Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 921/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 921

Ședința publică de la 21 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul și pârâta ( -,împotriva deciziei civile nr.176 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți I- și, având ca obiect partaj bucuri comune.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul reclamant personal și asistat de avocat - și avocat pentru recurenta pârâtă ( - lipsind intimații intervenienți I- și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea, în două exemplare, a întâmpinării de către recurentul reclamant cât și faptul că nu s-a precizat valoarea bunurilor contestate de niciunul dintre recurenți și nici nu s-a achitat 0,5 % din această valoare pentru taxa judiciară de timbru, după care:

S-a comunicat recurentei reclamantei ( -, prin apărător, un exemplar al întâmpinării depuse, care nu a solicitat termen pentru aoo bserva.

Avocat -, pentru recurentul reclamant, cu privire la bunurile contestate de reclamant, a precizat că nu este decât garsoniera situată în B însă nu este în posesia taxei de timbru și nu va putea fi, deoarece reclamantul înțelege să nu timbreze recursul. A lăsat la aprecierea instanței cu privire la excepția netimbrării.

Recurentul reclamant precizat că își însușește cele învederate de apărătorul său.

Avocat, pentru recurentă pârâtă, a precizat că singurul motiv de recurs pe care-l menține recurenta pârâtă este cel privitor la atribuirea terenului situat în B, cartier și că înțelege să nu mai susțină alte motive de recurs, decât cel privitor la lotizarea acestui teren.

A depus chitanța nr.--264-0010 din 21.09.2009 pentru a face dovada achitării taxei de timbru.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, acordat cuvântul asupra recursurilor.

Avocat, pentru recurentă pârâtă, a considerat că în mod greșit terenul în suprafață de 250 situat în B, cart., str. -, T 31, P 286, i-a fost atribuit pârâtei precizând că aceasta este în imposibilitatea de a-l folosi. A solicitat admiterea recursului pârâtei, modificarea deciziei, iar pe fond atribuirea acestui teren în lotul reclamantului, urmând ca pârâta să primească sultă, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul formulat de reclamant, a solicitat a se anula ca netimbrat.

Avocat -, pentru recurentul reclamant, a susținut că instanța de apel, în mod corect a stabilit loturile părților atribuind terenul în lotul pârâtei, acest teren fiind cumpărat în coproprietate cu sora acesteia. A solicitat respingerea recursului formulat de pârât, ca nefondat lăsând la aprecierea instanței aplicarea sancțiunii anulării recursului declarat de reclamant.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin sentința civilă nr. 7520 din 12.12.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-, s-a admis în parte și pe fond acțiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamantul- pârât, în contradictoriu cu pârâta, cu precizarea din 19.03.2008 și în contradictoriu cu pârâta și intervenienții I- și, introduși în cauză pentru opozabilitatea hotărârii.

S-a admis pe fond cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă la data de 12.02.2008.

S-a dispus ieșirea din codevălmășie a părților, omologarea rapoartelor de expertiză și atribuirea loturilor, după cum urmează:

LOTUL NR.1. în valoare de 318.419,8 lei s-a atribuit reclamantului - pârât și se compune din: garsonieră situată în Municipiul B nr. 15, 452,. 1, etaj 5, sector 2, = 181.847,20 lei, garaj situat în Municipiul S, str. - -,jud. O = 24.707 lei, autoturism marca FORD cu nr. de înmatriculare - = 27.568 lei; mobilă dormitor = 1360 lei; televizor PHILIPS = 502 lei, calculator ( unitate centrală, monitor, mause) = 1000 lei, 770 LEI.

TOTAL valoare atribuite = 238.154,2 lei.

Va primi sultă de la lotul nr. 2. suma de 80.265,6 lei.

LOTUL nr.2. în valoare de 318.419,8 lei s-a atribuit pârâtei reclamante și se compune din: apartament cu 3 camere ( în S ), cu dependințe situată în Municipiul S, str. - nr. 43, bloc 5,. A,.11, județul O = 278.840,90 lei; suprafața de 250 mp situată în intravilanul localității, T 31, 286 str. -, în valoare de 115.438,5 lei și care se prezintă astfel: cu deschidere la = 12,5 - categoria curți construcții în suprafață de 62,5 mp cu vecinii la N- str. -, E- -, S- A( lot.1) V- CC ( ); arabil intravilan în suprafață de 187,5 mp cu vecinii la N- CC( lot 1 linie 2), E- -, S- CC( ) V- CC( ), mobilă bucătărie ( 3 de 3 corpuri suspendate, un corp lateral cu ușă de sticlă cu corpul propriu-zis de 202 cm cu loc pentru chiuvetă și sertare ) = 890 lei; mobilă tineret ( corp, bibliotecă, masă de lucru încorporată și dulap mic cu trei uși, din melaminat, pat cu saltea și arcuri = 800 lei; combină frigorifică = 770 lei; aragaz = 580 LEI, televizor color Nokia = 475 LEI, hotă bucătărie = 80 lei, mașină de spălat DAEWOO = 801 lei.

Total valoare bunuri atribuite = 398.685,4 lei.

Va plăti sultă lotului nr.1 suma de 80.265 lei.

A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții și, ca fiind neîntemeiată.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și în consecință, a fost obligat reclamantul pârât să plătească pârâtei suma de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere încheierea de admitere în principiu din 26.06.2008, prin care a reținut bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei, stabilindu-se o contribuție egală a acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu a reținut pasivul în cuantum de 30.000 euro, respectiv împrumutul obținut de la S pentru care a fost ipotecat apartamentul cu 3 camere ce a constituit domiciliul comun și un alt împrumut de 26.475 euro, ambele nefiind achitate în totalitate; instanța de fond trebuia să includă aceste împrumuturi, întrucât ele nu au fost contestate de părți și că primul vizează apartamentul cu trei camere, iar cel de-al doilea garsoniera aflată în B, bunuri ce au fost repartizate astfel în loturile celor doi soți.

De asemenea, sentința este nelegală întrucât instanța trebuia să procedeze la lotizarea bunurilor în natură pentru a fi evitată plata sultei.

Astfel, apelanta a arătat că i-a fost repartizată în lot o suprafață de teren aflată în B, cu toate că garsoniera a fost atribuită reclamantului și ca atare aceasta trebuie să plătească o sultă foarte mare de 80.265 lei, posibilitățile de plată ale pârâtei fiind modeste.

Prin decizia civilă nr. 176 din 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă ( ) - și cererea de aderare la apel formulată de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 7520 din 12.12.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr-.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele:

Din lucrările dosarului de fond, tribunalul a apreciat că prima instanță, în cadrul acțiunii de partaj, nu a fost sesizată și cu o cerere privind constatarea vreunui pasiv, respectiv a împrumuturilor dobândite de către cei doi soți în perioada căsătoriei. Prin urmare, instanța nu se putea pronunța decât cu privire la conținutul cererilor cu care a fost sesizată, în conformitate cu dispoz. art. 129 și următ. Cod pr. civ.

Se reține astfel că susținerile părților nu au putut fi primite atât timp cât partea nu a formulat cerere la instanța de fond pentru constatarea eventualului pasiv.

Sub aspectul lotizării bunurilor reținute la partaj, tribunalul a apreciat că, criticile pârâtei sunt nefondate, instanța respectând principiile impuse de art.6739Cod procedură civilă, atribuind în cele două loturile valorice, bunuri de valoare apropiată, ținând cont de posesia acestora ca și de solicitările părților.

Din probatoriile administrate la instanța de fond, dar și din cele administrate în apel, nu se poate aprecia că situația de fapt reținută la fond este cu totul alta, atâta timp cât nu există dovezi clare din care să rezulte faptul că sumele de bani provenite de la părinții reclamantului, ar fi fost date numai în favoarea fiului lor, aceștia înțelegând să ajute tinerii căsătoriți la începutul căsătoriei lor.

S-a mai reținut, sub aspectul compunerii masei partajabile, că susținerile apelantului sunt nefondate, atâta timp cât acesta nu a dovedit instanței faptul că banii proveniți din vânzarea autoturismului proprietate personală ar fi rămas în gospodăria părților și ar fi fost folosiți ulterior la cumpărarea autoturismului CIELO și că, de asemenea, banii obținuți din vânzarea acestui autoturism nu ar fi fost cheltuiți de părți în alte scopuri, aceștia regăsindu-se în final în valoarea autoturismului reținut la partaj.

Instanța de apel a înlăturat și critica cu privire la valoarea reținută de expert pentru garsoniera situată în B, în sensul că reclamantul față de lucrarea întocmită de către expertul în construcții, nu a formulat obiecțiuni, cererea aflată la fila 184 dosar fond, având caracterul unei cereri pentru atribuirea unei părți din bunurile cuprinse în masa partajabilă.

Împotriva acestei decizii civile au formulat recurs reclamantul și, respectiv, pârâta ( -.

Recurentul-reclamant a criticat decizia civilă menționată, susținând că în în mod greșit a soluționat motivul privind reținerea la masa de partaj a întregii valori a garsonierei situată în B, deși din probele administrate în cauză rezultă că aceasta fost achiziționată cu un credit ipotecar de 26.475 EURO, astfel că în mod corect, ar fi trebuit să se rețină ca bun comun doar avansul și ratele plătite împreună de către cele două părți până în momentul despărțirii prin divorț.

Un alt motiv de nelegalitate vizează contribuția părinților reclamantului la cumpărarea apartamentului din

Recurenta-pârâtă ( - a criticat decizia civilă nr. 176/2009, pronunțată de Tribunalul O l t, pentru nelegalitate, susținând că trebuiau incluse la masa partajabilă cele două împrumuturi contractate de către părți la două bănci și că terenul situat în comuna - B, care a fost evaluat la suma de 80.265,6 lei, greșit a fost atribuit pârâtei, deoarece reclamantul are mai multe posibilități de exploatarea a terenului întrucât i-a fost atribuită și garsoniera, situată tot în B iar, și realizează venituri mai mari.

A mai arătat că în prezent, valoarea terenului este prea mare, pârâta neavând venituri proprii substanțiale, care să-i permită achitarea sultei.

Analizând recursurile declarate de părți se constată următoarele:

Recursul declarat de către reclamantul nu a fost timbrat conform dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997.

Deși a fost citat cu mențiunea expresă de a timbra în termenul legal cererea de recurs, recurentul-reclamant nu și-a onorat această obligație, situație în care, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin 3 din Legea privind taxele judiciare de timbru conform cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea cererii.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța va anula ca netimbrat recursul declarat de către reclamant.

Recursul formulat de către recurenta-pârâtă ( - este nefondat:

Potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 pentru modificarea Codului d procedură civilă, recursul a devenit o cale extraordinară de atac.

. art. 304 pct. 10 Cod pr. civ. potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Lg. 219/2005, privind abrogarea OUG 138/2000, de modificare a Codului d e procedură civilă.

Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate la pct. 1-9numai pentru motive de nelegalitate,spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.

În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului nu mai este posibilă analizarea unor motive care vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prev. de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ.

Or, criticile formulate în cauză vizează în principal aspecte de netemeinicie, întrucât se referă la modul de stabilire a stării de fapt și de evaluare a bunurilor ori de atribuire a bunurilor fără a se indica dispozițiile legale încălcate ori greșit aplicate.

Cu privire la bunul-teren situat în comuna - B, se reține că la atribuirea bunului instanțele au avut în vedere dispoz. art. 6739și art. 6735Cod pr. civ. referitoare la atribuirea bunurilor și care, de asemenea, vizează criteriile în baza cărora sunt stabilite loturile fizice.

Terenul în discuție nu este aferent garsonierei atribuită în lotul reclamantului ci un bun distinct situat în altă localitatea și care potrivit contractului de vânzare a fost cumpărat în indiviziune cu rudele pârâtei.

Pârâta poate obține ieșirea din indiviziune pe cale amiabilă,fără mari costuri, cu rudele sale ceea ce poate constitui un argument valabil pentru atribuirea bunului în lotul acesteia.

Cât privește evaluarea terenului aceasta s-a făcut corect prin expertiza efectuată în cauză iar pârâta nu indică o normă legală încălcată spre a face posibil controlul judiciar.

Celelalte critici din recursul pârâtei nu s-au mai susținut.

De altfel în mod corect, instanța de apel a constatat că nu există o cerere expresă de constatare a elementelor de pasiv constând în împrumuturile contracte de părți.

Față de aceste considerente, instanța va constata nefondat recursul formulat și, în conformitate cu dispoz. art. 312 alin.1 Cod pr. civ. îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.176 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți I- și.

Respinge,ca nefondat, recursul declarat de pârâta ( -, împotriva deciziei civile nr.176 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații intervenienți I- și.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./20.10.2009

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 921/2009. Curtea de Apel Craiova