Stabilire program vizitare minor. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Stabilire program vizitare minor -
(Număr în format vechi 100/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 101
Ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
GREFIER: -
*****************************************
Pe rol, judecarea recursului declarat reclamantul, cu domiciliul în S, str. - -,. 7,. C,.2,. 8, județul O, împotriva deciziei nr.328 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, cu domiciliul în S, str. -, -. B,.4,.20, județul O, cu autoritatea tutelară Primăria S, având ca obiect "stabilire program vizitare minor".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat și intimata-pârâtă personal și asistată de avocat, lipsind autoritatea tutelară Primăria S.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Se învederează că nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, instanța apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 150 Cod procedură civilă a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul - reclamant susține că temeiul de drept al recursului îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, o încălcare a normelor din Legea nr. 272/2004 care reglementează protecția și promovarea drepturilor copilului. Legea specială reglementează un drept al copilului de a avea legături personale și contacte directe cu ambii părinți.
Susține că instanța de apel nu a făcut altceva decât ca interesul superior al copilului în cauza de față să nu-și găsească o aplicare suficientă. Probele administrate în cauză demonstrează faptul că este în interesul superior al copilului ca timpul petrecut cu tatăl său să fie astfel cum a fost stabilit de instanța de fond care respecta interesul superior al copilului și nu venea în contradicție cu acesta așa cum a susținut instanța de apel. Tribunalul a făcut un program excesiv pentru că a limitat acest drept la câteva ore de câteva ori pe lună.
Mai susține că intimata nu are un loc de muncă permanent, nu are carte de muncă.
Soluția pronunțată de Tribunalul Olt este nelegală, solicită menținerea soluției pronunțată de instanța de fond. Susține că instanța de recurs are posibilitatea să dea și o altă modalitate, respectiv în perioada de week-end și peste noapte o perioadă mai lungă de timp, perioada de vineri până duminică de două ori pe lună.
Fără cheltuieli de judecată.
Interpelat personal, recurentul - reclamant arată că programul pentru vacanță este corespunzător stabilit și nu înțelege să critice decât perioada privind sfârșitul de săptămână.
Avocat pentru intimata - pârâtă, susține că recurentului i-a fost permis să aibă legături cu minorul de câte ori a dorit, în ceea ce privește hotărârea dată de Judecătoria Slatina, din punctul său de vedere nu este posibil, nu se poate să-i acorzi mai multe drepturi părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul.
Mai susține că din probatoriu rezultă că recurentului i s-au dat legături personale tot timpul și din punctul său de vedere este bine așa cum a menționat tribunalul.
Solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul O l ca temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, susține în replică faptul că, torul este posibil atunci când este vorba despre drepturile copilului.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.4501/14.09.2007 Judecătoria Slatinaa admis acțiunea promovată de reclamant și a încuviințat ca minorul să aibă legături personale cu reclamantul la domiciliul acestuia de vineri ora 17,00 până duminica ora 18,00 în fiecare săptămână, o lună de zile pe timpul verii în perioada concediului său de odihnă și 2 săptămâni în vacanța da iarnă.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta arătând că soluția instanței este nelegală și netemeinică întrucât practic toate zilele libere din cursul săptămânii urmează a fi luat de tatăl său așa încât la sfârșitul săptămânii când și pârâta are ca și reclamantul zile libere nu va putea beneficia de acesta.
De asemenea vacanța de iarnă are două săptămâni ori încuviințarea reclamantului de a-l prelua pe minor în decursul acestor săptămâni echivalează cu imposibilitatea pârâtei de a-și petrece cu minorul măcar o parte din sărbătorile de iarnă.
A mai aratat pârâta că în cele două luni ale vacanței de vară nu numai reclamantul are concediul de odihnă așa încât este posibil să nu-și poată sacrifica propriul concediu în raport de concediul reclamantului.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul numai sâmbăta în intervalul cuprins între ora 8,00 și ora 18,00 în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a aratat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Codului familiei cât și a dispozițiilor Legii nr.272/2004.
A susținut reclamantul că pârâta nu poate fi prejudiciată de așa zisele intervale foarte mari de timp întrucât dintr-o întreagă săptămână minorul stă cu pârâta 4 zile și J, iar reclamantul 2 zile și
S-a arătat că vacanța de iarnă are 3 săptămâni și nu 2, iar practica judiciară a statuat că este în beneficiul minorilor ca aceștia să aibă compania ambilor părinți pe perioada vacanțelor și a concediilor de odihnă.
A susținut reclamantul că de cele mai multe ori concediile de odihnă din perioada verii nu coincid iar instanța a dispus ca minorul să fie remis reclamantului în perioada sa de concediu tocmai pentru a evita un posibil dezacord intervenit între părinți întrucât numai astfel se respectă principiul interesului superior al copilului și nu interesul părinților.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea apelului promovat și menținerea sentinței primei instanțe, astfel încât să nu fie lăsate la aprecierea șicanatorie a celuilalt părinte momentele în care se pot exercita legăturile personale cu minorul.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept, în dovedire nefiind solicitate probatorii.
Prin decizia nr. 328/21 nov. 2007 Tribunalul Olta admis apelul promovat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr.4501/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimata autoritate tutelară Primăria Municipiului S, județul O, având ca obiect legături personale minor.
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantului.
S-a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul după cum urmează: de două ori pe lună în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, în cursul zilei de sâmbătă în intervalul de timp cuprins între ora 9 și ora 19, în vacanța de iarnă 1 săptămână - prima săptămână iar în vacanța de vară 2 săptămâni.
A fost obligat intimatul reclamant la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3,15 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 05.01.2005 Judecătoria Slatinaa dispus desfacerea căsătoriei reclamantului și a pârâtei, minorul născut la data de 07.10.2003 din căsătorie - fiind încredințat spre creștere și educare reclamantei.
Ulterior divorțului se-a susținut că relațiile dintre cei doi părinți au devenit tensionate așa încât mama se opune unor relații normale dintre tată și fiu, dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorul neputând fi exercitat în mod normal.
Față de probatoriile administrate prima instanță a apreciat că modalitatea optimă în care se poate exercita dreptul de a avea legături personale cu minorul o constituie preluarea minorului la domiciliul reclamantului începând cu ziua de vineri ora 17,00 până duminica ora 18,00 în fiecare săptămână, o lună de zile pe timpul verii în perioada concediului său de odihnă și 2 săptămâni în vacanța da iarnă.
S-a reținut că în prezent minorul are vârsta de 3 ani și frecventează cursurile de învățământ specifice preșcolarilor.
La stabilirea modalității concrete a exercițiului dreptului de a avea legături personale cu minorul s-a avut în vedere interesul superior al acestuia apreciat în raport de un complex de factori: vârsta minorului, mediul în care locuiește, raporturile dintre cei doi părinți, localitățile de domiciliu ale acestora, asigurarea unui mediu stabil și coerent și pentru o normală dezvoltare psiho-socială, acest drept recunoscut în persoana părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul neavând un caracter absolut așa cum rezultă din dispozițiile art.16 din Legea nr.272/2004.
Este de notorietate faptul că părinții salariați au în principiu finalul de săptămână liber așa încât ar fi injust atât pentru minor cât și pentru părintele căruia copilul i-a fost încredințat să nu beneficieze de prezența reciprocă și pe durata sfârșitului de săptămână.
În condițiile în care părintele căruia i-a fost încredințat minorul își rezumă relația doar pe durata săptămânii lucrătoare, aceasta ar putea avea drept consecință conturarea lui în persona care îl coordonează și care implicit îl restricționează în diverse activități, cu severitatea sau exigența normală a unui părinte, ambele motivate și impuse de rațiuni benefice, iar celălalt părinte devine prin comparație, deosebit de concesiv ori mai tolerant, finalul săptămânii lucrătoare fiind asociat cu repaosul și relaxarea ce urmează unei perioade active.
Prin această perspectivă se poate constata faptul că modalitatea stabilită de prima instanță este excesivă: minorul care are vârsta de 3 ani se presupune a locui de vineri seara până duminică seara în fiecare săptămână la tatăl reclamant iar de duminică seara până vineri la mamă, în fiecare lună.
O atare fracționare a timpului între cei doi părinți este susceptibilă a afecta echilibrul și stabilitatea minorului prin diminuarea drastică a posibilității de a beneficia și de continuitate în familia actuală, condiție indispensabilă unei dezvoltări normale.
S-a reținut din probatoriile administrate că în prezent raporturile dintre cei doi părinți sunt tensionate, reclamantul fiind nemulțumit de programul de preluare al minorului impus de pârâtă fără o consultare prealabilă.
Odată intervenite aceste tensiuni nu rămâne decât ca modul de exercitare a legăturilor cu minorul să fie stabilit în persona părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul în așa fel încât acestuia din urmă să i se poată asigura maximum de stabilitate.
S-a arătat în mod constant în jurisprudența CEDO faptul că un element fundamental al vieții familiale îl constituie posibilitatea copilului și a părintelui de a fi împreună iar orice limitare a acestuidrept ce aparține deopotrivă atât părintelui cât și copiluluitrebuie să fie temeinic justificată, proporțională cu scopul urmărit, care constă în prezenta cauză în protejarea interesului major al minorului.
Nici statuarea primei instanțe potrivit căreia reclamantul îl va putea prelua pe minor la domiciliul său o lună în vacanța de vară, în perioada concediului său de odihnă nu poate fi apreciată ca fiind echitabilă căci ea pune cei doi părinți pe poziții de forță așa încât mama pârâtă fie va fi obligată să își programeze concediul de odihnă în raport de concediul reclamantului fie în cazul în care nu este posibil acest lucru să accepte imposibilitatea de a petrece concediul de odihnă împreună cu minorul din cauze care nu îi sunt imputabile.
Prin urmare pe durata vacanței de vară tribunalul a apreciat că se impune ca părinții să stabilească de comun acord, în funcție de perioada de concediu a fiecăruia dintre ei, luna corespunzătoare în care minorul va petrece vacanța succesiv cu fiecare dintre părinți, cu reducerea duratei la 2 săptămâni existând posibilitatea ca odată cu creșterea minorului și pe măsură ce acesta se maturizează, intervalele să fie modificate sub aspectul duratei lor.
De asemenea, tribunalul a reținut că se impune și micșorarea perioadei din vacanța de iarnă întrucât vacanța propriu zisă în această perioada este de 2 săptămâni succesive și se suprapune cu perioada sărbătorilor de iarnă, așa încât este necesar ca minorul să aibă posibilitatea pe durata acestor sărbători să beneficieze de un interval de timp rezonabil cu fiecare dintre părinți.
Această vacanță de 2 săptămâni care se suprapune cu sărbătorile de iarnă este urmată în cursul lunii februarie o scurtă vacanță de o săptămână, care nu este indicat a fi fracționată pentru a-și atinge finalitatea de repaos la sfârșit de semestru și care nu este asimilată celei în mod uzual cunoscută sub denumirea de "vacanță de iarnă" destinată în mod curent sărbătorilor specifice acestui anotimp.
Pe durata anului școlar mai sunt prezente astfel de vacanțe cu durata de o săptămână dar care nu au rolul de a asigura celebrarea sărbătorilor de iarnă în familie ci doar repaosul necesar după finalizarea semestrelor sau chiar intrasemestrial.
Pentru aceste motive s- constatat faptul apelul este fondat, sentința primei instanțe fiind neîntemeiată sub aspectul intervalelor de timp statuate în modalitate de exercitare a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în termen, motivat și timbrat, criticând hotărârea pentru nelegalitate.
Critica se referă în esență la: instanța de apel nu a făcut o aplicare corespunzătoare a disp. legale care impun respectarea interesului superior al copilului într-o procedură judiciară care îl privește pe acesta și care se referă la dreptul său de a avea legături personale cu părintele la care nu locuiește. Probele administrate în cauză demonstrează faptul că este în interesul superior al copilului ca timpul petrecut cu tatăl său să fie astfel cum a fost stabilit de instanța de fond. Tribunalul a limitat în mod nejustificat acest drept la câteva ore de două ori pe lună.
Susține că instanța de recurs are posibilitatea să stabilească și o altă modalitate, respectiv în perioada de week-end și peste noapte o perioadă mai lungă de timp, perioada de vineri până duminică de două ori pe lună.
Interpelat personal, recurentul - reclamant a arătat că programul pentru vacanțe este corespunzător stabilit și nu înțelege să critice decât perioada privind sfârșitul de săptămână.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind indicate disp. legale din Legea nr. 272/2004 care reglementează protecția și promovarea drepturilor copilului, respectiv dreptul al copilului de a avea legături personale și contacte directe cu ambii părinți.
Recursul de față este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, luându-se act de restrângerea criticii numai cu privire la stabilirea programului de vizitare la sfârșit de săptămână:
Potrivit art. 43 alin.3 cod fam. părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Modalitatea de exercitare a acestui drept, în caz că părinții nu se înțeleg, este stabilită de instanța judecătorească.
Intr-adevăr, atât la luarea, cât și la modificarea unei măsuri, va prevala interesul superior al copilului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 42 - 44 cod fam. cât și din prevederile art. 2 alin.3 Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În orice caz, Curtea precizează că o astfel de cerere se impune a fi analizată atât prin prisma dreptului părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, cât și din perspectiva dreptului copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții și alte persoane față de care au dezvoltat legături de atașament, drept consacrat expres prin art. 14 și 15 din Legea 272/2004, iar restrângerea acestor drepturi nu se poate dispune decât în cazuri justificate.
In cauză, instanțele de fond nu au făcut în mod corespunzător aplicarea dispozițiilor legale care consacră principiul interesului copilului, în analizarea cererii de stabilire a programului de vizitare a minorului născut la data de 7 octombrie 2003, cu referire precisă la stabilirea programului de vizitare lunar, respectiv la sfârșit de săptămână, în favoarea părintelui reclamant care are dreptul de a păstra legături personale cu fiul său.
Curtea apreciază că în această privință, ambele instanțe au pronunțat soluții greșite, în sensul că judecătoria a fixat un program excesiv din perspectiva frecvenței și duratei, iar tribunalul l-a stabilit în mod echilibrat în ceea ce privește frecvența întâlnirilor, dar l-a restrâns excesiv și nejustificat, privitor la durată.
Soluția primei instanțe, potrivit căreia în fiecare săptămână, începând cu ziua de vineri orele 17,oo și incluzând toate zilele de sâmbătă și cele de duminică, până la orele 18,oo, ar fi produs consecințe inacceptabile atât din perspectiva mamei, cât și a copilului, în sensul că aceștia nu ar fi avut niciodată posibilitatea să petreacă împreună vreun sfârșit de săptămână, îndeobște cunoscut fiind faptul că, pentru o persoană angajată în muncă, această perioadă de repaus săptămânal este binevenită și indicată în a fi folosită la desfășurarea unor activități recreative împreună cu ceilalți membrii ai familiei, de natură să dezvolte și să consolideze relațiile intrafamiliale și afecțiunea reciprocă dintre aceștia.
Nici mama și nici copilul nu pot fi lipsiți de asemenea ocazii și, mai mult decât atât, prin modalitatea ce se va stabili, i se va recunoaște și garanta prin urmare, în egală măsură, și celuilalt părinte la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, același drept.
În aceiași ordine de idei, dincolo de chestiunea legată de frecvența întâlnirilor la sfârșit de săptămână, prima instanță a stabilit în mod greșit începerea programului de vizitare de vineri orele 17,oo - fiind mai potrivită începerea acestuia de sâmbătă orele 10,oo dimineața, pentru ca minorul să aibă posibilitatea să beneficieze de odihna corespunzătoare din timpul nopții și să aibă la dispoziție ziua întreagă, nefragmentată pentru organizarea vreunei activități împreună cu părinții săi, vinerea alături de mamă și sâmbăta alături de tată.
În ceea ce privește durata acestei întâlniri bilunare, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea apreciază că ambele instanțe au greșit, în primă instanță fiind prea mare întrucât a fost stabilită ca începând cu ziua de vineri, iar la tribunal a fost redusă nejustificat.
Astfel, stabilirea unei durate a vizitei în aceiași zi, de numai 10 ore, nu este de natură să asigure condițiile necesare unei întrevederi reale, firești și nestingherite, să garanteze dezvoltarea a unor relații diversificate între părinte și copil, precum și desfășurarea unor activități specifice timpului liber din week-end, golind practic de conținut drepturile acestora de a avea legături personale și contacte directe, prin nevalorificarea unor oportunități de petrecere a acestei perioade într-un mod ce necesită mai mult timp, de exemplu chiar organizarea unei mici excursii.
În aceiași ordine de idei, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul spre creștere și educare, are dreptul de a veghea asupra modului cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și îngrijirea sa, de pregătirea sa din perspectivă școlară și profesională, iar petrecerea unei perioade de timp în cuantum adecvat împreună cu copilul, este o ocazie potrivită pentru acest părinte de a-și exercita dreptul, dar și de a contribui ca tată, la dezvoltarea armonioasă a personalității copilului, în așa fel încât separarea părinților să nu fie un obstacol în această privință.
De altfel, Curtea subliniază că pentru o realizare efectivă a drepturilor de care se bucură atât părintele, cât și copilul, este necesară o diversificare a relațiilor personale în sensul dispozițiilor legale prevăzute de art. 15 din Legea 272/2004, câtă vreme nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 16 alin.2 din același act normativ, care se referă la limitarea exercitării dreptului și având în vedere complexitatea nevoilor copilului pe măsura creșterii acestuia.
Prin asigurarea si garantarea unor legaturi efective de familie intre parintele la care copilul nu locuiește permanent si acesta, chiar daca sotii sunt separati sau divortati, se respecta și exigentele care rezulta din interpretarea disp. art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului si din jurisprudenta CEDO.
In concluzie, Curtea considera că prin programul stabilit, se păstrează un echilibru și se creează un raport just intre interesele copilului si cele ale reclamantului - tatal acestuia, fără a se produce vreo restrângere a drepturilor celuilalt părinte căruia i s-a încredințat minorul spre creștere și educare.
In final, Curtea aminteste intimatei, ca principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004, altfel spus acesteia ii revine in mod corelativ obligatia de a respecta dreptul copilului de a avea nestingherit legaturi personale ca tatal său si cu alti membri ai familiei, sau alte persoane fata de care a dezvoltat relatii de atasament, cata vreme acest lucru nu contravine interesului lui superior.
Totodată, Curtea reamintește ambilor părinți că drepturile părintești trebuie exercitate cu bună credință și faptul că orice modificare intervenită în situația de fapt reținută în această cauză, analizată prin prisma interesului superior al copilului, este de natură să conducă la modificarea programului de vizitare stabilit în prezent, potrivit disp. art. 44 codul familiei.
Așadar, pentru toate aceste considerente, fiind incident cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza I cod procedură civilă, se va admite recursul de față ca fondat, se va modifica în parte decizia în sensul că reclamantul va avea legături personale cu minorul de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni începând cu sâmbătă orele 10,00 până duminică orele 18,00, la domiciliul său cu obligația acestuia de a-l readuce în domiciliul mamei.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei.
Se va lua act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat reclamantul, împotriva deciziei nr.328 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t-Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA S, având ca obiect "stabilire program vizitare minor".
Modifică în parte decizia în sensul că reclamantul va avea legături personale cu minorul de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni începând cu sâmbătă orele 10,00 până duminică orele 18,00, la domiciliul său cu obligația acestuia de a-l readuce în domiciliul mamei.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Ia act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.TR/4ex
15.05.2008
Jud.fond
Jud.apel
AM
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu, Mariana Pascu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
