Stabilire program vizitare minor. Decizia 1197/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1731/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1197
Ședința publică de la 29.09.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă-reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 782 din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant-pârât G și cu autoritatea tutelară de pe lângă PRIMĂRIA SECTORULUI 4
are ca obiect - stabilirea program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă d-na avocat -, pentru recurenta - pârâtă reclamantă în baza împuternicirii avocațiale nr. -, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul reclamant-pârât G și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 4
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei achitată cu chitanța nr.-/1 eliberată de CEC BANK la data de 29.09.2009, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, pe care instanța le anulează. Arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Prealabil, pune în vedere reprezentantului recurentei să precizeze dacă înțelege să mai susțină motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 Codul d e procedură civilă, având în vedere că a fost abrogat prin nr.OUG 138/2000.
Avocatul recurentei, având cuvântul, precizează că nu mai insistă în acest motiv de recurs.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Codul d e procedură civilă, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei recurate în sensul de a i se acorda intimatului reclamant-pârât dreptul de a avea legături personale cu minorul numai în prezența mamei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B, sub nr- la data de 18.03.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta pentru ca instanța să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, prin luarea minorului la domiciliul său, astfel: de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia săptămână a lunii, de vineri ora 18.00 până duminică ora 18.00, precum și în vacanțele preșcolare, o săptămână în perioada vacanței de iarnă și două săptămâni în perioada vacanței de vară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.7930/08.12.2006 a Judecătoriei sector 5 B, minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale - pârâta din prezenta cauză și s-a stabilit, în favoarea reclamantului, un program de vizitare al minorului, dar numai în prezența mamei și în spațiul locativ cu care minorul era obișnuit, program stabilit până la împlinirea de către minor a vârstei de 3 ani.
Deși a încercat să-l viziteze conform programului stabilit de către instanța, pârâta nu i-a permis acest lucru, el apelând și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru rezolvarea acestor divergențe. Întrucât la domiciliul său are condiții foarte bune, spre deosebire de cele oferite de către pârâtă, reclamantul a arătat că se impune modificarea programului de vizitare în sensul recunoașterii dreptului său de a-l lua pe copil la locuință sa, pentru că în timpul vizitelor sale la domiciliul pârâtei se ajunge la discuții contradictorii. A învederat faptul că mai are un copil dintr-o altă căsătorie și ar fi dorit ca cei doi copii să aibă o relație normală și că, lipsa unor legături firești între el și copil ar putea duce în timp la o ruptură ce nu ar mai putea fi remediată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii întrucât reclamantul nu are maturitate emoțională și are un comportament violent manifestat în fața copilului. A precizat că în data de 07.04.2007, reclamantul a lovit-o fără vreun motiv în prezența copilului și a mamei sale, apoi a luat copilul în brațe și a fugit pe scări, iar la intervenția mamei ei, acesta l-a adus înapoi. Pârâta a precizat că a formulat plângere penală care a fost înregistrată la Secția 16 Poliție. Cât privește susținerile reclamantului, pârâta a arătat că nu i-a interzis vreodată reclamantului să își viziteze copilul și a subliniat că nu se poate admite cererea acestuia întrucât copilul a căzut pe gresie și s-a lovit la cap când a fost lăsat în supravegherea tatălui și a fratelui vitreg. Pârâta a arătat că, într-adevăr, reclamantul s-a prezentat însoțit de un executor judecătoresc, întrucât într-o zi nu i-a permis să-l vadă pe minor care era răcit, dar apoi situația a intrat în normalitate.
Pârâta a solicitat prin cererea reconvențională majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului, întrucât reclamantul a fost avansat și are un salariu mai mare.
Cererea reconvențională nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentința civilă nr.5024/13.10.2008, instanța de fond a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul pârât G, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei sector 4 A obligat pârâta reclamantă să permită reclamantului pârât să aibă legături personale cu minorul, născut la 13.04.2005, prin luarea la domiciliul reclamantului, după următorul program: 1). până la împlinirea vârstei de 5 ani de către minor, în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni între orele 1000-1800, în prima și a treia duminică a fiecărei luni între orele 1000-1800, ultima săptămână a lunii iulie în vacanța de vară; II), după împlinirea vârstei de 5 ani de către minor, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de sâmbătă ora 1100până duminică ora 1700. În ultimele două săptămâni ale lunii iulie în vacanța de vară a fiecărui an, în perioada 20 decembrie ora 1000până pe 24 decembrie, ora 1800, în vacanța de iarnă a fiecărui an.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă și a obligat reclamantul pârâtul la plata unei pensii majorate în favoarea minorului, născut la 13.04.2005 de la 61 lei lunar la 97 lei lunar, începând cu 01.09.2008 și până la majorat. A obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 800 lei către reclamantul pârât cu titlu de cheltuieli de judecată și de asemenea, a obligat pe reclamantul pârât la plata sumei de 800 lei către pârâta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată. A compensat total cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.7930/08.12.2006 a Judecătoriei sector 5 B, a fost încredințat minorul, născut la 13.04.2005 spre creștere și educare mamei, și a stabilit în favoarea tatălui, G dreptul de a avea legături personale cu minorul, după următorul program: sâmbăta, între orele 1000- 1800, de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână la domiciliul reclamantului. Acest program a fost stabilit provizoriu, așa cum reiese din considerentele hotărârii, cel puțin până la împlinirea vârstei de 3 ani, deoarece până la acea dată ar trebui să se țină cont de orele prestabilite de odihnă și masă și de faptul că minorul are nevoie de o supraveghere specializată.
În speță, reclamantul pârât a solicitat modificarea programului de vizitare întrucât minorul are trei ani și s-au schimbat condițiile avute în vedere în motivarea sentinței mai sus menționate.
S-a reținut că în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, conform art.44 din Codul Familiei; așadar hotărârea prin care s-a stabilit programul de vizitare al minorului are o autoritate de lucru judecat provizorie care se menține cât timp situația de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii rămâne neschimbată
Prima instanța a constatat că împrejurările care au stat la baza stabilirii inițiale a programului de vizitare de către reclamant a minorului, atunci în vârstă de 1 an și 8 luni s-au schimbat în sensul că minorul a ajuns la vârsta de 3 ani și 6 luni, fiind necesar pentru stabilirea unei relații tată-fiu ca acesta din urmă se să se afle mai mult timp în prezența tatălui lor, mai ales că, așa cum a reieșit din întregul material probator, copilul nu îl recunoaște pe reclamant ca fiind tatăl său și nici nu îi zice "", ci i se adresează cu apelativul "G".
Or, nu ar trebui ca relația conflictuală a părinților să aibă repercusiuni asupra dezvoltării minorului și este important ca minorul să petreacă pe cât posibil un timp egal în compania fiecăruia dintre părinți. Lipsa tatălui din viața copilului la o vârstă fragedă ar putea distorsiona percepția acestuia asupra relațiilor normale ce ar trebuie să existe între ambii părinți și copii lor.
Din declarația martorei s-a reținut că, în noiembrie 2007, aceasta l-a însoțit pe reclamant, alături de un funcționar din cadrul Direcției pentru Asistență și Protecția Copilului într-o vizită la domiciliul pârâtei pentru a-l vedea pe minor, dar rudele pârâtei s-au opus vizitei pe motiv că reclamantul nu contribuie cu bani la creșterea minorului și s-au purtat discuții contradictorii legate de contribuția materială a reclamantului.
În urma acestui incident, reclamantul pârât a formulat o sesizare la Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Sector 4, care a efectuat o anchetă socială la domiciliul pârâtei reclamante.
Din concluziile anchetei sociale a reieșit că minorul este bine îngrijit și li s-a propus părinților includerea lor într-un program de consiliere pentru a aplana neînțelegerile existente între ei și care ar putea dăuna sănătății psihice a copilului.
Cât privește agresiunea la care a fost supusă pârâta reclamantă, fapt reținut și din declarația martor ei, instanța a constatat că reclamantului pârât i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, atât pentru infracțiunea de lovire, cât și pentru amenințare și distrugere, însă actele de violență nu l-au privit, nici direct, nici indirect, pe minor, nerezultând din vreo probă că reclamantul pârât a avut un comportament violent fată de minor.
Deși pârâta a încercat să sublinieze faptul că reclamantul nu are îndemânarea necesară de a se ocupa de un copil de 3 ani, întrucât, cu ocazia unei vizite la domiciliul tatălui, copilul nefiind supravegheat, a căzut și s-a lovit la cap, instanța a apreciat că totuși, se mai întâmplă, ca în perioada în care copii învață să meargă sau merg deja și nu au echilibru foarte stabil, să cadă, deși sunt supravegheați. De altfel, atunci când minorul a avut probleme medicale și se afla în grija lui, reclamantul a mers cu copilul la spital, așa cum a recunoscut și pârâta cu ocazia concluziilor pe fond.
S-a reținut că potrivit art.14, alin.3 din Legea nr.272/2004, un părinte nu poate împiedica relațiile personale ale copilului cu persoanele alături de care acesta s-a bucurat de viața de familie, respectiv celălalt părinte decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În speță, nu au putut fi identificate motive temeinice care să conducă instanța la concluzia că recunoașterea unui drept de vizitare a minorului ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării acestuia.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că se impune stabilirea unui program de vizitare a minorului, urmând a se lua în considerare prevederile art.15 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;
Prima instanța a apreciat că stabilirea unui program de vizitare a minorului numai la domiciliul pârâtei și în prezenta acesteia nu este de natură să asigure realizarea unei relații afective între tată și fiu sau asigurarea stabilității emoționale.
unei astfel de legături de afectivitate este în interesul minorului, fiind în măsură să contribuie la echilibrul sau.
dreptul reclamantului-pârât de a avea legături personale firești cu minorul, limitându-i programul de vizitare la domiciliul celuilalt părinte instanța ar face doar o aplicare formală a dispozițiilor art.43 alin.3 din Codul familiei.
În plus, instanța a avut în vedere și rațiuni ce țin de vârsta și sexul minorului, care reclamă cu necesitate și prezența tatălui și crearea unei legături afective cu acesta.
De aceea, instanța a încuviințat ca reclamantul să-l ia pe minor la domiciliul său, cu obligația de a-l readuce în domiciliul pârâtei, la expirarea intervalului stabilit, conform următorului program de vizitare, pe care îI consideră a fi conform cu interesele minorului, suficient și totodată necesar pentru stabilirea legăturilor de familie, în sensul art.8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Legii nr.272/2004, între reclamant și minor: 1) până la împlinirea vârstei de 5 ani de către minor: în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni între orele 1000-1800, în prima și a treia duminică a fiecărei luni între orele 1000-1800, ultima săptămână a lunii iulie în vacanța de vară, iar după împlinirea vârstei de 5 ani de către minor, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni de sâmbătă ora 1100până duminică ora 1700, în ultimele două săptămâni ale lunii iulie în vacanța de vară a fiecărui an, în perioada 20 decembrie, ora 1000, până pe 24 decembrie ora 1800, în vacanța de iarnă a fiecărui an.
Modificarea programului inițial și impunerea unui program diferențiat în funcție de vârsta minorului este de natură să conducă la stabilirea treptată a unei relații firești între tată și fiu.
Întrucât nu există date că minorul ar fi rămas la domiciliul tatălui său și pe parcursul nopții, instanța a apreciat necesar, ca, la început tatăl să petreacă doar ziua cu minorul la domiciliul său, iar după ce minorul se va familiariza cu spațiul locativ al tatălui, să poată fi găzduit și peste noaptea, odată cu împlinirea vârstei de 5 ani. Măsura luării minorului la domiciliul reclamantului fără a rămâne peste noapte la domiciliul tatălui are în vedere că în această perioadă este necesară o etapă pregătitoare, de reapropiere, între tată și fiu, înainte de a putea fi lăsat împreună cu reclamantul peste noapte. De altfel, din referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamatului reiese că acesta are condiții propice pentru creșterea minorului.
Cu privire la cererea reconvențională privind majorarea pensiei de întreținere instanța de fond a reținut că potrivit sentinței civile nr.-.12.2006 a Judecătoriei sector 5 B, reclamantul pârât Gaf ost obligat la plata unei pensii de întreținere în sumă de 61 lei lunar în favoarea minorului, născut la 13.04.2005, cu începere de la data pronunțării și până la majorat.
Potrivit art. 97 alin.1 Codul Familiei, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau înfiați. Una dintre aceste obligații ce incumbă în egală măsură ambilor părinți este obligația de întreținere, art.86 alin.1 Codul Familiei, dispunând că această obligație există între părinți și copii, text de lege ce trebuie coroborat cu art.107 alin.1 Codul Familiei, conform căruia copilul minor este întreținut de părinții săi. Totodată, art.86 alin.3 Codul Familiei, prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Din mandatele poștale aflate la dosar, rezultă că în luna ianuarie 2008, reclamantul pârât i-a trimis pârâtei reclamante suma de 720 lei, pentru lunile februarie-iulie 2008 virat suma de 400 lei în data de 21.08.2008, iar în data de 02.09.2008 a virat pensia de întreținere pentru luna august 2008 așa cum rezultă atât din bonurile fiscale, cât și din recunoașterea făcută de către pârâta reclamantă, cu ocazia vizitelor, reclamantul pârât i-a adus fiului său diverse alimente, completând practic prestația lunară în bani cu o prestația a obligației de întreținere în natură prin procurarea alimentelor. Reclamantul a organizat și o petrecere cu ocazia zilei onomastice a copilului, suportând cheltuieli în cuantum de aproximativ 800 lei.
Instanța a mai reținut, că în mod benevol, reclamantul pârât a încheiat o poliță de tip rentă pentru studii pentru fiul său, achitând în jur de 700 lei anual.
Întreținerea urmează să fie determinată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti, așa cum impune art.94 alin.1 Codul Familiei. La stabilirea cuantumului, se vor aplica dispozițiile art.94 alin.3 din același act normativ, potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul din muncă pentru un copil.
În prezent, venitul net lunar al reclamantului este de 389 lei lunar, conform adresei de la SC SRL.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
In dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat că prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sector 4 B, reclamantul solicită stabilirea unor legături personale cu minorul, prin luarea minorului de la domiciliu acestuia, de două ori pe luna, în fiecare prima și a treia săptămână a lunii, de vineri ora 18 până duminica ora 18, precum și în vacanțele preșcolare, o săptămâna în perioada vacanței de iarnă și 2 săptămâni în perioada vacanței de vară.
Acesta își motivează acțiunea pe faptul că nu are legături personale cu minorul, ca relațiile dintre apelantă și reclamant sunt tensionate tocmai din cauza faptului că nu i-ar permite să-și viziteze fiul, că se impune ca și fiul acestuia din prima căsătorie să aibă relații personale cu minorul, totul fiind necesar pentru asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
Prin hotărârea pronunțată la cererea de chemare în judecată, instanța de fond a admis parțial aceasta cerere în sensul că a obligat pe apelantă să permită intimatului apelant G sa aibă legături personale cu minorul prin luarea la domiciliul acestuia după un anumit program stabilit prin respectiva hotărâre.
Consideră că, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că interesul superior al intimatului ar consta în stabilirea unor relații personale cu minorul, totul fiind necesar pentru asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, întrucât dacă aceste susțineri ar fi conforme cu adevărul, acesta ar fi trebuit să aibă o atitudine potrivita în ceea ce privește minorul, dar intimatul a înțeles să se folosească de minor pentru a-și atinge adevăratele scopuri și anume de a crea o relație de tensiune între apelantă și acesta.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut faptul că "este necesar pentru stabilirea unei relații tată - fiu, ca acesta din urma să se afle mai mult timp în prezenta tatălui sau, mai ales că, așa cum a reieșit din întreg materialul probator, copilul nu îl recunoaște pe reclamant ca fiind tatăl său și nici nu îi zice "tată", ci se adresează cu apelativul "G".
Raportat la aceste aspecte învederează instanței de judecată că, în opinia sa, pentru ca minorul să poată beneficia de întreaga atenție a părintelui său, trebuie în primul rând ca acesta să creeze o relație normală între sine și fiul său, or tatăl minorului nu a manifestat niciodată această atitudine întrucât acesta nu era interesat de copilul său, principalul obiectiv fiind scandalurile și atacul direct la adresa apelantei. Acest aspect rezultă în mod indubitabil din declarația martorei acesteia, precum și din înscrisurile depuse la dosar, însa instanța de fond nu a "vrut" să le ia în considerare.
Totodată a apreciat că, încă o data, instanța de fond a reținut în mod eronat modalitatea de stabilire a unei relații tată-fiu deoarece un copil de 3 ani și 6 luni nu-și poate realiza o relație cu tatăl său, însă tatăl poate, dar nu dorește acest lucru.
Faptul ca minorul îi spune pe nume și nu "tată" se datorează exclusiv tatălui care nu știe să se poarte cu un copil de vârsta fiului său, care nu are maturitatea necesară pentru a-i implementa minorului principii fundamentale și de ordin educațional și moral. Acesta este incapabil de a purta o discuție de nivelul unui copil de 3 ani, nu știe să-i explice pe înțelesul minorului nici cele mai elementare aspecte intervenite în viața cotidiană.
În cadrul interogatoriului luat intimatului, acesta a recunoscut faptul ca are relații personale cu minorul, că nu a fost împiedicat în vreun fel să nu-și vadă copilul. Dimpotrivă, acesta împreună cu apelanta au fost chiar la M și la mare, iar sărbătorile au fost făcute împreună cu minorul. Gestul intimatului de a face sesizări, de a amenința, de a demonstra ca "poate" se înscrie într-un comportament "normal" al acestuia. Nici acest aspect nu a fost avut în vedere de instanța de fond. Dimpotrivă, din cuprinsul hotărârii se poate reține cu ușurință faptul că apelanta nu i-a permis tatălui să poată să aibă relații personale cu minorul, iar din probele administrate în cauză rezultă tocmai contrariul.
Considera că pentru a putea face aplicarea art.15 alin.1 din Legea nr.272/2004, instanța de fond trebuia să aibă în vedere mai întâi efectele care pot să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. De asemenea solicită instanței de judecată să aibă în vedere, primul rând, interesul superior al minorului, referitor la drepturile acestuia. În acest sens, este firesc să fie avute în vedere, nu numai condițiile de ordin material, ci și aspecte ce țin de posibilitatea practică atât a apelantei în calitate de mama și de persoana căreia i-a fost încredințată spre creștere și educare minorul, dar și a tatălui acestuia, intimatul de a putea să-și asume responsabilitățile creșterii și educării unui copil.
Consideră că este imperios necesar să se aprecieze și asupra maturității emoționale de care fiecare dintre părți dau dovadă în relațiile cu minorul, a maturității în relațiile cu cei din jur, în scopurile pe care și le prefigurează, în consecvența cu care urmărește realizarea lor.
Solicită să se aibă în vedere și faptul că minorul încă este la o vârsta fragedă, chiar prea fragedă, iar necesitatule acestuia sunt speciale, cum ar fi programul cotidian al acestuia la aceasta vârstă, orele stabilite pentru odihnă și masă, o anumită supraveghere specializată în funcție de nevoile și aptitudinile minorului.
În ceea ce privește cererea reconvențională consideră că este inadmisibil ca un părinte ce se proclamă un tată atent, grijuliu și dornic să fie alături de copilul sau își permite să vină la instanța de fond și să arate că are un venit foarte mic și că nu este capabil să poată oferi o pensie de întreținere normală, corectă și corespunzătoare vârstei minorului.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a arătat că probatoriul administrat în cauză a dovedit pe de o parte că în prezent nu are legături personale cu minorul decât în mod sporadic (programul de vizitare s-a respectat cu ceva mai multă strictețe după momentul introducerii cererii de chemare in judecată) și numai în prezența mamei sau a unui membru din familia acesteia.
A dovedit cu probele administrate în cauză că minorul în vârstă de 4 ani este un copil normal dezvoltat pentru vârsta lui, nu este un copil cu nevoi speciale și nu necesită îngrijirea mamei, putând sa petreacă noaptea în domiciliul apelantului, fără ca acest lucru să-l lezeze în vreun fel. Pe de altă parte condițiile de creștere și educare pe care apelantul reclamant le oferă sunt mult peste cele oferite de pârâta-reclamantă. Locuiește intr-un imobil compus din 7 camere de locuit, având un interior modern mobilat și curat întreținut, cu loc de joaca pentru copii, o mică sală de sport, încălzire centrală, curte, aspecte care rezultă și din ancheta socială efectuata în cauza.
Din cele arătate mai sus rezultă că are posibilitatea de a-și crește și educa copilul în domiciliul propriu, că beneficiază de cele necesare pentru ca minorul să petreacă doua week-end-uri pe lună alături de acesta. Este un tată care își iubește copilul și își dorește foarte mult ca măcar de două ori pe lună să-l aibă lângă sine și nu doar în cursul zilei.
Necesitatea stabiliri unei legături personale a minorului cu tatăl său rezidă tocmai din relația specială pe care un copil trebuie să o aibă atât cu mama sa, cât și cu tatăl său încă de la o vârsta fragedă, vârsta la care exercitarea ocrotirii părintești de către ambii părinți este esențiala și în interesul superior al copilului, interes care trebuie să prevaleze.
Întreruperea relației copilului cu unul dintre părinți, lucru ce s-a întâmplat deja prin nerespectarea de câtre pârâtă, a programului de vizită stabilit prin sentința civilă nr.7930/08.12.2006, ar putea avea consecințe nefaste pentru viitor, or esența unor astfel de cereri este de a apăra copilul de prejudiciul moral ce ar putea rezulta din scurgerea timpului în care minorul ar fi frustrat de o astfel de relație.
Față de cele prezentate mai sus și având în vedere relațiile tensionate dintre apelant și pârâta, a solicitat să se constatate că legăturile personale dintre tată și fiul se pot stabili greu în condițiile și în limitele sentinței civile apelate, respectiv cu ducerea minorului în domiciliul mamei sâmbăta seara și luarea acestuia a doua zi dimineața, așa cum a stabilit instanța de fond.
Rămânerea peste noapte a minorului în locuința tatălui se justifică întrucât este în interesul copilului să nu-i fie schimbat locul de odihnă, în condițiile în care peste zi între orele 1000și 1800copilul rămâne în locuința tatălui.
O astfel de măsură se impune întrucât părțile locuiesc la distanțe mari, ce ar presupune consumarea unui timp apreciabil pentru reducerea zilnică a copilului la părintele căruia i-a fost încredințat.
Sub acest aspect solicită să se constatate că sentința judecătoriei este nelegală, fiind bazată pe o evaluare greșită a probelor administrate și a interesului copilului, ceea ce impune admiterea apelului.
Mai mult decât atât rămânerea minorului în mediul familial oferit de tată, alături de fratele lui mai mare i-ar asigura continuitatea, stabilitatea și confortul emoțional necesar, întrucât copilul are nevoie să-și cunoască rudele, să întrețină relații personale cu acestea, mai ales cu fratele sau mai mare, or acest lucru ar fi aproape imposibil în condițiile menținerii programului stabilit de către instanța de fond.
La data de 13.04.2009 apelanta a formulat întâmpinare la apelul reclamantului-pârât, solicitând respingerea apelului ca nefondat reluând criticile formulate prin apelul principal.
La solicitarea instanței au fost comunicate la data de 29.05.2009 relații privind veniturile nete lunare obținute din salariu de către apelantul - reclamant-pârât.
Prin decizia civilă nr.782 A din 05.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelurile, reținând că sunt nefondate criticile formulate de ambele părți referitoare la modalitatea în care prima instanță a stabilit programul în conformitate cu care urmează ca apelantul - reclamant să aibă legături personale cu minorul.
Instanța de apel și-a însușit în totalitate considerentele primei instanțe și a apreciat că stabilirea unui program diferențiat raportat la vârsta minorului este de natură să dea eficiență dispozițiilor art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiilor Legii nr.272/2004 și să conducă la stabilirea treptată a unei relații firești între tată și fiu.
A mai reținut tribunalul că măsura luării minorului la domiciliul reclamantului fără a rămâne peste noapte la domiciliul tatălui are în vedere că în această perioadă este necesară o etapă pregătitoare, de reapropiere, între tată și fiu, înainte de a putea fi lăsat împreună cu reclamantul peste noapte, din referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamatului rezultând că acesta are condiții propice pentru creșterea minorului.
Considerațiile apelantei în sensul că apelantul nu ar avea capacitatea necesară de a se ocupa de minor în cadrul acestui program de vizitare sunt nedovedite, din probe rezultând exclusiv relația de tensiune permanentă dintre părinții minorului și imposibilitatea exercitării vechiului program de vizitare urmare a acestui impediment decât cu prețul afectării echilibrului emoțional al minorului în cauză.
Tribunalul a constatat că nu au fost dovedite de către apelanta - pârâtă-reclamantă în vreun mod refuzul minorului ori o pretinsă temere a acestuia în prezența tatălui său, astfel că a înlăturat această critică ca neîntemeiată, rezultând că minorul îi acceptă prezența apelantului-reclamant, fiind necesară continuarea relațiilor tată-fiu, apelanta având posibilitatea ca în raport de evoluția acestei relații să solicite modificarea acestui program de vizitare a minorului exclusiv în funcție de interesul superior al acestuia din urmă.
În privința criticilor apelantei privind modul în care a fost stabilit cuantumul pensiei lunare de întreținere în favoarea minorului și în sarcina apelantului - reclamant-pârât, tribunalul a constatat, în raport de media veniturilor nete lunare obținute din salariu de către acesta din urmă, că suma de 97 lei respectă dispozițiile art. 86 și 94 Codul Familiei, nefiind dovedit că ar obține venituri periodice și constante din alte surse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă recurenta - pârâtă - reclamantă solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul - reclamant - pârât.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă, recurenta - pârâtă - reclamantă a arătat că nu l-a împiedicat pe intimat să aibă legături personale cu minorul, ci i-a permis acestuia accesul în imobilul proprietatea sa conform programului de vizitare stabilit de instanță; mai mult i-a permis acestuia să-l plimbe pe minor în parc, însă numai în prezența sa ori a bunicii materne a minorului și a fost, de asemenea, de acord ca minorul să stabilească relații specifice cu fiul dintr-o altă căsătorie al intimatului - reclamant - pârât.
A susținut recurenta pârâtă - reclamantă că intimatul reclamant - pârât nu execută benevol obligația de a presta întreținere minorului, că personal, dispune de resurse materiale și morale pentru a-i asigura minorului condiții optime de creștere și educare și că instanțele de fond și de apel au apreciat în mod greșit asupra interesului superior al minorului întrucât, în fapt, intimatul - reclamant - pârât nu are o atitudine corespunzătoare față de copil, ci urmărește crearea unei relații tensionate cu recurenta.
Au fost reiterate susținerile din apel referitoare la lipsa capacității de relaționare a intimatului cu minorul ilustrată prin exemplificarea legată de modalitatea la care minorul i se adresează acestuia și la presupusa lipsă de interes a intimatului în stabilirea legăturilor de ordin personal cu minorul.
S-a arătat, de asemenea, că deși s-a reținut că intimatul dispune de condiții locative foarte bune acesta nu achită suma modică stabilită cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea minorului și declară venituri care se situează la nivelul venitului minim pe economia națională.
A concluzionat recurenta - pârâtă - reclamantă că la aprecierea interesului superior al copilului trebuie să se țină seama de maturitatea emoțională a părților, de vârsta minorului și de condițiile speciale pe care le implică programul cotidian, orele pentru masă și odihnă și o supraveghere specializată.
Aceasta a criticat decizia pronunțată la instanța de apel și cu referire la cererea reconvențională, arătând că tribunalul nu a ținut cont de veniturile intimatului - reclamant - pârât înregistrate la administrația financiară și realizate prin intermediul societății comerciale al cărui asociat unic este.
Intimatul - reclamant - pârât, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul, examinat prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă (având în vedere că dispozițiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă au fost abrogate prin nr.OUG138/2000) nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Astfel cum au reținut și instanțele de fond și apel, în temeiul dispozițiilor art.14 și 15 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și a dispozițiilor art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament.
În realizarea interesului superior al minorului, de a păstra și dezvolta relații personale cu tatăl său, Curtea apreciază că sunt vădit nefondate susținerile recurentei în sensul că programul de vizitate inițial, care se desfășoară exclusiv în prezența mamei este de natură să servească interesului minorului mai ales în contextul în care aceasta susține că relațiile dintre părinți sunt tensionate.
Curtea distinge ca și instanțele de fond și de apel între relațiile dintre părinți și copil și relațiile dintre părinții acestuia și analizează cu precădere, la stabilirea interesului superior al minorului, relația directă părinte - copil.
Relațiile dintre părinții minorului nu sunt lipsite de importanță întrucât în măsura în care acestea sunt tensionate pot influența și relațiile fiecăruia dintre părinții cu copilul, având în vedere vârsta acestuia. Astfel, pornind de la situația de fapt necontestată de recurentă conform căreia intimatul - reclamant - pârât îl vizitează pe minor exclusiv în prezența sa ori a mamei sale, Curtea apreciază că păstrarea acestui program în condițiile în care minorul în vârstă de aproximativ 4 ani și J la data pronunțării prezentei decizii, nu mai este total dependent de prezența și îngrijirea mamei, nu este de natură să asigure un climat favorabil pentru exercitarea relațiilor personale dintre intimatul - reclamant - pârât și minor. La stabilirea unui alt program în favoarea intimatului s-a avut în vedere schimbarea situației de fapt, respectiv ajungerea minorului la o vârstă la care poate fi integrat în colectivitate și la care prezența mamei nu mai este indispensabilă, împrejurarea că intimatul dispune de resurse materiale suficiente pentru ca relațiile personale cu fiul său să se desfășoare în condiții corespunzătoare.
În ceea ce privește presupusa inabilitate a intimatului de a relaționa cu minorul, Curtea reține că până în prezent relațiile de ordin personal între intimat și minor s-au desfășurat exclusiv în prezența recurentei sau a mamei acesteia; în plus, minorul este la o vârstă la care nu are personalitatea formată astfel că nu se poate reține că intimatul nu are capacitatea de a se implica într-o relație de ordin personal tată - fiu de vreme ce nu a avut posibilitatea să petreacă cu acesta decât perioade limitate de timp, și numai în prezența altor persoane.
Actualul program de vizitare dă posibilitate intimatului să-și exercite îndatoririle părintești în planul relațiilor personale, iar posibilitatea de a-l lua pe minor la domiciliul său permite dezvoltarea acestor relații în afara unui cadru tensionat dar și posibilitatea ca minorul să valorifice o relație normală cu fratele său, fiul intimatului reclamant - pârât dintr-o altă căsătorie.
Condițiile materiale și morale pe care recurenta le oferă pentru creșterea minorului au fost avute în vedere cu prilejul încredințării minorului către aceasta însă, acest lucru nu înseamnă că intimatul - reclamant - pârât este decăzut din dreptul de a avea legături personale cu fiul său pentru considerentul că mama îi oferă condiții suficiente de creștere și educare.
Sub aspectul condițiilor materiale de care dispune intimatul - reclamant - pârât, Curtea reține că analizarea acestor condiții este necesară pentru a se putea aprecia cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului de a păstra legături personale cu minorul; din situația de fapt reținută la fond și în apel, s-a constatat că interesul superior al minorului nu este afectat prin programul de vizitare stabilit întrucât intimatul-reclamant - pârât dispune de condiții materiale suficiente.
Împrejurarea legată de modalitatea în care intimatul - reclamant - pârât înțelege să își îndeplinească obligația de plată a pensiei de întreținere nu este lipsită de relevanță pentru conturarea interesului pe care intimatul - reclamant - pârât îl manifestă cu referire la creșterea și educarea minorului însă întrucât există mijloace legale de constrângere a acestuia pentru efectuarea plății, executarea cu întârziere a obligației de plată a pensiei de întreținere nu constituie motiv pentru limitarea sau îngrădirea intimatului în ceea ce privește posibilitatea de a păstra legături personale cu minorul.
Cu privire la necesitățile "speciale" ale minorului, decurgând din vârsta fragedă a acestuia, Curtea reține că, așa cum deja s-a arătat, minorul se află la o vârstă la care poate fi integrat în colectivitate, iar programul de hrană, odihnă etc. nu implică neapărat și exclusiv prezența mamei; nu s-a constatat în speță că minorul ar avea nevoi diferite de cele ale copiilor de aceeași vârstă, dimpotrivă, acesta este un copil clinic sănătos și dezvoltat conform vârstei sale.
În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea de calcul a pensiei de întreținere, Curtea reține că în mod corect instanța de apel s-a raportat la veniturile nete dovedite ale intimatului - reclamant - pârât, iar nu la veniturile declarate de SC " " SRL întrucât din punct de vedere al patrimoniilor, cel al persoanei fizice și cel al societății comerciale la care o persoana fizică este asociată sunt distincte.
Pe de altă parte, din susținerile necontestate ale părților, intimatul - reclamant - pârât mai are un copil minor, astfel că pensia de întreținere pentru minorul nu poate depăși 1/6 din veniturile nete obținute de intimat.
Pentru toate aceste considerente în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă - reclamantă împotriva deciziei civile nr.782 A din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât G și cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 4
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/23.10.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 4. - F
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Divort. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Bacau | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
