Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

Complet specializat de familie și minori

DECIZIA CIVILĂ NR.299

Ședința publică din 24 martie 2009

PREȘEDINTE: Daniela Calai

JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Erica Nistor

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 319/A/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. -, în contradictoriu cu reclamanta și intervenienții și, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta intimată personal și asistat de avocat și avocat pentru pârâtul recurent, lipsă fiind pârâtul recurent și intervenienții intimați.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, pentru a se pronunța cu privire la lămurirea dispozițiilor deciziei civile nr.228/23.10.2007 pe care le modifică și a celor pe care le menține referitoare la sentința primei instanțe, arătând că reclamanta a speculat omisiunea instanței de apel, modificând astfel cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune și solicitând pârâtului obligarea la plata unei sume mai mare decât cea datorată.

Pârâta intimată prin apărător solicită respingere recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța a lămurit pe calea contestației la executare dispozitivul deciziei, însă pârâtul încearcă pe această cale să modifice hotărârea instanței, punând în discuție o hotărâre definitivă și irevocabilă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față constată:

Prin decizia civilă nr.319/A/29.10.2008, Tribunalul Arada admis contestația la executare formulată de contestatorul și a lămurit dispozitivul deciziei civile nr.228/A/23.10.2007 pronunțată în dosar nr.- al Judecătoriei Arad în ceea de privește menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate, în sensul că s-a menținut componența loturilor și modul de atribuire, dispoziția de a nu introduce în masa de împărțit a unor bunuri, respingerea cererii reconvenționale și modul de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia civilă nr. 228/A din 23.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. - s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de către reclamanta împotriva sentințelor civile nr. 5918/21.11.2006 și 943/31.01.2007 pronunțate în dosarul 5884/2005 al Judecătoriei Arad.

S-a admis apelul formulat de către pârâtul împotriva acelorași sentințe pe care le-a schimbat în parte în sensul că s-a stabilit că părțile au avut contribuție egală la dobândirea bunurilor comune respectiv câte 50%.

S-a introdus în masa de împărțit contravaloarea căsuței de la valoare 2000 lei - valoarea totală de împărțit -,83 lei.

S-a scos din lotul pârâtului aparatul profesional pentru suc valoare 1800 lei și-l atribuie reclamantei precum și contravaloarea căsuței de la 2000 lei, valoarea lotului reclamantei fiind de -,1 lei iar al pârâtului -,73 lei.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 27170,68 lei sultă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 533,9 lei cheltuieli parțiale de judecată în apel.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru hotărî astfel, tribunalul, examinând apelurile părților a stabilit că: reclamanta a declarat că renunță la judecarea apelului, dar nu l-a timbrat, astfel că în baza art 20 din Legea 147/1996 acesta a fost anulat ca metimbrat.

În privința apelului pârâtului instanța a reținut că părțile au avut contribuție egală la dobândirea bunurilor comune având în vedere veniturile realizate de fiecare, faptul că reclamanta o perioadă de 3 ani, nu a făcut dovada ce venituri a obținut din vânzarea hainelor second hand iar ajutorul primit de la părinți și sora sa duce la concluzia că au avut contribuție egală la dobândirea bunurilor.

Referitor la valoarea apartamentului din. instanța a stabilit corect valoarea acestuia având în vedere criteriile reținute în expertiză. Nu a putut fi comparată valoarea acestuia cu cel situat în oraș, acesta fiind în afara orașului, cu utilitățile arătate corect în expertiză,

În lotul atribuit reclamantei s-a regăsit suma de 29700 Ron contravaloarea a 100 porci și parte a dreptului de creanță constând în contravaloarea oilor în sumă de 36230,2 Ron astfel că motivele de apel referitoare la aceste animale nu au fost justificate, prin admiterea lor, s-ar fi înrăutățit situația pârâtului în propria cale de atac.

Instanța a considerat că trebuie introdusă în masa de împărțit căsuța de la despre care reclamanta a recunoscut că a înstrâinat-

Investițiile de la casa pârâtului de la au fost corect stabilite.

Aparatul de suc profesional a fost atribuit reclamantei având în vedere acordul părților, iar în privința calității și modul de atribuire a celorlalte bunuri instanța a considerat că s-au respectat dispozițiile legale.

La fond, taxa de timbru a fost stabilită și achitată conform dispozițiilor legale în vigoare.

Față de această stare de fapt, instanța, în baza art 296 cod pr civilă a admis apelul și a schimbat hotărârea primei instanțe în sensul că a stabilit cote de câte 50% la dobândirea bunurilor, a introdus în masa de împărțit căsuța de la în valoare de 2000 lei, a scos din lotul pârâtului aparatul de suc profesional și l-a atribuit reclamantei, modificând valoarea loturilor și obligând-o pe reclamantă să plătească pârâtului suma da 27170,68 lei sultă, iar în baza art 276 cod pr civilă a obligat-o la cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație la executare contestatorul și solicitat lumărirea înțelesului, întinderii și aplicării deciziei civile nr. 228/A din 23.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. - în ce privește "menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate".

În motivare, a considerat că titlul executoriu nu este suficient de lămuritor în ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea lui și că pârâta creditoare a calculat în mod eronat sulta de 81.840,40 lei pe care ar trebui să i-o plătească contestatorul.

Prin concluziile scrise contestatorul a solicitat, în esență, admiterea contestației astfel cum a fost formulată respectiv să se dispună lămurirea înțelesului, întinderii și aplicarea titlului executoriu în baza art. 399 Cod procedură civilă, respectiv a deciziei civile nr. 228/A din 23.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. - și menționarea în dispozitivul ei a faptului că nu se mai menține dispoziția Judecătoriei Arad din sentința civilă nr. 5918/21.11.2006 potrivit căreia contestatorul fost obligat a preda reclamantei suma de 29.700 RON reprezentând contravaloarea a 100 de porci și suma de 36.230,2 RON reprezentând parte a contravalorii oilor, nici dispoziția din sentința civilă nr. 943/31.01.2007 privind obligarea contestatorului la plata unei sulte de 18.000 RON reprezentând contravaloarea diferenței de coproprietate și nici dispoziția privind înscrierea unui privilegiu în favoarea reclamantei pentru suma de 83.930,2 RON în CF nr. 58772

Intimata, prin concluziile scrise, a arătat că este de acord cu cererea vizând lămurirea înțelesului întinderii și aplicarea deciziei civile nr. 228/A din 23.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. -, însă nu în modalitatea solicitată de contestator.

Examinând decizia a cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit, instanța reține că părțile au solicitat tribunalului să precizeze la ce s-a referit în dispozitivul deciziei când a stabilit că "menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate".

În baza art. 400 alin 2 instanța urmează să admită contestația și în ceea ce privește menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate a menținut componența loturilor, și modul de atribuire, dispoziția de a nu introduce în masa de împărțit a unor bunuri, respingerea cererii reconvenționale și modul de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia nr.228/2007 a tribunalului a fost atacată cu recurs și prin decizia 1081/23.10.07 pronunțată în dosarul - Curtea de Apel Timișoaras -a admis recursul și s-au modificat atât cotele de contribuție la dobândirea bunurilor cât și sulta, hotărârea Tribunalului nemaiavând nici o relevanță în cadrul executării silite.

Împotriva deciziei civile nr.319/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în contestația la titlu a declarat recurs în termenul legal contestatorul solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare.

Recursul s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.312 al.3 și al. 5 Cod procedură civilă iar în fapt pe aceea că tribunalul nu s-a pronunțat asupra celor solicitate prin contestație.

În concret, s-a susținut că în mod eronat s-a arătat în hotărâre că "se mențin celelalte dispoziții din hotărârea atacată" deoarece unele dintre acestea sunt în totală contradicție cu ceea ce a hotărât instanța de apel. Judecătoria Arada obligat pârâtul să predea reclamantei următoarele bunuri și creanțe: 40 containere de porumb - 200 RON, 3 căzi - 200 RON, suma de 29.700 RON reprezentând contravaloarea a 100 porci și suma de 36.230,2 RON reprezentând contravaloarea oilor, dispoziție care a fost înlăturată în fapt de către instanța de apel, cu toate că nu s-a făcut mențiune expresă în acest sens.

Se solicită să se lămurească dispozitivul deciziei în sensul de a se prevedea că nu se mai menține această obligare a contestatorului de a preda reclamantei suma de 29.700 RON reprezentând contravaloarea a 100 porci și suma de 36.230,2 RON reprezentând contravaloarea oilor. De altfel, în calculele efectuate de către Tribunalul Arad rezultă implicit că nu se mai menține această dispoziție.

Tribunalul Arad nu a admis apelul contestatorului în legătură cu aceste animale apreciind că în lotul atribuit reclamantei se regăsește suma de 29.700 RON contravaloarea a 100 porci și parte a dreptului de creanță constând în contravaloarea oilor în sumă de 36230,2 RON, astfel că motivele de apel referitore la aceste animale nu sunt justificate, prin admiterea lor s-ar înrăutăți situația pârâtului în propria cale de atac.

Față de această concluzie trasă de Tribunalul Arad este evident că dispoziția din sentința Judecătoriei Arad cu privire la obligarea contestatorului de a preda reclamantei suma de 29.700 RON reprezentând contravaloarea a 100 porci și suma de 36.230,2 RON reprezentând parte a contravalorii oilor nu mai putea fi menținută. De asemenea, nu mai putea fi menținută nici dispoziția din sentința civilă nr.943/31.01.2007 privind obligarea contestatorului la plata unei sulte de 18.000 RON reprezentând contravaloarea diferenței de coproprietate și nici dispoziția privind înscrierea privilegiului în favoarea reclamantei pentru suma de 83.930,2 RON în CF nr.58772

La punerea în executare a hotărârilor pronunțate în acest proces, reclamanta, în mod evident de rea-credință, a speculat această omisiune a instanței și, calculând suma pe care trebuie să i-o predea contestatorul, a inclus în aceasta și contravaloarea animalelor.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că Tribunalul Arads -a pronunțat în limita cererii deduse judecății, lămurind dispozitivul deciziei civile nr.228/A/23 octombrie 2007.

Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit tuturor temeiurilor de nulitate prevăzute de art.306 al.2 Cod procedură civilă și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este fondat.

Rezultă astfel că dificultățile contestatorului de a cunoaște în mod exact suma pe care o are de plătit fostei sale soții în cursul executării silite ce a fost deja declanșate, sunt consecința faptului că în procesul de partaj, în diferitele faze procesuale parcurse, instanțele de control judiciar au schimbat parțial hotărârea inițială (care fusese și completată prin sentința civilă nr.943/31.01.2007 de către aceeași instanță), existând în prezent neînțelegeri în ceea ce privește suma pe care intimata o solicită și suma pe care contestatorul susține că trebuie să o plătească.

Prin sentința civilă nr.5918/21.11.2006 a Judecătoriei Arad în forma sa inițială, după stabilirea componenței loturilor, a valorilor bunurilor, a contribuției de 60% a reclamantei și de 40% a pârâtului la dobândirea bunurilor comune, la aliniatul 6 din dispozitiv s-a înscris obligația pârâtului de a preda reclamantei anumite bunuri și creanțe, acestea din urmă referindu-se la suma de 29700 RON contravaloarea a 100 porci și suma de 36.230,20 ROn, contravaloarea oilor pe care pârâtul le-a vândut în timpul căsătoriei părților.

Prin sentința civilă nr.943/31.01.2007 a aceleiași instanțe s-a îndreptat și lămurit hotărârea anterior menționată în sensul că observându-se valoarea corectă a unor bunuri mobile din componența loturilor aliniatul 5 al dispozitivului în care se preciza că lotul I se atribuie reclamantei iar lotul II pârâtului s-a completat cu aceea că pârâtul urma să-i plătească reclamantei suma de 18.000 lei, reprezentând diferența de coproprietate a acesteia.

Prin decizia civilă nr.228/A/23.05.2007 (a cărei interpretare s-a cerut în prezentul dosar) s-a anulat apelul reclamantei dar s-a admis apelul pârâtului în sensul că s-a stabilit contribuția de 50% a fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune, s-a introdus în masa partajabilă suma de -,83 lei contravaloarea de 2000 lei a căsuței de la, s-a scos din lotul pârâtului aparatul de suc în valoare de 1800 lei și s-a atribuit reclamantei, la fel ca și contravaloarea căsuței de la, valoarea lotului reclamantei urmând să fie de -,1 lei iar a lotului pârâtului, de -,73 lei, cu obligația reclamantei de a-i plăti acestuia o sultă de 27170,68 lei precum și 533,9 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin această decizie s-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizia civilă nr.1081/23.10.2007 Curtea de Apel Timișoaraa admis recursurile ambelor părți și a schimbat cotele lor de contribuție la dobândirea bunurilor comune așa cum s-a stabilit inițial de către instanța de fond - respectiv 60% reclamanta și 40% pârâtul - precum și dreptul de creanță al reclamantei reprezentând contribuia la investițiile la imobilul proprietatea pârâtului, pe care a stabilit-o la suma de 3255 lei, menținând în rest celelalte dispoziții ale deciziei.

În condițiile în care, astfel cum rezultă din cronologia diferitelor dispoziții ale instanțelor, componența și valoarea loturilor precum și sumele pe care părțile și le datorează, cu diverse titluri, s-au schimbat și pentru că acest lucru s-a produs pentru prima oară în apel la Tribunalul Arad, pârâtul a solicitat acestei instanțe să lămurească, în considerarea deciziei civile nr.228/23.05.2007, ce anume presupune mențiunea din dispozitivul deciziei referitoare la "menținerea celorlalte dispoziții din sentința civilă 943/31.01.2007", arătând în cuprinsul contestației și cum anume înțelege el acest lucru.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (fila 69-71 dosar Tribunalul Arad ) la data de 2.06.2008 reclamanta, artă că nu se opune cererii pârâtului, ba mai mult, solicită și ea lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executor însă nu în modalitatea expusă de fostul ei soț.

Pronunțându-se contestației, Tribunalul Arad nu a lămurit în concret, așa cum ambele părți au cerut, prin interpretarea corelată a dispoziției sentinței civile nr.5918/2006 a Judecătoriei Arad (completată prin sentința civilă nr.943/2007 a aceleiași instanțe) și a deciziei civile nr.228/23.10.2007 a Tribunalului Arad, ce anume sume își datorează părțile ca urmare a partajului judiciar, simpla enunțare a faptului că "se mențin celelalte dispoziții ale hotărârii atacate în sensul că s-a menținut componența loturilor și modul de atribuire, dispoziția de a nu introduce în masa de împărțit a unor bunuri, respingerea cererii reconvenționale și modul de acordare a cheltuielilor de judecată", nefiind în măsură să răspundă obiectului solicitării și nici scopului acestui gen de contestație care urmărește clarificarea dispozitivului unei hotărâri pentru ca aceasta să poată servi rațiunii pentru care a fost pronunțată, respectiv pentru a putea fi executată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul contestatorului și va casa decizia civilă nr.319/29.10.2008 a Tribunalului Arad cu trimiterea spre rejudecare în fond la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 319/29.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă pe care o casează cu trimiterea spre rejudecare în fond la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 24 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -

GREFIER

- -

Red.DC/6.04.2009

Dact./7.04.2009

Judecătoria Arad -judecător

Tribunalul Arad -judecători,

2 ex.

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai, Maria Lăpădat, Erica Nistor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Timisoara