Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 399
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul și pe intimata, având ca obiect partaj bunuri comune atribuire beneficiu contract de închiriere împotriva deciziei civile numărul 326 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurentul și av. pentru intimata .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al patrulea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe fond.
Av. pentru recurent arată că argumentele instanței de apel sunt nelegale și realizează o interpretare forțată a comandamentelor CEDO în ce privește accesul liber la justiție.
Contractul de închiriere se încheie în conformitate cu legislația specială ce reglementează locuințele proprietatea ANL în considerarea exclusivă a unui punctaj justificat de solicitant. Este adevărat că familia beneficiază de acest contract dar titular este întrucât aspectele legate de calitatea acestuia de salariat MIRA au avut o pondere covârșitoare la momentul încheierii contractului. De altfel dispozițiile contractuale sunt lipsite de echivoc în momentul în care precizează la art. 3 că "modificarea sau rezilierea contractului se poate face numai cu acordul ambelor părți". În egală măsură textul art. 24 menționează că acest contract de închiriere "poate fi modificat în perioada derulării lui numai prin acte adiționale".
Pentru aceste motive apărătorul recurentului solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. pentru intimată arată că hotărârea instanței de apel a fost motivată cât se poate de profesionist iar motivele de recurs se axează pe o idee ce nu ține de excepția invocată. Acel contract a fost obținut în baza legii de către membrii familiei. De esența prezentei cauze este atribuirea unui drept dobândit și nu repartizarea unei locuințe așa cum greșit a interpretat instanța de fond.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare,
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 15190 din 12 decembrie 2008 Judecătoriei Iași, s-a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictor cu pârâtul -, ca inadmisibilă.
În esență, judecătoria a reținut că față de dispozițiile art. 6 ind. 2 alin. 3 din Legea nr. 152/1998, repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de, cade în competența exclusivă a administrației publice locale, acestei autorități revenindu-i și competența unică de atribuire a acestor locuințe.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 326 din 01.04.2009 a Tribunalului Iași, s-a desființat sentința, s-a respins excepția necompetenței și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe - Judecătoria Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:
Cererea introductivă de instanță vizează atribuirea beneficiului contractului de închiriere, având ca obiect locuința ce a constituit domiciliul comun al foștilor soți - părțile din prezenta cauză.
Faptul că la repartizare s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 152/1998, nu au relevanță după încheierea contractului de închiriere și nu pot fi aplicabile situației conflictuale născută între părți ulterior încheierii acestui contract, pe parcursul derulării. Așa fiind, ambele părți în baza contractului de închiriere a cărui valabilitate nu este contestată, au o posesie legitimă a spațiului de locuit în litigiu. Aceasta le deschide părților accesul la justiție, singura în măsură să hotărască cu privire la persoana care urmează să beneficieze de beneficiul contractului, conform criteriilor cuprinse în Legea nr. 114/1996 (art. 21 lit. k și 27) și art. 30 și 36 din Codul familiei.
Accesul la justiție trebuie să fie direct și nemediat de proceduri insuficient reglementate legislativ, codul civil prin art. 3 obligând judecătorul la judecata pricinilor chiar atunci când legea nu prevede o anumită situație.
Pârâtul - a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, invocând aplicarea greșită a legii - dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Arată recurentul că locuința i-a.fost repartizată în conformitate cu legislația specială Legea nr. 152/1998, în condiții extrem de restrictive și în considerarea exclusivă a unui punctaj justificat de solicitant pe care doar el - recurentul l-a îndeplinit. În aceste condiții, susține recurentul, nu se poate solicita instanței să intervină și să dispună modificarea unui astfel de contract, atât din punct de vedere al condițiilor în care se încheie cât și al beneficiarului, întrucât legea specială nu cuprinde dispoziții cu privire la acest ultim aspect. Recurentul invocă în susținerea acestui motiv de recurs dispozițiile art. 3 și 24 din Legea nr. 152/1998.
Arată recurentul că motivarea deciziei realizează o interpretare forțată a comandamentelor în ceea ce privește accesul liber la justiție, acces care nu poate da naștere, în beneficiul unei sau altei părți litigante, la posibilitatea exercitării abuzive a unor drepturi.
Recursul nu este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că este legală și temeinică decizia recurată.
În prezenta cauză, instanța a fost investită de reclamanta cu o acțiune de atribuire a beneficiului contractului de închiriere a locuinței ce a constituit domiciliul comun al foștilor soți, locuință dobândită în folosință după 7 ani de la încheierea căsătoriei. Locuința ce a constituit domiciliul comun al soților a fost închiriată în baza contractului nr. 1030/2006, contract în vigoare și în prezent, care în anexa 2 contractului, ce face parte integrantă din acesta, sunt indicate numele și prenumele titularului - - și numele și prenumele membrilor de familie -, soție și Constan-A, fiu.
Părțile în prezent sunt divorțate, căsătoria acestora desfăcându-se prin sentința civilă nr. 826/2006 a Judecătoriei Iași.
În limitele actului de sesizare instanțele sunt chemate să sancționeze situația de fapt devenită litigioasă cu rezerva firească a verificării atribuțiilor conferite legislativ.
Ambele instanțe au reținut corect faptul că acțiunea reclamantei-intimate vizează atribuirea beneficiului contractului de închiriere, având ca obiect locuința ce a constituit domiciliul comun al foștilor soți.
Faptul că pentru această locuință, la momentul repartizării ei, au fost analizate condițiile legii speciale nr. 152/1998 privind posibilitatea accederii la locuințe construite prin programe, nu au relevanță în prezenta cauză, față de obiectul cererii de investire a instanței.
Prin contractul de închiriere, a cărui valabilitate nu este contestată, în patrimoniul ambelor părți s-a născut o posesie și folosință legitimă asupra spațiului de locuit, atribute care deschid părților accesul la justiție. Conflictul născut între locatari reclamă intervenția instanței de judecată, singura în măsură să hotărască cu privire la dreptul de folosință existent și a persoanei care urmează să beneficieze de acest drept.
În speța de față sunt incidente dispozițiile de principiu ce reglementează raporturile locative și care sunt cuprinse în Legea nr. 114/1996, care deși nu reglementează punctual situația de fapt din prezenta cauză, stipulează că dreptul locativ nu-l dobândește numai titularul contractului ci și membrii familiei, trecuți în anexa 2 la contract.
Mai mult, pornind de la situația părților - a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorț și pentru a asigura o finalitate hotărârii de divorț, nu se poate obstacula accesul la justiție a părților pentru ieșirea din conflictul creat cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Accesul la justiție al părților trebuie asigurat direct și nemediat de proceduri insuficient reglementate legislativ, cu atât mai mult cu cât codul civil - sediul comun al materiei, în art. 3 arată că judecătorul este obligat la judecata pricinilor chiar atunci când legea nu prevede o anumită situație sau când aceasta nu este clar reglementată, să interpreteze regula, să o deducă din noțiunile și instituțiile generale ale dreptului, completând prin aceasta opera legiuitorului în soluționarea unor raporturi pe care acesta din urmă n-a putut să le aibă în vedere.
Așa fiind, constatând că s-au aplicat corect dispozițiile legale, urmează a respinge recursul și a menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul - împotriva deciziei civile nr. 326 din 01.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
12.11.2009
2 ex.
Președinte:Buliga GeorgetaJudecători:Buliga Georgeta, Andronic Adriana Elena, Gheorghiu
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 911/2008. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
