Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 376
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Marilena Panait
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Câmpina, str. - -,. 2,.16, județul P, împotriva deciziei civile nr. 655/27 nov. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-, județul P, ambii domiciliați în P,-, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale nr. 327/2009( Baroul Prahova ), intimații-pârâți, C, toți reprezentați de avocat, conform împuternicirii avocațiale cu nr. 12/2009( Baroul Prahova ).
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat,având cuvântul, depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 191,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat,având cuvântul,arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că recursul a fost timbrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat,având cuvântul,invocă motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece prin decizia recurată a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin aplicarea greșită a legii, încălcându-se dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă coroborat cu art. 268 alin.3 și 4 Cod procedură civilă față de împrejurarea că încheierea de partaj și, pe cale de consecință,și hotărârea, nu cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat unele apărări ale părților.
În considerentele încheierii interlocutorii se arată componența masei de partaj, cotele părților, bunurile proprii ale acestora și contribuțiile proprii ale fiecăreia dintre părți fără a se motiva soluția adoptată.
Susține avocat că există o singură frază prin care se motivează în fapt încheierea interlocutorie și o trimitere la art. 673 Cod procedură civilă prin care se motivează așa zis" în drept" soluția. La fel de lacunară este și motivarea instanței de apel prin care se respinge motivul de apel ce privea chestiunea ce face obiectul prezentului motiv de recurs.
Motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece decizia recurată cuprinde motive contradictorii, a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin aplicarea greșită a legii deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 30 alin. 3 din Codul familiei și nu s-a dat o interpretare corectă probelor administrate în cauză, deoarece apartamentul în litigiu este bun comun. S-a reținut de către cele două instanțe că imobilul dobândit de cei doi soți în timpul căsătoriei este bunul propriu al intimatei pârâte. Din răspunsurile la interogatoriu ale părților coroborate cu declarația martorului -, nașul de cununie al părților, rezultă următoarea situație privitoare la apartamentul în litigiu: prețul apartamentului a fost de 25.000.000 lei vechi, a fost achitat cu un autoturism 1300 evaluat la 16.000.000 lei vechi, bun comun, deoarece reprezenta dar de nuntă, astfel cum arată martorul -, în sensul că acest bun a fost dăruit de rudele pârâtei la nuntă, ca dar de nuntă pentru ambii soți, 7.000.000 lei vechi reprezentând restul din darul de nuntă după acoperirea cheltuielilor, 2.000.000 lei vechi dați de părinții reclamantului; a precizat nașul de cununie al soților, martorul mai sus menționat, că darul de nuntă a fost de 13.000.000 lei vechi, că după acoperirea cheltuielilor au rămas 7.000.000 lei vechi și așa cum au recunoscut ambele părți, cât și părinții pârâtei-intimate, autoturismul 1300 reprezintă dar de nuntă făcut de rudele intimatei-pârâte cu ocazia nunții ambilor soți; în legătură cu darul de nuntă, același martor a arătat că personal a numărat banii, știe că s-a strâns acest dar constând în sume de bani și în autoturism și că după achitarea datoriilor au rămas cei 7.000.000 lei, care au fost folosiți pentru completarea prețului apartamentului.
Apărarea lui, în sensul că apartamentul în discuție este bun comun, este întărită și de faptul că în contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului s-a menționat că au calitatea de cumpărători ambii soți, contractul fiind încheiat de cei doi soți, ca și proprietari ai apartamentului situat în P,-,.69,.26, județul Dacă ar fi reală susținerea părții adverse, în sensul că prețul apartamentului a fost achitat de părinții ei integral, atunci contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat numai de părinții săi, intervenienții, sau măcar numai de către intimata-pârâtă.
Motivele de recure prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, a fost interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății prin aplicarea eronată a legii constând în aceea că nu reține toate îmbunătățirile efectuate la apartament, adică tâmplărie geam PVC cu pervaz, marmură dormitor - bucătărie - sufragerie și tablou de siguranță automat ca fiind îmbunătățiri efectuate în timpul căsătoriei cu contribuția exclusivă a recurentului - reclamant.
Urmează a se observa că, din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil că aceste îmbunătățiri s-au efectuat în timpul căsătoriei, respectiv recunoaștere la interogatoriu a pârâtei ( întrebarea nr. 43), înscrisuri, adică facturi fiscale și chitanțe, raportul de expertiză, care atestă existența îmbunătățirilor.
Motivarea instanței de apel în sensul că nu s-ar fi făcut dovada calității de bun propriu al acestor îmbunătățiri este înlăturată de întregul material probator administrat la instanța de fond, din care rezultă că aceste îmbunătățiri au același regim juridic ca și celelalte îmbunătățiri reținute de instanța de fond ca reprezentând contribuția proprie exclusivă a recurentului-reclamant.
Mai precizează avocat că au dobândit prin moștenire cu mama sa și sora sa un imobil situat în orașul, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor, pe care l-au vândut în vara anului 2002. Banii rezultați din vânzarea imobilului menționat au fost depuși în diverse conturi bancare și apoi folosiți pentru efectuarea îmbunătățirilor la apartament și cumpărarea unor bunuri mobile. Așa cum au arătat ambii martori propuși de recurentul-reclamant, respectiv - și, prețul real al vânzării-cumpărării imobilului dobândit prin moștenire a fost de 40.000 dolari, din care 13.000 dolari i-au revenit reclamantului, în condițiile în care la acel moment un dolar valora 33.000 lei vechi.
Chiar și în ipoteza în care s-ar trece peste această apărare, soluțiile instanțelor sunt greșite deoarece trebuiau să observe că raportat la recunoașterea la interogatoriu al pârâtei, acest îmbunătățiri au cel puțin calitatea de bun comun.
Un alt motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece decizia recurată cuprinde motive contradictorii, a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin aplicarea greșită a legii, deoarece nu reține ca fiind bunuri proprii ale reclamantului aflate în posesia pârâtei următoarele bunuri: mobilă de dormitor pe comandă, cuier hol pe comandă, bibliotecă sufragerie, măsuță sufragerie, două scaune tip "bar", masă calculator, scaun ergonomic, un soldat baie, mașină de spălat rufe, jaluzele verticale în sufragerie, bucătărie și hol.
Așa cum s-a arătat pe larg în motivul de recurs anterior, recurentul a dovedit cu înscrisuri și martori că a avut importante sume de bani cu care a efectuat îmbunătățiri la apartament și a achiziționat bunurile mai sus menționate. Motivarea instanței de apel că aceste îmbunătățiri nu pot fi reținute ca bun comun chiar în condițiile în care au fost recunoscute ca având această calitate de intimata-pârâtă, deoarece s-ar încălca principiul disponibilității nu poate fi primită câtă vreme în petitul acțiunii formulate de reclamant se solicită partajarea tuturor bunurilor comune dobândite pe parcursul conviețuirii.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin aplicarea greșită a legii, deoarece nu se precizează la o parte din bunurile comune în posesia părții la care acestea se afla. Prin încheierea interlocutorie și prin sentință, instanța de fond nu a stabilit posesia cu excepția unui singur bun comun și anume lada frigorifică, privitor la care se arată că este în posesia reclamantului. În legătură cu celelalte bunuri comune reținute prin încheierea interlocutorie, instanța nu a precizat în posesia cui se află aceste bunuri, cu toate că pârâta a recunoscut la interogatoriu că acest bunuri sunt bunuri comune și se află în posesia ei.
Solicită admiterea recursului, modificarea încheierii interlocutorii, casarea celor două hotărâri, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate merceolog și constructor. Reținerea apartamentului ca bun comun. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat,având cuvântul,arată că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant sunt aceleași ca și în apel, iar motivarea încheierii interlocutorii este corectă, a fost motivată atât în fapt cât și în drept.
P este de fapt o încheiere interlocutorie, prin care se stabilesc bunurile supuse partajării și cotele părților. Instanța a stabilit de unde provin toate bunurile. Mai mult instanța de fond a reținut și contribuția exclusivă a recurentului privind unele îmbunătățiri la apartament. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de tatăl intimatei-pârâte, chitanța încheiată sub semnătură privată nu a fost atacată. La cca. 4 zile de la încheierea căsătoriei părților, s-a întocmit acea chitanță sub semnătură privată prin care se cumpăra acel apartament pentru intimata-pârâtă, oferindu-se ca preț autoturismul. A fost ascultat fostul proprietar al apartamentului care a arătat că s-a înțeles cu tatăl intimatei-pârâte. Este adevărat că apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei, dar s-a demonstrat fără putință de tăgadă că recurentul-reclamant nu a avut nicio contribuție la achiziționarea imobilului în litigiu. În ceea ce privește motivul de recurs ce privește acele îmbunătățiri efectuate la apartament, instanța de apel a soluționat mai mult decât legal acest aspect. Instanța a fost sesizată cu partajarea bunurilor comune, dar și cu alte capete de cerere solicitate de același reclamant. Au fost efectuate îmbunătățiri comune dar și proprii.
Mai arată avocat că la instanța de fond nu s-au pus concluzii și pentru un subsidiar.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul a chemat in judecata pe paratul, si C, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța sa se dispună partajarea bunurilor comune dobândite pe parcursul conviețuirii cu parata ,precum si obligarea paratei la restituirea bunurilor proprii reclamantului sau c/val. acestora.
In motivarea acțiunii reclamantul arătat ca a fost casatorit cu parata din data de 19.10.1996, despărțindu-se in fapt de acesta la sfârșitul anului 2005, casatoria fiind desfăcuta prin sentința civila nr. 2825/2006 pronunțata de Judecatoria
Reclamantul a mai susținut ca pe parcursul conviețuirii a dobândit cu parata o serie de bunuri comune aflate in posesia acesteia.
S-a mai aratat de către reclamant că bun comun este si autoturismul marca ce se afla in posesia sa si la care a avut o contribuție proprie constând in avans si ratele achitate începând cu luna ianuarie 2006- la zi si in continuare pana la achitarea integrala a creditului.
Reclamantul a precizat ca la dobândirea bunurilor avut in principal contribuție de 80% el si 20% parata iar in subsidiar 50% pentru fiecare parte, urmând a se retine contribuția sa proprie la dobândirea apartamentului si autoturismului marca.
La data de 18.12.2006 parata formulat întâmpinare si cerere reconvenționala prin care solicitat admiterea in parte cererii formulate de reclamant, iar pe calea cererii reconvenționale a solicitat a se constata faptul ca imobilul situat in P, str. -, nr. 5,. 69,.B,.1,.24 jud.P este bunul sau propriu întrucât l-a achiziționarea acestuia a avut contribuție de 100 %.
Prin sentința civila nr. 591/13.06.2008 Judecătoria Ploieștia admis in parte acțiunea formulata si in parte cererea reconvenționala, dispunând partajul conform Încheierii din data de 09.03.2007si a variantei unice din raportul de expertiza - refacere întocmit de expert .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a criticat încheierea interlocutorie în sensul că aceasta este nemotivată, întrucât nu conține motivele de fapt și de drept.
Cu privire la aceeași încheiere apelantul a arătat că în mod greșit s-a reținut că apartamentul este bunul propriu al pârâtei, deoarece prin probele administrate nu a fost răsturnată prezumția de comunitate, iar menționarea reclamantului în contractul de vânzare-cumpărare nu face altceva decât să întărească prezumția comunității de bunuri.
În plus, instanța de fond nu a reținut toate îmbunătățirile efectuate la apartament, care au fost dovedite și prin răspunsurile pârâtei la interogatoriu, nu au fost reținute mai multe bunuri proprii ale reclamantului, aflate în posesia pârâtei, iar încheierea este nelegală și pentru faptul că nu se precizează posesia părții la care se află bunurile comune.
Prin decizia civilă nr. 655/27 nov. 2008, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr.5913/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-pârâți, și C.
A fost obligat apelantul sa plătească intimaților suma de 1200 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, este adevărat că instanța de fond a motivat la obiect problemele deduse judecății, dar nu se poate susține că încheierea interlocutorie nu conține motivele de fapt și de drept, tribunalul constatând că prima instanță a pronunțat soluția după examinarea tuturor probatoriilor administrate în cauză.
O altă critică a vizat regimul juridic al apartamentului, susținând reclamantul că prețul apartamentului de 25 milioane de lei vechi, ce a fost achitat în timpul căsătoriei, a fost constituit din autoturismul 1300 primită de soți ca dar de nuntă, evaluată la 16 milioane lei vechi, plus 7 milioane lei vechi rămași din darul de nuntă și din suma de 2 milioane lei vechi primiți de la părinții acestuia.
Este adevărat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2253/12.12.1996 de Biroul Notarilor Publici Asociați și - este menționat și reclamantul în calitate de cumpărător, însă această mențiune nu dovedește automat și contribuția acestuia la dobândirea apartamentului, știut fiind faptul că în temeiul prezumției de comunitate, notarul public îi menționează pe ambii soți în acest gen de contracte.
Concret, în ceea ce privește contribuția soților s-a reținut că în antecontractul de vânzare-cumpărare, intitulat chitanță și datat 23.10.1996, deci la câteva zile după căsătoria părților ce a avut loc la 19.10.1996, figurează în calitate de cumpărător tatăl pârâtei, respectiv, arătându-se în acest înscris sub semnătură privată și modalitatea în care va fi achitat prețul de 25.000.000 lei vechi: dintr-un autoturism 1310 în valoare de 16.000.000 lei vechi, iar diferența de 9.000.000 lei vechi urma a fi achitată la încheierea actului în formă autentică.
S-a putut observa, pe de o parte, că reclamantul nu a contestat veridicitatea acestui înscris, iar pe de altă parte, că, la rândul său, a susținut același lucru și anume că cea mai mare parte din preț, respectiv suma de 16.000.000 lei vechi provine din prețul autoturismului 1310.
Tot vânzătorul apartamentului, numitul a declarat, prin depoziția de martor, că a primit ca preț autoturismul cu nr.de înmatriculare -, dar și că restul de preț i-a fost achitat numai de, precizând că autoturismul respectiv era proprietatea pârâtului.
Sub acest aspect, deși reclamantul a susținut că autoturismul a fost dăruit ambelor părți ca dar de nuntă, nu s-au realizat probe în acest sens, astfel că nu s-a făcut dovada că părinții pârâtei au avut intenția de a gratifica ambii soți cu acest bun.
Cu privire la pretinsele îmbunătățiri efectuate de reclamant pe cheltuiala sa, instanța de fond le-a reținut corect numai pe cele dovedite, fiind nereale susținerile apelantului în sensul că a mai efectuat și tâmplărie geam termopan, cu pervaz de marmură la dormitor, bucătărie, sufragerie și tablou siguranță automat și că aceste îmbunătățiri au fost recunoscute de pârâtă la interogatoriu, la întrebarea nr.23, putându-se constata că pârâta le-a recunoscut ca fiind efectuate dar cu contribuție comună, iar contribuția exclusivă a apelantului nu a fost probată nici prin alte mijloace de probă.
De asemenea, corect, prima instanță nu a reținut și alte bunuri ca fiind proprii, respectiv cele enumerate în cererea de apel, nefiind dovedită calitatea lor de bunuri proprii și chiar apelantul precizează că la interogatoriu pârâta le recunoaște ca bunuri comune și că s-ar afla în posesia sa.
Trebuie menționat că instanța nu poate încălca principiul disponibilității deoarece în cazul în care unele îmbunătățiri sau bunuri mobile au fost recunoscute de pârâtă ca bunuri comune, dar au fost solicitate numai ca bunuri proprii, acestea nu pot fi reținute la masa de partaj dacă niciuna dintre părți nu a solicitat să fie reținute ca bunuri comune, iar calitatea de bunuri proprii nu a fost dovedită.
Este adevărat că instanța de fond nu a stabilit posesia pentru toate bunurile mobile, dar acest fapt se justifică pentru aceea că această posesie nu a fost dovedită pentru fiecare bun în parte, această situație fiind lămurită prin stabilirea loturilor. A susținut apelantul, sub acest aspect,că s-ar naște discuții cu ocazia executării silite a sentinței în ipoteza în care bunurile nu se găsesc la partea căreia i-au fost atribuite, însă tocmai din acest motiv în componența loturilor se arată și valoarea bunurilor, putându-se solicita predarea efectivă sau plata contravalorii lor.
Împotriva aceste decizii a declarat recurs reclamantul,invocând aceleași motive de netemeinicie cuprinse în cererea de apel și susținând că acestea se subsumează motivelor de casare prev. de art. 304 pct.7,8 și 9 proc.civ.,în plus susținând că și decizia recurată e nemotivată.
A solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii interlocutorii, casarea celor două hotărâri, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate merceolog și constructor.
Curtea,examinând hotărârile recurate în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și prin raportare la motivele de casare prev. de art. 304 proc.civ.constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.7 proc.civ.vizând necuprinderea motivelor pe care se sprijină încheierea interlocutorie din data de 09.03.2007 și sentința nr. 5913/13.06.2008 a Judecătoriei Ploiești,Curtea constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că instanța de fond a motivat în mod concis în fapt și în drept încheierea,examinând probele administrate în cauză,cu respectarea disp. art.6735(1) proc.civ.considerentele acesteia cât și ale sentinței nr. 5913/13.06.2008 a Judecătoriei Ploiești întrunind condițiile prev. de art.261 (1) pct.5 proc.civ.De asemenea,raportat la împrejurarea că instanța de apel,în virtutea efectului devolutiv a apelului,a examinat și înfățișat in extenso care sunt probele ce susțin sentința primei instanțe în privința reținerii caracterului de bun comun sau propriu al celor enumerate de apelantul-reclamant în cererea de apel,expunând raționamentul pentru care s-a făcut încadrarea în una din cele două categorii,motivul de recurs susmenționat apare ca neîntemeiat.
Referitor la motivele de recurs fundamentate pe disp. art. 304 pct.8 și 9 proc.civ.conform cărora recurentul-reclamant a susținut că cele două instanțe au făcut o greșită interpretare a probelor administrate atunci când nu a reținut caracterul de bun comun al apartamentului,nu a reținut toate îmbunătățirile ce reprezintă contribuția lui exclusivă la acesta,precum și nestabilirea posesiei bunurilor,Curtea constată că acestea vizează aspecte privind temeinicia,convingerea instanței întemeiată pe probatoriul administrat, ci nu legalitatea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul din motivele de casare invocate,ce privesc legalitatea acesteia.Din acest motiv urmează a nu le mai analiza.
Din considerentele susmenționate,în baza art. 312 proc.civ. Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 655/27.11.2008 a Tribunalului Prahova.
Văzând și disp.art. 274 proc.civ.va obliga pe recurentul-reclamant la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Câmpina, str. - -,. 2,.16, județul P, împotriva deciziei civile nr. 655/27 nov. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-, județul P, ambii domiciliați în P,-, județul P, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,28 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
2 ex/28 mai 2009.
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Marilena Panait
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
