Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - partaj bunuri comune -

(Numr în format vechi 482/MF/2007)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANTA DE RECURS

DECIZIE Nr. 41

Ședința public de la 14 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Epure Elena Stan Carmen Tomescu

- -

- -

Grefier - -

**********************

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința public de la 31 ianuarie 2008, consemnate în încheierea de ședinț din aceeași dat, pronunțare amânat la data de 07 februarie 2008 și 14 februarie 2008 conform încheierii din aceeași dat, ce face parte integrant din prezenta decizie, privind recursurile declarate de recurentul pârât și recurenta reclamant -, împotriva deciziei civile nr.127 din 26 iunie 2007, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția pentru minori și familie, în dosarul nr-,

Deliberând,

CURTEA

Asupra cauzei de faț;

Prin încheierea din data de 23.05.205 pronunțat de Judec toria Craiova în dosar nr.21935/2004 având ca obiect divorțul dintre reclamanta - și pârâtul Patru s-a dispus disjungerea captului de cerere privind partajarea bunurilor comune, aceasta formând obiectul unui nou dosar, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 12182/2005.

Prin cererea disjuns, reclamanta - a chemat în judecata pe paratul Patru solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunța sa se dispun partajarea bunurilor comune dobândite împreuna si anume: - o casa compusa din 5 camere si dependințe, autoturism marca OPEL, suprafața teren împrejmuitor imobil, mobilier, aparate casnice si electrice, accesorii de îmbracaminte si întretinere, mobilier de buctrie, vase si alte obiecte casnice, în cota de 1/2.

La termenul din 10.10.2005, reclamanta si-a precizat si completat acțiunea de partaj inițiala artând ca a dobândit împreuna cu paratul prin contribuție egala în timpul cstoriei și alte bunuri, respectiv un imobil compus din teren în suprafața de 1.300 mp, situat în- pe care se afl o casa de locuit si anexe gospodrești, grdin,piscin,introdus gaze din 2000, apa curenta, curent electric, ca- telefon, autoturism Opel cu nr. -, remorca, haina din nurca - bunul sau propriu,precum și un alt teren situat în Cart.-, dobândit în urma sentinței civile nr. 20795/12.dec.2001, nr. de dosar 32666/2001- actiune în constatare, teren în suprafața de 5042 mp pe care au construit o casa cu 2 camere si soba din crmida, acoperita cu țigla, curent electric, apa curenta, ca- si telefon.

Din acest teren au vândut de comun acord soților si, 657 mp, conform contractului de vânzare-cumparare nr.381 din 18.02.2004.

In aprare paratul a depus întimpinare si cerere reconvenționala prin care a artat ca imobilul din- a fost construit cu banii câștigați de parat, în, exclusiv în perioada 1992- 1998, erenul în suprafața de 1.300 mp a intrat în proprietatea sa în anul 2003, prin 13605/10.12.2003, toate cheltuielile cu acesta judecata fiind suportate de parat.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 20.02.2006, instanța a admis în parte si în principiu acțiunea precizata formulata de reclamanta, a admis în parte si în principiu cererea reconventionala formulata de paratul- rectamant Patru, constatând ca prțile au dobândit în timpul cstoriei, urmtoarele bunuri imobile si mobile:

- teren în suprafața de 1.300 mp situat în C,-, Jud.D si construcțiile edificate pe acest teren- casa cu 2 intrri, parter si etaj, garaj, buctrie de vara, piscina, baie, terasa, beci, patul, cotețe pentru gini si porci, gard zidit din boitari la strada, pavele prin curte, bolta din țeava de fier cu -de-vie, mobila de sufragerie-bibilioteca, coltar, fotoliu, televizor, comoda TV, canapea piele, 3 vaze, masa, cos de nuiele cu artificiale, 2 seturi pahare din, 3 tablouri mici, un tablou mare cu peisaj, covor persan, perdele, combina muzicala Sony, aspirator Sony, mobila dormitoare, pat dublu si șifonier, galerie, perdea, lustra, 2 aplici din geam mat, covor persan, 1 tablou, ceas de perete, 2 plapumi, 2 garnituri de pat, canapea, galerie, perdea, covor si traversa persana, una masuta pentru telefon, un șifonier D, una masa cu 2 fotolii din nuile împletite, 5 paturi chinezești, 4 perne mari si 6 pernute fantezii, 2 saltele,2noptiere, bucatarie centrala termica, mobila, mobila bucatarei suspendat, chiuveta din inox cu robinet cu,lada frigorifica ARCTIC, cuptor cu microunde, frigider ARTIC, aragaz, hota, masa, 2 scaune tapitate, scaune tamburele, jaluzele plastic, galerie, draperie si perdea, ceas de perete, 2 seturi cești cafea, un set cești țuica cu suport, 4 seturi pahare, 2 seturi cuțite, un set tacâm auriu, 50 linguri, 50 furculițe, 20 bibelouri, 1 robot de buctrie, o mașina de tocat, 2 bucati mixer, 3 seturi farfurii de masa, 1 filtru cafea, 2 fructiere, 6 coșuri pâine, 1 set de vase inox, cada fonta, chiuveta de baie cu robinet cu de inox si robinet dus inox, suport plastic pentru cosmetice, oblinda cu suport, mașina splat, WC, cos de rufe plastic, gresie neagra, faianța A, un coltar imitație piele maro, telefon fix, cuier cu dulap, galerie, perdea, masa, banca, suport pentru TV, TV, 25 ghivece cu, mobila de buctrie suspendata, compusa din 6 corpuri, chiuveta,inox, combina frigorifica, cuier, hol, suport vase, jaluzele plastic, galerie, draperie, lustra cu 3 brațe, coltar sufragerie plusat, 1 corp vitrina cu 20 bibelouri, 2 vaze, un coltar imitație de piele maro, 2 fotolii, 1 masa, o veioza cu senzori, masa de clcat, fier calacat, covor persan, 2 butoaie mari, 10 damigene de 5 vedre, o damigeana de 3 vedre, un vailing,10 borcane 5 I, 2 galeți smlțuite untura,mobila buctrie suspendata 6 corpuri, aragaz cu 4 ochiuri, aragaz electric, chiuveta de fonta, masa, 6 tamburele, cuier pe din melaminat, canapea plusat extensibila, bufet (bar) din melaminat, TV color, covor persan, 2 aplice, 50 de gini, wc gradina, 6 rânduri de de vie, 10 pomi fructiferi (pruni, vișini etc.)/ autoturism Opel cu nr. -, remorca.

- teren în suprafața de 4.385 mp situat în C, Cart.,-, si construcția edificata pe acesta compusa din casa, acoperita cu țigla, soba din crmida, 10 oi, motosapa, radiocasetofon, autorevers, telefon Panasonic fix plus mobil, fântâna arteziana, 2 vaci, 1.

S-a constatat ca reclamanta si pârâtul au adus la imobilul din Comuna Jud. D urmtoarele îmbuntțiri: construit o camera în prelungirea casei, fântâna, baie, buctrie, pardosit cu scândura, 3 sobe teracota, grajd, cocina pentru porci, o încpere pentru pasri, alee de beton, plantat 2 vii schelet metalic pentru bolta cu -de -vie, porți din fier la strada, închis cu vinclu si geam intre camere, butelie aragaz, garaj demolat de parat, 2 scri la casa, vopsit casa, 50 gard de plasa din sârma, 25 gard de scândura, (intre vecini).

S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantei si pârâtului asupra acestor bunuri în cote de 1/2 pentru fiecare.

Pentru identificare bunuri, evaluare, lotizare si formarea proiectului de partaj s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcții civile, fixând onorariu expert 500 RON, a unei expertize topo, numind expert cu un onorariu de 500 RON si a unei expertize auto fixând onorariu provizoriu de 300 RON.

De asemenea, s-a pus în vedere experților ca la formarea proiectului de partaj sa aib în vedere valoarea de circulație a bunurilor, gradul de uzura, posesia de fapt, întocmind fiecare câte 2 variante de lotizare.

Prin sentința civil nr. 1740/MF din 25.09.2006, Judec toria Craiovaa admis în parte acțiunea civil precizat, formulat de reclamanta - împotriva pârâtului și a admis în parte cererea reconvențional promovat de acesta din urm.

A omologat raportul de expertiz tehnic auto, întocmit de expert și a atribuit autoturismul și remorca în lotul pârâtului-reclamant, conform variantei I propuse de expert, stabilind ca pârâtul s plteasc reclamantei sult în valoare de 86.073,96 lei.

A omologat rapoartele de expertiz în specialitțile construcții civile întocmit de expert, respectiv topo, întocmit de expert și a atribuit imobilele construcții și terenuri, conform variantelor I, propuse de fiecare din cei doi experți.

De asemenea, a fost omologat raportul de expertiz agricol, întocmit de expert și au fost atribuite plantațiile de vie și pomi pe rod conform variantei propuse de expert.

A fost omologat raportul de expertiz tehnic mobiliar, întocmit de expert și au fost atribuite toate bunurile mobile în lotul pârâtului-reclamant, conform variantei I de lotizare propuse de expert.

S-a stabilit ca reclamanta s primeasc de la pârât sult în valoare total de 108.605.1895 lei.

A fost dat în debit pârâtul cu suma de 400 lei, reprezentând onorariu expert neachitat și au fost compensate cheltuielile de judecat efectuate de prți, dispunându-se obligarea pârâtului la plata ctre reclamant a sumei de 151,75 lei.

Pentru a dispune astfel, prima instanț a avut în vedere în ceea ce privește stabilirea componenței masei partajabile, cu ocazia pronunțrii -ului din 20.02.2006, rspunsurile prților la interogatoriu, declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar.

S-a dispus ieșirea prților din indiviziune în cote de ½ pentru fiecare, avându-se în vedere faptul c ambele prți au avut locuri de munc și au realizat venituri, instanța înlturând susținerea pârâtului conform cruia ar fi prestat munc în strintate, obținând în acest mod venituri substanțial mai mari decât reclamanta. S-a motivat c în aceast perioad și reclamanta era încadrat în munc și realiza venituri, ocupându-se totodat și de ridicarea construcției și a celorlalte munci gospodrești.

Sub aspectul formrii loturilor, instanța a omologat diferitele variante de lotizare propuse de expert, ținând seama și de solicitrile prților.

Împotriva încheierii de admitere în principiu din 20.02.2006 și a sentinței civile nr. 1741/MF/25.09.2006, pronunțate de Judec toria Craiova au declarat apel ambele prți, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și apelul, reclamanta a susținut c imobilul cas de locuit situat în cart.,-, a crui valoare a fost stabilit la suma de 633.554.602 ROL a fost supraevaluat, expertul neavând în vedere faptul c acesta este construit în condiții minim de decenț, c nu are fundație de beton, iar singura surs de înclzire este soba de teracot.

A mai artat c deși în s-a reținut c terenul din C- are suprafața de 1.300 mp, expertul în specialitatea topografie a evaluat doar 990,86 mp, fr a da explicații cu privire la existența diferenței de peste 300 mp și fr a indica formula de calcul pentru determinarea suprafeței exacte a terenului din Str. - -.

Totodat a susținut c terenul din aceast zon a fost subevaluat, expertul stabilind o valoare de 155,1321 lei/mp, echivalentul a mai puțin de 50 EURO/mp, neținând cont c în zon respectiv terenurile se vând cu prețuri din ce în ce mai mari și c pe teren se afl o construcție, ce este de natur a spori valoarea acestuia.

Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi expertize în specialitatea topografie, menționând c dorește și stabilirea unei noi variante de lotizare prin care s-i fie atribuit tot terenul situat în C,-.

Reclamanta a susținut și faptul c raportul de expertiz tehnic auto o defavorizeaz de asemenea, întrucât autoturismul și remorca atribuite în lotul pârâtului sunt mult subevaluate.

În ceea ce privește încheierea de admitere în principiu, aceasta a fost criticat sub aspectul reținerii la masa partajabil a unei serii de amenajri și îmbuntțiri la casa prinților reclamantei din, apelanta susținând c acestea nu ar fi fost executate și c ar fi fost oricum supraevaluate.

Referitor la raportul de expertiz tehnic mobiliar, reclamanta a susținut c mai multe bunuri mobile reținute la masa partajabil nu au fost prezentate de pârât cu ocazia efecturii expertizei și nu au fost astfel evaluate, existând neconcordanț sub acest aspect între IAP și sentinț, iar valoarea total stabilit de expert pentru bunurile mobile este inferioar valorii reale a bunurilor.

În susținerea apelului, reclamanta-pârât a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unor noi expertize tehnice.

Pârâtul-reclamant a susținut c nu se justific reținerea de ctre prima instanț a unei cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, având în vedere disproporția dintre veniturile sale și cele ale reclamantei, precum și faptul c acesta nu a lucrat în perioada dobândirii bunurilor și edificrii construcțiilor reținute la masa partajabil.

A mai artat c în mod greșit au fost reținute în patrimoniul comun terenul și casa din cart., acestea nefiind dobândite prin contribuție comun.

A treia critic formulat de apelantul-pârât s-a referit la supraevaluarea terenurilor și construcțiilor situate în Municipiul C, atât a celor din Str. - -, cât și a celor din Cart..

Pentru dovedirea motivelor sale de apel, apelantul-pârât a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru demonstrarea contribuției sale superioare la dobândirea bunurilor comune și efectuarea unei noi expertize tehnice.

Întrucât expertiza tehnic mobiliar efectuat la prima instanț nu a evaluat toate bunurile mobile reținute la masa partajabil prin -ul din 20.02.2006, tribunalul a apreciat necesar refacerea și completarea acestui raport în sensul evalurii și a bunurilor ce nu au fost gsite cu ocazia efecturii primei expertize.

Celelalte cereri de probatorii solicitate de prți în apel au fost respinse,instanța apreciind c acestea nu sunt utile soluționrii cauzei.

Suplimentul la raportul de expertiz tehnic de evaluare a bunurilor mobile fost depus la dosar la data de 21.05.2007, obiecțiunile ridicate de apelantul-pârât cu privire la acesta fiind respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 127/26.iunie 2007, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de pârâtul reclamant, a admis apelul declarat de reclamanta pârât, a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din 20.02.2006, în sensul c a exclus de la masa bunurilor comune îmbuntțirile realizate la imobilul proprietatea prinților reclamantei din comuna, jud. D, constând în buctrie, 2 sobe de teracot, o scar la cas.

A menținut celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu din 20.02.2006.

A schimbat în parte sentința civil nr. 1741/MF/25.09.2006 a Judec toriei Craiova, în sensul c a omologat în parte raportul de expertiz topo, doar în ceea privește evaluarea și a atribuit terenurile dup cum urmeaz:

Lotul I s-a atribut pârâtului și se compune din:

- teren în suprafaț de 990,86 mp situat în C, str -, nr 120, jud D, având ca vecini la -, E - str. - -, S -, V -.

Valoare cuvenit - 330.627, 5761 lei.

Valoare atribuit -153.714,1926 lei.

Lotul nr. II s-a atribuit reclamantei - și se compune din:

- teren în suprafaț de 1487. situat în C,-, individualizat pe schița anex la raportul de expertiz între punctele 1-2-4-3-1;

- teren în suprafaț de 2802 mp situat în C, cart,-, jud. D, individualizat pe schița anex la raportul de expertiz între punctele 5-6-8-10-13-12-11-9-7-5.

Valoarea cuvenit -330.627,5761 lei.

Valoare atribuit -507.540,9595 lei.

A oblig reclamanta pârât - la plata ctre pârâtul reclamant a unei sulte în sum de 176. 913, 3835 lei.

A omologat raportul de expertiz privind evaluarea bunurilor mobile, întocmit de expertul, astfel cum a fost completat prin suplimentul la acest raport efectuat în apel și a atribuit în lot pârâtului toate bunurile mobile.

A obligat pârâtul reclamant la plata ctre reclamanta pârât - a unei sulte în sum de 10.834 lei, echivalentul a 1/2 din valoarea bunurilor mobile primite în lot de pârât.

A compensat parțial sultele pe care prțile și le datoreaz reciproc pân la concurența sumei de 96.907,93 lei și a obligat reclamanta pârât - la plata ctre pârâtul reclamant a sumei de 82.108,3635 lei, sult necompensat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost obligat apelantul-pârât la plata ctre apelanta-reclamant - a sumei de 118 lei cheltuieli de judecat în apel.

Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c în mod corect prima instanț a stabilit cote de contribuții egale la dobândirea bunurilor comune, aportul soților la realizarea patrimoniului comun impunându-se a fi analizat prin raportare la întreaga perioad a cstoriei și nu la un anumit interval din aceasta, chiar dac în cadrul su au fost dobândite mai multe bunuri sau de o mai mare valoare.

Cât privește susținerea apelantului-pârât în sensul c nu se impunea reținerea la masa partajabil a terenului și a casei din cart., instanța a reținut c natura de bunuri comune a acestor imobile rezult fr dubiu din înscrisurile depuse la dosar..

Referitor la critica apelantului -pârât, conform creia imobilele-construcții și terenuri ar fi fost supraevaluate, tribunalul a constatat c în cuprinsul rapoartelor de expertiz topografic și în specialitatea construcții civile au fost indicați coeficienții și criteriile care au condus la creșterea valorii bunurilor, iar aplicarea acestora se justific în raport de zona amplasrii terenului, natura construcțiilor edificate și a materialelor încorporate, vechimea acestora, gradul de uzur sau utilitțile existente.

S-a mai reținut c,în cuprinsul raportului întocmit, expertul concluzionat pe baza constatrilor fcute cu ocazia deplasrii la imobilul din, c buctria era deja existent și c în prelungirea acesteia a fost realizat o încpere cu destinația de baie (având un perete existent, c exist doar o tabl dubl de teracot și o singur scar din beton (și nu 3 sobe de teracot și 2scri la cas, cum s-a reținut în )

Nefiind identificate de expert, nu au fost evaluate. încperea cu destinația de buctrie, dou sobe de teracot și o scar din beton, dar pârâtul nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect la raportul de expertiz și nici nu a invocat neevaluarea acestora ca un motiv de apel, ceea ce presupune o recunoaștere implicit a corectitudinii constatrilor și concluziile expertului cu privire la acest aspect, precum și a lipsei respectivelor îmbuntțiri.

În aceste condiții s-a impus excluderea de la masa partajabil a îmbuntțirilor de la imobilul proprietatea prinților pârâtei din, constând în buctrie, 2 sobe de teracot, o scar din beton la cas, instanța urmând a schimba în acest sens dispozițiile încheierii de admitere în principiu.

Celelalte îmbuntțiri efectuate la imobilul din au rezultat parțial din recunoașterea reclamantului la interogatoriu coroborat cu declarațiile martorilor și cu concluziile expertizei tehnice care atest efectuarea unor noi lucrri la acest imobil în perioada destul de îndelungat în care prțile au locuit aici împreun.

Cât privește expertiza tehnic mobiliar, tribunalul a constatat c expertul desemnat cu efectuarea acestuia nu a evaluat toate bunurile mobile reținute în, astfel încât s-a omologat raportul de expertiz tehnic mobiliar întocmit la prima instanț îns cu completarea efectuat în apel. Cum depozițiile martorilor audiați în cauz sunt în sensul c toate bunurile mobile din imobilele din C, Str. - - și cart. au rmas în posesia pârâtului, ele au fost atribuite în totalitate în lotul acestuia, urmând ca pârâtul s plteasc reclamantei sult echivalentul valoric al bunurilor mobile cuvenite în lotul acesteia, respectiv 10.834 lei (1/2 din valoarea total a bunurilor conform expertizei, cu completarea ulterioar).

O ultim critic formulat de reclamant pe care instanța a apreciat-o întemeiat este cea legat de modalitatea de lotizare a terenurilor.

Sub acest aspect s-a reținut c tot terenul aferent construcției din str.- - a fost atribuit în lotul pârâtului, iar terenul în suprafaț total de 4940 mp din cart., (pe care se afl casa de locuit ce a fost atribuit în lotul reclamantei), a fost împrțit între reclamant și pârât.

Potrivit ambelor variante de lotizare propuse de expertul în specialitatea topografie, suprafețele atribuite în lotul prților se intercaleaz și între acestea se interpune și suprafața care a fost vândut numiților și, conform contractului nr. 381/16.02.2004. Or, date fiind relațiile conflictuale existente în acest moment între prți, demonstrate și cu ocazia efecturii expertizei tehnice mobiliare, este de evitat stabilirea între acestea a unor raporturi de vecintate. Pe de alt parte, deși suprafața de teren este destul de întins, este de evitat totuși frâmițarea terenului, prin împrțirea acestuia în mai multe parcele, fapt ce ar fi de natur s scad potențialul de utilizare și valoarea întregii suprafețe.

Având în vedere aceste împrejurri, tribunalul a apreciat c se impune atribuirea întregii suprafețe din în lotul reclamantei, creia i-a revenit și construcția amplasat pe o parte a acestui teren.

Cât privește celelalte critici invocate de reclamant, tribunalul a apreciat c acestea sunt nefondate.

Neconcordanța dintre suprafața reținut în încheierea de admitere în principiu pentru terenul din Str. - - (1.300 mp) și cea evaluat de expert-990,86 mp se datoreaz faptului c pân la momentul pronunțrii -ului terenul nu fusese supus unei msurtori efective.

În acest sens s-a reținut c respectivul teren a fost înstrinat prților în baza unui înscris sub semntur privat autentificat în anul 1990, dat la care nu se eliberaser înc acte de proprietate. Nici cu ocazia recunoașterii validitții acestei convenții și a constatrii dreptului de proprietate asupra terenului prin sentința civil nr. 15605/10.12.2005 a Judec toriei Craiova (fila 52) nu s-a efectuat o expertiz pentru msurarea terenului, astfel cum rezult din considerentele sentinței, iar prțile nu au procedat ulterior la întocmirea documentației cadastrale în vederea înscrierii dreptului lor de proprietate în cartea funciar. În aceste condiții, neefectuarea unor msurtori ale terenului de la data dobândirii și pân în prezent este de natur a explica suprafața de teren gsit lips de expert.

În același timp, apelanta-reclamant nu poate pretinde c nu s-a procedat cu ocazia efecturii expertizei topo în prezenta cauz la o msurare efectiv a terenului, din moment ce a semnat procesul-verbal întocmit cu ocazia deplasrii expertului la teren, atestând executarea msurtorilor.

Terenul din Str. - - a fost msurat între limitele fixate de proprietțile învecinate, iar în cuprinsul raportului și a schiței anexe au fost indicate și reprezentate forma și dimensiunile pe fiecare latur ale terenului, elemente suficiente în raport de care s poat fi determinat aria acestuia, chiar în lipsa indicrii unei formule de calcul de ctre expert.

În aceste condiții, instanța a apreciat c identificarea terenului prin vecintți și dimensiuni a fost corect realizat de expert.

Sunt de asemenea neîntemeiate criticile apelantei privind modul de evaluare a autoturismului și remorcii, a bunurilor mobile și a terenului din str. - -.

Așa cum s-a menționat, în cuprinsul rapoartelor întocmite, a fost indicat pentru bunurile mobile gradul acestora de uzur (pentru cele care au fost gsite și a cror stare a putut fi constatat), iar pentru imobilele terenuri și construcții au fost menționați coeficienții care au determinat scderea sau dup caz, creșterea valorii imobilelor, coeficienți a cror aplicare se justific în raport de zona amplasrii acestora,situația lor juridic, vechimea, starea și gradul de uzur ori alte caracteristici tehnice.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul, criticându-le pentru nelegalitate.

În motivarea recursului reclamanta a artat c deși în cauz s-au efectuat mai multe expertize tehnice, terenul din C,- este subevaluat, iar terenul din este supraevaluat, aspect cu care a fost de acord pân și partea advers, c exist o neconcordanț între IAP pe de o parte și sentinț și decizie pe de alt parte, privind suprafața terenului situat în str. - și c valoarea construcției situat în str. - - este mult sub prețul pieței, în timp ce valoarea construcției din este foarte mare, nefiind aplicați în mod corect coeficienții reținuți de expert.

Recurenta reclamant a depus la dosar copia raportului de expertiz, întocmit în dosarul nr. -, de ctre expert copie a Buletinului, extras din HCL referitor la valorile teren ului din C, copie expertiz în dosarul nr- efectuat de experți I și

În recursul declarat de pârât acesta a artat c dispozițiile art. 30 cod fam. instituie o prezumție relativ cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, iar prin probatoriul administrat în cauz a fcut dovada c a lucrat o perioad mare de timp în strintate, când a trimis sume importante în valut, iar salariul dințar era ridicat de fosta soție, astfel încât trebuia s i se rețin o cot mai mare de contribuție la dobândirea bunurilor comune.

Recurentul pârât a mai artat c s-a fcut aplicarea greșit a legii, cu referire la art. 741, art. 6739și art, 67310cod pr.civ.în sensul c terenul din are o suprafaț foarte mare și poate fi comod partajabil în natur, situație în care ar fi respectat și principiul echitții, întrucât ar trebuie ca ambii copartajanți s beneficieze de câte o parte din fiecare imobil.

Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru urmtoarele considerente:

Curtea apreciaz c instanța de apel a fcut aplicarea greșit a dispozițiilor art. 741 cod civil și art. 6739cod pr.civ.

Conform art. 741 alin.1 cod civil, la formarea și compunerea prților, trebuie s se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natur și valoare.

Art. 6739cod pr.civ. prevede c la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, dup caz, și de acordul prților, mrimea cotei prți ce se cuvine fiecreia, ori masa bunurilor de împrțit, domiciliul și ocupația prților, faptul c unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împrțeala, au fcut construcții, îmbuntțiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Aceste dispoziții legale au fost înclcate de ctre instanța de apel, care a apreciat c nu se impune împrțirea în natur a terenului în suprafaț total de 4949 mp din cartierul, date fiind relațiile conflictuale existente în acest moment între prți și necesitatea evitrii frâmițrii terenului.

Ambele terenuri supuse partajrii ( în special terenul situat în cartierul ) au o suprafaț destul de mare, ceea ce, ca principiu, presupune o comod partajare în natur a acestora, exclus îns de instanța de apel datorit relațiilor conflictuale dintre prți, ori, dac s-ar accepta un asemenea punct de vedere, ar însemna ca nici un imobil ce formeaz obiectul unei acțiuni de partaj în instanț, s nu mai fie împrțit în natur, întrucât faptul c prțile au promovat o astfel de acțiune presupune în mod evident existența unor relații conflictuale.

De asemenea, prin expertizele întocmite în cauz, specialitatea cadastru - topografie și construcții civile, nu au fost reliefate amplasamentul construcțiilor pe terenuri, modul de calcul al suprafeței fiecrui teren, fiecare din aceste suprafețe de teren având o form neregulat, situația plantațiilor existente, iar indicii și coeficienții precizați de experți au fost apreciați în mod simplist de ctre instanța de apel, în sensul c ar indica valoarea real, de circulație pe piața liber a bunurilor, fr indicarea detaliat a acestor coeficienți și indici, motivarea reținerii fiecrui indice și a actelor normative precizate pentru acești indici.

Curtea apreciaz astfel c instanța de apel a înclcat dispozițiile art. 129 alin.5 cod pr.civ. privind rolul activ al instanței, care impune judectorilor s struie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeal privind aflarea adevrului în cauz, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corect a legii, în scopul pronunțrii unor hotrâri legale și temeinice, întrucât în cauz se impunea efectuarea unor expertize tehnice pentru reevaluarea bunurilor, expertize pe care instanța de apel nu le-a efectuat.

În aceast situație, în cauz sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 cod pr.civ. referitoare la casarea hotrârii instanței de apel în cazurile în care modificarea hotrârii nu este posibil, fiind necesar administrarea de probe noi, neadministrate de ctre instanța de apel, dar care a intrat în cercetarea fondului cauzei.

Art.312alin.4 cod pr.civ. prevede c în caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunț o singur decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 312 alin. 3 și 4 cod pr.civ., vor fi admise recursurile declarate de prți, (ca urmare a motivelor de recurs privind evaluarea terenurilor și construcțiilor), va fi casat decizia și va fi reținut cauza pentru rejudecarea apelurilor, fixându-se termen de judecat la 13 martie 2008.

În cauz, în raport de necesitatea ca valoarea tuturor bunurilor s fie stabilit la același moment (faț de intervalul mare de timp ce a trecut de la evaluarea celorlalte bunuri ce formeaz masa partajabil), vor fi efectuate expertize pentru evaluarea tuturor bunurilor reținute prin încheierea de admitere în principiu, urmând ca ulterior, la soluționarea cauzei, s fie analizate motivele de apel invocate de fiecare parte și celelalte motive de recurs, formulate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurentul pârât și recurenta reclamant -, împotriva deciziei civile nr.127 din 26 iunie 2007, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția pentru minori și familie, în dosarul nr-,

Caseaz decizia susmenționat și reține cauza pentru rejudecarea apelurilor.

Fixeaz termen de judecat la 31 martie 2008.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 14 februarie 2008

Președinte,

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

Red.

4 ex/7.03.2008

Tehn.

Președinte:Ligia Epure Elena Stan Carmen Tomescu
Judecători:Ligia Epure Elena Stan Carmen Tomescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Craiova