Răpire internațională de copii. Decizia 1096/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1169/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1096.
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul, de către recurentul MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către recurentul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 (pentru ), împotriva sentinței civile nr.573 din 16.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și Autoritatea tutelară PRIMĂRIA
are ca obiect - răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru recurentul reclamant Ministerul Justiției și Libertăților, în baza delegației depuse la dosar, intimata pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din data de 18.06.2009, emisă de " și ", lipsind recurentul, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și reprezentantul Autorității tutelare Primăria
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa relațiilor solicitate la TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă, respectiv încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009 și înaintarea de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI, prin serviciul registratură, la data de 18.06.2009, a unui memoriu formulat de numitul iar la data de 22.06.2009, a recursului formulat de către precum și depunerea unei întâmpinări de către intimata pârâtă.
Curtea comunică reprezentantului Ministerului Justiției și procurorului de ședință copii ale motivelor de recurs formulate de către și a întâmpinării formulate de către.
Curtea pune în discuția părților aspectul lipsei încheierii de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009.
Reprezentantul Ministerului Justiției arată că lasă la aprecierea instanței aspectul pus în discuție.
Reprezentantul intimatei pârâte arată că, lipsa încheierii de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009, poate influența major soluția ce urmează a se pronunța în cauză, aspect față de care apreciază utilă amânarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se pot pune concluzii pe fondul cauzei și pe aspectul lipsei încheierii de amânare a pronunțării.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului Ministerul Justiției și Libertăților solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune înapoierea minorilor în, unde se afla reședința obișnuită a acestora înainte de deplasarea în România sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile în favoarea statului român potrivit art.11 din legea nr.369/2004.
Arată că, instanța de fond a apreciat greșit probele considerând drept determinantă audierea unei minore de o vârstă foarte fragedă și vădit influențată de mediul familial în care trăiește, sens în care invocă dispozițiile art.13 alin.2 din legea nr.100/1992 pentru aderarea României la Convenția d l Haga.
Totodată, solicită admiterea recursului promovat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea celor trei recursuri formulate în cauză, față de cel promovat de către înțelegând să invoce excepția tardivității.
Arată că, instanța de fond, a analizat cauza prin prisma tuturor aspectelor invocate și a dispus în sensul în care protejează interesele minorilor mai presus de orice altceva.
Mai arată că, reprezentantul Ministerului Public de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa asistat la audierea minorilor iar acesta este motivul pentru care la momentul susținerii concluziilor pe fondul cauzei a manifestat o poziție fermă de respingere a acțiunii reclamantului.
Invocă dispozițiile art.13 alin.2 din Convenția d l Haga apreciind că instanța trebuie să ia în considerare dorința copiilor de a rămâne în România.
Cu privire la lipsa încheierii de amânare a pronunțării arată că lasă acest aspect la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că lipsa încheierii de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009, este o cauză de nulitate și în cazul în care se va constata că aceasta nu există la TRIBUNALUL BUCUREȘTI înțelege să solicite casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Arată că, în lipsa acestei încheieri, instanța este în imposibilitate de a verifica cum au decurs dezbaterile la momentul la care cauza a rămas în pronunțare, dacă completul de judecată a fost legal compus sau constituit precum și concluziile părților pe fondul cauzei.
În cazul în care instanța va trece peste acest impediment înțelege să solicite admiterea celor trei recursuri formulate în cauză.
Arată că, deși instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Convenție pentru a aprecia că se află în prezența unei neînapoieri ilicite, consideră că prea ușor a reținut instanța că minorii se împotrivesc la înapoiere și pentru acest motiv a respins acțiunea. Mai apreciază că minorii nu au maturitatea necesară pentru a se ține cont de părerea acestora.
Având cuvântul în replică cu privire la excepția tardivității declarării recursului promovat de către, reprezentantul Ministerului Justiției și Libertăților, arată că lasă la aprecierea instanței acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public lasă la aprecierea instanței aspectul tardivității declarării recursului promovat de către.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.573/16.04.2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din anul 1980, pentru, în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară - Primăria
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, rin p. cererea înregistrată la data de 04.02.2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr-, Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din anul 1980 formulat pentru reclamantul cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta și cu citarea Autorității Tutelare din cadrul Primăriei B, prin care solicită instanței să dispună înapoierea minorilor, la tatăl lor, Ia reședința obișnuită din Statele Unite ale Americii, 3345. GA 30024.
Situația de fapt reținută pe baza probatoriilor administrate și susținerilor părților constă în aceea că la data de 04.09.2008 pârâta împreună cu cei trei copii, născuți din căsătoria soților, au părăsit teritoriul, unde aveau reședința obișnuită, în statul, plecând în România inițial cu acordul tatălui, reclamantul în cauză, acesta susținând că a permis deplasarea copiilor în mod temporar, iar nu pentru a se stabili în mod definitiv pe teritoriul altui stat.
Odată ajunși în România, familia compusă din pârâtă și cei trei copii s-au stabilit pe raza municipiului B, minorii fiind înscriși în diferite forme de învățământ, ancheta socială constatând că aceștia sunt familiarizați cu noul mediu, deoarece au venit frecvent în vacanțe la bunicii materni și au menținut legătura cu ceilalți membrii din familia lărgită a mamei.
Examinând toate aceste susțineri ale reclamantului, precum și apărările pârâtei, în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că, potrivit art.3 alin.1 din Convenție, neînapoierea unui copil se consideră ilicită când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale și dacă, la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Pentru a stabili existența unei neînapoieri ilicite în accepțiunea art.3, instanța poate ține seama în mod direct de legea sau hotărârile judiciare ori administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reședința obișnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoașterea hotărârilor străine care ar fi altfel aplicabile.
Tribunalul a reținut că reclamantul este titularul unui astfel de drept privind încredințarea, atribuit de plin drept potrivit legislației statului american, o atare concluzie deducându-se în principal din conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate de Curtea Superioară a Districtului, Statul. Nu s-a administrat nici o probă care să conteste părților, atâta vreme cât căsătoria nu s-a desfăcut și nu s-a dispus încredințarea minorilor unuia sau altuia dintre părinți, autoritatea comună ce se exercită asupra copiilor, ce se materializează în grija asupra persoanei și asupra averii acestora, însă cel mai important element al dreptului privind încredințarea, tocmai acela ce face obiectul ocrotirii prin instrumentul internațional CH este chiardreptul de a hotărî asupra reședinței copilului,drept ce nu poate fi exercitat în mod abuziv și intempestiv, astfel încât să impieteze asupra dezvoltării minorului, prin schimbarea brusă a mediului în care acesta a fost obișnuit. Astfel, art.5.a din CH dezvoltă: "dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reședinței sale.".
Cu privire la consimțământul reclamantului la deplasare, Tribunalul a constatat că acesta a fost dat neîndoielnic pentru "luarea" minorilor din SUA, aspectul în discuție nefiind de altfel combătut de reclamant, care nu invocă "deplasarea" ilicită a copiilor în România (adică, plecarea propriu-zisă a acestora din ), ci reținerea lor pe teritoriul Statului Român, CH reglementând și situațiile în care, chiar dacă deplasarea s-a făcut în baza unui acord al persoanelor implicate, ulterior reținerea (neînapoierea în statul unde se află reședința obișnuită) se dovedește a fi ilicită.
O altă susținere a pârâtei vizează intenția părților de a se stabili în mod definitiv în România, împreună cu toată familia, aspect ce ar contura, transpus în contextul CH, inexistența unei reședințe obișnuite a copiilor în, unde s-ar mai putea dispune întoarcerea lor.
A rezultat din probele administrate că minorii au avut încă de la naștere domiciliul (reședința obișnuită) în, unde s-au și născut.
Pe de altă parte, ipoteza acreditată de pârâtă, a intenției inițiale a părților de a reveni și se stabili în țară, este infirmată prin însăși declarația denumită"acord de călătorie copil,semnată de ambele părți, în care se menționează fără echivoc faptul că deplasarea avea să aibă loc pentru o perioadă scurtă de timp în România, urmând ca pârâta să îi însoțească pe copii înapoi la domiciliul familiei din SUA. Tribunalul nu a reținut caracterul pur formal al acestei declarații, astfel cum a afirmat pârâta,"spre a evita eventuale probleme cu autoritățile vamale",cu atât mai mult cu cât își contrazice propriile susțineri, în sensul că nu era nevoie de acordul soțului dat în scris pentru a ieși cu minorii din țară, conform legislației statului, neexistând nici un impediment pentru reclamant ca, în cazul în care se decisese plecarea definitivă, să menționeze aceasta în declarație, cu aceleași efecte de facilitare a tranzitului vamal. În plus, pretinsa "instabilitate" psihică și emoțională a soțului său, în preajma plecării, ce a determinat-o pe pârâtă să accepte semnarea unui astfel de acord, nu constituie un element subiectiv de certitudine care să releve o decizie fermă și de comun acord a soților de a se stabili în mod definitiv în România ci, dimpotrivă, poate conduce la concluzia că o hotărâre definitivă în acest sens nu fusese încă luată sau mai existau unele incertitudini, cel puțin din partea reclamantului, situație în care pârâta era datoare să se abțină de la orice măsură unilaterală, de a decide stabilirea domiciliului copiilor în România, atâta vreme cât situația nu era clarificată, iar o hotărâre comună a soților nu era luată.
În privința împuternicirilor acordate în mod reciproc de soți, acestea nu au o relevanță deosebită în ansamblul probator, putând sprijini atât una cât și cealaltă din pozițiile părților.
Referitor la motivul de neînapoiere prevăzut de art. 13.b) CH, tribunalul a apreciat că nici unul din aspectele relevate de pârâtă, cu privire la conduita reclamantului față de cei 3 copii ai săi, chiar dacă s-ar reține veridicitatea lui, nu conduc la încadrarea situației de fapt în cazul evocat, în acest sens fiind și jurisprudența constatată în materia aplicării CH, a statelor semnatare, care tind spre o aplicare restrictivă a acestui motiv de neînapoiere.
Convenția admite însă că avizul copilului asupra punctului esențial al înapoierii sau reînapoierii sale să poată fi decisiv, dacă autoritățile competente consideră că el a atins o vârstă și o maturitate suficientă. Pe de altă parte, Convenția dă copilului posibilitatea de a fi interpretul propriului interes, așa cum relevă raportul explicativ.
În consecință, tribunalul a reținut ca unic motiv de neînapoiere a copiilor la reședința obișnuită din SUA și îi va da importanța cuvenită, în sensul unei soluții de respingere a prezentei cereri, opinia celor trei copiii exprimată în mod univoc și fără constrângere, în sensul de a nu reveni în SUA și de a rămâne în România, unde sunt integrați în noul mediu, atât școlar cât și extrașcolar.
Fără ca o atare manifestare de voință să impieteze asupra unei viitoare hotărâri privind încredințarea, unde vor fi luate în examinare aspecte de fond de substanță, în raport cu cele avute în vedere în prezenta cauză, Tribunalul a apreciat că opinia exprimată de copiii, poate fi luată în considerare în condițiile art.13 alin.2 CH: "Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune înapoierea copilului, dacă constată că acesta se împotrivește la înapoierea sa și că a atins o vârstă sau o maturitate care face necesar să se țină seama de opinia sa".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs: reclamantul, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Reclamantul critică sentința recurată pentru următoarele motive:
Tribunalul retine în mod greșit și dă o importanță nejustificată de probatoriul administrat la dosarul cauzei, în sensul aplicării exclusive a dispozițiilor facultative reglementate de art. 13 alin. 2 din CH.
Prin sentința nelegală atacată, TRIBUNALUL BUCUREȘTI întărește rezoluția ilicită a intimatei, în sensul că îi ușurează acesteia accesul la o încredințare a copiilor mijlocită de instanțele române și nu de cele americane, care ar fi fost pe deplin și exclusiv competente în a soluționa cererile de încredințare a minorilor care au reședința obișnuită (dintotdeauna, în cazul nostru) în raza de competență a Curții Superioare a, Statul, SUA.
Chiar prin ordinul judecătoresc de punere în aplicare cu privire la bunuri și copii, emis în cauză, 08CV-3192/19.12.2008 a Curții Superioare a, Statul, se interzice mutarea copiilor din jurisdicția instanței americane sau determinarea unilaterală a unei alte jurisdicții.
Prin interpretarea neavenită a dispozițiilor de excepție ale Convenției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI nu face altceva decât să reinvestească indirect instanța Judecătoriei Brașov cu soluționarea procesului de divorț și încredințare de minori, început de intimată.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, încalcă flagrant de asemenea și dispozițiile imperative ale art. 12 alin. 1 din CH, care prescriu cu exactitate: "Când un copil a fost deplasat sau reținut ilicit în înțelesul art. 3 și o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată".
Deși instanța își motivează hotărârea în mod unic pe acest articol 13 alin. 2 din CH, aceasta nu arată temeiurile care i-au format această convingere, în sensul argumentării maturității tuturor minorilor, fiind inacceptabil ca minora să ia decizii și pentru ceilalți doi copii, care încă nu au atins vârsta minima de 10 ani.
Ministerul Justiției și Libertăților în criticarea sentinței recurate, arată că, în cauza de față nu se poate reține condiția vârstei și nici cea a maturității necesare pentru a se ține seama de opinia minorei în vârstă de 11 ani, astfel că instanța de fond a apreciat greșit probele, considerând drept determinată audierea unei minore de o vârstă foarte fragedă și vădit influențată de mediul familial în care trăiește.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Convenției d l Haga din 1980 și a Legii nr.369/2004 privind aplicarea acestei convenții.
Astfel, tribunalul, pronunțându-se în cauză, nu a administrat nici un fel de probe din care să reiasă consimțământul petentului pentru neînapoierea minorilor la reședința obișnuită din Statele Unite ale Americii și nici probe care să ateste un risc grav ca prin înapoierea minorilor în țara de origine, aceștia să fie expuși unui pericol fizic sau psihic sau ca orice alt fel să fie puși într-o situație intolerabilă.
Nefiind identificată nici o situație de excepție, din cele prevăzute de art.13 din convenție, în cauză sunt incidente dispozițiile Convenției d l Haga care prevăd obligația statului contractant de a asigura înapoierea imediată la reședința obișnuită a copiilor deplasați sau reținuți ilicit pe teritoriul acelui stat.
La termenul din data de 03.06.2009 reprezentantul Ministerului Public învederează instanței faptul că pentru sentința recurată nu există în dosarul Tribunalului București încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009.
La termenul din data de 24.06.2009, Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepția nulității sentinței recurate, având în vedere că în dosarul sentinței de fond nu există încheierea de amânare a pronunțării din data de 13.04.2009.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va soluționa prioritar excepția invocată pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.261 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în nulele legii și va cuprinde:
1. arătarea instanței care a pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
2. numele, domiciliul sau reședința părților, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanților legali și al avocaților;
3. obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor;
4. arătarea concluziilor procurorului;
5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
6.dispozitivul;
7. calea de atac și termenul în care se poate exercita;
8. mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului în cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, președintele instanței o va semna în locul său, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul șef, făcându-se mențiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea. Hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Comunicarea se va face în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii.
Acest text de lege este imperativ, iar încălcarea lui este sancționată cu nulitatea absolută având în vedere că lipsa oricărui element din hotărârea astfel pronunțată creează părților un prejudiciu ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea hotărârii.
Mențiunile de la punctele 1-4 din art.261 Cod procedură civilă sunt cuprinse în practicaua hotărârii judecătorești, care are valoarea încheierii de ședință de la termenul la care cauza a rămas în pronunțare.
Având în vedere că la data de 13.04.2009, când cauza a rămas în pronunțare, judecării, făcând aplicarea art.260 Cod procedură civilă, au amânat pronunțarea pentru datele de 15.04.2009 și 16.04.2009, sentința civilă nr.573/16.04.2009 trebuia să aibă atașată încheierea de amânare a pronunțării întocmită de grefierul de ședință la data de 13.04.2009, încheiere care face parte integrantă din sentința recurată.
Încheierea de amânare a pronunțării nu există însă în dosarul de fond și nici nu a fost comunicată instanței de recurs deși s-a făcut o adresă în acest la TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă la termenul din data de 03.06.2009.
această încheiere de amânare a pronunțării, instanța de recurs nu poate exercita rolul său de instanță de control judiciar cu privire la compunerea instanței de judecată, la respectarea dreptului la apărare al părților, la respectarea principiului contradictorialității la participarea procurorului, etc.
Având în vedere dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă raportate la dispozițiile art.105 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul, de către recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 (pentru ), împotriva sentinței civile nr.573 din 16.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - --
GREFIER
Red.
., B,
2 ex./21.07.2009
- 5 -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 1545/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
