Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 320/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 320
Ședința publică de la 09 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1752/R din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta și intervenienții, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant
, asistat de avocat, lipsind intimata pârâtă și intimații intervenienți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, și a fost depusă întâmpinare formulată de intimata pârâtă.
Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului.
Avocat, recurentul reclamant, a precizat că prin motivele de recurs sunt vizate ambele decizii pronunțate de către Tribunalul Mehedinți, respectiv decizia civilă nr. 307/R din 28 februarie 2008 și decizia civilă nr. 1752/R din 17 decembrie 2008, pronunțate în dosarul nr-.
A considerat că recursul este admisibil, arătând că tribunalul trebuia să judece cauza, după casare, ca instanță de apel.
A pus concluzii de admitere a recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate de tribunal, respingerea cererii de recalificare a căii de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S la data de 5.07.2006 sub nr.7404/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei în cote de 50 % pentru fiecare.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că a fost căsătorit cu pârâta din anul 1992 până în anul 2006 și că în timpul căsătoriei au achiziționat un apartament situat în Dr. Tr. S,., nr.7,. 3,.1,.15.
Prin întâmpinare pârâta a recunoscut că a dobândit împreună cu reclamantul apartamentul arătat în acțiune însă, pe cale reconvențională a solicitat să se constate că are o cotă de contribuție de 75% la dobândirea bunurilor comune și să se introducă la masa partajabilă următoarele bunuri: mobilă de sufragerie "" compusă din trei corpuri, colțar mare, două fotolii, măsuță sufragerie, mobilă dormitor compusă din: pat dublu, dulap două bucăți cu două uși, birou, un corp bibliotecă, mobilă dormitor, mobilă bucătărie compusă din 3 corpuri suspendate și un corp masă, un TV color, un TV color Samsung, un computer, un frigider du-rctic, o combină frigorifică Arctic, un aragaz cu 4 ochiuri, butelie aragaz, cuptor cu microunde, mașină de spălat, un covor persan de 3/2, set jaluzele verticale la un dormitor, 2 perdele de câte 5, un telefon mobil Philips, un autoturism 1310 de culoare galbenă și un autoturism de culoare roșie.
Aceasta a precizat că apartamentul a fost cumpărat cu suma de 75.000.000 lei, iar nu 48.000.000 lei cum s-a menționat în contract, că 60.000.000 lei au primit de la părinții ei care aveau acești bani din vânzarea unui apartament cu 2 camere situat pe strada - -. De asemenea, a arătat, că autoturismul 1310 de culoare galbenă a fost radiat și în prezent nr. de înmatriculare a fost transferat la autoturismul de culoare roșie.
Toate celelalte bunuri au rămas în posesia reclamantului.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia în ceea ce privește cota de contribuție majoritară a pârâtei reclamante și admiterea în parte cu privire la bunurile mobile. Acesta a solicitat să nu se rețină în masa bunurilor comune telefonul mobil Philips care nu există și autoturismul 1310 de culoare galbenă, arătând că acesta a fost vândut în timpul căsătoriei și banii au fost folosiți de ambii soți. De asemenea, a precizat că o parte din bunurile mobile au fost cumpărate cu bani împrumutați de la bancă la data de 11.05.2005 și că acest credit l-a achitat deja parțial și urmează să achite și restul.
La termenul din 25.10.2006 la dosar s-a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei reclamante de către părinții acesteia și, care au solicitat să i se rețină acesteia o cotă de contribuție majorată la 80% la dobândirea bunurilor comune. În motivarea cererii lor intervenienții au arătat că au contribuit cu suma de 60.000.000 lei la dobândirea apartamentului, părțile achitând doar - lei din prețul acestuia.
Ulterior, pe parcursul procesului (la 21.02.2007) reclamantul a solicitat scoaterea din masa partajabilă a mobilei din dormitorul copilului și a unui calculator,deoarece aceste bunuri au fost dăruite de către părinții reclamantului minorului părților.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 07.03.2007 a fost admisă acțiunea, a fost admisă în parte cerere reconvențională, s-a fost respins cererea de intervenție în interesul pârâtei, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale următoarele bunuri: un apartament cu trei camere situat în Dr.Tr. S-,.3,.1,.15, mobilă de sufragerie compusă din trei corpuri, colțar mare, două fotolii, măsuță sufragerie, mobilă dormitor compusă din: pat dublu, dulap două bucăți cu două uși, birou, un corp bibliotecă, mobilă bucătărie compusă din 3 corpuri suspendate și un corp masă, un TV color, un TV color Samsung, un frigider du-rctic, o combină frigorifică Arctic, un aragaz cu 4 ochiuri, butelie aragaz, cuptor cu microunde, mașină de spălat, un covor persan de 3/2, set jaluzele verticale la un dormitor, 2 perdele de câte 5, și un autoturism de culoare roșie.
Pentru evaluarea și lotizarea bunurilor supuse partajului, s-a dispus efectuarea expertizelor în specialitățile construcții, auto și bunuri mobile.
Prin sentința civilă nr.580/17.10.2007, Judecătoria Drobeta Turnu Sa admis acțiunea reclamantului, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienți și și a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experți și.
A dispus sistarea stării de indiviziune a părților și a atribuit reclamantului lotul A compus din apartamentul cu trei camere situat în Dr. Tr. S,-,.3,.1,.15, în valoare de 84.559 lei și următoarele bunuri mobile: mobilă de sufragerie compusă din trei corpuri, colțar mare, două fotolii, măsuță sufragerie, birou calculator, un corp bibliotecă, mobilă bucătărie compusă din 3 corpuri suspendate și un corp masă, un TV color, o combină frigorifică Arctic, cuptor cu microunde, mașină de spălat, set jaluzele verticale la un dormitor, 2 perdele de câte 5, și un autoturism de culoare roșie cu o valoare 12 297,50 lei, iar pârâtei a atribuit în plină proprietate următoarele bunuri mobile: mobilă de dormitor, televizor Samsung, frigider Arctic, aragaz cu 4 ochiuri, butelie aragaz în valoare de 2528 lei.
Pentru egalizarea loturilor a obligat reclamantul către pârâtă, cu titlu de sultă, la plata sumei de 47084,25 lei.
Cheltuielile de judecată au fost compensate și obligat reclamantul către pârâtă la plata de 750 lei reprezentând onorariu avocat.
Atât împotriva încheierii din 07.03.2007 cât și împotriva sentinței civile nr. 4580/17.10.2007, au declarat recurs toate părțile.
Prin decizia civilă nr. 307/R/28.02.2008, Tribunalul Mehedinți, a admis toate recursurile, a casat sentința și încheierea cu reținerea cauzei pentru rejudecare în vederea completării probatoriului sub aspectul contribuției efective a părților la achiziționarea apartamentului, a destinației sumei de 700 RON reprezentând prețul cu care a fost vândut autoturismul de culoare galben, achiziționării mobilei," și pasivului comunitar constând în creditul contractat în timpul căsătoriei și rămas nerambursat după divorț.
Prin decizia nr.1752/R din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea, după casare, formulată de reclamantul, împotriva pârâtei și intervenienților,.
S-a admis în parte cererea reconvențională, după casare.
S-a admis în parte cererea de intervenție accesorie, după casare.
S-a constatat că, reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: un apartament cu 3 camere situat în Dr.Tr.S,-,.3,.1,.15, o mobilă de sufragerie, compusă din trei corpuri, colțar mare, două fotolii, măsuță sufragerie, o mobilă de dormitor compusă din pat dublu și dulap - două bucăți cu 2 uși, birou, un corp bibliotecă, mobilă bucătărie compusă din trei corpuri suspendate și un corp masă, un TV color marca, un TV color marca SAMSUNG, un frigider du-RCTIC, o combină frigorifică ARCTIC, un aragaz cu 4 ochiuri, o butelie aragaz, cuptor cu microunde, mașină de spălat, un covor persan de 3/2, set jaluzele verticale la un dormitor, două perdele de câte 5, un autoturism de culoare roșie și suma de 700 RON reprezentând c/val autoturismului de culoare galben (cu nr. de înmatriculare -) înstrăinat de reclamant în timpul căsătoriei.
S-a constatat că părțile au un pasiv comunitar de 9206 EURO, reprezentând împrumutul rămas nerestituit împreună cu dobânzile aferente (după divorț), din creditul de 7140 EURO contractat de reclamant de la BANK la 11.05.2005.
S-a constatat că reclamantul are o contribuție la masa comunitară de 40%, iar pârâta de 60%.
S-au omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții - bunuri mobile, - auto și - construcții.
S-a dispus încetarea stării de devălmășie atribuind părților următoarele bunuri:
Lotul nr.1, în valoare de 185.890, 50 lei (173.083 lei apartament + 12807,50 lei bunuri mobile + 700 lei c/val autoturism galben) s-a atribuit reclamantului și se compune din următoarele bunuri: un apartament cu 3 camere situat în DTS,-,.3,.1,.15, o mobilă de sufragerie, compusă din trei corpuri, colțar mare, două fotolii, măsuță sufragerie, birou calculator, un corp bibliotecă, mobilă bucătărie compusă din trei corpuri suspendate și un corp masă, un TV color marca, o combină frigorifică ARCTIC, cuptor cu microunde, mașină de spălat, set jaluzele verticale la un dormitor, două perdele de câte 5, un covor persan de 3/2 m, un autoturism de culoare roșie și suma de 700 RON reprezentând c/val autoturism de culoare galben.
Lotul nr.2, în valoare de 2518 lei, s-a atribuit pârâtei și se compune din următoarele bunuri: mobilă de dormitor, TV SAMSUNG, frigider ARCTIC, aragaz cu 4 ochiuri și butelie aragaz.
Reclamantul având dreptul la un lot valoric de 75.363,40 lei, iar pârâta de 113.045, 10 lei din activul comunitar, pentru egalizarea valorică a loturilor în funcție de cotele de contribuție, pârâtul va plăti sultă reclamantei 110.523,10 lei.
Întrucât prin contractul de credit, pârâtul este cel obligat la restituirea ratelor aferente pasivului comunitar, a fost obligată pârâta să-i restituie reclamantului 5523,6 EURO reprezentând lotul ei valoric din pasivul comunitar.
Au fost compensate cheltuielile de judecată după care, a fost obligat reclamantul către pârâtă la 251 lei cu același titlu.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs, invocând în principal, că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod pr.civilă.
În argumentarea acestei critici s-a arătat că după pronunțarea în cauză a deciziei civile nr.307/R/28.02.2008 a Tribunalului Mehedinți, prin care s-au admis recursurile declarate de părți, s-a casat sentința civilă nr.4580/17.10.2002 și încheierea din 7.03.2007, pronunțate de Judecătoria Drobeta Tr.S și s-a reținut cauza spre rejudecare, reclamantul a solicitat recalificarea căii de atac, din recurs în apel, având în vedere că valoarea bunurilor supuse partajului depășește 1 miliard lei, cerere respinsă nejustificat de instanță, cu mențiunea că nu a fost formulată anterior pronunțării deciziei de casare.
S-a susținut că recalificarea căii de atac nu se putea cere până la pronunțarea deciziei civile nr.307/R/2008, pe de o parte pentru că la acel moment valoarea bunurilor era sub 1 miliard lei, iar pe de altă parte pentru că partea nu putea să prevadă soluția care urma să se pronunțe.
Prin motivele depuse la 14 ianuarie 2009, recurentul a criticat decizia recurată pe fond, sub aspectul interpretării probelor administrate și a soluției de respingere a cererii pentru efectuarea unei noi expertize.
Recursul este inadmisibil.
Calea de atac exercitată de reclamant privește decizia nr.1752/R/17.12.2008 a Tribunalului Mehedinți, hotărâre dată în rejudecare după casare cu reținere, și prin care instanța s-a pronunțat pe fond asupra acțiunii de partaj bunuri comune formulată de reclamant și a cererilor reconvenționale și de intervenție.
Decizia, pronunțată în baza art.312 alin.4 Cod pr.civilă, este irevocabilă, nefiind supusă recursului, conform art.299 alin.1 Cod pr.civilă, întrucât nu face parte din categoriile de hotărâri vizate de acest text.
Potrivit normei citate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Prin urmare, recursul este inadmisibil.
Susținerea recurentului privind calificarea greșită a căii de atac de către tribunal nu poate fi reținută, față de faptul că, împotriva sentinței și încheierii pronunțate de judecătorie, părțile au declarat recursuri, asupra cărora Tribunalul Mehedințis -a pronunțat prin hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr.307/R/28.02.2008, prin care s-a dispus casarea sentinței și încheierii, și reținerea cauzei spre rejudecare.
Valoarea bunurilor ce este avută în vedere în aplicarea dispozițiilor art.2821Cod pr.civilă este cea indicată de părți prin cererile de sesizare a instanței, nu aceea rezultată din probele administrate.
Față de considerentele arătate, urmează ca recursul reclamantului să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1752/R din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta și intervenienții, ca inadmisibil.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
18.03.2009
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu
← Plasament. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Suceava | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|