Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 51/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 51/2008
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 237/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă în dosar nr-.
Se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de reclamanta recurentă prin avocat la care a fost atașat un set de acte.
Cauza a fost dezbătută la data de 12 mai când părțile prezente au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 376/2006 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 1193/2004 a fost admisă în parte atât acțiunea civilă principală formulată și completată de reclamanta împotriva pârâtului cât și acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional împotriva pârâtei reconvenționale și în consecință:
1.S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, imobilul - apartament - situat administrativ în B, str. -, Bloc 9,.6, jud. A - 1993 topo.7/2/1/IV, cu o valoare de circulație de 1.100.000 lei vechi, fără investiții:
2.S-a constatat că pârâtul reclamant reconvențional a efectuat, după desfacerea căsătoriei, investiții la acest imobil în valoare de 129.000.000 și s-a înlăturat acest spor de valoare adus imobilului de la masa de partajat, astfel că valoarea supusă partajului este de 1.100.000 lei;
II.1.S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului mai sus identificat prin atribuirea acestuia reclamantei, în cotă de 1/1 părți cu titlu de sistare stare de indiviziune;
2.A fost obligată reclamanta pârâta reconvențională să plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 550.000.000 lei vechi cu titlul de sultă;
III.1.S-a constatat că reclamanta achitat în noiembrie 1991 suma de 80.000 lei - diferență de preț (din 92.040 lei) la apartament, din banii tatălui său, sumă care actualizată are valoarea de 69.207.229 lei vechi, conform expertizei și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei din această sumă, adică - 34.653.614 lei vechi;
IV.S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în asupra imobilului din B, str. -, Bloc 9,.6, în cota de 1/1 părți cu titlu de sistare de indiviziune la rămânerea definitivă a sentinței;
A fost respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere referitor la împărțirea bunurilor mobile (care a fost dispusă prin hotărâre judecătorească în ia fiind condiție sinegvanon pentru pronunțarea divorțului);
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 3.500 euro reprezentând pretenții și la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata investițiilor la imobilul din;
Au fost respinse celelalte capete de cerere din acțiunea principală completată și acțiunea reconvențională, ca nelegale și nedovedite;
S-au compensat cheltuielile de judecată făcute de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în România și au divorțat în ia.
În timpul căsătoriei soții au dobândit în cote egale de contribuție imobilul apartament situat în B, str. -,. 9,. 6, în valoare de 1.100.000 ROL, valoare în care nu s-au inclus îmbunătățirile.
În temeiul art. 728 cod civil instanța a sistat starea de indiviziune prin atribuirea apartamentului reclamantei cu obligarea acesteia la plata unei sulte de din valoare, instanța apreciind fără relevanță împrejurarea că în urma divorțului pronunțat în ia reclamantei i-a rămas apartamentul comun de acolo.
Cu privire la bunurile mobile și datoriile dobândite/acumulate de soți instanța a considerat că nu se poate pronunța asupra lor, competența aparținând instanțelor
Investițiile, fiind recente, și deci apreciate de instanță ca fiind efectuate de pârât după data divorțului dintre soți, nu au fost cuprinse în masa de partajat.
Cu privire la suma de 80.000 lei pe care reclamanta a susținut că a achitat-o ca diferența de preț rămasă la cumpărarea apartamentului instanța a reținut că s-a făcut dovada că provenea de la tatăl acesteia, care a vândut anumite bunuri și i-a dat banii cu acest scop. Suma a fost actualizată, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei J din suma rezultată în urma actualizării.
Capetele de cerere referitoare la plata pensiei de întreținere și suma de 7000 mărci e au fost considerate nelegal solicitate, deoarece comunitatea de bunuri din timpul căsătoriei le implică, cu aceeași motivare - ca fiind nelegale - respingându-se și celelalte capete din acțiunea reconvențională.
Cheltuielile de judecată au fost compensate în întregime.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, soluționat prin Decizia civilă nr. 315/A/2006 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar - în sensul admiterii acestora, al schimbării în parte a hotărârii atacate, sub aspectul modalității de soluționare a capetelor de cerere referitoare la investițiile efectuate la imobilul părților, al valorii de circulație a acestuia, al caracterului de bun comun al bunurilor mobile aflate în imobilul părților, situat administrativ în B, str. -, -. 9,. 6, Jud. A, sub aspectul modalității de partajare a bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, precum și sub aspectul cuantumului sultei datorate ca efect al sistării comunității de bunuri, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Recursul declarat de reclamanta principală împotriva deciziei civile sus menționate, a fost soluționat de Curtea de APEL ALBA IULIA, prin Decizia civilă nr. 47/2007 pronunțată în dosar nr. - în sensul admiterii acestuia, al casării deciziei civile atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Singurul motiv de casare a deciziei civile prin care s-au soluționat apelurile declarate de părți l-a constituit împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine privind desfacerea căsătoriei părților pronunțată la la data de 2.04.1998.
S-a apreciat că efectuarea unor atare verificări prezintă interes în situația în care reclamanta s-a recăsătorit cu un cetățean, art. 168 din 105/1992 prevăzând condiții ce țin de respectarea ordinii de drept a Statului Român.
În rejudecare apelul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub dosar nr-.
Apelul reclamantei vizează schimbarea hotărârii instanței de fond sub următoarele aspecte:
-investițiile menționate în cererea reconvențională au fost efectuate în timpul căsătoriei părților, astfel că se impune includerea în masa bunurilor partajabile, inclusiv prin reconsiderarea valorii apartamentului ca urmare a efectuării acestor investiții.
-constatarea caracterului de bun comun a bunurilor mobile aflate în apartamentul din B și partajarea lor conform cotelor de contribuție la valoarea stabilită de expertul prin expertiza efectuată în cauză.
Prin decizia civilă nr. 237/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta - pârâtă reconvențională împotriva Sentinței civile nr. 376/2006 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 1193/2004 precum și apelul declarat de pârâtul- reclamant reconvențional împotriva aceleiași sentințe civile și în consecință:
A fost schimbată în parte hotărârea atacată sub aspectul modalității de soluționare a capetelor de cerere vizând investițiile efectuate la apartamentul bun comun, a valorii de circulație a acestuia, a constatării caracterului de bun comun al bunurilor mobile aflate în apartamentul părților, situat în B și al partajării acestora, precum și sub aspectul modalității de sistare a comunității de bunuri și al stabilirii sultei, și procedând la o nouă judecată sub aceste aspecte:
S-a constatat că valoarea de circulație a imobilului situat administrativ în B, str. - -,. 9,. 6, jud. A înscris în CF 1993 B, nr. top. 7/2/1/IV este de 110.883,97 lei.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de contribuție, următoarele bunuri mobile.
- o mobilă de sufragerie - val. 1.400 RON
- o mobilă de dormitor - val. 1.300 RON
- o mobilă pentru cameră de zi - val. 1.100 RON
- o mobilă de bucătărie - val. 400 RON
- o mobilă de hol - val. 70 RON
- 4 perdele - val. 80 RON
- 3 candelabre - val. 210 RON
- 3 covoare persane - val. 820 RON
- frigider - val. 400 RON
- aragaz - val. 200 RON
- congelator - val. 400 RON
- aspirator - val. 80 RON, bunuri în valoare totală de 6.460 RON.
S-a sistat comunitatea de bunuri asupra imobilului și bunurilor mobile sus menționate prin atribuirea acestora în cota de 1/1 părți pârâtului - reclamant reconvențional și s-a dispus obligarea acestuia la plata în favoarea reclamantei - pârâte reconvenționale a sumei de 58.671,99 lei cu titlu de sultă.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtului - reclamant reconvențional asupra imobilului înscris în CF 1993 B, nr. top. 7/2/1//IV în cota de 1/1/ părți cu titlu sistare comunitate de bunuri.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea reconvențională referitor la efectuarea de către pârâtul - reclamant reconvențional a unor investiții la imobilul sus menționat după desfacerea căsătoriei.
Au fost menținute neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la Mediaș la 17.02.1970 și au divorțat în fața instanței competente din, ia la 2.04.1998 ( 20, 21). Reclamanta se recăsătorește în ia, cu un cetățean, la data de 9.09.1999 (fila 24).
Apartamentul înscris în cartea funciară nr. 1993 B, top 7/2/1/VI a fost cumpărat de părți în timpul căsătoriei, respectiv în anul 1990 (fila 22), astfel că, raportat la disp. art. 30 alin. 1 cod. fam, în mod corect prima instanță a reținut caracterul de bun comun al acestui imobil.
La acest apartament pârâtul susține că după desfacerea căsătoriei, cu contribuție exclusivă, a adus o serie de îmbunătățiri, fiind deci îndreptățit să i se restituie valoarea acestora sau să se scadă din valoarea apartamentului în situația în care i se va atribui la partaj.
Reclamanta contestă această afirmație, întrucât îmbunătățirile au fost realizate în timpul căsătoriei, încorporându-se în apartamentul bun comun.
Cu privire la acest motiv de apel instanța a trebuit să clarifice trei aspecte, respectiv dacă au fost efectuate unele lucrări la apartament, dacă acestea reprezintă îmbunătățiri care să crească valoarea imobilului și data când au fost efectuate.
Reparațiile curente și zugrăvirea locuinței (pct. 1) nu sunt lucrări ce cresc valoarea unui bun, fiind simple lucrări de conservare, impuse de folosința bunului, astfel că nefiind apreciate ca îmbunătățiri, nu au fost luate în considerare la stabilirea valorii acestora.
Îmbunătățirile menționate în cererea reconvențională la pct. 2-4, 7, 8 potrivit martorilor (fila 83-pct. 2,8), (fila 85-pct.2), (fila 150-pct. 2,3,4,7,8) și G (fila 115-pct.3) au fost realizate în timpul căsătoriei, fără ca reclamantul reconvențional să fi făcut dovada că a avut o contribuție mai mare la realizarea lor, în condițiile în care art. 30 cod. fam instituie o prezumție de comunitate pentru toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
În privința îmbunătățirilor menționate la pct. 5, 6, 9 martorii audiați nu au făcut nici o susținere. Întrucât nu s-a contestat de părți existența acestora, iar reclamantul reconvențional nu a făcut dovada realizării lor după data desfacerii căsătoriei, în condițiile art. 1169 cod civil, instanța a apreciat că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de comunitate reglementată de art. 30 cod. fam, astfel că au fost considerate ca fiind efectuate în timpul căsătoriei, cu consecința stabilirii caracterului de bun comun.
Pe de altă parte s-a reținut că expertul a evaluat, luând în considerare la stabilirea valorii balcoanelor, și mocheta, deși acest bun nu a fost solicitat de nici una dintre părți. În consecință instanța nu a luat în calcul valoarea acesteia, în caz contrar urmând a acorda un plus petit.
Referitor la investiția reprezentată de montarea centralei termice s-a reținut împrejurarea că apartamentul în litigiu nu are centrală, fapt constatat de expert cu ocazia efectuării măsurătorilor la apartament (fila 66), motiv pentru care nici nu a fost evaluată. Mai mult, expertul a cules informații de la Distrigaz Nord SA Târgu M, ocazie cu care a aflat că apartamentul în litigiu este debranșat de la rețeaua de gaz pentru neplată.
În raport de considerentele expuse, s-a apreciat greșită soluția primei instanțe care a stabilit că aceste îmbunătățiri sunt efectuate numai de către reclamantul reconvențional, după desfacerea căsătoriei, îmbunătățirile fiind efectuate în timpul căsătoriei, prezumția de comunitate nefiind răsturnată în cauză, motiv pentru care acest capăt de cerere din acțiunea reconvențională a fost respins.
În consecință, valoarea acestor îmbunătățiri, reprezentând un spor de valoare la bunul comun, profită ambelor părți prin recalcularea valorii de circulație a apartamentului. S-au luat în considerare valorile stabilite de către expertul constructor, mai puțin valoarea mochetei din balcon, astfel că valoarea de circulație a apartamentului bun comun situat în B, str. -,. 9,. 6, jud. A, înscris în CF nr. 1993 B, nr. top 7/2/1/VI este de 110.883,97 RON.
În ceea ce privește împărțirea bunurilor mobile aflate în apartamentul din B, s-a apreciat ca fiind greșită susținerea instanței de fond potrivit căreia împărțirea bunurilor comune este o condiție esențială a admisibilității divorțului în legislația ă, bunurile dobândite în România și care nu au făcut obiectul partajului în fața acelei instanțe e nemaiputând fi partajate. Mai întâi că instanța ă nu s-a pronunțat asupra împărțirii acestor bunuri între soți. Apoi instanța de fond nu a arătat în baza cărui text de lege a înlăturat aplicarea legislației române pe acest capăt de cerere. Dacă prima instanță s-a considerat competentă să soluționeze capătul de cerere privitor la partajarea imobilului bun comun, este evident că era competentă să soluționeze cererea si cu privire la partajul bunurilor comune mobile dobândite de soți în timpul căsătoriei și aflate în România.
Reclamantul reconvențional susține că a avut o înțelegere cu pârâta anterior desfacerii căsătoriei în sensul ca bunurile aflate în ia să rămână acesteia, iar bunurile aflate în România să rămână lui.
Întrucât această înțelegere dintre soți cu privire la partajarea bunurilor comune ar fi avut loc în timpul căsătoriei, instanța nu poate decât să constate nulitatea sa, raportat la disp. art. 30 alin. 2 cod. fam, motiv pentru care nu va produce efecte juridice.
Tot reclamantul reconvențional susține că unele bunuri mobile, deși au fost dobândite în timpul căsătoriei, au fost înstrăinate de soți înainte de plecarea în ia, banii fiind folosiți în comun.
Raportat la susținerile reclamantului reconvențional a urmat a se stabili dacă bunurile dobândite de soți au fost sau nu înstrăinate, iar în caz afirmativ când și de către cine.
Declarațiile martorilor audiați în cauză (, și ) coroborate cu planșele foto depuse la dosar dovedesc dobândirea de către părți în timpul căsătoriei a bunurilor mobile indicate în completarea de acțiune (fila 34 dosar de fond). Nu s-a făcut dovada vânzării acestor bunuri în timpul căsătoriei. Este adevărat că martorii au mai declarat că în prezent - la mai bine de 8 ani de la pronunțarea divorțului părților - în bucătărie a fost schimbată mobila, posibil și în sufragerie, însă aceste achiziționări de mobilier au avut loc după divorțul părților, respectiv în anul 2000 (mobila din bucătărie). Pârâtul nu poate înstrăina, după pronunțarea divorțului, de unul singur mobilierul comun, să își însușească banii obținuți din valorificare și tot el să solicite excluderea de la partaj a bunurilor astfel înstrăinate.
S-a mai reținut că pârâtul, la care se află cheia de la apartamentul situat în B, nu a permis expertului să vizualizeze bunurile mobile din apartament, ceea ce ar fi condus la stabilirea cu certitudine a vechimii unora dintre bunuri, la descrierea și identificarea lor exactă, ușurând astfel activitatea de coroborare a probatoriului administrat în cauză.
Această atitudine poate fi interpretată de instanță ca o recunoaștere a pârâtului privitor la susținerile reclamantei sub aspectul existenței bunurilor. În acest sens sunt și dispozițiile art. 174 cod proc. civilă referitoare la înscrisuri, ce ar putea fi aplicate prin analogie.
Întrucât pârâtul nu a permis expertizarea bunurilor mobile, expertul a stabilit valoarea acestora prin asimilare cu bunuri de aceeași vechime și stare.
Pentru considerentele expuse și având în vedere probatoriul administrat, în temeiul art. 30 cod. familiei, instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri mobile: o mobilă de sufragerie - val. 1400 RON, o mobilă de dormitor - val. 1300 RON, o mobilă pentru camera de zi - val. 1100 RON, o mobilă de bucătărie - val. 400 RON, o mobilă de hol - val. 70 RON, 4 perdele - val. 80 RON, 3 candelabre - val. 210 RON, 3 covoare persane - val. 820, frigider - val. 400 RON, aragaz - val. 200 RON, congelator - val. 400 RON, aspirator - val. 80 RON, valoarea totală a bunurilor mobile fiind de 6.460 RON.
În ceea ce privește împărțirea bunurilor comune prima instanță a dispus "sistarea indiviziunii raportat la disp. art. 728 cod civil".
Bunurile comune sunt guvernate de regulile coproprietății devălmașe, sistarea comunității de bunuri efectuându-se în condițiile art. 36 cod. fam.
Instanța de fond a atribuit la partaj apartamentul reclamantei cu motivarea că "este irelevant faptul că în urma divorțului pronunțat în ia reclamantei i-a rămas apartamentul comun de acolo, prin prezenta dispunându-se asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în România".
Prin soluția pronunțată de prima instanță practic au fost excluse de la partaj bunurile mobile, iar bunul imobil a fost atribut reclamantei.
Reclamanta este recăsătorită cu un cetățean și are domiciliul în ia, în România venind doar în vizită deoarece și copiii sunt stabiliți în străinătate. În schimb pârâtul locuiește în România, după pronunțarea divorțului revenind în țară.
Ar fi profund inechitabil ca pârâtul, care domiciliază în România, să primească doar o sumă de bani cu titlu de sultă, pentru apartamentul situat în B în care reclamanta ar locui doar scurte perioade de timp, câtă vreme pârâtul nu are alt imobil unde să locuiască. Criteriile de atribuire reglementate de art. 673 ind. 9 cod proc. civilă și art. 741 cod civil impun măsura atribuirii imobilului către pârâtul - reclamant reconvențional, căruia i s-au atribuit și bunurile mobile, acestea fiind destinate să asigure utila folosință a bunului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen și motivat reclamanta, care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se respinge în întregime apelul declarat de pârât și să se mențină ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond în sensul atribuirii apartamentului reclamantei cu plata unei sulte pentru pârât și acordarea cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale.
Susține că instanța de apel a aplicat greșit legea și a încălcat art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil atunci când a atribuit imobilul pârâtului intimat întrucât din toate actele depuse la dosar rezultă că acesta domiciliază în ia și este îndrituită să primească imobilul.
A arătat că ambele părți sunt cetățeni româno-i și că la atribuirea apartamentului trebuia avut în vedere inclusiv aspectul financiar; că pârâtul nu lucrează niciunde, are numai un ajutor astfel că nu beneficiază de această sumă pentru a plăti sultă reclamatei numai dacă ar vinde apartamentul; că este foarte atașată de acest apartament în care și-a crescut copiii, acesta având o valoare sentimentală și o legătură cu România, că în prezent la apartament sunt închise toate utilitățile, fiind tăiate, și că pârâtul este nesincer și încearcă să ducă în eroare instanța. Mai arată că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată deși i s-a admis apelul iar pârâtului i s-a admis doar în parte.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul solicită respingerea recursului arătând că în prezent lucrează la Crucea Roșie în ia dar în septembrie 2008 va ieși la pensie și se va întoarce definitiv în România.
Curtea de APEL ALBA IULIA, examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, va admite recursul reclamantei, va casa decizia civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Alba - secția civilă, din următoarele considerente:
Se constată că în speță părțile nu contestă bunurile supuse partajului și nici cotele de contribuție ale fiecăruia la dobândirea acestora, ci atribuirea imobilului - apartament, bun comun.
Instanța de fond a considerat ca imobilul să fie atribuit reclamantei, iar instanța de apel a atribuit acest imobil pârâtului, criteriile de atribuire fiind egale.
În recurs reclamanta a solicitat atribuirea imobilului pe considerentul că pârâtul nu ar putea plăti sulta.
În aceste condiții instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 673/10 Cod Procedură Civilă privind împărțeala judiciară care arată că în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se areibuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 673/9. Prin încheiere ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriul bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari.
Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul.
În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar, în condițiile acestui articol.
De asemenea, la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.
Nici instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale menționate mai sus, dar a apreciat că se cuvine a atribui imobilul pârâtului, pe considerentul că pârâtul nu are unde să locuiască. Întrucât criteriile de atribuire sunt sensibil egale, instanța de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 673/10 civ.Cod Penal, numai în acest mod putându-se pronunța o soluție legală și temeinică în cauză.
Față de acestea, apelul fiind devolutiv, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, în rejudecarea cauzei urmând ca aceasta să țină seama de prevederile menționate ale art. 673/10 civ.
Cod PenalÎn baza art. 312 al. 1, 2 și 3.civ Cod Penal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 237/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă și în consecință:
Casează decizia atacată și trimite cauza în rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05. 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 2 ex/27.06.2008
apel,
fond
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1197/2010. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 101/2008. Curtea de... → |
|---|
