Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 242/R/2008
Ședința publică din 25 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Couți
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul G, împotriva Deciziei civile nr.70/A din 21 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată -, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 18 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.706 din 7 martie 2007 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă ulterior completată formulată de reclamanta -, n contradictoriu cu pârâtul
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional G și, în consecință:
- s-a dispus rezoluțiunea convenției de partaj voluntar consfințită prin înscrisul intitulat "Acord" încheiat la data de 10.05.2004 între - și G, vizând imobilul apartament înscris în CF.193/D/45 B;
- s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție, următoarele bunuri comune în valoare totală de 121.900 lei:
1.imobilul apartament înscris în CF.193/D/45 B, nr.top.8044/D/45, situat în B, str.-, -.15, Sc.A,.I, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol și balcon, cotele indivize de 7/10 1 părți din părțile comune indivize și 13/193 părți din terenul aferent - în valoare de 112.800 lei;
2.mobilă bucătărie "" - în valoare de 1 000 lei;
3.colțar bucătărie cu masă și 2 scaune -în valoare de 700 lei;
4.frigider - în valoare de 600 lei;
5.aragaz cu 4 ochiuri în valoare de 500 lei;
6.mobilă dormitor "Dallas" în valoare de 1500 lei;
7.mobilă sufragerie "" în valoare de 2000 lei;
8.canapea + 2 fotolii și masă în valoare de 800 lei,
9.covor persan în valoare de 300 lei;
10.TV Philips în valoare de 500 lei,
11.radiocasetofon Philips în valoare de 300 lei;
12.mobilă hol (dulap și cuier) în valoare de 500 lei;
13.autoturism Oltcit (vândut ulterior de reclamantă) în valoare de 400 lei;
- s-a dispus partajarea bunurilor comune prin formarea a 2 loturi care vor fi atribuite după cum urmează:
Lotul nr.l format din mobilă sufragerie "" și autoturism "Oltcit" (contravaloarea acestuia) în valoare totală de 2400 lei se atribuie reclamantei;
Lotul nr.2 format din imobilul apartament descris la pct.l și înscris în CF.193/D/45 B, nr.top.8044/D/45 și următoarele bunuri mobile: mobilă bucătărie "", colțar bucătărie cu masă și 2 scaune, frigider, aragaz cu 4 ochiuri, mobila dormitor "Dallas", canapea + 2 fotolii și masă, TV "Philips", radiocasetofon "Philips", mobilă hol (dulap și cuier), în valoare totală de 119.500 lei se atribuie pârâtului reclamant reconvențional G;
- pârâtul Gaf ost obligat să plătească reclamantei suma de 58.550 lei cu titlu de sultă compensatoare;
-s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, cu titlu de partaj, cu privire la apartamentul identificat ca fiind înscris în CF.193/D/45 B, nr.top.8044/D/45.
S-au compensat integral cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința Civilă nr.291/2001 a Judecătoriei Bistrițas -a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 08.03.1983, pe baza acordului sotilor.
Atât din răspunsurile la interogator ale pârâtului asupra cărora a revenit parțial la termenul din 19.01.2007, așa cum s-a arătat mai sus, precum și din extrasul de CF depus la fila 8 dosar, rezultă că părțile, au dobândit în timpul căsătoriei cu cote egale de contribuție, având calitate de bunuri comune potrivit art.30 fam. următoarele bunuri: imobilul înscris în CF.193/D/45 B, nr.top.8044/D/45 - situat în B, str. -, - 15, Sc.D,.1, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, două balcoane și cotele indivize de 7/10 1 părți din părțile comune și 13/193 părți din terenul aferent, în valoare de 120.000 Ron; 2.mobilă bucătărie "" (6 corpuri) în valoare de 1 000 Ron; 3.colțar bucătărie cu masă și 2 scaune în valoare de 700 Ron; 4.frigider în valoare de 600 Ron; 5.aragaz cu 4 ochiuri în valoare de 500 lei; 6.mobilă dormitor "Dallas" în valoare de 1500 Ron; 7.mobilă sufragerie "" în valoarea de 2000 Ron; 8.canapea + 2 fotolii și masă în valoare de 800 Ron; 9.covor persan, în valoare de 300 Ron; 10.televizor "Philips", în valoare de 500 Ron; 11.radiocasetofon "Philips", în valoare de 300 Ron; 12.mobilă de hol (dulap + cuier), în valoare de 500 Ron; 13.autoturism "Oltcit" (vândut de reclamantă), în valoare de 400 Ron (martorul confirmând sustinerea reclamantei referitoare la vânzarea autoturismului Oltcit pentru suma de 4.000.000 lei vechi - 55 dosar).
Într-adevăr, după desfacerea căsătoriei la data de 10.05.2004 între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "Acord", înscris prin care pârâtul G se obliga să verse în contul de card INTERNAȚIONAL deschis la BCR și aparținând reclamantei, suma de 10.000 Euro, în rate lunare de 200 Euro (limita minimă 100 Euro), începând cu luna mai 2004, urmând ca după achitarea în totalitate a acestei sume să se definitiveze procedura de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului. Totodată părțile s-au obligat să respecte cele convenite, în caz contrar" se va trece la practica legală de instanță și sentința judecătorească".
In acest context, pârâtul prin răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriu a recunoscut că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acest acord doar în parte, achitând suma de 992 Euro în perioada iunie 2004- octombrie 2005, obligându-se chiar să achite până la 01.09.2006 diferența până la suma de 10.000 Euro ( 39, răspuns întrebare nr.5).
Este adevărat că potrivit art.36 al.1 fam. bunurile comune se împart între soți potrivit înțelegerii acestora, ipoteza care constituie regula în rezolvarea aspectelor patrimoniale determinate de încheierea unei căsătorii. Este situația speței de față, problema fiind doar aceia a verificării condițiilor operării rezolutiunii.
În primul rând instanța a reținut că părțile au stipulat în cuprinsul acordului din 10.05.2004 un pact comisoriu de grad 1, astfel încât această clauză nu face decât să repete, sub o altă formă, prevederile art.1020 civ.
În al doilea rând, verificând condițiile impuse pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară, potrivit disp.art.1020, 1021 civ. instanța a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit decât parțial obligația asumată, după cum a și recunoscut, neexecutarea fiindu-i imputabilă ( nu s-a dovedit în condițiile art.1191 alin. 2 civ. că părțile ar fi revenit asupra acestei convenții, în sensul ca suma neachitată să-i fie restituită global reclamantei la întoarcerea din străinătate, martorii audiați cunoscând acest aspect din spusele pârâtului - 102,103), iar pârâtul a fost pus în întârziere în condițiile prevăzute de lege, respectiv prin cererea de chemare în judecată.
Dacă condițiile rezoluțiunii judiciare sunt apreciate de instanță ca fiind îndeplinite, ceea ce mai rămâne de verificat este acordarea posibilității debitorului de a-și îndeplini obligația într-un anumit termen, fără a se pronunța rezoluțiunea, în contextul în care este vorba de o neexecutare parțială.
Din ordinele de încasare aferente perioadei 09.06.2004 - 06.10.2005 (95-101), rezultă că pârâtul a achitat suma de 3.000.000 lei ca o primă, 73, 74 și 75 Euro alte rate pe anul 2004, (ultima depunere fiind în 29.12.2004), totalizând 369 Euro și 3.000.000 lei ( aproximativ 74 Euro la acea dată), respectându-și obligația în sensul achitării ratelor aferente lunilor anului 2004 în proporție de aproximativ o pătrime ( 1600 Euro datorati).
În anul 2005 depunerile au început abia în luna aprilie cu sume variind între 80- 65 Euro, plata fiind sistată în luna octombrie 2005 ( în final în cursul anului 2005 s-au plătit 540 Euro față de 2400 Euro datorați).
Cu atât mai mult este evidentă nerespectarea obligației cu cât depunerile vizează sume mai mici decât cele convenite a fi plătite lunar - 200 Euro, astfel încât raportat și la contextul creșterii prețurilor pe piața imobiliară în anii 2004 - 2006, executare întocmai și la termen fiind esențială, instanța a apreciat că neexecutarea parțială a obligațiilor asumate justifică rezoluțiunea acelei convenții.
Pe parcursul judecății, respectiv după termenul de 01.09.2006 la care pârâtul se obligase să plătească diferența până la suma de 10.000 Euro, acesta a apelat la procedura ofertei reale urmată de consemnațiune (16.11.2006), procedură care are ca premisă refuzul creditorului de a primi plata. Or, este evident că reclamanta nefiind în țară nu putea să dea curs primirii acestei oferte, scopul fiind tocmai paralizarea rezoluțiunii convenției de partajare a bunului imobil, declarația depusă la fila 86 dosar, datată 29.08.2006 vizând facilitarea plății de către pârâtul reconventional a sumei mentionate.
Prin decizia civilă nr.70 din 21 septembrie 2007 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul G, apelantul fiind obligat să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că în timpul căsătoriei (căsătorie încheiată la data de 8 martie 1983 - desfăcută prin sentința civilă nr. 291/2001 a Judecătoriei Bistrița ), reclamanta și pârâtul au dobândit cu contribuție comună și egală mai multe bunuri mobile (necontestate de apelant) precum și un imobil de natură apartament compus din două camere, bucătărie, baie, hol, două balcoane precum și părțile comune și părți din terenul aferent identic cu cel înscris în CF 193/D/45 B, nr. top 8044/d/45. Acest apartament după desfacerea căsătoriei a rămas în folosința pârâtului, reclamanta fiind plecată în străinătate.
Răspunzând motivelor de apel, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii de partaj invocată de pârât atât prin întâmpinare cât și prin actiunea reconventională fila 18 dosar fond, este neîntemeiată deoarece reclamanta era îndreptățită în a solicita atât rezoluțiunea convenției consemnată în scriptul intitulat "Acord" datat 10 mai 2004 cât și partajarea judecătorească a tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Motivele de apel invocate de pârât urmăresc în totalitate situația apartamentului în litigiu mai sus menționat, astfel că instanța a stabilit natura juridică a actului intitulat "Acord" din 10 mai 2004 fila 25 dosar fond.
Prin acest înscris sub semnătură privată, foștii soți (reclamanta și pârâtul) au stabilit ca pârâtul-apelant "să verse în contul de card Internațional deschis la BCR pe numele reclamantei-intimate suma de 10.000 Euro în rate lunare de câte 200 Euro (limita minimă 100 Euro/începând cu luna mai 2004 urmând ca după achitarea în totalitate a acestei sume să se definitiveze partajul prin cedarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului în litigiu în favoarea pârâtului apelant (alin.4 din acord).
Conform ultimului alineat al "Acordului" ambele părți au convenit să respecte clauzele stabilite cu mențiunea expresă că "în caz contrar se va trece la practica legală de instanță și sentință judecătorească".
Este adevărat că existența unui partaj voluntar valabil face inadmisibil partajul judiciar și că odată tranzacția încheiată ar împiedica părțile să formuleze noi pretenții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție, dar instanța interpretând clauzele înscrisului intitulat "acord" fila 25 dosar fond, a constatat că în speță nu se poate reține existența partajului voluntar declarativ de drepturi și nici a unei tranzacții bilaterale declarative deoarece conform acestui acord dreptul de proprietate nu a fost consolidat în favoarea pârâtului.
Din interpretarea acestui acord rezultă fără tăgadă că părțile urmează să finalizeze partajul după îndeplinirea în totalitate a clauzelor stabilite.
De altfel conform art.969, 970 și 1073 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind a fi executate cu bună credință, creditorul având dreptul la îndeplinirea exactă a obligației.
În speță este cert dovedit că pârâtul-apelant nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin "acord" astfel că în octombrie 2005 a încetat orice plată în contul apartamentului din litigiu pe numele reclamantei.
De reținut că, condiția rezolutorie este subînțeleasă în contractele sinalagmatice iar în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său, partea în privința căruia angajamentul nu s-a executat are posibilitatea fie de a obliga pe cealaltă parte să execute convenția, fie să ceară rezoluțiunea (desființarea) cu daune interese (art.1020-1021 Cod civil).
În speță este dovedit faptul că pârâtul-apelant nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenția intitulată "acord" astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1020-1021 cod civil cum corect a retinut instanta de fond.
Cu nici o probă nu s-a dovedit faptul că părțile ar fi schimbat modalitatea de plată reținută în Acord, declarațiile martorilor și (filele 101-102 - dosar fond) propuși la cererea pârâtului au relatat despre o pretinsă modificare a modalității de plată dar au precizat că știu această împrejurare din spusele pârâtului. Martora (fila 106 - dosar fond) a relatat faptul că reclamanta i-a comunicat că este nemulțumită de nerespectarea de către pârât a obligațiilor asumate printr-o înțelegere cu privire la apartamentul în litigiu, astfel că raportat la sancțiunea în caz de neexecutare convenită de părți, în mod corect instanța de fond a dispus rezolutiunea acelei conventii intitulată "acord" din 10 mai 2004. Cum creditorul obligației neexecutate a optat pentru rezoluțiunea convenției debitorul nu mai poate opta pentru executare. A recunoaște o asemenea posibilitate partea care nu și-a respectat obligațiile asumate, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare ceea ce ar duce la încălcarea principiului obligativității contractelor și libertătii în materie contractuală.
În aceste condiții, pârâtul apelant nu mai putea apela la procedura ofertei reale de plată urmată de consemnațiune atâta timp cât nu s-a dovedit faptul că la scadență reclamanta ar fi refuzat nejustificat plata.
Este certă neexecutarea obligației de către pârâtul-apelant, astfel că rezoluțiunea convenției din 10 mai 2004, este pe deplin justificată.
Nici motivul de apel invocat de pârâtul-apelant în ce privește nerespectarea de către instanța de fond a disp.art.673/9 Cod procedură civilă, privind formarea loturilor nu este întemeiat deoarece pretinsa mobilă de sufragerie nu este componentă a apartamentului astfel că în mod corect a fost atribuită în lotul reclamantei.
Critica cu privire la cheltuieli de judecată este la fel nefondată deoarece nici în prezent pârâtul-apelant nu a recunoscut pretențiile reclamantei-intimate. De altfel pe parcursul soluționării cauzei la fond a încercat să dovedească o cotă de contribuție de 700/0 la dobândirea apartamentului în litigiu pentru ca de abia în final să renunțe la această apărare și să recunoască cota de1/2 parte din acest bun.
Împotriva acestei decizii pârâtul Gad eclarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind rezoluțiunea convenției de partaj voluntar consfințită prin înscrisul intitulat "Acord" din data de 10.05.2004, a înlăturării din masa partajabilă a apartamentului în litigiu, a constatării existenței partajului voluntar parțial valabil încheiat prin acordul din data de 10.05.2004, a excluderii din lotul nr.1 atribuit reclamantei a mobilei de sufragerie și includerea acestui bun în lotul 2, cu obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4150 lei cu titlu de sultă compensatorie și nu 58.550 lei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura în înțelesul lămurit și vădit neîndoilenic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ.
Părțile, după desfacerea căsătoriei au încheiat la data de 10.05.2004, un înscris intitulat "Acord" înscris care în realitate reprezintă un act de partaj întrucât părțile au stabilit componența masei partajabile, acordul privind atribuirea bunului supus partajului, stabilirea cuantumului sultei compensatorii și modalitatea de plată a acestuia. Faptul reținut de instanța de apel referitor la împrejurarea că părțile au înscris expres că dreptul de proprietate se consolidează la pârât numai după achitarea în totalitate a contravalorii părții de drept a reclamantei, respectiv afectarea de modalități a actului, nu este de natură a schimba înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv un act de partaj voluntar.
Prin urmare părțile au încheiat un act de partaj voluntar care face inadmisibilă intervenția instanței de judecată astfel încât dacă pârâtul nu și-a îndeplinit benevol obligația asumată se poate solicita instanței doar constatarea partajului voluntar și obligarea recurentului la plata sultei neachitate considerent pentru care apartamentul în litigiu trebuia exclus de la masa bunurilor partajabile.
Pe de altă parte, din înscrisul "declarație" datat 29.08.2006, act unilateral de voință provenind de la reclamantă, asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat, aceasta acceptă expres plata sumei datorate cu titlu de sultă compensatorie, cu valabilitatea până la data revocării ce nu a intervenit nici în prezent. Reclamanta a solicitat plata în contul altei persoane decât cea a beneficiarului ceea ce constituie o modificare a contractului bilateral, modificare neagreată de ambele părți astfel încât plata a fost făcută prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, motiv pentru care pârâtul a fost exonerat de obligația de plată.
Nu este justificată susținerea instanței de apel referitoare la faptul că actul intitulat "Acord" nu poate fi interpretat nici măcar ca un contract de tranzacție întrucât prin acest act dreptul de proprietate nu a fost consolidat în favoarea pârâtului. Nici o dispoziție legală nu condiționează valabilitatea unui contract de tranzacție de transferul unui drept de proprietate ci doar de capacitatea lui de a preîntâmpina un litigiu. Scopul tranzacției a fost atins astfel încât singura problemă a fost legată de punerea sa în executare, problemă diferită de cea a însăși valabilității actului care are un regim juridic diferit, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 pr.civ.
Intimata reclamantă prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (13-15).
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că, pe calea de atac a recursului nu mai pot fi invocate motive de netemeinicie a hotărârii judecătorești, întrucât pct.10 și 11 ale art.304 pr.civ. au fost abrogate prin prevederile art.I pct.49 din Legea nr.219/2005.
În mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut aplicarea art.1020 - 1021 civ. deoarece pârâtul nu și-a îndeplinit decât parțial obligațiile, a recunoscut această împrejurare și a fost pus în întârziere prin introducerea acestei acțiuni.
În cauză nu se poate reține existența partajului voluntar și nici a unei tranzacții bilaterale pentru că prin înscrisul intitulat "Acord" dreptul de proprietate nu a fost consolidat în favoarea pârâtului.
Referitor la înscrisul din 29.08.2006, acesta nu reprezintă o dovadă a plății, ci o indicație a contului din Italia, unde reclamanta a solicitat să-i fie făcută plăți.
În condițiile în care reclamanta în calitate de creditor a obligației neexecutate a optat pentru rezoluțiunea convenției debitorul recurent nu mai avea posibilitatea executării obligației și nu mai putea apela la procedura ofertei reale de plată urmată de consemnațiune, atâta timp cât nu s-a dovedit faptul că la data scadenței reclamanta a refuzat nejustificat plata.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, părțile au încheiat la data de 10.05.2004 un înscris intitulat "Acord" prin care pârâtul și-a asumat obligația "să verse în contul de card Internațional dschis la BCR aparținând susnumitei suma de 10.000 Euro, în rate lunare de 200 euro (limita minimă 100 euro), începând cu luna mai 2004, valoare care va sta la baza întabulării apartamentului deținut actual de ambele părți conform CF nr.193/D/45. În cazul achitării în totalitate a contravalorii părții de drept a susnumitei asupra apartamentului înscris în CF 193/D/45, în sumă de 10.000 Euro de către susnumitul G se va trece la definitivarea imediată a acțiunii de partaj (derivat din sentința civilă nr.29/2001) prin cedarea dreptului de proprietate a susnumitei în favoarea susnumitului Față de acordul încheiat părțile înțeleg să respecte cele convenite. În caz contrar se va trece la practica legală de instanță și sentința judecătorească".
În mod legal, instanța a dat o corectă interpretare a convenției încheiată de părți prin prisma dispozițiilor art.977 - 985 civ. în sensul că aceasta cuprinde la finalul ei un pact comisoriu de grad 1, prin care practic se reiterează sub o altă formă dispozițiile art.1020 civ.
Prin urmare, părțile au stipulat în mod expres că, numai în cazul achitării în totalitate a contravalorii părții cuvenite reclamantei din apartamentul în litigiu, se va trece la definitivarea imediată a acțiunii de partaj prin transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.
Din acest motiv nu se poate reține existența unei convenții valabile, având ca obiect partajul apartamentului bun comun al foștilor soți, declararativă de drepturi deoarece dreptul de proprietate nu a fost consolidat în favoarea pârâtului în condițiile în care acesta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a sumei de 10.000 euro.
În cauză s-a dovedit fără echivoc că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin "Acord" în sensul că a recunoscut la interogatoriu că a plătit doar suma de 992 euro, începând cu luna iunie 2004 și până în luna noiembrie 2005.
Conform art.1020 civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.
In consecință, în condițiile în care pârâtul a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligația în mod legal, instanța de apel a stabilit că reclamanta este îndreptățită să solicite rezoluțiunea convenției încheiată a data de 10.05.2004.
Totodată, în mod corect, instanța de apel a stabilit incidența dispozițiilor art.1021 civ. în condițiile în care reclamanta, în calitate de creditor a solicitat desființarea convenției astfel încât pârâtul debitor nu este îndreptățit să opteze pentru executarea acestora deoarece în caz contrar s-ar încălca principiul obligativității contractelor și a libertății în materie contractuală. În această situație pârâtul nu mai poate apela la procedura ofertei reale urmată de consemnațiune atâta timp cât nu s-a dovedit faptul că la data scadenței reclamanta a refuzat în mod nejustificat plata.
Înscrisul intitulat "declarație" și întocmit la data de 29.08.2006 de reclamanta nu reprezintă un înscris doveditor al plății, ci unul prin care reclamanta arată doar că acceptă ca pârâtul să facă operațiuni de transfer bănesc sau plata într-un cont din Italia. Acest înscris nu reprezintă o modificare unilaterală a convenției părților ci doar atestă faptul că reclamanta este de acord să primească plata și într-un alt cont decât cel menționat în contract.
De asemenea, în mod corect instanța de apel a stabilit că nu se poate califica "acordul" încheiat de părți la data de 10.05.2004 ca fiind o tranzacție declarativă de drepturi deoarece în conformitate cu dispozițiile art.1704-1717 civ. dreptul de proprietate nu a fost consolidat în favoarea pârâtului, acesta neîndeplinindu-și obligația de plată asumată.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului, în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pt.8 și pct.9 pr.civ. și, în consecință, va menține hotărârea criticată ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 pr.civ. Curtea va obliga recurentul aflat în culpă procesuală să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial (16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 70/A din 21.09.2007 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - -- - -- -
Red./MR
06.02.08/2 EX-
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Couți, Anca
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
