Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 258
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva încheierii nr. 35 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect partaj.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat pentru intimatul depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta având cuvântul,susține că a promovat recurs împotriva încheierii nr. 35 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,încheiere care modifică o hotărâre care avea și are autoritate de lucru judecat.
Apărătorul arată că cererea formulată de petentul este întemeiată pe dispozițiile art. 281 indice 1 Cod procedură civilă,pretinzându-se că hotărârea pronunțată de instanța de apel ar necesita lămuriri cu privire la înțelesul,întinderea sau aplicarea dispozitivului și că așa cum era hotărârea nu ar putea fi pusă în executare.
Avocat susține că a arătat și la Tribunalul Iași prin întâmpinarea depusă motivul pentru care cererea formulată de nu poate fi primită și apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Iași este nelegală,fiind dată cu încălcarea sau interpretarea greșită a legii,motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea nr. 35 din 01 aprilie 2009 Tribunalului Iași,încheiere pretins a fi de îndreptare a dispozitivului deciziei instanței de apel,se face de fapt o reconsiderare a deciziei pronunțată de Tribunal,situație ce nu este posibilă într-o asemenea procedură.
Prin încheierea atacată Tribunalul Iași a atribuit petentului bunuri,a recalculat sulte,ori sulta nu este doar rezultatul unei însumări.
Avocat susține că ceea ce solicită de fapt petentul reprezintă o cerere de completare a dispozitivului deciziei instanței de apel,ori o astfel de cerere prin care petentul a solicitat anularea sultelor acordate de instanța de fond și instanța de apel a fost deja respinsă de Tribunal prin decizia civilă 907 din 17 decembrie 2008.
În speță petentul nu a fost de acord cu valoarea sultei pusă în sarcina intimatei,sultă ce a fost stabilită printr-o decizie pronunțată în apel,ori în această situație părții nu îi este deschisă calea procedurii prevăzută de art. 281 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin încheierea atacată Tribunalul Iașia atribuit bunuri,a recalculat sulte,în condițiile în care din greșeală s-a pronunțat în modul în care s-a pronunțat prin decizie. Însă o greșeală de judecată nu poate forma obiectul unei astfel de cereri întemeiată pe dispozițiile art. 281 indice 1 Cod procedură civilă. O greșeală de judecată nu poate fi îndreptată printr-o astfel de cerere,ci poate forma obiectul unei căi de atac.
În condițiile în care intimatul nu a fost mulțumit de sultele stabilite,acesta putea promova recurs împotriva deciziei instanței de apel,însă nu a procedat astfel și a găsit o cale ce nu poate fi admisă pentru a îndrepta eroarea.
Potrivit dispozițiilor art. 281 indice 1 Cod procedură civilă,în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii,părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice,însă nu poate fi modificată hotărârea în conținutul ei.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea încheierii pronunțată de Tribunalul Iași.
Avocat pentru intimatul având cuvântul,solicită respingerea recursului promovat de,apreciind că încheierea nr. 35 pronunțată de Tribunalul Iași este legală.
În condițiile în care încheierea nu modifică elementele esențiale ale cauzei,rămânând aceleași cota,valoarea,avocat consideră că susținerile recurentei sunt justificate,în sensul că pentru aceasta ar fi o situație convenabilă să rămână cu un lot cu o valoare de 3 miliarde lei și să plătească o sultă de 190 milioane lei,fapt ce nu este posibil.
Încheierea nr. 35 pronunțată de Tribunalul Iași lămurește întinderea dispozitivului,însă nu modifică ceea ce instanțele au stabilit anterior.
Apărătorul susține că masa bunurilor de împărțit este de 320.000 lei,intimatului i s-au atribuit bunuri în valoare de 20.000 lei și se pretinde că ar fi trebuit să promoveze recurs împotriva deciziei Tribunalului Iași,în condițiile în care apelul acestuia a fost admis,fapt ce l-a determinat să formuleze cerere de lămurire a dispozitivului deciziei, fiind în imposibilitate să execute titlurile.
Solicită a se avea în vedere că la dosar se află somația Biroului Executorului Judecătoresc care comunică imposibilitatea executării dispozițiilor celor două titluri executorii și se solicită stabilirea unei sulte unice.
Apărătorul solicită a se analiza dorința recurentei de a se menține decizia Tribunalului și de a primi bunuri în valoare de 3 miliarde lei și a se constata că încheierea pronunțată de Tribunalul Iași,prin care se stabilește sulta unică este legală și corectă,nefiind normal ca recurenta să primească apartament și bunuri și să plătească o sultă de doar 20.000 lei.
Solicită respingerea recursului,fără cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Prin decizia civilă nr.701/29 octombrie 2008 Tribunalului Iașis -au admis apelurile formulate de și împotriva sentinței civile nr.4096/2.04.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:
Atribuie pârâtei următoarele bunuri mobile: canapea 3, 2, 1, bibliotecă II, mobilier bucătărie: dulapuri bucătărie, masă bucătărie, masă pliantă, aragaz, hotă, masă călcat, aspirator Philips, dulap 3 uși, dulap 2 uși, dulap 1 ușă cu oglindă, pantofar, cuier baie, oglindă baie, set dulap + chiuvetă, oglindă baie, set dulap și chiuvetă, televizor Panasonic, televizor Daewoo, televizor, frigider, congelator, CD Panasonic, sistem audio Sony, calculator, cameră tineret mobilier, cameră tineret, centrală termică și autoturism Cielo - valoare de 50350 lei.
Atribuie reclamantului următoarele bunuri mobile: canapea 3+2, bibliotecă, birou, dulap 2 uși, dulap 3 uși, dulap cu oglindă și cuier stejar, pantofar, cameră tineret, dormitor, mobilier bucătărie, canapea colțar și masă, dulap o ușă, ventilator, mașină de spălat automată, aragaz cu 4 ochiuri, hotă, perdele, covoare persane, congelator auto, geantă frigorifică, set chiuvetă cu picior 2. cadă aspirator, sobă teracotă, televizor color în valoare de 11.710 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 19.320 lei cu titlu de sultă.
restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Prin încheierea nr.35/1 aprilie 2009 Tribunalului Iașis -a admis cererea de lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.701 din 29.10.2008 a Tribunalului Iași formulată de petentul.
Lămurește dispozitivul deciziei civile nr.701/29.10.2008 a Tribunalului Iași în sensul că:
Atribuie pârâtei, pe lângă bunurile mobile din dispozitivul deciziei civile în valoare de 50.350 lei și apartamentul din I,-,. 998,. D,.3,.16 în valoare de - lei inclus în lotul acesteia și prin hotărârea primei instanțe.
Constată că valoarea masei bunurilor comune este de - lei (bunuri mobile + apartament + pasiv).
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de -,5 lei cu titlu de sultă.
Împotriva încheierii nr.35/1 aprilie 2009 Tribunalului Iașia formulat recurs.
Se critică încheierea pentru următoarele motive:
- cererea formulată de petentul a fost întemeiată pe dispozițiile art.2811Cod procedură civilă și motivată pe considerentul potrivit căruia dispozitivul hotărârii pronunțate în apel nu poate fi pus în executare;
- petentul nu a fost de acord cu valoarea sultei pusă în sarcina intimatei, sultă ce a fost stabilită printr-o decizie pronunțată în apel și nerecurată de către petent;
- în fapt, prin exercitarea căii prevăzute de dispozițiile art.2811Cod procedură civilă, petentul a eludat dispozițiile referitoare la calea de atac a recursului, la timbrajul acestei căi de atac;
- sub pretextul "lămuririi hotărârii" nu poate fi modificată hotărârea în conținutul ei;
- de altfel solicitarea petentului a făcut obiectul unei alte cereri și a fost respinsă la data de 17.12.2008.
Recursul formulat este întemeiat.
Potrivit art.281 ind.1 al.1 Cod procedură civilă "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
În speță, instanța de judecată prin încheierea nr.35/1 aprilie 2009modificat loturilealcătuite de instanța de apel cu ocazia judecării partajului,a modificat cuantumul sultei stabilite, cereri ce nu puteau fi realizate pe această cale a dispozițiilor art.281 Cod procedură civilă.
Nu este vorba de o eroare de calcul, ci este o eroare de judecată care putea fi îndreptată prin exercitarea căii de atac.
Mai mult, prin decizia civilă nr.907/17.12.2008 a Tribunalului Iașia fost respinsăaceeași cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr.701/29.2009 a Tribunalului Iași, formulată de.
De altfel în cauză, există sentința civilă 4096/2 aprilie 2008 Judecătoriei Iași care a fost schimbată în parte numai în ce privește atribuirea bunurilor mobile, prin decizia civilă nr.701/29 octombrie 2008, păstrându-se dispozițiile sentinței ce nu contravin deciziei, inclusiv atribuirea apartamentului pârâtei, asupra acestei atribuiri instanța de apel nefiind investită prin cererile de apel formulate.
Dacă dispozițiile celor 2 titluri executorii nu sunt clare sau echivoce, părțile au posibilitatea să uzeze de dispozițiile art.400 Cod procedură civilă, contestația la executare.
Așa fiind, urmează a se admite recursul formulat, a se modifica în tot încheierea nr.35/1.04.2008 a Tribunalului Iași, în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr.701/28.2008 a Tribunalului Iași, formulată de.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de împotriva încheierii nr.35 din 1.04.2009 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în tot:
Respinge cererea de lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului deciziei civile nr.701 din 29.10.2008 a Tribunalului Iași formulată de petentul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
- -
23.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Viorica Olariu, Cristiana Angelescu
← Stabilire program vizitare minor. Decizia 313/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 524/2009. Curtea de... → |
---|