Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.274
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ). ) împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâta ). ), reprezentată de avocat și intimatul reclamant, reprezentat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recursul a fost declarat în termen, motivat, netimbrat. Intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care;
S-a procedat la comunicarea întâmpinării formulate de intimatul reclamant către recurenta pârâta, prin avocat, care a depus taxa de timbru și împuternicire avocațială, arătând că nu solicită termen pentru observare.
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenta pârâta ). ), a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale formulată de pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 3917/6.03.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- s-a admis în parte cererea principală a reclamantului pârât, domiciliat în C,-,. cămin 5,.410 județul D, în contradictoriu cu pârâta reclamantă (), domiciliată în C, cartier 1 Mai, - 62,.1,.13, județul S- admis în parte cererea reconvențională a pârâtei reclamante.
S-a dispus omologarea în parte raportului de expertiză specialitatea construcții civile din 10.02.2009, întocmit de expertul, în varianta I de lotizare și dispune atribuirea bunurilor imobile astfel:
Lotul- în valoare de 92.865, 88 lei RON (reprezentând cota de ) la care s- adăugat dreptul de creanță de 12,23 lei RON (adică 122.322 lei ROL) s-a atribuit pârâtei reclamante ( ) care primește fizic în lot imobilul apartament situat în C,.1 Mai, - 62, 1, 13,jud D ( în valoare de 185.744 lei RON ). Total valoare lot atribuit pârâtei reclamante: 92.865, 88 lei RON +12,23 lei RON =92.878,11 lei RON. S-a dispus ca pârâta-reclamantă să plătească sultă reclamantului pârât în cuantum de 92.865, 88 lei RON.
Lotul II- în valoare de 92.865, 88 lei RON (reprezentând cota de )
s-a atribuit reclamantului pârât, care o primește sub formă de sultă de la pârâta reclamantă.
S-a dispus omologarea în parte raportului de expertiză specialitatea bunuri mobile /19.02. 2009 întocmit de expertul,în varianta I de lotizare și dispune atribuirea bunurilor mobile astfel:
Lotul I-în valoare de 590,5 lei RON s- atribuit reclamantului pârât care primește următoarele bunuri mobile: mobilier bucătărie (108 lei ), canapea și 2 fotolii ( 145 lei ); un covor ( 147 lei ), un covor (4 lei ), 1 televizor (20 lei ). Total valoare lot atribuit reclamantului -pârât: 108+ 145+ 147+4+20 = 424 lei RON. S-a dispus ca reclamantul -pârât să primească de la pârâta reclamantă în cuantum de 166, 5 lei RON.
Lotul II-în valoare de 590, 5 lei RON s-a atribuit pârâtei reclamante ( ), care primește următoarele bunuri mobile: o bibliotecă ( 757 lei ). Total valoare lot atribuit pârâtei reclamante = 757 lei RON. Pârâta reclamantă va plăti sultă reclamantului pârât în cuantum de 166, 5 lei RON.
S-a stabilit un termen de 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pentru a se pronunța astfel, analizând materialul probator de la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 30.01.1988 și s-au despărțit în fapt în anul 1995, când soțul a părăsit domiciliul comun fără să mai revină, așa cum rezultă din hotărârea de divorț prin care a fost desfăcută căsătoria, respectiv sent.civ.nr.2129/MF/13.11.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.3--/25.05.1993, părțile au achiziționat în timpul căsătoriei un imobil apartament situat în C, cartier 1 Mai, -62,.1,.13, județul D cu prețul de - lei ROL, (din care suma de 2362 lei reprezintă comisionul, iar suma de 16129 reprezintă avansul). Conform adeverinței nr.215/20.01.2008 eliberată de Consiliul Județean D, comisionul în sumă de 2362 lei și avansul în sumă 16129 lei au fost achitate conform chitanței nr.-/16.02.2003 pe numele pârâtei, iar diferența de preț de - lei ROL rămasă de achitat din prețul total al apartamentului (din care 11136 lei ROL - dobânda) - a fost reținută pe ștatul de plată al pârâtei.
Potrivit cărților de muncă atașate în xerocopie la dosar, a rezultat că ambele părți au realizat venituri în timpul căsătoriei, însă reclamantului, i s-a desfăcut contractul de muncă la data de 01.06.1993, lucru pe care acesta l-a recunoscut la interogatoriul luat de către pârâtă (la punctul 4). După această dată, pârâtul a realizat venituri ocazional, (inclusiv în străinătate), aducând banii în casă și pentru copii, așa cum reiese din depozițiile martorilor C și.
Faptul că avansul și comisionul din prețul apartamentului au fost achitate la data de 16.02.1993 cu chitanța nr.- pe numele pârâtei, dată la care reclamantul avea încă serviciu și având în vedere că acestuia i-a fost desfăcut contractul de muncă la o dată ulterioară, respectiv în 01.06.1993, rezultă deci că avansul și comisionul pentru apartament au fost achitate din veniturile comune ale soților, fiind fără relevanță pe numele cui s-a întocmit chitanța nr.-/16.02.1993.
Așadar veniturile realizate din muncă de părți, constituie bun comun fiind destinate susținerii sarcinilor căsătoriei, servind totodată la determinarea cotei părți ce revine fiecăruia din totalitatea bunurilor comune.
De asemenea, faptul că de la data desfacerii contractului de muncă al reclamantului - 01.06.1993, - acesta a realizat venituri ocazional, inclusiv în străinătate potrivit depozițiilor martorilor C și, iar conform hotărârii de divorț irevocabilă, părțile s-au despărțit în fapt în anul 1995, - rezultă că și în acest interval de timp (01.06.1993 - 1995), reclamantul a continuat să contribuie la susținerea sarcinilor căsătoriei.
Este de principiu că aportul soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește în raport cu veniturile din munca prestată în scopul realizării sarcinilor comune ale căsătoriei, precum și în raport de munca depusă în gospodărie, cât și cea pentru creșterea copiilor.
După despărțirea în fapt a părților care a survenit în anul 1995, dată de la care reclamantul a părăsit domiciliul comun, ratele și dobânzile aferente contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.3--/25.05.1993, au fost achitate de către pârâtă, în sumă de - lei (din care 11136 lei - dobânda). Acest lucru rezultă din adeverința nr.215/21.01.2008 eliberată de Consiliul Județean D (fila 69) și din fișa personală de cont pentru contractul de credit nr. 3--/25.05.1993, conform cărora ratele și dobânzile pentru apartament au fost achitate de pârâtă pe perioada 15.03.1995 - 16.06.1998.
Obligațiile contractate de părți împreună privind contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a apartamentului, fac parte din datoriile comune ale soților conform art.32 lit.b Cod Familiei. Plata ratelor acestui contract încheiat în timpul căsătoriei, - reprezintă plata unor datorii comune, iar ratele și dobânzile achitate de pârâtă după separarea în fapt a soților, reprezintă un drept de creanță.
Astfel, instanța de fond a reținut la comunitatea de bunuri, - imobilul apartament, - iar contribuția la dobândirea apartamentului, s-a calculat în raport de prețul de circulație al acestuia, funcție de creșterea valorii apartamentului. Ceea ce a achitat pârâta după separarea în fapt a părților reprezintă un drept de creanță ce nu justifică reactualizarea la nivelul prețului de circulație al apartamentului asupra căruia soții au un drept codevălmaș. Plata ratelor și dobânzilor apartamentului făcute de pârâtă după despărțirea în fapt a soților a fost avută în vedere la efectuarea împărțelii și atribuirea bunurilor, - ca aport propriu al pârâtei.
În ceea ce privește bunurile mobile, - pârâta a recunoscut la interogatoriul luat acesteia de către reclamant, că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: mobilier bucătărie, canapea, 2 fotolii, 2 covoare, care vor fi reținute de instanță la masa de împărțeală judiciară. Susținerile pârâtei că mama acesteia a contribuit cu suma de 9000 lei la achiziționarea mobilei de bucătărie, s-au apreciat ca nefiind dovedite.
Potrivit depozițiilor tuturor martorilor audiați în cauză, a rezultat că părțile au mai achiziționat în timpul căsătoriei o bibliotecă, ce a fost reținută de instanță la masa partajabilă. Susținerile pârâtei că biblioteca este un bun propriu al acesteia s-au apreciat ca nedovedite, astfel că instanța de fond a reținut natura juridică de bun comun pentru bibliotecă, așa cum a rezultat din proba testimonială. Conform declarațiilor martorilor C și, părțile au dobândit în timpul căsătoriei un televizor color, care a fost reținut la masa de împărțit. Depoziția martorei cum că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un cuier-hol, fiind o depoziție singulară cu privire la acest bun, instanța nu-l va reține la masa de partaj.
Cu privire la restul bunurilor solicitate de reclamant prin cererea principală, ca fiind comune și restul celor solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională, întrucât din probele propuse de părți nu s-a dovedit existența acestora în conformitate cu art.1169 Cod Civil, instanța de fond nu le-a reținut la masa de împărțeală judiciară.
Conform prezumției de comunitate instituită de dispozițiile art.30 alin.1 Cod. "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților", excepție făcând cele prevăzute de art.31 Cod. care definește bunurile proprii. Comunitatea de bunuri este deci un efect legal al căsătoriei, iar proprietatea soților asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmășie care se păstrează și după desfacerea căsătoriei prin divorț până la data la care se face împărțirea lor.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparține nefracționat titularilor codevălmășiei, iar la încetarea stării de comunitate, împărțeala se face prin unicitate de cote, stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport de contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică nu prin diferențierea cotelor în raport de anumite categorii de bunuri.
În raport de considerentele expuse pe larg anterior și conform principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, prevăzut de art.728 Cod Civil, art.36 alin.1 Cod. și potrivit art.673 indice 5 alin.1/Cod Procedura Civilă, - instanța de fond prin încheierea interlocutorie pronunțată la 04.07.2008 a Judecătoriei Craiova, în prezenta cauză a admis în parte și în principiu atât cererea principală, cât și cererea reconvențională.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: un imobil apartament situat în C, cartier 1 Mai, - 62,.1,.13, județul D conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.3--/25.05.1993; mobilier bucătărie, canapea, 2 fotolii, 2 covoare, 1 bibliotecă, 1 TV color. A dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de fiecare. A constatat un drept de creanță de - lei (ROL) pentru pârâtă, reprezentând ratele și dobânzile achitate de pârâtă pe perioada 15.03.1995-16.06.1998, după despărțirea în fapt a părților, - cu care se va majora lotul pârâtei. A numit experți specialitatea construcții civile și bunuri mobile pentru evaluare, arătarea criteriilor avute în vedere la evaluare, propuneri de lotizare. În cursul judecății, s-au întocmit rapoartele de expertiză: specialitatea construcții civile /10.02. 2009 de expertul și specialitatea bunuri mobile /19.02.2009 de expertul.
Principiul care domină operațiunea de compunere a loturilor din cadrul partajului este principiul egalității părților, extras din prevederile art.741 cod civ -în sensul că fiecare parte urmează să primească un lot egal cu cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune (în speță fiind stabilită de instanță o cotă de pentru fiecare parte. Această egalitate între lot și cota fiecărei părți, trebuie să fie făcută în natură, iar egalizarea valorică se face printr-o sumă de bani așa cum este stipulat în teza finală a alineatului 2 al. art.673/ 5 cod pr. Civ. și art.742 cod civ.
La formarea loturilor, instanța de fond a avut în vedere criteriile stabilite de art. 673/9 c Cod Penal, putând să-și motiveze opțiunea și pe alte stări de fapt (la care s-a făcut referire mai sus), practica judiciară stabilind că la formarea și atribuirea loturilor trebuie analizat întreg materialul probator și să combine în mod echitabil realitățile speței pentru a asigura o împărțeală justă.
În speță, s-a reținut, prin hotărârea de divorț, că reclamantul a părăsit domiciliul comun în anul 1995, iar odată cu desfacerea căsătoriei, minora rezultată din căsătorie a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei, astfel că, dacă soții nu se înțeleg cu privire la atribuirea locuinței ce a constituit domiciliul comun, instanța va stabili căruia dintre aceștia i se va atribui locuința, luând în considerare nu numai criteriile cu caracter exemplificativ prevăzute de art. 673/9 cod proc civ, ci și alte asemenea criterii, cum se menționează la finalul textului legal al acestui articol. Ca atare, instanța de fond a avut în vedere și alte criterii de ordin familial, material, apreciind că în speță se justifică atribuirea imobilului apartament, pârâtei reclamante.
Inegalitatea loturilor formate în natură fiind o situație normală și frecventă, art. 673/5 cod pr civ -prevede că în cazurile în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani denumită sultă, iar plata sultei revine în conformitate cu dispozițiile art. 673/10 al. 4 cod pr civ, părții care a primit în lotul său bunuri de o valoare mai mare decât valoarea ce i se cuvine potrivit cotei sale de contribuție din masa bunurilor supuse partajului.
În conformitate cu art. 673/10 al.1 teza II Cod pr. Civ. -instanța de fond a stabilit un termen de 6 luni pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a sentinței.
Împotriva sentinței civile si IAP, au declarat apel ambele părți.
Pârâtaa susținut în motivarea apelului, că încheierea de admitere în principiu și sentința sunt netemeinice și nelegale. A susținut că, instanța a reținut cote egale pentru ambele părți, fără a argumenta juridic, pe baza doar a prezumției comunității de bunuri, nestabilind în concret care a fost contribuția efectivă a fiecăruia din soți la dobândirea bunurilor comune. Prin încheierea de admitere în principiu, instanța de fond a decis în mod netemeinic și nelegal asupra contribuției egale la dobândirea apartamentului din cartierul 1 Mai. Greșit s-a reținut că ratele și dobânzile aferente contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.3--/25.05.1993, reprezintă un drept de creanță ce nu justifică reactualizarea la nivelul prețului de circulație al apartamentului. Ratele apartamentului constituiau tocmai prețul apartamentului după despărțirea în fapt din anul 1995, pârâta achitând prin reținere pe statul de plată ratele și dobânzile aferente contractului, în valoare de 122.332 lei vechi, din prețul total al apartamentului de 157.431 lei, însă valoarea creanței sale nereactualizate este stabilită de instanță la 12,23 RON. Cu privire la diferența de 16.668 lei din prețul total al apartamentului, instanța nu s-a pronunțat prin încheierea de admitere în principiu, necercetând care din părți a achitat suma și care a fost contribuția fiecărei părți la plata acestei sume care constituia o diferență din prețul apartamentului. Această diferență de preț a fost achitată în perioada octombrie 1993 - noiembrie 1994 de pârâtă. Instanța de fond nu a acordat importanță lămuririi criteriilor contribuției concrete a părților la dobândirea bunurilor, prestării muncii în gospodărie și creșterii copiilor, în raport cu dezinteresul total al reclamantului față de membrii familiei și bunăstarea acesteia.
Apelantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. În motivare, a susținut că instanța de fond a reținut și dispus în mod corect împărțirea bunurilor în cote egale, pe baza materialului probator administrat. S-a reținut în mod just că avansul și comisionul pentru apartament au fost achitate din venituri comune, deoarece și reclamantul era angajat în muncă la acea dată, iar ratele în valoare de - lei (ROL) au fost plătite în timpul căsătoriei până la 16.06.1998, divorțul pronunțându-se la data de 13.11.2006. Și în perioadele de șomaj reclamantul a încasat sume de bani respectiv indemnizația de șomaj și alte venituri realizate din munca prestată în străinătate.
Reclamantul, în motivarea apelului, a susținut că, instanța de fond a reținut eronat că părțile s-au despărțit în fapt în anul 1995, în realitate acest lucru producându-se în anul 1996, așa cum rezultă și din sentința de divorț, în raport de această reținere eronată calculându-se valoarea creanței de 122.332 RON, în loc de 48.431 RON. Deși prin acțiunea introductivă și cererea intimatei de la fila 145, s-a solicitat ca toate bunurile mobile să fie atribuite în natură pârâtei, instanța a atribuit astfel de bunuri ambelor părți.
2. Prin decizia civilă nr. 288 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, s-au admis ambele apeluri, s-a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din data de 04.07.2008, în sensul că s- dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/4 pentru reclamantul și de 3/4 pentru pârâta. S- înlăturat dispoziția referitoare la reținerea unui drept de creanță în favoarea pârâtei, s-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu. S-a schimbat în parte sentința civilă. S-au omologat rapoartele de expertiză în specialitatea construcții civile și bunuri mobile în parte, sub aspectul evaluării bunurilor expertizate și s-au atribuit părților loturile astfel:
Lotul nr. 1în valoare de 143.689,50 RON, s-a atribuit pârâtei care primește în lot un apartament situat în C,. 1 Mai, - 62,.1,.13, jud.D, în valoare de 190.402 lei și următoarele bunuri mobile: mobilier bucătărie ( 108 lei), canapea și 2 fotolii ( 145 lei), un covor ( 147 lei), un covor ( 4 lei), 1 televizor ( 20 lei) și o bibliotecă ( 757 lei). Total valoare bunuri atribuite: 191.586 lei.Va plăti sultă lotului nr. II, suma de 47.896,50 lei.
Lotul nr. II, în valoare de 47.896,50 lei s-a atribuit pârâtului, și constă în sultă în cuantum de 47.896,50 lei pe care o va primi de la pârâta. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Din coroborarea probelor administrate în cauză, s-a reținut că apartamentul - bun comun a fost achiziționat potrivit contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 3--/25.05.1993, achitându-se, la momentul încheierii contractului un avans în cuantum de 16129 lei și un comision în cuantum de 2302 lei, diferența de 139.000 lei urmând a fi achitată în rate lunare din salariul pârâtei, pe o perioadă de 5 ani. Contrar susținerii apelantului-reclamant, despărțirea în fapt a soților a avut loc în anul 1995, așa cum rezultă din considerentele sentinței prin care a fost desfăcută căsătoria nr. 2129/13.11.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Faptul că s-a menționat în cuprinsul acesteia susținerea reclamantului în sensul că în cursul anului 1996, pârâta a părăsit domiciliul comun, nu a fost reținută, fiind considerată o eroare materială, în condițiile în care, în aceeași frază se precizează că de 11 ani sunt despărțiți în fapt, susținerea fiind făcută în anul 2006 și, mai mult, relevanță are reținerea instanței de divorț, ce a stabilit cu autoritate de lucru judecat că în anul 1995 intervenit despărțirea în fapt a soților.
Prin urmare, s-a reținut că, în perioada căsătoriei până la despărțirea în fapt din 1995, pârâta a realizat venituri, a depus activitate în gospodărie și pentru creșterea și îngrijirea celor doi copii rezultați din căsătorie, activitate ce reprezintă o contribuție proprie la dobândirea bunurilor comune, iar după despărțirea în fapt a achitat diferența de preț de 139.000 lei, din prețul total de 157.431 lei pentru apartament, sumă ce constituie tot o contribuție proprie la dobândirea imobilului, iar nu un drept de creanță, așa cum a stabilit prima instanță. Procedând astfel, prima instanță a ajuns la concluzia nefirească în sensul că, după ce pârâta a contribuit împreună cu reclamantul la plata comisionului și avansului în cuantum total de 18431 lei, iar apoi exclusiv la plata diferenței de preț de 139.000 lei, în final i s-a constatat un drept de creanță de doar 12,23 lei, plătind sultă reclamantului J din valoarea apartamentului.
Prin urmare, față de cele reținute, tribunalul a apreciat întemeiată această critică, urmând să schimbe în parte încheierea de admitere în principiu, în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de pentru reclamant și pentru pârâtă din masa bunurilor comune, și să înlăture reținerea privind stabilirea unui drept de creanță pentru reclamant.
Critica apelantului reclamant vizând modalitatea de atribuire a bunurilor mobile este apreciată ca întemeiată, având în vedere că ambele părți au solicitat în cursul judecății în fața instanței ca bunurile mobile să fie atribuite pârâtei.
Prin urmare, s-au omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții în specialitatea construcții și bunuri mobile, la instanța de fond, în parte, sub aspectul evaluării bunurilor reținute la masa partajabilă, respectiv 190.402 lei pentru apartament și 1184 lei pentru bunurile mobile.
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâta (fosta ), în termen, motivat și timbrat.
Critica este în esență următoarea: deși în mod corect instanța de apel a stabilit că soții au o contribuție diferențiată la dobândirea bunurilor comune, în mod greșit s - a stabilit o cotă de în favoarea sa, aceasta fiind mult mai mare, respectiv de 90%. În sprijinul acestei susțineri invocă faptul că la dobândirea apartamentului a avut o contribuție de 88% și, pe de altă parte a contribuit la creșterea, întreținerea copiilor și susținerea treburilor gospodărești.
Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul majorării cotei sale de contribuție la 90%.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că în apel recurenta de astăzi nu a solicitat o cotă mai mare de 80%, prin urmare tribunalul nu putea să dea mai mult decât s-a cerut.
S-au depus: taxă timbru și împuternicire avocațială.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înainte de a fi analizat recursul, apar necesare următoarele precizări:
In cauza, recurenta parata a solicitat in prima instanta si a reiterat sustinerea in apel, stabilirea unei cote "majoritare" si atribuirea apartamentului intrucat a avut o contributie "personala si exclusiva" la dobandirea acestuia, iar in concluziile orale ale aparatorului sau in fata instantei de apel, acesta a sustinut ca parata a achitat 80% din valoarea apartamentului.
Parata nu a precizat - din proprie initiativa si nici la cererea instantei, cel putin din perspectiva aplicarii dispozitiilor legale privind timbrajul vizand stabilirea unei taxe la valoarea sau cota contestata-, catimea cotei de contributie raportata la intreaga masa a bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Prin urmare, apararea intimatului reclamant din intampinare, potrivit careia recurenta solicita in recurs mai mult decat a solicitat in fata instantelor de fond, nu va fi analizata in acest context.
Potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului d e procedură civilă, Capitolul II "Recursul" al Titlului IV - ordinare de atac, din Cartea a II -a, a devenit Capitolul I - Recursul, al Titlului V - extraordinare de atac - Cartea a II - Cu alte cuvinte, recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului d e procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului d e procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă.
Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 - 9), numai pentru motive de nelegalitate, spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă.
Având în vedere toate aceste considerente preliminare, conținutul cererii de recurs, dar și nemotivarea în drept a acesteia, Curtea retine ca motivul de recurs referitor la intinderea cotei de contributie a fiecarui sot, respectiv la existenta unei inegalitati si mai mari a cotelor decat cea retinuta in apel, vizeaza exclusiv netemeinicia hotararii atacate, intrucat determinarea cantitativa a cotei este o imprejurare de fapt si rezultatul exclusiv al evaluarii probelor administrate in cauza.
In lipsa unei cereri, respectiv a unei contestari a cotei solicitate si subsecvent, a unor probatorii din care sa rezulte ca unul dintre soti a avut o contributie mai mare la achizitionarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, se prezuma - ca efect al prezumtiei comunitatii de bunuri instituita prin art. 30 Codul familiei, ca ambii soti au avut contributii egale si deci impartirea acestor bunuri se face in cote egale.
In aceiasi ordine de idei, existenta si aprecierea probelor care sa rastoarne aceasta prezumtie, reprezinta tot atributul exclusiv al instantei de fond, respectiv al tribunalului.
Deci, in cazul in care se solicita stabilirea unei cote mai mari, intinderea drepturilor sotilor se stabileste in raport de contributia fiecaruia la dobandirea bunurilor in timpul casatoriei, sotii neavand un drept stabilit de la inceput asupra unei cote din bunurile comune, ci unul prezumat egal, fiind astfel necesara administrarea de probe prin care sa se determine aportul fiecaruia la dobandirea lor.
Asa cum s-a aratat in precedent, probele apte sa demonstreze contributia sotilor la dobandirea apartamentului si a celorlalte bunuri solicitate, au fost administrate, iar valorificarea si stabilirea fortei probante a acestora, reprezinta atributul exclusiv al instantelor de fond, in speta al tribunalului.
În concluzie, in fața instanței de apel, care are posibilitatea suplimentării sau refacerii probatoriilor, potrivit art. 295 alin. 2 cod procedură civilă, se stabilește definitiv starea de fapt, cu excepția cazului în care în recurs se depun înscrisuri noi potrivit art. 305 cod procedură civilă, iar aceste înscrisuri ar fi de natură să modifice această stare de fapt, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici.
Or, în recurs reclamanta nu a depus înscrisuri noi din cele la care se referă dispozitiile legale enunțate și care să pună instanța de recurs în situația reconfigurării unei alte situații de fapt si de drept.
Asadar, fata de starea de fapt retinuta, concluzia instantei de apel este in concordanta cu aceasta in ceea ce priveste dimensionarea cotelor de contributie ale sotilor la dobandirea bunurilor comune, iar dispozitiile legale incidente apar corect interpretate si aplicate.
Singura chestiune ce s-ar incadra intr-o critica de nelegalitate ar fi aceea referitoare la criteriile si elementele ce sunt avute in vedere de instanta, la stabilirea existentei contributiei unui sot la dobandirea bunurilor comune.
Or, in cauza in raport cu data despartirii in fapt a sotilor, cu modul de plata a apartamentului - coordonate definitive ale starii de fapt, in mod corect s-a retinut ca in ceea ce o priveste pe sotie, incadrata si o perioada de timp mai mare comparativ cu sotul sau, munca in gospodarie si activitatea specifica de crestere si ingrijire a minorei rezultate din casatorie, reprezinta o componenta economica aducatoare indirect de venituri, ce nu poate fi neglijata si in mod corelativ trebuie avuta in vedere la stabilirea existentei unei contributii reale si efective, alaturi de cea financiara, la dobandirea bunurilor comune - in speta apartamentul si celelalte bunuri.
O asemenea interpretare rezulta si din cuprinsul art. 29 Codul familiei, Capitolul 3 - Efectele casatoriei, Sectiunea II - Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor, potrivit carora sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei. Este evident ca mijloacele la care se refera legiuitorul, nu sunt de natura exclusiv financiara, nefiind legate numai de veniturile din munca.
Acestea sunt considerentele potrivit carora se va respinge recursul de fata ca nefondat, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nefiind incident niciunul din cazurile de recurs de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila si neexistand nici motive de recurs de ordine publica ce se invoca si din oficiu si se pun in dezbaterea partilor potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.
Se va lua act ca intimatul nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ). ) împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.
2 ex/26.03.10
Tehnored.
Jud. fond
Jud. apel
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
| ← Divort. Decizia 707/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
