Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 391/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 391

Ședința publică din data de 2 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în com., jud. D, împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta (), domiciliată în com., jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant asistat de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 63 din 31 martie 2008, precum și intimata-pârâtă () asistată de avocat din Baroul Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr.20 din 14 martie 2008.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs timbrat cu chitanțele nr. - din 2 aprilie 2008 în valoare de 205,00 lei și nr.- din 26 martie 2008 în valoare de 10,00 lei, ambele reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și timbre judiciare în valoare de 0,45 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, pentru recurentul-reclamant, depune notă de timbraj și o publicație, din care se pot vedea valorile de circulație ale terenurilor similare cu cel în litigiu, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Avocat, pentru intimata-pârâtă, depune întâmpinare, comunicată și recurentului, precum și copia rezoluției din 2 octombrie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, fiind încălcat principiul echității prevăzut de art. 741 Cod civil. Arată că bunurile ce compun masa de împărțit sunt comod partajabile în natură, construcția este stil vagon, are două intrări și se putea constitui ușor în două unități locative distincte și mai mult, recurentul nu are o altă locuință, astfel că nu se poate atribui casa doar intimatei. imobilelor au fost subevaluate, expertul care a întocmit expertiza nu avea specialitatea topografie, ci agro, deci lucrarea a fost întocmită de o persoană care nu avea capacitatea legală de aof ace. Precizează că terenului de 5000. i s-a stabilit valoarea prin actualizarea prețului de cumpărare, la fel și terenul ce constituie curtea și grădina au fost evaluate la cca.2 euro/, când în zonă sunt alte prețuri. Instanța de apel trebuia să încuviințeze efectuarea de noi expertize, care să atribuie bunurile în natură și sulte cât mai mici.

În consecință solicită aplicarea dispozițiilor art. 312 al.3 Cod pr.civilă, admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea de noi expertize care să includă și gardul ce a fost edificat de recurent. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de apel care este temeinică și legală. Arată că între părți este foarte tensionată, astfel cum a rezultă și din răspunsul recurentului la interogatoriu, care a arătat că acestea nu mai pot locui sub același acoperiș, iar intimatei i s-a încredințat spre creștere și educare minorul rezultat din căsătorie și cum nu mai are nici ea altă locuință, s-a impus ca imobilul să-i fie atribuit. Expertul a ținut cont de starea de tensiune dintre părți, precum și de valorile de circulație ale terenurilor din zonă și toate criteriile de evaluare a bunurilor de la Camera Notarilor Publici. Prețul de 2 euro/ nu este un preț real pentru zona respectivă, care este poluată și săracă. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin încheierea din data 31.05.2006, pronunțată în dosarul nr.l171/2006 Judecătoria Răcaria disjuns cererea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul împotriva pârâtei.

În motivarea cererii principale s-a arătat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit o casă și teren aferent și următoarele bunuri mobile: colțar verzui compus din 3 piese, un fotoliu verzui, 2 covoare persane, o masă stejar lustruită, un tablou pictat, un tablou relief bronz, un pat de lemn cu saltea, o noptieră lemn, 2 lustre, 3 lustre mici, 2 tablouri relief, masă de sticlă, saltea, un cuptor cu microunde Daewoo, bibliotecă maroniu deschis. S-a solicitat ca din lotul reclamantului să facă parte următoarele bunuri: saltea, aragaz maroniu, 2 lustre, 3 lustre micuțe, o mochetă albastră, cu obligarea pârâtei la sulta corespunzătoare.

S-a solicitat de asemenea, de către reclamant printr-o precizare a acțiunii, partajarea bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, atribuirea imobilului situat în., jud. D, a se constata că are o cotă majoritară la dobândirea bunurilor comune, partajarea bunurilor mobile, instituirea unui drept de retenție. S-a arătat că imobilul în timpul dobândirii se afla în stare avansată de degradare necesitând lucrări costisitoare la care au contribuit și părinții reclamantului cu 14 milioane lei vechi. Lucrarea a costat 43 milioane lei, acesta a edificat un gard în lungime de 40, a contribuit la defrișarea, curățirea, pregătirea terenului operațiuni care au costat 30 milioane lei vechi. S-a arătat că banii au provenit din valorificarea recoltei și se împărțeau în cote de 1/2 pentru soți însă numai banii care reveneau reclamantului erau folosiți la amenajarea casei întrucât părțile erau despărțite în fapt.


Pârâta - reclamantă a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat a se pune în vedere reclamantului să precizeze cererea, în sensul indicării bunurilor a căror partajare se solicită și indicarea cotei majoritare pe care pretinde că a avut-o la dobândirea bunurilor. Pe cale de întâmpinare s-a arătat că reclamantul nu a avut o cotă majoritară la dobândirea bunurilor comune așa cum pretinde în condițiile în care pârâta a avut venituri mai mari și nu au fost ajutați de părinții acestuia. Pe cale reconvențională, s-a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și anume imobilul casă de locuit format din 3 camere și bucătărie, un hol, o magazie, un grajd și o cameră alăturată acestuia(pătul) și terenul aferent de 3200 mp, precum și bunurile mobile.

La data de 21.06.2006 pârâta reclamantă a depus la dosar întâmpinare la cererea principală, așa cum a fost precizată și cerere completatoare a cererii reconvenționale prin care a arătat că următoarele bunuri mobile din cererea completatoare și anume colțar verzui din 3 piese, fotoliu verzui sunt proprietatea exclusivă a tatălui pârâtei - reclamant: cele două covoare persane deja au fost împărțite, masa de stejar lustruită nu există, pictat este al părinților acesteia, relief bronz face parte din masa de partaj, patul și noptiera din sunt proprietatea mamei acesteia, 2 lustre mari și 3 lustre mici fac parte din masa de împărțit, cele 2 tablouri în relief sunt de fapt un tablou în relief și o icoană, masa de sticlă, salteaua și cuptorul cu microunde sunt bunuri comune, biblioteca maro deschis este proprietatea tatălui său iar aragazul maroniu, proprietatea mamei sale. S-a solicitat aducerea la masa de partaj a următoarelor bunuri: 2 motoare de udat, frigider Arctic, televizor Orion, o mochetă albastră, un pat de mijloc, șifonier cu 3 uși, linoleum de hol, alt linoleum de 3,5, perdele și galerii în 4 camere. S-a mai solicitat a se avea în vedere și alte îmbunătățiri aduse casei de locuit și anume: schimbat dușumea într-o cameră, turnat beton în curte, ridicat gard la stradă, îmbunătățiri efectuate de soți în timpul căsătoriei din bani comuni.

Prin sentința civilă nr.772/21.03.2007 Judecătoria Răcaria admis cererea principală în parte și cererea completatoare și a dispus partajarea bunurilor comune conform încheierii pronunțate la data de 18.10.2007, a încheierii suplimentare din data de 17.01.2007 și a raportului de expertiză - lotizare finală în varianta

Pentru a pronunța această sentință civilă instanța de fond a reținut că prin încheierea interlocutorie pronunțată de Judecătoria Răcari la data de 18.10.2006 a fost admisă în parte și în principiu acțiunea principală cât și cererea secundară introdusă de către reclamantul - pârât împotriva pârâtei-reclamante (), constatându-se că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de câte 50% bunurile mobile și imobile respective, fiind respinse capetele de cerere incluse în acțiunea principală privind recunoașterea unei contribuții majoritare a reclamantului - pârât la dobândirea bunurilor comune și instituirea unui drept de retenție, numindu-se în cauză experți specialitatea construcții, merceologie și topografie în vederea evaluării bunurilor și efectuării propunerilor de lotizare, că prin raportul de expertiză tehnică judiciară înaintat instanței sub nr.3007/11.12.2006, expert -specialitatea merceologie a concluzionat că au fost identificate și evaluate bunurile mobile ce compun masa partajabilă, fiind formulate recomandări pentru lotizarea finală, că prin raportul de expertiză tehnică judiciară înaintat instanței sub nr.39/04.01.2007 expert - specialitatea topografie a propus două variante de atribuire în natură a terenurilor, întocmind și schița terenurilor, parte integrantă a lucrării de expertiză și că prin raportul de expertiză tehnică judiciară înregistrat sub nr. 188/15.01.2007 expert G, specialitatea construcții a propus de asemenea două variante de atribuire a imobilului, întocmind și schița imobilelor construcții - casă și anexe.

S-a mai reținut că la data de 17.01.2007 s-a pronunțat o încheiere suplimentară potrivit dispoz.art.6739Cod procedură civilă, dispunându-se completarea masei partajabile cu suprafața de 5000 mp teren arabil extravilan conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1062/2003 și că varianta Iar aportului de expertiză lotizare finală satisface principiul partajării cât mai comode în natură a bunurilor enunțat în mod explicit prin dispozițiile art.741 cod civil și art.6736alin.2 Cod procedură civilă în sensul că expertul a avut în vedere criterii obiective de atribuire în natură a bunurilor, cum ar fi cota- parte cuvenită fiecărui moștenitor, domiciliul și ocupația părților.

Împotriva sentinței civile au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.

Reclamantul apelant a susținut că prima instanță nu a ținut cont de depozițiile martorilor audiați la propunerea sa ci numai de depozițiile martorilor propuși de pârâtă, că din actele dosarului rezultă că a făcut îmbunătățiri la imobilul casă de locuit și a ridicat gard din venituri proprii în perioada când părțile erau despărțite în fapt și că a fost nedreptățit prin omologarea variantei I deoarece a locuit, întreținut și îmbunătățit imobilul casă de locuit iar pârâta a locuit împreună cu minorul la părinții săi.

S-a mai arătat că terenurile nu au fost evaluate corect, că se putea întocmi mai multe variante de lotizare și că în ce privesc construcțiile grajdul a fost supraevaluat iar casa deși a fost evaluată la suma de 356.750.000 lei în raportul de expertiză valoarea totală a construcțiilor este de 27.157 RON ceea ce face să fie afectat lotul ce i-a fost atribuit.

Pârâta apelantă a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă întrucât în mod greșit s-au reținut la masa de partaj bunuri aflate în proprietatea exclusivă a părinților săi respectiv un colțar verzui compus din 3 piese, fotoliu, o bibliotecă și un pat din.

S-a depus întâmpinare de către reclamantul apelant prin care solicită respingerea apelului întrucât în mod corect instanța de fond a reținut la masa de partaj bunurile arătate de apelantă, acestea fiind achiziționate de cei doi soți în timpul căsătoriei, că pe facturile depuse sunt trecute ca dată de cumpărare data la care s-a pronunțat sentința civilă si că aceasta nu a făcut apărări de fond cu privire la acest aspect la prima instanță.

Prin decizia civilă nr. 575 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondate apelurile cu păstrarea sentinței instanței de fond.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că ambele apeluri sunt nefondate, deoarece din considerentele încheierii pronunțată la data de 18.10.2006 rezultă că prima instanță a analizat și a coroborat toate probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați la solicitarea părților, interogatorii și înscrisuri.

Nu se putea reține, așa cum a solicitat apelantul, o contribuție majoritară a acestuia la dobândirea bunurilor întrucât din înscrisul intitulat chitanță rezultă că lucrarea pentru reparațiile imobilului casă și pentru care la momentul încheierii s-a plătit un avans de 2.000.000 lei s-a realizat de către ambele părți, iar din depozițiile martorilor audiați la solicitarea reclamantului nu rezultă că renovarea casei s-ar fi efectuat doar de către acesta.

Referitor la gardul împrejmuitor reclamantul apelant deși susține că a fost făcut de acesta fiind ajutat de fratele său nu probează o astfel de situație, ba mai mult, martora arată că a văzut că pârâtul lucra împreună cu bunicul său.

Și al doilea motiv de apel, potrivit căruia imobilul casă ar fi trebuit repartizat în lotul său întrucât a locuit, întreținut și îmbunătățit imobilul, iar pârâta a locuit la părinții săi nu este întemeiat. Așa cum s-a arătat mai sus ambele părți au contribuit la refacerea imobilului iar faptul că pârâta a locuit la părinții săi se datorează alungării acesteia împreună cu minorul rezultat din căsătoria părților de către apelant așa cum reiese din decizia civilă nr.618/24.08.2006.

În privința motivului de apel referitor la faptul că terenurile nu au fost corect evaluate și acesta este neîntemeiat.

Din raportul de expertiză cât și din completarea acestuia rezultă că evaluarea terenului în suprafață de 3200 mp s-a făcut potrivit prețului de circulație din zona unde este situat terenul iar cel de 5000 mp arabil prin reactualizarea prețului consemnat în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1062/2003, iar pe de altă parte apelantul nu a făcut nici o dată dovada că terenurile respective sunt subevaluate.

Împrejurarea potrivit căreia expertul tehnic ar fi putut întocmi mai multe variante de lotizare privind terenurile nu poate fi reținută întrucât așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză și a completării acestuia părțile nu au fost de acord cu divizarea terenurilor.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia grajdul este supraevaluat și că în raportul de expertiză finală ar fi reținută o valoare mai mică a imobilului casă și acesta este neîntemeiat.

Potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții evaluarea grajdului s-a făcut în raport de actele normative incidente într-o astfel de operațiune la care s-a adăugat și coeficientul de actualizare a prețurilor iar în ce privește valoarea casei și aceasta a fost calculată corect, suma de 356.750.000 lei reprezentând doar valoarea tehnică a bunului la care s-au aplicat anumiți coeficienți pentru toate construcțiile astfel că prețul de circulație al acestora este de 27.157.000 lei așa cum corect a reținut prima instanță.

Deși apelanta a depus atât la instanța de fond cât și în calea de atac trei facturi fiscale eliberate pe numele tatălui său bunurile pretinse ar fi aparținând părinților săi nu pot fi scoase de la masa de partaj atât timp cât nu s-a făcut nici dovadă că bunurile respective au fost date apelantei și că sunt aceleași cu bunurile solicitate de către reclamant a fi partajate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că deși prin cererea reconvențională a solicitat a se reține la masa de partaj și gardul împrejmuitor edificat în timpul căsătoriei, instanțele au omis să se pronunțe.

O altă critică vizează subevaluarea imobilelor casă și terenuri și deși s-au formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză efectuate sau efectuarea unor noi expertize în apel, aceste cereri au fost respinse.

Astfel, pentru terenul de 5000. extravilan dobândit de părți potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1062/2003, achiziționat cu 9000 lei, expertul în loc să stabilească valoarea reală de circulație a bunului, a reactualizat prețul de vânzare prin aplicarea indicilor prețurilor de consum ori acte de notorietate că valoarea imobilelor supuse partajului se face în raport de valoarea de circulație.

Pentru terenul intravilan de 3258. reprezentând curtea și grădina casei, expertul evaluează 1. la 2 euro, fără a atașa acte care atestă prețul în zonă, ori expertiza efectuată în anul 2006 și omologată în anul 2007, prin sentința civilă nr. 543 din 1 martie 2007, practicând în aceeași zonă prețuri mult mai mari.

O altă critică vizează faptul că deși terenul poate fi comod împărțit în natură, expertul nu a făcut acest lucru și nici nu a motivat de ce, încălcându-se astfel dispozițiile art.741 Cod civil,impunându-se refacerea lucrărilor de expertiză și propunerea mai multor variante de lotizare.

Cu privire la locuință și aceasta a fost subevaluată de către expert și cu rea-credință expertul spune că locuința nu poate fi împărțită în două unități locative deși acest lucru este evident.

Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel potrivit motivelor de recurs invocate.

Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, terenul extravilan de 5000. care a fost achiziționat de părți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1062 din 29 septembrie 2003 și care a fost achiziționat cu 9000 lei, a fost evaluat de către expert prin reactualizarea prețului de vânzare și nu la valoarea reală de circulație bunului, fiind știut că valoarea imobilelor supuse partajului se face în raport cu valoarea de circulație.

Este fondată de asemenea și critica privind modalitatea de evaluare a terenului intravilan de 3285. care reprezintă curtea și grădina casei bun comun, expertul făcând o enumerare generică a unor prețuri, fără a arăta în mod concret care este prețul de circulație al zonei respective.

Cu privire la imobilul casă de locuit și acesta a fost subevaluat, prețul de circulație al casei de locuit fiind stabilit prin raportarea la aceeași indicatori ca și grajdul, potrivit acelorași acte normative, aceleași prețuri și coeficienți, ori este vorba de un imobil de locuit cu o suprafață utilă de 55,34. cu mai multe camere.

Referitor la modalitatea de lotizare a bunurilor supuse partajului instanțele de judecată nu au respectat dispozițiile art. 741 Cod civil și art. 6739Cod pr.civilă, potrivit cărora împărțirea se face pe cât este posibil în natură, loturi valorice egale, cu evitarea plății de sulte împovărătoare.

Expertul constructor care a efectuat expertiza la instanța de fond atunci când vorbește de loturi, nu justifică de ce bunurile nu pot fi împărțite în natură părților, spune cu titlu generic că nu se pot asigura două unități locative, dar cu privire la terenuri nu se face nici o precizare, ele sunt atribuite în totalitate pârâtei.

Curtea apreciază că în cauză se impune refacerea lucrărilor de expertiză, evaluarea bunurilor supuse partajului prin raportare la prețul de circulație, întocmirea mai multor variante de lotizare a bunurilor astfel încât partajarea să se facă pe cât posibil în natură ambelor părți, cu evitarea plății unor sulte împovărătoare.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, curtea în baza dispozițiilor art. 312 cod pr.civilă va admite recursul reclamantului, iar în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru administrarea de noi probatorii, mai exact refacerea lucrărilor de expertiză și întocmirea mai multor variante de lotizare.

Instanța de apel în rejudecare va avea în vedere toate criticile invocate de către recurentul-reclamant.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în com., jud. D, împotriva deciziei civile nr. 575 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta (), domiciliată în com., jud. D și în consecință:

Casează decizia sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 aprilie 2008.

Președinte, Judecători,

C

Grefier,

Red. CP

Tehnored.NM

3ex.

8.04.2008

1781/2006 Judecătoria Răcari

a- Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120


Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 391/2008. Curtea de Apel Ploiesti