Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe minori și familie (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 58/FM

Ședința publică din data de 4 iulie 2008

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Irina Bondoc

JUDECĂTORI: Irina Bondoc, Jelena Zalman Maria Apostol

- - -

Grefier - - -

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:

1. pârâtul, domiciliat în C,-, -A,. A, etaj 3,. 9, județul C, împotriva deciziei civile nr. 81 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect partaj bunuri comune și

2. reclamanta, domiciliată în C,-, județul C, împotriva încheierilor de ședință din 18 ianuarie 2008 și 7 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr- și împotriva deciziei civile nr. 81 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 76-48770 din 14.05.2008, depusă la dosar și recurenta reclamantă prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2206-01208 din 31.03.2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul pârâtului este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanțelor nr. - din 31.03.2008 (10 lei) și nr. - din 23.05.2008 (10 lei), depuse la dosar și timbre judiciare mobile în valoare de 3 lei. Recursul reclamantei este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 22 lei, conform chitanțelor (12 chitanțe), depuse la dosar și timbre judiciare mobile în valoare de 0,65 lei.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Domnul avocat, având cuvântul asupra recursului formulat de reclamanta, învederează că a formulat recurs împotriva încheierilor din datele de 11 ianuarie 2008 și 7 februarie 2008, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, precum și împotriva deciziei civile nr. 81 din 21 februarie 2008 pronunțată în același dosar.

Referitor la încheierea pronunțată la data de 11 ianuarie 2008prin care a fost admisă excepția inadmisibilității cererii reclamantei de aderare la apelul pârâtului, apreciază că în mod nelegal instanța de apel a admis această excepție, motivând soluția pe dispozițiile art. 293 alin. 3 Cod procedură civilă în condițiile în care aderarea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă. Astfel, încheierea din 11 ianuarie 2008 este nelegală întrucât dispozițiile art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă nu stabilesc nicio limitare în ceea ce privește aderarea la apel, legea nu distinge și nici nu impune ca aderarea la apel să formulată numai în cadrul primului apel. Apreciază că aderarea la apel este admisibilă în situația în care judecata apelului se reia urmare casării dispuse de instanța de recurs. Față de această critică, se impune admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului odată cu cererea de aderare la apel, reclamanta fiind lipsită de beneficiul gradului de jurisdicție al apelului.

Pe fondul cererii reclamantei de aderare la apelul pârâtului, arată că această cerere este întemeiată având în vedere că încheierea din 26 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. 1296/2004 nu întrunește cerințele formale ale art. 673⁵și 673⁶Cod procedură civilă, motiv pentru care trebuie desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond. Astfel, arată că minuta acestei încheieri, calificată de către instanța de recurs ca fiind de admitere în principiu, nu respectă cerințele prevăzute de art. 258 Cod procedură civilă și pe cele specifice ale art. 673⁵Cod procedură civilă, în sensul de a stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar și cotele cuvenite acestora și nici pe cele ale art. 673⁶Cod procedură civilă, în sensul dispunerii efectuării expertizei de evaluare. Această hotărâre nu stabilește masa partajabilă și calitatea părților ci doar soluționează pe cale de excepție, ceea ce este vădit inadmisibil pentru o hotărâre destinată fondului împărțelii judiciare. Încheierea din 26 aprilie 2004 este nelegală și netemeinică întrucât, în termenii împărțelii judiciare, nu include în masa partajabilă bunurile solicitate în mod expres de reclamantă și anume dreptul de creanță (bun comun) al soțului asociat retras din cele două societăți, aferent participațiilor deținute, respectiv contravaloarea aportului în numerar adus la constituire, contravaloarea acțiunilor, contravaloarea cotei cuvenite din bunurile corporale și incorporale, contravaloarea dividendelor cuvenite. De asemenea, mai arată că în practicaua încheierii din 26 aprilie 2004 au fost consemnate precizările reclamantei cu privire la petitul acțiunii și, chiar dacă instanța de fond ar fi considerat că acesta nu este îndestulător, atunci s-a ignorat faptul că în procedura specială a partajului judiciar, cererile pentru completarea masei partajabile nu sunt supuse regulii de drept comun prevăzute de art. 132 Cod procedură civilă, acestea putând fi formulate oricând până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.

Astfel, apreciază că din punct de vedere formal, fondul cauzei în cererea reclamantei nu a fost cercetat prin încheierea de admitere în principiu. Acest fond a fost cercetat nelegal, așa cum se arată în decizia de casare, direct prin sentința prin care instanța de partaj s-a dezinvestit, ceea ce atrage desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

De asemenea, având în vedere că apelul se socotește exercitat și împotriva încheierilor premergătoare, dacă nu avem în vedere faptul că se analizează efectele unei încheieri de admitere în principiu în materie de partaj, apreciază că, în cază, sunt incidente dispozițiile art. 673⁷Cod procedură civilă, în sensul că înainte de pronunțarea hotărârii de împărțeală trebuia suplimentată încheierea de admitere în principiu în raport de bunurile menționate la pct. III din notele de ședință depuse la fila 149, în sensul completării masei partajabile.

Având în vedere că fondul cauzei în cererea reclamantei nu a fost cercetat decât parțial prin încheierea calificată prin decizia de casare ca fiind încheiere de admitere în principiu, această împrejurare nu poate fi sancționată decât prin admiterea cererii reclamantei de aderare la apelul pârâtului.

Referitor la încheierea pronunțată la data de 7 februarie 2008învederează că în mod nelegal instanța de apel a admis excepția tardivității apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii din 26 aprilie 2004 Judecătoriei Constanța, calificată de instanța de recurs ca fiind una de admitere în principiu.

Astfel, arată că instanța de apel reține faptul că încheierea de admitere în principiu trebuia atacată odată cu fondul, ceea ce reclamanta nu ar fi făcut. De asemenea, mai reține instanța de apel faptul că sentința fondului ar fi fost comunicată reclamantei la data de 17 martie 2006, însă, omite să observe faptul că pretinsa încheiere de admitere în principiu nu a fost niciodată comunicată părților. Apreciază că, în speță, nu se poate aplica principiul echipolenței fiind vorba de o hotărâre judecătorească supusă unei căi de atac, care trebuia comunicată părților pentru a se putea declanșa controlul judiciar, respectiv o încheiere de admitere în principiu, cu un regim stabilit clar prin art. 673⁸raportat la art. 673⁶Cod procedură civilă. În cauză, nu ne aflăm în prezența unei încheieri interlocutorii sau preparatorii în regim de drept comun procedural, care nu este supusă regimului comunicării actelor de procedură ci de o încheiere de admitere în principiu, prin care instanța stabilește cotele cuvenite fiecărei părți și masa partajabilă.

Prin apelul formulat împotriva încheierii de admitere în principiu din 26 aprilie 2004 s-au formulat aceleași critici expuse mai sus, în sensul că ea nu cercetează masa partajabilă conform petitului acțiunii și precizărilor reclamantei consemnate în practicaua acesteia, nu stabilește masa partajabilă ci doar rezolvă excepții. În raport de această critică se impune admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului, reclamanta fiind lipsită de beneficiul gradului de jurisdicție al apelului.

Referitor la recursul declarat împotriva decizie civile nr. 81 din 21 februarie 2008, pronunțată pe fondul apelului pârâtului, apreciază că acest apel este nefondat.

Astfel, arată că, având în vedere că instanța de recurs a calificat încheierea din 26 aprilie 2004 ca fiind una de admitere în principiu, apreciază că ea nu s-a pronunțat asupra încheierii ulterioare a instanței de fond în raport de bunurile menționate la pct. III din notele de ședință depuse la fila 149, respectiv asupra cererii pentru completarea masei partajabile, precum și în raport de încheierile ulterioare. Arată că instanța de fond a respectat doar spiritul, nu și litera, dispozițiilor art. 673³Cod procedură civilă, care obligă instanța să ia părților la prima zi de înfățișare declarații cu privire la toate bunurile supuse împărțelii. Acest text trebuia complinit cu art. 673⁷Cod procedură civilă, care permite suplimentarea cererilor de completare a masei partajabile în tot cursul judecății, fără a deveni incidente dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, referitoare la modificarea acțiunii. În condițiile în care instanța de fond a stabilit că bunurile menționate în cererea completatoare trebuie avute în vedere la stabilirea masei partajabile, pentru identitate de motive, respectiva încheiere trebuia calificată ca fiind una suplimentară de admitere în principiu, conform art. 673⁷Cod procedură civilă. Învederează că, în materia partajului, este reglementat principiul în sensul că aceasta are obligația de a examina toate cererile privind masa partajabilă pentru a fi evitate cererile ulterioare, principiu care a fost încălcat de către instanță.

Pe fondul pretențiilor, arată că hotărârea satisface pretențiile părților. În cauză, nu s-a solicitat împărțirea bunurilor care aparțin celor două societăți comerciale SC SA și SC SA și nici capitalul acestora ci doar dreptul de creanță al asociatului retras din societate.

În referire încheierea din 26 aprilie 2004, având în vedere că aceasta a fost calificată ca fiind una de admitere în principiu, în pofida opiniei contrare aparținând chiar emitentului acesteia, apreciază că încheierile ulterioare, prin care aceeași instanță lărgește sfera bunurilor care compun masa partajabilă și dispune efectuarea expertizelor de specialitate, au același regim de încheieri de admitere în principiu, această soluție fiind dată de dispozițiile art. 673⁷Cod procedură civilă care se referă la încheierile de admitere în principiu suplimentare, prin care se poate completa masa partajabilă. că cererile reclamantei ulterioare acțiunii sunt calificate drept cereri pentru suplimentarea unei încheieri de admitere în principiu, că sunt considerate cereri pentru suplimentarea masei partajabile, ele sunt admisibile iar instanța de fond le-a dat dezlegare prin încheierile ulterioare, acesta fiind motivul pentru care apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

O ultimă critică vizează faptul că reclamantei i se încalcă dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că reclamanta nu putea să atace pe fond hotărârea primei instanțe de vreme ce i-au fost admise toate capetele de cerere. Neavând interes legitim să atace sentința fondului, nu avea interes legitim de a ataca încheierile. Ori, în condițiile în care instanța de casare dă o cu totul altă calificare juridică unei încheieri și având în vedere că primul apel al pârâtului fusese respins, reclamanta nu poate fi lipsită de beneficiul gradului de jurisdicție al apelului declarat împotriva încheierii prin care fusese soluționat fondul pretențiilor.

Pentru apărările formulate oral și dezvoltate pe larg prin motivele scrise de recurs, solicită admiterea recursului reclamantei așa cum a fost formulat.

Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul, dl. avocat, învederează că prin hotărârea pronunțată de instanța de apel pârâtului nu i s-a creat o situație mai grea în condițiile în care prin această hotărâre s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța asupra acțiunii și asupra cererii ulterioare depuse de reclamantă la fila 149, sub acest aspect pronunțându-se și Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia de casare. La instanța de fond va avea loc o nouă judecată prin care instanța se va pronunța asupra tuturor cererilor cu a căror soluționare a fost învestită, astfel că nu se poate susține de către pârât că i s-ar fi creat o situație mai grea în propria cale de atac. Solicită respingerea recursului formulat de pârât ca fiind nefondat.

Doamna avocat, având cuvântul asupra recursului formulat de reclamantă, învederează că prin recursul declarat de aceasta s-au formulat critici în referire la încheierile din 11 ianuarie 2008 și 7 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța și împotriva deciziei civile nr. 81 din 21 februarie 2008 Tribunalului Constanța. Apreciază că, după pronunțarea deciziei de casare de către Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta ar putea formula critici doar cu privire la soluția de respingere a cererii de aderare la apelul pârâtului și cu privire la termenul de declarare a apelului împotriva încheierii din 26 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Constanța, criticile formulate de reclamantă în referire la fondul cauzei neputând fi primite.

Referitor la cererea reclamantei de aderare la apelul pârâtului, apreciază că în mod legal această cerere a fost respinsă de către instanța de apel în condițiile în care aceasta nu a fost formulată până la prima zi de înfățișare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă. Formularea unei cereri privind aderarea la apelul părții adverse, după soluționarea apelului și pronunțarea unei decizii de casare cu trimitere spre rejudecare este inadmisibilă, soluția pronunțată prin încheierea din 11 ianuarie 2008 fiind legală și temeinică.

În ce privește cele două încheieri prin care instanța de fond a stabilit parțial compunerea masei partajabile și susținerile părților, soluția pronunțată prin aceste încheierii putea fi atacată odată cu fondul și nu după ce s-a pronunțat decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea de aderare a reclamantei la apelul pârâtului.

Mai arată că, în ce privește încheierile interlocutorii, instanța nu este obligată să le comunice părților, neexistând un text legal în acest sens. Sentința instanței de fond a preluat în motivare considerentele reținute în încheierile interlocutorii, această sentință fiind comunicată părților. În apelul pârâtului au fost acordate două termene de judecată iar reclamanta putea formula în termenul legal cererea de aderare la apelul pârâtului. Nu se poate solicita ca în această fază procesuală instanța de recurs să se pronunțe asupra încheierilor interlocutorii și asupra apelului pârâtului, care nu a fost judecat pe fond prin hotărârea de casare pronunțată în recurs.

Totodată, arată că partajul bunurilor dintre soți a fost desăvârșit prin tranzacția încheiată între acestea. După încheierea tranzacției reclamanta a solicitat instanței să se stabilească dreptul de creanță având în vedere că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă. Învederează că pârâtul nu a mai avut calitatea de acționar la cele două societăți din anul 2002 iar părțile au divorțat în anul 2003 iar în ce privește aportul pârâtului la constituirea societăților, acesta a fost stabilit prin încheiere interlocutorie.

Solicită respingerea recursului formulat de reclamantă ca fiind nefondat.

Referitor la recursul formulat de pârât, d-na avocat arată că prin decizia de casare, Curtea de APEL CONSTANȚAa stabilit limitele rejudecării, făcând trimitere și la încheierea interlocutorie a instanței de fond, care nu a fost atacată de către reclamantă și a trimis cauza spre rejudecare. Instanța de apel nu a respectat obligativitatea deciziei de casare și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, încălcând dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă și a agravat situația pârâtului în propria cale de atac.

Arată că hotărârea primei instanțe a fost desființată cu trimitere spre rejudecare pe motiv că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Apreciază că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă întrucât instanța a cărei hotărâre a fost desființată a soluționat fondul procesului și nu s-a pronunțat pe baza unor excepții de fond sau de procedură iar cercetarea fondului s-a făcut pe baza unor mijloace de probă administrate și a soluționat acțiunea reclamantei deși în privința acesteia soluția este nelegală.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă întrucât instanța nu s-a pronunțat în limitele deciziei de casare.

De asemenea, mai arată că hotărârea este nelegală și din perspectiva faptului că prin pronunțarea hotărârii din apel în sensul desființării sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să aibă în vedere cererea de chemare în judecată a reclamantei și precizările ulterioare, cu respectarea cadrului procesual fixat de aceasta și respectarea principiului disponibilității, instanța de apel a agravat situația pârâtului în propria cale de atac, desființând o încheiere interlocutorie pronunțată în baza art. 268 Cod procedură civilă.

Solicită admiterea recursului formulat de pârât, casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, urmând ca aceasta să se pronunțe în limitele investirii stabilite prin decizia de casare pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.

Domnul avocat, având cuvântul în replică, învederează că se evită de către recurentul pârât ca acesta să-și însușească condițiile stabilite prin decizia de casare, hotărâre care, aparent, îi este favorabilă acestuia. Decizia de casare îi este nefavorabilă recurentei reclamante, însă, se supune acesteia. În ce privește încheierea din 26 aprilie 2004, dacă acesta este o încheierea de admitere în principiu, în cauză, părțile sunt obligate să se supună limitelor casării. Apreciază că încheierea din 26 aprilie 2004 fost calificată de emitentul acesteia ca fiind o încheiere interlocutorie, motiv pentru care aceasta nu a fost comunicată părților. În situația în care încheierea avea regimul unei încheieri de admitere în principiu, instanța de fond avea obligația de aoc omunica părților, ceea ce nu s-a întâmplat. Încheierea din 26 aprilie 2004 fost calificată drept încheiere de admitere în principiu prin decizia de casare.

Doamna avocat, având cuvântul în replică, învederează că în considerentele deciziei de casare s-a avut în vedere încheierea pronunțată în baza art. 268 Cod procedură civilă și s-a motivat că are caracterul unei încheieri de admitere în principiu, ce se atacă odată cu fondul.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la 10 ianuarie 2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca prin hotărâre judecătorească să partajate în cote egale bunurile reprezentând drepturile aferente participațiilor deținute la și, atribuirea către pârât a acestor bunuri și obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către reclamantă și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 6140 din 09.04.2003 a Judecătoriei Constanța, rămasă irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți la 22 august 1998 și că în timpul căsătoriei foștii soți au dobândit imobilul situat în orașul, compus din teren în suprafață de 884 mp și construcție tip, bunuri mobile și participații la și

A mai arătat reclamanta că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2889/11.12.2003 au vândut de comun acord imobilul și bunurile mobile către numitul, în schimbul unui preț de 3.300.000.000 lei (ROL), care a fost împărțit în mod egal, și că în dispută au mai rămas drepturile asupra participațiilor deținute de pârât la societățile comerciale arătate, respectiv 99,97 % din capitalul social al A, la care se adaugă activele corporale imobilizate, care la sfârșitul anului 2001 se ridicau la suma de 1.570.994.000 lei, și 4,2 % din capitalul social al, constituit la 45 milioane lei, cu o valoare drepturilor acționarilor asupra activelor imobilizate de 6.339.869.000 lei (ROL).

Pârâtul a invocat prin întâmpinare neprecizarea obiectului cererii de chemare în judecată, a temeiului ei juridic, neprecizarea valorii - în raport de care se impune a se aprecia asupra timbrajului și a competenței materiale în soluționarea acțiunii - excepția inadmisibilității acțiunii și pe cea a lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2004 Judecătoria Constanțaa respins excepția neprecizării valorii obiectului cererii, pe cea a neindicării temeiului ei juridic, excepția de necompetență materială a acestei instanțe, excepția insuficientei timbrări a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de partajare a aportului în numerar adus la constituirea celor două societăți comerciale, precum și a dividendelor cuvenite pârâtului până la data desfacerii căsătoriei.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității cererii de partajare a bunurilor ( mobile sau imobile ) aduse ca aport la constituirea societăților și, precum și a acțiunilor, a valorii acestora sau a dreptului de creanță al pârâtului, născut în urma vânzării acțiunilor deținute de acesta la societățile menționate.

La pronunțarea încheierii s-au avut în vedere următoarele:

- reclamanta s-a conformat dispozițiilor art.112 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, în sensul că a precizat obiectul cererii și valoarea lui, ca și temeiul juridic al acesteia.

- competența materială în rezolvarea cererii aparține Judecătoriei Constanța pentru că instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni de partaj a bunurilor comune după desfacerea căsătoriei.

- acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 17 lei, conform art.3 lit.c din Legea nr.146/1997.

- cum cererea dedusă judecății are ca obiect partajul bunurilor comune, iar pârâtul este fostul soț al reclamantei, el are calitate procesuală pasivă, iar natura juridică a bunurilor supuse partajului - comune sau proprii - nu influențează existența sau inexistența calității procesuale pasive.

- nu este admisibilă cererea de partaj a bunurilor corporale (mobile sau imobile) și a celor incorporale (acțiuni sau creanțe) aduse de pârât la constituirea societăților comerciale pentru că: bunurile corporale devin proprietatea societății, iar asociatul pierde orice drept asupra lor, chiar dacă sunt bunuri comune, iar proprietarii anteriori au doar dreptul la restituirea valorii lor la momentul dizolvării societății; în ceea ce privește titlurile de valoare și acțiunile s-a reținut că acestea reprezintă bunuri proprii ale soțului asociat, chiar dacă bunul adus ca aport la constituirea societății avea caracter de bun comun.

- este admisibilă cererea de partaj a aportului în numerar adus la constituirea societății - dacă sumele de bani constituite ca aport erau bunuri comune ale soților - și a dividendelor obținute de soțul asociat, pentru că potrivit art.30 și art.31 din Codul familiei acestea au caracter de bunuri comune.

Prin notele de ședință formulate la termenul din 20.09.2004 reclamanta a formulat cererea de completare a acțiunii de partaj prin care a arătat că obiect al partajului solicitat prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată prin notele de ședință din 24.05.2003, este contravaloarea dreptului de creanță pe care pârâtul îl are asupra patrimoniului celor două societăți, atât în mod direct, ca acționar la și, cât și prin intermediul, care are calitatea de acționar al

Prin sentința civilă nr. 10990 din 09 decembrie 2005 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantei și a constatat că din masa bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei face parte contravaloarea actualizată a dreptului de creanță cuvenit pârâtului pentru activitatea desfășurată în calitate de acționar la și, în sumă de 7.844.901.500 lei, compus din: contravaloarea dreptului de creanță rezultat din aportul la capitalul social, în sumă de 449.089.200 lei, și contravaloarea dreptului rezultat din valoarea imobilizărilor, în sumă de 7.395.812.300 lei. A constatat că părțile au avut o cotă egală de contribuție la dobândirea bunurilor comune și a dispus ieșirea lor din indiviziune prin atribuirea către pârât a bunurilor ce compun masa partajabilă și obligarea acestuia la plata unei sulte în valoare de 392.245,07 lei către reclamantă.

A reținut instanța de fond că acțiunile și părțile sociale sunt bunuri comune și se împart între soți în raport de contribuția lor, dar ca urmare a caracterului lor intuitu personae vor fi atribuite soțului asociat, urmând ca celălalt soț să primească sulta corespunzătoare cotei stabilite.

Referitor la dividendele ce se cuvin soțului asociat s-a constatat că sunt bunuri comune indiferent de forma juridică a societății, conform art. 30 din Codul familiei, iar cota de contribuție a fost stabilită în raport de recunoașterea rezultată din împărțirea în cote egale a sumelor de bani obținute din vânzarea altor bunuri comune, anterior promovării în instanță a acțiunii de partaj.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârât a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 924 din 14 decembrie 2006, în considerentele căreia s-au reținut următoarele:

- încheierea pronunțată de instanța de fond la 26 aprilie 2004 are caracter interlocutoriu - pentru că prin ea s-au adoptat măsuri decisive pentru soarta procesului și au fost soluționate excepții dirimante deduse judecății - dar cum cererea de partaj a fost completată prin notele scrise aflate la filele 84-87 din dosarul de fond, solicitându-se și partajarea dreptului de creanță al apelantului pârât asupra societății comerciale A și SC A, derivate din calitatea de fost acționar la aceste societăți, care nu și-a reglementat situația financiară la retragerea din societate, nu se poate aprecia că s-au nesocotit prevederile încheierii menționate și ale art.268 alin.3 din Codul d e procedură civilă.

- în sentința instanței de fond sunt arătate pe larg motivele care i-au format convingerea, iar hotărârea este conformă probatoriilor administrate, din care rezultă că în timpul căsătoriei pârâtul a devenit acționar la cele 2 societăți comerciale, astfel că valoarea acțiunilor dobândite de acesta se înscrie în categoria bunurilor comune prevăzute de dispozițiile art.30 din Codul familiei.

Prin decizia civilă nr. 52/FM din 22 iunie 2007 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul declarat de pârâtul împotriva acestei hotărâri, a casat-o și a trimis cauza spre rejudecarea la același tribunal.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de recurs a reținut că încheierea din 26 aprilie 2004 îndeplinește condițiile înscrise în art. 673⁵alin.1 din Cod procedură civilă, raportat la obiectul partajului, iar în cazul în care partea este nemulțumită de măsurile stabilite prin încheierea de admitere în principiu, are posibilitatea de a formula apel odată cu fondul.

A mai arătat curtea că pârâtul a formulat apel, iar reclamanta, prin notele de ședință din 24.05.2004 (filele 84 - 87 din dosar) a criticat această încheiere și a precizat și completat obiectul cererii, fără ca această solicitare să pusă în discuția contradictorie a părților și fără să se dispună completarea sau modificarea încheierii de admitere în principiu. Prin urmare, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat cererea dedusă judecății din prisma propriilor hotărâri interlocutorii și au pronunțat soluții nelegale și netemeinice față de obiectul cererii de chemare în judecată și cadrul procesual stabilit prin încheieri.

În rejudecarea apelului, reclamanta a formulat, în temeiul art. 293 alin.3 din Codul d e procedură civilă, cerere de aderare la apelul pârâtului prin care a arătat că aderarea privește atât criticile aduse sentinței civile nr.10990/2005, cât și încheierii de admitere în principiu din 26.04.207.

La aceeași dată, reclamanta a promovat la Judecătoria Constanța apel împotriva încheierii din 26 aprilie 2004, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din 11 ianuarie 2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția inadmisibilității cererii de aderare la apelul pârâtului, formulată de intimata reclamantă - cu motivarea că este inadmisibilă aderarea la apelul formulat de partea adversă (apelul incident reglementat de art. 293 alin. 3 Cod procedură civilă) în etapa procesuală a casării cu trimitere pentru rejudecarea apelului întrucât a fost depășită prima zi de înfățișare, care s-a împlinit la 16 noiembrie 2006 - iar prin încheierea din 07 februarie 2008 admis excepția tardivității apelului declarat de intimata reclamantă împotriva încheierii din 26 aprilie 2004 Judecătoriei Constanța - cu motivarea că încheierea interlocutorie se atacă odată cu fondul, iar comunicarea sentinței civile nr. 10990/2006 s-a făcut la 17.03.2006, așa cum rezultă din dovada de comunicare depusă la fila 269 din dosarul de fond, hotărâre împotriva căreia reclamanta nu a înțeles să exercite calea de atac reglementată de dispozițiile art. 284 din Codul d e procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicare.

Prin decizia civilă nr.81/21.02.2008 Tribunalul Constanțaa admis apelul pârâtului, a desființat sentința civilă nr.10990/2005 a Judecătoriei Constanța și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

La pronunțarea acestei hotărâri s-au avut în vedere următoarele:

-prin încheierea pronunțată la 26.04.2004 instanța de fond s-a pronunțat asupra admisibilității partajării titlurilor de valoare deținute într-o societate comercială, a aportului în numerar la constituirea celor două societăți comerciale și a dividendelor cuvenite pârâtului, în calitatea sa de acționar la și A, dar nu a statuat asupra masei bunurilor de împărțit și a cotelor de contribuție ale părților asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Totodată, încheierea nu a fost comunicată părților - pentru că apelul ce s-ar fi putut exercita împotriva acesteia era prevăzut de norma procesuală numai odată cu fondul - iar în raport de toate aceste elemente este evident că hotărârea menționată are caracterul unei încheieri interlocutorii, însă nu întrunește condițiile normei procesuale referitoare la încheierea de admitere în principiu dată într-o acțiune de împărțeală judiciară.

- în contradicție cu cele reținute prin încheierea interlocutorie din 26.04.2004, instanța de fond a dispus prin hotărârea finală partajarea bunurilor ce constituie capitalul social al societăților comerciale, cu motivarea că acțiunile și părțile sociale sunt bunuri comune ce se împart între soți, în raport de contribuția acestora, dar care în raport de caracterul lor intuitu personae, se impun a fi atribuite soțului asociat.

- nulitatea încheierii din 26.04.2004 nu poate fi reținută deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 105 din Codul d e procedură civilă, minuta încheierii fiind semnată de judecătorul competent să soluționeze cauza de față.

- încheierea de ședință din 5 iulie 2004 nu are caracter interlocutoriu, cum s-a arătat în motivele de apel depuse la dosarul cauzei, pentru că prin aceasta s-a dispus numai asupra unor probatorii solicitate de părți, deci s-au luat măsuri asupra cărora se poate reveni oricând.

- prin pronunțarea unei hotărâri finale în contradicție cu dispozițiile încheierii interlocutorii, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce atrage desființarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

A stabilit tribunalul ca în rejudecare să se aibă în vedere cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și precizările ulterioare, cu respectarea cadrului procesual fixat de aceasta și a principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, precum și apărările de fond ale pârâtului, referitoare la împrumutul de 400.000.000 lei pe care a învederat că l-ar fi contractat la 1 aprilie 2002, de la numita, în vederea majorării capitatului social.

Totodată, a constatat că o asemenea judecată nu s-ar putea face direct în apel, deși acesta are un caracter devolutiv, pentru că s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție al procesului civil și că prin pronunțarea prezentei soluții de desființare nu se aduce atingere dispozițiilor art. 315 din Codul d e procedură civilă deoarece, în esență, decizia de casare a reținut contradictorialitatea dintre o încheiere interlocutorie și hotărârea dată asupra fondului cauzei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul și reclamanta, aceasta din urmă și împotriva încheierilor din 11.01.2008 și 7.02.2008.

În motivarea recursului său reclamanta a invocat încălcarea prevederilor art.673³, art. 673⁵, art. 673⁶-673⁸și art.293 alin.1 din Codul d e procedură civilă, art.30 și 35 din Codul familiei și art.728 și urm. din Codul civil pentru următoarele considerente:

- excepția inadmisibilității cererii reclamantei de aderare la apelul pârâtului a fost admisă cu încălcarea prevederilor art.293 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care nu stabilesc nici o limitare de genul celei reținută de tribunal în ceea ce privește exercitarea aderării la apel, respectiv ca aderarea să făcută doar în cadrul "primului apel".

S-au formulat și critici referitoare la fondul cererii de aderare la apel cu motivarea că încheierea din 26.04.2004 - care a fost calificată de instanța de casare ca încheiere de admitere în principiu - nu îndeplinește cerințele formale ale art.673/5 și art.673/6 din Codul d e procedură civilă, în sensul că nu stabilește masa partajabilă, cotele cuvenite și calitatea părților.

- tardivitatea apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii din 26.04.2004 a fost nelegal reținută pentru că hotărârea atacată este o încheiere de admitere în principiu, cu un regim procedural clar stabilit prin prevederile art.673/8 raportat la art.673/6 din Codul d e procedură civilă, iar nu o încheiere interlocutorie în regim de drept comun procedural, care nu este supusă regimului comunicării actelor de procedură.

S-a invocat în recurs și caracterul nefondat al apelului declarat de pârât împotriva hotărârii instanței de fond cu următoarea motivare:

- instanța de recurs a calificat doar încheierea din 26.04.2004 ca fiind una de admitere în principiu, fără a se pronunța și asupra încheierilor ulterioare, în raport de bunurile menționate la punctul III din notele de ședință aflate la fila 149 din dosarul de fond, precum și în raport de încheierile din 24.05.2004 și 31.05.2004. Cum instanța de fond a stabilit că și aceste bunuri trebuie avute în vedere la stabilirea masei partajabile, respectiva încheiere trebuie să primească, pentru identitate de motive, aceeași calificare juridică, pentru că în partaj instanța este obligată să analizeze toate cererile referitoare la masa partajabilă, în măsura în care au fost formulate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

A susținut recurenta că din susținerile ce preced rezultă că toate criticile aduse de pârât sentinței fondului sunt neîntemeiate pentru că, indiferent că cererile pe care le-a formulat ulterior acțiunii sunt calificate ca cereri pentru suplimentarea unei încheieri de admitere în principiu sau ca cereri pentru suplimentarea masei partajabile ele sunt pe deplin admisibile, iar instanța de fond le-a dat dezlegare prin încheierile ulterioare celei din 26.04.2004.

- încheierile pronunțate de instanța de fond sunt lovite de nulitate absolută, dar aceasta nulitate nu a putut fi invocată de reclamantă, pentru că nu avea interes să atace hotărârea judecătoriei, care îi admisese toate pretențiile. Față de calificarea dată încheierii din 26.04.2004 de instanța de casare se impune, însă, admiterea ambelor apeluri si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Pârâtul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru nerespectarea deciziei de casare, încălcarea prevederilor art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă și a principiului non reformatio in pejus.

În motivare a arătat că prin încheieri interlocutorii rămase definitive și irevocabile - ca urmare a neatacării lor de nici una dintre părți - instanța de fond a stabilit cadrul procesual al litigiului cu privire la obiectul cererii dedus judecății, iar prin sentința atacată în apel a soluționat pe fond litigiul, pe baza probatoriilor administrate, și cum decizia de casare a stabilit obligatoriu necesitatea soluționării apelului în limitele cadrului procesual stabilit prin încheierile interlocutorii, această problemă de drept dezlegată de instanța de recurs era obligatorie pentru instanța de apel.

A mai susținut recurentul că prin trimiterea cauzei spre rejudecare cu luarea în considerare a cererii de chemare în judecată, a precizărilor ulterioare acesteia și a principiului disponibilității instanța de apel a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, în condițiile în care prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei în cadrul procesual stabilit prin încheiere interlocutorie.

Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:

Cu privire la recursul reclamantei:

Potrivit art.293 alin.1 din Codul d e procedură civilă, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare care, potrivit art.134 din același cod, este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În speță, cererea prin care reclamanta a aderat la apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.10990/2005 a Judecătoriei Constanțaa fost formulată și înregistrată la 06.11.2007, anterior primului termen de judecată stabilit în rejudecarea apelului ca efect al casării, deci în al doilea ciclu procesual de soluționare a acestei căi de atac. Așa fiind, nu se poate susține cu temei că este respectat în speță termenul stabilit de prevederile legale menționate pentru formularea aderării la apel pentru că prima zi de înfățișare nu poate avea altă semnificație decât aceea a primului termen din parcursul desfășurării procesului (fond, apel sau recurs), la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, ori această condiție nu este îndeplinită de nici unul din termenele de judecată acordate pe parcursul rejudecării fondului sau a unei căi de atac, intervenită ca urmare a desființării sau casării hotărârii inițiale.

Această concluzie este impusă de interpretarea prevederilor legale ce reglementează instituția aderării la apel, îndeosebi a acelora ce stabilesc funcția ei procesuală, din care rezultă că în realitate este vorba de un apel distinct de apelul principal, deci de o cale de atac ce beneficiază, cel puțin din perspectiva consecințelor juridice ce le-ar produce admiterea ei, de autonomie, prin ea fiind susținute interesele celui care o promovează, care sunt distincte de cele ale autorului apelului principal și opuse acestuia.

Prin urmare, posibilitatea aderării la apel nu poate fi legal recunoscută decât pe parcursul soluționării inițiale a acestei căi de atac, iar nu și cu ocazia rejudecării ei, iar tribunalul în mod corect a reținut că cererea de aderare la apel formulată de reclamantă nu este conformă prevederilor art.293 alin.1 din Codul d e procedură, fiind ulterioară primei zile de înfățișare în apel.

Tardivitatea apelului formulat împotriva încheierii din 26.04.2004 a fost, însă, în mod greșit reținută.

Potrivit calificării dată prin decizia de casare a Curții de APEL CONSTANȚA, acestă hotărâre judecătorească intră sub incidența prevederilor art.673⁶și art.673⁸din Codul d e procedură civilă, deci are caracter interlocutoriu și poate fi atacată cu apel sau cu recurs, după caz, odată cu hotărârea finală prin care se săvârșește împărțeala.

Împrejurarea că încheierea de stabilire a cotelor de contribuție și a masei partajabile se atacă împreună cu hotărârea dată asupra fondului nu exclude cerința comunicării ei, distinct sau odată cu hotărârea finală, deoarece comunicarea este obligatorie ori de câte ori este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.

Prin urmare, simpla comunicare a hotărârii de fond nu echivalează cu îndeplinirea acestei cerințe a legii și în ceea ce privește încheierea pronunțată potrivit art.673⁶din Codul d e procedură civilă, pentru că termenul de apel nu curge de la data la care partea a cunoscut "în orice mod" existența hotărârii. Stabilirea termenelor procedurale are un caracter tehnic și precis, iar legiuitorul a reglementat un mod de calcul care nu lasă părților interesate sau instanțelor posibilitatea administrării de probatorii pentru stabilirea altor repere decât cele expres prevăzute de lege, în funcție de care să se precizeze momentul din care începe să curgă termenul de exercitare al căilor de atac.

Termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii, iar aplicarea principiului echivalenței, în sensul că actul procedural de comunicare se înlocuiește cu un altul, se face numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv în cazul în care comunicarea s-a făcut odată cu somația de executare (art.284 alin. 2 din Codul d e procedură civilă), atunci când partea face apel înainte de comunicarea hotărârii (art.284 alin. 3 din Codul d e procedură civilă) sau, dacă a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o (art.102 alin. 2 din Codul d e procedură civilă).

Cum în speță este de necontestat că procedura de comunicare a încheierii din 26.04.2004 nu a fost îndeplinită la adresa reclamantei și că lipsa comunicării nu a fost acoperită în vreuna din modalitățile limitativ prevăzute de lege, prezentate mai sus, apelul formulat de aceasta împotriva încheierii menționate este declarat în termen, iar tribunalul trebuia să procedeze la soluționarea pe fond a acestei căi de atac.

Această modalitate de soluționare a excepției atrage casarea hotărârii recurate, conform art.312 alin.5 din Codul d e procedură civilă, cu consecința trimiterii apelului spre rejudecare, consecință impusă în cauză și de nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art.315 și art.297 alin.1 din același cod, critică invocată prin recursul pârâtului.

Referitor la recursul pârâtului și la acest din urmă aspect se reține că, în condițiile în care hotărârea prin care tribunalul a soluționat inițial apelul a fost casată cu trimitere, iar în recurs a fost stabilită natura încheierii de ședință din 26.04.2004 ca fiind aceea a unei încheieri interlocutorii conformă prevederilor art. 673⁵din Codul d e procedură civilă și necesitatea soluționării procesului din prisma cadrului procesual stabilit prin încheierile pronunțate de judecătorie, instanța de trimitere avea obligația de a se conforma ca atare și de a rejudeca apelul, iar nu să trimită la rândul său cauza judecătoriei pentru rejudecarea fondului.

Aceasta deoarece apelul are caracter devolutiv și declanșează, pe cale de consecință, o nouă judecată în fond, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la problemele de drept deduse judecății, astfel că toate aspectele dezbătute în primul ciclu procesual sunt repuse în discuția instanței de apel; prin urmare, părțile au posibilitatea de a supune judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță, cu condiția respectării principiului disponibilității și a cadrului procesual stabilit la fond, iar instanța de apel nu poate dispune trimiterea spre rejudecare decât pentru motivele stabilite expres de art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care nu sunt incidente în cauză.

Astfel, din considerentele hotărârii atacate rezultă că motivul desființării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță a fost neconcordanța dintre încheierea din 26.04.2004 și hotărârea dată asupra fondului, precum și necesitatea soluționării cauzei cu luarea în considerare a tuturor cererilor părților, dar și a principiului non reformatio in peius, dar contradicția dintre sentința finală și încheierea din 26.04.2004 a fost și motivul care a determinat casarea primei hotărâri care a soluționat apelul pârâtului, astfel că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.315 și art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă.

Prin încheierea din 26.04.2004 instanța de fond a stabilit că obiect al partajului părților este aportul în numerar adus de pârât la constituirea și și dividentele cuvenite acestuia, în calitate de acționar la cele două societăți, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de divorț.

Prin notele de ședință din 24.05.2004, reclamanta a arătat, în referire la măsurile dispuse prin încheierea mai sus menționată, că obiect al acțiunii sale nu sunt bunurile care au devenit proprietatea celor două societăți comerciale, ci drepturile aferente participațiilor comerciale (fila 85 din dosarul de fond) și că pârâtul trebuie să aducă la masa partajabilă valoarea de înlocuire a acestor acțiuni, în măsura în care este mai mare decât valoarea aportului în numerar la constituirea societății (fila 86 din același dosar).

Ulterior, prin notele de ședință depuse la 20.07.2004, reclamanta și-a completat cererea de partaj, în sensul că a solicitat partajarea contravalorii dreptului de creanță deținut de pârât asupra patrimoniului celor două societăți, atât direct, în calitate de acționar la și, cât și prin intermediul, care e acționar la

În susținerea acestei solicitări - care a fost discutată, în contradictoriu, și în ședința din 01.11.2004, când apărătorul pârâtului a solicitat respingerea ei ca inadmisibilă - s-a arătat că nu poate fi admisă ipoteza conform căreia singurul bun comun rezultat din participarea pârâtului la cele două societăți se rezumă la capitalul social și dividendele cuvenite, pentru că pârâtul are și calitatea de creditor pentru partea cuvenită din patrimoniul celor două societăți, deci pentru imobilizările corporale și financiare existente la data separației în fapt.

Nici una din solicitările reclamantei nu au constituit obiect al analizei instanței de fond, care nu a calificat juridic aceste cereri și nu a dispus asupra formulării lor cu respectarea dispozițiilor procedurale, dar prin hotărârea finală s-a constatat că masa bunurilor comune este compusă din c/val dreptului de creanță rezultat din aportul pârâtului la capitalul social și c/val dreptului de creanță rezultat din valoarea imobilizărilor, contrar singurei încheieri prin care s-a stabilit care sunt valorile ce compun patrimoniul comun al părților.

Sub acest aspect se constată că este nefondată susținerea recurentei reclamante, referitoare la încheierile de ședință pronunțate de instanța de fond ulterior celei din 26.04.2004 pentru că nici una dintre acestea nu a dispus asupra compunerii masei partajabile sau asupra cererilor formulate de reclamantă cu privire la acest aspect și, pe cale de consecință, nu pot fi calificate ca încheieri interlocutorii de completare a masei partajabile.

Din cele ce preced rezultă că, reținând contradicția dintre cele două hotărâri ale instanței de fond, respectiv încheierea interlocutorie din 26.04.2004 și sentința finală, tribunalul era obligat să procedeze la soluționarea apelurilor părților în limitele deciziei de casare și ale apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii din 26.04.2004, calificând juridic solicitările formulate și dispunând asupra modalității de rezolvare a acestora.

Pentru considerentele expuse vor fi admise recursurile părților și se va casa în parte încheierea pronunțată de tribunal la 07.02.2008, în sensul că se va respinge excepția tardivității apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Constanța la 26.04.2004; totodată, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile civile declarate de:

Casează în parte încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța la termenul din 7.02.2008 în dosarul civil nr- în sensul că respinge excepția tardivității apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Constanța la 26.04.2004.

Casează decizia civilă nr.81/21.02.2008 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 iulie 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol

- - - -

Pt. Jud.- aflată în

Semnează conf.art.261 al.1

Vicepreședinte,

Pt.Grefier - aflată în

Semnează conf.art.261 alin.1

Prim Grefier,

Jud.fond:

Jud.apel:

Tehnored.Jud.-

18.07.2008/ 4 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI

DE FAMILIE PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 29 iulie 2008

Către,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr- privind pe recurenta pârâtă și recurenta reclamantă, pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr.58/FM/04.07.2008 pronunțată de această instanță.

Dosarul conține 56 file și are atașate dosarele: nr- al Tribunalului Constanța (64 file), nr- (33 file) al Curții de APEL CONSTANȚA, nr.1904/2006 (64 file) al Tribunalului Constanța și nr.1296/2004 (270 file)al Judecătoriei Constanța.

Președinte complet, Prim grefier,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI

DE FAMILIE PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Data: 29 iulie 2008

Către,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Președinte complet, Prim grefier,

- -

Președinte:Irina Bondoc
Judecători:Irina Bondoc, Jelena Zalman Maria Apostol

#Judecator Irina Bondoc

← Divort. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Timisoara		Recunoastere paternitate. Decizia 4/2010. Curtea de Apel... →

Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Constanta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Constanta