Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.288
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.1006/A din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe reclamantul, pentru partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reclamantul intimat prin apărător solicită respingerea recursului, pentru motivele invocate în întâmpinare, arătând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, din probele administrate rezultă contribuția exclusivă a intimatului la achiziționarea apartamentului, pe durata căsătoriei, pârâta făcând afaceri păguboase, contractând datorii mari, iar investițiile la imobil au fost efectuate în perioada în care părțile nu era căsătorite, pârât având o atitudine constantă pe durata procesului, nepretinzând aceste investiții.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.682/18.04.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.4670/2004 s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamant, s-a admis în parte cererea reconvențională precizată și formulată de pârâtă; s-a constatat că pe perioada căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune: apartament nr.15 înscris în CF 68867 T, nr.top 30402/XV, situat în T-,.6, în valoare de 991.100.000 lei și următoarele bunuri mobile: set lenjerie în valoare de 500.000 lei, covor - 2.000.000 lei, canapea extensibilă - 4.000.000 lei, birou - 1.000.000 lei, fotoliu 2 persoane - 2.000.000 lei, mobilă hol - 15.000.000 lei, mobilă sufragerie - 40.000.000 lei, frigider - 8.000.000 lei, perdele 700.000 lei, un candelabru - 150.000 lei; s-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea apartamentului menționat mai sus și a bunurilor mobile reclamantului; reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 500.850.000 lei cu titlu de sultă, actualizată la data achitării; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 34.781 lei reprezentând din ratele achitate pe perioada căsătoriei pentru apartamentul situat în T-,.16, actualizată începând cu data achitării ratelor până la data pronunțării sentinței; obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.507.322 lei reprezentând din cheltuielile comune plătite de reclamant pentru locuința situată în T str. - - (fosta ), nr. 19,.6,.15; s-a dispus intabularea in CF a dreptului de proprietate a reclamantului asupra apartamentului menționat mai sus în cota de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunității de bunuri.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Timișa declarat apel reclamantul, iar prin încheierea nr. 5/20.07.2005 Curtea de Apel Timișoara -Secția civila a dispus in dosar 7375/C/2005 scoaterea cauzei de pe rolul Curții de Apel Timișoara si trimiterea acesteia la Tribunalul Timiș spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 7610/4.08.2005, dosar in care pârâta a formulat întâmpinare si cerere de aderare la apel.
Prin decizia civilă nr. 138/A/17.02.2006 Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de reclamantul, a respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta, schimbând în parte hotărârea atacată in sensul reactualizării sumei de 34.781 lei la care a fost obligată pârâta până la data achitării ei, păstrând în rest dispozițiile hotărârii atacate si obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul înregistrata pe rolul Curtii de Apel Timișoara în dosarul -, iar prin Decizia civilă nr. 1534/12.09.2006, a fost admis recursul, decizia recurată si sentința civila fiind casate, iar cauza trimisa spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10.10.2006 sub nr. 7704/325.
Prin sentința civilă nr. 6025/12.06.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- s-a admis in parte acțiunea civila principala precizata de reclamantul împotriva paratei (fostă ).
S-a admis in parte cererea reconvenționala formulata de parata-reclamanta reconvenționala (fosta ) împotriva reclamantului-parat reconvențional.
S-a constatat ca sub durata căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune: apartamentul nr.15 situat in T, str. - - (fosta ), nr.19,.6, înscris in CF nr.68867 T, nr.top.30402/XV in valoare de 141.247 lei noi si următoarele bunuri mobile: set lenjerie pat-500.000 lei (50 lei noi); covor-2.000.000 lei (200 lei noi); canapea extensibilă - 4.000.000 lei ( 400 lei noi); birou- 1.000.000 lei (100 lei noi); fotoliu 2 persoane- 2.000.000 lei (200 lei noi); mobila hol- 15.000.000 lei (1500 lei noi); mobila sufragerie- 40.000.000 lei (4.000 lei noi); frigider-8.000.000 lei (800 lei noi); perdele- 700.000 lei (70 lei noi); un candelabru- 150.000 lei (15 lei noi)- bunuri in valoare totala de 148.582 lei noi.
S-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea apartamentului menționat mai sus si a bunurilor mobile reclamantului.
A fost obligat reclamantul să plătească paratei suma de 74.291 lei noi cu titlu de sulta, actualizata la data achitării.
A fost obligată parata să plătească reclamantului suma de 10.314,70 lei noi, reprezentând din ratele achitate pe perioada căsătoriei pentru apartamentul proprietatea paratei, situat in T,-,.16.
A fost îndreptățit reclamantul sa-si intabuleze in CF nr.68867 T la nr.top. 30402/XV dreptul de proprietate in cota de 1/1 parte asupra apartamentului nr.15 situat in T str. - - (fosta ), nr.19,.6, cu titlu de sistare comunitate de bunuri.
A fost obligat reclamantul sa plătească paratei suma de 400 lei, reprezentând onorarii de expert si s-au compensat in rest cheltuielile de judecata.
S-a respins in rest acțiunea principala precizata si cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 29.10.1988, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civila nr.8713/22.10.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitiva prin Decizia Civila nr.36/27.02.2004 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara.
In timpul căsătoriei, părțile au dobândit prin contribuție comuna apartamentul nr.15 situat în T, str. - - (fosta ), nr.19,.6, înscris in CF nr.68867 T la nr.top.30402/XV in valoare de 141.247 lei, valoarea reactualizata si următoarele bunuri mobile: set lenjerie de pat-500.000 lei vechi, covor-2.000.000 lei vechi, canapea extensibilă - 4.000.000 lei vechi, birou-1.000.000 lei vechi, fotoliu doua persoane-2.000.000 lei vechi, mobila hol-15.000.000 lei vechi, mobila sufragerie-40.000.000 lei vechi, frigider-8.000.000 lei vechi, perdele -7.000.000 lei vechi, un candelabru - 150.000 lei vechi.
In cererea sa, reclamantul arată că apartamentul este bun propriu, dobândit exclusiv prin contribuție personala, aspect care nu poate fi reținut de instanță; cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu sub nr.12031 este dovedit că apartamentul din litigiu a fost dobândit în anul 1991, perioada în care părțile erau căsătorite. Faptul că acest apartament a fost primit de reclamant de la locul de munca și închiriat nu dovedește că este proprietarul exclusiv al acestui bun, la fel cum nu s-a probat ca suma achitată pentru achiziționarea lui provine din resurse proprii. Referirea reclamantului la înscrisul constatator al achitării prețului vânzării nu este de natura să dovedească proveniența sumei menționata și pe cale de consecință nici că acesta ar fi constituit bunul propriu al reclamantului. Nici din probele testimoniale administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi avut contribuție exclusiva la plata prețului imobilului, în sensul că martorii audiați nu s-au referit la vreo sumă concreta și nici nu au fost de față la efectuarea vreunei plăți, ci au relatat doar ca reclamantul obținea câștiguri considerabile din activitatea de taximetrie, că avea bani economisiți dinaintea încheierii căsătoriei, doar o singură martora- s-a referit la suma de 50.000-60.000 lei ce i-ar fi fost data reclamantului de către mama sa în acest scop, însa această relatare contravine susținerilor pârâtei. Prin urmare, în absenta unor dovezi concrete care să ateste contribuția inegala a părților la achiziționarea imobilului, în condițiile în care apartamentul a fost dobândit sub durata căsătoriei și în care ambii soți obțineau venituri din munca, instanța a apreciat că aceștia au participat în egala măsură la dobândirea lui.
In ceea ce privește bunurile mobile anterior menționate, acestea au fost recunoscute de pârâtă prin întâmpinare, însă contestate valorile lor, pârâta susținând că bunurile au valori mai mici decât cele indicate de reclamant; cu privire la acest aspect, instanța a apreciat că bunurile mobile au valorile indicate de reclamant, întrucât pârâta, deși le-a contestat, nu a dovedit ca au alte valori potrivit susținerilor sale.
Tot prin acțiunea introductiva, reclamantul a mai arătat că sub durata căsătoriei, părțile au dobândit un set de tacâmuri din, existenta acestui bun fiind contestata de pârâtă prin întâmpinare și nefăcându-se nici o dovadă a existenței acestuia, motiv pentru care instanța a respins cererea în ce privește împărțirea unui set de tacâmuri de, în valoare de 4.000.000 lei vechi.
Prin cererea reconvenționala, pârâta a solicitat includerea în masa partajabila a următoarelor bunuri mobile: mobila de hol- în valoare de 15.000.000 lei vechi, mobila sufragerie- în valoare de 40.000.000 lei, un frigider- în valoare de 8.000.000 lei vechi; perdele- în valoare de 7.000.000 lei vechi, un candelabru- în valoare de 150.000 lei vechi si un serviciu de cobalt și s-a dovedit achiziționarea acestora, mai puțin existența serviciului de cobalt. In legătură cu acest aspect, martorul a arătat că el a dat reclamantului un serviciu de cobalt pentru că i-a împrumutat mașina, însă ulterior, acest serviciu a fost vândut de reclamant pentru a-și achita unele datorii și taxe de întreținere. Deși, reclamantul contesta existenta perdelelor și a unui candelabru, aceste bunuri au fost văzute de martorii și în locuința părților, astfel că au fost incluse în comunitatea de bunuri. Celelalte bunuri arătate de parata prin cererea reconvenționala, respectiv mobila hol, mobila sufragerie, frigider au fost recunoscute de reclamant care, însa, susține că au fost achiziționate prin contribuția sa exclusivă, fapt nedovedit prin probele administrate.
In ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principala privind dreptul de creanță al reclamantului reprezentând din cuantumul actualizat al ratelor achitate în timpul căsătoriei pentru apartamentul pârâtei din T,-,.16, instanța a apreciat că este întemeiat pentru următoarele considerente: potrivit adeverinței nr.550/2004 emisă de SC rezultă că din anul 1988 luna octombrie și până în martie 1992, pârâtei i s-a reținut în fiecare lună câte 498 lei, iar potrivit adeverinței eliberată de Sucursala CEC T cu nr.28736/2004 rezultă ca de la data de 01.11.1998 a mai rămas de rambursat suma de 69.562 lei pentru apartamentul proprietatea pârâtei. Potrivit adeverinței nr.12664/2004, emisă de Sucursala CEC T, creditele pentru imobilul menționat mai sus au fost achitate integral cu suma de 27.232 lei. Reclamantul solicită ca pârâta să-i plătească cota de din cuantumul actualizat al ratelor achitate în timpul căsătoriei pentru apartamentul nr.16 din T,- proprietatea pârâtei, suma actualizată fiind de 10.314,70 lei, cerere care apare ca fiind întemeiată, fiind dovedit că în timpul căsătoriei din veniturile comune ale soților s-au achitat aceste sume pentru achiziționarea apartamentului anterior indicat.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata a din cheltuielile comune suportate pentru apartamentul din T,-, apartament in care părțile au locuit și după pronunțarea sentinței de divorț a fost considerată de instanță ca fiind nefondată, motivat de împrejurarea că ambele părți au suportat aceste cheltuieli; la termenul de judecata din 05.12.2006 și pârâta în calitate de reclamanta-reconventionala a formulat o cerere în acest sens privind obligarea pârâtului la plata cotei de parte din suma de 3.717,45 Ron-cheltuieli comune suportate de pârâtă pentru apartament (fila 10 dosar nr-) și care a fost de asemenea respinsă de instanță pentru același considerent pentru care a fost respinsa cererea reclamantului, dar în plus, se are în vedere împrejurarea că în această fază procesuala pârâta nu mai poate formula cereri noi.
In ceea ce privește petitul din acțiunea principală precizată privind obligarea pârâtei la restituirea cotei de parte din datoriile personale ale acesteia achitate la locul de munca din probatoriul existent la dosar nu s-a dovedit ca pârâta ar fi contractat datorii personale la locul de munca. Cu adresa nr.550/2004 eliberată de T se face dovada că, într-adevăr, pârâta s-a împrumutat de la de Credit cu suma totala de 4800 lei, pe care a restituit-o în rate ulterioare, însă nu s-a dovedit că acest împrumut s-a făcut în scopuri personale și se prezumă astfel că suma împrumutată a folosit familiei; de asemenea, nu s-a dovedit împrejurarea că reclamantul ar fi achitat vreo suma de bani pentru introducerea gazului metan sau instalarea postului telefonic la apartamentului proprietatea pârâtei din T,-,.16.
Față de considerentele anterior enunțate, în baza art. 36 al.1 fam. au fost admise în parte acțiunea principală precizată și în parte cererea reconvențională precizată; s-a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit în comun bunurile enunțate anterior și raportat la prev. art. 728 cod civil s-a dispus sistarea comunității de bunuri prin atribuirea apartamentului și a bunurilor mobile reclamantului. Apartamentul a fost atribuit reclamantului avându-se în vedere împrejurarea că pârâta avut un apartament proprietate personală pe care, însă l-a înstrăinat și teoretic ar trebui ca banii obținuți din vânzarea acestuia să-i ofere posibilitatea achiziționării altei locuințe și s-a mai ținut seama de faptul că reclamantul a realizat o serie de îmbunătățiri la acest imobil. De asemenea, bunurile mobile au fost atribuite reclamantului având în vedere că pârâta nu le-a solicitat, acestea fiind necesare pentru folosința locuinței, fiind compuse în special din piese de mobilier.
Pentru egalizarea loturilor, reclamantul a fost obligat să plătească paratei o sulta în cuantum de 74.291 lei noi, actualizată la data achitării.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 10.314,70 lei noi, reprezentând din ratele achitate pe perioada căsătoriei pentru apartamentul proprietatea pârâtei, situat în T,-,.16.
Raportat la prev. art. 22 din Legea 7/1996, art.46 din Decretul Lege nr.115/1938 a fost îndreptățit reclamantul să își intabuleze în CF dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.15 situat în T,-,.6 în cota de 1/1 parte cu titlu de sistare comunitate de bunuri.
Văzând prev. art.274-276.proc.civ. a obligat reclamantul să plătească paratei suma de 400 lei, reprezentând onorarii de expert si a compensat în rest cheltuielile de judecata
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș în dosar nr- la data de 20.08.2007, solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii cu privire la: stabilirea valorii corecte a imobilului bun comun, recunoscându-se valoarea investițiilor necontestate de pârâtă; constatarea contribuției exclusive a apelantului la dobândirea apartamentului menționat; împărțirea în natură a bunurilor mobile prin atribuirea și către pârâtă; respingerea cererii reconvenționale; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1617,85 lei reprezentând parte din cheltuielile comune plătite exclusiv de apelant începând cu 11.06.2003; stabilirea dreptului de creanță si obligarea pârâtei să restituie reclamantului cota de din datoriile personale ale pârâtei contractate la locul de muncă anterior căsătoriei si achite în comun după căsătorie, la nivelul sumelor actualizate, 40.000.000 ROL; cheltuielile de judecată în toate ciclurile personale.
În motivare, a arătat că deși a reținut existența investițiilor realizate de reclamant, instanța le-a inclus în masa partajabilă. De asemenea, achiziționarea apartamentului s-a făcut fără aportul pârâtei, prețul de cumpărare fiind de 116.875 lei, achitat la data de 31.01.1991, iar contractul s-a încheiat la 04.02.1991. Veniturile folosite în acest sens au provenit din numerar-activitatea desfășurata de reclamant(taximetrie) si lichidarea CEC-ului, conform dovezilor de la filele 63-69. Pârâta intimată nu a indicat contribuția sa, dovedindu-se ca nu participa nici la cheltuielile cu sarcinile căsătoriei, dimpotrivă efectua cheltuieli proprii cu banii comuni, contractând datorii, achitându-le.
Instanța a încălcat dispozițiile art. 741.civ. privind atribuirea bunurilor, legal fiind ca și intimata pârâtă să primească în lot bunuri mobile.
De asemenea, intimata pârâta nu a contribuit la dobândirea bunurilor mobile, mobila de hol, de sufragerie și frigiderul fiind cumpărate exclusiv de reclamant, iar perdele și candelabru nu au existat.
Deși au convenit ca pârâta să suporte 2/3 din cheltuielile comune de întreținere pentru apartamentul în care locuiesc, obligația nu a fost respectată, astfel încât suma solicitată reprezentând din cheltuieli respectă convenția amintită.
Probele administrate în cauză confirmă faptul că pârâta a contractat datorii personale ce au fost achitate în comun după încheierea căsătoriei, astfel încât dreptul de creanță solicitat este justificat.
De asemenea, instanța nu a acordat și cheltuieli de judecată din ciclurile procesuale anterioare.
În drept, apelantul invocat disp. art. 296.proc.civ.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat, în apărare, că îmbunătățirile efectuate nu pot fi incluse în categoria bunurilor proprii ale apelantului, iar la dobândirea apartamentului a contribuit cu veniturile realizate din muncă și prin faptul că a efectuat singură întreținerea gospodăriei.
Bunurile mobile nu puteau fi atribuite întrucât a precizat în scris că nu îi sunt necesare, fiind vorba în majoritate de piese de mobilier.
Instanța a reținut corect și faptul că ambele părți au contribuit la suportarea cheltuielilor comune de întreținere dar și că pârâta nu a contractat datorii personale la locul de muncă.
Cu privire la apartament, acesta a fost dobândit în timpul căsătoriei, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Deși apartamentul a fost primit de apelant de la locul de munca, aceasta nu dovedește că este proprietarul exclusiv al acestuia. Afirmația apelantului că pârâta intimată ar fi făcut cheltuieli proprii cu banii comuni este gratuită, întrucât nu rezultă din nici o probă o astfel de situație.
Admițând în parte acțiunea precizată și cererea reconvențională în mod logic cheltuielile de judecată au fost în majoritate compensate.
În drept, intimata pârâtă a invocat disp.art. 274, 289, 292, 294-296.proc.civ.
Prin decizia civilă nr.1006 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost admis apelul declarat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 6025/12.06.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă (fostă ),
A fost schimbată în parte sentința și rejudecând, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei doar cota de 49% din apartamentul, situat în T, str. - - nr. 19,. 6, înscris în CF 68867 T, nr. top 30402/XV, fără îmbunătățiri.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 30.188,2875 lei, cu titlu de sultă, actualizată de la data pronunțării sentinței, 12.06.2007 până la data achitării efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.400 lei actualizată, compusă din 8 rate de 300 lei reprezentând din ratele achitate în timpul căsătoriei cu titlu de împrumut, urmând ca fiecare sumă - de 300 lei să fie reactualizată în funcție de rata inflației de la data plății (ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august 1989) până la achitarea efectivă.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
A fost obligată intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către apelant în apel.
A fost respinsă cererea intimatei privind cheltuielile de judecată în apel.
Din cuprinsul deciziei civile sus amintite, se reține că în privința imobilului apartament nr. 15 din T-, Bl. 6, din carnetul CEC depus la filele 64-67 din dosarul nr. 4670/2004, al Tribunalului Timiș, libret întocmit pe numele mamei reclamantului, mai precis din menționările aflate la fila 67, rezultă că la data de 31.01.1991, data achitării prețului apartamentului, au fost eliberate sumele de 30.833+22.000+7000=59.833 lei.
Acest înscris se coroborează cu declarația martorului, care s-a referit la suma de 50.000-60.000 lei ce i-ar fi fost dată reclamantului de mama sa în scopul achiziționării apartamentului.
In aceste condiții, în temeiul art. 31 lit.b fam. instanța a constatat că partea din imobil corespunzătoare sumei de 59.833, achitată în anul 1991, reprezintă bun propriu prin donație, atâta timp cât nu s-a dovedit ca mama reclamantului ar fi intenționat ca suma donată să devină bun comun.
Tribunalul a apreciat că nu se poate reține afirmația reclamantului că și diferența până la prețul de - lei a fost tot contribuția sa exclusiva, întrucât acest fapt nu a fost dovedit. Pârâta intimată realizat la rândul său venituri din muncă și prestat muncă în gospodărie.
Printr-un calcul matematic rezulta ca suma achitată în anul 1991 reprezintă 51% din apartament, astfel ca diferența de 49% constituie bun comun dobândit de părți în cote egale.
Din raportul de expertiză coroborat cu declarațiile martorilor audiați mai reiese că îmbunătățirile la apartament au fost efectuate exclusiv de reclamant astfel încât nu este justificată includerea acestora în masa partajabilă. Prin urmare, având în vedere că părțile au fost de acord cu atribuirea imobilului către reclamant, instanța urmează să îl oblige la plata sultei către pârâta intimată calculată astfel: din cota de 49 % din imobil, fără îmbunătățiri (141.247 - 18029,5 = -,5 x 49%= 60.376,575: 2 = 30.188,2875).
Tribunalul a apreciat apelul ca întemeiat și în ce privește împrumutul contractat în luna ianuarie 1989 de către pârâta intimată, conform adresei emise de, aflată la fila 13 din dosarul nr. 4670/2004 al Tribunalului Timiș. În absența altor probe, instanța trebuie să aplice dispozițiile legale și prezumțiile care decurg din acestea. Este un împrumut ce fost achitat în timpul căsătoriei, ce urmează regimul stabilit de art. 32.fam. Astfel, o datorie a soților se prezumă că este personală atâta timp cât nu se dovedește că se încadrează într-una din categoriile prevăzute expres de art. 32.fam. Cum pârâta nu a dovedit nici una dintre situații, instanța a constatat că datoria nu este comună, iar apelantul reclamant are un drept de creanță, constând în din valoarea ratelor achitate în perioada ianuarie-august 1989( conform cotelor de contribuție reținute și de prima instanță).
Pentru recuperarea integrală a creanței tribunalul a dispus ca fiecare sumă (1/2) să fie actualizată în funcție de rata inflației de la data plății fiecărei rate până la achitarea efectiva, suma solicitată de reclamant de 40.000.000 ROL neputând fi acordată, întrucât nu se justifică prin calcule matematice și echitabile juridic.
Cu privire la celelalte motive de apel, instanța a constatat că acestea nu sunt fondate întrucât atribuirea bunurilor mobile, în majoritate mobilier, a fost refuzata de către pârâta intimată, iar față de calitatea acestor bunuri, se impunea ca acestea sa nu fie separate de apartamentul atribuit integral reclamantului. În acest mod, nu se putea încălca nici principiul prev. de art. 741.civ., varianta aleasă de instanță cu acordul părților fiind ca bunurile să fie incluse într-un singur lot.
Cheltuielile comune au fost considerate în mod corect ca fiind achitate de către ambele părți conform adeverințelor depuse de la Asociația de Proprietari.
De asemenea, cheltuielile de judecată au fost compensate în parte, ca urmare a soluțiilor date cu privire la acțiunea principala și cererea reconvenționala conform disp.art. 276.proc.civ.
Împotriva deciziei civile sus-amintite, pârâta a declarat recurs, înregistrat sub nr- din 27.02.2008 la Curtea de Apel Timișoara, solicitând modificarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamantului și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată, în apel și recurs.
Din motivele de recurs se reține că apartamentul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei, din probele administrate în cauză rezultând că prețul acestuia a fost achitat cu bani comuni, astfel că trebuia să i se aplice prezumția comunității de bunuri, potrivit art.31 din Codul familiei. Faptul că reclamantul a depus xerocopia unui livret CEC care aparținea mamei sale, de pe care s-au făcut restituiri de sume nu trebuia să ducă la concluzia instanței că banii au fost folosiți la plata prețului, neexistând probe în acest sens.
O altă critică vizează împrejurarea că instanța de apel ar fi săvârșit un plus petit prin faptul că a recunoscut contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului în folosul reclamantului, deși prin nici un petit al acțiunii sale nu a solicitat recunoașterea îmbunătățirilor în favoarea sa.
Pârâta mai arată că în mod nelegal instanța de apel a obligat-o la plata sumelor reprezentând rate ale apartamentului proprietatea pârâtei, cu reactualizarea sumelor începând cu anul 1989, deși în cauză nu s-a efectuat expertiză contabilă, în realitate ratele fiind plătite din veniturile realizate prin închirierea respectivului apartament.
Pârâta susține astfel că din probele administrate în cauză rezultă că mama sa a suportat toate cheltuielile pentru acest apartament, iar în anul 1995 achitat integral restul prețului, astfel că, apartamentul fiind proprietatea sa, dobândit înainte de încheierea căsătoriei, și ratele au calitatea de bun propriu al său.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Analizându-se motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanțe, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă se constată că recursul de față nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de apel ar fi constatat că partea din imobilul în litigiu corespunzătoare sumei de 59.833 achitată în anul 1991, ar fi bun propriu al reclamantului este neîntemeiată, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și depoziții de martori rezultă că "apartamentul a fost primit de la intreprinderea unde lucra reclamantul și plătit în timpul căsătoriei cu bani agonisiți de el înainte de căsătorie" (martor, fila 28 dosar fond), precum și din veniturile realizate de reclamant din activitatea de taximetrie (martor, fila 15 dosar fond).
De asemenea, din înscrisurile depuse la filele 64-67 din dosarul nr.4670/2004 al Tribunalului Timiș, respectiv file din libretul CEC întocmit pe numele mamei reclamantului, rezultă că la data de 31.01.1991, data achitării apartamentului, au fost eliberate sumele de 30.833, 22.000 și 7.000 lei, înscrisuri coroborate cu depoziția martorului (fila 50 dosar fond), care se referă la suma de 50.000-60.000 lei ce i-ar fii fost dată reclamantului de mama sa în scopul achiziționării apartamentului, rezultă că partea din imobil corespunzătoare sumei de 59.833 lei, achitată în anul 1991 reprezintă bun propriu prin donație al reclamantului.
În ce privește diferența de 49 % din imobil, instanța de apel în mod corect a constatat că aceasta reprezintă bun comun dobândit de părți în cote egale, ținând cont de veniturile realizate de pârâtă din muncă și din munca prestată în gospodărie.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă în sensul că instanța de apel ar fi săvârșit un plus petit este neîntemeiat întrucât reclamantul, prin acțiunea introductivă a susținut că îmbunătățirile aduse apartamentului nu fac parte din masa partajabilă, din probele administrate, raportul de expertiză coroborat cu declarațiile martorilor, inclusiv interogatoriul pârâtei (fila 6 dosar fond) rezultă că acestea au fost realizate de către reclamant, anterior căsătoriei.
Cu privire la susținerea recurentei că instanța de apel ar fi obligat-o pentru prima dată la plata sumelor reprezentând rate pentru apartamentul fostă proprietate a pârâtei din str.-, prin actualizarea sumelor, este nefondată, pârâta fiind obligată prin sentința civilă nr.682/18.04.2005 a Tribunalului Timiș la plata ratelor actualizate achitate pe perioada căsătoriei pentru apartamentul acesteia, dispoziție menținută de aceeași instanță prin sentința civilă nr.6025/12.06.2007.
Curtea constată de asemenea, că pârâta nu a atacat cu apel nici una din aceste dispoziții ale instanței, astfel că această critică nu poate constitui motiv de recurs.
Constatând astfel că în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de către pârâtă apare ca neîntemeiat, urmând să fie respins ca atare, menținându-se decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă împotriva deciziei civile nr.1006/A din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind pe reclamantul intimat, pentru partaj bunuri comune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan Dr.- -
GREFIER
- -
Red.IG/26.03.2008
Dact./27.03.2008
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1247/2009. Curtea de... | Răpire internațională de copii. Decizia 1096/2009. Curtea de... → |
|---|
