Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/FM
Ședința publică din data de 27 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Irina Bondoc Paulina Georgescu
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în C,-, -A,. A, etaj 1,. 4, județul C și interveniențiiși, domiciliați în C,-, -. 51, județul C, împotriva deciziei civile nr. 439 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă(), domiciliată în C,-, județul C și intimata intervenientă, domiciliată în C,-, județul C, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 27 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 17.12.2003, completată la primul termen de judecată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei părților din culpa pârâtului, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei și partajarea în cote egale a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei prin vânzarea la licitație publică a apartamentului nr.4 situat în C,-, -a,.A și prin formare și atribuire de loturi în ceea ce privește bunurile mobile.
Prin cerere reconvențională, pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, reluarea de către reclamantă numelui purtat anterior căsătoriei, constatarea, în favoarea sa, a unei cote majoritare de contribuție la dobândirea bunurilor comune, de 70% din valoarea acestora, să-I fie atribuit apartamentul bun comun și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că prețul apartamentului bun comun a fost achitat de pârinții pârâtului, din surse proprii, și că îmbunătățirile aduse locuinței au fost suportate în mod egal, de către părinții fiecăreia dintre părți și de aceștia din urmă.
Ulterior pârâtul a modificat petitul cererii reconvenționale, în sensul că a solicitat să se constate că are o cotă de contribuție de 90% la dobândirea bunurilor comune.
În cauză, au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții și, părinții pârâtului, care au solicitat să se constate că sunt adevărații proprietari ai apartamentului în litigiu, că sunt de acord să plătească părților și părinților reclamantei cota lor de contribuție la realizarea îmbunătățirilor, evaluate la suma de 10.000 - 12.000 euro, iar în ipoteza în care imobilul va fi atribuit vreunuia dintre soți, aceștia să fie obligați să achite intervenienților suma ce a reprezentat prețul apartamentului și cota de 1/3 din valoarea îmbunătățirilor efectuate.
Au susținut intervenienții că au achitat integral prețul apartamentului ce a constituit domiciliul comun al reclamantei și pârâtului, retrăgând sumele necesare din conturile bancare pe care le dețineau, că au participat și la realizarea lucrărilor de îmbunătățiri la același imobil, suportând 1/3 din valoarea acestora, că imobilul fost mobilat, în cea mai mare parte, cu bunuri ce aparțineau intervenienților, aflate în imobilul în care au locuit anterior, situat în C, str. -, proprietatea intervenientei, și că i-au cumpărat reclamantei diverse bunuri de îmbrăcăminte, de valoare ridicată.
La termenul din 14.05.2004, intervenienții și au arătat că cererea de intervenție se întemeiază pe prevederile art.49 din Codul d e procedură civilă, fiind în interesul pârâtului.
Numita, mama reclamantei, a formulat, la rândul său cerere de intervenție în interes alăturat reclamantei prin care a arătat că i-a dat fiicei sale, în ziua cumpărării apartamentului în litigiu, suma de 4000 USD, pe care o obținuse din vânzarea unui imobil succesoral.
Prin încheierea din 04.11.2004 Judecătoria Constanțaa luat act de renunțarea intervenienților și la soluționarea cererii de intervenție în interes propriu,iar prin sentința civilă nr.11438, pronunțată la aceeași dată, a admis acțiunea modificată și cererea reconvențională, a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de și a disjuns cererea privind partajul.
După disjungere, cauza a fost înregistrată sub nr.13078/2004, iar prin încheierea din 15.06.2005 instanța de fond a admis în principiu și în parte acțiunea principală și cererea reconvențională, a constatat masa bunurilor dobândite de reclamantă și pârât în timpul căsătoriei - ca fiind formată din imobilul situat în C,-, -a,.A,.4 și bunuri mobile - și cotele lor de contribuție, respectiv 30% reclamanta și 70% pârâtul.
Prin sentința civilă nr.11.029/28.11.2006 Judecătoria Constanțaa admis în parte acțiunea principală și cererea reconvențională,a admis cererile de intervenție în interes alăturat formulate de intervenienta și intervenienții și, a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor comune dobândite de către părți în timpul căsătoriei conform cotelor lor de contribuție, astfel cum au fost stabilite prin încheierea pronunțată la data de 15.04.2005 și atribuirea către pârâtul reconvenient a imobilului situat în C,-, -a,.A,.4; a atribuit reclamantei pârâte o serie de bunuri mobile, respectiv: mașină de spălat, aspirator, friteuză, prăjitor de pâine, fier de călcat, aragaz cu 4 ochiuri, frigider combină, covor persan, telefon, covor tipă drum, covor mic oval, iar pârâtului reconvenient următoarele bunuri mobile: mobilă sufragerie, canapea și fotolii, combină audio, televizor, radio casetofon cu CD portabil, cuptor de pâine, blender, player, storcător fructe, mobilă hol, 250 CD-uri și 300 volume cărți; a obligat pârâtul reconvenient către reclamanta pârâtă la plata unei sulte în valoare de 66. 643 lei, a respins cererea reclamantei pârâte, de obligare a pârâtului reconvenient la restituirea bunurilor reprezentând zestre și obiecte personale, ca neîntemeiată și a compensat cheltuielile de judecată avansate de către părți.
La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere că atât reclamanta pârâtă, cât și pârâtul reconvenient au fost încadrați în muncă, realizând venituri salariale situate puțin peste nivelul salariului mediu pe economia națională și că imobilul bun comun a fost achiziționat la scurt timp după încheierea căsătoriei, prețul acestuia fiind achitat în proporție majoritară din banii avansați de părinții pârâtului reclamant, intervenienții și, restul sumei de 4.000 USD provenind de la intervenienta.
Concluzia a fost întemeiată pe declarațiile martorilor, ia, și - conform cărora după încheierea căsătoriei foștilor soți, intervenienții și au făcut demersuri în scopul cumpărarii unui apartament pentru reclamantă și pârât, au achitat avansul în sumă de 2500 USD și au schimbat diverse sume de bani în valută - și pe înscrisurile depuse la dosar, constând în chitanțe eliberate de case de schimb valutar în perioada octombrie 1998 - ianuarie 1999, extrase de cont și state de plată ale dividendelor, încasate în anul 1998 și în anul 1999 de familia intervenienților în interes alăturat pârâtului, care au atestat faptul că aceștia dispuneau la momentul respectiv de suma necesară achiziționării apartamentului.
A mai reținut instanța că, potrivit probatoriilor administrate, soții au achiziționat din darul de la nuntă diferite bunuri mobile și au constituit, pe numele fiecăruia dintre ei, câte un depozit de 1500 USD, bani care ulterior au fost folosiți la renovarea și îmbunătățirea apartamentului.
Referitor la contribuția mamei reclamantei s-a reținut că aceasta a avansat suma de 4000 USD, obținută drept contravaloare a cotei sale indivize dintr-un imobil succesoral, care a fost vândut în ziua achiziționării apartamentului în litigiu.
A mai constatat instanța că foștii soți au adus îmbunătățiri apartamentului ce a constituit domiciliul lor comun, că valoarea acestora a fost acoperită cu banii rezultați din darul de nuntă, dar și cu sumele avansate de părinții fiecăruia dintre ei și că tatăl reclamante pârâte a prestat efectiv munca fizică în timpul efectuării acestor îmbunătățiri.
La atribuirea imobilului s-a avut în vedere că nu poate fi reținută susținerea reclamantei, conform căreia se află în imposibilitate de a-și achiziționa un alt imobil, întrucât nu este un criteriu obiectiv pentru atribuire și mai mult, reclamanta a fost contradictorie, în sensul că afirmat că a avut posibilitatea de a achita sulta către pârât, deci are surse financiare.
Cererea reclamantei pârâte, de obligare a pârâtului la restituirea bunurilor zestre și a obiectelor personale a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că aceste bunuri au fost reținute de instanță ca fiind bunuri comune ale soților, prin încheierea din 15.06.2005.
Referitor la cererile de intervenție s-a reținut că, fiind accesorii, au soarta cererilor principale, și cum acestea din urmă au fost admise în parte, se impune admiterea corespunzătoare și a cererilor intervenienților.
Prin decizia civilă nr. 439/11.10.2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâtul reclamant, de intervenienții în interes alăturat pârâtului și de intervenienta în interes alăturat reclamantei, și a admis apelul reclamantei pârâte. A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a contravalorii în lei la data efectuării plății a sumei de 26.038 Euro, cu titlu de sultă pentru imobilul situat în C,-, -a,.A,.4.
Pentru a hotărî în acest sens instanța a reținut următoarele:
Cu privire la apelul reclamantei:
În determinarea cotei de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, judecătoria a făcut o corectă apreciere a probatoriilor administrate în cauză, respectiv interogatorii, declarații de martori, înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate, și a constatat corect că pe parcursul căsătoriei soții au obținut venituri de valori aproximativ egale, care nu le-ar fi permis, însă, ca în scurtul răstimp de la momentul încheierii ei să dobândească, din propriile economii, suma de bani necesară achiziționării imobilului litigios - cu atât mai mult cu cât salariile obținute de către reclamanta-pârâtă erau afectate contractului de asigurare nr. -, încheiat între și, contract în cadrul căruia aceasta era beneficiar al respectivelor venituri - iar stilul de viață al soților nu presupunea economisirea.
Din aceleași probe s-a mai reținut că imobilul dobândit în regimul comunității de bunuri a fost achiziționat cu contribuția majoritară a intervenienților și, la care se adaugă suma de 4000 USD avansată de părinții reclamantei-pârâte, precum și faptul că îmbunătățirile aduse acestuia au fost realizate cu bani proveniți din darul de nuntă și de la părinții soților, dar și cu munca fizică prestată de tatăl reclamantei.
În aplicarea art.735 din Codul civil s-a constatat că este întemeiat cel de al doilea motiv de apel al reclamantei, referitor la stabilirea greșită a valorii imobilului litigios, întrucât valoarea bunului de împărțit trebuie să fie aceea de circulație, valabilă la momentul efectuării partajului, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză întocmit de expert la judecata cauzei în apel.
Cu privire la apelul intervenientei:
Prezumția cotei egale de contribuție a foștilor soți a fost răsturnată prin probele administrate, din care rezultă că aceștia au contribuit în mod diferențiat la dobândirea bunurilor care compun patrimoniul comunitar.
Împrejurarea că în actul de vânzare cumpărare prin care reclamanta și pârâtul au dobândit proprietatea imobilului au fost menționați cei doi soți în calitate de cumpărători nu exclude posibilitatea - dovedită testimonial - ca suma de bani destinată achitării apartamentului să provină, în cea mai mare parte, din fondurile părinților pârâtului, care în această manieră au înțeles să îl gratifice pe fiul lor, cu atât mai mult cu cât posibilitățile materiale ale acestora rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și nu sunt doar cele rezultate din pensie, cum eronat susține apelanta, ci acelea rezultate din activitatea economică pe care aceștia o desfășoară.
Cu privire la apelul pârâtului reconvenient și al intervenienților în interes alăturat acestuia:
Susținerile referitoare la veniturile obținute de foștii soți și de intervenienții și, la ajutorul acordat soților pentru achiziționarea bunurilor mobile, la contribuția la organizarea petrecerii de nuntă și la realizarea îmbunătățirilor aduse apartamentului, au format obiectul analizei instanței de fond, iar concluzia la care aceasta a ajuns, vizând impactul lor asupra cotelor de contribuție, este corectă.
Această concluzie este susținută și de probele administrate în apel întrucât, în esență, ambii martori afirmă aspecte de aceeași natură cu acelea reliefate la judecata cauzei în fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul reconvenient și intervenienții în interes alăturat acestuia, și și au criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă solicitând stabilirea, în favoarea pârâtului, a unei cote de contribuție de 90% din valoarea bunurilor comune ale foștilor soți și stabilirea sultei datorată intimatei reclamante în moneda națională.
În motivarea recursului s-a criticat modalitatea de apreciere a probatoriilor administrate, arătându-se, în esență, următoarele:
- cheltuielile impuse de organizarea nunții reclamantei și pârâtului au fost integral suportate de părinții pârâtului;
- darul de nuntă a rămas în posesia tinerilor care și-au achiziționat cu acești bani diferite bunuri mobile;
- prețul apartamentului care a constituit domiciliul comun al părților a fost achitat de, în momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, dovadă în acest sens fiind declarația martorilor și, care se coroborează cu cele ale martorilor și ia, precum și chitanțele de schimb valutar din care rezultă că începând cu vara anului 1998 și până în octombrie 1999 și au schimbat în mod repetat sume de bani cuprinse între 1000 și 2000 USD, ce reprezenta valuta necesară cumpărării apartamentului.
- în iulie 1999 fratele pârâtului a retras din bancă suma de 9990 USD și tot în vara aceluiași an, a încasat cu titlu de dividente de la suma de 4446.000.000 lei (ROL), astfel cum rezultă din ștatele de plată ale acestei societăți și declaratiile martorilor și ia.
- suma de 4000 USD nu a fost dată părților de mama reclamantei la data achiziționării apartamentului, ci în anul 2000, când s-au efectuat îmbunătățiri la imobil, iar reclamanta nu a contribuit financiar la susținerea familiei pentru că veniturile realizate de aceasta au fost depuse ca plăți suplimentare pentru contractul ei de asigurare de viață.
- veniturile realizate de foștii soți în perioada achiziționării apartamentului nu le permiteau să acumuleze sume de bani care să fie utilizate în acest scop, cu atât mai mult cu cât stilul lor de viață excludea posibilitatea unor asemenea economii, în timp ce intervenienții în interes alăturat pârâtului erau angajați în muncă și realizau venituri considerabile.
- concluziile expertizei tehnice imobiliare efectuată în apel au fost în mod greșit însușite pentru că valoarea apartamentului a fost stabilită eronat și artificial; pe de altă parte, sulta se impune a fi stabilită în lei, nu în euro, deoarece debitorul acesteia este cetățean român și realizează venituri în lei.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă și intimata intervenientă au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Potrivit art.304 alin.1 din Codul d e procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute de pct.1-9 al textului.
În speță, criticile recurentei privesc modalitatea de apreciere a probatoriilor administrate și, pe cale de consecință, nu ar putea constitui obiect al examinării instanței de recurs pentru că vizează temeinicia hotărârii recurate, ori prevederile legale menționate, care stabilesc limitele controlului judiciar ce se poate exercita în această cale de atac, recunosc doar posibilitatea invocării nelegalității deciziei atacate.
Recursul formulat este, de altfel, și neîntemeiat pentru că din probele cauzei rezultă că aportul pârâtului la dobândirea bunurilor comune a fost în mod corect apreciat de instanța de fond și cea de apel, ca și valoarea sultei pe care acesta o datorează intimatei reclamante.
În condițiile în care nici Codul familiei, nici alte texte de lege nu prevăd criteriile pe baza cărora se stabileste întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre soți asupra bunurilor comune, această întindere trebuie stabilită în concret, pe bază de probe, în raport de contribuția efectivă a fiecaruia dintre soți la dobândirea patrimoniului comun.
În speță, pârâtul reconvenient a solicitat instanței să constate că a avut o contribuție de 90% la dobândirea bunurilor comune și a invocat in susținerea pretenției împrejurarea că prețul apartamentului ce a constituit domiciliul comun a fost integral achitat de părinții săi - intervenienții și.
Această pretenție a pârâtului a fost în mod corect cenzurată de instanțe și recunoscută doar în limita a 70% din valoarea masei partajabile pentru că probatoriile administrate nu demonstrează că prețul apartamentului în litigiu a fost achitat doar din sursele proprii ale părinților pârâtului.
Apărarea recurenților nu poate fi întemeiată pe declarația autentificată a vânzătorilor și (fila 123 din dosarul de fond) deoarece reprezintă o probă extrajudiciară infirmată de declarația dată ulterior, în fața instanței de judecată, de care a arătat expres că "nu știu dacă banii pe care i-am primit reprezentau economii bănești ale părților", deci că nu cunoștea care era sursa banilor ce i-au fost achitați cu titlu de preț al apartamentului, contrar celor afirmate în cuprinsul declarației autentificate. În același sens este și declarația fiului vânzătorului, care a negociat vânzarea imobilului în numele părinților săi și care a arătat că nu are cunoștință de unde proveneau banii cu care s-a plătit prețul.
Nici declarația martorului sau actele referitoare la cuantumul veniturilor încasate de membrii familiei cu titlu de dividende în cursul anului 2000 nu pot forma instanței convingerea că prețul apartamentului a fost plătit doar de recurenții intervenienți. Astfel, pe de o parte, în măsura în care în cursul lunii iunie 1999 recurentul a încasat dividende de peste 25.000 USD, sumă necesară achitării prețului, nu se mai justifică susținerile conform cărora recurenta și fratele recurentului au schimbat în mod repetat sume în valută, cuprinse între 1000 și 2000 USD, din vara anului 1998 până în octombrie 1999, când s-a încheiat actul de vânzare cumpărare pentru apartamentul din Bd. -; pe de altă parte, realizarea de către părinții pârâtului reconvenient a unor venituri ridicate, din salarii sau dividende, nu conduce în mod automat la concluzia că banii au fost folosiți pentru plata prețului acestui apartament, în condițiile în care din probele administrate rezultă că parte din suma necesară în acest scop a fost suportată de mama reclamantei, respectiv 4000 USD.
Că această sumă de bani a fost înmânată foștilor soți la data cumpărării apartamentului, iar nu la data efectuării îmbunătățirilor, cum în mod nefondat susțin recurenții, rezultă din împrejurarea încheierii celor două vânzări - a imobilului succesoral asupra căruia mama reclamantei deținea o cotă indiviză și a celei în urma căreia reclamanta și pârâtul au dobândit proprietatea imobilului în litigiu - în aceeași zi, coroborată cu declarațiile martorilor și - care au arătat că primirea acestei sume la momentul cumpărării locuinței a fost confirmată personal de pârât, în fața martorelor - și - care a susținut că suma de 4000 USD a fost înmânată reclamantei, "pentru casă", în prezența martorei, în toamna anului 1999.
Toate aceste aspecte, coroborate cu recunoașterea contribuției părinților reclamantei la realizarea îmbunătățirilor apartamentului, inclusiv prin munca fizică a tatălui acesteia, conduc la concluzia că aprecierea tribunalului asupra aportului părților la dobândirea bunurilor comune este conformă probatoriilor administrate, care justifică reținerea unei cote majoritare de contribuție în favoarea pârâtului reconvenient de 70% din valoarea masei partajabile.
Nefondată este și critica referitoare la valoarea de circulație a apartametului reținută de instanța de apel, ca și la moneda de plată a sultei datorată de pârât.
Astfel, din conținutul expertizei tehnice imobiliare efectuată în apel rezultă că expertul nu a avut în vedere elemente de apreciere care exced celor pe baza cărora a fost evaluat imobilul la instanța de fond, iar în aceste condiții în mod corect s-a apreciat că valoarea stabilită prin expertiza cu data cea mai recentă este cea la care trebuie să se efectueze partajul. În cazul partajului de bunuri comune, valoarea ce se impune a fi luată în considerare este cea de la data împărțirii pentru că doar în acest fel se asigură posibilitatea ca diminuarea sau creșterea valorii bunului să fie imputată sau să profite ambele părți, ori în contextul inflaționist al economiei actuale este indiscutabil că factorul economico-social, străin de intervenția vreunuia dintre părți, reprezintă un element care a determinat creșterea valorii locuinței, creștere care trebuie să profite ambelor părți pentru a se asigura, în acest fel, deplina egalitate în drepturi a acestora.
În ceea ce privește modalitatea de stabilire a sultei se reține că tribunalul nu a obligat pârâtul la plata în valută a sumei stabilită cu acest titlu, ci la plata echivalentului ei în lei de la data efectuării plății, astfel că - prin raportare la valoarea de circulație a apartamentului și la cota de contribuție a reclamantei - nu s-a adus în nici un fel atingere drepturilor pârâtului, debitor al obligației de plată a sultei.
Considerentele expuse conduc la concluzia că tribunalul a făcut o corectă aplicare a regulilor care guvernează procedura partajului judiciar de bunuri comune astfel că, nefiind motive pentru reformarea hotărârii atacate, recursul va fi respins ca nefondat.
Întrucât la dosar nu a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată efectuate de intimate în recurs, instanța a respins ca nefondată cererea de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în C,-, -A,. A, etaj 1,. 4, județul C și interveniențiiși, domiciliați în C,-, -. 51, județul C, împotriva deciziei civile nr. 439 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă(), domiciliată în C,-, județul C și intimata intervenientă, domiciliată în C,-, județul
Respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a recurentilor la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 27.06.2008.
Pentru președinte complet jud. Pentru jud.- și jud.
- aflată în se semn. - aflate în se
Conf.art.261 al.2 cpc semn.conf.art.261 al.2 cpc
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE: Daniela Petrovici
Pentru grefier - aflată
În se semn.conf.art.261 al.2 cpc
PRIM GREFIER
-
Jud.fond:
Jud.apel:;
Tehnored.jud.
05.08.2008/2 ex
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc Paulina Georgescu
| ← Divort. Decizia 347/2009. Curtea de Apel Timisoara | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 844/2009. Curtea de... → |
|---|
