Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Constanta

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 53/FM

Ședința publică din data de 23 iunie 2008

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Irina Bondoc Paulina Georgescu

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, -A,. B,. 3, județul T, împotriva deciziei civile nr. 42 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr- și a sentinței civile nr. 1873 din 19 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăTA, domiciliată în T,-, bloc 3,. A,. 16, județul T și T,-, județul T și intimata intervenientăSC SRL, cu sediul în T,-, -. A,. 7, județul T, având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile asupra calificării naturii juridice a prezentului litigiu și a competenței de soluționare a acestuia în primă instanță au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, pentru a-i da posibilitatea apărătorului intimatei interveniente să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 23 iunie 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la 11 aprilie 2002, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ta, partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei.

Taf ormulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat obligarea reclamantului și a pârâtei la plata sumei de 40000 Euro sau contravaloarea în lei a acestei sume la cursul, cu titlu de echivalent al îmbunătățirilor, dotărilor, utilărilor, taxelor de staționare și cheiaj efectuate de intervenientă la dormitor nr. 2512.

În motivarea cererii s-a aratat că la 3 ianuarie 2001 între intervenientă și pârâta ta a intervenit un contract de comodat prin care cea din urmă, în calitate de comodantă, a încredințat societății interveniente, spre folosință, dormitor PD 2512; în perioada 1 februarie 2001 - 31 decembrie 2004 intervenienta a adus ui mai multe îmbunătățiri, respectiv: l-a compartimentat, l-a dotat cu materiale pentru cazarea turiștilor, cu restaurant, cu generator de curent electric propriu, centrală termică, boilere, hidrofoare, pompe de apă, instalație de purificare a apei, a realizat instalații electrice, de aer condiționat, de încălzire și de apă potabilă.

Prin sentința civilă nr. 1719 din 15 iunie 2005 Judecătoria Tulceaa dispus partajarea bunurilor dobândite de reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei și a atribuit dormitor PD 2512, în proprietate exclusivă, reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta ta și intervenienta, iar prin decizia civilă nr. 193/21 decembrie 2005 Tribunalului Tulceas -a respins apelul pârâtei ta, s-a admis apelul intervenientei și s-a desființat în parte încheierea din 10 martie 2005 primei instanțe, în sensul că cererea de intervenție a fost admisă în principiu, a fost disjunsă și trimisă spre soluționare Judecătoriei Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 1873 din 19 iunie 2007 această din urmă instanță a admis în parte cererea și a constatat că în perioada 2001 - 2004 intervenienta a adus ui dormitor 2512, ce constituia bun comun al soților și ta, îmbunătățiri în valoare de 110.016,2 lei; a obligat reclamantul la plata sumei de 101.214,91 lei, reprezentând 92% din valoarea îmbunătățirilor, iar pârâta ta - la plata sumei de 8801,29 lei, reprezentând 8% din valoarea îmbunătățirilor, către societatea intervenientă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că realizarea îmbunătățirilor rezultă în mod indubitabil din facturile fiscale depuse în dosarul de fond și apel, că aceste îmbunătățiri au fost efectuate în baza contractului de comodat încheiat între ta și L în anul 2001 și că sunt lipsite de suport probator susținerile reclamantului, conform cărora banii necesari pentru realizarea lucrărilor i-au aparținut, fiind trimiși din străinătate fostei sale soții, pentru că din expertiza contabilă rezultă că intervenienta avea disponibilul necesar pentru efectuarea amenajărilor și achizițiilor necesare la turistic, sursele sale financiare fiind reprezentate nu doar de veniturile înregistrate, ci și de împrumuturile primite din partea celor doi asociați ( și ta).

Suma ce reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor aduse în perioada 2001 - 31 decembrie 2004 a fost determinată prin deducerea din totalul de 120.100,56 RON a sumei de 10.084,35 RON, care reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor aferente anului 2005, iar obligația de plată a reclamantului și pârâtei a fost stabilită prin raportare la cotele lor de contribuție la dobândirea acestui bun, astfel cum au fost reținute prin hotărârea de partaj, pentru că a fost atribuit la valoarea de circulație, avută în vedere și la stabilirea sultei, ori această valoare include și îmbunătățirile efectuate de intervenientă.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamant a fost respins ca nefondat de Tribunalul Tulcea prin decizia civilă nr.42/19.03.2008, în considerentele căreia s-au reținut următoarele:

- deși reclamantul nu a încheiat personal o convenție cu intervenienta, contractul de comodat constituie un act de administrare, iar în speță funcționează prezumția de mandat tacit reciproc consacrată prin art. 35 alin. 2 din Codul familiei conform căreia, exercitând drepturile prevăzute de textul de lege menționat (inclusiv cel de administrare), fiecare soț acționează atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al celuilalt soț.

Prezumția mandatului tacit reciproc al soților are caracter relativ și poate fi răsturnată prin dovada contrară, dar reclamantul nu a demonstrat existența unei opoziții proprii la încheierea contractului de comodat sau pe parcursul derulării acestuia, pentru a se putea trage concluzia că nu a existat consimțământul său la efectuarea respectivelor operațiuni; nu există nici un element probator din care să rezulte intenția reclamantului de a întrerupe raporturile juridice stabilite de fosta soție cu societatea intervenientă, iar corespondența anexată în apel relevă că s-a cunoscut atât despre încheierea contractului, cât și despre efectuarea îmbunătățirilor.

Nu s-a probat nici invocata complicitate a pârâtei în derularea operațiunii și relevanța ei asupra existenței mandatului tacit reciproc cât timp apelantul a rămas în pasivitate în intervalul menționat - notificarea intervenientei de a înceta folosința bunului intervenind abia în cursul anului 2004, când contractul de comodat era în derulare - iar lipsa de diligență îi este imputabilă și nu poate fi calificată drept o opoziție la realizarea lucrărilor.

- expertiza contabilă efectuată în dosarul de fond a stabilit că, pe lângă veniturile înregistrate în perioada respectivă, intervenienta a avut posibilități de plată și din alte surse, respectiv din împrumuturi acordate societății de către cei doi asociați - ta și, în cuantum total de 1.734.607.000 lei, care au fost înregistrate în evidența contabilă în conturile corespunzătoare; prin urmare, câtă vreme valoarea împrumutului acordat societății este mai mare decât valoarea amenajării și modernizării bunului, nu se justifică susținerea conform căreia societatea nu avea disponibilități bănești pentru efectuarea respectivelor lucrări, iar sursa banilor dați cu titlu de împrumut de pârâtă nu a fost dovedită.

- aceeași lucrare contabilă a stabilit că facturile emise conțin toate datele de identificare ale societăților comerciale furnizoare sau prestatoare de servicii și că au fost achitate prin virament bancar sau în numerar, deci ea răspunde tuturor problemelor puse, iar reclamantul nu a prezentat argumente care să înlăture punctul de vedere prezentat de expert și să impună obținerea opiniei unui alt specialist.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul și a criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă invocând inexistența unui raport juridic propriu cu intervenienta și lipsa resurselor financiare necesare achitării lucrărilor de îmbunătățiri pretinse de societate prin cererea de intervenție.

Din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tulcea în soluționarea cauzei în raport de natura acesteia și de valoarea materială a obiectului cererii.

Conform art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă excepția a fost examinată cu prioritate și s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, judecătoriilor le revine competența de a soluționa în primă instanță toate procesele și cererile, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe. Una dintre aceste excepții este prevăzută în art. 2 pct. 1 lit. a din același cod, în conformitate cu care procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de până la 10 miliarde lei inclusiv, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani se judecă în primă instanță de tribunale.

Ca urmare, pentru a se determina competența materială de soluționare a prezentei cauze se impune a se stabili mai întâi dacă raportul juridic dedus judecății este de natură civilă ori comercială.

Natura comercială a acțiunii se determină potrivit dispozițiilor de drept substanțial referitoare la faptele de comerț obiective și subiective cuprinse în art. 3 și 4 din Codul comercial; potrivit primului text de lege menționat, sunt considerate fapte de comerț actele juridice la care textul se referă, fără însă ca acestea să fie limitate, exclusiv, numai la cele prevăzute în cuprins ca fapte de comerț, iar art.4 prevede că "se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul".

Ca argumente de text urmează a se lua în considerare și dispozițiile art. 56 Codul comercial, potrivit cărora dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speță, litigiul se poartă între un comerciant (intervenienta) și două persoane fizice (reclamantul și pârâta), iar scopul în care intervenienta a convenit asupra obținerii folosinței ui ce a aparținut patrimoniului comun al reclamantului și pârâtei a fost acela al desfășurării unei activități comerciale - cazare turiști și agrement - deci acela al efectuării unor acte de comert.

Așa fiind, în stabilirea jurisdicției chemată să soluționeze prezenta cauză trebuie avută în vedere prezumția de comercialitate instituită de dispozițiile art. 4 din Codul comercial, care nu se întemeiază pe presupunerea că acele contracte și obligațiuni se integrează în mod obiectiv în activitatea comercială, ci pe ideea că ele sunt accesorii exercitării acelei activități, că au fost efectuate pentru facilitarea activității comerciantului. De aceea, prezumția de comercialitate poate fi înlăturată numai dacă din însuși conținutul actului rezultă că aceasta nu are nici o legătură cu activitatea comercială a părții.

ce a făcut obiectul contractului de comodat a fost amenajat de intervenientă în scopul desfășurării unei activități comerciale, astfel că nu se poate susține că nu există nici o legătură între contractul de comodat și activitatea comercială desfășurată de intervenientă.

Nu poate fi reținută opinia consacrată în doctrina interbelică, potrivit căreia "civilitatea actului este regula, iar comercialitatea este excepția", întrucât în lumina art. 4 din Codul comercial, pentru actele juridice ale unui comerciant comercialitatea este regula, iar civilitatea este excepția care trebuie dovedită.

Cum în speță nu s-a dovedit nici caracterul exclusiv civil al actului, nici voința părților de a da acestui act un caracter civil, în mod evident litigiul este guvernat de prevederile art.4 și 56 din Codul comercial și intră în competența jurisdicției comerciale.

Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanțele au soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative de competență prevăzute de art.2 pct. 1 lit. a din Codul d e procedură civilă astfel că, în baza art. 304 pct. 3 din același cod, se vor casa decizia și sentința atacate și se va trimite cauza spre competentă soluționare în fond Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tulcea.

Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,-, -A,. B,. 3, județul T, împotriva deciziei civile nr. 42 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr- și a sentinței civile nr. 1873 din 19 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăTA, domiciliată în T,-, bloc 3,. A,. 16, județul T și T,-, județul T și intimata intervenientăSC SRL, cu sediul în T,-, -. A,. 7, județul T, având ca obiect partaj bunuri comune.

Casează decizia și sentința civilă atacate și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2008.

Pt. PREȘEDINTE: Daniela Petrovici - - aflată în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte de instanță,

Pentru JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Irina Bondoc Paulina Georgescu și - -, aflați în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte de instanță,

Grefier,

- -

Red.hot.jud.fondC.

Red.dec.civ.apel:

Red.dec./tehnored.recurs: jud.-/23.07.2008

Gref.AB/2 ex./01.08.2008

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc Paulina Georgescu

← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia...		Stabilire program vizitare minor. Decizia 952/2008. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță