Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 53
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 723 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată; recurenta datorează diferență de taxă judiciară de timbru în cuantum de 532,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, obligația fiind comunicată prin adresă; nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenta depune la dosar chitanța nr. - din 27.01.2010 în cuantum de 533 lei, prin care face dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru pusă în vedere de instanță, obligându-se ca până la terminarea ședinței de judecată să depună la dosar și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
La interpelarea instanței, avocat pentru recurenta și intimatul arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri, sub rezerva depunerii timbrului judiciar de către recurenta.
Avocat pentru recurenta având cuvântul, susține că părțile au fost căsătorite și în timpul căsătoriei au dobândit două imobile, respectiv o casă în satul C și o garsonieră în I. Totodată din banii familiei au înființat două societăți comerciale, fiind achiziționat apoi și un apartament pe una din societăți.
Relațiile de familie dintre părți s-au deteriorat și a intervenit divorțul, iar părțile de comun acord au încheiat un partaj voluntar.
Apărătorul solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor art.1174 cod civil partajul voluntar încheiat de părți are valoare de act autentic. Într-un formulat tipizat de partaj voluntar încheiat la un notar sunt menționate mai multe detalii cu privire la imobile, însă în speța de față partajul voluntar manuscris și semnat de recurenta și intimatul nu poate decât să exprime voința părților.
Susține că la instanța de fond intimatul a reclamat faptul că reclamanta nu a lucrat, însă solicită a se avea în vedere că a depus la dosar copia cărții de muncă a recurentei prin care face dovada că aceasta lucrat la firmă.
De asemenea, arată că a anexat cererii de recurs un proces verbal încheiat între părți, în care intimatul promite că va preda și cheia apartamentului și ulterior se va face și lichidarea bunurilor, iar toate aceste înscrisuri depuse la dosar nu au fost contestate de către intimat.
Avocat susține că la instanța de apel apărătorul recurentei a menționat că modul de redactare al partajului voluntar ar avea alterări, însă reprezintă totuși un început de dovadă scrisă ce reflectă exprimarea voinței părților.
În contextul în care după realizarea partajului voluntar societățile comerciale înființate de părți au dat faliment, intimatul a introdus o acțiune de partaj în instanță, solicitând atribuirea unei jumătăți din bunurile comune.
Instanța de fond și apoi instanța de apel, prin hotărârile pronunțate, au încurajat modalitatea în care intimatul a înțeles să o înșele pe recurentă, ignorându-se partajul voluntar ce a fost încheiat de părți.
Avocat solicită a se lua act de partajul voluntar încheiat de părți, partaj ce a fost scris de intimatul, semnat de către acesta și de recurenta și care exprimă voința părților. Nu li se poate pretinde părților că acel partaj voluntar nu a fost redactat după un formular punctual, având în vedere că părțile nu au studii juridice și au încheiat o înțelegere cu privire la modalitatea de împărțire a bunurilor.
Solicită ca instanța de recurs să pronunțe o decizie având în vedere partajul voluntar încheiat de părți, susținând că s-a făcut dovada că deși aceste imobile au fost dobândite în timpul căsătoriei, recurenta a primit o sumă importantă de bani cu titlu de donație, prin notariat, de la sa, cu care a achiziționat casa de la țară, iar în ceea ce privește apartamentul a fost primit de la părinții săi. Arată că în motivarea deciziei instanței de apel s-a strecurat o frază în care s-a menționat că acestea sunt bunuri comune la care și-a adus contribuția și intimatul prin îmbunătățirile aduse acestora, însă aceste îmbunătățiri nu au fost făcute doar de intimat, ci de părți.
Avocat solicită a se constata că recurenta are o contribuție de 100% la dobândirea bunurilor comune, solicită a se avea în vedere partajul voluntar încheiat între părți și actele depuse la dosar. Chiar în condițiile în care nu s-ar reține o cotă de contribuție de 100% la dobândirea celor două imobile, solicită a i se reține măcar o cotă de 90% la dobândirea acestor imobile, însă nu cum greșit a reținut instanța de apel o cotă de 50 %. Solicită a se avea în vedere partajul voluntar care este esențial în cauza de față, fiind semnat de părți și exprimând voința părților sau măcar să se rețină acest partaj voluntar ca un început de dovadă scrisă.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în principal a se lua act de partajul voluntar încheiat de părți, respingându-se astfel acțiunea formulată de și în subsidiar să se constate că recurenta are o cotă de contribuție de 100% la dobândirea celor două imobile, având în vedere că aceste bunuri au fost dobândite prin donație, iar îmbunătățirile nu pot egala valoarea unui imobil.
Arată că instanțele de judecată au ignorat partajul voluntar încheiat de părți, încurajându-se astfel eludarea prevederilor Codului civil care nu îi permit părții să se răzgândească.
Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli reprezentând taxele de timbru achitate.
Intimatul având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de.
Susține că împreună cu recurenta au deținut două societăți comerciale și în anul 1995 au achiziționat utilaje, contractând un credit în acest sens. Ulterior, dobânzile au crescut și nu au mai avut posibilitatea achitării creditului. Arată că pentru ca cele două imobile și cele două autoturisme dobândite pe timpul căsătoriei să nu constituie obiectul unei executări silite a băncii pentru recuperarea creditului, împreună cu recurenta au convenit să divorțeze și să încheie un partaj voluntar, pentru ca cele două imobile să rămână recurentei și să nu fie executate de bancă. În anul 2002 s-a declarat falimentul societății. Recurenta a refuzat însă continuarea relațiilor de căsătorie și a hotărât să păstreze toate bunurile.
Intimatul arată că în prezent este șomer, stă în chirie, în timp ce recurenta deține ambele imobile dobândite în timpul căsătoriei. Datoriile pe care le-a avut la bancă au fost foarte mari și în urma lichidării societăților nu a mai beneficiat de nimic.
În ceea ce privește solicitarea recurentei de a se constata că are o cotă de contribuție de 100% la dobândirea bunurilor, intimatul susține că imobilele le-au achiziționat împreună, în timpul căsătoriei. În ceea ce privește imobilul din I, intimatul arată că a plătit suma de 40 milioane lei fraților și a realizat un împrumut la pentru a putea să o achiziționeze.
Precizează că nu solicită decât a i se atribui unul dintre imobile și nu are nici o pretenție în ceea ce privește bunurile aflate în cele două imobile.
Avocat pentru recurenta având cuvântul în replică, arată că susținerile intimatului nu sunt reale. Susține că în situația în care părțile s-ar fi înțeles cu privire la divorț și partaj, acțiunea ar fi fost soluționată de instanță la primul termen de judecată, însă în acțiunea de divorț s-au administrat probe, starea conflictuală fiind evidentă. De asemenea, apreciază că nu se poate reține de către instanță că falimentul societății ar fi fost prevăzut și că părțile ar fi divorțat pentru a preîntâmpina acest faliment.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1245 din 07 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta în contradictoriu cu pârâtul, constatându-se că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:un apartament compus din 2 camere, situat în I,- A, - 3,. A,. 2,. 4 în valoare de 63.368,49 lei; imobilul situat în sat C, comuna, județul I, compus din 4 camere, o sală, un paravan cu două încăperi, o anexă gospodărească formată din două bucătării de vară și 2 magazii, un beci cu două magazii deasupra amplasate pe suprafața de 250 mp teren, în valoare de 100.000 lei; un autoturism Break cu nr. de înmatriculare IȘ-01-, în valoare de 4.126 lei; un de Ť. de 250 din A, în valoare de 5.600 lei; un autoturism marca "Opel", în valoare de 4.126 lei; respectiv bunuri în valoare totală de 177.220,49 lei.
S-a constatat că părțile au cote de contribuție de 50% la dobândirea acestora și
dispunând ieșirea din indiviziune s-a atribuit reclamantului apartamentul, cazanul de Ť. și mașina marca "Opel", în valoare de 73.094,49 lei, iar pârâtei s-a atribuit imobilul construcție și teren 250 mp din localitatea C și autoturismul marca Break, în valoare de 104.126 lei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 15.515,76 lei cu titlu de sultă.
Au fost compensate onorariile de avocați, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu experți.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1073 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - taxe timbru și timbru judiciar.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la 25.11.1985 și au divorțat la data de 11.11.1998 și în timpul căsătoriei au dobândit:apartamentul situat în I,- A, - 3,. A,.2,.-4,în valoare de 633,49 lei; imobilul situat în satul C, comuna, compus din 4 camere,o sală, un paravan cu două încăperi, o anexă gospodărească formulată din 2 bucătării de vară și 2 magazii, un beci cu două magazii deasupra amplasate pe suprafața de 250 mp teren, în valoare de 1 miliard lei (100.000 RON); un autoturism Break 1310 cu nr. de înmatriculare IȘ-01-, în valoare de 4126 lei; un de Ť. de 250 din A cu o valoare de 5600 lei; un autoturism marca "Opel" în valoare de 4126 lei respectiv bunuri în valoare de 177.220,49 lei.
Pârâta a susținut în cererea reconvențională că au avut două autoturisme, respectiv unul maca "Opel" și unul marca "Cielo", însă la data separației în fapt, în lista bunurilor partajabile datată 04.09.1996, au inclus doar mașina " Break" și mașina "Opel", care a rămas la reclamant,astfel că în masa bunurilor comune vor fi incluse doar aceste autoturisme.
Autoturismul marca "Opel" nu a fost expertizat, instanța urmând a aprecia că are aceeași valoare de circulație ca și mașina Break în lipsa altor dovezi, pe care părțile nu le-au administrat.
Faptul că acest autoturism nu mai există, nu are importanță, din moment ce ambii soți l-au confirmat la data separației în fapt.
Pârâta a mai susținut că fac parte din masa bunurilor de împărțit: un apartament situat în I, un autoturism marca Cielo, o presă de ulei, un camion, o moară cu suprafața de 1000 mp și 2 magazii în satul C, însă nu a depus facturile cu care le-au achiziționat, contractul de vânzare-cumpărare cu care au dobândit terenul și autorizațiile de construcție, astfel că, aceste bunuri nu au fost incluse în comunitatea de bunuri, dar ar putea forma obiectul unui dosar separat, în care se va clarifica și statutul acestora, respectiv dacă sunt bunuri ale soților sau bunuri ale societăților "" C ȘI " " I, dacă au fost achiziționate din banii soților sau din profitul înregistrat de aceste societăți.
Pârâta nu a depus vreun înscris privind existența celor două societăți, asociații acestora și bunurile din patrimoniul lor, dovada înregistrării acestor societăți la Oficiul Registrului comerțului, deși a beneficiat de asistență juridică prin avocat ales.
Aceasta a susținut că are un drept de creanță asupra imobilelor cumpărate de reclamantul-pârât pe numele "", dar nu a precizat întinderea acesteia, pentru a se stabili timbrajul aferent și nu a făcut dovezi în sensul existenței acestei societăți, a asociațiilor acesteia și a bunurilor cu care a fost înregistrată.
A mai susținut că apartamentul situat în I, a fost achitat integral din banii primiți de la părinții săi, însă acest aspect nu s-a dovedit,în sensul că aceștia au avut depozite sau bancare, că au înstrăinat bunuri de valoare sau că ar fi realizat câștiguri substanțiale în gospodărie în condițiile în care nu a depus nici un înscris și nici vreo adeverință de la registrul agricol privind terenul pe care l-au avut în proprietate, animalele cu care au fost înscriși și dovada că au comercializat produse agricole.
De asemenea, a susținut că nu au achitat vreun părinților ei pentru imobilul care în fapt nu le-a fost vândut, ci reprezintă o donație deghizată, însă în fața notarului vânzătorii au declarat că au primit integral prețul de 45.000 lei, contractul fiind semnat și de părți în calitate de cumpărători, iar varianta că au vrut să înlăture alți moștenitori de la moștenire nu poate fi primită pentru că este imorală și contrazice înscrisul autentic semnat de părți în mod benevol.
"Lista cu bunurile pentru partaj la data de 04.09.1996" nu are forță probantă, în sensul că imobilele din C și (garsoniera) și mașina Break ar fi bunurile personale ale pârâtei întrucât din probele administrate a rezultat că aceste bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei, la datele de 25.08.1998 (12), 30.10.1992 (5.) și 15.10.1995 (10) și înainte de data separației în fapt.
Părțile s-au căsătorit la data de 25.11.1985, iar la data de 18.08.1988 pârâta a primit de la sa cu contract de donație autentificat la Notariatul de Stat Județean I, prin încheierea nr. 7511/18.08.1988 suma de 47.000 lei, în vederea cumpărării unei locuințe în satul C, la data de 25.08.1988, întocmind contractul de vânzare-cumpărare cu părinții pârâtei.
Asupra acestui bun pârâta are o cotă de contribuție mai mare, însă în timpul căsătoriei au realizat îmbunătățiri aici, iar unele lucrări au fost executate de reclamant potrivit depoziției martorului -.
În timpul căsătoriei numai reclamantul a realizat venituri salariale și în plus, în locuința soților a locuit o mare parte din timp copilul reclamantei din prima căsătorie.
Părțile au fost ajutate cu produse de la țară de părinții pârâtei, însă reclamantul a muncit în gospodăria soților.
Din considerentele expuse, instanța a reținut că aceștia au cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor mai sus menționate, având în vedere și depozițiile de martori.
Pârâta a manifestat dezinteres față de expertizarea imobilelor, astfel că apartamentul a fost evaluat prin comparație cu un apartament similar de pe aceeași coloană, iar imobilul construcție din localitatea C la prețul indicat de reclamant, întrucât expertul a făcut 3 deplasări în această localitate și nu i s-a permis accesul, deși a fost încunoștințată în mod expres în acest sens mama pârâtei, ca titulară a dreptului de abitație în acest imobil, astfel că, din lipsa de diligență a pârâtei bunurile au fost apreciate așa cum s-a expus anterior, după ce s-a acordat părților dreptul la apărare și la expertiza bunurilor, drepturi pe care acestea nu le-au valorificat în totalitate.
În temeiul art. 36 Cod familie s-a dispus lichidarea comunității de bunuri.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 723 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins apelul formulat de reclamantul și s-a admis apelul formulat de pârâta - reclamantă, sentința fiind schimbată în parte în sensul că:
S-a constatat că valoarea imobilului din sat C, comuna, județul I este de 12.640 lei.
S-a constatat că valoarea masei bunurilor comune este de 85.734,49 Ron, iar cotei de 50 % îi corespunde valoric suma de 42.867,24 lei.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 30.227,25 Ron cu titlu de sultă, fiind păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.
Apelanta a fost obligată să plătească suma de 600 lei diferență onorariu de expert în contul Biroului de Expertize Tehnice și Contabile I pentru expert.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului ca urmare a rejudecării cauzei ca efect al deciziei civile nr. 47 din 02 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa reținut următoarele:
Înscrisul sub semnătură privată intitulat " listă cu bunurile pentru partaj ", deși tribunalul i-a recunoscut valoarea probatorie pretinsă de apelanta, nu i-a dat însă interpretarea dorită de aceasta în privința naturii juridice a bunurilor respective. Se reține chiar din titulatura înscrisului că acesta cuprinde lista bunurilor pe care soții au înțeles să le partajeze, ceea ce presupune o coproprietate. Faptul că în înscrisul respectiv s-a consemnat " bunurile soției ", iar în ceea ce îl privește pe intimat " Lista cu bunurile care rămân la soț " nu poate conduce la concluzia că bunurile cu privire la care a intervenit înțelegerea de a-i reveni apelantei ar avea calitatea de bunuri proprii, cu atât mai mult cu cât o atare concluzie ar veni în contradicție cu dorința soților de a perfecta înscrisul sub semnătură privată și de a-și împărți bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește solicitarea apelantei de includere în masa bunurilor comune a altor bunuri indicate în cerere reconvențională ( SC SRL C, SC SRL I și mașina Opel ) care au fost consemnate în înscrisul sub semnătură privată, tribunalul reține că tuturor acestor bunuri soții le-au recunoscut caracterul lor de bunuri comune. De altfel, înscrisul respectiv a fost invocat de exclusiv pentru susținerea afirmației potrivit căreia bunurile consemnate în ceea ce o privește ar fi bunurile sale proprii, înscrisul nefiind invocat pentru recunoașterea lui ca valoare probatorie de partaj voluntar. Cum ambele părți au investit instanța cu cereri de partajare a bunurilor comune rezultă că acestea nu au recunoscut valabilitatea convenției de împărțeală( negotium).
S-a reținut că nici procesul - verbal încheiat la 05 octombrie 1997 nu este de natură a forma convingerea că " bunurile soției " sunt bunuri personale. Dimpotrivă, interpretarea celor două înscrisuri sub semnătură privată lasă să se desprindă concluzia că ridicarea de către reclamant a bunurilor personale și predarea cheilor apartamentului nu poate fi decât urmarea firească a partajului voluntar.
În mod corect instanța de fond a reținut ca făcând parte din masa bunurilor comune și a autoturismului Opel. Pe lângă împrejurarea reținută de Judecătoria Iași, că acest bun a fost recunoscut de părți ca făcând parte din masa bunurilor comune( lista bunurilor pentru partaj din data de 04.09.1996), existența acestuia în patrimoniul părților a fost dovedită și cu depozițiile martorilor și.
Cererea pârâtei de includere în masa bunurilor comune a celor 2 societăți SC " " SRL C și SC " " SRL Iaf ost formulată pentru prima dată înaintea instanței de apel, cu nesocotirea astfel a art. 294 Cod procedură civilă. Prin cererea cu caracter reconvențional pârâta reclamantă a solicitat includerea în masa bunurilor comune a unui imobil și a mai multor bunuri cumpărate la SC " " SRL. Prin cererea de la fila 52 dosar fond, pârâta reclamantă a solicitat constatarea unui drept de creanță asupra imobilelor cumpărate pe numele SC ""SRL
Asupra tuturor acestor cereri, instanța de fond s-a pronunțat prin hotărârea apelată.
Critica adusă hotărârii instanței de fond prin cererea de apel vizează neincluderea în masa bunurilor comune însă a celor 2 societăți, o astfel de cerere nefiind făcută înaintea Judecătoriei Iași.
Pe de altă parte, SC " " SRL și SC " " SRL C sunt persoane juridice și nu bunuri, astfel cum susține implicit apelanta atunci când solicită aducerea lor la masa bunurilor comune ale soților. neasociat, în caz de partaj, i se cuvine o sultă reprezentând cota sa de contribuție raportată la capitalul social și la patrimoniul social, suma la plata căreia este obligat soțul asociat, în măsura în care unul sau mai multe bunuri comune au fost constituite ca aport în societate ( situație în care contraprestația aportului la constituirea capitalului social nu poate avea decât calitatea de bun comun al ambilor soți).
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate a soților asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, tribunalul a reținut susținerile părților realizate prin mijlocirea cererii principale și a cererii reconvenționale coroborat cu testimoniile administrate în cauză. Ca atare, împrejurării că subsecvent administrării probelor, apelanta face alte susțineri ce vin în contradicție cu poziția acesteia din întâmpinare și cererea reconvențională ( fila 31 dosar fond ) nu i se poate da vreo consecință juridică.
Abia în concluziile scrise pârâta - reclamantă arată că imobilul din satul C, comuna a fost cumpărat cu banii primiți de ea de la o mătușă cu care a încheiat contractul de donație cu câteva zile înaintea cumpărării imobilului. Aceste afirmații vin însă în contextul în care anterior s-a susținut că prețul nu a fost plătit părinților săi.
Tribunalul s-a limitat în verificarea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune în considerarea dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă atâta timp cât înaintea instanței de fond s-au făcut susțineri cu privire la cota de contribuție arătându-se că raportat la imobilul din I, str. - și casa din sat C pârâta are o contribuție de 100 %, recunoscându-se implicit calitatea lor de bunuri comune, pe când în apel ca urmare a unei ample analize a celor două înscrisuri sub semnătură privată se susține că cele două bunuri imobile ar fi bunuri proprii ale pârâtei - reclamante și nu bunuri comune.
Așa cum corect a reținut instanța de fond în patrimoniul soților s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra unui imobil - casă de locuit situat în sat C, comuna, județul I ( contract autentificat sub nr. 7661/1998) precum și asupra unui apartament cu o cameră situat în I, strada - nr. 116A, -.A,.2,.4 ( contract de vânzare - cumpărare nr. 42326/1992). Totodată, părțile au dobândit și un autoturism Break, un de Ť. și un autoturism Opel.
După cum s-a arătat părțile erau căsătorite din anul 1985, iar potrivit susținerilor necontestate ale acestora doar soțul a realizat venituri în timpul căsătoriei. Pârâta reclamantă avea sarcina creșterii, educării și îngrijirii unui copil rezultat dintr-o căsătorie anterioară, copil ce a locuit cu foștii soți.
Prețul imobilului situat în I, strada - - a fost suportat, deopotrivă de ambii soți, reclamantul contribuind cu sumele de bani obținute din munca prestată iar pârâta cu o sumă de bani provenind de la părinții ei. Despre contribuția materială a părinților pârâtei la dobândirea apartamentului din I, face vorbire chiar martorul, audiat la solicitarea reclamantului. Depoziția acestuia se coroborează cu depoziția martorei, depoziții de natură a dovedi susținerile pârâtei - reclamante din cuprinsul întâmpinării formulate. Aceeași martoră precum și martora ( audiată tot la solicitarea pârâtei) relevă ajutorul acordat soților de către părinții pârâtei constând în bani și produse agroalimentare.
Așa cum rezultă din contractul de donație autentificat sub nr. 7511 din 18.08.1998, numita, pârâtei, i-a donat acesteia ca bun propriu, suma de 47.000 lei. Chiar dacă nu se poate reține pentru considerentele anterior arătate, că această sumă de bani a fost afectată cumpărării imobilului din satul C, pentru ca efect al subrogației reale, bunul să devină propriu al pârâtei, tribunalul reține că această sumă de bani a fost destinată suportării sarcinilor căsătoriei. Concluzia se impune raportat la împrejurarea că toți martorii audiați au arătat că nu au existat discuții între soți în ce privește contribuția lor materială cu veniturile pe care le aveau la cheltuielile căsătoriei.
La rândul său reclamantul, alăturat veniturilor pe care le realiza din muncă, și-a adus contribuția fizică la refacerea imobilului situat în sat
Privit comparativ, reclamantul avut în permanență în timpul căsătoriei venituri al căror cuantum nu a fost dovedit. Pârâta, deși nu a avut venituri din muncă, a fost ajutată material atât de părinții săi, cât și de sa. Ajutorul primilor a constat și în produse agroalimentare. Totodată, fiind casnică, pârâta a lucrat în gospodăria soților.
Tribunalul reține că veniturile și sumele de bani aduse în căsătoria părților nu trebuie raportate exlusiv la perioada în care soții au dobândit bunurile comune supuse partajului atâta timp cât căsătoria presupune nu doar dobândirea de bunuri, ci în conținutul său complex sunt incluse toate cheltuielile necesare satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale soților, Cum întrucât nici una din părți nu a dovedit cu certitudine o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a reținut echitatea și rigoarea juridică în stabilirea întinderii dreptului fiecăruia din soți privind bunurile comune.
Critica pârâtei s-a apreciat ca fiind întemeiată relativ la valoarea de circulație a imobilului din sat C, comuna.
Stabilirea valorii de circulație a acestui imobil de către instanța de fond a avut la bază prețuirea reclamantului ( fila 15 dosar fond ), însă abia în calea de atac a apelului s-a determinat valoarea imobilului pe baza constatărilor expertului tehnic în construcții. Potrivit expertizei, valoarea reală a imobilului este de 9.278 lei Ron și dând eficiență dispozițiilor art. 673 indice 5 alineat 2 și art. 673 indice 6 alineat 2 Cod procedură civilă a reținut că imobilul din sat C, comuna are valoarea de circulație determinată prin expertiză și stabilind valoarea masei bunurilor de împărțit, a determinat valoarea cotei fiecărei părți, stabilind în sarcina reclamantului să plătească pârâtei o sultă în valoare de 30.227,25 Ron.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta - reclamantă criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că tribunalul a făcut abstracție de existența unor înscrisuri sub semnătură privată încheiate de foștii soți prin care s-a convenit partajarea voluntară a bunurilor comune.
Se invocă că instanța nu a avut în vedere că imobilul " garsoniera din I " îi revine în exclusivitate deoarece a fost vândut soților de părinții recurentei. Arată că motivarea reținută de tribunal conform căreia în actul de vânzare - cumpărare a imobilului respectiv s-a consemnat prețul vânzării nu are în vedere că la notariat transferul de proprietate printr-un act de vânzare - cumpărare sau donație operează urmare a unor taxe notariale stabilite în baza unei expertizări anuale de Camera Notarilor Publici, iar stabilirea unui preț mic ar fi dat posibilitatea atacării în instanță a actului.
Consideră recurenta că cele două înscrisuri sub semnătură privată din 04.09.1996 și 05.10.1997 ce reprezintă un partaj voluntar demonstrează că intimatul ar fi recunoscut cota sa de 100% asupra garsonierei și a casei de locuit din sat Susține recurenta că cele două înscrisuri nu au fost contestate de intimat și cu toate acestea instanța nu a atribuit acestor înscrisuri nici măcar valoare de început de dovadă scrisă prin prisma dispozițiilor art. 1176, 1179 Cod civil.
Arată recurenta că prin partajul voluntar din 1996 - 1997 intimatul a recunoscut crearea celor două firme care trebuiau incluse în masa de împărțit, iar în privința cotei de contribuție reia argumentație raportat la valoarea probatorie a celor două înscrisuri sub semnătură privată, corelat cu munca depusă în gospodărie, faptul că a fost și încadrată în muncă, dar și împrejurarea că a cumpărat casa din satul C de la părinții săi și donația de bani de la sa cu care a cumpărat această casă, aspecte care în accepțiunea recurentei demonstrează contribuția acesteia de 100% la dobândirea celor două imobile, respectiv garsoniera din I și casa de locuit din satul
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, constatarea contribuției de 100% la dobândirea imobilelor și atribuirea acestora, cu reținerea că celelalte bunuri/ mașini au fost împărțite între părți.
Verificând legalitatea hotărârii recurate limitat la devoluțiunea produsă de motivele de recurs învederate ce vor fi analizate grupat și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea va constata că recursul formulat este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Critica recurentei referitoare la nereținerea în cauză a celor două înscrisuri sub semnătură privată încheiate la data de 04.09.1996 și respectiv la 05.10.1997 cu valoarea probatorie a unor acte autentice prin care s-ar fi realizat partajul voluntar al părților, este neîntemeiată.
Articolul 30 din Codul familiei stabilește regula potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Textul prevede că orice convenție contrară este nulă.
Prin urmare, legiuitorul interzice orice convenții contrare comunității de bunuri realizate de soți în timpul căsătoriei atât în ceea ce privește împărțeala bunurilor, cât și cele referitoare la stabilirea că anumite bunuri ar fi proprietatea personală a unuia dintre ei. De asemenea, sunt interzise și acele convenții ale soților în timpul căsătoriei cu privire la întinderea drepturilor soților asupra bunurilor comune.
În cauză, cele două înscrisuri invocate de recurentă în acreditarea ideii pe de o parte de partaj voluntar perfectat de soți cu privire la bunurile comune, iar pe de altă parte cu privire la calificarea unor bunuri ca fiind proprii recurentei, nu pot avea semnificația atribuită de aceasta fiind contrară dispozițiilor înscrise în art. 30 Cod familie.
Cele două acte sub semnătură privată au fost perfectate în timpul căsătoriei părților, respectiv la data de 04.09.1996 și 05.10.1997, anterior desfacerii căsătoriei acestora prin hotărâre de divorț, respectiv sentința civilă nr. 16874 din 11.11.1998 pronunțată de Judecătoria Iași, drept pentru care în mod corect instanțele nu au dat semnificația juridică pretinsă de recurenta, întrucât convențiile invocate nu pot produce efectele juridice dorite, deoarece astfel s-ar confirma - contrar legii - existența unui regim matrimonial convențional. Înscrisurile respective au fost analizate ca început de dovadă scrisă în coroborare cu testimoniile și celelalte probe administrate.
Pe de altă parte în mod judicios instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 294 Cod procedură civilă din moment ce pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond s-a susținut de către recurentă că raportat la cele două imobile, respectiv cel din I, str. - și respectiv casa de locuit din sat C, comuna, aceasta ar fi avut o contribuție de 100% la dobândirea imobilelor, pe când în fața instanței de apel realizând o analiză a celor două înscrisuri atribuie acelorași imobile caracterul de bunuri proprii și nu comune cum își formulase apărările pe parcursul judecății în primă instanță. În atare condiții, în raport cu limitele investirii instanței de fond, în mod corect tribunalul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei doar a modului de determinare a cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune.
În privința motivului de recurs referitor la neincluderea în masa bunurilor comune a celor două societăți comerciale, urmează a se constatata ca neîntemeiată critica formulată. Instanța de apel în limitele conferite de dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii apelate arătând în considerentele deciziei că solicitarea privind includerea în masa partajabilă a celor două societăți a fost formulată pentru prima dată în apel, cerere ce nu poate fi primită în atare condiții atâta timp cât apelul este un mijloc procedural de continuare a procesului deja configurat în fața primei instanțe sub aspectul obiectului și al părților, astfel încât devoluțiunea putând opera numai în privința aspectelor judecate de instanța a cărei hotărâre este apelată.
Pe de altă parte, referitor la includerea în masa partajabilă a celor două societăți comerciale, respectiv SC SRL I și SC SRL C în mod judicios tribunalul reține că acestea sunt persoane juridice ce nu pot fi incluse în masa partajabilă deoarece ca subiecte de drept, distincte de asociații care le compun cu patrimonii proprii, nu pot fi partajabile între foștii soți, aceștia ar fi avut posibilitatea ridicării unei eventuale analize a individualizării valorice a bunului adus ca aport social la data subscripției, solicitare care însă nu a fost formulată în cauză.
Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la nereținerea în cauză în favoarea acesteia a unei cote de 100% în ceea ce privește dobândirea celor două imobile incluse în masa partajabilă, respectiv apartamentul situat în I, str. - nr. 16A și respectiv casa de locuit din sat C, comuna, județul
Sub aspectul determinării cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune este preliminar de subliniat raționamentul greșit expus al recurentei în motivele de recurs prin care încearcă să argumenteze contribuția sa exclusivă în achiziționarea celor două imobile care compun -printre altele- masa bunurilor comune. Regimul comunității de bunuri imprimă o proprietate în codevălmășie a soților în sensul că soții nu au de la început stabilit dreptul asupra anumitor bunuri din cele comune sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri. Numai cu ocazia partajului se poate determina cota fiecărui soț din aceste bunuri, iarfixarea cotei se va realiza pentru totalitatea bunurilor comune și nu pentru fiecare bun în parte.
În atare condiții, în determinarea cotei fiecăruia dintre soți asupra universalității bunurilor comune și nu pe fiecare bun ori categorie de bunuri, instanța de fond prin soluția pronunțată - confirmată de instanța de apel - a analizat atât aportul pe care fiecare dintre soți l-a avut în timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, dar și implicarea acestora în comunitatea de interese în cadrul căsătoriei, știut fiind faptul că raporturile patrimoniale dintre soți sunt o consecință a relațiilor lor personale.
În cauză nu s-a dovedit de către recurentă că suma de bani primită cu titlu de donație de la ar fi fost afectată cumpărării imobilului din sat C, comuna, tribunalul concluzionând corect asupra împrejurării că această sumă de bani a fost destinată suportării sarcinilor căsătoriei atâta timp cât testimoniile administrate demonstrează că soții gospodăreau împreună toate veniturile pe care le aveau în scopul satisfacerii nevoilor materiale și spirituale comune. În atare condiții, prezumția că soții au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat, astfel încât în mod corect tribunalul analizând veniturile soților, munca desfășurată de pârâtă în gospodărie, în educarea și îngrijirea copilului său rezultat dintr-o căsătorie anterioară, ajutorul acordat soților de către părinții pârâtei, dar și aportul reclamantului la refacerea imobilului din sat Cac oncluzionat judicios asupra contribuției egale a soților în susținerea căsătoriei pe întreaga durată a desfășurării acesteia.
În consecință, constatându-se că ambele instanțe au făcut o aplicare corectă a prevederilor legale ce guvernează domeniul asupra situației de fapt determinată ca urmare a analizării complete a materialului probator administrat, se constată că sub toate aspectele evocate recursul pârâtei - reclamante se vădește a fi nefondat, urmând a se respinge ca atare potrivit dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 723/28.10.2009 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
02 exemplare / 01 martie 2010
Tribunalul Iași:
Președinte:Cristina VăleanuJudecători:Cristina Văleanu, Viorica Olariu, Cristiana Angelescu
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1089/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
