Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 505
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Buliga
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta - și pe intimatul, având ca obiect partaj bunuri comune împotriva deciziei civile numărul 433 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenta - și av. pentru intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că:
- dosarul - în stadiul procesual al recursului - este la al doilea termen de judecată;
- recursul este insuficient timbrat.
Apărătorul recurentei depune chitanță taxă judiciară în valoare de 666 lei și timbru judiciar în valoare de 4,5 lei.
Instanța constată legal timbrat recursul și nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe recurs.
Av. pentru recurenta - solicită admiterea recursului și păstrarea sentinței pronunțate de judecătorie pentru motivele invocate. Solicită și cheltuieli de judecată.
Av. pentru intimat solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinare.
Intimatul a solicitat în fața instanței de apel contravaloarea muncii prestate la realizarea îmbunătățirilor și renovării apartamentului care au mărit valoarea de piață a acestuia. Instanța de apel nu s-a atins de cota de contribuție a recurentei la achiziționarea apartamentului. Pentru motivele dezvoltate în întâmpinare și pentru cele invocate mai sus apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 11984/27.10.2008 a Judecătoriei Iași se dispun următoarele:
Admite în parte acțiunea principală formulată de către reclamantul cu domiciliul in I,-, prin avocat în contradictoriu cu parata --, domiciliată în-, -. A,. 3,. 16.
Admite cererea reconvențională formulată de către parata-reclamantă -- în contradictoriu cu reclamantul-pârât .
Constată faptul că în timpul căsătoriei părțile au dobândit un apartament situat în I,-, -. A,. 3,. 16 cu o valoare de 284.726,3 lei (2.847.263.000 lei vechi).
Constată faptul că părțile au o cotă diferită de contribuție la dobândirea bunului comun - reclamantul-pârât de 2% (ce reprezintă în echivalent valoric suma de 5694,52 lei) și pârâta-reclamantă cota de 98% (ce reprezintă în echivalent valoric suma de 279.031,77 lei).
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă în ceea ce privește cota solicitată de 50% precum și în ceea ce privește cererea de atribuire a bunului.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților.
Atribuie paratei-reclamante -- apartamentul situat în I,-, -. A,. 3,. 16 cu o valoare de 284.726,3 lei.
Obligă parata-reclamantă -- la plata către reclamantul-pârât a sumei de 5694,52 lei, echivalentul cotei sale de contribuție la dobândirea bunului comun.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată până la suma de 494,3 lei și obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 4085,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reține următoarele:
În ceea ce privește masa bunurilor comune instanța reține că reclamantul-pârât a făcut dovada existenței bunului indicat, a faptului că a fost achiziționat în timpul căsătoriei - conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2155/09.08.2006 și a hotărârii de divorț 10068/24.09.2007 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul -. Acest aspect nu a fost contestat de către pârâta-reclamantă.
În ceea ce privește valoarea bunului instanța va avea în vedere expertiza efectuată - ce face parte integrantă din prezenta hotărâre) asupra căreia nu s-au formulat obiecțiuni (pârâta-reclamantă arătând faptul că nu este de acord cu îmbunătățirile trecute).
În ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea bunului comune de 50% solicitată de reclamantul-pârât, respectiv de 98 % solicitată de către pârâta-reclamantă, instanța reține faptul că pârâta-reclamantă trebuia să facă dovada contribuției sale de 98% conform art. 1169 Cod procedură civilă.
Codul familiei prevede prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților; această prezumție poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare. (În acest sens și, secția civilă, decizia 4149/21.10.2003: în lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul din soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale și, deci, împărțirea acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale.) Cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.(, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2094 din 16 martie 2005).
Din actele depuse la dosar instanța reiese faptul că pârâta-reclmantă are o contribuție majoră, de 98%, pentru următoarele motive: s-a făcut dovada veniturilor realizate în perioada căsătoriei și anterior acestui moment doar în ceea ce o privește pe pârâta-reclamanta (aceasta realizând, de altfel, venituri considerabile), s-a făcut dovada faptului că, în urmă cu 2 luni față de momentul achiziționării apartementului părților, părinții pârâte-reclamante au vându un imobil în P pentru suma de 52.000 lei. Acestea vânduseră în urmă cu un an un alt apartament pentru suma de 26.000 lei. Față de peioada scurtă de timp scursă între contractul din 2006 și contractul încheiat de părți, față de faptul că acest act se coroborează cu declarația martorei, cu interogatoriul pârâte-reclamante, cu cele menționate în cererea reconvențională, față de faptul că reclamantul-pârât a dat dovadă de "confuzie " raporta la cele indicate în acțiune și răspunsul său la punctele de interogatoriu, prcum și față de mențiunile inserate în chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, instanța reține faptul că avansul achitat de părți provine din banii dați de părinții pârâtei-reclamante.
În ceea ce privește creditul contractat instanța reține faptul că, deși acesta a fost contractat de ambele părți, ratele au fost achitate doar de către pârâta-reclmantă așa cum aceasta a arătat în cuprinsul cererii reconvenționale, așa cum reclmantul-pârât a recunoscut la interogatoriu, așa cum reiese și din adresa 4252 emisă de Bank; de altfel pârâta-reclamantă avea posibilitatea achitării acestora față de veniturile realizate.
În aceste condiții cum numai 2% reprezintă contribuția părților, instanța va admite cererea reconvențională în ceea ce privește cota (are în vedere ceea ce s-a solicitat conform principiului disponibilității, deși cota de 2% era contribuția ambelor părți).
Având în vedere cele menționate instanța reține faptul că în cauză prezumția cotelor egale a fost răsturnată de către pârâta-reclamantă, instanța apreciază cota de contribuție a pârâtei-reclamante ca fiind de 98% la dobândirea bunului imobil (contravaloarea cotei reclamantului-pârât fiind de 5694,52 lei - sumă pe care pârâta-reclamantă o va achita acestuia față de dispozițiile art. 673 ind. 5 al. 2 Cod procedură civilă și art. 741 Cod civil).
Pentru aceste motive va respinge cererea reclamantului-pârât în ceea ce privește cota solicitată.
În ceea ce privește atribuirea apartamentului instanța va atribui apartamentul pârâtei-reclamante având în vedere solicitarea acesteia, cota majoră, posibilitatea achitării sultei, părăsirii domiciliului comun de către rclamantul-pârât la 2-3 luni de la încheierea căsătoriei, achitarea ratelor de către pârâta-reclamantă.
Pentru aceste motive va admite în parte cererea principală și va admite cererea reconvențională în totalitate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține faptul că în procesele de partaj părțile suportă împreună cheltuielile de judecată în afara celor provocate de cereri cu totul neîntemeiate (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr.1085/1972 și Tribunalul București, secția a III- a civilă, decizia 440/1990). Astfel soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea pricinii se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și, eventual, obligarea părții ce a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective. Față de dispozițiile art.274 pr.civ. de cotele de contribuție, de plățile efectuate și de cele dovedite: cheltuieli de judecată în cuantum total de 494,3 lei pentru reclamantul pârât - fără includerea onorariului de avocat de 1500 lei întrucât pârâta-reclmantă a contestat doar cota de participare - și 4579,87 lei pentru pârâta-reclamantă, instanța va compensa cheltuielile de judecată până la suma de 494,3 lei (19,3 lei taxă de timbru, 150 lei +325 lei onorariu provizoriu expert ) și a obligat reclamantul - pârât la plata sumei de 4085,57 lei (19,3 lei+3980,57 lei +5 lei taxă de timbru, respectiv timbru judiciar, 150+325 lei onorariu expert) cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă.
Apelul formulat de reclamantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 11984 din 27.10.2008 a Judecătoriei Iașia fost admis prin decizia civilă nr. 433 din 13.05.2009 a Tribunalului Iași, în sensul că s-a constatat cota diferită a părților la dobândirea bunului comun, respectiv reclamantul-pârât 9,9% și pârâta-reclamantă 90,1%, aceasta din urmă fiind obligată la plata unei sulte de 28.187,9 lei în favoarea reclamantului-pârât. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței civile apelate care nu contravin deciziei și intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia formulat recurs pârâta-reclamantă -- criticând-o ca netemeinică și nelegală. Susține recurenta că instanța de apel a reținut greșit că reclamantului-pârât i se cuvine o contribuție majorată de 7,9% reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, acestea reprezentând un drept de creanță ce nu poate fi inclus în masa partajabilă, aceasta fiind compusă doar din bunul imobil, nu a fost solicitat expres și, drept urmare, s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Arată recurenta că, de altfel instanța a reținut că singura contribuție comună la achiziționarea imobilului este suma de 2.000 euro rămasă cu prilejul petrecerii căsătoriei, sumă ce reprezintă doar 4% din valoarea imobilului.
Instanța de apel nu a ținut cont nici de aceea că cealaltă Jas umei reprezentând valoarea apartamentului, respectiv 25.000 euro provine dintr-un credit acordat de Bank I, pârâta-recurentă fiind singura care și-a asumat și își asumă achitarea integrală a acestuia.
Mai arată recurenta că, soluția pronunțată profitând și fiind în interesul ambelor părți, se impunea compensarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel procedând greșit atunci când a dispus doar obligarea acesteia la achitarea lor.
Intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată următoarele:
Părțile au fost căsătorite ir prin sentința civilă nr. 10068 din 24.09.2007 a Judecătoriei Iașis -a pronunțat divorțul acestora. Pe parcursul căsătoriei lor părțile au dobândit în comun un apartament în suprafață utilă de 70,38. situat în I,-, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2155/09.08.2006. Prețul achiziționării imobilului a fost de 50.000 euro, sumă ce a fost achitată după cum urmează: 23.000 euro la data de 18.07.2006 conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1901/18.07.2006, suma de 2.000 euro fonduri proprii ale părților, rămasă în urma petrecerii de nuntă și diferența de 25.000 euro credit acordat de Bank I, conform contractului de creditare nr. RM- încheiat la 09.08.2006 între instituție și soții (la data respectivă) și --.
Suma de 23.000 euro a reprezentat contribuția intimatei la achiziționarea acestui imobil, fiindu-i oferită de către părinții săi și provenind din vânzarea a două imobile proprietatea acestora din urmă.
Tribunalul, a avut în vedere la stabilirea cotei de contribuție a reclamantului-intimat, alăturat darului de nuntă obținut de soți și faptul că lucrările de îmbunătățire aduse imobilului s-au realizat prin contribuția părinților acestora, urmare a împrumutului în sumă de 22.514 lei contractat de mama reclamantului, sumă ce reprezintă 7,9% din valoarea imobilului. valoarea imobilului stabilită prin expertiza tehnică de specialitate efectuată în fața instanței de fond nu a fost contestată de apelanta-pârâtă. Este adevărat că aceasta a arătat că nu este de acord cu îmbunătățirile trecute, susținând că s-a opus ca acestea să se constituie în obiectiv al expertizei, însă din verificările efectuate în caietul grefierei rezultă că nu au fost făcute asemenea susțineri (fila 88 dosar fond).
În aceste condiții, instanța de apel a procedat corect, cumulând acest procent cu cel de 2% reținut de instanța de fond ca reprezentând J din suma rezultată în urma petrecerii de nuntă a părților, și ajungând, în final, la o cotă de contribuție a intimatului de 9,9% la achiziționarea imobilului ce constituie bun comun.
Cât privește susținerile referitoare la cheltuieli de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,să plătească cheltuielile de judecată". Cheltuielile de judecată cuprind taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, în toate fazele procesuale. Admițând apelul, tribunalul în mod corect a obligat recurenta-pârâtă (având faza de intimată în apel) să plătească apelantului cheltuielile pe care acesta le-a efectuat în această fază procesuală și care includ taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
În consecință, date fiind considerentele expuse și raportat la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de -- împotriva deciziei civile nr. 433 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o va menține ca temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta -- împotriva deciziei civile nr. 433 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
09.12.2009
2 ex.
Președinte:Gheorghiu ElenaJudecători:Gheorghiu Elena, Andronic Adriana Elena, Buliga
| ← Reintegrare în familie. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Iasi | Divort. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
