Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (1958/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A III-A CIVILĂ

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 5

Ședința publică de la 11.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă - reclamantă (), împotriva deciziei civile nr.786 A din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât -.

Obiectul pricinii - partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul - reclamant - pârât -, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 15), lipsind recurenta - pârâtă - reclamantă ().

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul intimatului - reclamant - pârât invocă excepția insuficientei timbrări, având în vedere că prin încheierea de ședință anterioară - 19.10.2009, instanța a pus în vedere recurentei - pârâte - reclamante, să facă dovada achitării diferenței de taxă de timbru aferentă acestei căi de atac, până la concurența sumei de 1213 lei, obligație ce nu a fost îndeplinită.

În condițiile în care instanța va respinge această excepție, solicită, în dezbaterea recursului, respingerea, ca neîntemeiat, întrucât din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că ar fi vorba despre vreo donație, în ce privește imobilul în cauză. În faza de apel, ambele părți au solicitat, reaprecierea probelor administrate la fond, considerând că prima instanță, în mod greșit, a apreciat asupra statutul de bun comun al imobilului în cauză.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.30 din Codul Familiei, prezumția comunității de bunuri a fost răsturnată prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, garsoniera situată în B,-, - 5,.1999, sector 3, este bun propriu, dobândit de intimat, cu banii donați de la părinții săi, depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune factura seria B - nr.-/15.10.2009.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.9814/05.12.2006 instanța a admis cererea principală și cererea reconvențională, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 10.11.2000 și înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 3 B sub nr.2883, prin acordul părților, cu revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatorii, acela de și a disjuns capătul de cerere având ca obiect partaj din cererea reconvențională, formându-se dosarul nr-.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 01.11.2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de.

La data de 10.11.2006, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 10.11.2000 și înregistrata în Registrul Stării Civile sub nr.2883, din culpa exclusivă a reclamantei și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, devenind astfel reclamant în cererea de partaj.

Totodată pârâtul a solicitat partajul bunurilor comune, indicând o lista cu bunurile a căror partajare o solicită.

La termenul din 5.12.2006, pârâtul-reclamant a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat să se constate caracterul de bun propriu al său pentru apartamentul situat în B,-, bI.N5,.199, sector 3, întrucât a fost dobândit cu bani donați de către părinții săi. Părinții săi au înstrăinat un apartament cu 4 camere, iar din prețul obținut i-au donat suma ce a reprezentat prețul garsonierei situate la adresa sus-menționată, această situație rezultând și din actele încheiate succesiv: contract autentificat sub nr.1544 de BNP Rosana prin care au vândut părinții săi, iar contractul prin care au cumpărat garsoniera și în care figurau ca și cumpărători el și soția sa, autentificat sub nr.3423 de BNP la data de 11.09.2001.

De asemenea, a mai solicitat sa se constate același caracter de bunuri proprii ale pârâtului-reclamant și cu privire la frigiderul Arctic, aspiratorul Samsung, biblioteca, 2 șifoniere mici, dulapul tip debara, 3 dulăpioare suspendate și 2 scaune cu pluș; toate aceste lucruri i-au fost donate de către părinții săi.

Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate calitatea de bun comun a următoarelor bunuri: apartament cu o cameră și dependințe situat în B,-, -.199, sector 3, mașină de spălat, frigider Arctic și aspirator Samsung, masa rabatabilă, player, TV Samsung, comoda TV, aragaz Indesit, masa de bucătărie, depozit bancar în suma de 5.200 Ron, să se constate că părțile au avut contribuție egală la dobândirea bunurilor comune descrise mai sus, și să se constate ca următoarele bunuri au calitatea de bunuri proprii ale paratei-reclamante: 3 canapele extensibile, covor lâna, masă pliantă + 4 scaune, fier de călcat Philips, tacâmuri, lenjerii, prosoape, radio portabil Sony și depozit bancar în valoare de 3.000 ron, să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți in timpul căsătoriei, cu obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.8977 din 10.10.2008 instanța a admis în parte atât cererea principală cât și cererea reconvențională, a dispus ieșirea din indiviziune a părților și a atribuit reclamantului imobilul din B,-, b1.N5,.1,.7,.199, sector 3; s-a atribuit pârâtei suma de 10.377 lei, instanța luând act de tranzacția părților cu privire la bunurile mobile și a consfințit înțelegerea lor conform dispozitivului sentinței; a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 48.676,5 lei cu titlu de suita în termen de 3 luni de la rămânerea

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.786 A din 05.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părți precum și cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

La data de 25.08.2009, în termen legal, pârâta-reclamantă (fostă ) a formulat recurs, solicitând admiterea căii de atac, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului formulat de apelantă și, pe cale de consecință, modificarea în parte a sentinței civile nr.8977/10.08.2008 și a încheierii de ședință din data de 12.12.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 B în sensul constatării calității de bunuri comune deținute în cote egale menționate în cererea de recurs și obligarea apelantului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția de primire a cererii de recurs a fost stabilită în sarcina recurentei obligația satisfacerii timbrajului în cuantum de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3lei timbru judiciar, în temeiul art.11 alin.1 raportat la art.4 alin.1 lit.a din Legea nr.146/1997.

Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2009, după verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a pus în vedere recurentei - pârâte - reclamante să completeze taxa de timbru aferentă cererii de recurs, în funcție de cuantumul pretențiilor, până la concurența sumei de 1.213 lei, acordându-se termen la data de 11.01.2010 pentru a da posibilitatea recurentei să achite diferența de taxă de timbru aferentă.

Legea nr.146/1997 modificată și republicată stabilește că acțiunile și cererile în justiție se timbrează anticipat (art.20 alin.3).

Actul normativ susmenționat conține norme ce stabilesc sancțiuni în sarcina părții, care nu se conformează obligației referitoare la satisfacerea taxei de timbru sau o îndeplinește parțial.

Cum recurenta - pârâtă - reclamantă nu a achitat în totalitate taxa de timbru, Curtea urmează să anuleze recursul ca insuficient timbrat, în temeiul prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

În baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul formulat de recurenta - pârâtă - reclamantă (), împotriva deciziei civile nr.786 A din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât -.

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact.

Ex.2/16.02.2010

Secția a IV-a Civ. -

-

Jud. sector 3. -

Președinte:Ioana Buzea
Judecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bucuresti