Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 552

Ședința publică de la 20 2009

PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 3: Mona

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - împotriva deciziei civile nr. 295 din 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta va face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1333,5 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Avocat depune la dosar chitanțele nr. -/20.11.2009 și -/18.11.2009 în sumă de 35 lei și respectiv 1300 lei și timbru judiciar de 5 lei.

, avocat și intimatul arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei și asupra excepției privind neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul din pc.1-9 ale art. 304 Cod procedură civilă.

Avocat, în ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pc.9 Cod procedură civilă teza a II-a și anume, aplicarea greșită a legii. Este vorba despre o cauză ce are ca obiect partajul de bunuri comune dintre soții și. Masa bunurilor partajabile era cuprinsă din mai multe bunuri, apartament, spațiu vitrină expunere. Instanța de apel a aplicat greșit legea, la fila 405 dosar fond se află depus contractul de vânzare-cumpărare prin care, în timpul căsătoriei soților a fost dobândit spațiul de la Tîrgu. Instanța a considerat că a fost transmisă folosința. Prin acest act juridic s-a transmis dreptul de proprietate asupra bunului, nu s-ar fi putut vinde apartamentul printr-un act notarial, și să se transmită toate atributele dreptului de proprietate și numai folosința.

Consideră că instanța de apel a aplicat greșit legea, în ceea ce privește atribuirea apartamentului către recurenta acesteia i-a fost încredințată și minora. Tribunalul Iașia constatat o cotă mai mică în sarcina recurentului, nu s-a interpretat legal declarațiile de venituri ale recurentului, nu au fost luate în considerare, a lucrat în permanență cu ceva timp în urmă.

Solicită admiterea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, dovadă ce o va depune până la sfârșitul ședinței de judecată. Interpelat, arată că, rezultă că înscrisul de la fila 404 dosar fond privește spațiul fotografic.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, arată că atelierul foto era al său în calitate de persoană fizică autorizată, spațiul aparținea persoanei fizice autorizate.

Consideră că instanțele anterioare au aplicat legea în mod corect, cu profesionalism. Solicită respingerea recursului, a se observa că a pus la dispoziție sultele cum au fost stabilite de instanța de apel și toate bunurile prin executor judecătoresc și cu acei bani era posibilă cumpărarea unui apartament.

Învederează instanței că nu solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În replică, avocat arată că se recunoaște de partea adversă că, din păcate, la interval de o lună s-a cumpărat spațiul.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:

CURTEA DE APEL:

Prin sentința civilă nr. 4183 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:

Admiterea în parte a cererii principale formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.

Admiterea in parte a cererii reconvenționale formulată de - în contradictoriu cu -.

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune:

un apartament situat în I, nr. 5, - A 10,. 7,. 28 în valoare de 275 350 lei mobilier sufragerie ( canapea imitație piele, șifonier cu uși glisante, comoda din lemn masiv, saltele ) - 3010 lei televizor Sony - 250 lei mobilier tip Tineret - 1040 lei colțar bucătărie - 350 lei combina frigorifica - 650 lei aragaz - 150 lei mașina spălat automata - 350 lei mobilier de bucătărie - 835 lei tablouri - - 200 lei

TOTAL = 282 185 lei

S-a constatat că părțile au următoarele cote de contribuție: reclamantul - pârât 60%, în valoare de 169 311 lei, iar pârâta - reclamantă 40%, în valoare de 112 874 lei.

S-a respins solicitarea reclamantului - pârât privind restituirea bunurilor sale proprii și pe cea privind cheltuielile de întreținere, precum și solicitarea pârâtei - reclamante referitoare la includerea spațiului fotografic și a vitrinei fotografice în masa bunurilor comune.

S-a dispus ieșirea părților din indiviziune și s-au atribuit următoarele loturi:

pârâtei - reclamante lotul format din:

- apartamentul situat în I, nr. 5, - A 10,. 7,. 28 în valoare de 275 350 lei

- tablourile în valoare de 200 lei

TOTAL - 275 550 LEI

reclamantului pârât lotul format din restul bunurilor mai sus enumerate, respectiv:

- mobilier sufragerie ( canapea imitație piele, șifonier cu uși glisante, comoda din lemn masiv, saltele ) - 3010 lei

- televizor Sony - 250 lei

- mobilier tip Tineret - 1040 lei

- colțar bucătărie - 350 lei

- combina frigorifica - 650 lei

- aragaz - 150 lei

- mașina spălat automata - 350 lei

- mobilier de bucătărie - 835 lei

TOTAL - 1985 LEI.

Pentru complinirea valorii lotului reclamantului-pârât, a fost obligată pârâta - reclamantă să achite acestuia cu titlu sultă suma de 167 325 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți cu titlu onorarii avocați și a fost obligată pârâta-reclamantă să achite reclamantului - pârât suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată (taxa de timbru și onorariu parțial).

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Părțile au fost căsătorite în perioada 06.06.1994 - 21.03.2005, așa cum reiese din sentința civilă nr. 2341/21.03.2005 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă( filele 19 - 20 dosar ).

Potrivit art. 30 alin 1 Codul familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune.

După cum reiese din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2073/15.10.1999 la. -I, la această dată părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în I, nr. 5, --10,. 7,. 28, acesta având calitate de bun comun.

În ceea ce privește bunurile mobile care fac parte din masa bunurilor comune, pârâta - reclamantă prin cererea reconvențională ( fila 57 dosar) a indicat care sunt acestea, iar reclamantul - pârât a recunoscut la interogatoriul care i s-a luat ( fila 265 dosar) că aceste bunuri există și au calitatea de bunuri comune, precum și faptul că toate se află în posesia lui.

Raportat și la concluziile raportului de expertiză prețuitoare și ale raportului de expertiză în construcții efectuate în cauză, instanța a reținut că masa bunurilor comune dobândite de cei doi foști soți este formată din:

11. un apartament situat în I, nr. 5, - A 10,. 7,. 28 în valoare de 275 350 lei

12. mobilier sufragerie ( canapea imitație piele, șifonier cu uși glisante, comoda din lemn masiv, saltele ) - 3010 lei

13. televizor Sony - 250 lei

14. mobilier tip Tineret - 1040 lei

15. colțar bucătărie - 350 lei

16. combina frigorifica - 650 lei

17. aragaz - 150 lei

18. mașina spălat automata - 350 lei

19. mobilier de bucătărie - 835 lei

20. tablouri - - 200 lei

TOTAL = 282 185 lei

Trebuie arătat faptul că nu poate fi primită susținerea pârâtei - reclamante cu privire la faptul că din masa bunurilor comune ar face parte și un spațiu comercial situat în orașul Târgu, precum și o vitrină frigorifică, deoarece așa cum reiese din contractul de vânzare cumpărare nr. 560/03.08.1994 între Tg și ( fila 127 dosar), acestea au fost cumpărate la 03.08.1994 de către reclamantul - pârât, iar căsătoria cu pârâta - reclamantă a fost încheiată câteva luni mai târziu ( 06.06.1994), fiind deci bunul propriu al acestuia, potrivit art. 31 alin 1 lit. a Codul familiei.

Mai mult la fila 357 dosar a fost depusă sentința civilă nr. 2942/1992 a Judecătoriei Pașcani, prin care se constată că reclamantul este proprietarul unui spațiu comercial construit în Târgu, str. - -, astfel că și raportat la această dată - 1992, acest spațiu este un bun propriu al reclamantului.

În ceea ce privește cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut că se instituie de către Codul Familiei (art. 1 alin 3) o prezumție simplă privind egalitatea de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.

Reclamantul - pârât susține că ar avea o contribuție majoră la dobândirea apartamentului care face parte din masa bunurilor comune și implicit la dobândirea tuturor acestor bunuri.

Trebuie subliniat în primul rând că nu se pot stabili cote de contribuție diferite la dobândirea fiecărui bun din masa de împărțit sau doar a unora dintre acestea, ci cu privire la întreaga masă de împărțit.

Stabilirea contribuției soților pentru dobândirea bunurilor comune în universalitatea lor se fundamentează pe următoarele argumente:

existența dificultăților în stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea fiecărui bun în parte, mai ales când este vorba de o perioadă îndelungată,

bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția exclusivă a unui soț este comun, dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ceea ce ar însemna, în soluția contrară, ca asemenea bunuri să fie atribuite prin împărțire numai soțului ce le-a dobândit;

dat fiind că munca femeii în gospodărie și pentru creșterea copiilor nu este direct producătoare de venituri, ar însemna ca aceasta să nu fie luată în considerare ca o contribuție la dobândirea bunurilor comune.

Patrimoniul soților este o universalitate juridică, incluzând ansamblul drepturilor și obligațiilor fiecărui soț, deci și pasivul patrimoniului comunitar care se răsfrânge asupra activului comunității de bunuri.

Pe de altă parte, cota-parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din muncă, ci de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor ori alte mijloace, la dobândirea și conservarea bunurilor comune. Dacă veniturile din muncă, pe care le avem în vedere, nu se includ în masa de bunuri supusă împărțirii, se ține seama de ele în determinarea contribuției soțului respectiv la dobândirea și conservarea bunurilor comune, iar dacă au fost risipite, fiind cheltuite în afara sarcinilor căsătoriei, se va determina corespunzător, o contribuție mai mică a acelui soț la dobândirea bunurilor comune, ceea ce este echitabil.

Concret, în cauza de față, reclamantul - pârât a susținut că suma achitată pentru cumpărarea apartamentului bun comun provine din veniturile pe care le-a obținut în SUA, respectiv 10000 USD.

În dovedirea acestei susțineri a depus la dosar - fila 5, o declarație extrajudiciară a numitului, acesta susținând că în perioada 04.08.1998 - 12-12-1998 reclamantul a locuit la el și a efectuat o serie de lucrări de întreținere la proprietatea lui și i-a achitat suma de 10 000 USD.

Însă această depoziție - care poate constitui un început de dovadă - nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă din care să rezulte că reclamantul a adus această sumă de bani în țară ( declarație vamală, extras de cont, etc.).

Această depoziție extrajudiciară se fală în contradicție și cu susținerile reclamantului care arată în cererile sale că a câștigat acești bani din mai multe surse în SUA.

În ceea ce privește bunurile ( obiectele) pe care reclamantul susține că le-a adus în țară din SUA, deși face dovada cu declarații vamală că a adus anumite bunuri, nu există dovezi ale valorificării acestora.

Un alt argument invocat de reclamantul - pârât se referă la desfășurarea de către el a unei activități fotografice, însă deși există dovezi în acest sens la dosar, acestea nu oferă nici un indiciu cu privire la cuantumul veniturilor obținute de el.

În plus s-a dovedit în cauză și faptul că pârâtul a fost nevoit să achite pe durata căsătoriei pensie de întreținere în favoarea a doi copii, născuți în timpul unei căsătorii anterioare (fila 341 dosar și fila 266 dosar).

În ceea ce privește veniturile obținute de la locurile de muncă ale celor doi foști soți, din analiza mențiunilor din cărțile lor de muncă reiese că pârâta a fost șomeră doar o scurtă perioadă de timp, că a avut mai multe locuri de muncă, însă există o continuitate a activității sale.

Se mai observă că salariile celor doi au fost aproximativ egale (în cartea de muncă a reclamantului nu mai există mențiuni începând cu 1997 pentru comparație).

Un singur aspect mai trebuie analizat din această perspectivă și anume faptul că reclamantul - pârât a dovedit că după separația de pârâta - reclamantă a efectuat lucrări de investiții la apartamentul bun comun, respectiv a montat o centrală termică, valoarea lucrărilor pe care instanța o reține fiind cea din devizul de lucrări și contractul depus la filele 22 și următoarele dosar, respectiv 4 050 lei.

Reținând că această investiție a fost făcută în aprilie 2005, precum și faptul că valoarea totală a bunurilor de împărțit este de 282 185 lei, instanța apreciază că este justificat a se constata că reclamantul - pârât are o cotă de contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune.

În baza art. 728 civil dispus ieșirea părților din indiviziune prin formarea a două loturi.

La formarea loturilor, instanța a avut în vedere faptul că apartamentul reprezintă o singură unitate locativă, astfel că atribuit uneia dintre părți.

Dat fiind că în urma divorțului, fiica celor doi a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei - reclamante și că aceasta nu are alte posibilități locative, în considerarea faptului că nevoile locative ale copilului primează, instanța a atribuit acesteia apartamentul.

Alăturat acestui bun, tot în lotul pârâtei - reclamante au fost incluse și tablourile, iar restul bunurilor au fost atribuite reclamantului pârât.

Pentru complinirea valorii lotului reclamantului pârât, a obligat pârâta - reclamantă să achite acestuia cu titlu sultă suma de 167 325 lei.

În ceea ce privește capetele de cerere ale reclamantului - pârât cu privire la restituirea bunurilor sale proprii și la obligarea pârâtei - reclamante la plata cotei de din cheltuielile de întreținere, acestea au fost respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește bunurile proprii, nu se poate reține că reclamantul - pârât a făcut dovada că aceste bunuri ar fi depozitate la familia pârâtei - reclamante, singura probă în acest sens fiind depoziția martorei, care însă se află în dușmănie cu familia pârâtei, existând între ea și aceștia litigii penale, urmând a fi astfel înlăturată.

În ceea ce privește cheltuielile de întreținere, așa cum reiese din adeverința eliberată de Asociația de proprietari - fila 21 dosar, pe lista de plată a lunii aprilie 2004 reclamantul figura cu aproximativ 1 500 lei,însă nu a făcut dovada că le-a achitat integral doar el.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, raportat la cheltuielile efectuate de către părți și la cotele pe care instanța le-a reținut în favoarea fiecărei părți, au fost compensate parțial cheltuielile efectuate de părți cu titlu onorarii avocați și a obligat pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată (taxa de timbru și onorariu expert parțial).

Prin decizia civilă nr. 295 din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -au decis următoarele:

Respingerea apelului declarat de pârâta reclamantă - împotriva sentinței civile nr. 4183/3.04.2008 pronunțată de Judecătoria Iași.

Admiterea apelului declarat de reclamantul pârât împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte, în sensul că:

S-a constatat că la dobândirea bunurilor comune părțile au următoarele cote de contribuție: reclamantul pârât 75% în valoare de -,75 lei, iar pârâta reclamantă 25% în valoare de 70546,25 lei.

S-a dispus ieșirea părților din indiviziune prin formarea a două loturi, după cum urmează:

Lotul I compus din apartamentul nr. 28 situat în I, nr. 5, --10,. 7, în valoare de - lei îl atribuie reclamantului pârât.

Lotul II îl atribuie pârâtei reclamante în următoarea componentă: tablouri în valoare de 200 lei, mobilier sufragerie - 3010 lei, televizor SONY- 250 lei, mobilier tip Tineret - 1040 lei, colțar bucătărie - 350 lei, combină frigorifică - 650 lei, aragaz - 150 lei, mașină de spălat automată - 350 lei, mobilier bucătărie - 835 lei, lot în valoare totală de 6835 lei.

Reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante suma de 63712 lei cu titlu de sultă.

Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.

A fost obligată intimata-apelantă la plata sumei de 1120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelant ( taxă de timbru și timbru judiciar în apel).

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Prin apelul său, pârâta reclamantă a criticat sentința primei instanțe sub doză aspecte: greșita stabilire a componenței masei bunurilor comune și a cotei de contribuție.

În ceea ce privește componența masei de partajat a invocat apelanta greșita neincludere a spațiului situat în Tg., strada - - în categoria bunurilor comune.

Reclamantul pârât a devenit proprietarul imobilului situat în Tg., strada - - - pasajul blocului nr. 13, în baza sentinței civile nr. 2942/20.05.1992 a Judecătoriei Iași ( fila 357 dosar fond). Părțile s-au căsătorit la data de 6.06.1994, astfel după cum reiese din sentința civilă nr. 2341/21.03.2005 a Judecătoriei Iași ( filele 19, 20 dosar fond) prin care s-a pronunțat divorțul soților -.

Prin urmare, spațiul situat în pasajul blocului nr. 13 fost dobândit de reclamantul pârât anterior încheierii căsătoriei, având astfel caracterul de bun propriu.

În ce privește spațiul de vitrină - expunere situat în Tg., bloc 12, strada - -, acesta a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 56/3.08.1994 încheiat cu Tg. (fila 44 dosar apel). Acest imobil nu poate fi inclus în masa de partaj ( trebuie menționat că nici la prima instanță și nici în această fază procesuală pârâta reclamantă nu individualizat imobilul la care face referire în cererea reconvențională - cel situat la blocul 12 sau cel situat la blocul 13), întrucât pe de o parte, nu a fost depus actul translativ de proprietate cu privire la el, contractul menționat nu poate avea acest efect, nefiind încheiat în formă autentică, cu atât mai mult cu cât obiectul lui îl constituie atribuirea în folosința cumpărătorului a spațiului în suprafață de 3,40. și în plus, a fost înstrăinat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 732/30.03.2005 la BNP, contract intervenit anterior formulării prezentei acțiuni.

În raport de cele expuse constată neîntemeiată prima critică adusă de pârâta reclamantă sentinței primei instanțe cu privire la componența masei de bunuri comune.

În ce privește cota de contribuție, aceasta formează obiectul ambelor apeluri cu a căror soluționare a fost investită instanța de control judiciar.

În principal, prin compararea mențiunilor, din carnetul de muncă ale părților se poate reține că reclamantul pârât a realizat din activitatea didactică în mod constant venituri superioare celor realizate de pârâta reclamantă care în intervalul 21.11.2002 - 21.08.2003 nu a avut loc de muncă( fila 239 dosar fond).

Mai mult, reclamantul pârât a realizat paralel și venituri suplimentare din serviciile fotografice (adeverința nr. 2338/29.06.12998 eliberată de Consiliul Local Tg. - fila 165 dosar fond).

De asemenea, în perioada 4.08.1998 - 12.12.1998 reclamantul pârât a fost plecat în SUA unde a lucrat în construcții, veniturile astfel câștigate fiind de 10.000 dolari ( filele 283 - 284 dosar fond; filele 201 - 206, 208).

Apartamentul bun comun al soților a fost achiziționat în anul următor, pentru suma de 69.000.000 lei ROL la 15.10.1999 ( filele 8 - 10 dosar fond). Cu privire la modul de dobândire a acestui bun, pârâta reclamantă a susținut că prețul a fost plătit din vânzarea în 1997 apartamentului pe care soții l-au achiziționat în Tg., cu banii împrumutați de la fratele ei,. Susținerile pârâtei reclamante nu pot fi avute în vedere, întrucât apartamentul din Tg. a fost achiziționat de părți la 8 mai 1997 ( fila 232 dosar fond) cu suma de 8.000.000 lei ROL și nu s-a produs nici dovadă care să ateste că această sumă provenea de la fratele pârâtei. Referitor la acest aspect, depoziția martorei nu poate fi avută în vedere, întrucât informațiile despre proveniența banilor cu care soții au achiziționat apartamentul din Tg., provin de la părinții pârâtei, martora neluând cunoștință în mod direct despre situația relatată. Mai mult se reține că depoziția martorei cu privire la unele aspecte este infirmată de restul probelor administrate, ceea ce pune sub îndoială obiectivitatea martorei, Astfel, martora a declarat că a văzut anterior divorțului părților, în 2003 o centrală de apartament în casa acestora, ori cu actele depuse, reclamantul pârât a demonstrat că bunul respectiv a fost achiziționat în aprilie 2005, ulterior pronunțării divorțului părților. Pentru aceste considerente, instanța va înlătura din ansamblul probelor depoziția martorei .

În ce privește cealaltă martoră a pârâtei, aceasta a relatat că banii proveneau de la fratele pârâtei care tocmai avusese nunta. Ori, din sentința civilă nr. 729/9.02.1998 (fila 444 dosar fond) rezultă că fratele pârâtei s-a căsătorit la data de 14.10.1995, că a introdus acțiune de divorț la 1.09.1997 cu puțin timp înainte de achiziționarea imobilului de către părți, situație ce conduce la concluzia că la acel moment între fratele pârâtei și soția acestuia existau deja neînțelegeri, context în care e puțin probabil ca părțile să fi beneficiat de un împrumut de la aceștia. Mai mult, copia carnetului cec al numitei (cumnata părților) evidențiază faptul că, în august 1996 economiile acesteia erau în sumă de 430.000 ROL. Prin urmare, nici depoziția martorei nu poate fi avută în vedere de instanță.

În aceste condiții nu se poate reține că apartamentul din Tg. a fost obținut cu banii împrumutați de la fratele pârâtei și nici că apartamentul din Iaf ost achiziționat de părți doar cu prețul rezultat din vânzarea primei locuințe.

Veniturile realizate de reclamantul pârât atât din activitatea didactică cât și din alte activități astfel cum au fost anterior evidențiate, împrejurarea că tot reclamantul a suportat cheltuielile imobilului (cheltuieli de întreținere, plata impozitului - filele 292 - 299 dosar fond) preocuparea constantă a acestuia pentru întreținerea minorei, contractarea unor credite pentru acoperirea cheltuielilor comune (în răspunsul la interogatoriul administrat la prima instanță pârâta a arătat că nici nu a avut cunoștință de creditul în sumă de 40.000.000 lei ROL, dovedit cu contractul existent la filele 288 - 289, din care au fost achitate întreținerea apartamentului și un calculator cumpărat pentru minora rezultată din căsătoria părților), justifică solicitarea reclamantului-pârât de cotă majorată în procent de 75% la dobândirea bunurilor comune, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a probat în ce constă aportul său în acest sens. Referitor la acest ultim aspect, pe lângă veniturile inferioare realizate de pârâtă, se reține că aceasta a efectuat cheltuieli cu școlarizarea în diverse instituții de învățământ (în acest sens actele depuse în apel), că implicarea sa în viața de familie și în gospodărie a fost minimă, probatoriul administrat conturând mai degrabă interesul pârâtei pentru o viață aventuroasă cu multiple relații extraconjugale.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta reclamantă și totodată găsește întemeiată critica formulată de reclamantul - pârât cu privire la cota de contribuție stabilită de prima instanță.

Având în vedere că reclamantul a probat o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, că a adus îmbunătățiri la apartamentul bun comun și după pronunțarea divorțului(achiziționarea și montarea centralei de apartament), că a suportat cheltuielile legate de întreținerea imobilului și că pârâta are și alte posibilități locative (chiar și în perioada litigiului locuind la părinții săi în localitatea, com. B) consideră întemeiată cererea reclamantului de atribuire a apartamentului bun comun, în considerarea aspectelor menționate și a disp. art. 673 indice 9 Cod procedură civilă.

În ce privește critica ce vizează eroarea strecurată în cuprinsul sentinței atacate la fila 4 - vitrină frigorifică, în loc de vitrină de afișaj, se reține că aceasta poate fi înlăturată în procedura prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă, mențiunea respectivă neafectând valabilitatea sentinței primei instanțe.

În ce privește motivul de apel ce vizează bunurile proprii ale reclamantului, tribunalul constată că este neîntemeiat întrucât, pe de o parte, nu a probat existența acestora, iar pe de altă parte, în prezentul cadru procesual, părinții pârâtei nu pot fi obligați la restituirea lor, întrucât nu sunt părți în litigiul de față.

Referitor la cheltuielile de întreținere ale apartamentului acestea vizează perioada în care soții erau căsătoriți și reprezintă datorii comune ale acestora, cererea de obligare a pârâtei la restituirea acestor sume nefiind întemeiată cu atât mai mult cu cât suportarea lor numai de către reclamant a constituit un argument în stabilirea cotei majorate a reclamantului la dobândirea bunurilor comune.

În sfârșit, susținerea reclamantului că înțelege să " cedeze fără partaj" următoarele bunuri: mobilă tip Tineret ( șifonier, comodă, birou), scaun ergonomic, două saltele, mașină de spălat automată, combină frigorifică " " și mobilier de bucătărie, în interesul minorei, nu poate avea drept consecință excluderea acestor bunuri din masa de partaj în condițiile în care s-a stabilit caracterul de bun comun al acestora, iar partajul lor fost solicitat de pârâtă prin cererea reconvențională.

Prin urmare, instanța de control judiciar a constatat întemeiat apelul formulat de reclamant sub aspectul cotei de contribuție al soților la dobândirea bunurilor comune și sub aspectul atribuirii apartamentului cu consecința modificării cuantumul sultei.

Așa fiind, în baza art. 295, 296 Cod procedură civilă, a admis apelul reclamantului-pârât, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că va constata că la dobândirea bunurilor comune reclamantul are o cotă de contribuție de 75%, iar pârâta de 25%, a dispus ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi după cum urmează:

Lotul I compus din apartamentul nr. 28 situat în I, nr. 5, - 10,. 7, în valoare de - lei îl atribuie reclamantului pârât.

Lotul II îl atribuie pârâtei reclamante în următoarea componentă: tablouri în valoare de 200 lei, mobilier sufragerie - 3010 lei, televizor SONY- 250 lei, mobilier tip Tineret - 1040 lei, colțar bucătărie - 350 lei, combină frigorifică - 650 lei, aragaz - 150 lei, mașină de spălat automată - 350 lei, mobilier bucătărie - 835 lei, lot în valoare totală de 6835 lei.

În vederea echilibrării loturilor, va obliga reclamantul la plata unei sulte în cuantum de 63712 lei către pârâtă.

Totodată, a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat intimata-apelantă la plata sumei de 1120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelant (taxă de timbru și timbru judiciar în apel).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs -, criticând-o pentru următoarele aspecte.

Instanța de apel a reținut în atribuirea apartamentului intimatului că acesta a avut o contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, aducând îmbunătățiri apartamentului și după separarea în fapt. Această reținere este greșită deoarece banii cu care a fost achiziționat apartamentul provin din vânzarea unui alt apartament care a aparținut reclamantei. Această situație a fost reținută din înscrisurile de la dosar și martorii audiați în cauză, declarația extrajudiciară a martorului.

Cu privire la îmbunătățiri nu s-a avut în vedere întregul material probator, inclusiv declarațiile de martori care au perceput nemijlocit cele relatate.

Referitor la vitrina spațiu de depunere, instanța în mod greșit a interpretat natura contractului prin care aceasta a fost dobândit, doar pe baza unei precizări din contract din care rezultă că s-ar fi transmis doar folosința soților.

Contribuția soților la dobândirea bunurilor și veniturile acestora, care implică și analizarea cărților de muncă ale părților, trebuie să fie egală.

Este de acord cu atribuirea apartamentului intimatului.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

La termenul din 20 2009 instanța a pus în discuția părților excepția privitoare la nulitatea recursului, invocată la termenul din 16 octombrie 2009.

Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs iar conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prev. la alin. 2, care se referă la motive de ordine publică.

În sensul art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă care prevede că fiecare motiv de recurs va fi arătat și dezvoltat separat, a motiva recursul înseamnă pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prev. limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs arătat, regulă care se aplică fiecărui motiv în parte.

Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prev. de art. 304 Cod procedură civilă.

Nemulțumirile recurentului potrivit dispozițiilor legale citate nu se pot constitui în motive de recurs susceptibile de a fi examinate de instanță prin intermediul dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, ele privind situații de fapt, cu caracter personal și cereri de reinterpretare a probelor, exclus a fi analizate ca motive de recurs.

În consecință în temeiul dispozițiilor art. 306 Cod procedură civilă se va constata nulitatea recursului formulat de pârâți împotriva deciziei instanței de apel, care va fi menținută, deoarece vizează exclusiv situații de fapt și cereri de reapreciere a probatoriului administrat.

În consecință în temeiul art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă se va constata nul recursul declarat de - și se va menține decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, - cu majoritate -

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de - împotriva deciziei civile nr. 295 din 23.03.2009 a Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 20.11.2009.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - --

Grefier,

Red. -

Opinie separată

Reclamantul - a investit instanța de prim grad cu acțiune în împărțeală judiciară a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în contradictoriu cu pârâta - -, care a formulat cerere reconvențională, masa succesorală fiind evaluată la 282.185 Ron, hotărârea pronunțată fiind supusă căii de atac a apelului și recursului, conform art. 282 alin. (2) și art. 299 Cod procedură civilă.

Opinia separată este în sensul încadrării motivelor de recurs în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Criticile formulate privesc cota de contribuție a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, compunerea masei de împărțit.

Procedura împărțelii judiciare este reglementată prin art. 673 ind. 1 - art. 673 ind. 14 Cod procedură civilă.

În situația în care părțile nu se învoiesc la împărțirea bunurilor prin bună învoială instanța de judecată are obligația impusă prin art. 673 ind. 1 Cod procedură civilă de a stabili bunurile supuse învoielii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții (alin. 1). Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1) ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.

Spre deosebire de partajul succesoral, în care cotele moștenitorilor între care și ale soțului supraviețuitor sunt stabilite prin lege de Codul civil (art. 669, art. 670, art. 671) și Legea nr. 319/1944 Codul familiei nu are dispoziții în acest sens.

În art. 36 Codul familiei prevede că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.

Dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin aceea că aparține nefracționat titularilor codevălmași, iar la încetarea stării de comunitate se face prin cote unice, stabilite pentru fiecare soț, în raport de contribuția reală a fiecăruia la stabilirea bunurilor.

Dovada contribuției fiecărui soț se face prin orice mijloc de probă, pornindu-se de la prezumția cotei de 50% impusă de obligația soților de a contribui în mod egal la sarcinile căsătoriei, atât la cheltuieli cât și la dobândirea patrimoniului.

În situația în care soții nu sunt de acord, asupra cotei, instanța de judecată are obligația de a stabili, ceea ce se face pe baza probatoriului administrat.

În proces părțile sunt egale, oricare este valoarea masei de împărțit, pot uza de aceleași mijloace de probă în stabilirea dreptului lor, criteriul valoric fiind determinat în calificarea căii de atac, apel și sau recurs.

Stabilirea cotei fiecărei părți nu este supusă numai dispozițiilor Codului d e procedură civilă, ca obligație pentru instanță ci și dreptului material, a Codului familiei care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți.

Criteriul valoric nu trebuie să fie exclusiv în încadrarea motivelor de recurs conform art. 304 Cod procedură civilă ca "motive de nelegalitate", pentru că în cazul în care hotărârea primei instanțe este supusă numai recursului, potrivit art. 304 ind. 1 pot fi formulate orice alte critici. În același sens în situația în care calea de atac este dată în competența Înaltei Curți în cazul în care situația de fapt nu este pe deplin stabilită, deci sunt formulate motive de netemeinicie, recursul este admis și se trimite cauza pentru rejudecare.

Criticile formulate cu privire la cota de contribuție a părților, egală sau majorată, consider că pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dat fiind obligația impusă instanței de judecată, atunci când părțile o contestă, cât și a normelor de drept material incidente, a Codului familiei care instituie prezumția contribuției egale, ce poate fi infirmată.

Faptul că în concret stabilirea cotei este rezultatul analizei și interpretării probelor permisă numai în cazul hotărârilor ce nu sunt supuse căii de atac a apelului, conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, nu înseamnă a lipsi partea, în cazul hotărârilor supuse căii de atac a apelului și recursului, de "un control judiciar efectiv la instanța superioară în grad".

în vedere că împărțeala judiciară, atât pentru partajul succesoral cât și pentru cel de bunuri comune impune obligatoriu stabilirea în speță a codevălmășiei a masei de împărțit, a cotei de contribuție alăturat operațiunii de formare a loturilor și stabilirea sultei.

Atunci când sunt aduse critici sub aceste aspecte, instanța de control judiciar are obligația de a le analiza și încadra în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, determinant fiind nu numărul căilor de atac ci aplicarea corectă a legii la situația de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat, a determinării contribuției efective a părților în constituirea patrimoniului supus regimului juridic de bun comun.

PREȘEDINTE,

--- -

cu opinia separată a încadrării

motivelor în art. 304 pct. 9 Cod

procedură civilă

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

-

05.01.2010

2 ex.

Președinte:Valeria Cormanencu Stanciu
Judecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Protea, Mona

← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1677/2009. Curtea de...		Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță