Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 452/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 452

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena

JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu

Grefier:

Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta (fostă ) și pe intimații, -, având ca obiect partaj bunuri comune împotriva deciziei civile numărul 440 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata -. recurenta și intimații și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al patrulea termen de judecată, recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra legal recursul cu 2323,60 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata - solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimata - și rămâne în pronunțare pe excepția insuficientei timbrări a recursului.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 13898 din 20 noiembrie 2008, Judecătoria Iași a admis în parte cererea formulată dereclamantaîn contradictoriu cupârâtul,a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 60% reclamanta și 40% pentru pârât, următoarele bunuri: imobile - apartament cu trei camere, situat în I,-,. 531,. A,. 4,. 17, jud. I, cu o valoare de circulație de 175.096 lei, mobile - un recamier în valoare de 90 lei, o bibliotecă în valoare de 20 lei, un șifonier cu 2 uși în valoare de 68 lei, 2 comode în valoare de 56 lei, respectiv 50 lei, 2 fotolii în valoare de 80 lei, o măsuță fantezie în valoare de 24 lei, o masă în valoare de 60 lei, 6 scaune în valoare de 86 lei, două dulapuri bucătărie în valoare de 100 lei, una masă bucătărie în valoare de 9 lei, un cuier în valoare de 40 lei, un televizor Daewoo în valoare de 10 lei, un covor persan în valoare de 10 lei, o combină frigorifică în valoare de 1020 lei. A dispus ieșirea părților din indiviziune astfel: a atribuit reclamantei un lot în valoare de 175.259 lei, compus din: apartament situat în I,-,. 531,. A,. 4,. 17, jud. I, în valoare de 175.096 lei, măsuța fantezie, în valoare de 24 lei, 2 fotolii în valoare de 80 lei, un cuier în valoare de 40 lei, un covor persan în valoare de 10 lei, o masă bucătărie în valoare de 9 lei. A atribuit pârâtului un lot în valoare de 1560 lei, compus din: un recamier în valoare de 90 lei, o bibliotecă în valoare de 20 lei, un șifonier cu 2 uși în valoare de 68 lei, 2 comode în valoare de 56 lei, respectiv 50 lei, o masă în valoare de 60 lei, 6 scaune în valoare de 86 lei, 2 dulapuri bucătărie în valoare de 100 lei, un televizor Daewoo, în valoare de 10 lei, o combină frigorifică în valoare de 1020 lei. A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 69.167,6 lei cu titlu de sultă, a respins celelalte capete de cerere, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2510,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta () care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 440 din 13 mai 2009, Tribunalul Iașia admis apelul formulat de apelanta () împotriva sentinței civile nr. 13898/20.11.2008 pronunțate de către Judecătoria Iași pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A constatat că părțile au o cotă de contribuție diferită la dobândirea bunurilor comune: reclamanta de 70 % și pârâtul de 30 %,

A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 51485,7 lei cu titlu de sultă.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței ce nu contravin deciziei.

A obligat intimatul să plătească apelantei suma de 576,7 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și taxa timbru judiciar.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamanta () solicitând modificarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul formulat de () este insuficient timbrat.

La primirea recursului și fixarea termenului de judecată, s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea indica valoarea antecontractului pentru a i se pune în vedere taxa judiciară de timbru.

Pentru termenul de judecată din 2 septembrie 2009, recurenta () a fost legal citată cu mențiunea de a indica valoarea contestată și de a timbra la valoare.

Pentru termenele din 2 septembrie 2009 și 23 septembrie 2009 recurenta () nu a formulat precizări cu privire la valoarea contestată.

Prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2009 s-a pus în vedere recurentei () să timbreze legal recursul cu 2323,60 lei taxă judiciară de timbru.

Pentru termenul din 28 octombrie 2009 recurenta () nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 2323,60 lei.

Așadar, nefăcându-se dovada timbrării, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind insuficienta timbrare a recursului.

Prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr. 146/1996, recursul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat pentru următoarele aspecte:

În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997, până la primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997," neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii ".

Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar," cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate,dacă nu sunt timbrate corespunzător ",iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege," în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru ".

Faptul că, recurenta (), căreia i s-a pus în vedere să timbreze legal recursul la valoarea obiectului litigiului, nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea diferenței de taxă de timbru, indiferent din ce motive, constituie motiv pentru anularea ca insuficient timbrată a cererii formulate, fără a mai fi analizate aspectele invocate prin cererea de recurs.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar, urmează a se anula ca insuficient timbrat recursul formulat de () și a se menține decizia civilă nr. 440 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de () împotriva deciziei civile nr. 440 din 13 mai 2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 28 octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./Tehnored.

09.11. 2009

2 ex.

Jud. fond: marilenas

Trib. I:

Președinte:Andronic Adriana Elena
Judecători:Andronic Adriana Elena, Buliga Georgeta, Gheorghiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 452/2009. Curtea de Apel Iasi