Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41/FM
Ședința publică din 30 mai 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta-reclamantă, C, strada - cel nr. 6..5.. B, parter,.21 și recurentul intervenient, domiciliat în C, strada - cel nr. 53,.5..B,.21, împotriva deciziei civile nr.53 din 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul pârât G, domiciliat în C, strada - cel nr.6..5..B, parter,.21, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30 mai 2008, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.5392/2004, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul G, partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că părțile au fost căsătorite până la 15.03.2004, când s-a pronunțat hotărârea de divorț, și că în acest interval au dobândit, cu contribuție egală, un apartament compus din 3 camere și dependințe situat în C și bunurile mobile indicate în lista anexă acțiunii.
A mai susținut reclamanta că unele dintre bunurile mobile au caracter de bunuri proprii pentru că au fost primite de la diverse rude, anterior căsătoriei.
Prin cererea formulată la 01.11.2004 reclamanta a solicitat instanței să constate că are o cotă majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune, de 70% din valoarea acestora, și scoaterea din masa partajabilă a unor bunuri mobile considerate bunuri proprii.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare constatarea contribuției egale a părților la dobândirea bunurilor comune și a arătat că parte din bunurile mobile indicate de reclamantă ca bunuri proprii au caracter de bunuri comune.
La 31.01.2005, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu tatăl pârâtului, numitul, care a solicitat constatarea unei cote proprii de contribuție asupra bunurilor mobile și imobile dobândite de părți în timpul căsătoriei, de din valoarea acestora, și obligarea părților la plata contravalorii acestei cote.
În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că imobilul ce intră în compunerea masei partajabile a fost achiziționat cu banii obținuți din vânzarea unui alt apartament proprietatea intervenientului și a defunctei sale soții, că parte din bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei au fost cumpărate cu banii rezultați din vânzarea altor bunuri ale intervenientului, respectiv un autoturism, un loc de veci situat în cimitirul din M, mai multe acțiuni și anumite bunuri de valoare din gospodăria acestuia, precum și că veniturile lunare realizate de intervenient și defuncta sa soție au fost net superioare celor obținute de pârât.
Prin întâmpinare la cererea de intervenție reclamanta a arătat că problema contribuției intervenientului la dobândirea bunurilor ce compun masa partajabilă a mai fost analizată de instanță în litigiul ce a format obiectul dosarului civil nr.2443/2004 al Judecătoriei Constanța, unde s-a solicitat evacuarea intervenientului din apartamentul bun comun al reclamantei și pârâtului, iar pe cale reconvențională s-a pretins constatarea unui drept de creanță în limita a din valoarea imobilului, cerere respinsă de instanță ca nefondată.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la 06.06.2006 Judecătoria Constanțaa constatat că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, iar prin sentința civilă nr.11652/08.10.2007 aceeași instanță a admis cererea reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu, a obligat reclamanta și pârâtul la plata către intervenient a sumei de 46.000 lei fiecare, a atribuit reclamantei bunurile dobândite în timpul căsătoriei, respectiv apartamentul situat în C,- B,.48 B,.B,.21 și bunurile mobile cu caracter de bunuri comune, și a obligat-o pe aceasta la plata unei sulte în valoare de 4.6002,285 către pârât.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că, în timpul căsătoriei, reclamanta și pârâtul au locuit împreună cu părinții pârâtului și s-au gospodărit împreună, conform tradiției la aromâni, iar în 1999, când au hotărât să se stabilească în municipiul C, au plătit avansul pentru apartamentul din str. - cel cu bani proveniți din economiile intervenientului și ale soției sale.
A mai constatat instanța că intervenientul a contractat și un împrumut de 55 milioane ROL, că a achitat utilitățile apartamentului și avansul pentru achiziționarea acestuia, inclusiv diferența de preț, astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu vânzătorul imobilului, numitul, la 09.02.1999 și din declarațiile autentificate ale vânzătorilor apartamentului.
Excepția autorității de lucru judecat - invocată de reclamantă în raport de sentința civilă nr.11034/1004 a Judecătoriei Constanța - a fost respinsă cu motivarea că prin această hotărâre judecătorească instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, iar dosarul este suspendat în căile de atac până la rezolvarea prezentului litigiu.
La atribuirea tuturor bunurilor comune către reclamantă s-a avut în vedere că doar ea a solicitat atribuirea apartamentului, că a continuat să locuiască în imobil și după desfacerea căsătoriei, că i-a fost încredințată spre creștere și educare minora născută din căsătorie și că pârâtul a plecat în, în timp ce reclamanta are un loc de muncă stabil în
Împotriva aceste sentințe au declarat apel toate părțile litigiului, iar prin decizia civilă nr.53/12.02.2008 Tribunalul Constanțaa respins apelul intervenientului, a admis apelul reclamantei și al pârâtului G și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de intervenție în interes propriu ca nefondată, a constatat că valoarea apartamentului nr.21 situat în C,- B,.5..B este de 206.930,1 lei, a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 104.024,575 lei cu titlu de sultă, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii și a obligat intervenientul la 1084 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.
La pronunțarea hotărârii instanța a avut în vedere următoarele:
- obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost corect stabilită pentru că, pretinzând o cotă de contribuție de 70% din valoarea bunurilor comune, reclamanta avea obligația de a timbra cererea la valoare, iar nu pârâtul, care doar a contestat cota invocată de partea adversă.
- prin probatoriile administrate la cererea reclamantei nu a fost răsturnată prezumția de comunitate instituită de prevederile art.30 alin.3 din Codul familiei, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a contestat faptul că în timpul căsătoriei pârâtul a fost angajat și chiar plecat în străinătate să muncească.
- excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă câtă vreme sentința civilă nr.11034/2004 este atacată cu apel, deci drepturile ce au făcut obiectul dezbaterii judiciare nu au fost stabilite cu caracter definitiv.
- probatoriile administrate nu au dovedit contribuția intervenientului la dobândirea bunurilor comune ale reclamantei și pârâtului; astfel, împrumutul sumei de 50 milioane de la o persoană fizică nu a fost dovedit, din adeverința eliberată de Casa Județeană de Pensii rezultă că veniturile intervenientului la momentul achiziționării apartamentului - 1999 - erau modice în raport cu cele realizate de foștii soți, iar conturile ce-l aveau ca titular pe intervenient au fost lichidate ulterior cumpărării apartamentului, respectiv la 03.06.2002, 03.09.2002 și 05.02.2004; totodată, casa din Maf ost vândută în 2002, iar din prețul încasat s-a constituit un cont pe numele intervenientului, la 08.03.2002, pentru suma de 50 milioane ROL, și s-a cumpărat un loc de veci în orașul C; tot în 2002 a fost vândut și autoturismul, iar împrumutul contractat de intervenient pentru achitarea utilităților apartamentului în litigiu, chiar dacă a existat, nu îi conferă o cotă de contribuție la dobândirea imobilului; s-a mai reținut că declarația autentificată a numitului, care a arătat că a primit avansul pentru apartament de la intervenient, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă și că nu a fost demonstrată nici contribuția intervenientului la renovarea apartamentului câtă vreme martorii au arătat că reclamanta a fost ajutată de frații și surorile ei la aceste lucrări, iar când părinții pârâtului s-au mutat în imobil acesta era deja amenajat și mobilat.
A mai constatat tribunalul, sub acest aspect, că reclamanta a primit suma de 4000 USD, care aparținea surei ei, de la martorul, și că din extrasele conturilor deținute de părți la BCR M rezultă că foștii soți au lichidat 3 conturi la 15.02.1999, în valoare totală de 97.851,777 lei, iar apartamentul a fost cumpărat la 17.02.1999.
- partajul se impune a fi realizat cu luarea în considerare a valorii cea mai apropiată de prețul imobilelor pe piața liberă, astfel că în mod eronat instanța de fond a avut în vedere valoarea cea mai mică, stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expert, și.
- apartamentul a fost în mod corect atribuit reclamantei câtă vreme i-a fost încredințată spre creștere și educare minora născută în timpul căsătoriei, iar contribuția părinților pârâtului la dobândirea imobilului nu a fost dovedită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și intervenientul în interes propriu.
Reclamanta a invocat neexaminarea tuturor motivelor de apel, greșita aplicare a prevederilor Legii nr.146/1997, stabilirea eronată a cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune și a valorii de circulație a apartamentului ce intră în compunerea masei partajabile.
A susținut recurenta că întâmpinarea prin care intimatul pârât a contestat cota ei de contribuție de 70% din valoarea bunurilor comune are caracter de cerere reconvențională și trebuia timbrată la valoare, conform art.10 din Legea nr.146/1997; cum obligația de plată nu a fost îndeplinită, cererea trebuia anulată ca netimbrată, dar, în mod nelegal, sancțiunea menționată nu a fost aplicată de instanța de fond și cea de apel.
Referitor la cotele de contribuție ale foștilor soți s-a invocat greșita apreciere a probatoriilor administrate și s-a arătat că intimatul pârât nu a făcut dovada veniturilor realizate în timpul căsătoriei, că instanța nu a luat în considerare munca depusă de recurentă în gospodărie și pentru creșterea copilului, ca și împrejurarea că aceasta s-a ocupat singură de renovarea și amenajarea apartamentului, în condițiile în care intimatul pârât era plecat în.
S-a contestat valoarea probatorie a extraselor de cont referitoare la retragerea, de către recurentă, a sumei de 68.210.840 ROL dintr-un cont deschis pe numele intimatului pârât - cu motivarea că din relațiile comunicate de bancă rezultă că această sumă a ajuns din eroare în contul menționat, fiind depusă de o altă persoană, rudă a pârâtului cu același nume și prenume, iar retragerea s-a făcut în baza împuternicirii trimisă chiar de fostul soț, în scopul reglementării situației astfel creată - și s-a arătat că din 1994 recurenta a realizat în mod constant venituri din muncă, că a sporit nivelul acestor venituri prin vânzarea de bunuri aduse de la bulgari și că astfel se explică și faptul constituirii pe numele ei a două conturi bancare care au fost lichidate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În susținerea criticii referitoare la valoarea de circulație a apartamentului s-a arătat că, potrivit art.212 din Codul d e procedură civilă, instanța era obligată să-și însușească concluziile raportului de expertiză efectuat de cei trei experți, scopul contraexpertizei fiind acela de a lămuri instanța și părțile.
Recurentul intervenient a invocat greșita apreciere a probatoriilor administrate, iar în motivare a susținut că instanța de apel a reținut ca veridice doar probatoriile administrate la propunerea reclamantei și a înlăturat nejustificat celelalte probe ale cauzei.
S-a arătat că mijlocul de probă hotărâtor în rezolvarea litigiului este înscrisul constatator al înțelegerii referitoare la vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu, încheiat la 09.02.1999 între și intervenient - din care rezultă că atât avansul, cât și diferența de preț, au fost achitate de intervenient - și că acesta se coroborează cu declarația martorului și ale celorlalți martori propuși de intervenient.
S-a invocat și declarația martorei - care a arătat că lucrările de amenajare și îmbunătățire a apartamentului au fost realizate de soțul martorei, pe cheltuiala intervenientului - și s-a susținut că veniturile reclamantei și pârâtului au fost inferioare celor realizate de intervenient (care a fost mecanic de locomotivă) și soția acestuia (care era pensionară), respectiv că reclamanta a obținut salariu modic din 1994 și până la data achiziționării apartamentului, iar soțul acesteia a fost disponibilizat în 1998 de societatea la care a fost angajat, după care a plecat să caute de lucru în.
Contribuția intervenientului la dobândirea bunurilor în litigiu a fost justificată și prin faptul înstrăinării bunurilor deținute de acesta și soția sa la momentul căsătoriei reclamantei și pârâtului, respectiv imobil, autoturism și mobilier, fapt ce s-a pretins că a fost dovedit cu declarațiile martorilor și.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
1. Cu privire la recursul reclamatei:
În cererile de partaj, taxa judiciară de timbru se stabilește în conformitate cu dispozițiile art.3 lit. c din Legea nr.146/1997 care în alin.2 prevăd că, atunci când părțile litigiului contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată. Art.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 prevede că, în aplicarea normei legale menționate anterior, prin titularul cererii se înțelege partea care contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cererilor de raport, cererilor de reducțiune a liberalităților și cererilor de partaj. În speță, titular al cererii prin care s-a contestat mărimea drepturilor coproprietarilor este reclamanta, care a pretins o cotă majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune, iar pentru partea care depășește 50% din patrimoniul comunitar - contestată de pârât prin întâmpinare -acțiunea are caracterul unei revendicări și atrage, pe cale de consecință, obligația achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare valorii contestate. Așa fiind, în mod corect au apreciat instanțele că întâmpinarea prin care pârâtul a pretins existența unei cote egale de contribuție nu are caracter reconvențional și nu intră sub incidența prevederilor art.10 din Legea nr.146/1997 și că, pe cale de consecință, sancțiunea anulării ei pentru netimbrare nu poate fi aplicată.La examinarea motivului de recurs ce vizează cota de contribuție a părților la realizarea patrimoniului comun se va avea în vedere că nici Codul familiei, nici alte texte de lege, nu prevăd criteriile pe baza cărora se stabilește întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre soți asupra bunurilor comune, iar în absența unor asemenea elemente, ea trebuie stabilită în concret, pe baza de probe, în raport de contribuția efectivă a părților la dobândirea acestor bunuri.
În speță, reclamanta a solicitat instanței să constate că a avut o contribuție majoritară - de 70% - la dobândirea bunurilor comune și a invocat în susținerea pretenției sale realizarea veniturilor din salariu și din comerțul cu diverse bunuri, munca în gospodărie și pentru creșterea minorei născută din căsătorie, ajutorul financiar acordat acesteia de sora sa, în limita sumei de 4000 USD, precum și contribuția sa și a rudelor sale la renovarea apartamentului bun comun.
Prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul a infirmat contribuția majoritară a reclamantei, împrejurarea achitării apartamentului cu banii depuși în conturile comune și împrumutul acordat, în același scop, de sora reclamantei, ca și faptul că aceasta s-a ocupat, exclusiv, de renovarea imobilului.
Existența unor venituri substanțiale ale reclamantei și folosirea lor efectivă la dobândirea patrimoniului comunitar nu a fost confirmată nici de celelalte probatorii administrate în cauză; astfel, deși a fost dovedită realizarea veniturilor din muncă începând cu anul 1994 și până în prezent, nivelul salariului realizat nu justifică reținerea unui aport deosebit al reclamantei la dobândirea bunurilor comune, iar în ceea ce privește munca acesteia în gospodărie și pentru creșterea copilului trebuie avut în vedere că martorii și au arătat că reclamanta era ajutată la creșterea copilului de mama pârâtului, care locuia efectiv în apartamentul din C în cursul săptămânii, când reclamanta era plecată la serviciu.
Nici acordarea sumei de 4000 USD nu poate justifica reținerea unei cote majoritare de contribuție pentru că din nici un mijloc de probă nu rezultă că această sumă a fost donată reclamantei sau că restituirea ei s-a realizat, exclusiv, din veniturile acesteia, iar în ceea ce privește lucrările de renovare a apartamentului trebuie avut în vedere că probele cauzei nu confirmă caracterul exclusiv al contribuției financiare sau fizice a reclamantei la realizarea lor, chiar martora, propusă de titulara acțiunii, arătând că renovarea apartamentului s-a făcut cu ajutorul fraților și surorilor reclamantei, dar și cu muncitori plătiți.
De altfel, realizarea pretinselor îmbunătățiri la apartament nu poate avea drept consecință stabilirea unei cote majoritare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune întrucât comunitatea de bunuri, prin natura ei, implică dreptul de proprietate în codevălmășie al soților pe universalitatea lor, nu pe fiecare bun sau categorie de bunuri mobile și imobile din comunitate și, pe cale de consecință, cota de contribuție se stabilește, la rândul ei, tot pe întreaga universalitate. Prin urmare, sporirea valorii unui bun din patrimoniul comunitar nu conferă codevălmașului care a realizat această creștere valorică o cotă majoritară de contribuție la dobândirea acelui bun, ci numai un drept de creanță împotriva celuilalt soț, în limita sporului de valoare realizat cu contribuție exclusivă.
În stabilirea cotei de contribuție a părților nu prezintă relevanță nici existența sau inexistența sumei de 68.210.840 ROL, retrasă dintr-un cont deschis pe numele pârâtului și ajunsă în acel cont dintr-o eroare bancară, deoarece soluțiile instanțelor de fond și de apel nu s-au întemeiat pe un asemenea aspect.
În acest context și în lipsa oricăror alte mijloace de probă care să susțină apărările reclamantei, instanța constată că foștii soți au contribuit efectiv și au avut aport egal la realizarea patrimoniului comun, astfel că în mod corect au apreciat judecătoria și tribunalul că drepturile lor asupra bunurilor comune sunt egale.
Nefondată este și critica referitoare la valoarea de circulație a apartamentului ce face parte din masa partajabilă pentru că, n cazul partajului de bunuri comune, valoarea ce se impune a fi luată în considerare este cea de la data împărțirii. Doar în acest fel se asigură posibilitatea ca diminuarea sau creșterea valorii bunului să fie imputată sau să profite ambele părți, ori în contextul inflaționist al economiei actuale este indiscutabil că factorul economico-social, străin de intervenția vreunuia dintre părți, reprezintă un element care a determinat creșterea considerabilă a valorii locuinței, creștere care trebuie să profite ambelor părți pentru a se asigura, în acest fel, deplina egalitate în drepturi a acestora.
2.Cu privire la recursul intervenientului în interes propriu
Potrivit art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar în cazul în care la dobândirea bunului achiziționat în timpul căsătoriei au contribuit și părinții unuia dintre soți, această contribuție nu poate fi socotită altfel decât ca o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor - cât timp nu s-a dovedit că intenția a fost aceea de a gratifica pe ambii soți (art.31 lit. b și din Codul familiei) - și nu poate avea decât valoarea unui aport al acestuia la achiziționarea bunurilor, care trebuie avut în vedere la stabilirea cotei lui de contribuție.
În speță, intervenientul în interes propriu a solicitat recunoașterea unei cote proprii de contribuție asupra bunurilor mobile și imobile dobândite de reclamantă și pârât în regimul comunității de bunuri, reprezentând din valoarea acestora, și a invocat faptul că, în calitate de părinte al pârâtului, a avut o contribuție bănească totală la dobândirea apartamentului și a unora dintre bunurile mobile.
Potrivit considerentelor anterioare, ajutorul dat de părinți la cumpărarea unuia sau unora dintre bunurile comune nu poate conduce decât la stabilirea unei cote majoritare de contribuție a soțului "ajutat" sau la recunoașterea unui drept de creanță al titularului contribuției împotriva foștilor soți, astfel că cererea intervenientului, de stabilire a unei cote proprii de contribuție asupra masei partajabile, este lipsită de temei legal.
Solicitarea este, de altfel, și nefondată pentru că probatoriile administrate nu impun concluzia deținerii de către intervenient și soția acestuia a unor surse de venit care să le permită achitarea prețului apartamentului, a unora dintre bunurile mobile comune reclamantei și pârâtului sau realizarea lucrărilor de renovare la apartament. Se constată, sub acest aspect, că intervenientul are calitatea de pensionar din 1994 și că vânzarea imobilului și a autoturismului aflat în proprietatea acestuia și a soției sale au intervenit în 2001, deci ulterior anului în care a fost cumpărat apartamentul din C, iar banii obținuți, în valoare de 110.000.000 ROL, au fost folosiți - conform răspunsurilor intervenientului la interogatoriu - pentru constituirea unui depozit CEC pe numele acestuia și pentru achiziționarea unui loc de veci. Nici susținerea referitoare la realizarea lucrărilor de renovare a apartamentului cu contribuția exclusivă a intervenientului nu poate fi reținută pentru că, deși martora a confirmat că soțul său a lucrat efectiv la acest imobil și a fost plătit de intervenient, din celelalte probe ale cauzei rezultă că reclamanta a fost ajutată la renovarea locuinței de frații și surorile sale și că s-au folosit și muncitori angajați.
Contribuția intervenientului nu poate fi demonstrată nici cu înscrisul sub semnătură privată în care s-a materializat convenția de vânzare-cumpărare încheiată de acesta cu vânzătorul pentru că, deși cuprinde mențiunea că avansul și diferența de preț au fost achitate de intervenient, actul nu demonstrează care a fost sursa acestor sume de bani, respectiv dacă ele au aparținut foștilor soți sau părinților pârâtului, ori existența unor venituri proprii importante ale intervenientului și soției sale, care să le permită o asemenea achiziție - chiar și în ipoteza în care J din prețul imobilului a fost împrumutată - nu a fost demonstrată probator.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei astfel că, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenta-reclamantă, C, strada - cel nr. 6..5.. B, parter,.21 și recurentul intervenient, domiciliat în C, strada - cel nr. 53,.5..B,.21, împotriva deciziei civile nr.53 din 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul pârât G, domiciliat în C, strada - cel nr.6..5..B, parter,.21, având ca obiect partaj bunuri comune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2008.
Pentru Președinte de complet, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, | Pentru judecător, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, - - |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel:
Red.dec./tehnored.recurs /14.07.2008
Gref.AB/2 ex./22.07.2008
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Paulina Georgescu, Daniela Petrovici
| ← Divort. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
