport de declarațiile scrise depuse de minoră la dosar prin care-și exprimă dorința de a nu se întâlni cu tatăl ei, de motivele invocate, dar și de evaluarea psihologică efectuată în urmă cu mai mulți ani privitoare la starea afectivă a copilului și a unui comportament tulburat pe fond de stres, reclamându-se, dincolo de tratament adecvat, asigurarea unui climat optim afectiv, pentru buna creștere și educare a copilului.
Cum o astfel de probă nu poate fi administrată în recurs, ea urmează a fi efectuată de către instanța de apel, care a ignorat-
O astfel de expertiză urmează să evalueze psihologic copilul, în raport de acțiunile, respectiv autoritatea pe care, fiecare dintre cei doi părinți le exercită față de copil și dacă reacția de respingere a tatălui de către minoră este determinată de autoritatea excesivă a mamei, ori dacă deciziile minorei sunt luate independent, ori dependent de mama acesteia, cu privire la această situație, avându-se în vedere și declarațiile pe care minora le-a depus la dosar, la fond și la apel.
În urma efectuării acestei expertize va fi reapreciat întregul probator administrat în cauză, cu referire, inclusiv la declarațiile de martori, declarațiile minorei, interogatorii - aceasta fiind una din criticile formulate, în sensul că instanțele nu și-au argumentat, în concret, pe baza probelor administrate de părți, soluția.
Critica referitoare la faptul că audierea minorei s-a făcut cu încălcarea art.95 alin.3 din Legea nr. 272/2004, nu este fondată, nefiind în speță, situația "protecției copilului împotriva abuzului și neglijenței" care formează secțiunea a 3-a din capitolul VI "Protecția copilului împotriva exploatării" din Legea nr. 272/2004, care excede cauzei de față, audierea efectuându-se potrivit art.42 alin.1 din Codul familiei, raportat la art.44 din Codul familiei, care nu impun prezența psihologului la audierea minorului de către judecător.
Susținerile din recurs privitoare la interpretarea greșită a actului dedus judecății, la faptul că instanțele s-ar fi pronunțat asupra a altceva, decât s-a cerut, sau că s-a dat mai mult decât s-a cerut, nu pot fi primite de către instanța de recurs.
Curtea constată că nu este vorba în cauză de un act juridic dedus judecății care să fie greșit interpretat, căruia să i se fi schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic, ci este vorba de o acțiune întemeiată pe prevederile art.44 din Codul familiei, privind schimbarea programului de vizitare stabilit anterior printr-o hotărâre judecătorească - astfel cum în mod legal și temeinic au calificat acțiunea cele două instanțe - de fond și de apel.
Susținerea că acțiunea tinde la ștergerea oricărui drept de vizitare a copilului de către tată este o interpretare personală și care nu poate fi primită.
Pe cale de consecință, nici excepția de inadmisibilitate a acțiunii nu este fondată, în raport de considerentul susmenționat.
Iar lipsa premisei schimbării împrejurărilor despre care face vorbire art.44 din Codul familiei, este o chestiune care se analizează pe fond, iar nu pe calea excepției de inadmisibilitate.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 pct.3 Cod procedură civilă, întrucât este necesară administrarea de probe noi, astfel cum s-a arătat, respectiv o expertiză psihologică a copilului, va fi admis recursul, va fi casată decizia din apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1692/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și - și cu AUTORITATEA TUTELARĂ PRIMĂRIA SECTORULUI 6
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, la tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact. / 2 ec./01.06.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 6. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 345/2009. Curtea de... → |
|---|
