Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27/2009
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier Creța
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 254/A din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă.
Se constată că la dosar s-au depus concluzii scrise de către recurentă.
dezbaterilor și concluziile părților prezente au font consemnate în încheierea de ședință din 16.02.2009 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1616/2008 a Judecătoriei Sibius -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta prin mandatar - în contradictoriu cu pârâtul; a fost admisă acțiunea reconvențională formulată de pârâtul-reclamanta reconvențional - în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional, și în consecință, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție egală, de 1/2 părți fiecare, mai multe bunuri mobile, în valoare totală de 3150 lei, s-a constata calitatea de bun propriu al pârâtului-reclamant reconvențional - a imobilului situat administrativ în Sibiu, str. L,. 37.B.24 înscris în CF. 20370 Sibiu, compus din două camere și dependințe; s-a dispus înscrierea în a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtulu-reclamant reconvențional; s-a dispus partajarea bunurilor mobile în natură, prin formarea a două loturi, unul de 2.350 lei, atribuit reclamantei și unul de 800 lei atribuit pârâtului, reclamanta fiind obligată să plătească acestuia o sultă de 775 lei în termen de 2 luni de la data hotărârii; au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că apartamentul dobândit în timpul căsătoriei este bun propriu al pârâtului, prețul fiind achitat de soț cu bani proprii, dobândiți de la părinții săi în primăvara anului 1992; bunurile mobile nu au fost contestate și nici nu s-a făcut dovada că vreunul din soți a contribuit în mai mare măsură la dobândirea acestor bunuri, de altfel, contribuția egală nu a fost contestată de nici unul dintre ei; ca urmare, având în vedere că a fost desfăcută căsătoria dintre părți, instanța a pronunțat sentința, în temeiul art. 6735și art. 728.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar solicită trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei probe utile și pertinente cauzei, respectiv efectuarea unei expertize imobiliare care să stabilească valoarea de circulație a imobilului. În motivarea apelului se arată că instanța a interpretat probele numai în favoarea pârâtului; calea de atac este cea a apelului, nu recursul, dat fiind că valoarea imobilului este de 51.000 euro; instanța de fond nu a ținut cont de mărturisirea pârâtului care a declarat ca ar fi primit bani de la familie, după decesul tatălui său, declarație care este în discordanță cu declarațiile unor martori, și, de altfel, în primul petit al acțiunii reconvenționale pârâtul cere să se constate că suma de 130.000 lei, care a reprezentat prețul imobilului, l-a primit în 1992 cu titlu de moștenire după tatăl său, de la succesoarea mama sa, iar instanța trebuia să țină seama de aceste două declarații; al doilea motiv de apel vizează o greșită reținere a stării de fapt, respectiv instanța nu a ținut seama de declarațiile martorilor propuși de reclamantă, din care rezultă că ea a câștigat banii necesari pentru cumpărarea apartamentului; al treilea motiv vizează împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la petitul 1 din cererea reconvențională formulată de pârât, ceea ce constituie motiv de casare, pentru că dacă s-ar fi pronunțat pe această cerere, ea ar fi trebuit respinsă, apoi invederează instanței că bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune, iar din probele administrate rezultă fără dubii că toate bunurile sunt dobândite prin contribuția comună a celor doi soți în timpul căsătoriei; al patrulea motiv de apel se referă din nou la calitatea de bun comun a apartamentului, reclamanta susținând că deși soțul ei a avut o contribuție mai mică la dobândirea bunurilor comune, ea solicită partajarea în mod egal.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că a făcut dovada neechivocă a faptului că întregul preț al apartamentului provin de la părinții săi.
Prin deciziei civile nr. 254/A din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul pârât în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal, raportat la probele administrate că instanța de fond constatat corect că pârâtul reclamant reconvențional a dobândit apartamentul în timpul căsătoriei, însă cu bani proprii proveniți de la părinții săi, că nu se justifică casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât susținerea pârâtului că suma de 130.000 lei, care a reprezentat prețul apartamentului a fost primită de la familia lui cu titlu de moștenire, nu constituie o cerere propriu-zisă, ci o apărare prin care motivează pretenția sa cu privire la calitatea de bun propriu al imobilului iar împrejurarea că pârâtul susține a primit acești bani cu titlu de moștenire poate fi o eroare de percepție a acestuia, având în vedere că banii i-au fost dați de mama sa iar decesul tatălui a survenit la scurt timp de la acest fapt.
S-a mai reținut, că indiferent de titlu cu care i-a fost dată această sumă de bani este cert dovedit că banii i-au fost dați doar pârâtului și că această sumă de bani a fost folosită de pârât pentru achiziționarea apartamentului în litigiu - art. 31 lit. b) Codul familiei sau art. 31 lit. f) din același cod.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal timbrat și motivat reclamanta, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârilor judecătorești anterioare în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul intimat iar, în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, invocând în drept, disp. art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că ambele instanțe de judecată au interpretat doar în favoarea pârâtului intimat actul juridic dedus judecății și probele administrate cauzei, procedând la o aplicare greșită a legii.
Astfel, se susține, în esență, că instanțele de judecată nu au ținut seama de mărturisirea pârâtului, care recunoaște că banii i-a primit drept moștenire după tatăl său, în timp de martorii audiați au relatat că banii au fost primiți în timpul vieții acestui părinte, că s-a omis a avea în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză la cererea recurentei și din depozițiile cărora rezultă că banii cu care s-a cumpărat apartamentul au fost împrumutați de la numita " " și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului 1 din cererea reconvențională formulată de pârât prin care solicita să se constate că suma de 130.000 lei a fost primită cu titlu de moștenire după tatăl său.
O ultimă critică vizează faptul că deși s-a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar în mod greșit instanțele de judecată anterioare nu au constatat că imobilul, apartament este bun comun prin contribuție egală în timpul căsătoriei.
În drept, se invocă disp. art. 30 Codul familiei, art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât a solicita respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică sub toate aspectele criticate.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Alba Iulia constată că recursul reclamantei este nefondat urmând a fi respins conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Sub acest aspect este de observat că recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă potrivit căruia casarea sau modificarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.
Examinând motivele scrise de recurs, Curtea constată că recurenta nu a precizat în mod expres care sunt formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă pe care instanța de apel le-a încălcat cu ocazia judecării cauzei.
În acest context, Curtea va respinge ca inadmisibil acest motiv de recurs.
În al doilea rând, este de observat că recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe cazul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurenta se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În concret, recurenta reclamantă nu arată în motivele de recurs care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii. Ori, în atare situație nefiind un motiv de ordine publică și cum recursul conform actualelor norme de procedură civilă nu este devolutiv, instanța (art.304 Cod procedură civilă) nu-l poate analiza.
Cât privește teza I-a a cazului prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, examinând hotărârea atacată se constată că aceasta corespunde exigențelor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, judecătorii instanței de apel au arătat care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției date au enunțat cele constatate și dovezile care au determinat-o, răspunzând la toate motivele de apel invocate de către reclamantă în susținerea cererii de apel.
În al treilea rând, recurenta reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe cazul prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Deși invocă acest motiv de recurs, Curtea observă că recurenta se rezumă doar a indica acest temei de drept fără a-l dezvolta așa cum cere, sub sancțiunea nulității disp. art.302 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, context în care și acest motiv de recurs este inadmisibil.
În fine, recurenta reclamantă invocă în susținerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a legii atât în ce privește administrarea probelor cât și în ceea ce privește aprecierea lor, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, criticile invocate nefiind fondate.
Curtea de Apel, sistematizând expunerea de motive ale recurentei reclamante constată că singurul motiv de recurs este acela privind constatarea calității de bun propriu al pârâtului intimat asupra apartamentului dobândit în timpul căsătoriei, respectiv constatarea calității de bun comun a acestuia, cele patru motive de recurs reprezentând, de fapt susțineri ale acestei critici.
Este de necontestat, că părțile s-au căsătorit în anul 1978, au divorțat în anul 2003 iar apartamentul în litigiu a fost cumpărat sub durata căsătoriei, respectiv la data de 5 iunie 1992, cu prețul de 106.988 lei.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că deși imobilul ce a constituit domiciliul conjugal al părților a fost dobândit în timpul căsătoriei, el constituie proprietatea exclusivă a intimatului pârât reclamant reconvențional care singur a achitat prețul acestuia din banii primiți de la părinții săi.
Este adevărat, că în cererea reconvențională pârâtul a solicitat, printre altele, să se constate că suma de 130.000 lei, care a reprezentat prețul imobilului a primit-o cu titlu de moștenire după tată, de la mama sa, susținând că banii i-au fost dați în prezența reclamantei și a martorului, care a înțeles astfel să facă desocotirea cu copii în timpul vieții ei. Însă, nepronunțarea primei instanțe pe acest capăt de cerere nu constituie un motiv de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum se solicită prin motivele de recurs. Aceasta deoarece, recurenta reclamantă nu justifică niciun interes în invocarea acestui motiv, ci eventual pârâtul ar fi avut interes să atace hotărârile sub acest aspect.
Potrivit art.30 fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Oricare convenție contrară este nulă.
În virtutea prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de art. 31. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Calificarea unui bun al soților ca fiind comun sau propriu prezintă interes în relațiile dintre soți, deoarece în cazul acțiunii de partaj a bunurilor comune, fiecare dintre soți are, în principiu, interesul să dovedească faptul că unele bunuri sunt proprii și, ca atare, nu fac obiectul împărțelii.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Decretul nr. 32/1954, în măsura în care caracterul de bun propriu nu rezultă din act juridic, dovada se poate face nu numai prin înscrisuri, ci și prin martori ori prezumții, prin mărturisire judiciară sau extrajudiciară, derogându-se de la art. 1191 și art. 1205. civ. În ceea ce privește forța probantă a mărturisirii judiciare, acest mijloc de probă reprezintă o dovadă de drept comun, putând fi combătută prin orice mijloc de probă, iar judecătorul poate să analizeze recunoașterea unei părți în funcție de probele administrate cauzei și să-și formeze convingerea proprie asupra acestei mărturisiri.
În speță, Curtea reține că la stabilirea adevăratelor relații dintre foștii soți, instanțele anterioare au avut în vedere toate cele 6 declarații de martori audiați la solicitarea părților ( 4 martori la cererea reclamantei și 2 martori la cererea pârâtului), din coroborarea cărora rezultă fără echivoc că intimatul pârât a primit de la părinții săi suma de 130.000 lei, cu titlu de parte din casa părintească, suma fiindu-i dată de mama sa în prezența reclamantei și a martorului. Împrejurarea că intimatul pârât susține în motivarea cererii reconvenționale că a primit acești bani cu titlu de moștenire de la mama sa după decesul tatălui nu are nicio relevanță, putând constitui o eroare de percepție raportat la împrejurarea că tatăl pârâtului a decedat la câteva zile de la primirea banilor. Ceea ce este relevant în stabilirea adevărului judiciar și rezultă din ansamblul probelor administrate cauzei este că suma de bani cu care a fost achitat apartamentul este bun propriu al pârâtului intimat indiferent de titlu cu care a primit acești bani de mama sa, respectiv cu titlu de moștenire sau donație, bani donați doar pârâtului - art. 31 lit. b) și f) fam.
Curtea amintește că potrivit art. 31 lit. b) fam. sunt bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vot fi comune iar potrivit lit.f) al aceluiași articol sunt bunuri proprii ale fiecărui soț valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Este nefondată susținerea recurentei că instanțele anterioare au înlăturat nejustificat declarațiile martorilor audiați la cererea sa - respectiv declarațiile martorilor, și
Sub acest aspect este de observat că în declarația dată martorul G referindu-se la imobilul în litigiu arată că singurul lucru care-l cunoaște este că părțile au cumpărat un apartament, dar nu știe când ( 105 ds. fond) iar martora a declarat primei instanțe că știe că părțile au cumpărat un apartament, dar nu știe cu ce bani și în ce an, după cum nu știe dacă familia " d-nei " a ajutat părțile și cu bani ( 97 ds. fond).
De asemenea, martorul declară că de la reclamantă cunoaște faptul că apartamentul a fost cumpărat de foștii soți cu bani împrumutați de la "d-na " ( 103 ds. fond).
Față de aceste considerente, este fără putință de tăgadă că instanțele de judecată anterioare au aplicat corect dispozițiile art. 31 lit. f) fam. constatând că apartamentul în litigiu constituie bun propriu al pârâtului, suma de bani primită de acesta de la părinți a trecut în valoarea acestui bun.
Așa fiind, recursul declarat de reclamanta se privește ca nefondat și, ca urmare se va respinge, ca atare, cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea intimatului pârât în sumă de 2700 lei, justificată cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu avocațial ( 25 și 312).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 254/A din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă.
(continuarea minutei deciziei civile nr.27/2009)
Obligă pe numita recurentă la plata sumei de 2700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, Creța |
Red. ST
Tehnored. /2ex/23.03.2009.
JA,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 333/2009. Curtea de... → |
|---|
