Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 564/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 564
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta (), domiciliată în comuna, județul B( la familia, împotriva deciziei civile nr. 79/11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă ( ), personal și asistată de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.190/27 mai 2009, intimatul-pârât, reprezentat de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 65/2009 din Baroul Buzău.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum total de 68,00 lei potrivit chitanțelor fiscale nr. 85504/2009, nr. -/16.06.2009, timbre judiciare de 4,00 lei, atașate și anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta reclamantă, depune în fața instanței nota de timbraj și taxa judiciară de timbru în sumă de 58 lei, potrivit chitanței nr. -/16.06.2009, timbre judiciar de 1,00 leu, reprezentând 50% din valoarea pentru bunurile personale indicate în nota de timbraj.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră suficient timbrajul față de nota de timbraj depusă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă (), arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a legii, fiind incidente dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Astfel, prin acțiunea formulată au fost supuse partajului trei categorii de bunuri: un imobil, bunurile comune soților și bunuri proprii ale acestora.
În ce privește imobilul, susține recurenta reclamanta, acesta a fost construit împreună cu pârâtul, era doar o carcasă în anul căsătoriei părților - 1974, pe care au edificat tencuieli interioare și exterioare, dușumele, tâmplărie, rezultând o construcție pentru uzul celor doi soți.
Mai arată recurenta reclamantă că în prelungirea construcției inițiale au mai edificat 2 camere un hol, baie, bucătăria renovată, au fost trase apă și curent electric, ea fiind un constructor de bună credință.
Învederează recurenta reclamantă că după o căsătorie de 35 de ani, deși s-a propus o variantă de lotizare prin care aceasta să primească în natură o suprafață de 17 mp. din construcție, un minim de confort, instanța a decis să nu primească nimic, omologând varianta I, atribuindu- pârâtului toate construcțiile edificate în timpul căsătoriei, neținând cont de obligația procesuală ca împărțirea să se facă în natură, cu evitarea sultei.
La solicitarea instanței, recurenta reclamantă, prin apărător, face precizarea că instanța de fond nu a fost investită să constate un drept de superficie asupra terenului, acesta fiind proprietatea pârâtului, dar a fost constructor de bună credință.
Mai învederează recurenta reclamantă că nu are un alt spațiu de locuit,așa cum rezultă și din adresa emisă de Primăria comunei, este foarte bolnavă, astfel că prin omologarea variantei a II-a ar fi împărțit imobilul în natură cu evitarea sultelor.
În ce privește autoturismul 1310, instanța de fond în mod greșit a modificat raportul de expertiză auto și a scăzut valoarea autoturismului de la 3000 lei stabilit de expert corespunzător prețului de circulație și valorii primei de casare, la 350 lei cu cât a fost vândut către fiul concubinei pârâtului, mașina fiind în funcțiune și folosită de pârât.
Privitor la bunurile mobile, instanța în mod greșit a reținut că bunurile achiziționate în perioada 1994 - 2001 au fost aduse de pârât, în condițiile în care în anul 2001 pârâtul s-a întors din penitenciar.
Tot astfel bunurile nedescoperite de expertul merceolog au fost date de zestre acesteia, dovedite cu acte, respectiv factura pe numele tatălui reclamantei recurente depusă la dosar.
Mai arată recurenta reclamantă să soluția pronunțată de judecătorie este o soluție imorală, deoarece după 35 de ani de conviețuire cu pârâtul i s-a acordat o sultă de 6600 lei, în loc să se dispună omologarea variantei a II-a prin care împărțirea să se facă în natură cu evitarea sultei.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a celor două hotărâri în sensul omologării variantei a II-a din raportul de expertiză. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul pârât învederează instanței că varianta I omologată de instanță este soluția ce se impunea, în condițiile în care cele două încăperi edificate împreună de soți sunt în continuarea imobilului, pe terenul proprietatea acestuia,astfel că nu se putea omologa varianta a II-a solicitată de reclamantă.
Pe de altă parte, datorită situației tensionate dintre părți nu e posibilă conviețuirea în același imobil, însăși recurenta reclamantă recunoscând cât de grea a fost conviețuirea cu intimatul pârât.
De altfel, recurenta reclamantă deține o altă locuință în comuna și nu sunt adevărate susținerile că ar locui mai mult prin spitale, o perioadă îndelungată locuind la un alt.
Mai arată intimatul pârât că este în vârstă, foarte bolnav, astfel cum a făcut dovada cu actele medicale depuse la dosar, și i s-a recomandat să evite stresul.
În ce privește autoturismul, acesta nu mai era în patrimoniul comun la data promovării acțiunii și nu trebuia reținut la masa de partaj,în anul 2004 a fost vândut,iar prețul obținut din vânzare de 350 lei a fost reținut la masa de împărțit.
Totodată, instanța în mod corect a reținut la partaj bunurile care există și nu cele imaginate de recurenta reclamantă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la nr-la Judecătoria reclamanta în contradictoriu cu pârâtul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune achiziționate în timpul conviețuirii și enumerate în anexa nr.1 la cerere, precum și obligarea pârâtului la restituirea bunurilor proprii rămase în posesia acestuia și enumerate în anexa nr.2 la cerere. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul începând cu anul 1974 și până în anul 2006, când prin decizia civilă nr.195/09.06.2006 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între soți. În tot acest timp reclamanta a achiziționat împreună cu pârâtul o serie de bunuri comune imobile și mobile, enumerate în anexa nr.1 la cerere. În primul rând, au edificat un imobil casă de locuit și anexe gospodărești, începând cu anul 1975, pe un schelet deja existent a două camere, au tencuit aceste două camere, au construit sobe de teracotă, racordare la curent, tâmplării, vopsitorii interioare și exterioare, iar în perioada anilor 1975 - 1980 au edificat 2 camere, un salon, 2 holuri, acoperite cu țiglă. S-a mai arătat că în perioada anilor 1985 - 1989 au extins construcția cu o baie, bucătărie, au edificat un garaj din lemn anexat construcției, o boltă de de vie, o fântână și o fosă septică pentru resturile menajere.
Reclamanta a arătat că toate bunurile comune au rămas în posesia pârâtului, iar contribuția acestora la achiziționarea bunurilor comune a fost una egală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.36 din codul familiei și art.274 cod procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că anterior căsătoriei a edificat imobilul casă de locuit și anexele gospodărești pe terenul proprietatea sa. În timpul căsătoriei cu reclamanta a realizat numai lucrări de întreținere a construcțiilor, respectiv lucrări de finisaj decorativ la casă constând în tencuială exterioară (au procurat materialele, manopera fiind executată gratuit de meșteri),; garajul și cotețul au fost construite din materiale recuperate după demolarea grajdului părintesc,manopera neplătită, iar în vara anului 2007 au fost demolate din cauza stării avansate de degradare și a construit pe același amplasament alte construcții; la fântână pârâtul a plătit doi oameni care au săpat-o și au adus piatra, iar zidirea s-a făcut gratuit de un prieten; copertina, bordurile pentru vie, poarta de la drum, au fost refăcute de pârât după ce s-au despărțit în fapt părțile, reclamanta neavând nici o contribuție.
În perioada anilor 1994 - 2001 pârâtul a fost plecat de la domiciliu, iar când s-a întors a adus bunuri dobândite în perioada respectivă, bunuri obținute fără vreo contribuție din partea reclamantei.
Întrucât pârâtul a lipsit în perioada mai sus arătată, acesta nu cunoaște ce s-a întâmplat cu bunurile enumerate de reclamantă în anexele 1 și 2. La întoarcere, mai existau următoarele bunuri comune: televizor color defect; șifonier în 3 uși; cuier cu oglindă; vitrină sufragerie; mobilă de bucătărie, iar autoturismul indicat de reclamantă în anexa 1 fost vândut conform contractului de vânzare-cumpărare, suma obținută, pârâtul fiind de acord să o împartă cu reclamanta.
În ceea ce privește cota ce se cuvine din masa bunurilor comune, pârâtul a solicitat a se stabili cota de 60% în favoarea sa, întrucât a avut o contribuție mai mare, veniturile realizate fiind cu mult mai mari decât cele obținute de reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 - 119 cod procedură civilă.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 03.04.2008 a fost admisă în principiu acțiunea, s-a constatat că părțile în timpul căsătoriei au realizat următoarele: activități de finisare a imobilului casă de locuit ridicat de pârât, conform autorizației de construcție nr.2/2 aprilie 1973, constând în tencuieli exterioare și interioare, pardoseli, sobe de teracotă, racordare la rețeaua de curent electric și tâmplării; construirea unei bucătării, a unei băi, a garajului, a unei fântâni și a boltei de de vie, toate situate pe terenul proprietatea pârâtului. S-a mai constatat că părțile au realizat următoarele bunuri mobile: un autoturism " 1300", remorcă pentru autoturism " 1300", o vitrină, un șifonier în două uși, masă pentru 12 persoane, fotolii, toaletă, televizor, recamier.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtului la restituirea bunurilor proprii rămase în posesia acestuia, ca neîntemeiată.
De asemenea, instanța a mai constatat că părțile au avut contribuții egale de 50% fiecare.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut ca părțile s-au căsătorit la data de 11.05.1974, căsătorie desfăcută prin divorț, conform deciziei civile nr.195/09.06.2006 pronunțată de Tribunalul Buzău.
În timpul căsătoriei părțile au realizat activități de finisare a imobilului casă de locuit, ridicat de către pârât conform autorizației de construcție nr.2/02.04.1973 (fila 146 din dosar). Pârâtul, conform acestei autorizații a ridicat o casă de locuit, situată pe terenul proprietatea sa, conform actului de dare cu plată transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.92/9 martie 1973.
Din declarațiile martorilor coroborate cu înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că lucrările de finisare au constat în tencuieli interioare și exterioare, pardoseli, sobe de teracotă, racordare la rețeaua de curent electric și tâmplării. Faptul că la realizarea acestor lucrări au participat persoane care nu au fost plătite de către pârât nu împietează asupra comunității de bunuri, în ceea ce privește finisarea construcției.
De asemenea, din probele administrate s-a reținut că în timpul căsătoriei părțile au construit o bucătărie, o baie, un garaj, o fântână și o boltă de de vie, toate situate pe terenul proprietatea pârâtului.
În ceea ce privește bunurile mobile, din înscrisurile depuse la dosar instanța a reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit un autoturism 1300, o remorcă pentru autoturism, o vitrină, un șifonier în 2 uși, o masă pentru 12 persoane, fotolii, toaletă, televizor și recamier.
Prin sentința civilă nr. 1295 din 23.10.2008 Judecătoria a admis acțiunea si omologat rapoartele de expertiza expert în varianta I- si în varianta a II - atribuindu-se părților următoarele bunuri:
Lotul nr. 1 s-a atribuit () a bunuri: șifonier în 2 uși și recamier (în valoare de 1060 lei) urmând să primească de la lotul nr.2 suma de 572 lei.
Lotul nr.2 - s-a atribuit pârâtul a primit celelalte bunuri mobile în valoare de 1060 lei, urmând să plătească lotului nr.1 suma de 572 lei (valoarea autoturismului fiind de 350 lei).
La atribuirea loturilor s-a avut în vedere art.741 cod civil si art.6739cod procedură civilă, conform căruia "la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".
În speță, au fost propuse variante de lotizare în care construcțiile bun comun au fost atribuite pârâtului (varianta I), iar pentru varianta a II-a i-au fost atribuite reclamantei-pârâte încăperile A, B, C, adică partea de imobil construită ulterior.
În condițiile în care activitățile de finisare și imobilele reținute prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 03.04.2008 s-au făcut în continuarea construcțiilor existente realizate de pârât pe terenul proprietatea sa, s-a apreciat că este echitabil ca acestea să fie atribuite pârâtului-reclamant.
În ceea ce privește bunurile mobile reținute prin încheierea pronunțată la data de 03.04.2008, instanța a omologat varianta a II-a a raportului de expertiză, întocmit de expert tehnic judiciar -, cu următoarele modificări:
Lotul nr.1 - reclamanta () a primit bunuri: șifonier în 2 uși și recamier (în valoare de 1060 lei) urmând să primească de la lotul nr.2 suma de 572 lei.
Lotul nr.2 - pârâtul a primit celelalte bunuri mobile în valoare de 1060 lei, urmând să plătească lotului nr.1 suma de 572 lei (valoarea autoturismului fiind de 350 lei).
Totodată instanța a apreciat că valoarea autoturismului 1310 stabilită de expert tehnic judiciar prin raportare la "Programul național de reînnoire a parcului auto", nu a putut fi reținută, în condițiile în care, la fila 145 din dosar a fost depus contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, iar prețul stabilit este de 350 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta.
In dezvoltarea motivelor de apel reclamant a arătat că greșit s-a modificat valoarea autoturismului din raportul de expertiza auto deoarece în anul 2004 când acesta a fost vândut prețul era de 3600 lei, că trebuia ca imobilul să fie împărțit în natură deoarece după 35 ani de căsătorie nu are unde locui, că nu s-a reținut în IAP că bunurile mobile au rămas în posesia pârâtului și că nejustificat s-a respins capătul de cerere privind restituirea bunurilor personale.
Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr. 79 din 11 martie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că autoturismul 1310 fost vândut de pârât în timpul căsătoriei, respectiv în anul 2004, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare ( fila 145- dosar fond ), soții despărțindu-se în fapt în anul 2005, așa cum rezultă din sentința civilă nr.856 din 21.10.2005 a Judecătoriei Ca urmare, nu s-a putut reține că pârâtul a înstrăinat autoturismul pentru a-l sustrage partajului.
S-a apreciat că în mod justificat prima instanță a partajat prețul încasat pe acest autovehicul.
Deși acest bun nu se mai afla în patrimoniul comun la data promovării acțiunii, nu a putut fi înlăturat de la masa de partaj deoarece apelantei i s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac.
S-a mai reținut că imobilul nu se impunea a fi partajat în natură, deoarece între părți există o situație tensionată, situație relatată de apelantă în cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 1809/2005 al Judecătoriei P, precum și din declarația martorului ( fila 198 - dosar fond ), că încăperile făcute împreună de apelantă cu soțul său este pe terenul acestuia, iar apelanta are o altă locuință ce se afla in indiviziune cu fratele așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 118 /1994, imobil care este locuibil și liber( martorul ).
A fost considerată ca legală și temeinică soluția de respingere a capătului de cerere privind restituirea bunurilor personale deoarece reclamanta nu a produs dovezi în legătură cu acestea, deși ii revenea aceasta obligație conform art. 1169 civ.
Deși în încheierea de admitere în principiu expertul nu a specificat că bunurile mobile sunt în posesia pârâtului, tribunalul a constatat că aceste bunuri au rămas la pârât, situație relatată de martorul,arătând că nu s-a impus modificarea acestei încheieri deoarece expertul avut în vedere acest aspect, obligându-l pe pârât la plata sultei către reclamantă pentru aceste bunuri.
Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 296. proc. civ. apelul a fost respins ca neîntemeiat, apelanta a fost obligată să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat, potrivit art.274 Cod pr.civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta ( ), considerând-o nelegală în sensul disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, deoarece instanța a făcut o aplicare greșită a legii.
A arătat recurenta reclamantă că instanța a omologat raportul de expertiză construcții în varianta I, atribuindu-i reclamantului toate construcțiile edificate în timpul căsătoriei, iar reclamantei o sultă de 6673 lei, în condițiile în care într-o conviețuire de 35 de ani a edificat împreună cu reclamantul aproape în întregime casa.
Astfel, instanțele nu au respectat dispozițiile art.6739Cod pr.civilă, neținând cont că recurenta reclamantă a construit împreună cu pârâtul parte din imobil pentru a locui, fiind un constructor de bună credință, că nu are un alt spațiu de locuit, că este foarte bolnavă și în vârstă și nu ar mai putea să construiască o casă,iar moștenirea de la părinții săi este folosită de unul din frați și constă într-o suprafață de teren intravilan și o casă nefolosibilă.
Mai arată recurenta reclamantă că imobilul este comod partajabil în natură,așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, astfel că solicită omologarea variantei a II-a a raportul de expertiză.
În ce privește autoturismul 1310, instanța de fond în mod greșit a modificat raportul de expertiză auto și a scăzut valoarea autoturismului de la 3000 lei, stabilit prin expertiza auto corespunzător prețului de circulație și valoarea primei de casare stabilită de guvern, la 350 lei, cât a pretins pârâtul că a încasat de la cumpărător,în condițiile în care este cunoscut faptul că în 2004 valoarea autoturismelor pe piața liberă era de peste 3500 lei.
Tot greșit, instanța nu a reținut în încheierea de admitere în principiu toate bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, bunuri identificate în anexa 1, toate bunurile enumerate de recurenta reclamantă rămânând în posesia pârâtului, fapt dovedit cu proba cu înscrisuri.
Mai susține recurenta reclamantă că în mod nejustificat a fost respins capătul de cerere privind restituirea bunurilor proprii, deoarece acestea au fost date ca zestre de părinți, pe care le-au cumpărat în rate și pe care le-au achitat tot ei chiar în perioada căsătoriei, astfel cum a făcut dovada cu copia contractelor de cumpărare atașate la dosar.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor recurentei, arătând că omologarea raportului de expertiză (construcții) în varianta I este soluția ce se impunea, ținând seama că încăperile edificate împreună (baie și bucătărie) sunt în continuarea imobilului construit anterior căsătoriei, pe terenul proprietatea acestuia, că datorită situației tensionate existentă între părți nu e posibilă conviețuirea în același imobil. Însăși recurenta a arătat în cererea de chemare în judecată și în memoriile depuse la dosar cât de grea a fost conviețuirea cu pârâtul.
Se mai susține că recurenta reclamantă deține o altă locuință în indiviziune cu fratele său și nu sunt adevărate susținerile că ar locui mai mult prin spitale sau spații publice, nefăcându-se dovezi în acest sens.
În ce privește autoturismul ,acesta nu se mai afla în patrimoniul comun la data promovării acțiunii, dar pârâtul a fost de acord să fie partajat prețul încasat pe acesta. Au fost reținute bunurile care există și nu cele imaginate de recurenta reclamantă.
Tot justificat a fost respins și capătul de cerere privind restituirea bunurilor proprii, întrucât recurenta nu a produs nici o dovadă în legătură cu acestea.
Curtea,examinând decizia recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de apel a făcut o corectă apreciere și interpretare a probatoriului administrat în cauză,precum și a dispozițiilor legale incidente atunci când a apreciat că partajarea conform variantei I din raportul de expertiză e legală și temeinică în condițiile în care a reieșit fără putință de tăgadă că toate construcțiile supuse partajului au fost edificate de părți în timpul căsătoriei pe terenul proprietatea intimatului-pârât iar recurenta-reclamantă nu solicitat constituirea unui drept de superficie în favoarea sa, cu atât mai mult cu cât relațiile dintre acestea sunt tensionate, conviețuirea nemaifiind posibilă.
Față de împrejurarea că autoturismul achiziționat de părți în timpul căsătoriei a fost înstrăinat tot în timpul acesteia de către intimatul-pârât în virtutea prezumției de mandat tacit reglementată de art. 35 alin. 2..în mod just la masa de partaj a fost reținută suma cu care acesta a fost înstrăinat,conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar. Din acest considerent,având în vedere că au fost reținute la masa de partaj doar acele bunuri în privința cărora din probele administrate a reieșit că au fost achiziționate în timpul căsătoriei,ele aflându-se în posesia intimatului-pârât,că recurenta-reclamantă nu a făcut dovezi în sensul că a avut bunurile proprii a căror restituire o pretinde, în baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 79/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Văzând și disp. art. 274 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta (), domiciliată în comuna, județul B( la familia, împotriva deciziei civile nr. 79/11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul
Obligă recurenta-reclamantă la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.MP/BA
2 ex./18.06.2009
f- Jud.
-
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Marilena Panait Elisabeta Gherasim
| ← Divort. Decizia 151/2010. Curtea de Apel Craiova | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
