Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 3
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta, domiciliat în I,-,. 973,. B,. 2,. 10, jud. I în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 433/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru recurenta având cuvântul, depune la dosar chitanța seria - nr. - din data de 07.01.2009 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 483 lei și timbru judiciar în cuantum de 6 lei.
Avocat pentru intimatul având cuvântul, invocă excepția nulității recursului declarat de recurenta având în vedere că motivele de recurs formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 cod procedură civilă. Astfel, arată că prin motivele de recurs formulate recurenta a precizat că decizia atacată este netemeinică însă nu a indicat și motive de nelegalitate a deciziei pronunțate de Tribunalul Iași.
Avocat pentru recurenta având cuvântul, solicită respingerea excepției invocate de intimatul ca fiind nefondată întrucât motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 punctul 9 cod procedură civilă. Astfel, Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 433/11.06.2008 a aplicat greșit dispozițiile legale în vigoare, în sensul că nu a avut în vedere valoarea reală a autoturismului și în mod greșit a stabilit că părțile au o contribuție egală la dobândirea bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată în cauză când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 10.622/1 oct. 2008 Judecătoria Iașia admis în parte cererea formulată de reclamantul -, domiciliat în I,-, -.2,. A,. 3,. 14 în contradictoriu cu pârâta -reclamantă, domiciliată în I,-, -.1-3,. B,. 1,. 5 și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta -reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât.
Instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un apartament situat în I, - - 65,. 973,. B,.2,.10, în valoare de 143.600 lei și o serie de bunuri mobile în valoare totală de 148.900 lei.
S-a constatat că părțile au avut următoarele cote de contribuție: reclamantul - 40%, iar pârâta - 60%.
A fost respinsă solicitarea pârâtei - reclamante referitoare la calitatea de bunuri proprii a bunurilor: mașină de spălat, o canapea, trei covoare persane, o mochetă, dulap cu un corp, dulap pentru pantofi și haine și masă fantezie, precum și solicitarea privind dreptul de creanță asupra îmbunătățirilor aduse imobilului bun comun.
S-a respins solicitarea pârâtului - reclamant de a fi inclusă în masa de împărțit valoarea fructelor (chiriei) bunului imobil comun.
Judecătoria a dispus ieșirea părților din indiviziune și a atribuit acestora următoarele loturi:
A) reclamantului pârât lotul format din autoturismul în valoare de 1500 lei.
B) pârâtei - reclamante lotul format din apartament situat în I, - T -, nr. 65,. 973,. B,.2,. 10, în valoare de 143.600 lei și celelalte bunuri mobile, lotul pârâtei fiind în valoare de 147.400 lei.
Pentru complinirea valorii loturilor pârâta - reclamantă a fost obligată să achite reclamantului - pârât suma de 58.060 lei cu titlu sultă.
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți cu titlu onorarii avocat și reclamantul - pârât a fost obligat să achite reclamantei - pârâte suma de 1000 lei cu titlu cheltuieli de judecată ( taxe timbru).
Reclamantul - pârât a fost obligat să achite în contul expertului suma de 380 lei cu titlu diferență onorariu.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut că ambele părți recunosc că în perioada căsătoriei au fost dobândite anumite bunuri comune, însă pârâta reclamantă solicită a se constata calitatea de bunuri proprii a următoarelor: mașină de spălat, o canapea, trei covoare persane, o mochetă, dulap cu un corp, dulap pentru pantofi și haine și masă fantezie.
Cu privire la această solicitare, pârâta - reclamantă nu a dovedit prin probatoriul administrat caracterul de bunuri proprii a acestor bunuri, astfel că această solicitare a fost respinsă.
Coroborând recunoașterile reciproce ale părților, cu concluziile expertizei în construcții cu depozițiile martorilor și având în vedere poziția procesuală a pârâtei reclamante exprimate prin încheierea din 19.03.2007, când și-a însușit valorile bunurilor mobile indicate de reclamant la fila 34 dosar, instanța a constatat componența bunurilor comune.
În ceea ce privește autoturismul, instanța a avut în vedere înscrisul existent la fila 71 dosar, respectiv contractul de schimb și valoarea indicată în acesta.
Referitor la cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că pârâta a avut venituri mai mari în perioada 1984 -1999, potrivit mențiunilor din cărțile de muncă și că din depozițiile martorilor reiese că fiul părților a fost crescut o perioadă de bunicii materni, astfel că în favoarea pârâtei se reține o cotă de 60%, iar pentru reclamant 40%.
Reclamantul nu a probat în cauză că apartamentul bun comun ar fi fost închiriat iar veniturile încasate de către pârâtă, la fel nici pârâta nu a dovedit că ar fi efectuat îmbunătățiri la apartament sau valoarea acestora.
În baza art. 728 cod civil instanța a dispus ieșirea părților din indiviziune, potrivit cotelor arătate, iar la atribuire instanța a avut în vedere modalitatea în care părțile au avut în posesie bunurile până în prezent și compensarea valorii acestora cu o sultă.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți și - prin decizia civilă nr. 433 din 11 iunie 2008 - Tribunalul Iașia admis apelurile și a schimbat în parte hotărârea judecătoriei.
Tribunalul a exclus din masa bunurilor comune și din lotul atribuit pârâtei reclamante, mașina de spălat automatică (200 lei), trei covoare persane și mochetă (300 lei).
S-a constatat că valoarea totală a bunurilor comune este de 148.400 lei și că părțile au dobândit bunurile comune cu o cotă egală de contribuție (50 %).
S-a constatat că valoarea totală a bunurilor atribuite pârâtei-reclamante este de 146.900 lei și pârâta-reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului-pârât suma de 72.700 lei cu titlu de sultă.
Părțile au fost obligate să achite, în contul expertului cu titlu de diferență onorariu suma de 115 lei reclamantul-pârât și 265 lei pârâta-reclamantă.
S-a înlăturat dispoziția de obligare a reclamantului pârât la plata cheltuielilor de judecată către pârâta-reclamantă și s-au păstrat restul dispozițiilor sentinței civile care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată în apel au fost compensate.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că părțile s-au căsătorit la data de 9.06.1984 în I, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, din culpă comună, potrivit sentinței civile nr. 9420/2.07.1999 a Judecătoriei Iași, definitivă.
La data de 11.04.1985 s-a născut copilul părților,.
Prin contractul 36724/1992 încheiat cu "Locuința" I, părțile au dobândit apartamentul cu două camere din I, str. - - - 65,. 973, apartament pe care îl dețineau cu chirie, conform contractului din 19.12.1984.
Prețul apartamentului a fost, potrivit contractului, de 114.592 lei, din care s-a achitat un avans de 13.592 lei la 19.06.1992, apoi în rate lunare diferența de 101.000 lei, ultima fiind plătită la data de 12.08.1996 (contractul de la fila 6 dosar fond și adeverința 5334/2006 depusă în recurs).
Fiecare parte la interogatoriu că au fost ajutați material, la dobândirea bunurilor comune, de părinții celuilalt.
Reclamantul recunoaște că părinții pârâtei au avut grijă de copil iar ei, părinții, au avut contribuția materială, după cum pârâta recunoaște că ratele plătite pentru apartament erau oprite pe statul de plată al reclamantului.
Martorii audiați la cererea pârâtei relatează despre contribuția părinților pârâtei la nunta părților și la creșterea copilului, iar martorii propuși de reclamant vorbesc și despre ajutorul dat părților de către părinții reclamantului (alimente, bani pentru mobilarea apartamentului, pentru cumpărare de bunuri electrocasnice, bani dați fiului lor).
Ambele părți au depus la dosar carnetele de muncă. Analizându-le, tribunalul a constatat, mai întâi, că reclamantul este angajat din anul 1980, iar pârâta de la data de 1.10.1984.
Veniturile părților au fost relativ apropiate până în anul 1991, pentru ca după acest an, până la finele căsătoriei, veniturile reclamantului să fie considerabil mai mari (în perioada 1996-1999 venituri de peste două ori mai mari ca ale pârâtei).
Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al pârâtei, aceasta a lucrat aproape întreaga perioadă a căsătoriei în afara orașului
Potrivit unei practici judiciare constante, în lipsa unor probe din care să rezulte contribuția mai mare a unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune, operează prezumția că această contribuție este egală.
În cauza de față, pârâta-reclamantă a pretins o cotă majorată, ei îi revenea sarcina de a proba susținerea, potrivit art. 1169 Cod civil și art. 129 Cod procedură civilă, iar din dovezile administrate, al căror conținut a fost expus în elementele esențiale de fapt, nu rezultă o contribuție superioară față de a fostului soț.
Sub acest aspect, fondată este critica formulată de reclamantul apelant, a constatat tribunalul.
Cât privește bunurile pretins proprii ale pârâtei, reclamantul recunoaște la interogatoriul ce i-a fost luat de către prima instanță că au acest caracter mașina de spălat automatic și covoarele persane, astfel încât greșit prima instanță le-a inclus în masa de împărțit, critica pârâtei-apelante fiind întemeiată a considerat instanța de apel.
Judecătoria a reținut însă corect lipsa probelor în privința dreptului de creanță pretins de pârâta - reconvenientă, derivat din lucrări de îmbunătățire aduse apartamentului după divorțul părților.
Apartamentul bun comun de împărțit a fost evaluat în faza primei judecăți printr-o lucrare tehnică față de care părțile au declarat expres că nu formulează obiecțiuni, iar împrejurarea că valoarea de piață a apartamentului a crescut de la data pronunțării hotărârii, până la declararea apelului, susținută în apelul reclamantului, nu a fost probată.
Fiecare dintre părți a solicitat atribuirea în natură și în mod exclusiv a apartamentului bun comun.
În raport de elementele de fapt ale cauzei și criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, prima instanță a atribuit corect bunul pârâtei-reclamante, a stabilit tribunalul.
După desfacerea căsătoriei, bunul a rămas în folosința acesteia și a copilului minor ce i-a fost încredințat spre creștere și educare. Mai mult, potrivit răspunsului reclamantului la interogatoriu, părțile au convenit la acea dată ca apartamentul să rămână pârâtei. Nici una dintre părți nu este lipsită, la acest moment, de spațiu de locuit, astfel cum rezultă, de asemenea, din răspunsurile la interogator.
În fine, cât privește cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că în apel se preconizează, potrivit celor expuse, schimbarea soluției primei instanțe cu privire la cota de contribuție, că, în rest, pretențiile fiecărei părți au fost admise în parte, tribunalul a apreciat, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, că părțile nu își datorează reciproc cheltuieli de judecată, dar sunt datoare a plăti expertului, diferența de onorariu, urmând a fi obligate la aceasta, în raport de ceea ce a plătit fiecare deja, în cursul primei judecăți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta -reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
Ea arată - în motivarea recursului - că tribunalul a dat o hotărâre nelegală, deoarece nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel, respectiv acela al includerii în masa bunurilor de împărțit a valorii reactualizate a mașinii și nu a analizat corect probatoriul administrat în fața instanței de fond: proba testimonială, interogatoriul și proba cu înscrisuri.
susține că dovezile administrate demonstrează că ea a avut o contribuție mai mare (de 60%) la dobândirea bunurilor comune și un drept de creanță asupra imobilului supus partajării, rezultând din îmbunătățirile aduse acestuia după divorț. Creanța -arată recurenta - este de 1000 lei, reprezentând contravaloarea montării apometrelor și a instalațiilor sanitare.
Recurenta învederează că la momentul încheierii căsătoriei (în 1984) reclamantul era student iar dânsa terminase facultatea, dispunând de resurse materiale și beneficiind de ajutorul substanțial al părinților săi, angajați cu venituri mari. arată că soții au locuit la părinții ei până în anul 1988, iar copilul a fost crescut de bunicii materni, locuind la aceștia până la vârsta de 7 ani. Pârâta -reclamantă pretinde că a fost în permanență ajutată material și de tatăl său biologic, care a și înzestrat- Ea susține - de asemenea - că reclamantul a avut venituri mai mici decât dânsa, la începutul căsătoriei și, chiar dacă ulterior veniturile lui au crescut, cheltuielile gospodăriei erau suportate în mare parte de părinții soției, care dădea și meditații pentru a obține venituri suplimentare.
pretinde și că reclamantul era dezinteresat de familie, întreținea relații extraconjugale și a părăsit-o într-un moment dificil, conduita lui arătând în mod indirect că dânsul a avut o contribuție minoră la dobândirea bunurilor comune.
În fine, recurenta arată că a solicitat includerea în masa de împărțit a autoturismului 1310, dobândit în 1998, cu valoarea reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație aferent perioadei 1998 -2007, dar că tribunalul nu a avut în vedere valoarea reactualizată.
Intimatul - nu a depus întâmpinare. El a invocat, însă, la primul termen de judecată, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Răspunzând excepției, recurenta a solicitat respingerea, învederând că motivele de recurs se încadrează în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă.
Examinând excepția nulității recursului, conform art. 137 alineat (2) Cod procedură civilă, curtea constată că este întemeiată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca pe o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute în articolele 299 -306 din cod. Articolul 302 ind.1 alineat(1) lit. c Cod procedură civilă stabilește o obligație esențială a recurentului, aceea de a motiva recursul (în termenul reglementat de articolul 303) prin indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestor motive. Motive de nelegalitate în sensul Codului d e procedură civilă, pentru care se poate cere în recurs casarea sau modificarea unei hotărâri, sunt cele arătate în articolul 304, punctele 1-9. Enumerarea de la articolul 304 Cod procedură civilă este una exhaustivă și nu exemplificativă, astfel încât nu orice nemulțumire a părții din proces față de soluția judiciară atacată poate constitui motiv de recurs, ci numai acele critici care se încadrează în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă.
În cauza de față, recurenta invocă punctele 7 și 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, dar argumentele prezentate în dezvoltarea acestor două puncte de modificare a hotărârii nu au legătură cu textele indicate. Se observă, astfel, că recurenta nu susține că hotărârea din apel nu ar fi motivată ori că motivele din cuprinsul său ar fi contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru ca încadrarea să poată fi făcută în punctul 7 al articolului 304. În același timp, nu precizează ce dispoziții legale ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de tribunal, astfel încât nici încadrarea recursului în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă nu este posibilă.
În realitate, argumentele expuse în declarația de recurs se circumscriu unei pretins greșite stabiliri a situației de fapt de tribunal, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate. Asemenea critici nu mai pot constitui motive de recurs, punctul 11 al articolului 304 Cod procedură civilă (în care se încadrau) fiind abrogat prin nr.OUG 138/2000, cel din urmă act normativ fiind acela care a transformat recursul din cale ordinară de atac în cale extraordinară și a eliminat posibilitatea invocării în recurs a unui motiv de netemeinicie, recursul fiind limitat la motive de nelegalitate.
Curtea de apel constată că neîncadrarea criticilor din recurs în articolul 304 punctele 1-9 echivalează nemotivării recursului, sancțiunea procedurală aplicabilă fiind aceea prevăzută de articolul 306 alineat (1) Cod procedură civilă, aceea a nulității recursului. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă existența de motive de nelegalitate de ordine publică (ce s-ar fi putut pune în discuție și din oficiu, conform alineatului 2 al art. 306 Cod procedură civilă), curtea urmând a constata nulitatea recursului, în aplicarea art. 306(1) Cod procedură civilă și a menține decizia Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de pârâta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 433/11.06.2008 pronunțate de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
15.01.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 95/2008. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
