Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 58/2009

Ședința publică de la 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 3: Dana

Grefier Creța

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de intervenientele, și reclamanta, mpotriva deciziei civile numărul 417 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Cauza a fost dezbătută la data de 4 mai 2009 când cei prezenți au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Se constată că la dosar s-a depus chitanța reprezentând taxa de timbru în valoare de 1116 lei.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3856/2008, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclam. în contradictoriu cu pârâții, și prin curator, în calitate de moștenitor al lui, precum și în parte acțiunea reconvențională formulată de în contradictoriu cu, a fost admisă și în fond cererea de intervenție accesorie formulată de, s-a constatat că reclamanta împreună cu pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei în cote inegale de contribuție de 65% părți pârâtul și 35% părți reclamanta următoarele bunuri comune:

- cota de 42/48 părți din dreptul de proprietate asupra imobilului teren de 292 mp înscris în Cartea funciară nr. 4979 Ocna nr. top 912/2,913/2, în valoare de 13652,4 lei la data de 19.02.2007.

- casa de locuit și anexele gospodărești situate în orașul Ocna,- și înscrise în Cartea funciară nr. 4979 Ocna nr. top 912/2,913/2, construcții compuse din: parter-2 camere, hol, baie, hol, antreu și 2 pivnițe, etaj-5 camere, hol, baie, antreu, balcon și casa scărilor, în C-anexe gospodărești, garaj și cotețe în valoare de 371.080 lei la data de 20.12.2006

- bunurile mobile în valoare totală de 4317 lei redate în lista I, III și IV (punctele 1,2,3,6,7,8) în expertiza efectuată de expert, care face parte integrată din prezenta hotărâre.

- autoturism cu nr. de înmatriculare 2SB2604 în valoare de 2000 lei,

- autoutilitară, multicar cu nr. de înmatriculare 21SB1970 în valoare de 4000 lei.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilului situat în Ocna,- și înscrise în Cartea funciară nr. 4979 Ocna nr. top 912/2,913/2, prin atribuirea lor în întregime pârâtului reclamant reconvențional cu obligarea acestuia de a achita sulta în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri după cum urmează:

- suma de 568,85 lei în valoarea actualizată începând cu data de 19.02.2007 și până la data plății efective, pârâtei, prin consemnare la CEC la dispoziția acesteia

- suma de 568,85 lei în valoarea actualizată începând cu data de 19.02.2007 și până la data plății efective, pârâtului, prin consemnare la CEC la dispoziția acestuia

- suma de 568,85 lei în valoarea actualizată începând cu data de 19.02.2007 și până la data plății efective, pârâtei

- suma de 129.878 lei în valoarea actualizată începând cu data de 20.12.2006 și până la data plății efective, reclamantei

- suma de 4181,0475 lei în valoare actualizată începând cu data de 19.02.2007 și până la data plății efective, reclamantei.

S-a dispus partajarea bunurilor mobile în natură.

A fost obligat pârâtul să predea reclamantei bunurile mobile atribuite acesteia.

Au fost respinse celelalte cereri ale părților. Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată între reclamant și pârâtul.

A fost obligată reclamanta la 1019,3 lei cheltuieli de judecată intervenientului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta și pârâtul sunt proprietari în cotă de 42/48 părți asupra imobilului înscris în CF nr. 4979 Ocna, cu nr. top 912/2/913/2, casă C și grădină în suprafață de 292 mp, drept dobândit prin cumpărare și atribuire conform încheierilor nr. 2017/1982 și 5960/1998.

Soții și au cumpărat cota parte din imobilul astfel identificat, situat în Ocna,- în timpul căsătoriei de la fratele reclamantului, intervenientul în interesul pârâtului -.

Potrivit expertizei tehnice în specialitatea construcții efectuată de expert, valoarea construcției este de 371.080 lei, valoare stabilită la data efectuării expertizei - 20.12.2006.

Terenul a fost evaluat de expert la data de 19.02.2007 la suma de 46,7548 lei/mp.

Prin expertiza topografică s-a reținut că în fapt terenul curții măsoară 488 mp față de 292 mp cât este înscris în cartea funciară. În cadrul concluziilor, reclamanta a solicitat partajarea suprafeței de 488 mp cât a rezultat din măsurători.

Această solicitare este inadmisibilă în lipsa unei cereri privind rectificarea cărții funciare. Mai mult, această solicitare apare pentru prima dată în cadrul concluziilor depuse după închiderea dezbaterilor.

Pentru aceste motive instanța a reținut suprafața terenului de 292 mp la valoarea de 13652,4 lei, ce a fost stabilită de expert la data de 19.02.2007.

Cu privire la bunurile mobile instanța a constatat următoarele:

Experta în specialitatea bunuri mobile a identificat și cuantificat un număr de 70 bunuri mobile -"Lista 1", în valoare de 2298 lei.

"Lista II" întocmită cuprinde bunurile mobile declarate de reclamantă că au existat și de către pârât că nu au existat. Această listă cuprinde 17 bunuri în valoare de 992 lei.

Un număr de 13 bunuri mobile cuprinse în "Lista III", în valoare de 719 lei au fost declarate de ambele părți că au existat, pârâtul susținând că au fost luate de reclamantă la plecarea din locuință.

În fine, "Lista IV", compusă din 10 bunuri mobile în valoare de 1800 lei conține bunuri declarate de pârât că au existat dar au fost luate de reclamantă. Reclamanta nu recunoaște existența acestora.

Cu privire la existența bunurilor mobile instanța a constatat că martora (fila 115) declară că soții aveau următoarele bunuri mobile: serviciu de pahare de de șampanie și lichior, mobilă de bucătărie, mochetă în bucătărie, serviciu de porțelan de 12 persoane de farfurii, bucătărie utilată cu tot ceea ce e nevoie: filtru de cafea, mixer, aragaz, frigider, cești de cafea, serviciu tacâmuri inox, mașină de spălat automată, trei covoare persane, computer.

Cu martorul s-a dovedit faptul că reclamanta a plecat din locuința comună doar cu haine și obiecte nevoluminoase astfel că, instanța nu a reținut susținerea că aceasta a luat din locuință toate bunurile ce fac obiectul anexei II la acțiunea reconvențională.

S-a mai reținut că un computer a fost luat din domiciliul comun de către fiica cea mare a părților, fapt relatat de martorul.

Nici o altă probă administrată nu aduce dovezi cu referire la existența bunurilor mobile enumerate de expert.

În consecință, instanța a reținut ca bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, bunurile identificate de expert în expertiza ce face parte integrată din hotărâre, în "Lista I", cele necontestate de nici una din părți, respectiv "Lista III" și cele dovedite testimonial din "Lista IV", respectiv, punctele: 1,2,3,6,7,8.

Valoarea tuturor acestor bunuri este de 4317 lei.

Părțile au recunoscut și dovedit calitatea de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei a celor două autovehicule: autoturism cu nr. de înmatriculare 2SB2604 și autoutilitara, multicar, cu nr. de înmatriculare 21SB1970 evaluate de expertul la suma de 2000 și respectiv 4000 lei.

Cu privire la cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune instanța a reținut și a constatat următoarele aspecte care conduc la stabilirea cotei fiecărui soț.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, prin care soții au dobândit cota de 42/48 părți din imobil, cumpărătorii s-au obligat să achite prețul de 20.000 lei până la data de 1.05.1984, părțile contractante fiind de acord cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor.

Testimonial s-a dovedit că, în fapt, soții nu au achitat niciodată acest preț, existând o înțelegere între cei doi frați cocontractanți ca această sumă de bani să nu mai fie achitată astfel încât pârâtul cumpărător să nu mai aibă nici o pretenție asupra casei părintești aflată în folosința fratelui vânzător. În acest sens au declarat martorii:,.

Aceste împrejurări duc la concluzia că dreptul de proprietate asupra cotei de 42/48 părți imobil a fost dobândit de soți fără nici o contribuție bănească din partea lor.

Deoarece vânzătorul este fratele pârâtului, s-a constatat că acest drept a fost dobândit în anul 1982 numai cu contribuție exclusivă din partea soțului pârât-reclamant reconvențional, apreciindu-se că numai în considerarea relațiilor de familie existente între vânzător și pârât s-a încheiat această tranzacție.

Tot cu privire la situația acestui imobil, față de susținerea că soții au dobândit prin acest contract numai cota parte din construcțiile existente la acea dată, terenul fiind trecut în proprietatea statului român în temeiul Legii 58/1974, art. 30, instanța a constatat că terenul a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei (anul 1998) în temeiul Legii 18/1990, prin atribuire gratuită. Este evident, față de aceste împrejurări, că dobândirea gratuită a terenului are ca și cauză același act de dobândire a proprietății încheiat în anul 1982. În lipsa acestui act, părțile nu ar fi putut dobândi nici un drept asupra acestui teren.

Existând această relație cauză-efect între actul dobândirii construcției și dobândirea ulterioară a terenului în mod gratuit, instanța a apreciat ca și contribuție din partea pârâtului atât valoare terenului cât și a construcțiilor de la acea dată.

Din declarațiile martorilor s-a reținut că soții, după cumpărarea cotei părți din imobil au demolat construcția veche și au edificat una nouă în două etape: prima etapă în perioada anilor 1982-1983 iar cea de-a doua în anii 1990. Parte din materialele rezultate din demolare, respectiv: bârne, Ť. piatra pentru fundație, cărămidă au fost folosite pentru edificarea construcției noi în cantități proporțional reduse față de materialele noi. În acest sens sunt declarațiile martorilor:,.

De asemenea, instanța a reținut că, la edificarea construcției noi au contribuit ambii soți având ajutoare din partea rudelor. Atât martorii audiați la propunerea reclamantei cât și cei audiați la propunerea pârâtului au susținut participarea părinților și rudelor soților la edificarea acestei construcții, fiind evident ajutorul dat în condiții de bună înțelegere din partea ambilor soți în mod egal. Instanța nu a reținut o contribuție mai mare din partea unuia dintre soți la edificarea casei de locuit în lipsa unor elemente hotărâtoare, precise și elocvente în favoarea acestora.

De la data încheierii căsătoriei până la terminarea construcției, soții au locuit la părinții reclamantei în localitatea. Faptul că nu au plătit o chirie acestora constituie o contribuție din partea reclamantei la dobândirea bunurilor comune.

Pe de altă parte, martorii au relevat faptul că ambii soți se implicau în munca și treburile gospodărești privind creștere animalelor.

De asemenea, contribuția reclamantei la treburile gospodărești casnice și la creșterea celor două fete constituie aport a acesteia la dobândirea bunurilor comune.

Din copia cărților de muncă și adeverințele de venituri rezultă că, pe perioada căsătoriei, ambii au avut un loc de muncă iar veniturile lor au fost aproximativ egale.

Reținând toate aceste aspecte, instanța a apreciat că valoarea contribuției pârâtului la dobândirea bunurilor comune este apreciabilă față de faptul că terenul și construcția inițială a reprezentat o contribuție din partea sa exclusivă.

Prin urmare, instanța a constatat că bunurile comune au fost dobândite în cote inegale de contribuție de 65% părți pârâtul-reclamant reconvențional și 35% părți reclamanta -pârâtă reconvențional.

La stabilirea cotelor s-a avut în vedere nu doar valoarea efectivă a terenului și construcției vechi raportată la întreaga valoare a bunurilor comune cât și importanța pe care o are această contribuție la dobândire tuturor bunurilor comune.

Instanța a constatat, de asemenea, că noua construcție a fost edificată doar de reclamantă și pârâtul care devin proprietarii construcției, dovedindu-se în contra prezumției instituită de art. 492 cod civil.

În concluzie instanța, în baza art. 30 codul familiei, a constatat calitatea de bunuri comune potrivit celor de mai sus și cotelor de proprietate ce revin reclamantei și pârâtului. A fost admisă în parte acțiunea principală precizată și în parte acțiunea reconvențională iar, în consecință, a fost admisă în parte și cererea de intervenție în interesul pârâtului-reclamant reconvențional formulată de.

Celelalte pretenții vizând bunurile mobile au fost respinse ca nedovedite iar alte pretenții ca neîntemeiate.

În temeiul art. 673 indice 5 și art. 673 indice 9, 673 indice 10 alin1 cod de procedură civilă, 728 cod civil instanța a dispus sistarea stării de indiviziune și a efectuat partajul în natură în ceea ce privește bunurile mobile și prin atribuirea definitivă a imobilului către pârâtul reclamant reconvențional cu obligarea acestuia la sultă în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei.

La atribuirea imobilului instanța a avut în vedere că pârâtul are o cotă mai mare de proprietate, că acesta a locuit în ultimi ani în imobil, că reclamanta nu a locuit în localitatea în care se află imobilul și, nu în ultimul rând, faptul că reclamanta și-a exprimat acordul și față de această variantă de partajare prin chiar cererea de chemare în judecată.

S-a dispus formarea a două loturi bunuri mobile, lotul I atribuit reclamantei și Lotul II pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclam. și intervenientele în interesul reclamantei și solicitând schimbarea ei după cum urmează:

- să fie admise în principiu și în fond cererile de intervenție;

- să se constate cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune;

- să se dispună actualizarea valorii imobilelor;

- să se calculeze valoarea terenului în raport de valoarea reală și nu de suprafața din cartea funciară;

- să fie atribuite reclamantei imobilele.

În motivarea apelului s-a arătat că greșit nu s-au admis cererile de intervenție pe motivul lipsei de interes, deoarece intervenientul în interesul uneia dintre părți nu trebuie să dovedească un interes propriu întrucât el susține doar apărarea uneia dintre părți, că instanța a constatat in mod greșit o cotă de contribuție mai mare a pârâtului, că valoarea terenului nu trebuia să se calculeze în raport cu suprafața din cartea funciară ci în raport cu suprafața reală de teren, care este de 488 mp. față de 292 cât sunt înscriși în cartea funciară, iar cel căruia i se atribuie beneficiază de întregul teren și că își menține solicitarea de a-i fi atribuit imobilul deoarece are posibilitatea de plată a sultei și are nevoie de spațiu corespunzător întrucât locuiește împreună cu cele două fiice ale sale.

Prin decizia civilă nr. 417/2008, Tribunalul Sibiu - secția civilă a admis apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3856/2008 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în parte doar cu privire la valoarea sultei pentru teren, pe care a stabilit-o la suma de 7388,04 lei în loc de 4181,047 lei.

Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Au fost respinse apelurile formulate de intervenientele și și au fost obligate apelantele să plătească intimatului câte 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prima instanță, cu ocazia efectuării partajului, a luat în calcul referitor la stabilirea drepturilor părților cu privire la teren, suprafața din cartea funciară, respectiv cea de 292 mp. și nu cea de 488 mp cât s-a constatat că există în realitate în teren. Valoarea terenului este de 46, 754 lei /mp. și a fost calculată la suma totală de 13652, 4 lei în raport de suprafața de 292 mp. Un partaj echitabil și legal trebuia însă să aibă în vedere valoarea reală și integrală a bunului atribuit, respectiv a întregii suprafețe de teren de care beneficiază intimatul ca urmare a partajului. Este irelevant că reclamanta a solicitat acest lucru doar cu ocazia cuvântului în fond deoarece cererea de partaj a fost formulată în termen iar partajarea la valoarea reală reprezintă o consecință a cererii de partaj și trebuie efectuată de către instanță chiar în lipsa concluziilor părților sub acest aspect. Nu este vorba de un capăt de cerere nou, care nu ar fi putut fi formulat după intrarea în dezbateri asupra fondului. Nici susținerea că în lipsa unei cereri de rectificare nu se poate lua în calcul suprafața reală nu poate fi acceptată, esențial fiind faptul că intimatul pârât va beneficia de bunul atribuit. Pentru ipoteza că el va fi lipsit de o parte din terenul pentru care a plătit sultă, beneficiază de garanția pentru evicțiune, așa încât este firesc să se ia în calcul suprafața reală, respectiv cea de 488 mp. Ca urmare se va lua în calcul și diferența de 196 mp. neincluși la partaj rezultând sulta totală pentru teren de 7388,04 lei.

Celelalte motive de apel nu sunt întemeiate.

Este adevărat că intervenientul în interesul uneia din părți sprijină apărarea acesteia, dar el trebuie să aibă un interes propriu în formularea cererii chiar dacă dreptul apărat nu este propriu. De aceea art. 49.proc. civ arată că oricine are interes poate interveni într- pricină ce se urmează între alte persoane."

Atribuirea imobilului către pârât reprezintă o măsură judicioasă în raport de cota mai mare a pârâtului, cu faptul că acesta este cel care folosește imobilul de mai mulți ani, că este vorba de o construcție edificată pe terenul ce provine de la fratele intimatului și luând în calcul și împrejurarea că chiar reclamanta și-a exprimat acordul la prima instanță față de o astfel de variantă de partaj.

Reactualizarea valorilor nu se impune deoarece apelanta nu a dovedit alte valori, expertiza indicată în motivele de apel nemaifiind solicitată pe parcursul judecății. De altfel, este de notorietate că valoarea imobilelor a scăzut considerabil în ultimul timp. Apoi cu ocazia executării silite se poate face reactualizarea sumelor cuvenite apelantei.

În ceea ce privește contribuția soților la dobândirea bunurilor comune s-a constatat că și aceasta a fost corect stabilită de instanță. Instanța a motivat în amănunt soluția pronunțată iar considerentele sale sunt reale și semnificative sub aspectul contribuției. Este un fapt dovedit că deși soții au încheiat în timpul căsătorie un contract de vânzare cumpărare prin care au dobândit imobilul înscris în CF nr. 4979 Ocna nr. top 912/2,913/2. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, prin care soții au dobândit cota de 42/48 părți din imobil, cumpărătorii s-au obligat să achite prețul de 20.000 lei până la data de 1.05.1984, părțile contractante fiind de acord cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor.

S-a reținut corect că soții nu au achitat niciodată acest preț, existând o înțelegere între cei doi frați cocontractanți ca această sumă de bani să nu mai fie achitată astfel încât pârâtul cumpărător să nu mai aibă nici o pretenție asupra casei părintești aflată în folosința fratelui vânzător. Indiferent de natura juridică a acestor operațiuni juridice, este evident, așa cum s-a reținut, că dreptul de proprietate asupra cotei de 42/48 părți imobil a fost dobândit de soți fără nici o contribuție bănească din partea lor și practic reprezintă o contribuție exclusivă din partea soțului pârât. Este corect reținut și faptul că terenul a fost dobândit tot urmare a acestui fapt, el fiind dobândit în temeiul Legii 18/1990, prin atribuire gratuită, numai datorită faptului că s-a dobândit construcția, în condițiile arătate, în anul 1982. În lipsa acestui act, părțile nu ar fi putut dobândi nici un drept asupra acestui teren.

Existând această relație cauză-efect între actul dobândirii construcției și dobândirea ulterioară a terenului în mod gratuit, instanța a apreciat corect ca și contribuție din partea pârâtului atât valoarea terenului cât și a construcțiilor de la acea dată.

Nu era nevoie de a se formula un capăt de cerere pentru a se constata că vânzarea-cumpărarea a constituit o liberalitate, cum se susține în apel, important fiind că intimatul a contribuit la masa totală a bunurilor comune prin contravaloarea acestor bunuri.

Apelanta nu a avut o contribuție mai mare la edificarea construcțiilor întrucât ambii soți au beneficiat de ajutor din partea rudelor. Atât martorii audiați la propunerea reclamantei cât și cei audiați la propunerea pârâtului au susținut participarea părinților și rudelor soților la edificarea acestei construcții în mod egal. Instanța a luat în considerare că de la data încheierii căsătoriei până la terminarea construcției, soții au locuit la părinții reclamantei în localitatea și că neplătind o chirie, aceasta constituie o contribuție din partea reclamantei la dobândirea bunurilor comune.

Pe de altă parte, martorii au relevat faptul că ambii soți se implicau în munca și treburile gospodărești privind creștere animalelor.

Analiza făcută de instanță este completă și complexă, cu luarea în calcul a tuturor elementelor relevante și cu o concluzie justă asupra cotelor de contribuție.

Față de cele de mai sus, în baza art. 296 Cod proc civ s-a admis apelul și a fost schimbată în parte hotărârea doar referitor la contravaloarea cotei părți din teren cuvenită apelantei reclamante.

În baza art. 274 Cod proc civ. urmare a soluției de mai sus și ținând cont de măsura în care fiecare dintre părți a căzut în pretenții s-au compensat în parte cheltuielile de judecată până la suma de 3000 lei pe care apelantele vor fi obligate să o plătească intimatului.

Împotriva deciziei civile nr. 417/2008 a Tribunalului Sibiu - secția civilă au declarat recurs în termen și legal timbrat reclamanta și intervenientele și, solicitând modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței civile nr. 3856/2008 a Judecătoriei Sibiu, cu consecința:

- admiterii cererii de intervenție accesorie ale intervenientelor și, atât în principiu cât și în fond.

- constatării cotelor egale de contribuție de 50% pentru fiecare din cei doi soți la dobândirea bunurilor comune.

- actualizării valorii imobilelor raportat la cursul leu/euro din data efectuării expertizei. S-a solicitat totodată înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată în apel și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat de către interveniente că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererile lor pe considerentul că nu justifică un interes propriu chiar dacă dreptul apărat nu este unul propriu.

Interesul fiicelor de a susține poziția procesuală a mamei rezultă din faptul că, deși majore, acestea locuiesc încă cu mama, astfel încât interesul în stabilirea unei cote de proprietate mai mari în favoarea reclamantei și atribuirea imobilului în favoarea acesteia este justificat de faptul că în final și ele vor beneficia de hotărârea judecătorească.

Nu același lucru se poate reține în privința intervenientului, a cărui cerere a fost admisă, deși era lipsit de relevanță faptul că el a fost proprietarul casei în locul căreia părțile au edificat imobilul în litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată sub un prim aspect că instanțele au constatat o cotă mai mare de contribuție în favoarea intimatului pârât, pornind de la un raționament nelegal.

Astfel, dovada neplății prețului menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3660/1082, încheiat cu fratele intimatului, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1191 Cod civil iar cota de contribuție exclusivă a intimatului nu se putea constata decât dacă prețul a fost efectiv achitat în întregime de către acesta, or instanțele au constata existența unei liberalități deși nu a existat un capăt de cerere în acest sens. Mai mult, chiar dacă se constata existența unei donații deghizate, aceasta a fost făcută în favoarea ambilor soți, pentru că ambii au fost părți în contractul de vânzare-cumpărare.

Cât privește terenul de sub construcție, instanțele au reținut în mod nelegal că reprezintă contribuția exclusivă a pârâtului intimat, odată ce prin ordin al prefectului emis în temeiul art. 38 din Legea nr. 18/1991 terenul a fost atribuit ambilor soți.

Referitor la actualizarea valorii imobilelor se arată că la data formulării recursului valoarea unui euro este mai mare decât era la momentul întocmirii expertizelor de evaluare a imobilelor, astfel încât se impune actualizarea valorii sultelor.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată din apel, se arată că Tribunalul în mod greșit a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată, odată ce apelul ei a fost parțial admis ceea ce reprezintă o nelegală aplicare a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, C de Apel constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma.

În ceea ce privește recursul intervenientelor și Curtea reține că în mod corect instanța de fond a respins cererile întrucât nu au justificat interesul propriu în participarea la activitatea judiciară.

Este adevărat că în situația intervenției accesorii reglementată de art.49. 3 Cod procedură civilă terțul nu reclamă un drept propriu distinct de pretenția părții în favoarea căreia a intervenit, însă aceasta nu înseamnă că el se convertește într-un simplu apărător al părții fiind necesar ca el să justifice utilitatea și importanța cererii sale.

Interesul în stabilirea unei cote mai mari în favoarea mamei și atribuirea imobilului în favoarea acesteia nu a fost justificat, așa cum se afirmă, prin faptul locuirii intervenientelor împreună cu mama lor, atâta timp cât acestea sunt majore și căsătorite.

În ceea ce-l privește pe fratele pârâtului intervenția accesorie făcută de acesta a avut scopul de a majora cota de contribuție a pârâtului, prin recunoașterea actelor juridice intervenite intre cei doi frați, ce au avut ca efect sporirea patrimoniului soților.

Referitor la primul aspect critic al recursului reclamantei, Curtea reține că în mod corect instanțele de fond și apel au constatat o cotă diferențiată de contribuție la dobândirea bunurilor comune in favoarea pârâtului, această constatare nefiind rezultatul încălcării unor norme de drept material sau procesual.

Astfel, dovada testimonială a neplății prețului din contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr.3660/1982 a notariatului de Stat al județului Sibiu nu a încălcat dispozițiile art.1191 Cod civil, odată ce în cuprinsul actului era menționată obligația plății sumei de 20.000 lei până la data de 01.04.1984 și nicidecum mențiunea plății prețului la data încheierii contractului.

Prin probele testimoniale administrate la fond s-a făcut dovada că obligația de plată a prețului imobilului ce incumbă ambilor soți a fost stinsă prin renunțarea pârâtului la drepturile sale succesorale în favoarea fratelui său.

Această operațiune juridică nu a avut semnificația unei liberalități și nici a unei donații deghizate, așa cum în mod greșit se susține de către recurentă ci a fost un mod de stingere a obligațiilor reciproce între cei doi frați, care a avut ca efect evitarea plății unei datorii comune soților.

Stingerea datoriei comune a soților prin valorificarea unui drept de creanță personal al pârâtului, sporește în mod evident cota de contribuție a acestuia la dobândirea bunurilor comune.

În aceeași logică se privește a fi neîntemeiată critica recurentei referitoare la modul în care instanțele au apreciat că dobândirea de către soți cu titlu gratuit a terenului aferent casei poate fi socotită ca o contribuție în plus a pârâtului.

Referitor la acest aspect Curtea nu poate reține că echitatea a nesocotit legalitatea, atâta timp cât instanțele nu au înlăturat calitatea de bun comun a terenului ci au apreciat întemeiat că între dobândirea cu titlu gratuit a terenului de către soți prin atribuire și faptul dobândirii construcției vechi există o legătură de cauzalitate.

Nici cea de-a doua critică a recurentei nu poate fi primită de către C sub temeiul cazului de casare indicat.

Astfel se reține că în mod corect Tribunalul nu a procedat în apel la o nouă evaluare a imobilelor în litigiu, atâta timp cât stabilirea valorii acestora nu s-a făcut în raport de cursul leu-euro iar pe de altă parte cererea reclamantei era lipsită de interes în condițiile scăderii majore a prețului imobilelor.

de aceasta în mod corect s-a reținut că există potrivit art.371/2 alin.3 Cod procedură civilă posibilitatea actualizării sultei cuprinse în titlul executoriu.

In final, recursul reclamantei se privește a fi nefondat și sub ultimul aspect critic învederat referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de judecată.

Chiar dacă temeiul legal reținut de instanța de apel este unul greșit, în speță găsindu-și aplicabilitatea art.276 Cod procedură civilă iar nu art.274 Cod procedură civilă stabilirea cheltuielilor de judecată s-a realizat în mod corect.

Astfel, potrivit art.276 Cod procedură civilă dacă pretențiile care formează obiectul cererii au fost admise în parte, instanța acordă doar partea corespunzătoare pretențiilor admise.

această parte cu cheltuielile efectuate de pârât, care a suportat un onorariu avocațial de 5.000 lei, in mod corect Tribunalul a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a diferenței în sumă de 10.000 lei, aceeași sumă urmând a fi suportată de câtre intervenientele aflate în culpă procesuală.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, cu consecința obligării recurentelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat conform art.274, 277 Cod procedură civilă, în sumă totală de 5.000 lei.

( continuarea Deciziei nr.58/2009)

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta și intervenientele și împotriva deciziei civile nr. 417/2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția civilă.

Obligă recurenta să-i plătească intimatului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Obligă recurentele și să-i plătească intimatului câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 Mai 2009.

Președinte, - - -- semn.conf.art.261 Vicepreședinte	Judecător, - - - semn.conf.art.261 Vicepreședinte	Judecător, -
Grefier, Creța - semn.conf.art.261 Grefier șef

Red.

Th.

Ex: 2/24.08.2009

Jud. apel.,.

Jud. fond.

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana

← Stabilire program vizitare minor. Decizia 465/2009. Curtea de...		Plasament. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Alba Iulia →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță